miercuri, 23 decembrie 2015

In dragoste si in razboi ep. 14 rezumat





In dragoste si in razboi ep. 14 rezumat
In clădirea unde locuiește Murvet se iscă un incendiu și astfel Seyit vine să dea o mână de ajutor iar în învălmășeala creată ajunge s-o scoată pe Murvet afară din clădire (cu toate că și ea era acolo ca să ajute). După ce focul este stins, se constată că sunt pagube în casa lor, așa că Murvet și cu mama ei, Emine, urmează să fie aduse la hotel Șeref, să locuiască până le este reparată locuința.

Șura nu poate să uite că omul iubit a trădat-o (sau cel puțin, aparențele așa indică) și după aceea i-a spus să plece și să-și refacă viața fiecare cum știe mai bine. Apoi, după ce o dă afară pe Ayșe din camera lor și susține că nu mai este nevoie ca ea să le facă curat, îi spune lui Seyit că știe totul, că știe despre ce a fost între el și Ayșe. Seyit habar nu are de jocul lui Ayșe din acea zi când Șura a văzut-o în patul lor și astfel, se ceartă iar Șura, care crede că Seyit o ia drept proastă, iese din hotel nervoasă. Seyit, și el înfuriat, se duce și țipă la Ayșe cum de a putut să se bage în patul lui ca să o facă pe Șura să creadă că ar fi ceva între ei doi? Ayșe încearcă să se apere dar Seyit n-o lasă să mai spună nimic. De pe hol, Ali și soția lui aud discuția și se îngrozesc că fata lor a putut face așa ceva. După ce Seyit pleacă, Ali o pălmuiește pe fiică-sa și o dojenește aspru, la rândul său.

In dragoste si in razboi ep. 14 rezumat
 Kurt Seyit se duce acum la Șura, care se consolează în brațele lui Petro. El îi cere lui Borinski să iasă din cameră ca să discute între patru ochi. Dar Șura nu pare dispusă să-l creadă și să revină la sentimentele de dinainte de despărțirea lor. Murvet și mama ei ajută la bucătărie și într-o zi apare și Seyit pe acolo. Ele îl întreabă ce dorește, iar el le explică faptul că acolo locuiește. Murvet, care l-a plăcut pe Seyit din prima clipă, rememorează seara când Seyit a salvat-o pentru că-i luase foc rochia.

In dragoste si in razboi ep. 14 rezumat
Căpitanul William îl șantajează pe Petro și îi ia toți banii din seif, menționând că dacă se împotrivește, va scoate la iveală scrisoarea Lolei în care mărturisește adevărul despre faptele lui. Seyit în roagă pe Celil să-i dea una din scrisorile pe care el le scrisese Șurei în închisoare, când credea că va muri spânzurat. Șura o citește cu lacrimi pe obraz, profund emoționată de câtă iubire putea Seyit să-i poarte înaintea morții, și la urmă îi mulțumește lui Celil pentru că i-a dat această scrisoare. Drept consecință, Șura se duce într-o seară să se împace cu Seyit, dar nimerește într-un moment când Murvet venise acolo cu pretextul de a lua niște prosoape. Murvet se face că pleacă, dar pândește de afară pe geam și îi vede sărutându-se. Emine vine după ea și o bate că unde stă până la ora asta, apoi iar țipă la Murvet când vede poalele rochiei rupte (se agățase într-un cui când a luat prosoapele de la Seyit). El auzind țipetele nervoase ale lui Emine, se uită pe geam și vede că Murvet este agresată, dar fiind Șura acolo, nu poate să vină să-i ia apărarea. Emine încearcă mai târziu să se disculpe în fața fiicei ei spunând că este încă un copil și că ea trebuie s-o protejeze.

A doua zi Murvet stă de vorbă cu Ayșe și ea îi spune că Șura este amanta lui Seyit și că viața lui e distrusă din cauza ei. Murvet este geloasă pe Șura și să gândește să acționeze cumva, dar timpul e scurt, pentru că Emine decide să plece din Istanbul considerând că sunt prea multe tentații acolo. Ali, care se gândise să-i facă o surpriză lui Seyit și se pune pe pregătiri, o roagă pe Emine să-și amâne plecarea pentru că e nevoie de ea la bucătărie.

Guzide discută cu Celil și îi spune că va divorța de Yahia, pentru că aici femeile pot să dea divorț, dar Celil nu este de acord. Ea îl întreabă dacă e mai bine să sufere toată viața alături de Yahia sau să divorțeze? Șura îi reproșează lui Seyit că nu ține cont de părerea ei și că așteaptă doar aprobare de la cei din jur. Petro se aliază cu Ayșe iar aceasta se duce la Seyit să-i spună că o vor omorî, că și așa iubirea ei pentru el este un infern și că s-o ajute el, că poate a iertat-o. După asta Seyit se duce la Ali să-i spună că vrea să se însoare cu Șura iar bătrânul promite să-și dea tot concursul, dar Petro este după ușă și aude ce vorbesc cei doi.

Tina vine la Seyit a doua zi să-l preseze s-o lase în pace pe Șura, care trăiește cu el ca și o prostituată de ani de zile, fără să fie cununați. Dar seara începe surpriza lui Ali, ca un bal de mare clasă la hotel. Însă în acest timp multe se mai întâmplă. Petro, forțat de William, face rost de niște bani pe care îi împart jumătate-jumătate. Seyit și Șura apar la braț, iar totul este urmărit de după draperie de Murvet, care nu a avut voie la această serată. Dar totul se încheie neașteptat și abrupt ....


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








marți, 22 decembrie 2015

Arta managementului. Umor





N-ați mai văzut de mult la mine pe blog o postare umoristică, este? :) Azi am văzut pe facebook ceva care mi-a atras atenția și m-am gândit că e bine să împărtășesc cu voi. Zâmbiți, vă rog! :)


La spargerea unei bănci, participă doi spărgători. Primul strigă:
- Nu mişcă nimeni! Țineţi cont: banii sunt ai altora, viaţa este a voastră. Toată lumea din bancă s-a întins pe podea, în linişte. Asta se numeşte "Schimbarea Modului de Gîndire".

O tipă se întinde provocator pe masa din faţa ei, încercând să atragă atenţia.
Spărgătorul i se adresează:
- Vă rugăm să fiți civilizată! Acesta este un jaf, nu un viol! 

Asta se numeşte "Profesionalism – Concentrează-te doar pe ceea ce ştii să faci". Când s-au întors de la seif, spărgătorul cel tînăr (cu studii MBA) i-a spus hoţului mai bătrîn (care avea doar studii primare):
- Hai să numărăm câţi bani am furat! 

Hoţul bătrân, indignat îi răspunde:
- De ce să pierdem noi atâta timp şi să ne prindă, când putem să aflăm diseară, de la ştiri, câţi bani lipsesc din bancă?!
Asta se numeşte "Experienţă" – în zilele noastre experiența este mult mai importantă decât calificările de pe hârtie de la cursurile POSDRU.


Imediat după ce hoţii au părăsit banca, directorul i-a ordonat casierului să cheme repede poliția. Casierul după ce se gândi o secundă îi răspunse:
- Domnule Director, nu e mai bine să punem 5 mil. de € deoparte şi să spunem că i-au furat hoţii?
Asta se numește "Transformarea ameninţărilor în oportunităţi – a întoarce o situație defavorabilă în avantajul tău".
Casierul, zîmbind: 

- Ar fi minunat să avem câte o spargere în fiecare lună!
Asta se numeşte "Oportunitate – Fericirea este cea mai importantă."


Seara la ştiri se anunţă că doi hoţi au intrat într-o bancă şi au dat o spargere de 100 mil.€. Hoţii au început să numere banii de mai multe ori şi nu le ieşeau decît 20 de milioane.
Furioşi au început să înjure:
- La dracu', noi am făcut planuri, am riscat ani grei de închisoare sau poate chiar viaţa şi directorul s-a ales cu 80 de mil, cât ai bate din palme?!?
Asta se numește "Ştiinţă managerială - Cunoașterea este mai valoroasă decât aurul!"


Directorul băncii este fericit şi zîmbitor, că pierderile lui de la bursa de valori sunt acum acoperite de acest jaf. Plus că i-au ieşit şi câteva milioane bune bani de buzunar. Iar banca este pe profit.
Asta se numește "Arta managementului - Curajul de a-ți asuma riscuri!"



luni, 21 decembrie 2015

Avenida Brasil episodul 13-14 rezumat





Acesta este rezumatul episoadelor 13 și 14 de la Acasă TV.


Avenida Brasil episodul 13-14 rezumat Nina este afectată când află că Batata este fiul adoptiv al Carminei, adică al femeii pe care o urăște atât. Ea nu poate să uite momentele petrecute cu el, iar acest fapt îi va schimba planurile. Carmina încearcă o apropiere de Debora pentru a-și îmbunătăți relația cu fiul ei. La conac se anunță o cină festivă în seara în care Jorgito are de gând să anunțe logodna lui cu Debora. Nina este foarte tulburată pentru că se va întâlni cu iubirea vieții ei.

Carlitos pendulează de la o casă la alta. Ambele soții locuiesc în Rio acum, iar el trebuie să se descurce fără ca vreuna să-și dea seama de bigamia lui. Acum trebuie să doarmă la Noemia, dar ea îi dă un somnifer și când el adoarme ea îi cotrobăie prin lucruri și găsește un mesaj de la o femeie care îl așteaptă la farmacie. Paloma este bolnavă iar Alexia îl roagă pe Carlitos să treacă pe la farmacie să cumpere un medicament pentru fetiță. Noemia merge la acea farmacie și descoperă că soțul ei are o amantă.

Nina se confruntă cu mama Lucinda și o acuză că i-a ascuns faptul că Batata e în casa Carminei. Lucinda se apără spunându-i că ar trebui să renunțe la gândurile de răzbunare. Când ajunge acasă, se scuză că nu a gătit nimic pentru că a venit Jorgito care este obișnuit cu mâncarea altei bucătărese. De fapt, evită să se întâlnească cu el.

Cina de logodnă este gătită de dona Murici, dar bucatele nu sunt așa de apreciate, ocazie cu care Nina este rugată să facă o parte din cele mai delicioase mâncăruri pe care le știa. Deși n-ar vrea să gătească pentru logodna persoanei celei mai dragi, nu poate să refuze rugămintea și pleacă la bucătărie. La un moment dat, Jorgito vine să ceară niște gheață. Nina se emoționează foarte tare, iar Jorgito recunoaște ceva cunoscut la ea, dar nu poate să-și dea seama ce anume. Nina îl spionează și îl vede când o cere de nevastă pe Debora și îi dă inelul de logodnă.

Noemia descoperă că Dudu (Carlitos) are o relație cu Alexia, care minte că se cunosc doar de o lună. A doua zi Carlitos se duce la cealaltă casă și se gândește ce-o fi apucat-o pe Noemia să-i propună să aibă o relație deschisă și să mai cunoască și alte persoane?

Jorgito se lovește la cap în timpul unui antrenament și este adus acasă. Nina trebuie să-i pregătească mâncarea. Deși totul strălucește de curățenie, Carmina varsă niște vin pe jos ca să aibă ce curăța Nina. După aceea ea plânge de nervi, dar îi spune Carminei că pentru greșelile ei, de vină este mama ei vitregă și că acum este îngrijorată că va rămâne fără job. Jorgito o vede și o trimite să se odihnească și să stea de vorbă mai pe urmă cu Carmina.

La groapa de gunoi, Nilo merge în vizită la mama Lucinda și îi spune că știe tot adevărul. El a aflat că Rita s-a întors în Brazilia și bănuiește că motivul pentru care s-a întors este răzbunarea.


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv








duminică, 20 decembrie 2015

Avenida Brasil episodul 11-12 rezumat





Acesta este rezumatul serialului Avenida Brasil, episoadele 11 și 12 de la Acasă TV.


Avenida Brasil episodul 11-12 rezumat
Nina obține jobul de bucătar al familiei. Carmina este foarte mulțumită de Nina la început, dar pe măsură ce trece timpul, nu-i convine că toată lumea are doar cuvinte de laudă pentru ea și mâncarea ei, și devine invidioasă. Max se bagă în afaceri cu plasamente de fotbaliști și îl aduce pe un anume Leandro să locuiască în casa lui Diogene. Leandro începe să muncească la magazin și cade în mrejele lui Suelen. Nina pleacă de la conac în apartamentul închiriat unde primește vizita mamei Lucinda la o cină prelungită în care Lucinda nu știe de planurile Ninei. După ce se întoarce la conac, Lucinda vine pe neașteptate pe acolo, mirată să descopere că Nina lucrează în acea casă pentru Carmina și Tufao. Nina vrea s-o convingă pe Lucinda că nu-și dorește decât să fie aproape de Agatha, care este sora ei vitregă, din moment ce au același tată, pe Genesio.

Suelen face ce vrea în magazinul lui Diogene pentru că îl șantajează cu filmarea compromițătoare. Tesalia locuiește în casă la Monalisa, cu Iran și Olenka, o prietenă de-a Monalisei. Când merge cu Olenka la un bar, este abordată de Yair, fostul ei iubit, care devine violent. Leleco îi sare în ajutor și îl potolește pe Yair, dar este uimit de frumusețea fetei și ea îi mulțumește pentru că a apărat-o.
La conac, Nina încearcă să se apropie de Max pe când acesta este la piscină, aducându-i un sandviș și oferindu-se să-l maseze. Dar imediat apare Carmina care face o scenă de gelozie. Seara, iau cu toții cina și bucătăreasa primește din nou laudele familiei.

Jorgito o cere de soție pe Debora și apoi o duce la groapa de gunoi să i-o prezinte pe mama Lucinda. Jorgito încă nu știe cine este Nina cu adevărat. Max și Carmina au o cabană unde se întâlnesc pe ascuns. El mereu a visat să ajungă la Miami, să lase totul baltă și să plece acolo cu Carmina. Într-una din întâlnirile lor, Carmina îi spune lui Max că nu are încredere în bucătăreasa lor. Max o roagă pe iubita lui să vorbească cu Tufao ca să facă afaceri împreună.

Iran, fiul Monalisei, se lasă sedus de aceasta și petrec o noapte împreună. Nina se întâlnește cu Betania, o veche prietenă de la groapa de gunoi, care-i devine confidentă. Când se întoarce la conac, Nina stă de vorbă cu Agatha, pentru că mereu se subestimează și este respinsă de Carmina. Fetița îi povestește Ninei că fratele ei mai mare, Jorgito, a fost adoptat de la groapa de gunoi. Nina devine curioasă de această poveste și Agatha îi aduce o poză a lui când era mic. Când o vede, Ninei nu-i vine să creadă că Jorgito este Batata, iubirea ei din copilărie, cu care se "căsătorise" acum 12 ani.


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv








Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 24





acest episod va fi difuzat pe 22 decembrie la Kanal D


Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 24
Mașina s-a răsturnat. Hazal are un picior prins sub mașină în timp ce Gulseren a fost proiectată în afară. Poliția a venit, dar investighează stând în drum și nici o mașină nu se poate apropia de taxiul ajuns în zona excavată. Dilara tocmai fusese anunțată de la școală că Hazal s-a purtat cu insolență după ce a fost prinsă copiind la o teză. Auzind asta, ia în considerare eventualitatea de a muta la o școală cu internat. Apoi vede împreună cu Rahmi înregistrarea de pe camere de la grajduri și o vede pe Hazal mergând către intrarea la cai, când Gulseren, disperată că ea nu poate s-o tragă pe Hazal de sub mașină fără să-i rupă piciorul, o sună. Dilara cu Rahmi ajung imediat la locul accidentului, dar se conving doar că nu prea se poate face nimic fără un utilaj special. keriman și Osman se uită la televizor și apare Ozkan acasă care, deja nervos pentru că se certase cu amicul său de la atelier, se repede la Osman să-l gâtuie, dar imediat vede imaginile de la televizor care dădeau în direct despre accident. Keriman și Ozkan ajung și ei cât pot de repede la locul faptei. Gulseren prinde cârligul unei macarale speciale de mașină dar aceasta alunecă și Hazal urlă de durere.

Se lasă seara și nimic nu s-a mișcat. Hazal începe să amorțească. Gulseren urlă de efort și împinge mașina cu spatele ei, proptindu- se doar de pământ, dar reușește să o miște și astfel Hazal scoate piciorul. Amândouă sunt luate cu salvarea în care intră și Dilara ca să țină perfuzia pentru Hazal. Cansu stă cu Ozan, trimis de Rahmi, dar el nu-i povestește nimic despre Gulseren. Mai târziu vine Derya pe la ei și astfel Cansu află despre accident. Cihan, care era la Londra, vine de urgență înapoi în Istanbul cât poate de repede. După o lună de zile, Hazal este complet vindecată.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 24
Candan și Yildîrîm au o întrevedere pentru că el vrea să încerce s-o convingă să renunțe la caz. Dilara, pe de altă parte, ia pe altcineva ca avocat pentru divorț, atenționând-o de la bun început că ea și Cihan nu trebuie să divorțeze niciodată. Candan îl sfătuiește pe Ozkan să se liniștească și să nu se mai bată, să-și caute un serviciu, ca să fie bine văzut de judecător, că altfel nu va obține custodia lui Cansu. Ba chiar promite să-l ajute cu o sumă de bani pe care s-o arate la proces ca să demonstreze că are un venit constant.

Hazal, nerecunoscătoare, vrea s-o facă geloasă pe Cansu povestind la școală cât de bine s-a purtat Dilara cu ea, apoi se încruntă când cineva o întreabă de mama Gulseren, dacă este bine în urma accidentului. Șeyda îi spune lui Cansu că n-o mai poate suferi pe Hazal de când a văzut că nici măcar nu i-a mulțumit lui Gulseren pentru ajutor. Hazal arată o poză făcută la Gulseren, la o cină unde era și Ozan, și spune că vor merge toți patru într-o vacanță. Rahmi o informează pe Dilara că nu Cihan a cumpărat patiseria lui Gulseren, ci că mai este o parteneră, Derya, și au făcut împrumut bancar pentru locație. Dilara este convinsă că Cihan plătește ratele la bancă.

Keriman se duce în dormitor la Ozkan care încă doarme și îl cotrobăie prin pantaloni. Văzând că are portofelul plin, vrea să ia și ea niște bani și se întreabă de unde îi are. Ozkan se trezește și o ceartă când vede că și de la el vrea să fure, iar Keriman minte că a controlat prin buzunare pentru că voia să dea pantalonii ăia la spălat. În acest timp, Nazikat, matahala blondă de la închisoare vine în cartier cu o valiză cât ea de mare și după ce află unde locuiește Keriman, se instalează în casa ei și. la masă, începe să cânte, spre deliciul lui Ozkan.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 24
Alper vinde casa cu tot cu mobilă, dar pe primul cumpărător Alper îl alungă jignindu-l că n-are bani să-i cumpere casa. Cansu are o prietenă, Oyku, care într-o seară rămâne să doarmă la vilă. Mama acesteia vine s-o ia de acolo și Dilara o aude când pleacă, spunându-i fetei că n-are ce căuta în casa unei amante. Gulseren se întristează și a doua zi dezbate subiectul cu Derya, apoi seara se întâlnește și cu Cihan și el pune altfel problema, că ea este femeia vieții lui pe care o dorește alături pentru totdeauna. A doua zi un tânăr face câteva poze de peste drum de patiserie în momentele în care Gulseren se află la mesele de lângă geam. La prânz, Cansu merge cu Gulseren la un restaurant ales de ea. Gulseren vine mai devreme decât Cansu și acolo mai este Solmaz și Melek, mama lui Oyku, care văzând-o, îi cere unui chelner s-o dea afară. Acela vine și îi spune lui Gulseren că masa e rezervată, și pune o plăcuță cu "Rezervat" pe masă. Gulseren dă să se așeze la o altă masă, dar chelnerul vine și acolo să pună plăcuța cu "Rezervat". Gulseren spune că nu înțelege ce se întâmplă, apoi dă cu ochii de Melek care, după ce că este muma pădurii în persoană, mai și zâmbește cu satisfacție nedisimulată. Gulseren vrea să plece dar la ușă se află Cansu ...


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv