
Vieţile eroilor noştri se schimbă mult faţă de începutul
poveştii. Ilyas moare într-un incendiu devastator în care tot
conacul este distrus, Hulya e trimisă la spitalul de nebuni şi
din cauza tratamentului prea sever de acolo rămâne cu sechele
ani de zile, doar Efsun se pare că este bine şi că afacerile
îi merg. Nuran, fetiţa lui Bahar, îi este luată la naştere, ca
şi cum un destin identic cu al ei o urmăreşte. Sultan ia
fata şi pleacă din oraş tocmai pentru ca Bahar să nu bănuiască
nimic. Acum Ateș, care şi-a revenit dintr-o comă de luni de
zile în urma incendiului, are două morminte pe care le
vizitează constant, considerând că din cauza lui au murit
Doruk şi Deniz. După aceea ia hotărârea de a se despărţi de
Bahar, care, din fata blândă şi foarte credulă care era în
trecut, devine altceva, devine omul care vrea răzbunare pe cei
care i-au furat totul, inclusiv viaţa, şi păşeşte doar cu
acest gând în minte când iese din închisoare (probabil acuzată
de producerea incendiului). La poarta închisorii Ateș o
priveşte neobservat, nostalgic după iubirea care acum pare sa nu mai
fie, însă el, dezamăgit de viaţă, se apucă de băut.
Efsun, Arda şi fetiţa Nuran îşi croiesc o viaţă nouă, dar
Bahar este chinuită de o întrebare care i se roteşte mereu
prin minte de la o vreme încoace. I se spune mereu că fiica ei
a murit la naştere, dar ea nu crede că este adevărat. Începe
să se intereseze mai întâi la spital despre fetiţa ei, apoi
continuă cercetarea. Pentru că nu poate obţine răspunsul pe
care-l doreşte, o abordează pe Hulya să vadă ea ce ştie, apoi
merge şi la Ates să confrunte informaţiile, convinsă fiind că
unii au ceva să-i ascundă. Hulya va pleca la Arda şi Efsun că
să se liniştească. Bahar ajunge în casă la Ateș şi găseşte un
panou plin cu pozele fetiţei lor. Crezând că el ştie adevărul
dar i-l ascunde, îşi scoate verigheta de pe deget, o lasă pe o comodă şi pleacă.
Ateș, când vine şi vede asta, îşi dă seama că Bahar a înţeles
ce s-a întâmplat.
Bahar pleacă pe urmele lui Efsun şi participă la o prezentare
de modă la care este prezentă şi fetiţa ei. Bahar o
contactează şi apoi se duce cu ea pe malul mării. Efsun face
tot ce poate ca să împiedice apropierea dintre cele două, dar
nu reuşeşte. Bahar este cât pe ce să afle tot adevărul, în
timp ce Efsun nu are de gând s-o piardă pe Nuran. Dar soarta
face că mama şi fiica să fie împreună aşa că după ce are loc
ziua lui Deniz, la care cele două se văd din nou, şi unde
Bahar face o greşeală, Efsun decide să se întoarcă la
Istanbul, unde Nuran va fi aproape şi de tatăl ei adevărat,
Ateș.
Pe de altă parte, Ateș îşi urmăreşte dorinţa de răzbunare şi
acţiunile sale îl determină pe Kenan să iasă din găoacea în
care s-a ascuns. După atâţia ani, Ates e cât pe ce să se afle
faţă-n faţă cu Kenan, dar mai trebuie să treacă peste acoliţii
înarmaţi ai acestuia. Aşa că Ates trebuie să-şi calculeze fiecare pas cu minuţiozitate. Arda află că Nuran e fata lui Bahar şi
rămâne înmărmurit de uimire, dorindu-şi ca Efsun să plătească
pentru o asemenea grozăvie. Mai mult, el consideră foarte
normal ca Bahar să ştie adevărul. Aşadar, a cam venit vremea
ca Efsun să-şi ia la revedere de la fetiţa Nuran.
Din Sinop, apare Seyfi, care le ameninţă pe Bahar şi pe Figen şi nu le va fi uşor să scape de el. Dar o surpriză mare le face Mehmet Emir care se întoarce la conacul Atahanilor.
Bahar află că Zuhal, asistenta care a fost martoră la naşterea fetiței ei, nu era asistentă cu adevărat, şi astfel în mintea ei începe să se contureze jocul murdar în care a intrat fără să vrea. Se duce la Efsun s-o întrebe dacă ştia despre acest lucru, iar Efsun se vede pusă în încurcătură. Când Bahar află despre toate minciunile lui Zuhal, este sigură că Efsun şi Sultan sunt implicate în toată această chestiune. Pe măsură ce avansează în găsirea dovezilor legate de fetiţa ei, Ateș, care ştie tot ceea ce face Bahar, se hotărăşte să-i fie alături şi amândoi vor să afle ce s-a întâmplat, în realitate, cu copilul lor. Cu toate că el este împreună cu Bahar în fiecare moment, totuşi nu pierde ocazia să lupte şi în războiul contra lui Kenan, ori de câte ori este posibil.
Când secretele încep să iasă la iveală, Kenan face prima mişcare. Apoi Hulya şi Efsun află că Kenan are pe cineva la conac cu care ţine legătura permament şi îl informează despre tot ce se petrece, şi mai află că ele două sunt într-un pericol, datorat unor intrigi noi. Efsun se găseşte în mijlocul unor iţe foarte complicate şi se confruntă cu un secret care îi poate distruge căsnicia.
Kenan este prins şi înconjurat de poliţişti, dar tot nu se lasă până nu se răzbună pe Bahar. Omer, care îl caută pe Kenan de ani de zile, crede că a găsit momentul să-l facă să răspundă pentru greşelile trecutului. Mai multe secrete ies la iveală şi căsnicia lui Arda cu Efsun pare aproape destrămată. El nu poate să justifice o anumită noapte, iar Efsun crede că a înşelat-o. Totuşi cei doi se împacă la loc. Pe de altă parte, Deniz află că este înfiată. Drept consecinţă, Efsun o ia pe Nuran şi vrea să plece de acasă, dar Arda n-o lasă, şi pleacă el de la conac în locul lor. Cemre pare să-şi fi atins şi ea scopul, dar caută să afle cine-i sunt părinţii lui Deniz. Când luptele femeilor de la conac se dezlănţuie şi nu mai pot fi oprite, aceia care suferă cel mai mult sunt copiii.
Nuran află despre ea lucruri care dau totul peste cap în lumea ei, şi singurul loc în care poate găsi liniştea este alături de Bahar şi Ateș, părinţii săi adevăraţi.
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!