duminică, 8 noiembrie 2015

In dragoste si in razboi ep. 1 rezumat





In dragoste si in razboi ep. 1 rezumat pulbere de stele
Episodul începe pe timpul Primului Război Mondial. Kurt Seyit și Petro se ceartă, pe frontul german, din cauză că un alt soldat din compania lor a împușcat din greșeală un coleg de arme care la scurtă vreme a murit în brațele lui Seyit. Petro vrea să facă raport, dar Seyit îi interzice, pentru că acel camarad a crezut că soldatul pe care l-a împușcat era inamic și pentru că nu ar avea nimeni de câștigat din asta. A doua zi cei doi merg să-i spună văduvei celui ucis condoleanțe și să-i dea un ajutor financiar.

In dragoste si in razboi ep. 1 rezumat pulbere de stele
Petrograd, iarna anului 1916. Se organizează un bal și toți cei cu grade mai importante din armată sunt invitați. Seyit are o scurtă conversație cu baroneasa Lola, cu care el are cel puțin un flirt, și cu care stabilește să se întâlnească după bal. Cemil, prietenul lui Seyit, stă mai tot timpul cu iubita lui Tatiana, prim solistă în corpul de balet al teatrului din Moscova. Julien Verjenski sosit recent în oraș ca să-și rezolve niște probleme de sănătate, vine cu fetele sale Șura și Valentina. Pentru Șura este primul ei bal și e foarte emoționată. Seyit, care deja se afla acolo, o remarcă de prima dată și este vrăjit de frumusețea fetei. Petro, care a renunțat la armată, face pe gazda și merge s-o întâmpine pe Șura, care stă singură în zona ringului de dans și cu toate că mulți ochi sunt îndreptați către ea, nimeni nu îndrăznește să facă primul pas.

In dragoste si in razboi ep. 1 rezumat pulbere de stele
Amicii lui Seyit râd de el și îi spun că nu s-a dus la frumoasa blondă pentru că i se pare prea tânără, apoi fac tot felul de pariuri. Șura îl observă și ea și speră s-o invite la dans. Seyit sparge gheața celor din grup și se îndreaptă, aparent, către Șura, dar trece de ea și o invită pe o altă tânără doamnă. daca ai copiat pune si sursa www.pulbere-de-stele.com
Șura se uită dezamăgită la cei doi, după care Petro o invită la dans. Valentina dansează cu Constantin, un amic de-al lui Seyit și prietenul ei, cu care se știe că se va căsători. Toată seara Seyit dansează cu oricare altă doamnă din bal cu excepția Șurei, ceea ce o întristează pe frumoasa blondă.

Seyit se întoarce acasă la părinții lui împreună cu Petro și cu câțiva camarazi de arme. Colonelul Mîrza Eminov și Zahide sunt foarte bucuroși că fiul lor este nevătămat, la fel ca și frații lui. Colonelul află că Petro s-a lăsat de armată și îl dojenește pentru asta. Șura începe să se intereseze de Seyit și află că tatăl lui e colonel și că este un apropiat al țarului. Într-o seară găsește o poză de-a lui de pe front și o pune într-o carte pe care o ia în dormitor. După ce Valentina adoarme, Șura ia poza și își imaginează că este la bal, că toată lumea stă pe margine și că Seyit dansează cu ea priviți de către toți. Pentru că face pași de dans, cu ochii închiși, prin cameră, lovește veioza și astfel se trezește din reverie. Seyit are o discuție cu tatăl său, care îl sfătuiește să fie curtenitor cu orice femeie dorește, dar când va fi să se însoare, să ia o turcoaică. Discuția este auzită de Petro, care tocmai venise din dormitor, neauzit. Cu o altă ocazie, Petro îi împărtășește lui Seyit motivul pentru care a ieșit din armată: pentru că a împușcat un camarad rus și a vrut să scape de pedeapsă.

In dragoste si in razboi ep. 1 rezumat pulbere de stele
După câteva zile, Seyit și prietenii lui merg în vizită la Petrograd, la familia care le găzduiește pe surorile Verjenskaia și astfel cei doi se revăd la masa de prânz. După aceea el cere permisiunea să meargă cu Șura la plimbare și atunci are ocazia să-i povestească de ce are el supranumele de Kurt (=lup): pentru că așa se botează copiii plângăcioși, ca să fie feriți de rele. În urma vizitei lui Seyit, Șura îi scrie mamei sale despre starea de sănătate a tatălui ei, care se află la spital și îi povestește despre ce bărbat fin este Constantin, prietenul Valentinei. Într-o altă seară Tatiana îi invită pe toți amicii ei la un spectacol special de balet cu Lacul Lebedelor care va avea loc în sala operei. Șura află că Seyit ar trebui să se afle lângă țar, pentru că face parte din garda regală, dar ea se uită cu binoclul prin toată sala și nu-l vede. Baroneasa Lola se află într-o lojă opusă, alături de Petro, și o privește insistent pe Șura. Seyit îi face o surpriză și apare în lojă la un moment dat. Șura se înseninează la față iar baroneasa este foarte geloasă pe ea. Petro, intrigat și el, vine în loja lor. Seyit îi spune Șurei că este foarte pură și frumoasă.

In dragoste si in razboi ep. 1 rezumat pulbere de stele
La următorul bal deja Seyit aproape că n-o lasă pe Șura deloc singură. Însă în momentele în care el trebuie să salute gazdele, baroneasa Lola nu scapă ocazia să vorbească cu Șura și să-i spună că Seyit este bogat, înconjurat de femei bogate și astfel, îi sugerează tinerei că el nu poate fi cu adevărat interesat de ea. Șura, naivă, crede minciunile baronesei, dar este foarte atrasă de Seyit cu care dansează toată seara. El îi promite că nu-i va da drumul niciodată, că de acum este în brațele lui. La un moment dat se duc amândoi pe o terasă unde se cred singuri și Seyit o sărută. Petro îi vede, dar pleacă. Seyit este și mai îndrăgostit de Șura și îi spune că pentru el este foarte important că buzele lor s-au unit câteva clipe. Baroneasa aude și ea aceste vorbe și după ce Seyit pleacă de acolo către grupul lui de amici, Lola o minte pe Șura că Seyit este un cuceritor de meserie, că așa amăgește tinerele fete și că de fapt, a făcut un pariu cu prietenii lui că o va săruta și acum, că a câștigat pariul, sărbătorește. Șura o crede și când reintră în sala de bal, îl vede pe Seyit care într-adevăr ciocnea un pahar cu toți amicii lui. Ea îl privește cu reproș, iar Seyit nu înțelege nimic din această privire ....



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.





sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 49 rezumat





Un destin la rascruce episodul 49 rezumat pulbere de stele
Macit rămâne uluit să-l vadă pe Bora deschizându-i ușa. Cei trei intră în casă, iar Nadir îi privește de la poartă, fără ca ei să-l fi văzut. Bora zice că îi va spune tot adevărul lui Macit, despre motivul pentru care Nadir a dorit să se vadă cu părinții lui. Inci se impacientează dar el insistă că trebuia să îi se spună de mult lui Macit acest adevăr. De fapt, Bora spune altceva, că Kerim ar fi vrut să vândă acțiunile pe care le deținea la firma Arcaoglu ca să poată să-și plătească datoria. Inci răsuflă ușurată și la întrebarea lui Macit, că de ce el n-a știut asta până acum, îi răspunde că tatăl lui n-a dorit ca el să afle. Bora își menține oferta de cumpărare a acțiunilor, dar Macit se ține bățos și refuză, spunând că va munci ca să poată plăti datoria, ceea ce lui Bora i se pare un lucru aproape imposibil.

Un destin la rascruce episodul 49 rezumat pulbere de stele
După ce ei pleacă, un acolit de-al lui Bora vine la el și îi aduce o poză cu Șaika spunându-i că are un trecut întunecat și că acum are probleme cu tatăl său care are nevoie de bani. Apoi îi sugerează că o poate folosi fără ca cineva să-și dea seama că a fost mâna lui. Acasă la Faiz, tatăl Șaikăi o amenință că dacă nu-i dă înapoi banii, o va distruge. Fahryie cheamă la ea o vecină care-i ghicește în cafea că în trei puncte va fi din nou cu un tânăr care merge mereu pe drum. În acest timp Aras trece pe lângă Cihan, pe stradă, și se uită urât la el, apoi aude niște băieți discutând despre o bătaie și încetinește pasul. În scurt timp cei patru băieți îl iau la bătaie pe Cihan, iar Aras intră și el în iureșul pumnilor, ca să-l ajute. Până la urmă Cihan iese destul de șifonat din toată întâmplarea, apoi îl sună pe Șinasi și încearcă toți trei să-și dea seama cine putea să pună să-l bată, dar este clar că Emre a făcut asta. Mai târziu Cihan, Aras și Șinasi merg în internet-cafe-ul lui Emre și îl bat, la rândul lor, iar Aras îi zdrobește de ciment câteva calculatoare. Emre ajunge acasă plin de vânătăi pe față, iar Kader, extrem de nervoasă, se duce la Zehra și îi sparge geamul, blestemând-o să-i surpe Dumnezeu casa. Bineînțeles că cele două cumetre se iau din nou la ceartă, dar Kader nu se mai inflamează ca altă dată, ci pleacă doar amenințând din gură. daca ai copiat pune si sursa www.pulbere-de-stele.com

Nadir îi cere imperios lui Inci să se vadă. Inci acceptă și fostul ei iubit vine cu o pereche de mănuși împletite de ea când era tânără, pe care Nadir le-a purtat în ziua când trebuiau să se căsătorească și apoi în Germania. El o roagă să i le dea lui Macit, să le poarte el, dar Inci nu este de acord și ar vrea ca legătura cu Nadir să se încheie. Macit se tot gândește la cele spuse de Bora, referitor la acțiunile lui Kerim, apoi se hotărăște să revină la compania Arcaoglu. Pelin este entuziasmată de această veste și se duce să-l anunțe pe Selim, dar Faizal este acolo și ea n-o încurajează pe Pelin să-l reprimească înapoi, dimpotrivă, îi amintește că a spus cândva că nu vrea să mai audă de Macit vreodată și că oricum, el n-a făcut mare lucru pentru firmă și, deci, nici acum nu va face. Inci se duce acasă la Faiz și stă de vorbă cu Neriman rugând-o să-l scoată pe Macit din acel mediu pentru o zi sau două. Neriman nu știe cum să facă asta, dar mai târziu ea și Macit vor pleca într-o excursie de weekend, împreună cu Fahryie, strașnic păziți de Gulter. Cu toate acestea va fi o excursie presărată cu surprize, mai ales pentru Gulter.

Un destin la rascruce episodul 49 rezumat pulbere de stele
Inci îi cere lui Nadir să iasă de tot din viața lor iar el promite că n-o să-i mai iasă vreodată în cale. Șaika îi dă raportul lui Pelin despre vizita doamnei Inci la ei acasă, dar nu-i spune ce a discutat aceasta cu Neriman, pentru că nu a putut auzi. Pelin se duce acasă la Macit să-i ducă niște documente cerute de el, dar își dă seama că este plecat, iar Inci îi confirmă că e cu Neriman. Cei doi îndrăgostiți, ca să mai scape de prezența lui Gulter, se duc în pădure și femeia obosește, apoi pleacă înapoi la casa de vacanță unde vor sta peste noapte (casa e aranjată dinainte de Inci). Fahryie cu Macit și Neriman vor să se plimbe cu bicicletele, dar Macit o ia pe Neriman pe bicicleta lui, pentru că a treia este pentru Aras, care a fost anunțat și el să vină.

După aceea se plimbă cu barca pe lac, iar într-un sfârșit, după ce Gulter termină de pregătit cina, se adună cu toții, mai puțin Aras, în casă. Fahryie se tot preface că-i este somn, apoi Gulter fiind obosită, se duc cu toții la culcare. După ce femeia adoarme, Neriman și Fahryie ies afară unde deja Macit le așteaptă împreună cu Aras. Fac un foc de tabără apoi Aras și Fahryie se duc și îi lasă singuri pe ceilalți doi. Când revin în casă, Fahriye îl bagă pe Aras într-o cameră la parter, dar Gulter s-a trezit și este speriată că patul fetelor e gol. Aras iese din cameră și Gulter începe să-l bată, dar până la urmă Fahryie lămurește problema.

Un destin la rascruce episodul 49 rezumat pulbere de stele
Între timp, Nadir a venit la Inci să ia o cină împreună și îi spune că pentru el această seară este foarte importantă pentru că ei doi sărbătoresc nunta care n-a mai avut loc. Nadir îi propune lui Inci să fie din nou împreună, ca soț și soție, pentru că el n-a încetat s-o iubească în tot acest timp. Inci este răvășită și răspunde că are nevoie de puțin timp. Apoi Nadir îi spune că singura lui problemă e că Macit nu știe cine-i este tatăl adevărat. Nadir pleacă și o lasă pe Inci în dormitor, alături de multe hârtii (bonurile de valoare de la Pelin? acțiuni?). Șaika se duce la hotel unde o așteaptă Selim, dar este contactată de omul lui Bora și atunci ea pleacă după câteva momente spunând că nu se simte prea bine, nu înainte de a-i sugera lui Selim că Faizal ar fi pus din nou oameni pe urmele lor.

Un destin la rascruce episodul 49 rezumat pulbere de stele
Omul lui Bora îi spune că o va plăti dacă îi dă lui Pelin informația că Macit nu este fiul lui Kerim. Șaika, având nevoie de acești bani, acceptă și a doua zi se duce în birou la Pelin și îi spune că Neriman îi ascunde lui Macit faptul că nu Kerim îi este tată. După asta vorbește la telefon cu omul lui Bora și îi mulțumește pentru bani (pe care deja îi găsește într-un sertar din biroul ei). Apoi îl sună pe taică-său și îi cere să vină a doua zi la ea ca să-i dea banii. El o întreabă de unde a făcut rost, dar ea nu-i dezvăluie sursa.

Un destin la rascruce episodul 49 rezumat pulbere de stele
A doua zi este ziua în care Macit vine cu Inci s-o ceară de soție pe Neriman și să facă logodna. Cu toții sunt emoționați, și fiecare se pregătește în felul lui. Inci pune un inel de familie într-o cutiuță ca să-l dea viitoarei ei nurori. Șinasi aude despre eveniment de la Zehra și pleacă din casă, mergând pe strada lui Neriman, apoi se uită către geamul ei cu ochii înlăcrimați. Jos, în stadă, Pelin așteaptă în mașină. Când Macit și Inci apar, cu un imens buchet de flori, înainte ca ei doi să sune la ușă, Pelin coboară și îl strigă pe Macit ...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






vineri, 6 noiembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 48 rezumat





Un destin la rascruce episodul 48 rezumat pulbere de stele
Macit o aduce pe Neriman în sala unde va avea loc cununia lor dar după câteva momente apare Faiz, pe care Neriman îl îmbrățișează cu dor și tată și fiică se împacă, apoi Faiz îl îmbrățișează și pe Macit. Inci și Kerim se întâlnesc cu Nadir care n-a uitat timp de 30 de ani că bărbatul care trebuia să fie martor la cununia lui cu Inci i-a furat iubita. Kerim este sunat de Șeriban de acasă și servitoarea îi spune că au venit executorii. El închide telefonul dar i se face rău. Nadir nu pare să-i pese și spune tot ce are de spus, inclusiv că Macit este fiul lui și că Inci era deja însărcinată cu el când s-a căsătorit cu Kerim. Atunci, ca răpus de o lovitură finală, el cade... Este dus la spital, i se face rapid o intervenție chirurgicală pe cord deschis dar până la urmă inima lui Kerim nu rezistă.

Un destin la rascruce episodul 48 rezumat pulbere de stele
Macit este sunat de Inci pe când încă se afla la sala de cununii cu Neriman și Faiz și se grăbește să ajungă la spital. Înainte să afle deznodământul operației, lui Nadir îi pare rău de cele întâmplate, este foarte surescitat și stă pe banca din fața spitalului încurajându-l pe Kerim să reziste, apoi dă niște telefoane și executorii pleacă din casa lui. Despre acest lucru va afla Bora, care nu înțelege ce se întâmplă de executorii nu-și termină treaba în casă la Kerim. Înăuntru, alături de Macit și de Inci, mai sunt Selim, Duygu și Bora, Fahryie și Neriman. Când medicii vin cu vestea proastă, Macit este devastat, la fel ca și Inci. În ziua funeraliilor, Șinasi apare la vila Arcaoglu ca să-și prezinte condoleanțele, dar pentru o clipă cei de față se tem să nu facă vreo greșeală. Însă aceea care face o gafă este Pelin, care se duce spre Faiz și începe s-o bârfească pe Neriman, adăugând că nu se aștepta la el să vină în această casă. Faiz îi dă replica și spune că n-a ferit-o pe Neriman de casele oamenilor ci de unii dintre oamenii care locuiesc în ele, apoi spune că nu putea să aibă așa o inimă de piatră și să nu-și prezinte condoleanțele, apoi iese din vilă.

Un destin la rascruce episodul 48 rezumat pulbere de stele
După aceea apare Nadir care și el vine să-i spună condoleanțe lui Inci în primul rând. Macit îl vede și se duce la el intrigat, pentru că nu înțelege ce caută șeful său în casa lui. Inci tocmai îi reproșa lui Nadir că din cauza lui a murit Kerim. Nadir îi spune lui Macit că a cunoscut-o pe Inci de curând și a venit s-o susțină moral. Macit înghite minciuna, dar Bora, care și el urmărește scena de la distanță, este la fel de intrigat de prezența tatălui său acolo. După câteva momente vine să-l cunoască pe Macit, dar este și atent la felul în care se poartă Nadir cu el. După aceea, când ajung acasă, îi cere imperios tatălui său să-i spună de ce acum sunt asociați cu Macit iar până mai ieri erau dușmani? Nadir se vede constrâns să-i spună că Macit este fiul lui cu Inci și deci, ei doi sunt frați. Bora se întristează și își judecă tatăl care a stat departe și de acest fiu când era copil. După ce lumea pleacă, Macit află de la Șeriban că veniseră executorii și că la scurt timp după aceea ei au plecat. Macit înțelege că, de fapt, acest incident este cauza morții tatălui său și își dă seama că Inci l-a mințit.

Un destin la rascruce episodul 48 rezumat pulbere de stele
Neriman stă de vorbă cu Fahriye și îi povestește că ea a aflat de la Inci de faptul că Macit este copilul lui Nadir, dar că s-a dus la Nadir să-i spună acest lucru, iar el apoi a vrut neapărat să-i spună și lui Kerim, astfel, provocându-i atacul de cord. În acest timp Macit o ceartă pe Pelin că a vândut facturile de 10 milioane de dolari și că din această cauză a murit tatăl lui. Pelin încearcă să-i spună că nu a avut încotro pentru că avea nevoie de numerar și nu a avut o altă soluție, dar adaugă că nu știe cui a vândut acele facturi. Macit nu poate să creadă așa ceva și decide să afle ce s-a întâmplat în ziua aceea de l-a răpus pe Kerim.

Un destin la rascruce episodul 48 rezumat pulbere de stele
Bora, devastat și el de cele aflate, o cheamă pe Duygu pe malul Bosforului, seara și doar o îmbrățișează cu ochii în lacrimi, fără să-i spună de ce, doar îi mulțumește că a venit și adaugă că este foarte important ca acela de care ai nevoie într-un anumit moment să se afle lângă tine. A doua zi Macit este supărat și o întreabă pe maică- sa de ce l-a mințit. Inci se teme că el a flat secretul ei, dar Macit se referă la executori. Un telefon le întrerupe conversația și el trebuie să plece. Mai târziu ajunge la locul în care lui Kerim i s-a făcu rău. În acest timp Neriman vorbește cu Inci și îi spune că până la urmă va trebui să-i spună adevărul lui Macit, ori ea, ca viitoare soție, ori Inci, ca mamă. Inci se opune categoric ca fiul ei să știe cine-i este tatăl adevărat, și o șantajează și pe Neriman că dacă Macit află adevărul, o să-l piardă.

Șaika este singură acasă și apare taică-său să-i ceară din nou banii lui. Ea îi spune că nu are, apoi el scoate niște poze cu ea și cu Selim la o terasă. Macit, în căutările lui, face rost de o adresă și insistă să meargă acolo să afle adevărul în legătură cu moartea lui Kerim, deși Neriman încearcă timid să-l facă să renunțe. Inci vine și ea și vrea să-l convingă să nu sune la ușă că-i va spune tot adevărul pe care i l-a ascuns atâta vreme. Dar Macit sună și rămâne uluit când vede cine deschide acea ușă ....


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






Prizoniera dragostei, sezonul doi, episodul 21 rezumat





Prizoniera dragostei, sezonul doi, episodul 21 rezumat pulbere-de-stele
Iclal îl împușcă pe Gazanfer care cade pe asfalt. Cei din casă, auzind detunătura, se îndreaptă rapid către locul respectiv, înmărmuriți de scena pe care o au în fața ochilor. Aytul mai ales, este speriată pentru că crede că Iclal a fost cea împușcată. Vine poliția iar cei din familie trec în casă cu polițistul care preia ancheta spunând ce știu despre caz. Iclal se preface că nu știe prea multe, inclusiv despre relația lui Nur cu Yigit. Fîrat schimbă povestea și o scoate basma curată pe Iclal, spunând că a fost legitimă apărare. Incidentul va avea darul ca Aytul să-i mulțumească lui Fîrat și ca relația dintre el și Iclal să devină foarte apropiată, inclusiv sentimental, datorită complicității.

Prizoniera dragostei, sezonul doi, episodul 21 rezumat pulbere-de-stele
În acest timp Nur este la o cină de afaceri cu Kerem care îi propune să fie imaginea firmei lui. Nur acceptă și discutând despre amănuntele primei ședințe foto spune că preferă un decor minimalist. Când termină cina, ies afară apoi intră în mașină pentru că Nur va fi condusă până acasă de Kerem, iar doi paparazzi îi fotografiază de după un stâlp. Când ajunge la vilă, Nur află despre cele întâmplate, însă Elmas nu-i relatează totul și ea se repede în casă crezând că Yigit ar fi pățit ceva. Aytul o împiedică să intre în dormitor la Iclal dar Nur insistă și îl vede pe soțul ei cu Iclal în pat, îmbrățișați. Yigit o vede și îi face semn să plece, pentru că Iclal a adormit. A doua zi apare într-un ziar de scandal pe prima pagină poza cu Nur și Kerem ieșind din restaurant, alături de un articol scandalos, insinuând că afaceristul Kerem Sangiaktar iese cu super-modelul Nur. Yigit se enervează, o ia pe Nur în mașină și în crângul din apropierea vilei o ceartă foarte tare întrebând-o de unde-l cunoște pe Kerem, care din câte știe el este un tip fără scrupule. Nur recunoaște că Fîrat i-a făcut cunoștință cu acesta, și că n-a fost o cină romantică, ci de afaceri, că secretara lui Kerem, Hazal, trebuia să vină și ea, dar n-a mai putut. Apoi îl apără pe Kerem spunând că poate mai demult o fi fost cum spune el, dar că acum se poate avea încredere. Yigit îl învinuiește pe Fîrat pentru toată treaba asta și îi spune soției lui ca data viitoare să-i spargă mutra în loc să-i mulțumească pentru ceea ce i-a făcut apoi o avertizează din nou asupra lui Kerem, pentru că nu poți avea încredere într-un om numai după ce abia l-ai cunoscut.

Prizoniera dragostei, sezonul doi, episodul 21 rezumat pulbere-de-stele
La birou, secretara Hazal, care speră la o relație cu șeful ei, îi atrage atenția lui Kerem asupra articolului, apoi el o sună pe Nur ca s-o asigure că nu este vinovat de cele apărute în ziar. Când Kerem și Hazal coboară din clădire, îl găsesc pe Yigit lângă mașina parcată peste drum. Kerem se duce și dă noroc cu el apoi reintră în birou la o discuție ca între bărbați. După câteva replici protocolare despre rujuri și ce fel de cosmetice își doresc femeile, Yigit se uită la ziarul de pe masă și trece la subiect. Îi spune lui Kerem că Nur este ca și o membră a familiei și că are parte de protecție specială din partea lui, ea locuind la fermă. Kerem intervine și răspunde că ferma lor este foarte frumoasă. Yigit îl întreabă când a văzut ferma Kozan, poate că el nu era acasă? Kerem îi spune că aseară a văzut-o, când a condus-o pe Nur. Yigit reia firul discuției și amenință că dacă se mai întâmplă să apară vreun articol ca acela, toată lumea va avea de suferit, inclusiv vărul său, care a fost inițiatorul indirect al acțiunii.

Iclal începe să joace un joc nou. Se apropie de Fîrat, și chiar face mici gesturi cu care îi dă speranțe acestuia, dar pe de altă parte se preface foarte îndrăgostită de soțul ei, loială și care nu iese din cuvântul lui. Cu toate acestea, Nur este sigură că Iclal joacă teatru și că știe foarte bine de relația ei cu Yigit, și va încerca să-l facă pe acesta să-și dea seama de intrigile fostei sale soții.

La agenție, după ce Nur face o ședință foto pentru un nou catalog, așteptând liftul o întreabă pe Hazal cu cine i-a spus că seamănă? Hazal înmărmurește și se face că nu pricepe, dar Nur insistă și îi reamintește că atunci când s-au cunoscut i-a spus că seamănă cu cineva, și ea ar vrea să știe cu cine. Hazal, presată de privirile tăioase ale lui Kerem, spune că e cineva din trecut și că nu are nici o importanță. De față la discuție au fost și Fîrat cu Elmas, care devine foarte interesată de caz. La vilă, Iclal controlează telefonul lui Yigit și găsește un mesaj de la Nur pe care îl șterge, apoi îl oprește iarăși pe Yigit în patul ei ca s-o adoarmă. Nazan se ceartă cu Cahit pe tema banilor din seiful dormitorului lor, Nazan spunându-i că dorea să strângă 30 de mii de lire turcești pentru fratele ei, dar acum sunt mult mai puțini bani în seif. Când vine Nur de la agenție, seara, îl așteaptă pe Yigit în grădină, dar el neștiind de mesajul ei, nu vine. Nur adoarme pe bancă, afară, iar dimineața o trezește mătușa ei. Yigit și Fîrat se întâlnesc la piscină, iar Fîrat este luat la rost în legătură cu faptul că a pus-o în legătură pe Nur cu Kerem Sangeaktar. Yigit îl amenință băgându-l cu capul în apă, să nu cumva să mai apară numele soției lui în ziarele de scandal, și apoi îi spune că numai pentru că a salvat-o pe Iclal în fața poliției nu poate el să-l bage la fundul piscinei acum.

Prizoniera dragostei, sezonul doi, episodul 21 rezumat pulbere-de-stele
Afară, Nur îi lasă un mesaj vocal lui Yigit certându-l că n-a venit aseară în grădină așa cum l-a rugat. Iclal o aude și Nur se oprește din vorbit apoi închide telefonul. Iclal îi spune direct că a auzit-o că a lăsat un mesaj iubitului ei secret, dar Nur o ia pe ocolite și îi răspunde că s-a recuperat foarte frumos după cele petrecute cu ea în trecut, dar există și lucruri pe care nu le pot discuta amândouă. Iclal insistă, însă între timp apare Yigit, care ascultase mesajul și nu știa despre ce sms vorbea Nur. Când le întreabă ce se întâmplă, Iclal spune că Nur a lăsat un mesaj vocal iubitului ei secret, apoi insinuează că acesta ar fi Kerem, pentru că au scris ziarele despre ei doi. După aceea Yigit și Nur pleacă la mașină să discute într-un loc unde să nu poată fi auziți de alții.

Iclal se duce la Aytul să-i spună, nervoasă, că Nur i l-a luat pe Yigit de sub nasul ei. Elmas, care tocmai negocia la telefon cu Cahit suma de bani ca să nu trimită la toată lumea filmulețul cu ei doi sărutându-se în birou, le aude după ce încheie conversația și își dă seama că Iclal știe despre relația dintre Nur și Yigit. Acum, cei doi soți au ajuns cu mașina undeva pe moșie, se dau jos și Nur încearcă să-l facă pe Yigit să înțeleagă că Iclal știe totul, dar el nu crede așa ceva. Cineva, pus de către Kerem, îi fotografiază pe cei doi iar poza ajunge imediat în mâinile lui Kerem. Nur se duce înapoi la vilă unde Iclal, încă nervoasă, discută cu Fîrat, care nu-și mai poate stăpâni sentimentele pentru ea și o sărută. Nur îi surprinde îmbrățișați ...

Datorită traducerii subtitrării din limba sârbă numele unor personaje pot apărea diferit față de grafia lor normală. Vă mulțumesc pentru înțelegere!



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.





joi, 5 noiembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 47 rezumat





Un destin la rascruce episodul 47 rezumat pulbere de stele
Macit îi arată lui Neriman actul prin care a stabilit data căsătoriei și amândoi se bucură că visele lor au devenit realitate. Își reînnoiesc jurămintele de iubire și își reafirmă încrederea unul în celălalt. Kerim o întreabă pe Inci ce caută la firma aceea (a lui Nadir) iar ea îi răspunde că acolo lucrează Macit. Lui Kerim aproape că nu-i vine să creadă și merge la o secretară ca s-o întrebe de Macit Arcaoglu. Domnișoara îi răspunde că momentan nu se află în birou dar că poate să-l aștepte pentru că trebuie să vină. Kerim spune că va reveni și pleacă împreună cu Inci, apoi, la mașină, îi arată poza cu ei trei (el, Inci și Nadir) în tinerețe, pe care o găsise la Inci. Ea se face că nu știe ce-i cu poza aceea veche, apoi Kerim o întreabă de ce o ținea ascunsă, nu cumva din cauză că îl iubește și acum pe Nadir? Inci se supără, iese din mașină și ia un taxi. Mai târziu, o sună pe Neriman și o cheamă la ea acasă să stea de vorbă.

La firmă, Duygu intră în birou la Selim și pentru a nu știu câta oară în ultima vreme o găsește acolo pe Șaika. După ce ea iese, Duygu îi spune tatălui ei că s-a hotărât să lucreze și ea în companie. Selim zâmbește încurcat dar nu dă nici un răspuns. Macit își ia liber de la Nadir, care într-o scurtă întrevedere la el în birou încearcă să-i povestească drama lui din trecut dar face doar o aluzie la asta spunând că este o poveste lungă. Neriman se duce acasă la Inci, care o roagă să facă ceva ca să-l îndepărteze pe Macit de compania lui Nadir, dar Neriman îi spune viitoarei sale soacre că este foarte greu să facă asta pentru că deja Macit a făcut toate demersurile și urmează să se căsătorească.

În timp ce vorbesc, Pelin vine în vizită și o forțează pe menajeră s-o lase înăuntru, auzind-o pe Inci spunându-i lui Neriman că trebuie să se cunune cât mai repede cu Macit. După ce-și face auzită prezența, Pelin îi cere socoteală lui Inci pentru că acum o susține pe verișoara ei, iar pictorița se disculpă spunându-i că nu este de partea lui Neriman, ci a fiului ei, care dac-o iubește atât de mult, ea preferă să-și accepte viitoarea noră, oricine ar fi aceasta, decât să-și piardă fiul. Pelin amenință că nici ea nu va renunța la Macit.

Un destin la rascruce episodul 47 rezumat pulbere de stele
Kader începe să bârfească despre Aras și Fahryie, că merg pe motocicletă amândoi în miez de noapte și îi spune asta lui Cihan, acuzându-l și pe el că umblă cu femei măritate, numai pentru că Nezahat și Aslî se găsesc în acel moment în biroul lui din cofetăria Cemal. Cihan se duce val-vârtej la școală și o amenință pe Fahryie, apoi se bate cu Șinasi, după care o ia pe sora lui acasă. O ceartă pentru cele auzite despre ea, iar Fahryie, plângând, îi răspunde dacă nu cumva același lucru era și când el, Cihan, ieșea cu Șaika la o cafea? Cihan se supără, înțelege că a greșit, dar tace și iese din casă.

Șaika este din nou vizitată de tatăl ei care îi cere banii înapoi. Ea îi repetă că nu are nici un ban, iar el scoate un aparat foto și o șantajează că dacă nu îl fotografiază pe Selim când se află împreună cu ea, se duce la poliție și o obligă și pe maică-sa să spună tot ceea ce s-a petrecut între ei cândva. Șaika, prinsă între ciocan și nicovală, nu are încotro și ca să-l facă să plece de la birou, ia aparatul. Neriman se duce acasă la Faiz și cere rochia de mireasă a mamei ei (pregătită de Gulter deja), spunându-i că urmează să se căsătorească cu Macit, și știe că Nazan așa și-ar fi dorit și că în felul ăsta mama ei va fi cu ea la nunta ei. Faiz nu spune nimic și Neriman îl întreabă de ce tace, dar cineva sună la ușă. Este Pelin care intră, deși Gulter îi spune că nu e binevenită. Pelin se duce la Faiz să-i spună că fata lui se mărită cu logodnicul ei și că lumea va vorbi mereu despre asta și îi cere părerea. Faiz o umilește și îi spune că după ce că nu știe să se poarte și dă buzna în casă deși i s-a spus că nu e binevenită, mai este și imorală să vină cu asemenea insinuări. Apoi o dă afară din casă. După ce Pelin iese, Faiz îi aruncă o privire pătrunzătoare lui Neriman și pleacă în camera lui.

Un destin la rascruce episodul 47 rezumat pulbere de stele
Șaika se duce la Selim și îi cere o întâlnire după serviciu, dacă este liber. El acceptă și o întreabă la ce restaurant să facă rezervare pentru cină dar ea spune că s-a gândit să ia masa în camera de hotel. Selim zâmbește și acceptă propunerea Șaikăi, care îl anunță pe tatăl ei unde va avea loc întâlnirea și el vine la acel hotel. Când Șaika se duce în cameră, profită de momentul în care Selim se duce la baie și pune aparatul pe modul filmare după frunzele buchetului de pe masă. După ce Selim pleacă din hotel, Șaika se întâlnește cu tatăl ei să-i dea aparatul dar pe el nu este nimic, nici un fișier. Ea zice că aparatul e defect, iar tatăl ei se enervează și o trage într-un tufiș unde o strânge de gât și o amenință. Șaika începe să plângă și astfel scapă de el. Când ajunge acasă, spune lui Gulter și Faiz că a fost atacată de niște derbedei care i-au furat telefonul. A doua zi se învoiește de la Pelin, care nu uită să-i amintească s-o informeze dacă apar noutăți legate de nuntă.

Inci o sună pe Neriman și insistă ca ea să acționeze în sensul cerut (să discute cu Nadir despre Macit). Neriman, a doua zi dimineața, înainte ca Macit să meargă la serviciu, îi cere acestuia numărul de telefon de la firmă și el, ne-bănuind nimic suspect, îi dă cartea de vizită. După ce se despart, Macit se duce acasă la Faiz să-i spună că se va căsători cu fata lui și că a cumpărat o casă în care ei doi vor locui și pe care o va achita în rate, apoi îi spune că face toate acestea pentru Neriman și pentru ca el să aibă încredere că o iubește pe fata lui cu adevărat.

Un destin la rascruce episodul 47 rezumat pulbere de stele
Neriman, în acest timp, îi cere lui Nadir o întrevedere pe malul Bosforului și îi spune că Inci a recunoscut că Macit este fiul lui, dar îi cere ca acest adevăr să nu fie aflat de Macit niciodată, pentru că i-ar zdruncina viața. În urma acestei conversații Nadir îi sună atât pe Kerim cât și pe Inci și le cere să se vadă într-un loc stabilit de el. Prima ajunge Inci, urmată imediat de Kerim, care nu știa că și soția lui va fi acolo. Apoi apare Nadir pe care cei doi îl privesc cu mirare. Neriman și Macit s-au dus să vadă sala de cununii și să se gândească la ornamente. După ce vorbesc ei și se sfătuiesc preț de câteva minute, în sală apare Faiz. Neriman îl privește uluită și zâmbește, încă nevenindu-i să creadă că tatăl ei a venit acolo ...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.