duminică, 13 iulie 2014

Dragoste la prima vedere episodul 13 rezumat






Dragoste la prima vedere episodul 13 rezumat
Umut și Ozan dau frâu liber dragostei lor, deși Ozan este în continuare deranjat de interesul pe care Umut îl are pentru Hakan. Duygu încearcă să-și facă simțită prezența și să se bage între șeful ei și Umut, chiar dacă aceștia discută despre probleme de serviciu. Pe Duygu o deranjează până și faptul că Hakan o cheamă în birou pe Umut.

Ozan nu mai poate face față geloziei și îi povestește totul lui Hale cerându-i ajutorul. Rugzar se apropie și mai mult de Umut, ca să-și ajute fratele aducând-o de multe ori în situația de a rămâne singură cu Hakan, sau de a merge împreună la masă. În acest timp Umut devine tot mai bună ca actriță.

Dragoste la prima vedere episodul 13 rezumat
Kadîr, un vecin de cartier cu Hale, o atacă într-o seară, iar Umut vine de la cina cu Hakan și Rugzar tocmai la timp ca să-i dea bădăranului cu o sticlă în cap și s-o elibereze pe Hale. A doua zi, o ceată de femei și câțiva bărbați se îndreaptă nervoși spre casa lui Hale și aruncă în ea cu pietre, până sparg geamurile iar pietrele țintesc în fete. Până la urmă Umut reușește să ia geanta și îl cheamă pe Musa care vine împreună cu ajutorul lui de la birt, și cu o bâtă în mână alungă lumea de acolo.

Gemenele primesc o veste bună de la Leyla (sau Leina?) și se întâlnesc cu ea la un ceai să discute, apoi ea le facilitează o întâlnire cu Mete, în ideea de a le angaja pe gemene la agenția lor ca să scape de problemele cu Asude. Hale și Umut sunt aduse de Musa și de Ozan acasă la Zafer, care este întâmpinat cu reticență atât de Ozan cât și de Umut. Episodul se termină cu o întrevedere între Zafer și tatăl lui Ozan, Ragip, care îi mai dă un cec dar zâmbește satisfăcut ... 

Dragoste la prima vedere episodul 13 rezumat
episodul următor: Dragoste la prima vedere ep. 14

sursa foto: capturi video de pe startv.com

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.




Dragoste la prima vedere episodul 13 rezumat


Rezumat alcătuit pe baza episodului în limba turcă și a sinopsis-ului de pe site-ul http://www.tvyo.com/

sâmbătă, 12 iulie 2014

Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt





Îl cheamă Marius. Face amenajări interioare, reparații, zidărie, diverse și afirmă - cam cu jumătate de gură - că ar fi lucrat în Italia (dacă mă-ntrebați pe mine, aș zice că nu e adevărat). Are în jur de 30 de ani, e șaten, mic de statură, cam 1,70. Are mobil de la Orange (0740), cu cifrele 215 în coadă. Pare un tip ok, cuminte, nu bea mai mult de un pahar de vin la masă, și nu refuză o sticlă oferită cadou. Locuiește în cartierul Valea Viei (Pietrenii știu unde se află) și are o casă făcută de el. Nu știu cum arată casa lui, probabil că la casa lui a dat din el tot ce a putut mai bun. Dar știu cum arată o lucrare de-a lui, pentru care a cerut cam dublul prețului pieței, și l-a primit, deși din afară rezultatul muncii lui pare o bătaie de joc.

Avea de reparat peretele după montajul unei uși metalice. I-a luat două zile și jumătate să termine lucrarea și rezultatul, dezastruos, zic eu, se vede în poze. Gletul nu era uscat de tot când a dat o mână de var - una singură, a zis că e de ajuns (deh! te pui cu meșterul? știe el ce are de făcut, nu?) Chiar și după o jumătate de zi reparația făcută era încă umedă (rece la atingere față de peretele din jur). Zona reparată este vălurită, pentru că nu a uniformizat deloc cu șmirghel. Finisajul din jurul tocului ușii arată execrabil. Cineva (el?) a băgat degetul sau capătul unui băț, într-o margine și așa zisa zidărie reparată s-a dus ca și cum ar fi fost o bucată de carton acolo. La început a spus că face reparația cu rigips, ca să iasă perfect, când s-a apucat de lucru s-a răzgândit pe motiv că nu s-ar mai fi deschis ușa (se poate observa în poze că acest lucru nu este adevărat). A spus că dă o mână de var mai gros, dar a dat ceva care seamănă cu un fel de lapte de var îndoit cu apă. Când i s-a spus ce nu-i ok la lucrarea lui, a dat vina pe cei care au montat ușa și pe cei care au construit blocul - zidul era de vină, că-i strâmb.

Dar ce atâta vorbărie pentru un om care doar pretinde că știe meserie? Priviți cam ce știe să facă:

Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt

Pozele 1 și 2: finisaj la marginea tocului ușii: vălurit, neuniform.


Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt














Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt
 Între lambriu și ușa metalică e acum o zonă de zid suprarealist. Deși cred că dacă bag o șurubelniță intră ca în brânză ... adică nu e zid ci ceva sfărâmicios acoperit cu glet.
Îmi place îmbinarea aia în care stratul gros de glet înghite lemnul lambriului :) 

S-a rezolvat cu un cuțit cu vârf ascuțit. Însă nu Marius a bibilit lambriul.....





Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt
Asta e partea de jos a aceluiași lambriu. Până acum credeam că sunt o femeie cu multă imaginație. Dar nu-mi pot închipui cum a reușit acest Marius să scoată așa ceva. Mintea mea se blochează ...




Voi ați mai pățit așa ceva? Ați mai văzut așa fel de lucrare de reparație? Vorba vine, reparație ...

Oricum, cine dorește ceva asemănător, poate "apela cu încredere" la Marius de pe Valea Viei. Nu cred că un alt meseriaș în construcții e în stare de asemenea dezastru.

vineri, 11 iulie 2014

Statistici iunie 2014




Statisticile conform blogger - le prefer pentru ca-mi arata si sursele de trafic, chiar daca numarul de afisari este cu tot cu boti.


Statistici iunie 2014


Statistici iunie 2014


joi, 10 iulie 2014

Dragoste la prima vedere episodul 12 rezumat





Dragoste la prima vedere episodul 12 rezumat
Hakan recunoaște că era atras de Umut, dar susține în continuare că o ajută pe Asude și că nu poate să facă ce vrea el cu contractul lui Umut. Discuția cu Ozan se aprinde, iar Duygu o urmărește asiduu prin geam descifrând frânturi din ceea ce vorbesc cei doi prieteni de pe buzele lor. La un moment dat vine și Umut la birouri, dar văzându-i pe cei doi certându-se, nu îndrăznește să intre la Hakan. Duygu o urmărește și pe ea acum, să vadă cum reacționează la cele ce se petrec. După ce Ozan iese din birou și vorbește cu Umut, Duygu și Hakan îi urmăresc pe cei doi, mai pe furiș, mai pe față.

Dragoste la prima vedere episodul 12 rezumat
Asude face o criză de nervi văzând filmulețul de pe net. Îl sună pe Mete, dar acesta neagă că ar fi implicat în distribuirea fișierului video în rețea. Atunci Asude o pune pe Beril să le sune pe gemene, dar acestea se amuză pe seama lor. Când și Mete vede filmul, se ceartă iar cu fosta lui soție și se consideră vinovați unul pe celălalt.

Fratele lui Hakan, Rugzar, începe să se apropie de Umut și de Ozan, și chiar ies împreună. Acasă, Umut se ceartă iar cu gemenele și cu Zafer. Zeliha și fratele cel mic o așteaptă pe Umut de la serviciu și merg împreună acasă, în timp ce lui Musa nu-i convine această apropiere dintre Umut și mama ei. Zafer îl pălmuiește pe Musa, iar acesta, extrem de nervos, pleacă afară din casă. Hakan o dojenește din nou, amenințător, pe Duygu.

Dragoste la prima vedere episodul 12 rezumat

episodul următor: Dragoste la prima vedere ep. 13

sursa foto: capturi video de pe startv.com

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.







miercuri, 9 iulie 2014

Dragoste la prima vedere episodul 11 rezumat




Dragoste la prima vedere episodul 11 rezumat
Ozan și Hakan discută diverse lucruri. Când i se aduce un document lui Hakan, care o privește pe Umut, Ozan începe să-l preseze să renunțe la serviciile ei, bănuind că Hakan se simte atras de iubita lui. În zilele următoare, cei doi îndrăgostiți reiau relația și se întâlnesc zilnic.

După o ședință la serviciu Asude și Mete se ceartă iar, Mete fiind gata-gata s-o și bată pe fosta lui soție.
Musa aduce un document de la o bancă și îi pune pe jar pe toți din casă. Gemenele, în încercarea lor de a găsi de lucru ca actrițe, ajung să se certe rău cu Asude care le dă afară din zona studioului ei. Emel are o întrevedere cu Zeliha, probabil o nouă încercare de a-l despărți pe Ozan de Umut.

Dragoste la prima vedere episodul 11 rezumat
Zafer le ia gemenelor cadou un laptop, la care ele descarcă toate filmările făcute cu Asude, aceea cu telefonul mobil, când se certa cu Mete pe tema relației lui cu o actriță cu mult mai tânără ca el și aceea în care inclusiv ele erau în ședință. Din răzbunare, pentru că Asude nu le-a luat în seamă, ajung să posteze pe internet primul filmuleț, făcut cu telefonul mobil, în care Asude spune vrute și nevrute despre Mete. 

Beril găsește filmulețul pe net dar când apare Ausde în birou, închide capacul de la laptop. Totuși Asude își auzise propria voce iar Beril este nevoită să-i arate la ce se uita. De uimire Asude scapă pe jos actele pe care le ținea în mână.

Dragoste la prima vedere episodul 11 rezumat
Episodul 11 din serialul Dragoste la prima vedere se încheie cu o discuție dintre Ozan și Hakan în care primul îl întreabă pe cel din urmă în legătură cu interesul acestuia pentru Umut.

episodul următor: Dragoste la prima vedere ep. 12


sursa foto: capturi video de pe startv.com
Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.