marți, 7 martie 2017

Kosem episodul 27 tr rezumat




Kosem episodul 27 tr rezumat Mustafa este cu Halime în sala tronului şi e speriat crezând că va fi executat. Halime îl liniștește spunându-i că acum toţi ceilalţi membri ai dinastiei care ar fi putut urca pe tron sunt morţi - aluzie la copiii lui Kosem, şi că nimeni nu l-ar omorî pe el pentru că este singurul bărbat din neamul Osmanlîilor rămas în viaţă. Kosem ajunge în camera unde prinţii trebuiau strangulati şi, după ce trece de Davut care iese din încăpere, îi găseşte pe toţi nevătămați, apoi îi îmbrăţişează. Mehmet îi spune mamei sale că Davut i-a salvat în ultima clipă. Marele vizir îi cere acum sultanei să-i spună unde este Dilruba. După aceea Kosem vine împreună cu ei în sala tronului şi o arestează pe Halime iar pe Mustafa îl trimite din nou în cuşca de aur.

Halime este foarte supărată pe Davut şi crede că va fi omorâtă, dar acesta îi demonstrează că are o înţelegere cu ea, să nu fie nimeni omorât din familia lui Mustafa. Kosem le explică celor mici că Mustafa nu e în toate minţile şi că nu poate fi sultan şi îl numeşte pe Osman padişah. A doua zi are loc încoronarea, iar Mehmet consideră că mama sa a făcut iarăşi o greşeală, pentru că el ar fi trebuit încoronat, nu Osman. Davut este condus la locul unde se află Dilruba, care nu-i deloc mulţumită când află că prinţii lui Ahmet au fost cruţaţi în schimbul ei. Afară, Iskender, la rândul său, crede că tronul i se cuvine conform noilor legi şi că este cazul să lupte pentru dreptul său. Safiye plănuieşte să croiască drum pentru Iskender abia când Osman va avea copii şi probabil se va gândi să-şi omoare fraţii. Şi ea şi Humasah crede că acela ar fi momentul potrivit pentru ca Iskender să-şi revendice tronul.

Kosem episodul 27 tr rezumat În acest timp Osman o ceartă pe Kosem că a făcut decretul care schimbă legea moştenitorului la tron, iar Kosem bănuieşte că Cennet i-a spus lui Osman despre acel decret, însă Cennet nu are habar de unde ar putea Osman să cunoască acest amănunt (de la îndrumătorul său). Mehmet intră la sultan şi află că de acum înainte nu mai poate să meargă să-l vadă pe fratele lui neanunţat şi nu i se mai poate adresa altfel decât cu Măria Ta... Domnia lui Osman al doilea începe. Trec anii....

Suntem în 1621. Au trecut doi ani. Kosem continuă să facă acte de caritate şi a deschis un fel de cantine pentru nevoiaşi. Într-una din zilele în care a venit cu Meleki să-i ajute pe cei săraci, Kosem îl vede pe Iskender şi se ia după el dar acesta se pierde în mulţime. Meleki o întreabă pe sultană cine este, iar când aude numele, crede că este vorba de o confuzie, pentru că Iskender e mort de mult. În Divan Osman este informat despre o campanie în Europa de est în care sunt implicaţi polonezii şi despre faptul că principele Transilvaniei cere ajutor Înaltei Porţi. Osman acceptă să se implice personal în această campanie. Meleksima îşi face griji pentru hotărârea lui Osman şi o roagă pe Cennet să intervină ca sultanul să nu plece din palat, dar acesta, tânăr şi dornic de glorie, visează să-şi ajungă din urmă înaintașii, pe Suleyman şi pe Fatih. Îndrumătorul său, de asemenea, îi aminteşte de momentul în care Ahmet a plecat în campanie şi Safiye imediat a încercat să profite şi să-l urce pe Mustafa pe tron. Atunci Osman zice că o să-l ia şi pe Mehmet în campanie ca să nu lase loc liber acestuia la tron.

Meleksima naşte un băiat pe care Osman îl botează Omer, iar cel care începe să se teamă pentru viaţa să este Mehmet. Când au ocazia să discute, Osman îi aduce la cunoştinţă fratelui său că vrea să-l ia cu el în campanie, dar îl întreabă ce vrea, să vină la război sau să rămână la palat? Mehmet, prudent, spune că el este de acord cu orice zice sultanul că este bine să facă, apoi îl întreabă dacă are de gând să-l omoare, pentru că dacă i s-a născut un prinţ, aşa cere tradiţia, ca fraţii să fie omorâţi. Osman îl asigură că şi el va urma sfatul tatălui său, şi nu-şi va ucide fraţii.

În palat se zvoneşte că a doua zi urmează să aibă loc un divan secret condus de Kosem iar Halime speră că sfârşitul rivalei ei va fi aproape, pentru că are de gând să facă în aşa fel încât să i se dezvăluie lui Osman acest lucru anormal. Kosem se duce să-i ceară socoteală lui Zulfikar despre Iskender, dar acesta, crezând că prinţul este acolo unde l-a trimis el cu doi ani în urmă cu corabia, minte spunând că este mort, pentru că l-a executat cu mâinile lui. Mehmet este îngrijorat pentru viaţa lui, pentru că nu crede că Osman a spus adevărul şi îi împărtăşeşte lui Ayse temerile lui.

Kosem episodul 27 tr rezumat Safiye îl ceartă pe Iskender că a fost văzut de Kosem, iar acesta, pe lângă faptul că nu-şi dă seama cum de maică-sa a aflat amănuntul, îi spune că era deghizat şi că nu înţelege prin ce modalitate Kosem l-a recunoscut. Safiye îi atrage atenţia că dacă se află despre revenirea lui, tot jocul lor se va duce de râpă, apoi îl avertizează că ştie cât de îndrăgostit de Kosem este el. Mustafa este din ce în ce mai bolnav, iar într-o zi, după naşterea lui Omer, când Dilruba primeşte acceptul sultanului să-şi viziteze fratele, acesta n-o mai recunoaşte. Osman îi spune lui Kosem că în primăvară va pleca în campanie şi îi cere părerea dacă face bine să-l ia pe Mehmet cu el.

Mai târziu, Osman intră s-o viziteze pe Safiye care-l felicită pentru naşterea fiului său, şi care îl avertizează că s-ar putea s-o vadă pe mama lui în adevărata sa lumină, îndemnându-l să vadă ce face ea pe la spatele lui. Zulfikar îşi dă seama că Iskender este în capitală şi o întreabă pe Humașah unde se află, spunându-i acesteia că niciodată n-o să-şi mai dezvăluie planurile sale în faţa ei, pentru că o singură dată a făcut-o şi îi pare rău. Divanul secret convocat de Kosem începe şi pe ordinea de zi este plecarea lui Osman în campanie. Kosem spune că ea nu este de acord cu aşa ceva, pentru că Safiye şi Halime pot să se alieze împotriva lui. În timp ce se dezbate chestiunea, este anunţat, surprinzător, Osman. Acesta, furios, îl demite pe primul ministru care era acolo, apoi se ceartă cu Kosem şi îi interzice să-şi mai vadă copiii. Când ajunge pe coridoarele palatului, se enervează şi pe Haci şi-i confiscă averea apoi îl exilează în Egipt.

Kosem se duce direct la Safiye şi îi spune că ştie că ea a uneltit ca toate astea să se întâmple apoi încearcă s-o determine să recunoască faptul că Iskender trăieşte şi că pentru el complotează împotriva lui Osman, însă bătrâna sultană minte şi-şi joacă foarte bine rolul. În acest timp Osman rupe decretul scris de Kosem imediat după moartea lui Ahmet şi anunţă demnitarii că se revine la vechea tradiţie ca moştenitorul tronului să fie fiul sultanului, nu ruda cea mai matură. Zulfikar îl întâlneşte pe Iskender în piaţă şi îi află intenţiile. Suleyman aga îi trimite un bilet lui Ayse în care scrie că Osman a dat ordin că Mehmet să fie executat. Prinţul află imediat şi este sfătuit să caute refugiu la barăcile ienicerilor. Sultanului i se spune că Mehmet se va refugia la ieniceri, iar el crede că va organiza o revoltă şi astfel Mehmet apare că fiind trădător.

Kosem episodul 27 tr rezumat Kosem îl convinge pe Mehmet să se ducă înapoi lângă Osman că acesta nu-l va executa. (aici se termină episodul 28 Kanal D) Osman să sfătuieşte cu muftiul ce este de făcut şi ce pedeapsă ar trebui dată pentru fratele său, dar înţeleptul îl informează că a fost vorba despre un complot, apoi spune că el nu poate să mai dea un decret religios de execuţie a unui prinţ în condiţiile noilor legi. După aceea, muftiul o anunţă pe Kosem ce a discutat cu Osman şi e de părere că acesta nu va asculta şi va da totuşi decretul de execuţie. Kosem merge la sultan şi încearcă să-i arate că Mehmet nu e trădător, că dacă era, nu revenea la palat de la barăcile ienicerilor, dar Osman o acuză şi pe ea de trădare. După discuţia tensionată dintre mamă şi fiu, îndrumătorul lui Osman îi aduce acestuia firmamul de execuţie a lui Mehmet care a fost redactat de un tribunal militar.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem ep. 26 tr                                  urmează: Kosem ep. 28 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








luni, 6 martie 2017

De ce sa folosesti un software educational




De ce sa folosesti un software educational Nu eşti lămurită ce este software-ul educaţional? Te întrebi care sunt avantajele şi dezavantajele utilizării unui soft educaţional? Poţi găsi unele răspunsuri aici care te vor ajuta să decizi dacă un soft este potrivit pentru clasa sau pentru copilul tău.

Calculatoarele oferă oportunităţi pentru a dezvolta educaţia elevilor de toate vârstele. Există o mulţime de tipuri de software educaţional, cum ar fi:
Software interactiv pentru copiii preşcolari care nu ştiu încă să folosească un mouse sau o tastatură.
Software educaţional pentru predarea anumitor abilităţi, cum ar fi matematica.
Software-ul care îi învaţă pe copii cum să gândească logic şi cum să rezolve probleme.
Software artistic pe care copilul îl poate utiliza pentru a crea imagini color 3D.
Există o mulţime de motive pe care ar trebui să le iei în considerare la utilizarea pe care software-ul educaţional în clasă. De exemplu, sunt programe care permit elevilor să devină independenţi în învăţare şi cu mult mai eficienţi. Chiar şi elevii cu dizabilităţi grave pot avea succes aici, deoarece un program plasează toată lumea de pe acelaşi nivel.

Principalele beneficii ale utilizării software-ului educaţional în şcoli sunt enumerate mai jos:

- face ca procesul de predare-învăţare să devină mai interesant şi orientat spre obiective.
- dezvoltă interesul şi curiozitatea în rândul elevilor.
- economiseşte timpul de predare şi de învăţare al elevilor şi profesorilor.
- economisteste timpul şi resursele şcolilor.
- pot fi utilizate la aproape toate materiile şcolare.
- verifică performanţele elevilor.
- progresul elevilor poate fi înregistrat.
- stimulează gândirea şi abilităţile practice ale cursanţilor.
- copiii controlează propria lor experienţă de învăţare, ritmul şi modul propriu de învăţare.
- calculatoarele ajută copiii să-şi folosească abilităţile pentru a extrage informaţii.
- dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de tehnologie.
- calculatoarele sunt benefice în dezvoltarea abilităţilor fundamentale ale copiilor (adică recunoaşterea literelor, cifrelor, culorilor, a formelor, ritmului, înţelegerea binomului cauză şi efect, ajută la rezolvarea problemelor, dezvoltă gândirea abstractă şi creativitatea).
- dezvoltă încrederea în forţele proprii şi stima de sine.

Însă nu mă pot referi doar la beneficiile folosirii unui soft fără să amintesc şi de anumite riscuri. Ca orice lucru, utilizarea excesivă a calculatorului are şi unele dezavantaje. Acestea se referă la următoarele:
- software-ul trebuie să fie ales cu grijă pentru a te asigura că ceea ce menţine captivă atenţia copilului este şi ceea ce-l educă.
- capacitatea de concentrare şi atenţia pot scade datorită folosirii calculatorului. - pot apărea leziuni musculo-scheletice şi probleme de vedere ori de câte ori elevii petrec prea mult timp în faţa computerului.

De ce sa folosesti un software educational Ca să găseşti software educaţional există o mulţime de locuri de unde poţi achiziţiona aşa ceva astăzi. Un astfel de loc este EduVolt. Acest site conţine programe de învăţare a numerelor, literelor şi matematicii de bază, programe de dezvoltare a abilităţilor de citire, alfabetare, kituri pentru clasa pregătitoare. Pentru următorul nivel găsiţi softuri pentru matematică, geografie, limbi străine, economie, teste pentru examenele Cambridge şi teste de tip competenţe lingvistice pentru bacalaureat. De asemenea site-ul oferă şi alte produse de uz şcolar, precum table interactive, mobilier de clasă, materiale didactice, jocuri, culegeri, kituri diverse, hărţi, planşe.

De ce sa folosesti un software educational Fă-ţi timp şi răsfoieşte paginile site-ului înainte de a lua o decizie de cumpărare pentru clasa ta sau pentru copilul tău.
Eu abia am descoperit acest site, şi intenţionez să comand un soft educaţional de limba engleză, pentru elevii mei de-a 12-a, că bacalaureatul bate la uşă. Iar dacă deja elevii tăi sau copilul tău foloseşte programe care fac învăţarea mai eficientă, te aştept să-mi spui într-un comentariu despre experienţa ta.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!





duminică, 5 martie 2017

Kosem episodul 26 tr rezumat




Kosem episodul 26 tr rezumat Meleki vede săgeata la timp şi o împinge pe sultană din calea ei, aceasta nimerindu-l pe Gurbuz drept în inimă. Kosem, la fel ca şi ceilalţi din suita ei se agită şi intră în caleaşcă, în timp ce arcaşul scapă cu fuga. Osman, care tocmai fusese prins în încercarea de a fugi şi era adus în faţa lui Mustafa, este pedepsit să fie închis în acelaşi fel ca şi sultanul. Însă Mustafa vrea să-l execute, lucru care datorită noilor legi date de Kosem în ziua când Ahmet a murit, nu mai este posibil, şi de nervi, Mustafa face o criză ciudată, leşină, se sufocă, iar Halime încearcă să-i descleşteze gura. Până la urmă Osman e dus la beciuri.

Dilruba o anunţă pe Halime că asasinatul asupra lui Kosem a eşuat. Humașah şi Safiye îi cer socoteală lui Zulfikar pentru mormântul gol al lui Iskender. Zulfikar recunoaşte că prinţul este viu, dar preferă să nu spună mai mult ca să nu-i mai fie pusă viaţa în pericol. Cele două răsuflă uşurate, deşi Safiye ar vrea să ştie mai multe, pentru că acum, conform noii legi, cel mai în vârstă şi cel mai matur în gândire prinţ este fiul ei, nu Mustafa, şi ea crede că tronul i se cuvine fiului ei. În scurt timp Zulfikar prin intermediul lui Mehmet Giray aranjează ca Safiye şi Humașah să-l vadă pe Iskender şi să stea de vorbă cu el în cea mai mare taină. Însă acesta, gândindu-se la cum a vrut Kosem să-l sacrifice fără să-i fi greşit, de-acum se gândeşte că tronul este dreptul său şi vorbeşte cu Humașah despre această posibilitate.

Kosem episodul 26 tr rezumat În piaţă, Iskender îi aude pe oameni vorbind despre felul în care Mustafa s-a repezit la sicriul lui Ahmet în ziua încoronării şi îl consideră pe sultan cam ciudat. Osman află de la îndrumătorul lui că Kosem a fost aceea care a redactat noua lege privind tronul şi din nou crede că mama lui este împotriva urcării lui pe tron. (aici se termină episodul 26 Kanal D.) Cennet şi Haci, împreună cu Bulbul pregătesc o revanşă a sultanei Kosem, şi ca prim pas vor ca oamenii să afle că Mustafa este nebun, apoi să-l detroneze şi Osman să-i ia locul. Drept urmare, Cennet îi schimbă medicamentul lui Mustafa cu altceva şi sultanul iese în piaţă, are halucinaţii cu Osman şi începe să vorbească singur şi să se agite. Lumea se opreşte şi se uită la el, care începe să le dea bani aruncând cu monede în toate direcţiile, până apare Davut cu câteva gărzi şi îl iau de acolo.



Mustafa îi povesteşte lui Halime că Osman iar a ieşit din cameră şi că l-a văzut în piaţă, că a venit să-i ia tronul, iar Halime trebuie să-l trimită cu Menekse în camera unde se află Osman cu Mehmet ca să-l convingă că acesta n-a putut să iasă din încăpere. După aceea Halime îi scrie lui Davut că toţi prinţii lui Ahmet trebuie ucişi pentru ca fiul ei să nu mai aibă asemenea manifestări de frică. Dar în acest timp deja toată lumea, inclusiv demnitarii, au aflat deja că Mustafa e nebun şi nu-şi poate îndeplini îndatoririle de sultan. Acest lucru va duce la scindarea celor puternici în două tabere şi astfel Kosem va reuşi să întoarcă totul în favoarea sa, însă, aparent, pentru scurtă vreme. Oamenii lui Davut îl prind pe Zulfikar şi îl torturează, ca să spună unde este Dilruba, care a fost luată de cei loiali lui Kosem. Cennet, deşi nu are altă vină decât că a fost loială şi ea sultanei Kosem, este luată de gărzi şi trece prin clipe de groază pentru că urmează să fie executată. Bulbul o salvează în ultima clipă. Kosem este închisă cu Meleki într-o cameră iar uşile sunt legate cu sfoară pe dinafară şi ea nu are cum să iasă, Haci este şi el legat şi lăsat într-o altă încăpere a palatului.

Kosem episodul 26 tr rezumat Osman şi Mehmet sunt aduşi în aceeaşi cameră cu ceilalţi fraţi, mai mici, şi deja îşi dau seama că dacă au fost adunaţi laolaltă, clipele lor sunt numărate. Kosem reuşeşte să iasă din camera în care era blocată, lucru care o deranjează pe Safiye, care s-ar bucura să fie omorâţi toţi ceilalţi prinţi şi Kosem, ca să-l pună ea pe Iskender pe tron. Humașah, însă, dă drumul la ușa camerei unde este închisă sultana și o avertizează că prinții ei urmează să fie omorâți. Kosem se duce la Halime dar ea o anunţă că pentru fiii ei e prea târziu, că au fost duși la conacul Sîrca. Haci și Kosem aleargă într-acolo. Călăii intră în camera unde se află toţi băieţii lui Ahmet. Ei luptă, se zbat, dar până la urmă sunt puşi în genunchi, ţinuţi de subţiori iar mascaţii cu frânghiile se apropie ... (aici se termină episodul 27 Kanal D.)


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem ep. 25 tr                                urmează: Kosem ep. 27 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








vineri, 3 martie 2017

Mobila de living in stil minimalist de la PremiaMob




Mobila de living in stil minimalist de la PremiaMob Termenul de "minimalism" a apărut pentru prima dată la mijlocul anilor '60 din secolul trecut şi, în principal, a fost folosit pentru a descrie sculpturi ale artiștilor Robert Morris şi Donald Judd. De atunci, înţelesul acestui cuvânt lărgit şi acum este folosit în diferite domenii - de la modă şi muzică, la design şi arhitectură.
Minimalismul în design devine din ce în ce mai popular. Spre deosebire de alte tendinţe în care se impun reguli stricte, stilul minimalist vine cu un accent pus pe variantele acestuia.
Principiile fundamentale ale acestui stil sunt liniile ascuţite, suprafeţele solide, mobilierul de joasă înălţime şi de nuanţe pastelate. Ideea principală în designul minimalist este folosirea de forme simple şi naturale. Acest principiu este o bază a stilului oriental în design, în special a aceluia clasic japonez, care a devenit baza pentru minimalism. Designerii celebri care au fost fondatorii minimalismului erau membri ai grupului de artă "Style", constituit în 1917.

Mobila de living in stil minimalist de la PremiaMob Minimalismul în designul interior înseamnă camere spaţioase, livinguri cu minim de mobilier şi detalii. Elementul principal al acestui stil este o atenţie la formă, culoare şi textură. Planificarea nu presupune împărţirea în camere, totul atată ca un mare living: mobila, stofa sau pereţii despărţitori de sticlă joacă rolul de separatoare. Accentul se pune pe forme geometrice, ascuţite sau nu, şi pe asimetrie. Forma prevalează asupra scopului. Mobila trebuie să aibă forme fluide şi să fie tapiţată cu piele de culoare neutră, iar mesele joase, de cafea, pot fi din sticlă groasă în totalitate. Suprafeţele lucioase şi liniile drepte arată uimitor într-un astfel de living. Detaliile ar trebui să fie realizate din inox sau crom iar cantitatea de accesorii trebuie să fie minimă. Parchetul ar trebui să fie realizat din materiale uşor lavabile - lemn, linoleum sau gresie. Este necesar să se prevadă suficient spaţiu pentru a păstra toate lucrurile.

Despre culoare, trebuie să spun că albul este culoarea principală pentru acest stil. Albul ar trebui să formeze baza pentru pereţi, podea şi mobilier. Ca o alternativă, puteţi alege culori neutre, cum ar fi bej, gri, verde deschis. La bază trebuie să fie o culoare neutră, pentru a putea realiza diverse accente cu orice altă culoare, vie, dar numai cu una singură. Culoarea roşie este tradiţională, este cea mai populară alegere pentru evidenţierea detaliilor pe un fundal alb, cu toate că aceasta este o chestiune de gust şi puteți alege orice culoare doriţi. Foarte adesea oamenii atârnă o pictură sau unele detalii mari pe pereţi. Ferestrele mari, care de obicei nu au perdele sau storuri, crează un efect de luminozitate și sunt cât se poate de potrivite într-un living sau un birou.

Mobila de living in stil minimalist de la PremiaMob Minimalismul este popular pentru că acest stil este foarte uşor de adaptat. Minimalismul este un stil de viaţă care se distinge prin dorinţa de ordine perfectă şi organizare, este deosebit de popular în rândul oamenilor de afaceri şi a oamenilor creativi care pun preţ pe combinaţia dintre simplitate, rafinament, frumuseţe şi utilitate. Minimalismul permite exprimarea de sine fără să foloseşti accesorii ţipătoare sau mobilă neobişnuită. O măsuţă de cafea într-un birou, care să arate extrem de simplu precum acelea din imagini denotă mult rafinament şi bun gust. Dacă îţi place simplitatea dar şi lipsa de stricteţe în design, minimalismul este ceea ce ai nevoie!

Piese de mobilier în stil minimalist, accesibile ca preţ poţi comanda online la PremiaMob.ro, sau direct la Showroom-ul Silvarom din Baia Mare, Bd. Independentei, nr. 64, sau la telefon 0748-119.453. Spor la mobilat!

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!






joi, 2 martie 2017

Kosem episodul 25 rezumat




Kosem episodul 25 rezumat Kosem nu spune deocamdată la nimeni că Ahmet a murit. Se aşează la măsuţa de scris şi redactează un ordin pe care apoi îl sigilează cu inelul de pe mâna lui Ahmet, dar în prezenţa lui Cennet, care tocmai intrase în încăpere. Kosem se disculpă spunând că trebuie să se asigure că fiii ei nu vor păţi nimic şi nu vor fi ucişi. Apoi convoacă divanul şi le prezintă vizirilor acel document prin care se decretează că moştenitorul tronului imperial este cel mai mare în linia succesorală indiferent de gradul de rudenie. Kosem minte vizirii că Ahmet e într-o stare critică, şi că poate muri dintr-o clipă într-alta. Zulfikar o întreabă cine va prelua tronul, Osman sau Mustafa, iar Kosem îi confirmă că Mustafa. Apoi, deşi cu toţii spun că după lege Osman trebuie să fie sultan, aceştia se retrag. Kosem îl ia pe Zulfikar în iatacul lui Ahmet şi i-l arată mort. Acesta se închină şi se roagă pentru sufletul celui dus.

Mustafa, la grajduri, vorbeşte cu Pinhan care îl îndeamnă să-l omoare pe călăul venit după el. Mustafa se repede să-l sugrume, dar îl aude spunând că el este Davut. Dilruba apare şi-şi scoate bărbatul din mâinile fratelui nebun iar Davut îi reproşează soţiei sale că i-a ascuns până acum că Mustafa este bolnav şi nu mai recunoaşte persoanele, văzând călăi în oricine vine la el. Kosem discută cu Halime termenii urcării pe tron a lui Mustafa şi îşi exprimă încrederea că ea nu-şi va încălca promisiunea de a-i lăsa în viaţă pe băieţii lui Ahmet. Halime promite marea cu sarea, şi cu toate că Kosem o ameninţă că dacă se răzgândeşte îi omoară şi pe Mustafa şi pe Dilruba, în ziua urcării pe tron a lui Mustafa, (aici se termină episodul 25 Kanal D.) deja oamenii ei îi iau ostatici pe fiii lui Ahmet.



Osman se supără foarte tare când aude ce a făcut maică-sa şi pleacă pe ascuns, deghizat, din palat, prevăzând că urmează o nenorocire pentru el şi fraţii lui. Mustafa e adus în faţa ienicerilor imediat după ce sicriul cu cadavrul lui Ahmet a fost scos afară. Mustafa este bântuit de amintirea primei înscăunări, eşuate, de când era mic, şi pentru că Pinhan îi spune că în sicriu nu e Ahmet, că el va veni şi-şi va revendica tronul, apoi îl va executa, Mustafa se repede la sicriu şi îl deschide ca să se convingă că acolo e fratele lui. Dar în timp ce Kosem, Dilruba şi Halime privesc de la geam ceremonia, deja cei loiali lui Halime, puşi de Dilruba şi de Davut, îi iau pe sus pe copiii lui Kosem, şi chiar Osman este şi el prins şi pus în aceeaşi cameră cu Mehmet. Apoi Halime, triumfătoare, o anunţă pe Kosem că va fi exilată la palatul vechi, pentru că aşa cere tradiţia, şi, când Kosem se înfurie amintindu-i de înţelegerea dintre ele, Halime spune zâmbind că înţelegerea s-a încheiat. Băieţii lui Ahmet sunt închişi în camere şi păziţi, iar Haci este cel care îi promite lui Kosem că va avea grijă de ei.

Kosem episodul 25 rezumat Humașah se sfătuieşte cu Safiye ce este de făcut în continuare şi conchid că trupul lui Iskender, despre care ele ştiu că e mort, ar trebui pus laolaltă cu ceilalţi străbuni în Hagia Sofia. La palat se iscă un fel de revoltă printre ienicerii loiali lui Ahmet şi fiilor lui şi apar două tabere distincte. Cei rămaşi loiali lui Kosem, care îl vor pe tron pe Osman, vor unelti împreună cu ea în viitorul apropiat.
Kosem cu fetele ei pleacă din palat iar Halime o demite pe Cennet dându-i sigiliul de trezorier al haremului lui Menekse. Mai târziu se duce la Mustafa şi îi spune că-i va trimite cadîne ca să aibă copii, care să moştenească tronul şi să ducă linia dinastică mai departe, dar Mustafa zice că nu vrea şi pune gărzile s-o ia pe maică-sa şi s-o ducă la închisoare. Halime se zbate şi strigă că a glumit, iar după ce bostangii pleacă, îi pune în vedere lui Mustafa să n-o mai umilească niciodată în faţa slugilor.

Kosem episodul 25 rezumat Safiye şi Humasah merg cu doi slujitori la mormântul lui Iskender să sape şi să-i ia trupul de acolo, dar mormântul se dovedeşte a fi gol. Cele două îşi dau seama că Iskender este în viaţă, apoi ni se arată cum în timp ce-l sugruma, Zulfikar i-a spus la ureche lui Iskender să-şi ţină respiraţia şi să lase să fie îngropat, că va veni Behram să-l ia de acolo şi să-l ajute să fugă, iar până nu primeşte vorbă de la el, să nu se apropie de capitală.
Acum, Iskender şi Zulfikar împreună cu Mehmet Giray se întâlnesc să discute despre cele ce urmează să se întâmple, pentru că Mustafa nu poate fi lăsat pe tron. Kosem este urmărită mereu de un arcaş care caută s-o omoare, iar într-una din zile ea se află exact în bătaia săgeţii lui care porneşte drept spre ţintă ....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem ep. 24                                urmează: Kosem ep. 26

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.