sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Kosem episodul 2 rezumat





Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Micul Mustafa doarme în timp ce Halime, mama lui, îi taie o șuviță de păr ca să facă niște farmece de protecție. Anastasia se trezește lângă sultan, apoi se plimbă prin cameră și vede tabloul cu imaginea ei ținând în brațe o mielușea. Ahmed se ridică și el din pat și o întreabă dacă-i place, dar Anastasia este supărată că a văzut-o într-o pictură și a cerut să fie găsită și adusă, ca un animal sau ca o măslină și spune despre Ahmet că este un tiran și că de ce nu s-a gândit că are și ea o familie, așa cum are și el. Apoi spune că va fugi din acest palat, deși Ahmet îi răspunde că de aici n-a scăpat nimeni cu fuga. Ca pentru a-l contrazice, în sala mare Safiye este anunțată că Halime și Mustafa au dispărut din palat în cursul nopții. Derviș (este numele unui consilier, nu e un derviș adevărat) este mustrat și pus să o găsească pe sultană și pe prinț, să întărească paza la porțile palatului.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Cennet Kalfa o arată pe Anastasia fetelor din harem și o dă exemplu, ce repede se poate ajunge în patul sultanului, apoi o pune pe Mahfiruz să o ajute la decorarea camerei pentru favorite ca să se mute acolo. Astfel, cele două deși sunt rivale, au ocazia să se cunoască și să stea de vorbă despre familiile lor. Dar Anastasia scapă informația că nu s-a petrecut nimic între ea și sultan. Derviș cere să se facă o anchetă în harem, să vadă dacă vreo fată a văzut sau auzit ceva în legătură cu fuga lui Halime. În acest timp, fiul unui lider celali spune că o să-i captureze pe Halime și pe prinț, apoi îi vor trimite pe mare și după aceea vor veni în capitală să-l omoare pe Ahmet. Sultana Safiye este foarte supărată că Halime a fugit și spune tuturor că aceasta l-a răpit pe prinț. Apoi îi cere unui agă, Nasuh, să descopere cine i-ar fi putut ajuta, iar acesta gândește cu voce tare că trebuie să fie cineva care se opune tradiției uciderii fraților sultanului, apoi își dă seama că și Safiye este împotriva acestei tradiții.

Mahfiruz stârnește în harem bârfa că sultanul nu s-a culcat cu Anastasia, deci n-are de ce să stea în camera favoritelor. După ce sunt și ele anunțate de dispariția sultanei Halime și află că vor fi anchetate, Anastasia își amintește că noaptea trecută a văzut-o pe sultană cu copiii ei dispărând printr-o ușă secretă în perete, dar nu scoate o vorbuliță despre asta, pentru că și ea dorea să găsească o modalitate de ieși afară din palat. Frații Giray aud și ei despre fuga sultanei. Șahin împăiază leul mort în timp ce discută cu Mehmet despre cum o să o găsească el pe Halime și apoi va cere la schimb tronul Crimeei. Mehmet nu este de aceeași părere și încearcă să-l aducă pe fratele său cu picioarele pe pământ, dar Șahin comentează că el are visuri mărețe și le va afla și Mehmet când va veni vremea. Când Anastasia este anchetată separat, ea spune că a văzut-o pe Menekse, servitoarea sultanei Halime, în ziua respectivă, dar nu știe nimic despre ce s-a petrecut în timpul nopții. Reyhan aga conchide că Anastasia probabil nu știe nimic în plus.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
În curte, corpul noilor ieniceri a ieșit la antrenament și testare a capacităților fizice. Andro, cel pe care l-a întâlnit Anastasia când a fugit în pădure de răpitorii ei, este întrebat cum îl cheamă acum și el răspunde că Iskender (Alexandru). După aceea se face o întrecere de alergare și Andro se ceartă cu alt ienicer, Davut (actorul care l-a jucat pe Aras în serialul Un destin la răscruce), pentru că el și-a aruncat fesul înainte peste linia de sosire (șeful a zis că purtătorul primului fes pe care-l vede trecând linia de sosire, e declarat învingător). Iskender este, însă declarat câștigătorul cursei și comandant al detașamentului de ieniceri, pentru că șeful ienicerilor într-adevăr s-a referit la fes și nu la persoana care alerga, și le-a spus celorlalți că în luptă trebuie să dai dovadă de inteligență. După câteva momente, însă, Andro are parte de prima intrigă din partea unui coleg, care pretinde că-l cunoaște pe Andro, cu care era bun prieten, iar el nu este Andro, ci probabil un bastard (tatăl lui Andro cel adevărat l-a dat pe fiul lui nelegitim să se facă ienicer, mințindu-i pe otomani) și astfel, el nu are ce să caute în corpul ienicerilor.

Anastasia a scris o scrisoare părinților ei și o caută pe Cennet să i-o dea, dar pentru că tot se află singură pe coridor, caută ușa din perete prin care a ieșit Halime. Cennet, însă, se află în compania gardianului, iubitul ei secret, undeva într-o firidă, și iese auzind foșnetul rochiei Anastasiei și o întreabă de ce o urmărește. Anastasia răspunde că vrea să o ajute să trimită scrisoarea acasă la părinții ei, iar odalisca spune că acest lucru este interzis, dar tânăra răspunde impertinent că a te întâlni cu un bărbat nu este interzis? Cennet o agresează, apoi Anastasia îi spune că nu trebuie să se teamă de ea, că vrea să fie prietene și îi dă scrisoarea rugând-o să o trimită acasă la părinții ei.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Ahmet este înștiințat de către Derviș că a fost adusă o ghicitoare ca să afle dacă-l va găsi pe Mustafa. Bătrâna cere voie să ia mâna sultanului între palmele ei, apoi spune că prințul se va întoarce, cu siguranță se va întoarce, dar nori negri se vor abate asupra tronului lui Ahmet, iar Mustafa într-o zi va domni. Derviș pune gardienii s-o scoată imediat afară pe ghicitoare sfătuindu-l pe Ahmet să nu creadă minciunile ei. În scurt timp Șahin o reperează pe Halime într-o piață, cu pașa care a ajutat-o, cu Mustafa și cu fiica ei. Toți sunt aduși la palat sub escortă, în fața lui Ahmet, și Halime cu Mustafa sunt închiși. Acel pașă credincios sultanei Halime este executat, în ciuda rugăminților lui de a fi iertat. Mai târziu Ahmet îl pune pe Șahin să spună ce dorește de la el pentru că a găsit-o pe Halime, dar acesta este precaut și spune că va avea la un moment dat ceva de cerut, și dacă sultanului i se va părea potrivit, o să-i dea, iar dacă nu, nu.

Anastasia este chemată la Safyie care o întreabă de ce halvetul ei cu Ahmet nu s-a îndeplinit. Sultana o avertizează pe Anastasia că scopul nu este iubirea, ci moștenitorii. Anastasia îi povestește că au stat de vorbă până când au adormit unul lângă celălalt. [Într-adevăr, Ahmet i-a citit poezii în italiană Anastasiei și au stat de vorbă, apoi i-a spus că nu se atinge de ea decât atunci când va fi pregătită și își va dori și ea lucrul ăsta.] Sultana conchide că nepotul ei e cam necopt pentru a avea copii. Anastasia din nou îi vorbește în italiană și îi cere s-o elibereze și s-o lase să meargă acasă. În seara următoare este trimisă din nou Mahfiruz la halvet, dar ca și data trecută, Ahmet n-o place și o trimite înapoi în harem, unde iarăși plânge pe ascuns. Dimineața, ea se laudă că este obosită, pentru că sultanul, fiind tânăr, au făcut dragoste toată noaptea, apoi se uită triumfătoare la Anastasia care este geloasă. După câteva momente de gândire, Anastasia spune că Mahfiruz minte, pentru că ea a văzut-o venind devreme și apoi plângând în pernă. Cele două încep să se bată, iar Anastasia, naivă, spune despre Ahmet că este un tiran și un om crud. Când apar acolo șefa haremului, Dudu, și Bulbul aga, le iau pe fete și le duc la Handan, iar Mahfiruz o pârăște pe Anastasia cu ceea ce a spus despre sultan, astfel că este trimisă la închisoare, într-o celulă fără ferestre, doar cu o torță în mână.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Ahmet hotărăște să-l execute pe Mustafa, dar crede că are nevoie de acordul șeicului de Islam pentru asta. Apoi citește și el în Sharia că asta e tradiția și că singurul factor de decizie în privința execuției fraților lui este el însuși. Însă primește de la șeic mesajul că nu este bine să-și execute fratele, dat fiind că nu are moștenitori, deocamdată. În acest răspuns el vede influența bunicii lui, Safiye, care nu vrea ca Mustafa să fie executat. Drept urmare, o cheamă pe Safiye la el și îi comunică decizia de a o exila la palatul vechi, după care poruncește ca Mustafa să fie executat după rugăciunea de noapte. Seara, după ce plantase iasomie în grădina în care se întâlnise cu Anastasia prima dată, cere să-i fie adusă la halvet. Dar Anastasia pune o fâșie din rochia ei în torță, pentru că se stingea, însă procedând astfel, bucata de material scoate fum și Anastasia cade jos, rămânând fără oxigen. I se pare că vede o lumină din cer mărindu-se și apoi parcă plutește spre acea lumină, iar la urmă se profilează chipul lui Ahmet în fața ei și se trezește în grădina lui, pe pietre, tușind. Sultanul o ține în brațe și o ajută să-și revină.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Ora rugăciunii de noapte se apropie, iar cerul se întunecă deodată și prinde a tuna. Ahmet o lasă pe Anastasia lângă iasomie și face câțiva pași către bolta care dă spre mare. La subsol, Halime vede sfoara din mâinile călăilor veniți să îndeplinească porunca sultanului și începe să țipe. Ahmet se uită către norii întunecați și vede spiritul fratelui său Mahmut care se uită cu reproș la el. Rugăciunea este pe sfârșite, Halime plânge iar călăul pune sfoara la gâtul lui Mustafa. Ahmet o lasă pe Anastasia singură și aleargă spre celulele unde se află Mustafa și Halime, strigând să se oprească execuția, apoi își îmbrățișează fratele care plânge speriat. După ce este eliberată și Halime, sultanul o amenință că este ultima oară când se răzgândește, dar dacă mai face vreo greșeală, pe ea o va executa.

Safiye se pregătește să plece la palatul vechi, promițând răzbunare pentru această îndrăzneală.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



urmează: Kosem episodul 3

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






6 comentarii:

  1. Iată că turci nu se lasă , mai aduce un serial exceptional istoric . Mă bucur că ați decis să faceți rezumate înainte de a fi încă lansat de un canal din România . Sper din suflet ca din primăvară să vină si în țara noastră . Pînă atunci voi continua să citesc cu mare interes fiecare rezumat . Vă doresc o zi bună si multă sănătate .
    Al dumneavoastră cititor George Ignat .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, George, asa este. E un serial, sper si cred, peste Suleyman. Iar daca marile evenimente din viata sultanei Kosem se vor respecta asa cum au fost in istorie, zic ca vom avea ce vedea. Cei de la Tims au spus ca acum au filmat multe interioare chiar in palate adevarate, nu in studiouri.

      Nu stiu daca ai nostri il vor cumpara asa de repede, desi imi doresc din tot sufletul. Presupun ca e tare scump, mai scump decat a fost Suleyman.

      Multumesc de urari si multa sanatate si dv., George!
      Cu drag!

      Ștergere
  2. Oana in episodul 2 /video/ Dudu îi arata sultanei Handam o haina pe care era o pata de sange iar ea /Handam/ spune sper să ramâna însarcinată și să avem un prinț .Nu înțeleg Ahmet s-a culcat cu Mahirfuz sau nu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, la inceput nu. Mai tarziu da, si va avea un baiat de la ea. Chiar este prima cadina care ramane insarcinata cu Ahmet.

      Ștergere
  3. Nu cu Rasha va avea primul copil

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E foarte probabil sa aveti dreptate, eu am postat primele 11 rezumate acum un an si ceva, in toamna-iarna lui 2015, am uitat mult din actiune.

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.