marți, 20 mai 2014

Feriha episodul 54 rezumat

Pentru a vedea ultimele articole accesați pagina ACASĂ




Feriha episodul 54 rezumat
Feriha iese pe stradă în noapte. Emir îl sună pe Koray care tocmai venea cu Gulsum în vizită la Hatice, să-i ceară ajutorul. Gulsum o vede pe Feriha în fața lor și o iau la ei. Gestul lui Emir i se pare atât de deplasat încât Feriha nu-și revine din depresie și i se pare că totul s-a năruit. Alege să plece, să se depărteze de soțul ei și de propria familie. Emir încearcă să discute cu ea dar nu reușește la început, pentru că ea refuză orice fel de explicație din partea lui. După câteva zile Feriha pleacă la căminul facultății fără să spună nimănui ce are de gând. Emir o caută acasă la ea, dar își dă seama că nici ei nu știu unde se află. Până la urmă Feriha îl sună pe Rîza și cu toate că el nu vorbește, îi spune că este la cămin și că e bine.

 episodul următor: Feriha, 55

Feriha episodul 54 rezumat
Acum toată lumea află, încet-încet, că Feriha și Emir s-au despărțit, iar bârfa merge până acolo încât unii vorbesc chiar de divorț.  Seher îi și spune vestea lui Aysun care mai croșetează niște intrigi împreună cu Hulia, intrigi pe care le materializează Ruya. Aceasta va merge acasă la Emir, chipurile să-i arate cum lovește copilul în burtică. Dar rugându-l să-i aducă un pahar cu apă, Ruya își scoate un cercel în minutul în care Emir e la bucătărie, și îl pune sub perna de la canapea.

Într-o zi Rîza este sunat de la tribunal să se prezinte la prima înfățișare în procesul intentat de Unal în legătură cu așa zisa răpire a Ferihăi. În sala de judecată apar toți: Mehmet, Rîza, Feriha, Emir și Unal. Deși Emir depune mărturie că a luat-o cu forța pe Feriha, după care s-au căsătorit, ea se ridică și contestă cele spuse de el, recunoscând că a mers de bună voie. Când ies afară din tribunal, pentru că Unal le vorbește disprețuitor, Mehmet îi dă un pumn și ajunge la închisoare.

Feriha episodul 54 rezumat
Feriha și Emir ajung să-și vorbească atunci când ea vine acasă să-și ia haine de schimb, și spune că vrea să stea singură o vreme ca să poată evalua situația cu cât mai multă obiectivitate. Emir ar vrea s-o oprească, ea recunoaște că îl iubește și este pe punctul de a rămâne acasă, dar vrea să poată privi totul mai de la distanță, și îl roagă s-o lase să plece, pentru că va reveni când acest proces de introspecție psihologică se va încheia.Episodul se termină când Feriha iese din bloc și îl vede pe Rîza săltat de poliție din cauza datoriei făcute de Veysel care nu plătise nimic din împrumutul bancar pentru micuța lor firmă așa cum promisese.

Feriha episodul 54 rezumat
Acțiuni secundare în episodul 54:
- Hande aflând că Emir și Feriha sunt separați, începe s-o hărțuiască pe Ruya.
- Lara și Tulin observă că Sanem transformă dormitorul lui Cansu în sală de gimnastică și își dau seama că Sanem n-a fost niciodată o mamă bună pentru Cansu.
- Sanem, bucuroasă că are hotelul pe mâna ei, vrea să facă niște modificări, dar atât cei din hotel cât și Unal o sfătuiesc să nu se apuce de schimbări acum, pt că nu e momentul. Ea se încăpățânează să creadă că știe ce este bine pentru hotel și nu ascultă de sfatul celor cu mai multă experiență decât ea.
- Bulent observă că este ceva între Sanem și Unal.
- atât Feriha cât și Emir își caută de lucru.



Ultimele episoade: 50, 51, 52, 53,


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...