marți, 10 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Tahir este foarte abătut după ce a aflat de la Yigit că Mustafa l-a predat tatălui său și pleacă furios în noapte. Nefes este îngrijorată, crezând că se duce să se răfuiască cu fratele său. Mustafa, acasă, primește umilința privirilor dezamăgite ale tuturor cu excepția lui Saniye, care vede totul dintr-un alt punct de vedere. Nefes se duce în moschee să se roage și acolo descoperă o femeie bătută.

Sărmana tânără spune că o bate bărbatul ei și că a venit la moschee pentru că a auzit că imamul a adăpostit o fată ca ea ca s-o apere de furia soțului. Nefes o crede, ca de altfel și frații Kaleli, și o ajută să rămână la Osman în casă. Nimeni nu observă că fata nu vrea să-și spună numele când e întrebată cum o cheamă și că nu povestește nimic concret din viața ei de familie și nici Nefes nu se impacientează când Yigit o surprinde, la un moment dat, că i-a luat telefonul să-l verifice. Yigit îi dă un nume din jocul lui de-a pieile roșii și îi spune Pasăre Migratoare, iar fata acceptă pe loc această poreclă. Cu greu, acceptă să-și spună numele mic: Berrak.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Acasă la familia Dagdeviren Cemil discută cu nevastă-sa despre cum s-a aliat cu Vedat ca să-i distrugă pe Kaleli. Femeia întreabă ce se întâmplă cu Nefes, iar el zice că nu-i treaba lui, atunci ea promite să se ocupe de reputația tinerei, și îl plătește pe un fotograf să o urmărească și să-i facă poze cu telefonul mobil când vine Tahir pe la ea. Însă Tahir îl observă pe fotograf și îi sparge telefonul amenințându-l. Cu toate acestea, omul apucase să trimită niște poze, care apar imediat pe internet și bârfa se răspândește ca fulgerul.

Tahir se mai duce pe la Dagdeviren acasă, să vadă dacă Mercan este bine și să-i propună să meargă la un psiholog, deși maică-sa vrea să aducă un vraci s-o dezlege de farmece. Într-una din zile vine un bărbat care știe să facă astfel de dezlegări, dar Nazar îl dă de gol și apoi îl alungă. Mercan se dovedește de foarte mare ajutor pentru Tahir, deoarece ea a auzit discuția dintre părinții ei și îi reproduce dialogul lor întocmai. Acum el este avertizat că Cemil și Vedat uneltesc să-i falimenteze și să-i distrugă. Supărat, se duce la un amic de-al lui și îi spune că trebuie să acționeze. Tahir știe care este adevărata sursă a banilor lui Cemil - el face comerț clandestin cu arme și Tahir mai văzuse ambarcațiuni suspecte, pe mare, noaptea.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Murat vrea să-i atragă atenția lui Nazar că se înșală asupra lui Vedat și îi arată înregistrarea primită de Nefes când erau la masă, pe iaht. Dar degeaba vrea el să-i deschidă ochii, că Nazar nu înțelege că Vedat joacă teatru, ci ea vrea doar să afle cine și ce interes a avut să-i trimită acel film lui Nefes. Ea crede că Vedat vrea s-o recâștige și că voia s-o facă geloasă. Așa că se duce la Eyșan și Vedat să ceară explicații, și bineînțeles că este mințită de amândoi.

La rugăciune în moschee, pe când este tot satul adunat acolo, Osman ține o predică despre violența domestică și îi convinge pe bărbați că nu Dumnezeu a lăsat ca soțul să-și bată femeia, pentru că nici profetul Mahomed n-a bătut vreo femeie în viața lui. Cemil și Vedat intervin, dar sunt puși la punct de imam.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Seara, Tahir și cu prietenii lui interceptează un transport de arme și apoi se duce la Cemil Dagdeviren și îl constrânge să renunțe la planul de falimentare a lui Mustafa. Cemil, nervos, o pălmuiește pe Mercan când își dă seama că ea trebuie să-l fi avertizat pe Tahir. În aceeași noapte, Nefes are din nou coșmaruri din care extrem de greu poate fi trezită. Berrack pleacă afară fără s-o vadă nimeni (o vede Fatih, dar ea nu știe), și se întâlnește cu Vedat. De fapt, ea a fost obligată de acesta să facă pe victima, șantajată de psihopat, care i-ar putea omorî mama și sora.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Tahir duce acasă geanta cu bani primită de la Cemil și îi anunță pe ai lui că va pleca împreună cu Nefes pe care o iubește, dacă ea va fi de acord. Cu toții sunt devastați, dar nu-l pot convinge pe Tahir să rămână. Cemil se duce la Vedat și se plânge de cele întâmplate, iar psihopatul trebuie să-i acopere paguba. Eyșan intră în birou și începe să-l chestioneze pe vărul ei despre Berrack, adusă de câteva zile de la Istanbul. Vedat se enervează și o minte pe Eyșan că a venit cu afaceri. Nefes nu este hotărâtă dacă să plece sau nu cu Tahir. Mustafa profită de acest lucru și încearcă s-o convingă să plece doar ea și Yigit, iar Tahir să rămână acasă, pentru că el se identifică cu Marea Neagră. Nefes este tristă și plânge, dar consideră că Mustafa are dreptate. Tahir află că Cemil a pălmuit-o pe Mercan și în loc sa-i dea armele confiscate înapoi, le aruncă în mare. Cemil vine furios nevoie-mare acasă la Kaleli și amenință, dar Mustafa nu se lasă intimidat.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

E seară, iar Berrack are iarăși întâlnire cu Vedat și trece de Fatih care e în mașină și se preface că doarme. După câteva secunde, el iese tiptil din mașină și o urmărește. Berrack îl observă și intră în moschee de unde îl sună pe Vedat ca să-i spună că nu poate veni în acel moment. Mai târziu, Berrack se duce unde o așteaptă Vedat care îi dă o sticluță cu niște picături pe care trebuie să le pună în ceaiul lui Nefes ca s-o determine să aibă halucinații. După ce Berrack pleacă, apare Tahir și între el și Vedat are loc o răfuială.

Polițistul Mithat se duce să discute cu Mustafa cum să-l înfunde pe Vedat. Acum toată familia știe despre mărturisirea crimei, dar Mithat a aflat că bărbatul omorât de Sayar în adolescență era chiar taică-său, care viola fetițe, printre care și pe Eyșan. Fatih stă și el de vorbă despre Berrack, menționând că nu vrea să vorbească nimic despre soțul ei. Mithat intră în casa imamului, dar Berrack plânge, amintindu-și cum a amenințat-o Vedat că-i omoară mama și sora dacă se apropie de poliție.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Berrack nu are încotro și face ce i s-a spus. Într-o zi Cemil e cu mașina în apropierea școlii unde învață Yigit și e cât pe ce să accidenteze băiatul, dar Mustafa sare, îl prinde în brațe și îl aruncă la Tahir, fiind el cel lovit de botul mașinii. Nefes începe să aibă halucinații, după ce Esma îi spune că Vedat deschide proces de custodie a lui Yigit pentru că ea, mama lui, l-ar fi lovit.

Când îl îmbrățișează pe Tahir, i se pare că Vedat este acolo, în încăpere și îi ia copilul.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 11-12 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












duminică, 8 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

Murat simte că i-a fost luat pistolul și iese afară la timp pentru a deturna glonțul pe care Nazar l-a tras. Asiye, Tahir și Nefes pleacă la casa imamului care-l susține pe Tahir în iubirea sa și îi spune că Dumnezeu nu degeaba i-a trimis-o pe Nefes în cale. Murat se duce și pândește la casa lui Cemil Dagdeviren și vede când Vedat cu toată trupa și familia lui Cemil vin acasă s-o aducă pe Mercan. După ce Vedat pleacă (și obține asigurarea lui Cemil că-i va omorî pe Kaleli), Murat urcă pe o scară în dormitorul lui Nazar ca s-o certe pentru că i-a luat pistolul și a vrut să tragă în fratele lui. Cemil aude discuția și intră să-l prindă pe Murat, dar acesta sare pe geam și coboară scara în grabă făcându-se nevăzut în noapte. Cemil iese din casă și pleacă la familia Kaleli luându-și pistolul. Acolo are loc o ceartă iar el află că Nazar a vrut să-l împuște pe Tahir. Se liniștește, dar îl amenință pe Mustafa spunându-i că de acum încolo familiile lor se dușmănesc de moarte.

A doua zi Tahir se duce plin de curaj la Cemil s-o vadă pe Mercan și să-i spună, de față cu toată familia ei, exact ceea ce-i spusese mai devreme, că în legătură cu viețile lor nimeni altcineva nu trebuie să ia decizii. Asiye și Esma merg s-o viziteze pe Nefes la Osman acasă și îi spun că Yigit va merge la școală și că ea va rămâne acolo, la casa imamului și va avea mutație pe acea adresă. Nefes este fericită de cele auzite dar nu înțelege de ce n-a venit Tahir direct să-i spună toate acestea. De fapt, Murat și Fatih sunt mereu pe lângă ea și îi trimit mesaje lui Tahir cu tot ceea ce se petrece. Osman, de mână cu Yigit, se duce la Mercan să stea de vorbă cu ea și s-o facă să înțeleagă că sinuciderea nu este o soluție la nimic. Una din bârfitoarele cartierului era deja acolo și răspândea tot ceea ce auzise de la alte țațe.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

Cemil se ocupă deja de falimentarea lui Mustafa și le cere băncilor să nu accepte să-l ajute cu credite. Eyșan află și imediat îl informează pe văru-său, care trece la următorul pas. Mai întâi, știind că Nefes vine la spital să-și scoată ghipsul, merge și el s-o caute pe Nazar și îi aduce orhidee albe în semn de recunoștință pentru că l-a îngrijit, apoi începe să o curteze invitând-o la o cină pe un mic iaht. Nefes cu Murat și Fatih îi văd pe cei doi și își dau seama că Nazar cade în capcana lui Vedat. Nazar se duce pe iaht și ascultă minciunile pe care Vedat i le înșiră despre viața lui cu Nefes. Când Nazar întreabă de ce o mai vrea pe Nefes dacă l-a înșelat de mai multe ori, el răspunde că și el are păcatele lui și că-l iubește pe Yigit. Seara, Vedat, care înregistrase toată întâlnirea cu o cameră de supraveghere, îi trimite lui Nefes o poză cu el și Nazar apoi o sună și o șantajează că o va omorî pe fată dacă ea nu o salvează, căsătorindu-se cu el.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

După puțin timp Tahir apare în curtea casei imamului Osman s-o vadă pe Nefes, dar constată că ea nu este în dormitor. Amândoi o caută speriați și o găsesc în moschee rugându-se. Dimineață, Tahir stă de vorbă cu Nefes ca s-o convingă să renunțe la job-ul dat de Esma și să stea acasă. Nefes nu renunță dar îl întreabă de ce se văd atât de rar și Tahir îi spune că vrea s-o protejeze, și de aceea e mai bine să nu se mai întâlnească.
Vedat mai face o mutare în războiul contra lui Mustafa. Îl atrage într-o capcană pe care Kaleli nu o anticipează. Mustafa, pentru că nu mai are intrare la bănci, și are nevoie de un milion de dolari, se duce la bijutier să împrumute. Acesta îi dă împrumutul, dar banii erau ai lui Vedat. Chitanțele ajung tot la Vedat, iar Mustafa este atacat și valiza cu bani, luată. După aceea Vedat se întâlnește cu Mustafa și îl anunță râzând că îi va lua tot ce-i aparține, așa cum i-a luat și banii, aducându-l în pragul falimentului.

Într-o seară Tahir vine în vizită pe la Osman s-o vadă pe Nefes și îl întreabă pe Yigit cine l-a predat lui taică-său. Copilul recunoaște că Mustafa....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











sâmbătă, 7 septembrie 2019

De ce difera statisticile blogger de cele google analytics?



Nu stiu dacă ați observat, cei care aveți și alte statistici pe blog decât Google Analytics, dar de la o vreme ele diferă extrem de mult. Eu am toate blogurile urcate pe blogger, așa că ori de câte ori accesez panoul de control, mă uit și la statistici. Pe blogger, de câțiva ani, ele sunt ceva mai mari decât pe GA, că la începuturile mele într-ale blogărelii, erau la fel.

Dar acum, de vreo 2 săptămâni, diferențele sunt atât de mari încât mă bate gândul că e ceva putred în Danemarca, vorba poetului. Adică pe blogger am zile cu peste 8000 de afișări, iar de curând sar frecvent de 12.000 zilnic, iar musiu Google zice că abia ar fi o mie - o mie și ceva de afișări în zilele respective și câteva sute de unici.

De ce difera statisticile blogger de cele google analytics?  De ce difera statisticile blogger de cele google analytics?
statistici pe data de 5 septembrie 2019 - GA arată 5320 de afișări, blogger zice că sunt 18.035

Bun, cei care se pricep afirmă că Google elimină din statistici afișările crawlerelor, pe când blogger, nu. În regulă cu asta, dar chiar mii de boți poposesc pe blogul meu? În așa fel încât statisticile GA apar cu de 3-4 ori mai mici decât cele afișate de blogger? Că mie nu mi se pare normal ca GA să-mi dea 1200 de afișări iar platforma blogger să arate peste 8800!! De exemplu în data de 5 septembrie blogger arată peste 18.000 de vizualizări, iar GA, doar peste 5300. Iarăși ciudat mi se pare că sursa statisticilor, pe blogger, este tot google, așadar, de ce blogger arată statisticile într-un fel, iar GA, altfel?

De ce difera statisticile blogger de cele google analytics?   De ce difera statisticile blogger de cele google analytics?
statistici pe data de 24 august 2019 - GA arată 1285 de afișări, blogger zice că sunt 8863 !


Pe de altă parte, blogger este platformă a Google și presupun că au aceleași crawlere, adică blogger preia statisticile de la google, nu văd rostul să aibă crawlere diferite, deci? De unde această diferență atât de mare? Și de ce acum câțiva ani diferențele de statistici erau insesizabile, iar în prezent sunt atât de diferite? Ori poate că e cazul să nu mai avem încredere deplină în GA? Poate cineva să-mi dea un răspuns pertinent?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











vineri, 6 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Asiye îl mustră pe Mustafa pentru că l-a dat pe Yigit lui Vedat și îl întreabă ce ar face dacă fiica lor ar păți așa ceva și ar fi dată pe mâna unui tiran? Mustafa are mustrări de conștiință, și, după ce află că Yigit a dispărut, anunță pe toată lumea că musafirul său trebuie găsit. Începe o amplă căutare prin pădure care debutează cu o bătaie generală între cei din Trabzon și Vedat cu oamenii săi până vine poliția. Yigit cade într-o groapă și, pentru că nu mâncase nimic în ultimele 3 zile, leșină. Este găsit abia dimineață iar în ambulanță i se pune o perfuzie. Acest lucru este prilej de amintiri pentru Nefes, care, de câte ori voia să fugă, era pusă de Vedat într-o cameră cu un pat de spital, de care era legată cu cătușe și hrănită cu perfuzii.

A doua zi Asiye dă de mâncare la toți vecinii care au ajutat la găsirea lui Yigit și le spune despre viața lui Nefes alături de Vedat. Acum i-a asmuțit pe toți împotriva psihopatului, și când el cu oamenii lui vine să-și ia nevasta și copilul este alungat de toată lumea, apoi Tahir îl bate măr. Ajunși din nou acasă la familia Kaleli, Nefes are parte de aceleași cuvinte jignitoare rostite de Saniye.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Tahir, după ce află că Cemil i-a luat inelul de pe mâna lui Mercan se duce la ei acasă să lămurească problema și să-i spună logodnicei lui că decizia de a continua sau de a se despărți trebuie să fie a lor, nu a familiei. Mercan nu poate, însă, să treacă peste cuvântul tatălui ei, și peste câteva zile va accepta că Tahir n-o iubește. De fapt, Cemil o convinge de asta povestindu-i că îi vede mereu împreună (pe Tahir cu Nefes). Totuși Cemil are acum și un alt motiv să-și convingă fiica să renunțe la Tahir - el s-a aliat cu Vedat în afaceri și va colabora cu acesta ca să-l falimenteze pe Mustafa, care și așa are datorii.

În urma unei discuții dintre Saniye și Nefes, pe care Tahir o aude întâmplător, el decide să plece împreună cu tânăra și copilul acasă la Osman. Odată cu ei, pleacă și Asiye cu Mustafa. Doar gemenii rămân acasă, deși și ei ajută la păzirea casei imamului, ca să nu vină Vedat. Tahir nu mai poartă inelul de logodnă, deși devenise conștient că iubirea lui pentru o femeie cu copil nu este ceva ce societatea în care trăiește ar aproba cu ușurință. Însă acum toți cei din jur văd cât este de îndrăgostit și încearcă să-l ajute să treacă peste prejudecățile celorlalți.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Mercan nu poate suporta adevărul despre Tahir și își taie venele. Cemil o găsește inconștientă în pat și o duce la spital. Nazar, care era la Vedat să-i îngrijească rănile, este sunată și pleacă spre spital împreună cu Vedat și Eyșan. Mercan trăiește și își revine, dar vrea să vorbească cu Nefes să-i spună că ea îl iubește mai mult pe Tahir. Nefes izbucnește și îi arată destul de dur adevărul, strigând la ea că iubirea e aceea care aduce bucurie și dă viață, nu aceea care te face să te sinucizi. Scandalul stă să izbucnească, iar Tahir o ia pe Nefes de după umeri s-o scoată din spital.

Nazar ia pistolul de la brâul lui Murat și iese după ei, apoi trage către Tahir și Nefes înainte să intre cei doi în mașină ...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












joi, 5 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Mustafa se rănise în umăr ca să-l mintă pe Tahir că a avut loc o luptă și că l-a pierdut pe Yigit. În realitate, el l-a tranzacționat pe copil în schimbul mărturisirii crimei de către Vedat. Acum, Nefes a rămas cu Tahir care o aduce înapoi la el acasă, la Trabzon, unde iarăși femeia are parte de vorbe grele din partea lui Saniye. De acum încolo, Nefes va spune mereu că nu are cum să fie interesată de Tahir, ci că totul face pentru fiul ei. Vedat o contactează și încearcă s-o șantajeze că va avea parte de Yigit dacă acceptă să se căsătorească legal cu el.

Yigit, ținut într-o casă de către Necip, un om de-al lui Vedat (care l-a împușcat mortal pe Bulent când a aflat că el o informa pe Eyșan), îl păcălește pe acesta și îl pune să se îndepărteze ca să dea un telefon la 112 (155, în Turcia), așa cum îl învățase mama lui. Copilul nu apucă să spună prea multe, dar poliția îl localizează. Din nefericire, Necip vede ce a făcut și pleacă din casa respectivă cu puțin timp înainte ca Tahir să ajungă acolo.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Cemil Dagdeviren află despre tot ceea ce face Tahir pentru Nefes și consideră că nu are rost să continue șarada cu logodna, deși Mercan nu vrea să renunțe la această legătură. Dar într-o zi îl vede pe Tahir cu Asiye și cu frații lui stând de vorbă cu Nefes în fața moscheei, sub privirile aprobatoare ale imamului Osman. Atunci Cemil consideră că asta a fost picătura care a umplut paharul și îi pune pe servitori și pe Nazar să ducă înapoi familiei Kaleli cadourile aduse cu câteva zile în urmă, împreună cu inelul, ceea ce echivalează cu ruperea logodnei. Degeaba se duce Mustafa să discute cu Cemil, că acesta nu-i dă drumul la ușă.

Nazar este chemată să-i îngrijească rana lui Vedat și îi câștigă încrederea arătându-se de partea lui, spunând că vrea să-l vadă cât mai repede plecat din zonă, cu tot cu nevastă și copil. După ce Nazar pleacă, Vedat pune un om să se intereseze cine este ea și află că e viitoarea cumnată.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Tahir și ceilalți se gândesc la un alt plan de găsire a lui Yigit și Nefes le spune despre teama de întuneric a lui Eyșan propunând s-o sperie și s-o facă astfel să vorbească. Metoda funcționează și Tahir află locația. Asiye, în același timp, găsește mărturisirea lui Vedat pe telefonul lui Mustafa și își dă seama că el a mințit (a spus că n-o are) și că l-a dat pe Yigit în schimbul înregistrării.

Tahir cu Nefes merg la locul unde este Yigit și Necip, dar copilul ieșise prin spatele casei și pleacase în pădure, prin noapte, urlând la lună...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin