joi, 28 septembrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 11 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 11 rezumatLeon o vede pe Hilal şi o prinde în braţe, însă pedeapsa celor doi este anunţată pentru a doua zi. Cevdet trage cu pistolul în stânga şi în dreapta, ba chiar îl împuşcă şi pe Tevfik, care venise să-şi apere armele cumpărate, dar Ivan îl loveşte după ceafă, apoi îl ameninţă pe Miralay (Tevfik) că dacă mai face o greşeală, nu mai colaborează cu el. Comandantul îi cere să-l împuşte pe Cevdet, însă Ivan nu acceptă. Azize îl găseşte pe Tevfik acasă la ea a două zi, şi îi îngrijeşte rana după ce-i scoate pe viu glontele din omoplat.

Colonelul află de la Ali Kemal că Steiner ştia unde se află Ivan şi că-i trimisese o busola prin el. În următoarele zile colonelul caută să vadă pe cine a împuşcat, deşi Tevfik îi pune bandajul lui la umărul lui Steiner, care acum este închis, ca să-l inducă în eroare pe colonel. Cu toate acestea, într-o zi când se văd la birou, lui Tevfik îi curg picături de sânge din rană pe jos şi se pare că nici lui Cevdet nu-i scapă amănuntul.

Yîldîz face ce-i spune Leon şi îl urmăreşte pe medicul şef, cotrobăind şi prin dulapul cu medicamente să vadă dacă nu cumva acolo ar fi vreo otravă. Doctorul o surprinde în cabinetul lui dar involuntar îi dă lui Yîldîz exact informaţia de care are nevoie, spunându-i să nu cumva să bea dintr-o anumită sticluță. Cevdet îl caută acum pe Steiner, care a ajuns şi el la închisoare. Miralay Tevfik îl ceartă şi îl întreabă cine mai ştia de venirea lui Ivan, iar cămătarul recunoaşte că Ali Kemal.

Veronika trimite telegramă ministrului la Atena şi aşteaptă răspunsul, punându-i în vedere soldatului din biroul de transmisiuni s-o anunţe dacă vine vreun răspuns. Acum toată lumea încearcă să o ajute pe Hilal să scape de ştreang. De la Istanbul vine o scriitoare şi o susţinătoare naţionalistă, cunoscută (în acest rol este Selma Ergec, cea care a jucat-o pe Hatice, sora lui Suleyman Magnificul), care ţine un discurs înflăcărat în stradă şi este reţinută de Cevdet, apoi somată să plece a doua zi din Izmir. Femeia, însă, nu pleacă, ci se duce la închisoare s-o încurajeze pe Hilal şi să-i spună că şi-a dat seama că ea este Halit Iqbal.

Patria mea esti tu, ep. 11 rezumatCu toate eforturile depuse din toate părţile, execuţia se anunţă peste o zi, iar Cevdet intră în criză de timp şi reuşeşte să-i smulgă Eftaliei informaţia despre locul unde stă Hristo. Răspunsul aşteptat de Veronika soseşte şi este pozitiv, cei doi tineri sunt graţiaţi, însă scrisoarea ajunge pe mâinile lui Vasili şi el nu vrea să-i cruţe pe Mehmet şi pe Hilal, aşa că minte că răspunsul a fost negativ. Veronika nu-l crede, dar se vede nevoită să accepte ce aude de la soțul ei. Azize, Yîldîz sunt distruse. Hasibe e minţită că nepoata ei a fost iertată de pedeapsa cu moartea dar că va fi exilată.

Cevdet se sfătuieşte cu Esref pașa, care e evident că are ceva de împărţit cu Vasili, dar colonelul nu înţelege ce anume, ce duşmănie veche este între ei doi. Esref spune că Hilal va fi martiră, dar Cevdet nu se poate împăca cu ideea asta şi îi dezvăluie paşei planul său, pe care îl va pune în aplicare în speranța că va funcționa. Dar în ziua execuţiei, când toată lumea din piaţă este disperată de tinereţea şi evidente nevinovăţie ale celor doi tineri, Ali Kemal vine cu un pistol. Tevfik îl vede la timp şi i-l ia din mână. Cevdet aşteaptă ceva.

Înainte de a se da ordinul de spânzurare, un sol vine cu un mesaj pentru general. Leon este în mâinile lui Esref, şi dacă nu se va opri execuţia, va fi omorât....




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 10                                     urmează: Patria mea esti tu, 12

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.







miercuri, 27 septembrie 2017

A sosit toamna? Cum ramai cea mai fashion angajata la birou



A sosit toamna? Cum ramai cea mai fashion angajata la birou

Frumuseţea toamnei începe să îşi facă apariţia încă din luna septembrie, când temperaturile încep uşor să coboare, parcă stinghere sub privirea fierbinte a soarelui, ce nu se dă deloc plecat. Doamnele încep să realizeze că e timpul să-şi facă ordine în garderobă pentru că dimineţile sunt puţin prea răcoroase şi le invită să adauge peste tricoul sau bluza lejeră şi un cardigan, chiar dacă scapă repede de el la ora prânzului, când razele fierbinţi ale astrului îşi reiau parcă puterea estivală.

Îmbrăcămintea şi încălţămintea potrivită toamnei încep însă treptat să se aşeze frumos pe rafturile magazinelor, reprezentantele sexului frumos angajându-se într-o cursă a shoppingului pentru a fi în continuare la curent cu orice noutate din modă. Revistele se răsfoiesc îndelung, emisiunile de specialitate se urmăresc asiduu, se sorb din ochi colecţiile de rochiţe, de genţi, de bijuterii sau de pantofi şi se socotesc bănuţii care vor fi daţi pe toate aceste minunăţii.

Iată câteva trucuri utile pentru orice femeie pasionată de modă:


• Din garderobă nu poate lipsi sub nicio formă geaca de piele, mai ales cea de tip biker, care poate fi uşor combinată cu rochiţe din tricot, cu pantaloni de stofă sau cu jeanşi, cu fuste maxi sau cu salopete office. Este acea piesă vestimentară utilă pentru că protejează perfect într-o zi ploioasă, dar care reuşeşte să ofere şi un aer chic, elegant, urban;

• Accesoriul ideal pentru sezonul de toamnă nu mai este geanta colorată, din pânză, potrivită zilelor petrecute la plajă cu prietenii, ci rucsacul. Acest accesoriu versatil se poate demoda repede, de aceea este de bun augur să vezi noile modele de rucsacuri şi să rămâi printre cele mai apreciate angajate de la birou pentru gusturile bune. Includerea acestuia în ţinute o să scoată din anonimat orice outfit, este foarte practic, oferind în acelaşi timp un look stylish. Încăpător, gata să reuşească să cuprindă cu brio tot biroul, uşor de purtat zi de zi, rezistent şi colorat, rucsacul nu dezamăgeşte nici o femeie;

• Pantofii comozi vor lua locul sandalelor şi al papucilor de plajă. Întotdeauna la birou este nevoie de o încălţăminte care să fie uşor de purtat 8 ore pe zi, care să atragă privirile celor din jur asupra feminităţii piciorului sau care să se asorteze ireproşabil cu ţinuta vestimentară aleasă, indiferent că se vor alege pantofii Oxford, atât de confortabili, pantofii cu toc înalt, eleganţi, sau cei cu platformă, balerinii etc;

• Bijuteriile, renumite a fi cele mai bune prietene ale femeilor, vor completa orice ţinută cu elegantă şi stil inconfundabil feminin, inclusiv în acest sezon. Pentru că sunt la birou şi au nevoie de prestanţă, de un stil office prin definiţie, doamnele şi domnişoarele pot apela cu încredere la colierele de argint, la cerceii decoraţi cu pietre semipreţioase, la inelele delicate sau la brăţările spectaculoase;

• Un parfum îmbracă orice femeie într-un aer misterios, plin de senzualitate, de farmec, iar toamna reuşeşte să aducă parcă o aromă specifică cu ajutorul acestui produs ce se mulează pe gustul oricărei doamne sau domnişoare;

• Pălăria este articolul care în această toamnă atrage atenţia tuturor, care evidenţiază look-ul tineresc, dar elegant, rafinat şi plin de frumuseţe desăvârşită. Indiferent la ce piese vestimentare este purtată, pălăria are un farmec aparte pentru că femeia care o poartă exprimă ceva, se distinge atât de bine din mulţime. Un accesoriu poate pretenţios, dar care îşi pune amprenta, poate fi uşor de găsit aici melimeloparis.ro/ pentru a o găsi pe cea mai potrivită acestui sezon mai răcoros.

A fi fashion înseamnă a avea personalitate, încredere în sine, inspiraţie atunci când se îmbracă, dar şi imaginaţie. Mai ales când merge la birou, o femeie trebuie să arate într-un anumit fel, să demonstreze grijă faţă de propriul aspect şi dorinţa de a fi admirată de cei din jur.






Patria mea esti tu, ep. 10 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 10 rezumatAzize este distrusă când aude că Hilal şi Mehmet vor fi spânzuraţi pentru că au incendiat hangarul cu tunuri. Cevdet vrea să demonstreze că fata lui nu este vinovată, dar nu poate. În realitate, totul este un fel de capcană, a lui Vasili, ca să vadă ce face colonelul, acceptă moartea fiicei sale sau se dă de gol că este spion? Pentru Evdet situaţia este încă şi mai dificilă. Azize îl întreabă dacă ceea ce i-a spus banditul Hasan este adevărat, că soţul ei nu este ceea ce pare a fi. Colonelul se înfurie, pentru că precis cineva stă la uşă şi aude ce vorbesc ei doi în birou şi o bruschează pe Azize disperat că ar putea să strice totul cu pălăvrăgeala ei de femeie, şi îi spune că banditul a minţit-o şi că el este colonel grec.

Hristo reuşeşte să facă o maşinărie să funcţioneze - probabil motoarele corabiei - şi se bucură de reuşită împreună cu Tevfik, care mai are un motiv de bucurie, aflând că Hasan a fost găsit mort. Dar bucuria lui e de scurtă durată pentru că se duce la Azize şi ea îi cere să spună adevărul, că el a pus explozibilul la hangar, ca să-şi scape fata. Tevfik bineînţeles că nu este de acrod cu aşa ceva, dar promite să găsească o soluţie. Cevdet se sfătuieşte cu Esref însă tot nu ştie ce să facă în continuare. Leon, văzând că taică-său e hotărât s-o spânzure pe Hilal, încearcă să facă ceva pentru ea. În închisoare, Mehmet afirmă că el a dat în aer hangarul şi că este mândru că a făcut asta. Cevdet tace, vinovat şi pleacă, însă când este anchetat de greci, Mehmet neagă totul deși e torturat.

Leon investighează moartea lui Hasan banditul şi găseşte urme de otravă cu un miros specific, apoi cere să vadă cadavrul pentru a-l examina. Medicul şef îi îndeplineşte ordinele, deşi ar vrea să-l împiedice pe tânăr să ajungă la adevăr. Cevdet se duce la Eftalia acasă şi forţează uşa de la intrare pt că ea nu răspunde. Începe să caute ceva prin casă şi nu găseşte. Eftalia este la cămătar cu colierul de smaralde, şi aşa află că e o piesă foarte rară, a unui renumit bijutier otoman, ale cărui bijuterii au fost duse la Salonic. Când revine acasă, Cevdet o ia şi o ameninţă că o desfigurează dacă nu-i spune unde este corabia şi bătrânul din poză găsită în holul casei. Eftalia nu răspunde, dar colonelul o lasă în viaţă ştiind că se va duce la taică-său şi el o va urmări. Însă cu greu află colonelul despre Hristo, unde ar fi de găsit, de la pescarii din port.

Leon începe investigaţia morţii lui Hasan cu Yîldîz şi la urmă îi spune că-l bănuieşte pe medicul şef că este naţionalist, apoi o pune pe Yîldîz să-l urmărească şi să-l informeze, în schimbul vieţii lui Hilal. Pe de altă parte, Cevdet află despre rusul Ivan, traficantul de arme, şi se duce la Steiner promiţându-i bani dacă va afla un de este. Însă Steiner tocmai îl pusese pe Ali Kemal să se ducă la întâlnire cu Ivan şi tânărul încă nu părăsise casa cămătarului, auzind şi văzând de după o uşă, discuţia cu tatăl său. Hasibe o roagă pe Veronika să facă ceva pentru ca Hilal să nu fie spânzurată. Grecoiaca îşi ceartă soțul dar el rămâne neînduplecat, apoi ea se duce în camera lui Azize şi le spune că va scrie unui ministru, rudă cu ea, să-i comute pedeapsa lui Hilal în exil.

Generalul Vasili primeşte o informaţie foarte importantă după care îl cheamă la el pe Cevdet şi îl întreabă dacă-l cunoaşte pe Esref Paşa. Cevdet minte că nu ştie cine este, dar generalul îl pune să aleagă ce are de făcut, ori renunţă la uniformă grecească, ori îi spune adevărul. Seara, Ali Kemal îi spune lui taică-său la ce oră şi unde urmează să se întâlnească cu Ivan, ştiind că informaţia asta poate s-o ajute pe Hilal să scape. Cevdet ajunge la clădirea unde Ivan şi acoliţii lui au adus lăzi cu arme şi atacă. Tevfik, care cumpărase armele, îşi primeşte banii, însă Hilal, în închisoare, ia frânghia adusă de Vasili şi ca nu fie văzută murind în piaţă, se gândeşte să se spânzure de gratiile ferestrei înalte.....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Patria mea esti tu, 9                                     urmează: Patria mea esti tu, 11

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








marți, 26 septembrie 2017

4 locuri NEASTEPTATE unde se regasesc BACTERIILE!


Cu siguranţă, fiecare gospodină face eforturi considerabile pentru a-şi păstra casa cât mai curată şi pentru a oferi familiei un mediu lipsit de bacterii. Însă, acestea se ascund în foarte multe locuri, locuri la care puţini s-ar fi gândit şi pe care le-ar fi curăţat cu atenţie sau le-ar fi înlocuit la momentul potrivit.

4 locuri NEASTEPTATE unde se regasesc BACTERIILE!

Dacă şi tu vrei să eviţi bolile ce pot apărea din cauza bacteriilor şi ţi-ai propus să iei măsuri în acest scop, citeşte, în continuare, despre cele mai neaşteptate locuri unde se regăsesc.

Iată care sunt locurile PLINE de bacterii:


1. Bureţi de vase & lavete

Din cauza resturilor de mâncare lăsate la înmuiat în chiuvetă, dar şi a firimiturilor uitate mult timp pe masă, atât buretele folosit pentru spălarea vaselor, cât şi lavetele se umplu de germeni care nu îţi fac deloc bine. Din acest motiv, trebuie să te asiguri că înlocuieşti cele două obiecte atât de utile în bucătărie destul de des!

4 locuri NEASTEPTATE unde se regasesc BACTERIILE!2. Mopul

Ai tendinţa de a intra încălţată în casă, iar apoi foloseşti mopul? Este clar că pe acesta se vor strânge o mulţime de bacterii, care nu îţi vor face deloc bine nici ţie, nici celor dragi. De asemenea, poţi realiza mai uşor acum că, la locul tău de muncă, fiindcă staţi încălţaţi tot timpul şi mopul nu se foloseşte la fel de des ca acasă, bacteriile se depun mai uşor. De aceea, dacă eşti însărcinată cu achiziţiile pentru birou, atunci comandă un mop profesional din oferta Sanito.ro şi te vei convinge că acesta este de calitate, datorită fibrelor de înalta calitate.

 3. Veioza

 Deşi pare greu de crezut, veiozele care stau, de obicei, în stânga şi în dreapta patului sunt pline de bacterii, mai exact, întrerupătoarele lor. De câte ori nu ţi s-a întâmplat să vii acasă şi, uitând să te speli pe mâini, să aprinzi veioza pentru a găsi hainele cu care să te schimbi sau prosopul de baie? Acestea sunt şi mai greu de curăţat, pentru că murdăria tinde să pătrundă şi să fie mai dificil de scos din întrerupătoarele veiozelor. Pentru a avea un singur întrerupător uşor de curăţat şi lumina mai bună, alege spoturi LED. Dacă nu ştii de unde, spoturi led pentru interior-exterior găseşti la LeDeL, magazinul online de unde îţi poţi achiziţiona articole de iluminat calitative.

4 locuri NEASTEPTATE unde se regasesc BACTERIILE!

4. Telecomanda

De câte ori ştergi şi telecomanda, atunci când faci curat? Cu siguranţă, şi tu te-ai gândit la faptul că pui mâna pe ea de multe ori, fără să te ştergi dacă eşti murdară şi, uneori, după ce ai schimbat canalele TV, ai tendinţa de a mânca ceva. Astfel, se strâng pe această o mulţime de bacterii. Bineînţeles, la fel se întâmplă şi în cazul tastaturii de la calculator sau laptop.

Aşadar, pentru a evita să te îmbolnăveşti, curăţă cu mai multă atenţie locurile indicate şi schimbă la timp anumite obiecte pe care le foloseşti pentru a face curăţenie!










luni, 25 septembrie 2017

Iubire si razbunare 18 tr, episoadele 52-54, Happy





Iubire si razbunare 18 tr, episoadele 52-54, HappyÎn timp ce Cesur şi Korludag se împing unul pe celălalt pe marginea falezei, cineva, de la distanţă, îi priveşte prin luneta puştii...Când Tahsin se hotărăşte să-i spună cine la- omorât pe taică-său, lunetistul trage şi bătrânul e cât pe ce să cadă în mare, dar e prins cu o sfoară pe care Cesur o ţine strâns. Imediat apare poliţia şi Suhan, însă Tahsin e rănit la piept. Suhan este disperată şi îi înapoiază lui Cesur inelul de căsătorie. Lunetistul e pe o motocicletă şi aruncă puşca în pădure apoi face cale întoarsă.

Tahsin e dus de urgenţă la spital unde intră direct în operaţie. Adalet (eu bănuiesc în acest moment că ea e lunetistul, dar poate fi şi Can, fiul lui Rifat, sau Bulent ...) o acuză pe Suhan că din cauza ei s-a întâmplat totul, dar ea ţipă că altcineva l-a împuşcat pe Tahsin, nu Cesur. Hulya vine dintr-odată la spital auzind cele petrecute şi o încolţeşte pe Cahide la baie smulgându-i promisiunea că se vor întâlni. Cesur şi Banu se află în biroul procurorului şi acesta îi cere lui Alemdaroglu să înceteze cu hărţuirea lui Tahsin, care a cerut protecţie pe timp de 3 luni, şi Cesur nu are voie să se apropie de el. În rezervă, după ce-şi revine, Tahsin stă de vorbă cu Suhan şi o sfătuieşte să divorţeze dar ea promite că face asta dacă el îi va spune tot adevărul lui Cesur. După aceea se duce la Rifat să stea de vorbă cu el, iar fostul poliţist e supărat pe Cesur pentru că nu crede că în felul ăsta se caută dreptatea.

Iubire si razbunare 18 tr, episoadele 52-54, HappySuhan rămâne la Istanbul peste noapte şi Korhan o sună ca să-i spună că Tahsin bănuieşte pe toată lumea care n-a venit pe faleză că putea fi făptaşul, şi că l-a pus să numere puştile şi apoi să le ducă la procuror la expertiză. Puşca din pădure este găsită şi dusă la procurorul Serhat. Dar arma respectivă e înregistrată pe numele lui Mihriban. Hulya se duce la apartamentul din Nișantașî cu cheile luate de la Cahide, fără să ştie că acolo este Suhan. Când o vede în casă, o loveşte cu mânerul de la umbrelă şi fuge, anunţând-o pe Cahide despre ce a făcut. Acum Cahide îl îndreaptă pe Cesur spre Suhan, care-i spune soțului ei să nu vină acolo, că a chemat poliţia. Tahsin se enervează când află a cui era puşca din care a pornit glonţul şi face gălăgie în spital bănuindu-l pe Bulent. Când Mihriban şi fiul ei vin în rezervă, ea explică ce alibi are pentru ziua precedentă, că erau amândoi cu procurorul ca să-i mai dea niște informaţii. Acum vedem că anumite lucuri au fost aflate de Adalet, nu se ştie de unde. Mihriban îi spune lui Tahsin să caute trădătorul în propriul lui dormitor. Adalet recunoaşte că fost sunată de Rîza într-o seară, înainte s-o omoare pe Fugen. Tahsin se supără de-a dreptul pentru că din acest motiv, că n-a ştiut de acest apel telefonic, acum poate fi incriminat şi mai mult. Seara, Hulya se întâlneşte cu Cahide în grădina conacului şi Cahide îi propune femeii să plece în Antalya să nască, dar Adalet este în preajmă şi le aude vorbind. Până la urmă şi Korhan apare şi Cahide nu ştie ce minciună să mai spună. Acum Hulya le spune celor doi soţi că Mehmet a pus-o, sub ameninţare, să copieze dosarele din calculatorul procurorului. Suhan vine şi ea în salon şi simte mirosul aceleiaşi colonii ca dimineaţă, când a fost lovită în cap.

Iubire si razbunare 18 tr, episoadele 52-54, HappySeara târziu, când toată lumea dormea, Korhan şi Suhan stau de vorbă în faţa şemineului şi Korhan îi dezvăluie că ştie ce s-a petrecut în acea noapte de acum 30 de ani pt că a fost martor. A doua zi Adalet se duce să-l viziteze pe Rîza, iar el vine şi îi propune să spună în instanţă că Tahsin l-a omorât pe Hasan Karahasanoglu iar el va spune acelaşi lucru şi bătrânul va intra la închisoare. Rîza îi spune surorii lui că nu este decât prizoniera lui Tahsin, şi nimic mai mult. Korhan îl aduce pe Tahsin la locul crimei din trecut şi îi spune că ştie totul pentru că a văzut. Tahsin se enervează şi când începe să vorbească, apar din umbră Suhan şi Cesur. Acum el este descoperit, dar acceptă să spună cine l-a împuşcat pe Hasan dacă fata lui îşi ţine promisiunea de a divorţa.

Apoi Adalet îl sună pe Tahsin şi îi spune că nu l-a trădat niciodată şi că nu o va face. Procurorul îl sună pe Cesur şi îl anunţă că Adalet s-a predat şi şi-a recunoscut crima... În acest timp, Hulya era să nască pe stradă, şi a sunat-o pe Cahide să vină de urgenţă la spital ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Iubire si razbunare, ep. 17/50-51                                urmează: Iubire si razbunare ep. 19-20 tr / 55-60 Happy

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Brave and beautiful prezentare.