luni, 5 august 2019

Mireasa din Istanbul, ep. 67 turcesc, rezumat

Mireasa din Istanbul, ep. 67 turcesc, rezumat

Esma este și ea tristă că a fost nevoită să ia această decizie dar nu vrea să fie o povară pentru Garip. La micul dejun își anunță, sec, familia că nu se mai căsătorește, după care iese afară să se plimbe. Cu toții rămân uimiți de această schimbare atât de radicală, singurul care este mulțumit fiind Fikret. La firmă, frații discută cu Garip despre recentele schimbări iar el le spune că trebuie să le cedeze acțiunile date de Esma, pentru că are de gând să plece în Statele Unite, la fiica sa. Cu această ocazie el își dă seama că motivul pentru care Esma a renunțat la căsătorie nu sunt copiii ei, așa cum credea la început.

Adem, care s-a mutat la hotel și acum poate să meargă în cârje, continuă ședințele la psiholog și începe să descopere că a făcut eforturi și s-a schimbat, după ce îi spune lui Idil că l-a apărat pe Fikret dintr-un soi de instinct. Însă ea îi dezvăluie că furia din trecut n-a dispărut, ci s-a transformat și s-a îndreptat către Dilara, pe care Adem o percepe la nivel subconștient ca pe maică-sa. În timp, Idil îl face să înțeleagă că are nevoie de cineva alături de el și se mută înapoi la Guneș.

La fundație, Kîymet nu scapă ocazia să o bârfească pe Esma și le spune celorlalte femei despre recenta hotărâre de a renunța la Garip. Chiar atunci Esma intra pe ușă și o privește pe cuscra sa cu subînțeles, dojenind-o din priviri pentru atitudinea pe care o are. Dar Kîymet nu se va opri din a încerca s-o discrediteze pe rivala sa la funcția de președintă a fundației, crezând că astfel va reuși să aibă ea de câștigat.

În timp ce toată lumea se gândește ce s-o fi întâmplat cu Esma de s-a răzgândit atât de brusc și fără explicații, Nurgul găsește jurnalul bătrânei pe când făcea curat în camera ei. Servitoarea nu poate să țină în ea așa un secret și se duce la Sureyya să-i spună cum stau lucrurile, dar o roagă să nu afle stăpâna că a găsit jurnalul. Sureyya preia acțiunea asupra ei și își face curaj să stea de vorbă cu soacră-sa în grădina de iarnă, mințind-o că știe de Alzheimer-ul ei de la cineva din spital. Esma recunoaște că ăsta e motivul despărțirii de Garip, dar insistă că nu trebuie să afle nimeni despre problema ei și o pune pe Sureyya să promită că nu le va spune fiilor ei despre acest lucru. Ea promite și se ține de cuvânt, însă o pune pe Nurgul să-l sune pe Garip. Acesta își făcuse bagajele ca să ia avionul spre America și și-a închis telefonul.

Mireasa din Istanbul, ep. 67 turcesc, rezumat

Nurgul pleacă împreună cu Nazif către casa lui Garip, dar acesta tocmai lua un taxi spre aeroport. Nurgul aleargă după mașină până la un stop și oprește taxiul apoi intră lângă Garip să-i spună ceea ce știe. Acesta se întoarce din drum și o găsește pe Esma plimbându-se, apoi îi spune că va sta lângă ea indiferent ce se întâmplă, chiar dacă ea va uita cine este, că el va avea amintiri pentru amândoi, dacă boala va evolua atât de mult. Garip stabilește să se căsătorească foarte repede, iar Esma anunță din nou acest lucru la cină, bineînțeles, fără să dea explicații concrete. Cei din casă sunt bucuroși, iar Sureyya se gândește să organizeze nunta de henna, lucru cu care bărbații nu sunt de acord, dat fiind ultimele peripeții de același gen. Totuși din cauza tradiției, nu au încotro și acceptă organizarea petrecerii în conac, crezând că în felul ăsta chiar nu se poate întâmpla nimic rău.

În seara cu pricina, femeile sunt îmbrăcate în stil medieval și rămân toate la conac. Bărbații merg acasă la Akif cu copiii și se uită la meci. Ca să nu se repete faza de data trecută, când ei au avut grijă de cei mici, au chemat o baby sitter de profesie, rusoaica Anastasia, fără să le spună soțiilor lor. La conac femeile se distrează de minune, în compania a doi dansatori. În realitate, ei sunt hoți și Ipek îl surprinde pe unul dintre ei cotrobăind prin dormitor. Ipek țipă, dar muzica este atât de tare că strigătele ei nu se prea aud. Până la urmă bineînțeles că totul degenerează și cei doi hoți, după ce și-au burdușit o geantă de voiaj cu lucruri de valoare, le încuie pe femei în hammam, luându-le telefoanele mobile și pleacă.

Mireasa din Istanbul, ep. 67 turcesc, rezumat

La un moment dat Faruk vrea să vadă ce se mai întâmplă acasă și constată că nici una dintre soțiile lor nu răspunde. Dându-și seama că din nou s-a întâmplat ceva grav, cu toții se agită, iar lui Akif îi vine ideea să urmărească telefonul lui Senem prin aplicația pe care o avea și astfel hoții sunt prinși și totul se termină cu bine. După ce poliția aduce geanta cu lucrurile furate, Akif scapă porumbelul din gură și pomenește de Anastasia. Episodul 67 din serialul Mireasa din Istanbul se încheie cu cicăleala fetelor care se supără că o străină a avut grijă de copiii lor.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 66 tr                                     urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 68 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












duminică, 4 august 2019

Mireasa din Istanbul, ep. 66 turcesc, rezumat

Mireasa din Istanbul, ep. 66 turcesc, rezumat

Esma este devastată auzind ce boală cumplită are, chiar dacă doctorul o asigură că se află abia la debut și că, deși nu există vindecare, evoluția boli poate fi mult întârziată prin medicație. Cu toate acestea, Esma este copleșită și ia niște decizii pe care le regretă. În primul rând îi cere medicului să nu le spună copiiilor ei, deși este foarte important ca cei apropiați să știe cu ce se confruntă.

Mireasa din Istanbul, ep. 66 turcesc, rezumat

Pe fondul problemelor de la firmă și a schimbărilor recente, Emir din nou se simte neglijat, plus că-l aude într-o seară pe Faruk vorbind despre Yaz și crede că taică-său o preferă pe sora lui vitregă. Atunci Emir fuge supărat în cameră să asculte din nou mesajul lăsat de Begum înainte de a muri, apoi, a doua zi dispare fără să spună nimănui nimic. Din nou toată familia este impacientată, în timp ce el se află la cimitir, la mormântul mamei sale.

Mireasa din Istanbul, ep. 66 turcesc, rezumat

Un moment comic se petrece când Nazif ia din greșeală o pastilă de-a Esmei, despre care medicul o avertizase că trebuie să ia doar un sfert pe zi, pentru că altfel va avea halucinații. Acum Nazif îi vede pe Osman și pe Fikret ca pe mușchetarii Aramis și Porthos, pe Esma ca pe o regină și o numește Elisabeta a III-a, iar pe Okan, venit în vizită, îl vede sub formă de miel de sacrificiu și îl aleargă să-l taie. În timp ce toți se amuză pe seama lui, Esma e cu gândurile sale și pleacă în dormitor unde începe să scrie despre ea și familia ei într-un jurnal, în cazul în care va uita cine este și ce familie are.

Mireasa din Istanbul, ep. 66 turcesc, rezumat

Adem, acasă la Guneș, începe un program de recuperare și încet-încet face progrese. Dar într-o zi se enervează pe Guneș și pleacă fără s-o anunțe. Exact atunci apare Senem care voia să știe ce fel de relație este între Adem și Guneș, atrăgându-i atenția vechii ei prietene că Adem e un tip care generează suferință celor dragi.

La firmă Ozgur lucrează foarte mult pentru Faruk, de care este îndrăgostită și face eforturi ca el s-o bage în seamă. Faruk, știind că e nepoata lui Okan, se poartă amical cu ea, dar tânăra crede că atunci când el o laudă, de fapt, îi face complimente și, sfătuită greșit de o prietenă, are impresia că și Faruk o place, dar nu poate să fie mai clar din cauza Sureyyei. Sureyya simte că ceva se petrece cu Ozgur, ori poate că e geloasă doar pentru că fata e plină de viață, și începe să-l controleze discret pe Faruk. Într-o seară se duce la el la birou și pregătește o cină romantică, dar îl aude venind pe hol cu niște oameni de afaceri și strânge totul imediat, băgându-se sub masă. La un moment dat, plictisită de discuțiile la care e martoră fără voie, îi atrage atenția lui Faruk care grăbește finalul întrevederii și se amuză de situația creată.

Mireasa din Istanbul, ep. 66 turcesc, rezumat

După câteva zile de gândire, Esma se decide să se despartă de Garip, fără să-i spună cu adevărat de ce și îi dă înapoi inelul de logodnă și verigheta. Ea crede că nu are rost să se mai căsătorească cu el dat fiind că are așa o boală cumplită. Acesta este supărat pentru această schimbare, aparent copilărească, dar nu comentează prea mult și acceptă resemnat dorința Esmei. Interesant este că episodul 66 turcesc din serialul Mireasa din Istanbul se încheie cu o melodie tristă, în limba română.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 64-65 tr                                     urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 67 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin