marți, 21 martie 2017

Dragoste infinita episodul 2 rezumat




Dragoste infinita episodul 2 rezumat În timp ce Nihan e cât pe ce să se înece în Bosfor, ca acum 5 ani când l-a cunoscut pe Kemal, el, care se uită de pe cheu la locul de muncă din trecut, unde practic a început idila lor, o vede pe ea că a căzut iarăşi în apă şi sare s-o salveze pentru a doua oară, dar este foarte atent să nu fie recunoscut. Cu toate acestea ea a văzut ochii celui care a salvat-o şi, deşi el a stat undeva ascuns după barca lui Nihan în aşa fel încât ea să nu-l vadă, este convinsă că din nou a fost mâna lui Kemal şi că el s-a întors în Istanbul. Astfel, Nihan începe să se intereseze şi mai mult despre el şi să-i ia urma.

Kemal s-a întors în oraş cu gândul de a se răzbuna, şi vine în contact cu Emir Kozcuoglu, soţul lui Nihan, pe care doreşte să-l umilească şi să-i ia totul, devenind de la bun început competitorul acestuia. Au trecut cinci ani, şi totuşi rănile sufletului sunt vii, cu atât mai mult cu cât Nihan nu i-a dat nici o explicaţie pentru despărţirea de pe barcă. Totuşi Kemal vrea să termine cât mai repede cu licitaţia la care participa şi Emir, ca să se întoarcă la mina din Zonguldak. Doar Leyla observă forţa dorinţei de răzbunare a lui Kemal, care răzbate la suprafaţă, deşi el vrea s-o îngroape adânc în sufletul lui. Cunoscându-l foarte bine, Leyla îl avertizează pe Kemal să se stăpânească, pentru ca să nu facă vreo greşeală după care să regrete toată viaţa.

Nihan, urmându-şi intuiţia, se duce la Leyla ştiind că de la ea poate afla informaţii despre Kemal, dar vrea în continuare să păstreze secretul căsătoriei cu Emir, ca să nu-l expună pe Ozan. Acest lucru o determină să fie în continuare discretă, ceea ce îl înfurie şi mai tare pe Kemal alimentându-i ura. Familia lui se bucură să-l revadă, mai ales scăpat din accidentul de muncă şi nevătămat, ba dimpotrivă, oarecum celebru. Din nou se pune pe tapet echilibrul şi aşa fragil dintre el şi Tarik, fratele mai mare. În scurt timp Kemal află despre legătura dintre sora lui şi Nihan, însă acesta nu este singurul secret ascuns de ea.

Nihan, care se preface că este fericită alături de Emir, de ochii lumii şi ca să-l protejeze pe Ozan, a acceptat nişte termeni foarte umilitori în această căsătorie formală, şi se afundă tot mai mult în păienjenişul acestor condiţii, restrictive pentru familia ei şi discreţionare pentru Emir, care are impresia că oricum, face ce doreşte. Mai nou, are o amantă pe care o scoate în lume, fără să-i pese de bârfele din lumea mondenă.

Dragoste infinita episodul 2 rezumat Kemal şi Emir îşi încrucişează săbiile încă odată iar Nihan află precis că el s-a întors la Istanbul, pentru că se duce la debarcader într-o seară şi îl vede discutând cu vechiul lui prieten. Kemal o observă şi el când Nihan, dorind să fugă ca să nu fie văzută, scapă geanta pe jos şi până să-şi strângă lucrurile căzute pe trotuar, Kemal o recunoaşte şi se uită la ea. Astfel, amândoi şi-au răscolit amintirile doar cu o privire. Când se văd din nou faţă în faţă, iubirea năvăleşte în inimile lor, însă amestecată cu ură, în cazul lui Kemal. La masa licitaţiei, Kemal îl pune la punct pe Emir şi obţine o primă victorie în acest război dur. Emir, evident, n-are de gând să se lase călcat în picioare, mai ales că este obişnuit să dicteze şi să stabilească el termenii negocierilor. O pierdere este o rană prea profundă în orgoliul lui pentru a o trece cu vederea. În consecinţă, Emir se pregăteşte de luptă, în timp ce Kemal îşi afişează toată gloria pe care o are în acest moment şi aşa, dă peste cap vieţile celor două familii.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita, prezentare                                     urmează: Dragoste infinita ep. 3

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








luni, 20 martie 2017

Pretul dragostei episodul 4 tr rezumat




Pretul dragostei episodul 4 tr rezumat Neriman dă vina pe Defne în această situaţie, deşi fata jură că habar nu are ce-i cu pantofii dispăruţi, dar nu este crezută. După aceea o sună pe Nihal să-i spună ce a păţit, şi menţionează că nu de bani îi pare rău, ci că ar fi vrut să nu-l fi întâlnit pe Omer niciodată. La firmă, Sinan îl sfătuieşte pe Omer să cheme poliţia, deşi el e sigur că Defne nu e vinovată. Omer consideră că o cunosc de prea puţin timp ca să fie siguri de asta, iar Jasemin, care de la distanţă vede ce se petrece, este foarte încântată de fapta ei şi de rezultatele obţinute.

Defne, însă, nu stă deoparte ci revine la firmă, cu gândul de a se duce în birou la Omer să stea de vorbă cu el. Jasemin îi taie calea şi îi cere socoteală cum de îndrăzneşte să mai vină acolo, apoi cheamă securitatea s-o dea afară. Dar apare Omer şi cei doi se văd din nou faţă în faţă, iar Defne insistă că nu este vinovată şi că nu a luat ea pantofii, că n-ar fi făcut aşa o prostie. Defne izbucneşte în plâns iar Omer o linişteşte spunându-i că poate să lucreze din nou la ei, dar ea refuză. Omer o roagă să nu plece, iar ea spune că este nedrept ce se întâmplă, apoi el o conduce până la lift şi-şi cere scuze. Omer îi cere să pregătească locuinţa lui pentru nişte musafiri din Franţa şi să nu vină la companie deocamdată, asta după ce deja Defne şi Nergis ajung la concluzia că Jasemin şi-a făcut jocurile murdare cu Defne. Omer discută cu Esra şi află că nici Defne nu are părinţii în viaţă.

Neriman trimite pe cineva să caute pantofii în birou la Jasemin dar ea îşi dă seama imediat ce urmează să se întâmple şi îl împiedică pe respectivul să-şi ducă la capăt misiunea. Atunci Neriman o invită pe Jasemin să ia cină împreună. Acasă la Omer, el cu Defne pregătesc de mâncare apoi invitatul francez îşi face apariţia, iar Omer o prezintă pe Defne drept logodnica lui. Când Neriman aude asta - o sună pe Defne în timpul mesei - decide să meargă imediat acasă la Omer cu soţul ei. Între timp, musafirii îl întreabă pe Omer cum de s-a îndrăgostit şi cum s-a cunoscut cu Defne. După ce discută despre asta, Neriman ţine morţiş să precizeze că povestea cu pantofii este opera lui Jasemin. Dar unul dintre invitaţi observă că Defne nu are inel de logodnă pe deget şi Omer se grăbeşte să aducă unul, spunându-i să nu mai uite să-l poarte. În cartier, Ismail şi Nihal sunt împreună şi îşi declară iubire.

Koray îl sună pe Omer şi îi cere să vină imediat la birou. El pleacă împreună cu Sinan, cu Neriman şi cu soţul ei şi o lasă pe Defne singură acasă. Dar Jasemin fusese deja informată că Koray ştie despre tărăşenia cu pantofii şi se agită, dorind să stea de vorbă cu Omer, dar el îi zice că este ocupat. Koray îi aduce pantofii lui Omer, Sinan este bucuros că s-a rezolvat problema, iar Jasemin pleacă. Defne, rămasă acasă la Omer, se uită la frumosul inel de logodnă şi se întreabă de unde îl avea el gata pregătit...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Pretul dragostei, ep. 3 tr                                     urmează: Pretul dragostei ep. 5 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Pretul dragostei - prezentare .








duminică, 19 martie 2017

Ce inseamna sa fii buzzer

Ce inseamna sa fii buzzer

sau cum să testezi produse gratuit


articol updatat în august 2021

Eu sunt buzzer. Tu eşti? :) Dacă nu, şi ai vrea să testezi produse gratis, înseamnă că materialul ăsta este pentru tine. De fapt, eu răspund pe larg aici, la o întrebare pusă de o domnişoară care s-a înscris şi ea văzând că particip la campanii de testare de produse gratuite şi mi s-a părut că n-ar fi rău să fac precizările necesare şi aici, pe blog.

Unele companii, multe din ele din industria de cosmetice şi detergenţi, de produse de curăţenie, casnice şi electrocasnice, sau alimentare au ales să-şi promoveze brandul şi ultimele inovaţii prin campanii de testări gratuite ale produselor lor. Însă acest lucru se face la noi înscriindu-te pe site-ul buzzstore.ro. Prin intermediul acestui site poţi face şi tu parte din marea comunitate a testerilor buzzeri. Da, într-adevăr, există unele condiţii pe care trebuie să le îndeplineşti, altfel, chiar dacă te înscrii într-o campanie, probabil că nu vei fi selectat oricum.

Aşadar, înainte de a fi selectat-ă trebuie să ştii că vei completa un chestionar. Fiecare campanie alcătuieşte un asemenea chestionar pentru că pe baza lui ești selectat-ă să testezi produsele. Dacă este vorba despre o vopsea de păr, de exemplu, eşti întrebată ce tip de păr ai, de unde cumperi cel mai des vopsea, cât de des te vopsești și altele. Aici ai de bifat varianta potrivită din mai multe răspunsuri posibile. În chestionar mai sunt şi întrebări despre reţelele de socializare pe care activezi. E bine să fii activ-ă pe mai multe, precum facebook, instagram, Twitter, linkedin, youtube, pinterest. Eu, de exemplu, am cont pe toate, dar numai pe patru dintre acestea sunt activă, și doar acele 4 linkuri de profil le furnizez la chestionare. Apoi eşti întrebată câţi prieteni ai la profilul de facebook, şi dacă ai un blog (vei trece şi linkul paginii lui de facebook) sau nu. Cum spuneam, nu este obligatoriu să le ai pe toate, dar ca să fii acceptată într-o campanie este esenţial să exişti pe câteva reţele de socializare, pentru că în calitate de buzzer va trebui să postezi două-trei actualizări de stare cu impresii despre produsul testat.

Şi nu, blogul nu e obligatoriu, chiar nu este, deși pare a fi un avantaj, însă uite, sunt sute de persoane înscrise, majoritatea nu au un blog și au fost selectate de multe ori în campanii. Iar eu am stat pe tușă și doi ani la rând, deși m-am înscris la mai toate campaniile - așadar, NU blogul este esențial.

Dar să continui. Cum ziceam, până aici a fost vorba despre ce ai de scris la chestionar. Mai sunt şi unele întrebări cu caracter personal, precum numărul membrilor familiei tale, sau dacă ai copii în întreţinere, depinde de campanie. Tu alegi ce să răspunzi şi eu te sfătuiesc să fii sinceră cu fiecare răspuns pe care îl dai.

Recapitulând, pe scurt, înainte de a te înscrie într-o campanie ai de făcut următoarele:
- îți faci cont ca buzzer pe buzzstore.ro,  apoi dai like paginii de facebook BUZZStore Romania și paginii de instagram The_BuzzStore_Ro.
- completezi profilul personal cu datele tale reale, în special adresa de email şi adresa de acasă, pentru că produsele sunt livrate prin curier
- urmăreşti campaniile de pe site, sau pagina de facebook a buzzstore, şi când vrei să participi, completezi chestionarul care apare pe pagina campaniei, răspunzând, atenţie, la TOATE întrebările.
- dai like/urmărire paginilor de facebook și de instagram ale companiei respective care oferă testarea gratuită.
- şi citeşte cu atenție regulamentul campaniei.

După aceea aştepţi un email prin care eşti anunţată că ai fost acceptată. Dacă nu eşti, nu ţi se trimite nici un email. Nici eu n-am fost acceptată de fiecare dată, firește, suntem o comunitate mare de buzzeri :)

În această fază, din nou îţi spun, citeşte regulamentul şi salvează-l în calculatorul tău. Şi dacă ai fost acceptată la o campanie, revino pe el ori de câte ori este cazul, mai ales la punctul 6, unde scrie ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să păstrezi produsele fără să ţi se ceară înapoi contravaloarea lor (care nu este tocmai mică). Vei primi coletul de la buzzstore, care conţine nu doar produsele oferite spre testare ci şi materiale informative, vouchere de reducere, mostre, sau încă un set de produse pentru prietenii tăi, cum este cazul acum la campania Dove. În acea zi este bine să faci câteva poze reuşite cu pachetul şi conţinutul său pe care să le postezi pe facebook, instagram şi pe alte reţele unde ai cont. La fiecare astfel de postare va trebui să dai anumite tag-uri, le găseşti în regulament. Dar întotdeauna va trebui să dai tagul #buzzstore, sau #buzz_numele_campaniei.

Ce inseamna sa fii buzzer

Te apuci de testat produsele şi îţi însemnezi undeva, într-un fişier, ce observi pe parcursul perioadei de testare (de regulă campaniile durează câteva săptămâni). Îţi recomand să mai faci fotografii, sau chiar un scurt filmuleţ în această perioadă. Trebuie să ai 2-3 actualizări de stare pe facebook și instagram cu impresiile tale despre produs, care să acumuleze un număr de like-uri, share, comentarii, deși acum nu știu dacă mai este valabilă cerința respectivă. Dacă faci un filmuleţ, încarcă-l pe canalul tău de youtube. Uneori trebuie să dai share pe facebook unui clip postat pe pagina fb a firmei producătoare (aşa cum a fost la campania Litomove, de exemplu).

Ce inseamna sa fii buzzer Alte lucruri pe care trebuie să le mai faci în perioada de testare sunt:
- să scrii impresiile tale despre produs în comentarii și review-uri așa cum ți se cere în regulament. Aici îţi recomand să faci printscreen acelor comentarii, pentru că la urmă trebuie să faci dovada că ai respectat paşii descrişi la punctul 6 al regulamentului.
- să oferi voucherele și/sau mostrele (dacă sunt) şi materialele de prezentare pe care le primești în pachet unor persoane (colegi şi prieteni) care probabil ar dori să folosească şi ele produsele. La acest punct din regulament ca să dovedeşti că ai împărţit materialele respective, faci poze cu persoanele cărora le-ai dat mostrele și materialele publicitare și înainte să le urci pe secțiunea mybuzz, le blurezi fața sau doar ochii, mai ales acum, când datele personale și chipul persoanelor este bine să fie confidențiale. Sau, pui persoanele să stea în așa fel încât fața să fie imposibil de recunoscut (vezi foto alăturată 😃 ).

Cam asta este tot. Salvează-ţi linkurile postărilor de pe reţele şi de pe blog, ale comentariilor pe site-uri și forumuri într-un fişier, pentru că pe parcursul testării trebuie să încarci toate aceste dovezi cerute la punctul 6 din regulament în secţiunea mybuzz a fiecărei campanii. Eu am învăţat să salvez şi să fac printscreen după orice acţiune obligatorie, şi postez în mybuzz atât linkul respectiv cât şi captura de ecran aferentă.

După ce campania s-a încheiat urmează să primeşti un email unde ţi se indică să completezi chestionarul de finalizare. Şi asta este tot. Pentru ceea ce ai de urcat în mybuzz, te poţi inspira şi din postările altor buzzeri care participă la campanii, există grupuri BuzzStore de suport, pe facebook și pe instagram. Îţi recomand să te înscrii în ele, cu atât mai mult dacă ești la prima ta campanie de testare gratuită ca buzzer.

Eu îţi doresc mult succes, curaj la prima încercare și spor la testat!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











Pretul dragostei episodul 3 tr rezumat




Pretul dragostei episodul 3 tr rezumat Omer şi Defne se împacă după ce au stabilit să nu mai ţipe unul la celălalt, mai ales Omer la ea, ca şef. Neriman vede scena şi se bucură pentru felul în care decurg lucrurile. După aceea Omer o trimite pe Defne acasă la Sudri să aducă un tricou pentru Sinan, apoi la el acasă, să ia un costum, pentru că urmează un fel de ceremonie la firmă. Defne face ceea ce i se spune, Sudri îi dă și o cutie cu pantofi însă acasă la Omer, nemaifiind altcineva, se apucă să-i cotrobăie printre lucuri deşi nu găseşte nimic interesant. Neriman discută cu socrul său şi îl anunţă că în curând va avea veşti bune despre Omer, fără să dea însă, detalii. Jasemin schimbă conţinutul cutiei în timp ce Defne este la baie, şi apoi cutia, cu nişte bucăţi de pânză în ea în loc de pantofi, este înmânată lui Omer, dar Jasemin tocmai varsă nişte cafea, în mod intenţionat, pentru că Omer voia s-o deschidă.

Înainte de ceremonie, Neriman cheamă stiliştii s-o pregătească pe Defne, cu toate că Jasemin o trimisese acasă. Lucrurile se aranjează în final şi are loc ceremonia. Sinan o trimite pe Sukru acasă la bunica lui Defne ca s-o lase să meargă la companie. Neriman, cu ajutorul stiliştilor, o schimbă complet pe Defne, care apare ca o mare frumuseţe. Lui Omer şi Sinan nu le vine să-şi creadă ochilor când o văd. Amândoi se întrec care mai de care s-o invite primul la dans şi care s-o păstreze pe ring mai mult. După un timp, Jasemin discută ceva în mod particular cu un domn, iar Defne, întâmplător, aude conversaţia, despre ceva ce are să se întâmple mâine la birou, apoi cei doi conspiratori se despart ca să nu fie văzuţi împreună.

Serata continuă, iar când să plece acasă, Defne nu-l lasă pe Omer s-o conducă, pretextând că va lua un taxi, dar de fapt, acceptă propunerea lui Sinan de a merge împreună. Omer se întoarce că uitase ceva şi îi vede pe amândoi, supărându-se că el a fost refuzat. Întâmplarea o satisface pe Jasemin care este martoră la scenă respectivă. Ajuns acasă, Omer deschide cutia unde trebuia să fie perechea de pantofi şi vede că-i goală, apoi îşi imaginează că Defne a luat conţinutul. A doua zi la birou o aşteaptă pe Defne, care întârzie şi care nu ştie - evident - nimic despre unde ar putea fi acei pantofi, bănuind că poate i-o fi luat cineva din greşeală. Omer se enervează şi o dă afară din firmă.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Pretul dragostei ep. 2 tr                                    urmează: Pretul dragostei ep. 4 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Pretul dragostei - prezentare.








sâmbătă, 18 martie 2017

Pretul dragostei episodul 2 tr rezumat




Pretul dragostei episodul 2 tr rezumat Omer face poze pe plajă pentru viitoarea colecţie de pantofi în timp ce Jasemin are grijă să-l enerveze menţionând că pantofii nu se poartă la plajă. Defne se află şi ea acolo şi flirtează cu Sinan. Când Omer îi vede pe cei doi că încep să danseze, o cheamă pe Defne la el, chipurile ca să-l ajute la pozat, dar Sinan continuă să fie curtenitor cu ea, stârnind gelozia lui Omer. Neriman este uimită şi bucuroasă pentru modul în care Defne a abordat problema şi speră ca lucrurile să meargă bine până la urmă. Omer îl întreabă pe Sinan dacă ştie ceva despre familia lui Defne, iar acesta, în replică, zice că de ce l-ar interesa aşa ceva, ar vrea să se însoare cu ea?

La un moment dat Defne determină pe una dintre fotomodele să cadă în mare şi acum toată lumea se agită. Însă Defne se preface şi ea că se împiedică şi cade, începând să ţipe după ajutor, pretinzând că şi-a scrântit glezna. Omer o ia în braţe şi o asigură că totul este în regulă şi apoi îi bandajează piciorul. Jasemin se uită cu gelozie la ei apoi începe să-i bârfească în timp ce Neriman stă şi ea de vorbă cu fetele din companie şi comentează incidentul, zicând că Jasemin n-ar trebui să spere ceva din partea lui Omer. Neriman, ca să nu se dea de gol faţă de Omer, se preface că n-o cunoaşte pe Defne şi trece pe lângă ea fără s-o bage în seamă, dar tânăra reacţionează şi o strigă pe nume pe Neriman. Omer o întreabă de unde o ştie pe mătuşa lui, iar ea, cu prezenţă de spirit, răspunde că din revistele mondene.

Neriman îi atrage atenţia lui Defne să nu mai facă asemenea gafe pe viitor şi o pune la curent cu antipatia reciprocă dintre ea şi Jasemin. Înainte de a pleca acasă, Defne îi vede pe Sinan cu Jasemin, iar rivala ei nu pierde ocazia s-o înţepe, umilind-o pentru că foloseşte autobuzul. Cei de acasă comentează despre absenţa lui Defne şi bunică-sa crede că şi-a făcut un prieten și reacționează destul de dur când fata revine acasă.

Omer, la o partidă de baschet pe care o joacă cu Sinan, îl întreabă pe acesta dacă este interesat de Defne. Sinan neagă şi încearcă să devieze discuţia spre o altă persoană, Asli, dar Omer încheie conversaţia. La serviciu, în timp ce desenează pantofi, el se tot gândeşte la Defne şi la ceea ce s-a întâmplat când erau unul în preajma celuilalt. Între timp, Defne are probleme acasă dar îi spune lui Neriman că nu mai poate veni la serviciu pentru că nu se descurcă cu tehnologia. Sinan o încurajează să nu renunţe, iar Omer vede scena şi din nou îl roade gelozia. Când se iveşte ocazia, el o întreabă pe Defne ce a discutat cu Sinan, deşi îşi dă seama că pune întrebări personale şi n-ar trebui să facă acest lucru. Apoi o roagă pe Defne să termine toată treaba pt că a doua zi totul trebuie să fie gata. Ea acceptă, dar îl sună pe fratele ei ca să o mintă pe bunica lor, pentru că din nou va veni foare târziu acasă.

Neriman caută pe cineva s-o ajute pe Defne cu treaba şi până la urmă tocmai Sinan va fi cel care va accepta să facă asta, mai ales că va trebui să stea la birou cu Defne până seara târziu. Jasemin, care a observat că Defne caută să-l seducă pe Omer, încearcă să-i pună beţe în roate şi o face să creadă că ea şi Omer sunt mai mult decât prieteni. Bunica îl crede pe Ismail care inventează tot felul de scuze pentru sora lui, dar mai târziu vrea să se ducă pe la Nihal, să controleze dacă Defne se află acolo. Esra o vede şi, cu toate că încearcă s-o împiedice să plece, nu reuşeşte şi îl anunţă pe Ismail, care se oferă să meargă la Nihal în locul bătrânei. În timpul acesta Defne şi Sinan au ieşit să ia cina împreună, apoi el o conduce până aproape de casă.

A doua zi, când se duce acasă la Omer să-i facă micul dejun şi apoi să îi prezinte ceea ce a lucrat în seara precedentă, acesta este nervos şi ţâfnos şi o trimite la birou, spunând că nu-i este foame iar lucrarea vrea s-o vadă pe masa de lucru, nu acasă la el. Defne este mirată de atitudinea lui iar el motivează că n-a dormit toată noaptea. La birou, Omer cere nişte pantofi nr. 37 pe care îi dă lui Defne. Ea este bucuroasă de ceea ce a primit și îl îmbrățișează pe Omer, dar dincolo, Jasemin vede scena și foarte furioasă, informează pe cineva la telefon că jocul va decurge aşa cum l-au stabilit....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Pretul dragostei ep. 1 tr                                   urmează: Pretul dragostei ep. 3 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Pretul dragostei - prezentare.