Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula

Beijing - turnuri, blocuri de tip comunist si smog

În prima zi a excursiei, după un zbor Bucureşti-Beijing cu escală la Amsterdam de cca 12 ore în total, fără timpii de așteptare, şi după vreo 30 de ore de nesomn (în cazul meu), ne-am îmbarcat în autocarul chinezesc ştiind că vom ajunge la hotel, dar ghida locală, pe numele ei de împrumut, Cindy, a convins-o pe ghida noastră să vizităm mai întâi Palatul de vară şi apoi să mergem la hotel. Aşa că am coborât pentru această vizită, pe o căldură cvasi-insuportabilă, pleoştiţi cu toţii de nesomn.
Din cauza umezelii din anotimpul verii musonice (musonii sunt vânturi asiatice care iarna bat dinspre continent spre ocean, şi aduc uscăciune, dar vara îşi schimbă sensul şi bat dinspre ocean spre continent aducând ploi şi umezeală) disconfortul termic este major, cel puţin pentru noi, care nu suntem obişnuiţi cu acel tip de climă. O ciudățenie, dacă-mi permiteți, a Beijingului, este smogul, omniprezent, care face ca soarele să se vadă difuz chiar dacă este senin, iar albastrul cerului să fie de fapt, un fel de gri alburiu, permanent.

Palatul de vară face parte din patrimoniul UNESCO şi reprezintă un vast ansamblu de palate, grădini şi lacuri amenajat pe aprox. 3 km pătraţi. Noi am văzut partea principală a arealului, câteva pavilioane, pagode, zona curţii imperiale, unde împărăteasa Cixi şi împăratul Guangxu primeau delegaţiile oficiale şi conduceau treburile statului pe la 1890. Însă acest palat datează din anul 1150 când conducătorul de atunci al Chinei a transferat capitala în actualul Beijing. De-a lungul timpului acest palat a fost modificat şi adăugit, zona având acum mai multe construcţii, grădini, parcuri, pavilioane. Însă odată cu declinul Imperiului, prin secolul al 19-lea, palatul a fost incendiat din ordinul englezilor, după al doilea război al opium-ului şi a fost parţial distrus. După abdicarea ultimului împărat, Puyi, în 1912, a urmat o perioadă de stagnare, iar din 1924 palatul a fost deschis pentru public şi a devenit obiectiv turistic sub administraţia municipalităţii oraşului Beijing. După 1949, pentru scurtă vreme, palatul a fost sediul Şcolii de Partid a Partidului Comunist Chinez. Până în 1953 au avut loc restaurări masive şi apoi palatul a fost redeschis publicului. Din 1998 face parte din patrimoniul UNESCO.

animal fantastic numit qilin

alt animal fantastic, semănând cu un dragon, la Palatul de vară

plimbare cu barca pe lacul de la Palatul de Vară din Beijing

Întregul complex arhitectural este situat în jurul unui lac, pe care am avut plăcerea să facem o scurtă incursiune cu barca. Fotografiile ataşate arată câte ceva din măreţia, poate, a acestui palat. Pagodele şi pavilioanele sunt construite din lemn, iar ornamentele sunt foarte bogate, divers colorate în nuanţe stridente, într-o notă specific asiatică, dar care poate să nu fie pe placul unui european. M-a surprins că până şi acoperişurile erau în marea lor majoritate din lemn, doar unele erau făcute dintr-un fel de ţiglă galbenă.

Într-una din poze am surprins imaginea unui animal fantastic numit qilin, despre care se spune că apare ori de câte ori un demnitar sau o altă persoană importantă urmează să treacă în lumea umbrelor.

După această vizită am mers la Howard Johnson Paragon Hotel unde am avut cazarea timp de 3 nopţi în Beijing. Hotelul a fost foarte bun, cotat la 5 stele în China, camerele erau mari, aveam la dispoziţie cafetieră, ceaiuri şi ness, papucei de casă zilnic, halate de baie, prosoape de toate mărimile, şampon, balsam, săpun, gel de duş la baie, periuţă de dinţi, pastă mică şi pieptăn, uscător de păr, etc. Am avut tot confortul necesar, paturile erau foarte moi, singurele două inconveniente, zic eu, au fost că geamurile nu se puteau deschide (era doar aer condiţionat) şi că duşul era fixat în perete. La baie am avut cadă. Micul dejun a fost de tip internaţional, foarte bogat şi pe toate gusturile, iar lângă sala restaurantului era o sală de fitness pentru cine dorea să exerseze. La recepţie am putut să schimb dolari şi euro în yuani. Accesul internet era atât wi-fi cât şi cu cablu (era într-un sertar al mesei din cameră), viteza era foarte bună, însă în China, Google, Blogger şi orice site hostat pe Blogger, Godaddy şi orice altceva hostat pe Godaddy, Wordpress, gmail, yahoo, facebook, twitter, instagram şi în general orice gigant al internetului provenind din Statele Unite, nu poate fi accesat din cauza firewall-urilor guvernului comunist. Am citit că ar fi ceva metode ilegale de a accesa aceste site-uri, cu VPN, însă nu mi-am bătut capul şi n-am vrut să-mi fac singură de lucru.

Sala de mese a hotelului Paragon

Sala de fitness a hotelului Paragon

Am dormit cca 15 ore, după o migrenă teribilă datorată oboselii și schimbării fusului orar. Dar mai apoi mi-am revenit perfect. A doua zi am făcut cunoştinţă ceva mai bine cu chinezii şi cu societatea lor, însoţiți şi de Cindy, ghida noastră chinezoiacă din Beijing. Prima oprire a fost în Piaţa Tienanmen - păstrez grafia aşa cum o ştiu de când eram studentă încă (acum se scrie Tiananmen), şi auzisem la televizor despre masacrul protestatarilor anticomunişti, studenţi şi intelectuali, din primăvara lui 1989. Cindy ne-a spus că protestele au fost generate de moartea unui lider comunist controversat şi de înmormântarea acestuia, care nu s-a făcut cu fast, așa cum cere tradiția, ci mai în secret. Şi că de aici... tancurile au trecut peste cei din piaţă. Nouă ni s-a spus atunci, ca şi mai târziu, după Revoluţie, că a fost o manifestaţie anticomunistă înăbuşită în sânge de Partidul Comunist Chinez. Ţin minte că reacţia internaţională a fost una foarte puternică şi China a rămas oarecum izolată o vreme, datorită acelui masacru.

Piata Tienanmen - una dintre cele mai largi din lume

Clădire guvernamentală în Piața Tienanmen

Acum, probabil că adevărul este undeva la mijloc, şi poate că s-a dorit începerea căderii comunismului cu China, dar nu s-a reuşit. În schimb s-a reuşit doborârea comunismului în ţările din Europa şi în fosta URSS (iar cu Cuba lui Fidel, nu şi-au bătut nici americanii capul :) ). Cert este că astăzi, tinerii născuţi după 1989 în China nu au acces la aceste informaţii despre ce a fost atunci în piaţă, doar cei maturi ştiu.

Din piaţa Tienanmen am mers către Oraşul interzis (unde am fost controlați ca la avion și nu aveam voie cu brichete), fostă reşedinţă imperială a dinastiilor Ming şi Qing, din 1420 până în 1912. Acoperă o suprafaţă de 72 de hectare şi la fel ca şi Palatul de vară, este alcătuit din mai multe pagode, temple, pavilioane, grădini. Este şi acesta listat în patrimoniul UNESCO, drept zona cea mai mare cu clădiri din lemn datând din Evul Mediu timpuriu. Se numeşte aşa, Orașul interzis, pentru că accesul în interior era un privilegiu al împăraţilor şi demnitarilor Chinei, până când a fost declarat muzeu şi deschis publicului larg. Sălile sale nu sunt nici azi accesibile, ci doar pot fi văzute de la intrare. În unele clădiri sunt adăpostite lucrări de artă şi alte obiecte de valoare. Noi am văzut doar sala tronului, pe care fiecare a fotografiat-o printre zăbrelele gardului din faţa uşilor, aşa cum a putut.

intrarea în Orașul interzis, pe una dintre porți, aceea situată în Piața Tienanmen

primele pavilioane din Orasul Interzis

Pavilion în Orașul interzis

sala tronului - publicul poate sa vadă doar de la intrare, nu e permis accesul în interior

sala tronului, partea dreapta

detaliu arhitectural - acoperiș

unul din puținele acoperișuri ceramice văzute

Sălile cu obiecte din jad şi vase de porţelan pe care le vedeţi pe wikipedia, noi nu le-am văzut, am vizitat mai mult exteriorul acestui obiectiv.

Această primă zi a reprezentat şi un prim contact cu chinezii, ca nație. Sunt nesimţiţi (din punctul nostru, occidental, de vedere, pentru ei e ceva normal), se bagă în faţă (ghida noastră ne spunea să dăm din coate, să ne facem loc, că altfel n-avem şansa să fotografiem ceva sau să vedem un obiectiv mai vizitat), probabil pentru că ei sunt mulţi, nu au noţiunea de spaţiu personal, te ating în trecere, nu se scuză, te dau la o parte, sunt aşa, needucaţi, din punctul nostru de vedere. Am experimentat această lipsă de bun simţ pe tot parcursul excursiei, când am stat la cozi la croazieră în Shanghai sau la liftul din Shanghai Tower, şi ei se băgau peste noi, intrau înaintea noastră deşi veniseră după noi, etc... Cu toate acestea, am remarcat și disciplina lor, când sunt în grupuri organizate.

grup de turiști chinezi veniți în capitală

Dar ce m-a uluit de-a binelea a fost traficul. Parcă nu respectă nici o regulă de circulaţie, și, la fel ca peste tot, şi cu maşinile se bagă în faţa ta, intrau în faţa autocarului aşa, milimetric, de ne dădeau fiori la fiecare minut. Singurul lucru pe care îl respectă este semaforul. Nu ştiu cum pot să circule aşa şi nu înţeleg de ce nu se iau măsuri de către poliţie. Accidentele se ţin lanţ, şi acolo pietonii, chiar dacă sunt pe zebră, n-au drepturi. Dacă vine o maşină, trece peste pieton, că doar şi aşa au depăşit de mult miliardul și un chinez în minus nici nu se simte. Un accident am văzut - şi pozat - în această primă zi, pe la orele prânzului, pe trecerea de pietoni. Tocmai ce ne avertizase ghida să fim foarte atenţi, să traversăm în grup şi rapid, cu o mână făcându-le semn să oprească, pt că altfel, dau peste noi ca-n varză. Pe femeia din poză maşina a "înghiontit-o" ca să zic aşa, și a pus-o jos, noroc că nu avea viteză. Soţul ei s-a enervat de era să-l bată pe şofer, ea a rămas pe asfalt în aşteptarea poliţiei şi a salvării (deşi nu era lovită grav, dar totuşi), iar noi am mai mers pe jos vreo 10 minute pentru că din cauza acestui accident şi a altuia care se produsese în imediata vecinătate, autocarul nu mai putea intra în zonă.

accidentul petrecut sub ochii noștri - pe trecerea de pietoni...

Altfel, Cindy ne-a spus că în Beijing preţul mediu al unui apartament de 2 camere de cca 50 mp costă 1 milion de yuani (cca 150.000 dolari), că acum, din cauza politicilor natalităţii din trecut, sunt mai puţine fete decât băieţi, şi când vrea să se însoare un băiat, trebuie să aibă apartament pentru noua lui familie, altfel fata îl refuză. Chinezii sunt obişnuiţi să consume puţin şi să muncească mult, când se naşte un copil încep să-i pună bani în bancă să aibă la majorat, iar dacă este băiat, e deja o problemă, pentru că trebuie bani mulţi pentru apartamentul pe care-l va lua când se va căsători. Pentru locuinţe fac şi împrumuturi la bănci şi plătesc în 30 de ani cam o dată şi jumătate cât costă respectiva locuinţă. Însă în China sunt mulţi miliardari în dolari şi statul construieşte inclusiv locuinţe de lux, ca să scoată banii din buzunarele celor foarte bogaţi şi ale mafiei. Apropo de construcţii, în toată China se construiesc blocuri turn, şi se demolează casele dărăpănate sau blocurile vechi de tip comunist, mici şi insalubre, pentru că partidul vrea ca până în 2040, 80% din populaţia Chinei să locuiască la oraşe. Însă la ei, o localitate precum Iaşiul, sau Timişoara, cu câteva sute de mii de locuitori, are statutul de sat :)

În prezent există o mare deschidere pentru occident, având în vedere că prin tradiţie poporul chinez este unul mai introvertit, dacă pot spune aşa. Învaţă engleza în şcolile publice (de stat) de la 13 ani, iar în şcolile particulare de mici, de la grădiniţă. Totuşi acum încă nu ştiu mulţi engleză, iar cei care ştiu, majoritatea au cunoştinţe de bază doar, fără să te poţi înţelege cu ei în propoziţii, chiar şi simple. În afară de engleză învaţă şi rusă (or fi ştiind ei ceva :) ).
Printre obiceiurile lor, unele sunt mai curioase: iau micul dejun pe la 5.30-6.00, prânzul la 12.00 şi cina până la ora 18.00 cel târziu. Îşi curăţă orificiile (gât şi nas) pe stradă, suflând nasul sau flegma pe jos, fără nici o jenă. Deşi în prezent au toalete normale, cu uși la cabine, ghida ne-a spus că acum 10 ani nu aveau uşi la toaletele publice pentru că la ei e ceva normal să-ţi faci nevoile în văzul celorlalţi. Iar eu am văzut o asemenea chinezoaică, matură, lăsase uşa deshisă larg şi vorbea cu amicele ei care se spălau pe mâini. Nu s-a sinchisit de prezenţa mea, tot eu am întors capul, oripilată.

De altfel, chinezii sunt, unii, foarte murdari - mergeam pe nişte străduţe înguste şi sordide spre bazarul din Shanghai şi ghida ne făcea atenţi pe unde călcăm, pentru că pe stradă erau din loc în loc fecale umane, şi nu dorea să avem oarece "parfumuri" în autocar, din cauza vreunui "norocos".

În Beijing, în după amiaza primei zile integrale de vizită, am fost la un magazin de perle (şi a doua zi la unul de jad) şi la Templul Cerului, apoi seara am vizionat un spectacol acrobatic (unde am fosta dată afară din sală de o plasatoare chinezoiacă), însă despre toate acestea o să vă povestesc în episodul viitor.

selfie :))

pavilion și loc de relaxare în Orașul interzis

      

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

a fost: Cum am slabit 6 kg in 9 zile (despre mâncarea chinezească)         urmează: Temple, perle si jad in Beijing

Elita societatii, episodul 19-20 rezumat

Rezumatul de față corespunde episoadelor 54-58 Happy Channel.


Ece se simte tot mai izolată la petrecerea dată de Bedia şi văzând că Mert se distrează cu prietenii, până la urmă pleacă. Sureya se duce acasă la Isil să discute omeneşte cu ea, să i-o dea pe Ela s-o crească în condiţii demne de numele Koran. Cansu se duce la Ece, dar negăsind pe nimeni, o aşteaptă şi vede venind nişte bărbaţi care veneau să ia fotoliul la reparat, amintire de la mama lui Ece. Între timp Mert, care observase lipsa iubitei lui, o culege de pe drum şi vin amândoi acasă.

Yilmaz şi soţia lui, acum, că au demisionat din slujba de la conacul Calhan, îşi caută de lucru şi găsesc un anunţ la ziar care pare să fie ceea ce au ei nevoie. Seara, Mert se duce la bunică-sa şi se preface bolnav de supărare că s-a răzbunat aşa pe Ece. Dincolo, la Ece acasă, ea şi cu Cansu dorm pe terasă sub cerul plin de stele. A doua zi Ece are treabă la Oliva, unde a fost ridicată la rangul de şefă de departament şi acum cu toţii pregătesc noul restaurant. (Aici începe episodul 55 Happy Channel) Ercan, care-şi face selfie-uri în parc, o surprinde pe Sude mâncând un meniu MacDonalds şi ea ascunde mâncarea de teamă să nu fie deconspirată că nu consumă ceea ce recomandă altora.

Yilmaz şi Aysen ajung la adresa din anunţ, care este vila Koran, însă ei n-o cunosc pe Sureya şi nu ştiu unde au nimerit, iar când ei spun că la fosta slujbă erau că o mare familie împreună cu stăpânii, Sureya îi ironizează şi Yilmaz cu Aysen preferă să plece. Cansu află întâmplător, ascultând pe la uşi, că Sude fusese pusă de Begum să o discrediteze când lucra la Oliva şi se ceartă cu ea pe terasa companiei, de unde se preface mai întâi că vrea să se arunce în gol. Kerem aude cearta lor şi înţelege mai multe despre Cansu, însă se duce la Begum pretinzând că este de partea ei şi o înţelege, invitând-o la o plimbare cu maşina în seara aceea.

Bedia, în disperare de cauză, se duce la Metin să-i spună că nu se poate ca Oliva să fie pe jumătate al lui şi atunci află că Kerem lucrează că manager la linia online pentru Korani, apoi se duce nervoasă la Sureya să-i facă scandal, crezând că totul este un mare plan de răzbunare pus la cale de toată lumea. Din această întâmplare, Sureya află mai multe detalii şi înţelege că cei doi soţi veniţi să lucreze pentru ea sunt părinţii lui Kerem. Crezând că totul a fost un joc pus la cale intenţionat, Sureya îl invită pe Kerem şi apoi pe părinţii lui la cină, pentru a le arăta ea unde le este locul.

După plimbarea cu maşina, Kerem o aduce pe Begum acasă, prefăcându-se că o place, iar ea îl sărută pe obraz. Însă în acest timp, Sureya o dojeneşte pe Cansu pentru că a minţit-o în legătură cu Kerem. (Aici începe episodul 57 Happy Channel) Dimineaţa, şoferul Sureyei ajunge acasă la Yilmaz şi Aysen cu un buchet de flori şi o invitaţie la masă. Cei doi acceptă, fără să bănuiască ce îi aşteaptă. Cansu şi Mert merg la un magazin de bijuterii unde el alege o pereche de verighete foarte vechi, pentru logodna surpriză cu Ece. Mai apoi Cansu îi spune şi lui Kerem despre eveniment şi îi propune să meargă împreună ca martori.

Tensiunile dintre Metin şi Levent se ascut şi Levent se hotărăşte să caute dovezi pentru a-l acţiona în judecată pe Metin. Yilmaz şi Aysen se pregătesc să meargă la Sureya şi scapă pe jos cadoul pentru ea când ies din curte, asta însemnând că este semn rău. Yilmaz îşi linişteşte soţia şi merg mai departe. Kerem şi Cansu celebrează logodna lui Mert cu Ece, într-un decor romantic pregătit de Mert, apoi primii doi pleacă cu maşina spre vila Koran. Părinţii lui Kerem ajung primii la masă, iar Sureya se preface toată numai zâmbet și miere, aşteptându-l şi pe băiat. Cansu, când vede că Kerem se îndreaptă către intrare dezvăluindu-i că a fost invitat la cină, îşi dă seama că maică-sa i-a pregătit o surpriză urâtă, şi îl avertizează, dar Kerem crede că stăpâneşte situaţia.

Cina se transformă într-un dezastru pentru toată lumea prezentă acolo, dar în special pentru familia Ozkan. Yilmaz se ceartă cu fiul său pentru că s-a angajat la Korani, şi drept consecinţă, a doua zi părinţii lui părăsesc locuinţa, lăsându-i lui doar ceva de mâncare pe masă și un bilet. Forţat de împrejurări, Kerem se aliază cu Levent împotriva lui Metin ca să-l dea în judecată pentru fraudă privind acte de caritate care de fapt, acopereau spălări de bani. Însă Levent îl avertizează pe Kerem, că dacă el este într-o situaţie bună, pentru că Sureya oricum va divorţa de Metin, Kerem este între ciocan şi nicovală, pentru că el se va situa, în acest caz, între Metin şi Cansu, pe care o iubeşte. La o serată organizată la firmă în cinstea noii linii online şi a restaurantului, când Metin era la microfon vorbind elogios la adresa tinerei echipe manageriale, apare poliţia care-l arestează sub privirile uluite ale tuturor...

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

a fost: Elita societatii ep. 19-20 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 21-22 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial

vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.

Coduri vestimentare: cocktail party

sursa: pixabay.com

Codurile vestimentare, mai pe scurt, dress codes, sunt nişte reguli scrise, însă mai ales nescrise, privind îmbrăcămintea în anumite ocazii. Ca şi alte aspecte ale felului în care arătăm, aceste coduri au o anumită semnificaţie, transmit nişte simboluri şi nişte mesaje, în funcţie de circumstanţă şi de aşteptările celorlalţi. Dacă vreţi, este un alt mod de a comunica semenilor cine eşti şi ce statut ai în societate. Deşi de-a lungul timpului fiecare cultură şi fiecare tip de societate a avut normele sale, astăzi codurile vestimentare ale occidentului sunt acceptate de toată lumea ca valabile.

Mesajul transmis de un asemenea cod se referă la profesie, la poziţia socială, venituri, clasa socială din care face parte persoana, starea civilă, apartenenţa religioasă, etnică sau politică, atitudinea sa faţă de modă, tradiţii şi de multe ori dă un semnal şi despre disponibilitatea sau chiar orientarea sexuală, acest ansamblu fiind definitoriu pentru cultura din care face parte respectiva persoană. De-a lungul istoriei, în special clasele superioare adoptau un asemenea cod vestimentar, ca să se diferenţieze de păturile de jos, care nu aveau voie să poarte haine din anumite materiale sau bijuterii de o anumită mărime, datorită rolului lor în societate şi a locului umil pe care-l ocupau.

În societatea de azi se folosesc în principal cinci coduri vestimentare:
- white tie (cravată albă), codul cel mai exclusivist, care are cerinţe stricte atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, şi anume frac, cămaşă albă, brâu alb şi papion alb, respectiv rochie, obligatoriu lungă şi mănuşi.
- black tie (cravată neagră), cu smoking şi papion negru pentru bărbaţi, rochie lungă pentru femei.
- lounge suit (costumaţie de gală), costum şi cravată pentru bărbaţi, rochie de ocazie pentru femei.
- cocktail party, e mai puţin pretenţioasă, costum pentru bărbaţi, cu cravată sau fără, cu papion sau fără, şi rochii de seară scurte, pentru femei.
- smart casual, cu vestimentaţie mai comodă pentru bărbaţi, sacou, blugi, tricou, însă neapărat pantofi eleganţi, iar pentru doamne orice fel de rochie sau compleu elegant.

Vorbind despre vestimentaţia de cocktail la femei, pot să spun că este cea mai versatilă şi că aici, doamnele au de câştigat, pentru că dacă domnii sunt obligaţi de etichetă să poarte un anumit costum, doamnele pot alege o ţinută de cocktail şi la o ocazie black tie nu foarte strictă. De-a lungul timpului rochia de cocktail - denumirea a fost inventată de Christian Dior spre sfârşitul anilor '40 - a fost mai întâi lungă până la gleznă, sau de lungime medie. Însă definiţia modernă a acestei rochii aduce lungimea ei până peste genunchi, astfel, fiind foarte potrivite la o asemenea ocazie rochiile scurte cu dantelă sau cu inserţii brodate manual.

De asemenea, pentru că la o ocazie de acest fel eticheta este una lejeră, doamnele şi domnişoarele pot purta şi salopete elegante de seară, cu umerii goi şi cu pantalonul larg, vaporos, acoperind glezna.
Aşadar, până la urmă tot noi suntem cele mai avantajate, pentru că putem să asortăm două, trei piese elegante de îmbrăcăminte, accesorizate potrivit şi avem o ţinută impecabilă atât la un dineu cu ştaif cât şi la un garden party.


Dacă ți-a fost util, dă mai departe!