luni, 11 mai 2015

Dila episodul 10





Dila episodul 10
Dila rămâne câteva secunde nemișcată privindu-l pe Rîza apoi leșină. Azer și Canîp se grăbesc s-o ia și s-o ducă la mașină, iar Azer ridică și pistolul de pe stânci, ca să nu existe nici un fel de urme ale nesăbuinței Dilei. Rîza rămâne mai mult timp fără cunoștință acolo, pierzând sânge, și în cele din urmă este găsit întâmplător de Haydar și Melike. După ce este dus la spital, e operat și rămâne inconștient, toată lumea își dă seama că Dila este făptașa cu toate că familia Barazoglu ascunde acest amănunt pentru ca ea să nu ajungă la închisoare.

Dila episodul 10
Eren află și ea cine era Yavuz și o compătimește pe fiica sa. Melike ar vrea s-o dea pa mâna jandarmilor, și chiar Dila ar vrea să se predea, deși ea nu se află la spital, dar ei preferă să aștepte să se trezească Rîza. Într-o noapte Dila reușește să pătrundă până la rezerva lui Rîza, dar Haydar o amenință cu arma și n-o lasă să-l vadă până când ea nu-i mărturisește că-l iubește mai presus de ființa ei și că regretă enorm fapta sa.

Dila episodul 10
Ajunsă din nou acasă, stă de vorbă cu Azer și află că într-adevăr moartea lui Ihsan a fost un accident. În același timp și ea îi povestește cumnatului său cum l-a întâlnit pe Rîza, care s-a dat drept Yavuz și s-a îndrăgostit de el. După acest schimb de confidențe, Azer îi spune lui Canp că nu-l mai interesează subiectul Yavuz, lucru care îl face bănuitor pe credinciosul servitor. După ce Rîza se trezește, jandarmii îl anchetează, dar el spune că nu-și amintește cine a tras în el. Melike este supărată pentru acest lucru, deoarece dorea să scape de Dila, în schimb Seyit bey și Sultan încep să se întrebe pentru ce minte Rîza.

Dila episodul 10
Într-o situație critică între oamenii lui Melike și familia Barazoglu, pe când Azer era ținut sub amenințarea unui pistol, Dila se arată foarte curajoasă și se pune la dispoziția mamei lui Rîza ca s-o împuște, dar să-l lase pe Azer în pace. În scurt timp apare Rîza care venea din spital, și el aplanează de tot conflictul scoțând-o pe Dila din mâinile înarmate ale mamei sale.

Eren o sfătuiește pe fiica sa să plece în străinătate, dar Dila nu vrea să audă de așa ceva, însă își liniștește mama spunându-i că e conștientă că relația ei cu Yavuz nu are cum să continue. Ca planuri de viitor Dila se gândește să-și deschidă un cabinet de avocatură în Sarîghiol iar Seyit bey o va susține în acest demers.

Dila episodul 10
După aceea Rîza află de la Haydar că Dila a fost pe la el și a mărturisit cât de mult îl iubește, dar ea îi respinge încercările de a o contacta. În cele din urmă, tot întâlnindu-l, acesta îi va vorbi și îi va spune că a mințit-o atâta vreme de teamă să n-o piardă.

Azer continuă să se poarte foarte distant față de Sultan și să se apropie tot mai mult de Fatma, dar într-o seară ajunge beat acasă și Sultan nu scapă ocazia de a-i arunca hainele afară și de a-l alunga și pe el din casă. Hulya este din nou amenințată cu șantajul de către Tolga. În acest episod este introdus un nou personaj, Murat, prietenul lui Rîza.



episodul precedent: Dila ep. 9                                         urmează: Dila episodul 11

Notă: stop cadrele sunt preluate de pe youtube.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv




Legea Pamantului episodul 13 (32, 33, 34 de la Euforia TV)





Legea Pamantului episodul 12 (33, 34, 35 de la Euforia TV)
Zilan o amenință pe Dicle cu pistolul la tâmplă, dar imediat intră Binnaz și alertează toată casa. În cameră apar Kureyșa, Emine, Celil și cu toții încearcă s-o convingă pe Zilan să o lase în pace pe Dicle, dar femeia este foarte hotărâtă și în cele din urmă Celil își adună curajul și se repede la pistol, deviind mâna lui Zilan și glontele către tavan. Acum, după ce că descoperiseră lipsa lui Dyiar, mai aveau de rezolvat și problemele primei mirese a casei. Dicle este din ce în ce mai deznădăjduită și va ajunge să scrie o scrisoare lămuritoare și să recurgă la un gest extrem, de data asta de-adevărat.Însă este găsită la timp și dusă la spital.

Legea Pamantului episodul 13 (33, 34, 35 de la Euforia TV)
Ceylan se hotărăște să plece la Adana pe ascuns, să se predea lui Hasan, fără să-i spună lui Kadîr adevărul, ca s-o poată găsi pe Gulbahar. Se duce și la Leyla să mai stea de vorbă și să-și ia la revedere și o găsește cu cățelușul oferit de Halil. La urmă se întâlnește cu Kadîr, încă odată spunându-i că pleacă la Istanbul. Dar Kadîr o urmărește, fără să-și dea seama că intră într-un joc foarte periculos.

Dyiar este speriată și caută să-l facă pe Emin Ali să oprească mașina și să întoarcă, dar deja sunt prea departe de casă. Emin oprește undeva într-o zonă izolată și pustie și o duce într-o casă părăsită de la care are cheile. Începe să se poarte agresiv cu Dyiar care nu-și acceptă situația și vrea să scape de el. La un moment dat, o pune pe pat și vrea s-o sărute, dar ea se preface că-i este rău. Emin Ali o crede și pe neașteptate Dyiar îl lovește cu piciorul într-o zonă foarte sensibilă apoi fuge în încăperea alăturată unde se încuie și pune o masă la ușă baricadând-o.

Legea Pamantului episodul 13 (33, 34, 35 de la Euforia TV)

În acest timp Kureyșa și Kadîr o tot sună, dar telefonul ei este la Emin Ali, care nici nu se sinchisește de disperarea cu care fata e căutată. După un timp, Dyiar reușește să-și ia telefonul de pe masă, în timp ce Emin Ali dormea și trimite un mesaj acasă, lui Dicle. După aceea revine în sufragerie și îi ia cheile din buzunar reușind să descuie ușa, însă când iese afară, lovește o sticlă și Emin se trezește. Dyiar aleargă pe terenul bolovănos dar Emin Ali o ajunge din urmă și o imobilizează. Chiar atunci trecea o căruță pe drum, însă Emin Ali o bruschează și o amenință pe fată să nu cumva să scoată o vorbă. După aceea o aduce înapoi în casă și îi ia telefonul, o sună pe Dicle și o minte ca s-o liniștească în legătură cu cumnata ei.

Legea Pamantului episodul 13 (33, 34, 35 de la Euforia TV)
Nasîr vine cu soția și copilul să-i sărute mâna lui Halil în calitate de șef al clanului dar și să-și revendice drepturile în casă. Mai apoi Nasîr își vizitează rudele pe care nu le mai văzuse de mult timp și Zilan stabilește o întâlnire cu el, pe câmp, departe de ochii curioșilor, ca să-i ceară să se alieze contra familiei Bozbey. Aici se relevă că ei fuseseră iubiți înainte ca Zilan să se căsătorească cu Kadîr și înainte ca Nasîr să fie închis. Amândoi au un scop comun, și anume răzbunarea. Nasîr vrea să se răzbune atât pe Halil cât și pe Kadîr. Zilan îi dă o scrisoare care conține secrete de familie care pot arunca în aer pacea fragilă dintre familiile Bozbey și Pehlivan.

În finalul episodului, Emin Ali vrea s-o forțeze pe Dyiar să se culce cu el, sub amenințarea pistolului.



Note: rezumatele sunt făcute după vizionarea episoadelor originale netraduse. Stop cadrele din rezumate sunt preluate de pe showtv.com.tr. Dimensionarea este aceea a televiziunii turce, de 2 ore pe episod.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv




duminică, 10 mai 2015

Dila episodul 9





Dila episodul 9
Dila îi promite lui Rîza, pentru că a speriat-o așezându-se pe șine, că o să-i întoarcă gestul și îl va face să simtă același lucru.
Eren o sfătuiește pe fiica sa să revină la Istanbul că Yavuz nu este pentru ea, dar Dila n-o ascultă și continuă să se întâlnească cu Rîza, a cărui grijă este ca nu cumva ea să afle întâmplător cine este el cu adevărat. Eren vine din nou la fata ei ca să aibă o discuție cu Rîza, dar acesta îi spune că nu va renunța la Dila. Eren insistă să le spună celor doi consecințele relației lor, mai ales că ea este pe deplin conștientă de ce s-ar putea întâmpla dacă familia Barazoglu ar afla despre ei, apoi încearcă să-i determine să înțeleagă că o avocată și un tâmplar nu pot rămâne mult timp împreună. Dar atenționările ei nu au mare efect asupra celor doi îndrăgostiți pentru că și Dila vrea să-l cunoască mai bine pe iubitul ei.

Dila episodul 9
Rîza va fi supus unui adevărat interogatoriu de către Dila, la sugestia lui Eren, care vrea și ea să știe amănunte despre viața lui, iar el e nevoit să mintă. La un moment dat uită ce i-a spus Dilei cu ceva timp în urmă despre familia lui și Dila devine bănuitoare și neîncrezătoare. Riza se enervează și dă vina pe Eren pentru neînțelegerea survenită. Însă acest moment o determină pe Dila să facă singură investigații, așa că întreabă în sat despre Yavuz și află că nu există nici un bărbat cu acest nume pe acolo. Între timp, Rîza merge la bancă să scoată o sumă importantă de bani și Dila îl zărește după ce iese de la bancă și urcă într-o mașină luxoasă, la volan. Ea tocmește un taximetrist să-l urmărească dar nu apucă să vadă unde oprește Rîza pentru că îi taie calea un tractor care staționează suficient cât ea să-i piardă urma. Când amândoi revin la cabana de vânătoare, Dila găsește banii despre care el susține că reprezintă o moștenire. Nemaiavând încredere totală în el, îi spune că s-a interesat în sat despre Yavuz și a aflat că nu este nimeni cu acest nume și îl întreabă dacă e căsătorit, ea bănuind că în oraș era îmbrăcat îngrijit pentru că ar fi însurat. Rîza se enervează și o alungă de lângă el fără să-i răspundă. Dila pleacă la hotelul unde este cazată Eren.

Dila episodul 9
Acolo, din întâmplare, este văzută de Azer care nu știa că Dila revenise la Sarîghiol. Azer o urmărește și aude o conversație dintre ea și mama ei, întrebându-se cine o fi Yavuz. Ajuns acasă îi spune totul lui Canîp și a doua zi se duc amândoi în apropiere de locul unde auzise de la Dila că se va întâlni cu acest Yavuz, pe malul mării. Surprinși, văd că Yavuz este Rîza, care acum îi spune Dilei adevărul despre cine este el, dându-i pistolul să-l împuște. Dila trage în dreptul inimii lui Rîza, acesta cade, iar ea leșină.

Dila episodul 9
După ce Seyit este adus acasă, are o conversație cu Azer ca de la bărbat la bărbat întrebându-l dacă femeia pe care o iubește este Fatma și când acesta îi spune că nu este fericit în căsnicia cu Sultan, Seyit adaugă că nu va fi de acord cu un eventual divorț. Azer merge la aceeași sală de fitness ca și Fatma, numai ca să-o vadă și să stea de vorbă cu ea, iar aceasta îi vorbește despre întâlnirea cu Sultan. Seara, Azer o ia pe soția lui cu mașina în pădure și o amenință cu moartea dacă se mai bagă în viața lui și dacă nu dispare fără să-i facă probleme. Cum Sultan încearcă să riposteze, Azer o pălmuiește îndeajuns de tare încât ea cade jos, speriată. De acum încolo, ori de câte ori are ocazia, Azer o tot amenință pe Sultan, poate-poate o va determina să plece din casa și din viața lui.

Dila episodul 9
Hulya este bine primită în casa Selamoglu de către Metin, dar mama lui și cu Melike n-o văd cu ochi buni. Metin se afișează din nou cu ea, dar fericirea Hulyei este de scurtă durată, pentru că într-o zi apare Tolga, partenerul ei de escrocherii, care o șantajează că dacă nu-i oferă bani, va spune totul lui Metin.



episodul precedent: Dila ep. 8                                         urmează: Dila episodul 10

Notă: stop cadrele sunt preluate de pe youtube.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv




sâmbătă, 9 mai 2015

Foloseste cum trebuie cardul de cumparaturi





Foloseste cum trebuie cardul de cumparaturi
Folosește cum trebuie un card de cumpărături și vei putea lua împrumuturi aproape pe nimic, cumpărăturile tale vor fi protejate, sau poți câștiga puncte de loialitate care se vor transforma tot în cumpărături mai târziu, ori ai alte avantaje, la oricare din celelalte produse oferite de banca ta de încredere. Dacă nu știi prea bine să folosești un asemenea card de shopping, ai putea să faci datorii și să ai probleme în a le plăti, ceea ce cu siguranță nu-ți dorești.

vineri, 8 mai 2015

Carcoteli de weekend. PatiPan de Piatra Neamt





Carcoteli de weekend. PatiPan de Piatra Neamt
Veneam de la serviciu și trebuia să-i iau maică-mii prăjiturile ei de fiecare dimineață, ecleruri (apropo, știați că pluralul eclere are altă semnificație? :) ). Am coborât din ocazie în dreptul bisericii Precista Nouă - pietrenii știu unde se află - și m-am dus în spatele ei, pe străduța pe care se găsesc un pub liniștit și select - Chaplin's -, un restaurant cândva de patru stele, retras și acesta - Villa Bella Italia, și sediul patiseriei-cofetărie PatiPan, având renumele de cea mai bună cofetărie din oraș. Cel puțin eu așa știu.

Prăjiturile și produsele de cofetărie sunt proaspete și în general foarte bune, și cumpăr eclerurile pentru maică-mea aproape exclusiv de la ei, pentru că ea le preferă. Dar ieri atitudinea, și poate nu neapărat atitudinea, unei vânzătoare m-a determinat să mă reorientez și să nu le mai calc pragul. Cel puțin o bună bucată de vreme.

Deci, intru. Spun buna ziua, mă apropii de galantar, mă uit după ecleruri, cer zece bucăți (niște mini-ecleruri de care n-am mai văzut la ei, nu rotunde, gogoloaie, cum le zice maică-mea, ci având aceeași formă ca și acelea normale, doar că sunt pe jumătate cât ele), apoi scanez îndelung restul prăjiturilor după ceva pentru mine și pentru niște musafiri. Nu mă puteam hotărî între alcazare și mini-tarte. Cer mini-tarte, care-mi plac foarte mult, mai ales acelea cu fructe și cremă albă, deși sunt fan ciocolată și există și varianta mini-tartelor cu ciocolată, dar le-am încercat și nu m-au impresionat așa de tare ca și celelalte. Apoi mă uit pe etajerele cu produse de patiserie abia scoase din cuptor care efectiv te înnebunesc cu mirosul lor îmbietor, că nu poți ieși de acolo fără să iei ceva foietaj. Caut cu privirea preferatele mele, cele cu mere.

Vânzătoarea, care până acum fusese aproape ca și invizibilă - ceea ce mă și aștept de la o vânzătoare - începe: "Dar pentru ce vă trebuie?" Eu mă mir în sinea mea de întrebare, mă enervez (de ce ar trebui o vânzătoare să știe la ce-mi trebuie prăjiturile? Ce o interesează pe ea ce fac eu cu ele, poate le dau la câinii vagabonzi, care-i problema ei??) și zic ceva la minut doar despre musafiri și o mint că ștrudelul cu mere e pt doi copii. Îmi recomandă niște cornulețe, sau așa ceva (care sunt tari și nu-mi plac, că deh! nu toate produsele lor sunt pe gustul meu), o spintec puțin cu privirea și refuz categoric chestiile alea nevandabile - mie, cel puțin. Pe banii mei cumpăr ce vreau eu, nu ce vrea ea. Apoi continuă: "Aha, vreți să plătiți sumă rotundă". Nu, habar n-am cât e totalul și nici nu mă interesează decât în clipa când trebuie să plătesc. Zice treizeci de lei și scot o hârtie de cincizeci. Zice: "Vaai, dar nu am să vă dau rest că azi toată lumea a venit cu suta și cinzeciu' ..!"  Mă cotrobăi prin portofel de trei de zece, găsesc și îi dau, deși era obligația ei să aibă să-mi dea rest, nu a mea să am bani potriviți și deși am nevoie de mărunt la navetă (cel puțin taximetriștii mă disperă cu nesimțirea lor de a pretinde că n-au rest ca să le lași 4 lei bacșiș).

Așa că, întrucât eu nu mă duc la o cofetărie să fac conversație cu vânzătoarea, și nici să mă întrebe ea la ce-mi trebuie prăjiturile (ca să le beau, doamnă! era bun așa un răspuns?) ori ca să mintă că nu are rest (la ora 3 după amiaza?? haida de!). Așa că, mă voi duce pe viitor numai acolo unde vânzătoarea vinde și nu are nevoie de companion de conversație, la PrisiProd, la Magic, ori la Central, unde chiar sunt ecleruri cu mult mai bune și cu ciocolată adevărată pe ele, nu cu o cremă închisă la culoare, care nu știi ce chimicale mai conține. Zis-am!