Se afișează postările cu eticheta cihan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cihan. Afișați toate postările

miercuri, 4 ianuarie 2017

Furtuna pe Bosfor, episodul 79 (78 turcesc) rezumat




Furtuna pe Bosfor, episodul 79 (78 turcesc) rezumat
Cihan vine la vilă s-o caute pe Hazal iar Harun se arată deranjat de atitudinea asta, de faptul că rivalul lui vine aşa, neanunţat, când vrea, acolo. Hazal îi atrage atenţia că este tatăl ei şi să nu mai ţipe la el, iar Harun tace până pleacă Cihan apoi se ceartă cu Dilara. De fapt, Cihan o ia pe Hazal cu el la un apartament luxos şi îi dă cheile acestuia, drept cadou din partea lui. Dilara nu primeşte cu bucurie vestea asta, dar Harun se bucură că Hazal stă deoparte, pentru că în felul ăsta Cihan nu are de ce să-i mai deranjeze la vilă.

Ozkan este dus la poliţie cu cătuşe acuzat de tentativă de crimă. Deniz îl apelează pe Cihan în dorinţa de a-i cere ajutorul, apoi merg împreună la închisoare, discută cu Ozkan şi Cihan îl pune pe Yîldîrîm să-i fie avocat. Unul din oamenii lui Burhan află ce s-a petrecut şi îl informează pe Burhan, care şi el vine la închisoare să-i ceară scocoteală că de ce i-a spus lui Deniz despre învârtelile lui. Mithat se duce la noua locuință a lui Hazal și, cu toate că ea s-a depărtat de el pentru că nu-i poate povesti despre incidentul cu Ozgur, Mithat îi declară iubire. Cihan o ia pe Hazal la firmă unde convoacă o şedinţă a consiliului de administraţie şi ia o decizie importantă pentru fiica lui.

Furtuna pe Bosfor, episodul 79 (78 turcesc) rezumat
Selma îşi continuă jocurile. Se duce la Harun, îi arată poza soțului ei, care a avut de suferit de pe urma afacerilor murdare ale lui Harun. El o angajeaza ca secretară, iar Selma își dă seama că Harun îi interceptează convorbirile. Apoi o sună Cihan iar ea trebuie să joace tare, să nu se dea de gol față de Harun. Cihan nu înțelege de ce ea îi spune să n-o mai sune, însă ulterior Selma va găsi o cale să colab
oreze cu Cihan fără să dea de bănuit. În urma discuției, Harun zâmbește satisfăcut că l-au prins pe Cihan în plasa lor și că poate avea încredere în Selma. Asuman are coşmaruri şi este retrasă de când a fost atacată în apartamentul lui Candan. Când ajunge în Istanbul, avocata se duce după ea pe malul Bosforului, dar Asuman face o criză de nervi acuzând-o pe Candan de implicare în atac. Candan se disculpă, dar chiar dacă o crede, Asuman rupe prietenia şi relaţia de afaceri cu avocata. Atunci, când Candan se întâlneşte cu individul să-i dea setul de bijuterii cu diamante primit de la oamenii de legătură din Cape Town, ea se bate cu el şi până la urmă îl înjunghie mortal. Candan o sună pe Asuman care vine şi şterge urmele de sânge, ia bijuteriile şi pleacă împreună lăsând cadavrul acolo.

Furtuna pe Bosfor, episodul 79 (78 turcesc) rezumat Dilara, care dăduse telefonul la depanat, află că cineva i-a pus în el un program spion cu care-i asculta convorbirile și crede că Harun a făcut asta. La depozitul unde Burhan făcea trafic de marfă fără acte vine un control, dar el are acte acoperitoare, așa că scapă ușor, însă are impresia, corectă, de altfel, că Cihan i-a trimis controlul pe cap. Seara, Dilara se ceartă cu Harun pentru că-l acuză direct că o urmărește și n-are încredere în ea. Hazal vine acasă și aude cearta lor, apoi intră în salon peste ei și spune cu lacrimi în ochi că ea a luat telefonul, pusă de Maide care o amenința că o dă pe mâna poliției. (aici se termină episodul 79 Kanal D)

Burhan își desfășoară în liniște afacerile ilegale la adăpostul nopții crezând că a scăpat de probleme, dar comisarul face un nou raid și confiscă toată marfa, mulțumindu-i lui Cihan, însă Burhan apucă să fugă. Maide se simte distrusă în urma unei scurte vizite pe care i-o face Dilara, care n-o lasă să-l atingă pe Alaz, spunându-i că va muri singură și că asta e ultima dată când își mai vede nepotul. Maide deoadată înțelege că trebuie să se oprească, și acceptă să facă pace cu toată lumea de dragul lui Alaz, însă în același timp, Harun demarează formalitățile pentru ca Maide să fie trimisă la un azil, ca să nu mai poată face rău. La Deniz s-a adunat toată familia lui Cansu şi un alt medic, din Statele Unite, vine s-o controleze. El le spune franș care sunt riscurile bolii, că poate fi ținută sub control printr-un aparat implantat în creier şi încearcă s-o facă pe Cansu să renunţe la sarcină, pentru că-i pune viața în pericol. Cansu se încuie în camera copilului, dar până la urmă, cu greu, reuşeşte să accepte că nu are încotro. A doua zi merge la o clinică, dar fuge de pe masa de operaţie drept în braţele lui Cihan, care aştepta afară, neputând să se împace cu gândul unui avort. Pe de altă parte, Maide, în urma certurilor cu Harun, este trimisă de acesta la un azil de bătrâni, iar ea ca răzbunare, se foloseşte de un ultim atu pe care îl mai are (o denunță pe Hazal și predă arma atacului la poliție).

Pe internet apare ştirea că Halil T., cunoscut traficant de diamante a fost găsit mort în propriul său depozit. Ozan vede primul postarea și îi spune Dilarei că a văzut-o pe Asu cu acel tip. Candan şi Asuman încep să se teamă pentru libertatea lor. Keriman îl găseşte pe Rahmi pe scările blocului ei, chircit ca un cerşetor şi e gata să-l alunge, uluită apoi, după ce vede cine este. La companie este o şedinţă de consiliu, când apare poliţia, s-o ridice pe Hazal ...


a fost: Furtuna pe Bosfor 78                 urmează: Furtuna pe Bosfor 80

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









marți, 3 ianuarie 2017

Furtuna pe Bosfor, episodul 78 (77 turcesc) rezumat




Furtuna pe Bosfor, episodul 78 (77 turcesc) rezumatCihan ascultă, cu Ozan, discuţia telefonică în care Maide o ameninţă pe Hazal că toată lumea va afla că este o criminală. Cihan merge val-vârtej la vilă şi o ia la întrebări, direct, pe Hazal, apoi, pentru că nu este crezut, le pune tuturor celor de faţă înregistrarea telefonică a discuţiei dintre Maide şi Hazal. Aceasta, încolţită, povesteşte cum s-au petrecut lucrurile, de faţă inclusiv cu Harun care tocmai venise acasă, și cum o șantaja maide cerându-i informații financiare despre firmă și relații despre cum decurge căsnicia lui Harun sau despre Rahmi, dacă a mai dat vreun semn de viață. Dilara este uluită de ceea ce a putut face fiică-sa. Însă Cihan îi propune fetei lui o soluţie cu care ea n-ar vrea să fie de acord, să se predea la poliţie, dar pe care se preface, măcar, că o acceptă. Dilara, totuşi, nici ea nu este de acord cu aşa ceva.

Furtuna pe Bosfor, episodul 78 (77 turcesc) rezumatÎn loc să plece în camera ei, Hazal se deghizează şi fuge, cu maşina, din vilă. Emine anunţă dispariţia fetei, Cihan o sună, dar nu i se răspunde. Atunci el se duce acasă la Maide s-o convingă să-i dea lui arma crimei - cuţitul de bucătărie cu care Hazal l-a injunghiat pe Ozgur, dar Maide are acum toţi aşii în mână şi e stăpână pe situaţie, ba îl mai și amenință pe Cihan că-i va distuge copiii, așa cum fetele ei au murit din cauza lui. Cihan nu se dă bătut şi o ameninţă înainte de a se retrage. Acasă, Asuman se preface foarte tulburată de cele întâmplate şi o îmbrăţişează pe sora ei, zâmbind apoi ca un şarpe. Keriman mănâncă la un restaurant de lux şi vrea să plece fără să plătească consumaţia, dar acolo tertipurile ei nu-i sunt acceptate, şi atunci cere ajutorul prietenei ei şi al lui Ozkan, care acceptă să-l trimită pe Burhan acolo.

Furtuna pe Bosfor, episodul 78 (77 turcesc) rezumatMaide trimite cu un curier cuţitul cu sângele lui Ozgur acasă la Dilara şi apoi o sună. Harun, care nu are încredere în mătușa sa o vizitează şi caută febril ceva prin sertare şi în seif, sub privirile liniştite ale mătuşii sale, după care ei doi au o scurtă discuţie tensionată. De fapt, Maide s-a tăiat la un deget, a uns un cuțit cu sângele ei și i l-a trimis Dilarei, iar cuțitul cu care Hazal l-a înjunghiat pe Ozgur i l-a dat lui Cagatay să-l ascundă. Între timp Dilara aruncă punga şi cuţitul în Bosfor şi se duce la Cihan să-l informeze despre ultimele evenimente. El o ceartă că distruge probele şi că vrea s-o acopere pe Hazal, care a făcut un lucru mult prea grav.
Hazal rămâne seara fără benzină şi se duce la o benzinărie de unde îl sună pe Mithat şi-l cheamă s-o ajute, dar Ozan alături de doi specialişti, se pare că reuşesc s-o localizeze. Mithat o ia pe Hazal la el acasă iar ea adoarme pe canapeaua din salon. Cihan şi Ozan se duc la Mithat şi o găsesc pe Hazal dormind, o mângâie fără s-o trezească, apoi pleacă. Dimineaţa Mithat o convinge să îl sune pe Cihan şi să vorbească cu el. Dilara vine şi o ia pe Hazal de la Mithat. Acasă Harun stă de vorbă cu ea încercând s-o calmeze. Asuman încearcă din nou să-l stoarcă de bani pe Harun și de data asta reușește. El o crede că Dilara i-a închis conturile și îi spune să-și deschidă altul pe care îl va alimenta el, fără știrea soției lui.

Ozkan este chemat acasă la Burhan iar acesta, pentru a-i mai reduce din datorie, îi pune în faţă poza unui individ şi un pistol cerându-i să-l lichideze. Ozkan nu vrea să se învoiască, dar se vede nevoit să accepte. Când iese din vila lui Burhan, Deniz, care tocmai trecea pe acolo, îl vede uitându-se la pistol şi punându-l în buzunar, apoi îl urmăreşte până la atelier şi îl întreabă ce s-a întâmplat. Ozkan neagă totul iar Deniz îl apucă de haină, şi pistolul se vede în buzunarul blugilor. Ozkan îi povesteşte lui Deniz cum s-a ajuns aici, într-o plimbare pe malul Bosforului.

Furtuna pe Bosfor, episodul 78 (77 turcesc) rezumatÎn seara următoare se află cu toţii la cină, acasă la Cansu şi Deniz: Burhan, Keriman şi Ozkan. În acest timp Harun îl ia la întrebări pe Cagatay despre ce jocuri mai face Maide la spatele lui, în special despre povestea cu Hazal şi Ozgur și de ce el, care a fost ajutat în viață de către Harun, este acum de partea lui Maide. Cansu vrea să aducă la masă un bol cu salată şi un spasm al mâinii o face să scape bolul pe jos înainte să ajungă în salon. Deniz se îngrijorează, dar cina decurge normal mai departe, până când Keriman, din neatenţie, sparge o vază şi toată lumea vede că în afară de cioburi pe jos sunt o grămadă de pilule (medicamentele pe care Cansu ar trebui să le ia şi nu vrea). După ce rămân singuri, Deniz şi Cansu se ceartă din cauza pastilelor şi se pare că el nu reuşeşte s-o convingă că este neapărat nevoie să le ia. Pe parcursul episodului ni se arată cum Ozkan s-a dus la părinţii lui Gulseren ca să se depisteze dacă boala lui Cansu este genetică sau nu, dar Cansu, deşi e avertizată că ar putea muri dacă vrea să păstreze sarcina, nu acceptă să renunţe la copil, chiar dacă preţul poate fi viaţa ei. De altfel, Cansu ajunge prima la rudele lui Gulseren, află că boala ei este ereditară și că două femei, rude pe linie maternă, inclusiv bunica ei, au murit de tinere din cauza bolii, dar când apare Ozkan îi roagă pe unchiul și mătușa sa să nu-i spună acestuia nimic despre această boală din familie. Din păcate unchiul Omer o ascultă și Ozkan crede că boala nu-i ereditară, apoi, de bună credință, îl informează greșit și pe Cihan, dar când acesta merge personal la Omer, află adevărul.

Furtuna pe Bosfor, episodul 78 (77 turcesc) rezumatAsuman se duce la Candan să-i povestească despre Hazal, dar îl găsește pe traficantul Halil acolo. Acesta o găsește mai avantajoasă pe Asu, care are pașaport american și știe engleză, și îi dă ei următorul transport de diamante. Candan se supără, dar încearcă să nu arate. Ulterior, când Asu trece pe la Candan într-o seară, îl găsește acolo doar pe Halil, fără să știe că avocata este la Cape Town deja. Halil este beat și îi face avansuri lui Asuman. ea ar vrea să plece dar bruta profită de ocazie şi o violează. (aici se încheie episodul 78 Kanal D)

Asuman, răvăşită şi scârbită, abia poate să ajungă la vila Erguvan. Cihan are o întrevedere cu Selma care-i aduce mai multe documente care îl interesează, în legătură cu Harun. A doua zi la vila de pe Bosfor Hazal vrea s-o trezească pe Asuman dar aceasta stă în pat, învelită de tot, apoi face o criză de nervi când Hazal insistă. Totuşi Asuman vine la micul dejun şi se comportă ciudat. Cihan o sună pe Dilara, ea se duce în salonul de primire ca să discute în voie, dar nu-l mai aude, pentru că Harun a făcut ceva ca atunci când sună Cihan să li se întrerupă convorbirea.

Furtuna pe Bosfor, episodul 78 (77 turcesc) rezumatDeniz merge cu Ozkan la adresa celui care trebuie împuşcat. Ozkan stă de vorbă cu omul, dar imediat se iscă o altercaţie între ei, iar când se scot pistoalele, Deniz iese rapid de după un zid şi intervine să-l salveze pe Ozkan, însă îl împuşcă din greşeală pe celălalt. Ozkan ia pistolul lui Deniz şi îl îndeamnă să fugă, pentru că are o soţie şi un copil acasă.

În aceeaşi dimineaţă, Rahmi, bătrân şi aparent bolnav, citeşte anunţul dat de Maide, pe o bancă dintr-un parc...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost episodul: Furtuna-pe-Bosfor-77                                               urmează: Furtuna pe Bosfor episodul 79

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








luni, 21 noiembrie 2016

Furtuna pe Bosfor, episodul 77 (76 turcesc) rezumat




Furtuna pe Bosfor, episodul 77 (76 turcesc) rezumat
Harun este dus la poliţie în legătură cu explozia de pe iahtul lui Cihan şi el bănuieşte cine l-a reclamat. Dilara se ceartă cu Asuman pt că a venit să spună o asemenea veste, şi proastă şi foarte personală, de faţă cu clienţii şi încep să se certe din nou. Dilara are apoi o discuţie cu Harun şi îi pune în vedere că-l iartă doar dacă spune adevărul şi o incriminează pe Maide. Acum Harun se află între ciocan şi nicovală, între soţia lui şi mătuşa lui care l-a crescut...

Cansu trebuie să plece de acasă (să se întâlnească cu Burhan ca să-l ajute să se împace cu Deniz) şi nu-i permite lui Deniz să o însoţească, pentru că nu vrea să-i spună, de fapt, unde se duce şi pentru cine. Dar Cansu, exact când să traverseze strada la semafor, simte din nou o crampă şi nu-şi mai poate mişca un picior. Disperată, rămâne pe loc şi când semaforul se face verde pe sensul perpendicular deplasării ei, o motocicletă dă peste ea. Burhan sare din maşină şi o ridică apoi o duce la spital şi îl anunţă pe Deniz, care la rândul lui îi alertează familia. Cihan şi Dilara se întâlnesc din nou pe holul spitalului.

Furtuna pe Bosfor, episodul 77 (76 turcesc) rezumat
Harun află că Dilara e la spital iar Keriman îi trimite o poză pe telefon cu Dilara şi Cihan îmbrăţişaţi. Harun turbează de gelozie şi când ajunge acasă la masă şi vede că Dilara nu este acolo, o sună. Ea se află la Cansu acasă, şi încearcă s-o consoleze că totul va fi în ordine, că problemele ei se vor rezolva (dar incidentul cu motocicleta a relevat faptul că boala este gravă şi că ar putea să fie nevoie să renunțe la sarcină). Harun îi cere socoteală Dilarei, iar conversaţia este auzită şi înregistrată de Maide, la fel ca şi o discuţie ulterioară dintre Dilara şi Cansu despre ce fac Deniz şi Burhan.

Deniz află un alt secret urât, de la Inci, care-l minte că tatăl care l-a crescut, comisarul omorât de Burhan, era un tip dur și violent. Burhan îi ceruse asta lui Inci ca să se poată împăca cu fiul său. Deniz nu mai ltie ce să creadă, pentru că mama lui i-a povestit numai lucruri bune despre comisar. Maide îl contactează telefonic pe Burhan, cu care s-a învoit să-l distrugă pe Cihan, şi aduce vorba despre Rahmi, propunându-i să vină s-o viziteze. Amandoi pun la cale o metodă de a da de Rahmi și de a aduce ăn atenția lumii cum a murit Ayșe din cauza lui. Harun vorbeşte cu unul din oamenii lui de încredere şi îl pune s-o urmărească discret pe Dilara mai ales să vadă în ce împrejurări se întâlneşte cu Cihan.
Hazal îi face o surpriză lui Cansu şi vine să-i arate că o susține și că o iubește ca pe o soră. Cansu îi acceptă gestul şi cele două "surori" se îmbrăţişează. Ozan se duce la Cihan să-i ceară sfatul în privinţa a ceea ce face Hazal la firmă şi astfel se află ce greşeli a făcut ea.

La televizor se mediatizează ştirea despre arestarea lui Harun şi acuzaţia de tentativă de omor asupra lui Cihan. Toată lumea e consternată de ceea ce vede, iar Dilara îl somează pe Harun să o reclame pe Maide. Hazal, care era şi ea acasă, îl ceartă pe Harun şi îi aruncă în faţă faptele din trecut, dar acesta o reduce la tăcere imediat. Sub presiunea Dilarei, el nu are încotro şi sună la poliţie să depună plângere împotriva mătușii sale. Asuman, care tot ascultă pe la uşi, crede că Candan e în spatele acestei campanii mediatice, şi se duce la ea acasă să-i reproşeze comportamentul, dar Candan pretinde că nu are habar de nimic (în realitate ea le furnizează informații ziariștilor). Între timp, Harun o urmăreşte cu ochii în lacrimi pe mătuşa sa cum este urcată în maşina poliţiei sub arest, deși bătrâna nu va fi reținută, ci doar i se ia o declarație. Cihan dezbate şi el subiectul cu Yildirim pe iaht, urmărind înregistrarea ştirilor.

Furtuna pe Bosfor, episodul 77 (76 turcesc) rezumat
Mithat şi Hazal evoluează în relaţia lor, condusă întrucâtva de Asuman, iar el îi declară că o iubeşte, dar Hazal nu pare să fie foarte încântată de această declaraţie, într-o seară în care el o invită ăîntr-un local obișnuit, și nu unul luxos, așa cum își imagina ea. Cihan se duce pe iaht într-o seară şi o găseşte pe femeia misterioasă care-l urmărea, pe nume Selma, acolo. Ea îi face o propunere împotriva lui Harun, care se pare că e un duşman al ei din trecut, cel puţin aşa susţine în faţa lui Cihan. Acesta nu este de acord să se alieze cu ea să-l distrugă pe Harun, pentru că nu poate s-o creadă. Selma înțelege situația și a doua zi, se duce şi la Harun la birou, încercând să-l învrăjbească împotriva lui Cihan.După aceea îl minte că Cihan a angajat-o, dar că ea e dispusă să lucreze pentru el, pentru Harun, dacă-i oferă de două ori mai mult și promite în schimb, să tacă (Selma știe cum a făcut Harun avere, distrugându-i afacerile soțului ei și cu ajutorul mafiei din Balcani.)

Furtuna pe Bosfor, episodul 77 (76 turcesc) rezumat
Asuman şi Candan pun din nou ceva la cale şi se întâlnesc într-un club cu nişte tipi care fac trafic de bijuterii cu diamante. Întâmplător şi Ozan e acolo cu un amic şi le vede, surprins. A doua zi Ozan caută nişte informaţii pe internet şi dă peste nişte poze cu Hazal şi un copil mic în braţe. Selma îşi continuă jocul şi vine la Cihan cu un dosar plin de documente şi CD-uri, împotriva lui Harun. Maide tratează cu Burhan cum să-l găsească pe Rahmi, care a dispărut şi tot fuge de când a murit Ayse din cauza lui, şi difuzează nişte afişe prin intermediul unui ziar popular în oraş, cum că bătrânul este căutat pentru cercetarea cazului Ayse şi se dă o recompensă un milion de lire turceşti aceluia care-l găseşte. Deniz vede unul dintre afișe în restaurantul pe care îl conduce şi astfel află că Rahmi juca jocuri de noroc îndemnat şi ajutat de Burhan, cu care era amic.

Cihan, nervos după ce Azmi îi aduce ziarul, merge la Ozan să discute chestiunea, dar acesta, care urmărea telefonul lui Hazal, interceptează convorbirea dintre ea şi Maide, de faţă cu Cihan care intrase în birou, în care Maide vorbește cu Hazal despre crima asupra lui Ozgur, și cum ea îi este datoare, pentru că altfel ar fi putrezit în închisoare. Cihan și Ozan se uită încremeniți unul la celălalt  ...


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









luni, 14 noiembrie 2016

Furtuna pe Bosfor, episodul 76 (75 turcesc) rezumat




Furtuna pe Bosfor, episodul 76 (75 turcesc) rezumat
Burhan se duce la Cihan la birou şi după ce fiecare îi reproşează celuilalt tot ceea ce are pe suflet, Burhan scoate pistolul şi îl pune la fruntea lui Cihan. Însă după câteva momente, Azmi îl ameninţă şi el pe Burhan cu un pistol pus în ceafa acestuia. Burhan este dat afară din birou apoi pleacă la Ozkan să-şi verse nervii pe el. Asuman se află cu Harun în salon apoi apare Dilara, preocupată de boala care-i poate da peste cap viaţa lui Cansu. După aceea între cele două surori are loc o discuţie tensionată, pentru că Dilara nu mai are răbdare s-o ştie pe sora ei că locuieşte permanent acolo, în vila de pe Bosfor. Asuman înţelege situaţia, deşi nu-i convine deloc, şi imediat îşi face valiza şi pleacă la Candan acasă. Harun vine după ea, fără să ştie că acolo locuieşte avocata, el nu are idee despre legătura de prietenie dintre Asuman şi Candan. După o scurtă vizită, timp în care Candan stă ascunsă, Harun o convinge pe Asuman să se întoarcă acasă.

Cansu merge cu Deniz şi cu Cihan să facă un RMN care iese foarte bun şi ea este bucuroasă, dar cu toate astea, tremurul mâinilor reapare chiar când toţi trei ajunseseră acasă şi savurau o ceaşcă de cafea. Cihan vorbeşte cu Ozkan, seara, despre problema lui Cansu. Asuman ascultă la uşă o conversaţie dintre Harun şi Dilara care are loc în dormitorul lor, apoi se duce la Hazal s-o ajute să se apropie de avocatul ei de la companie îndemnând-o să-l abordeze pe facebook şi să stabilească o întâlnire. În urma acestui demers, el va începe s-o curteze pe Hazal și o va invita la o mică petrecere.

Furtuna pe Bosfor, episodul 76 (75 turcesc) rezumat
Maide se hotărăşte să-i invite pe Harun şi Dilara la masă la ea, ca să se împace, pentru că şi aşa ea are probleme de sănătate tot mai grave (în urma ultimei sincope, are piciorul în ghips). Însă în timpul mesei Ozan, care aflase mai multe amănunte despre explozia de pe iahtul lui Cihan, precum faptul că Cagatay dusese banii familiei copilului omorât de explozie, vine și tulbură apele acuzându-l pe Harun de tentativă de crimă asupra lui Cihan. Maide e nevoită să recunoască adevărul, că ea a țesut acea intrigă, dar i se face rău şi Harun o duce pe braţe până la maşină şi la spital.

A doua zi Ozan îl informează pe Cihan despre cele aflate pe când acesta se afla la debarcader împreună cu Dilara. Harun, află de la Asuman unde este soţia lui şi vine într-un suflet la cei doi s-o ia pe Dilara acasă şi să lămurească unele chestiuni, pentru că el nu vede cu ochi buni întrevederile dintre cei doi foşti soţi. Situaţia se inflamează imediat şi Dilara îl ia deoparte pe Harun apoi pleacă, pentru a nu se ajunge la gesturi necugetate. Dar mai apoi discuţiile continuă şi acasă, seara.

Furtuna pe Bosfor, episodul 76 (75 turcesc) rezumat
Profitând de absenţa stăpânilor din vilă, Asuman mai cotrobăie puţin prin lucrurile personale ale surorii sale, prin bijuterii, prin dulăpioare, până găseşte ceva ce i se pare interesant: jurnalul lui Harun. Îl citește și în zilele următoare încearcă să se apropie de el și să-l seducă, deși vede că Harun privește cu o anume scârbă gesturile ei de intimitate. Cihan este urmărit în secret de o femeie, care colecţionează poze cu el, tăieturi din ziare, articole din revistele mondene. La un moment dat ea se îndreaptă către debarcader intenţionând să-l abordeze, dar apare Yîldîrîm şi îi strică planul. Femeia se întoarce de unde a plecat.

Furtuna pe Bosfor, episodul 76 (75 turcesc) rezumat
Maide îi arată lui Hatice un inel de familie pe care are de gând să-l dea mai departe, probabil lui Hazal. Apoi o sună pe Hazal care se află la petrecerea privată cu avocatul ei. Hazal se vede nevoită să plece de acolo şi să vină la Maide care îi cere să facă rost de telefonul Dilarei. Hazal se execută a doua zi dimineață apoi Cagatay operează o anumită legătură între acel telefon şi calculatorul lui Maide. Acasă la Harun vin doi poliţişti şi îl iau la secţie, pentru că Ozan nu a suportat faptul că Cihan nu dorește să-l denunțe pe Harun. Asuman este uluită, dar îşi revine rapid din uimire şi mai pune de-o intrigă, după ce o sună pe candan să-i dea știrea. Merge apoi la Dilara la boutique şi prefăcându-se agitată, îi spune de faţă cu nişte clienţi ce s-a întâmplat, deși Harun îi interzisese să-i spună Dilarei că l-a luat poliția.
Femeia misterioasă urmăreşte vila şi îl vede pe Harun urcând în maşina poliţiei ...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!








miercuri, 19 octombrie 2016

Furtuna pe Bosfor, episodul 75 (74 turcesc) rezumat



Furtuna pe Bosfor, episodul 75 (74 turcesc) rezumat
Ozan şi Cihan merg la familia copilului mort în explozie și află că cineva a vrut să-i ajute cu bani. Maide se simte tot mai rău, este la pat şi e apăsată tot mai mult de gândul că a omorât o fiinţă nevinovată și a distrus o familie. Seara, plin de nervi, Ozan, convins că Harun e în spatele exploziei ambarcaţiunii, îşi face curaj să meargă la vilă şi să-i arunce Dilarei în faţă vorbe grele. Înainte să plece, sparge cu crucea pentru scos roţile de la maşină, placa de la poarta vilei de pe Bosfor care acum se numeşte Erguvan. Când se adună cu toţii la cină, Asuman îi anunţă că s-a răzgândit, n-a venit doar într-o vacanţă la Istanbul, ci pentru mai multă vreme şi că va rămâne acolo, lucru care o deranjează pe Dilara. Mai târziu, Harun merge în birou, urmăreşte pe camerele de supraveghere imaginile de peste zi şi îl vede pe Ozan spărgând placa de marmură de la poarta vilei. Furios, vine în dormitorul conjugal şi verifică telefonul Dilarei, fără că ea să ştie. Însă când o întreabă ce a făcut toată ziua, Dilara nu spune despre vizita lui Ozan, iar Harun începe să o bănuiască pe soția sa că îl minte și în alte privințe.

Dincolo, la Deniz şi Cansu, iau cina cu toţii, Burhan, Inci, Keriman şi cei doi soţi, iar Burhan îl sună pe Ozkan să-l invite acolo, la masă. Bineînţeles, când apare, pentru că nu ştia unde era Keriman, are loc o scurtă ceartă între cei doi fraţi. A doua zi, Asuman se interesează tot mai mult despre rudele sale. Îl invită pe Ozan la o cafea şi îl trage de limbă ca să vadă ce sentimente are faţă de Harun. Acesta din urmă, la rândul său, merge la Dilara la magazin, să vadă ce face, şi stă de vorbă cu Keriman, propunându-i să devină informatoarea lui, contra cost, până apare şi Dilara acolo. Keriman refuză, dar pentru că o aude pe Dilara spunându-i secretarei sale că vrea s-o concedieze, pentru că este prea neglijentă, se răzgândește și acceptă propunerea de a o spiona pe Dilara pentru Harun, pe bani. Asuman îşi continuă vizitele şi ajunge acasă la Candan.

Furtuna pe Bosfor, episodul 75 (74 turcesc) rezumat
Cihan şi Deniz au o scurtă întrevedere în care Cihan îi spune tot ceea ce ştie despre Burhan, că e mafiot şi că a făcut puşcărie, dându-i şi un document în acest sens, și că el l-a omorât pe comisarul care a luat-o pe maică-sa de soție. Deniz se duce acasă şi se ceartă foarte tare cu Burhan. Din păcate, discuţia este auzită de Cansu care la rândul ei, pleacă spre debarcader unde-l găseşte pe Cihan pe noul sau iaht, şi îl admonestează cu lacrimi în ochi că de ce se bagă în viaţa ei. Asuman vorbește cu avocatul ei în legătură cu averea lăsată de mama ei, dar avocatul vine la vilă și le spune celor două surori că din toată averea imensă, au rămas doar datorii, din cauza unei investiții proaste într-o casă de brokeraj. Asuman începe să tremure de disperare că e falită și că acum depinde de bunăvoința surorii ei. Plângându-se lui Candan, ea îi propune să facă trafic de diamante împreună, ca să facă rost de bani.

Maide se simte tot mai slăbită şi într-o noapte iese din dormitor ca să bea nişte apă, apoi cade jos acuzând dureri. Hatice o ajută cum poate iar a doua zi dimineaţă îl anunţă pe Harun. Burhan, având în vedere că l-a ajutat cu bani pe Ozkan, acum vine să-i ceară o favoare, să afle dacă Cihan i-a spus lui Deniz despre trecutul lui. După ce are confirmarea, Burhan îl obligă pe Ozkan să-l urmărească pe Cihan și să-i raporteze tot ce face, iar acesta nu poate refuza deşi ceea ce i se cere este dificil de îndeplinit.

Cansu merge din nou la un control, le insistenţele lui Deniz, care într-o noapte vede că o mână îi tremură spasmodic, necontrolat. După vizita medicală, Deniz ia legătura cu Cihan şi se sfătuiesc amândoi să meargă la doctor să discute cu el despre problema de sănătate a lui Cansu. Cihan rămâne foarte îngândurat după ce află despre ce este vorba (boala Parkinson), apoi o anunţă şi pe Dilara despre asta. În aceeaşi zi se întâlnesc cu toţii la Deniz acasă şi iau prânzul, Cansu crezând doar că părinţii ei au iertat-o pentru vina de a se fi măritat atât de repede şi împotriva voinţei lor. Harun, în orice caz, nu va vedea cu ochi buni aceste întâlniri în care Dilara îl revede pe Cihan.

Burhan se duce la Cihan să-i ceară socoteală pentru ce i-a dezvăluit lui Deniz amănunte despre trecutul lui şi îl ameninţă cu pistolul ...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!










joi, 29 septembrie 2016

Furtuna pe Bosfor, episodul 74 (73 turcesc) rezumat





Furtuna pe Bosfor, episodul 74 (73 turcesc) rezumatCihan e chemat să-l recunoască pe Rahmi la morgă, dar se pare că decedatul este altcineva. În acest timp, Asuman e la un club cu Hazal, pe care vrea s-o cunoască foarte bine. Harun încearcă să-şi spele păcatele în faţa Dilarei aducându-i un trandafir şi spunându-i că este gelos (pe Ahmet, în faţa căruia a spart un bibelou într-un moment în care cei doi păreau a fi foarte apropiaţi) doar pentru că o iubeşte foarte mult şi că nu şi-a putut stăpâni furia când l-a văzut pe Ahmet că o atinge pe braţe şi pe mâini.

Furtuna pe Bosfor, episodul 74 (73 turcesc) rezumat
A doua zi Asuman o vizitează pe Cansu, şi îl cunoaşte şi pe Deniz, apoi rămâne la cei doi tineri la masă. Hazal este chemată de Maide, care o manevrează cum vrea ea numai cât îi arată cuţitul cu care l-a înjunghiat pe Ozgur, pus într-o pungă de plastic, aşa cum sunt puse probele unei crime la poliţie. O întreabă cum de a prostit-o să liciteze pentru conacul acela care nu merita o sumă mare de bani, dar Hazal se jură că nu ştie şi că ea nu a făcut nimic necugetat. După aceea Hazal își dă seama că Ozan a orchestrat totul și se duce imediat la birou şi verifică înregistrarea de pe camera de supraveghere şi îl vede pe Ozan când i-a găsit telefonul şi a copiat contactele din agendă. Acum Hazal şi Ozan se ceartă foarte tare, iar gălăgia lor e întreruptă de Cihan care apare din camera alăturată, îmbrăţişându-şi fiica.

Furtuna pe Bosfor, episodul 74 (73 turcesc) rezumatBurhan îi propune lui Ozkan să vină să ia împreună micul dejun, dar de fapt îi pune sub nas chitanța mașinii de 400.000 de dolari pe care urmează să-i plătească Ozkan, cum poate. El rămâne dezamăgit, pentru că tocmai discutase cu Engin despre datorie și Ozkan credea că Burhan n-o să-i ceară niciodată banii ăia. Maide îl sună pe Ozgur, cu care a păstrat legătura și căruia îi plătește facultatea, şi care o duşmăneşte pe Hazal pentru ceea ce i-a făcut. Însă Maide a mințit-o în tot acest timp că Ozgur e mort și ea e o criminală, șantajând-o cu acest fapt.
Ozan află de la Cihan despre explozia ambarcaţiunii în care ar fi trebuit să fie el, lucru care este acum investigat şi cu ajutorul lui Yîldîrîm, deși Cihan nu crede că a fost o mână criminală. Cansu merge la control la medic împreună cu Deniz şi, cu toate că doctorul nu-i spune ei nimic îngrijorător, îl informează ulterior pe Deniz că ceva nu e în regulă cu sarcina şi este nevoie de supraveghere mai strictă. Cansu chiar în acele momente simte că-i amorţeşte piciorul şi nu se poate da jos cu uşurinţă de pe pat. După ce pleacă de la cabinet, amândoi se duc să cumpere lucruşoare pentru bebeluș iar Deniz este sunat de către medic, care-i spune mai multe detalii despre sarcina lui Cansu. În acelaşi timp, Cansu e apelată de Ozan care o anunţă că a revenit Cihan în Istanbul.

Maide vine la vilă să-l vadă pe Alaz, iar Emine o anunţă pe Dilara de vizita bătrânei. Maide nu e bine primită de către Dilara, ci e aproape alungată de acolo, aşa că pleacă imediat înapoi, după care Maide îşi aminteşte cum la înmormântarea lui Ayse a făcut gălăgie când l-a văzut pe Cihan acolo. Asuman, cu un buchet de flori, o vizitează pe Candan, atentă să nu fie văzută că intră în imobil. Candan îi povesteşte despre jocul făcut de Ozan pe aeroport şi cum a rămas ea atunci fără bani și cum nu mai are dreptul de practică. Ozan aranjează o întâlnire dintre Cihan şi Cansu, dar cu toate că cei doi se îmbrăţişează, Cihan n-o poate ierta acum pe fiica măritată fără voia lui. Deniz este chemat la cabinetul medicului ginecolog al lui Cansu care îi explică despre problemele neurologice pe care le are Cansu, dar şi de faptul că e bine ca ea să nu ştie ce ar putea-o aştepta, ca starea ei psihică să nu afecteze fătul. Cansu se duce la Dilara la birou să-i povestească despre întâlnirea cu Cihan, apoi Dilara îşi exprimă dorinţa de a sta şi ea de vorbă cu el. Asuman aude o parte din conversaţie, apoi, seara, când Dilara este plecată pe iaht la Cihan, Asuman consideră că e de datoria ei să-i spună lui Harun cu cine se întâlneşte soţia lui.

Furtuna pe Bosfor, episodul 74 (73 turcesc) rezumat
Cihan şi Dilara se întâlnesc pe iaht şi discută în contradictoriu despre Cansu - el nu e de acord cu ce zice Dilara şi cu faptul că ea îi acceptă faptele. Cihan crede că Deniz e un mafiot, fiu al unui mafiot și că fata lui n-avea ce să caute în compania lui și n-o va ierta pentru că l-a desconsiderat și s-a măritat pe ascuns. După ce dialogul lor se încheie, Dilara revine la vilă unde Harun o aşteaptă în curte, foarte nervos şi îi face o scenă de gelozie pentru că s-a întâlnit cu tatăl copiilor ei mai mari. Harun însă imediat după ce-şi varsă năduful, îşi dă seama că greşeşte şi se duce după Dilara în dormitor s-o împace şi să-şi ceară scuze. La cină, Asuman încearcă să mai toarne gaz pe foc între cei doi soți, dar reușește altceva - spunând despre sarcina lui Cansu, descoperă punctul slab al lui Hazal, care nu se poate abține să nu remarce din nou că acel copil nu va avea sângele Dilarei, dar va fi numit nepotul ei. Maide află de pe internet că Cihan e în viaţă în urma exploziei, dar că a omorât un copil, şi i se face rău de faţă cu Hatice. Cansu leşină în braţele lui Deniz iar după ce îşi revine el o duce la doctor aproape cu forţa și află că are o cădere de tensiune. Deniz vorbește cu medicul pe hol, dar acesta nu vrea să-i spună care este adevărata problemă a lui Cansu ci îl îndeamnă să discute cu neurologul. Ozan şi Cihan merg în vizită în sătucul de pe malul mării la tatăl băiatului mort în explozie și după ce stau puțin de vorbă, tatăl copilului pune pe cineva de-a casei să aducă plicul cu banii primiți de dimineață și, crezând că Cihan i-a trimis, îi dă înapoi. Ozan și Cihan se privesc uimiți, pentru că nu ei au trimis banii ....



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv







duminică, 25 septembrie 2016

Furtuna pe Bosfor, episodul 73 (72 turcesc) rezumat



Furtuna pe Bosfor, episodul 73 (72 turcesc) rezumat
Trece un an. Cihan este pe mare, lăsând în urmă viaţa de om de afaceri. Amintirile îl bântuie mereu, considerându-se vinovat de moartea lui Ayșe. Vila de pe Bosfor a rămas Dilarei (aflăm ceva mai încolo că de fapt e moștenirea ei de pe tată), care i-a vândut-o lui Harun. Cansu face un test de sarcină care iese pozitiv. Keriman lucrează cu Dilara, care conduce o afacere în domeniul modei şi al designului interior şi are parteneri din Germania. Hazal conduce împreună cu Ozan afacerile lui Cihan. Într-o zi, el copiază din telefonul lui Hazal agenda şi sună la ultimul număr apelat. Era Hatice, care a rămas în casă la Maide (Sema s-a întors la vila de pe Bosfor), dar el se miră că Hazal o sună pe Maide și intuiește că este spioana ei. Yildîrîm nu crede că lucrurile ar putea ajunge atât de departe.

Seara, la vilă se dă o petrecere, Harun este gelos pe un anume Ahmet care pare că-i face curte Dilarei, iar ea se poartă prea familiar cu el. Keriman ajunge acasă, unde Ozkan se joacă cu Can, pentru că a venit mai devreme de la atelier. Cihan e cufundat în gânduri şi comunică foarte puţin cu pescarii din sătucul în care locuieşte acum. Petrecerea este întreruptă de venirea, direct de la aeroport, a frumoasei Asuman, sora Dilarei, care nu a anunţat pe nimeni că revine din America. Dilara şi Harun au făcut anunţul schimbării proprietarului  vilei lor și a aniversării unui an de la căsătorie. Musafirii încă se distrează, dar Asuman intră în vilă, spune față de toată lumea că sora ei i-a luat ce-i era destinat și cu asta îi uluiește pe toți. Harun pune muzica să cânte iar Dilara intră în casă. Cele două surori încep să se certe. Asuman pretinde că Dilara i-a luat dreptul ei, iar Dilara îi amintește că tatăl lor i-a lăsat ei, lui Asuman, cea mai mare parte a averii, pe care probabil a tocat-o cu bărbați nepotriviți. Dilara îşi dă seama ca sora ei a revenit în căutare de bani, pentru că și-a risipit toată averea. Asuman începe să se prefacă iubitoare și tensionată din cauza morții relativ recente a mamei lor.  Ea caută febril ceva, până la urmă dovedindu-se că ea caută nişte pastile, însă a două zi continuă să cotrobăie, de data asta printre lucrurile Dilarei, prin bijuterii. După câteva zile, începe s-o "curteze" pe Hazal, în care vede o aliată.

Furtuna pe Bosfor, episodul 73 (72 turcesc) rezumat
Candan se întâlneşte la un club select cu un anume Messur şi îi dă toate bijuteriile pe care le are pe ea, bărbatul examinându-le cu o lupă. După aceea el îi dă avocatei trei teancuri cu bani, și reiese că Candan se ocupă cu traficul de bijuterii. A doua zi Deniz găseşte la baie testul de sarcină al lui Cansu şi se duce după ea la spital, unde primesc amândoi buletinul de analiză care confirmă sarcina. Apoi Cansu se duce să-i spună Dilarei, la magazin, despre noutate.

Un client aduce o maşină foarte scumpă la atelier iar Ozkan nu se poate stăpâni să n-o încerce puţin, deşi Engin insistă să nu se urce la volan. Ghinionul lui, pierde controlul volanului şi maşina se izbeşte violent de un copac. Burhan, care întâmplător era prin zonă, vede cum Ozkan e disperat că maşina s-a stricat rău, iar el nu poate să plătească reparaţia. Burhan se oferă să-l ajute și plătește el, integral, mașina mafiotului Rîza. Hazal e mereu agitată la firmă şi are impresia că Ozan se implică foarte puţin în treburile comaniei. Ea ascultă întâmplător o convorbire telefonică de-a lui despre o clădire istorică pe care vrea s-o cumpere la licitație (Ozan special vorbește tare, ca să vadă dacă va afla Maide despre discuția lui), şi Hazal reţine o adresă și tranzacția din care Ozan ar urma să scoată un profit de 5 milioane de dolari, dar conversația e doar un pretext. După aceea îl pune pe Emrah să verifice, Emrah fiind acolo mâna ei dreaptă. Ni se arată cum după ce, în trecut, l-a înjunghiat pe Ozgur, a apelat la ajutorul lui Maide, care cu mare îngăduinţă a acceptat asta, probabil gândind că astfel o să se răzbune, indirect, pe Cihan. Dar Maide îi spune calmă lui Hazal că Ozgur a murit și că ea nu este decât o criminală.

Deniz şi Cansu i-au invitat la masă la ei acasă pe Ozkan, Keriman şi Burhan. Keriman rămâne cu dumicatul în gură când îl vede pe Burhan, de care se îndrăgostește pe loc, şiinsistă să se așeze pe scaunul de lângă el ca să poată să converseze.
Ozan se află într-o sală de licitaţii, la fel și Cagatay, trimis de Maide. Cagatay licitează până la 20 de milioane și câștigă conacul. Ozan zâmbește satisfăcut că au picat în plasa lui. Presa scrie a doua zi despre tranzacția șocantă, pentru un conac care nu merita mai mult de 2 milioane, cumpărat cu douăzeci, ceea ce o înfurie la maxim pe Maide când citeşte articolul pe internet. Ea trimite un cuplu din sat să pună explozibil pe ambarcaţiunea lui Cihan, şi numai un noroc face ca un băiat din sat să se urce pe vaporaş, iar un altul să sară în apă. Cihan crede că băiatul nu ştie să înoate şi sare după el să-l salveze, astfel că iahtul lui explodează după câteva secunde. Cihan scapă cu viaţă, însă moare în explozie băiatul ascuns în cabină.

Ozan este chemat să recunoască pe cineva la morgă despre care se crede că este Rahmi (de când a murit Ayșe, el este de negăsit), apoi, răvăşit, îl sună pe Cihan. Acesta se întoarce în Istanbul cu un avion particular şi merge şi el la morgă, unde medicii ridică pânza de pe chipul celui decedat ...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv







sâmbătă, 17 septembrie 2016

Furtuna pe Bosfor mini-rezumat ep. 72 (turcesc)







Furtuna pe Bosfor mini-rezumat ep. 72
Cihan nu mai poate suporta durerea pierderii lui Ayse, pe care o consideră iubirea vieţii lui, chiar în braţele sale. Pentru că şi aşa familia lui se destramă, hotărăşte să lase afacerile copiilor, iar el se mută într-un sătuc pe malul marii. Aici se confruntă atât cu trecutul său cât şi cu propriul fel de a fi, fără să fie conştient că este într-un pericol mare.

Maide a pierdut cele două fete pe care le-ai iubit ca şi cum ar fi fost ale sale şi îl face pe Cihan responsabil pentru aceasta, astfel încât dorinţa ei de răzbunare creşte pe zi ce trece.

Furtuna pe Bosfor mini-rezumat ep. 72
Hazal trece peste incidentul înjunghierii lui Ozgur, dar acum are un duşman pe vecie în el. Harun şi Dilara organizează petrecerea căsătoriei lor la somptuoasa vilă de pe Bosfor care a fost rebotezată "Erguvan". Sosirea neaşteptată din America, fără a fi invitată, a surorii mai mari a Dilarei, Asuman, tulbură apele, pentru că Asuman a venit să se răzbune şi se aliază cu Hazal.

Cansu rămâne însărcinată cu Deniz, Ozkan intră într-un nou bucluc din cauza firii sale năvalnice, iar Cihan este pe cale să se sacrifice din cauza nobleţii sale sufleteşti.



sursa foto: http://www.izleyiciplatformu.com

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv










joi, 21 iulie 2016

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 72







Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 72
Dilara se duce imediat acasă la Harun şi îi cere explicaţii cu privire la jocul pe care ea crede că l-a făcut împreună cu Maide, şi îl anunţă că-l părăseşte definitiv. Harun este confuz, pentru că el acum află că Maide lucrase împotriva lui pe la spate şi se ceartă tare de tot cu mătuşa lui ajungând să ţipe la ea, cine este ea să-i dirijeze viaţa. Hatice înregistrează totul cu telefonul ei mobil. Maide se simte vinovată pentru că din nou i-a distrus nepotului său relaţia cu femeia iubită şi va încerca să repare greşeala.

Ozkan se duce la firmă să-i spună lui Cihan despre atacul asupra cafenelei lui Deniz şi de răfuielile acestuia cu mafioţii. Coroborând acest fapt cu gălăgia făcută anterior de Dilara legat de logodna lui Cansu cu Deniz, Cihan îl convoacă pe Deniz la vilă, la o discuţie foarte scurtă şi la obiect, în care-i spune să stea departe de fata lui. Cansu, care auzise conversaţia, îşi apară iubirea şi protestează faţă de decizia tatălui ei, dar Cihan este neînduplecat. Hazal, care ascultă din capul scărilor, este cât se poate de satisfăcută că Cansu începe să aibă probleme.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 72
Ozan află de la Cihan cui a vândut el, de fapt, acţiunile firmei (lui Harun) şi în ce fel a fost manipulat de Candan. Înțelegând acum că acel raport de la spitalul de boli mintale este important în recuperarea acțiunilor, Ozan se duce personal la acel doctor și îi cere raportul, pe care i-l pune în față lui Cihan. Acesta rupe hârtia spunând că poate să piardă totul, dar nu-și poate declara fiul nebun. După aceea Ozan se întâlneşte cu Candan şi se ceartă cu ea, dar ea minte că-l iubeşte şi îi potoleşte nervii. Ozan, nemaiavând încredere în avocată, urmează să facă un joc al răzbunării faţă de ea.
Maide vine din proprie iniţiativă la vila de pe Bosfor încercând să repare ce a stricat, spunându-i Dilarei că Harun n-a ştiut de ceea ce a făcut ea şi că el chiar o iubeşte și nu merită să plătească pentru ceea ce n-a făptuit. Dilara n-o crede, iar Maide se duce înapoi supărată că nu ştie cum să o convingă pe Dilara de adevărul spuselor ei. Atunci Hatice îi dă înregistrarea, pe care Maide i-o trimite Dilarei. După ce ascultă cearta care avusese loc între Harun şi mătuşa sa, ea se duce pe iaht şi se împacă cu el.

Sevinc, sfătuită de mama ei să facă cumva şi să se împace cu Ozkan pentru că Cansu, fiind bogată, o să-l ajute financiar, îl vizitează pe acesta la atelier, se împacă iar el o invită acasă, la Keriman. Deniz ajunge din nou în situaţia de a se înfrunta cu mafiotul care-i face probleme din cauza terenului cumpărat, ocupându-se personal să-l bată măr.
Hazal îi trimite mesaj lui Cihan, care se află la Ayșe, că Cansu este cu Deniz la cafenea. Imediat el pleacă într-acolo, cu Ayșe, şi face gălăgie, îi dă şi-o palmă lui Deniz, apoi o ia cu forţa pe Cansu acasă unde are loc o discuţie. Hazal urmăreşte totul din umbră şi se bucură, că acum Cihan o sechestrează în casă şi pe favorita Cansu.

Hatice caută într-un birou un dosar cu poze vechi şi articole de ziar despre cum a intrat ea la închisoare şi pleacă cu el la Ayșe, să-i arate că ea este mama ei. Maide observă lipsa acestuia şi se impacientează foarte tare, dar deja Hatice este în cabinetul fiicei sale. Când Maide intră, este prea târziu, Ayșe se uită cu o privire plină de reproş la ea, pentru că i-a ascuns atâta vreme că mama ei trăieşte, şi iese din încăpere.
Cihan află întâmplător despre faptul că Hazal e sponsor al formației lui Ozgur și o cheamă la el în birou, certând-o că aruncă banii aiurea. Înfuriindu-se, el se răzgândește în privința celor 10 procente din acțiunile firmei pe care voia să i le transfere. Hazal se enervează și ea și ripostează, dar Cihan îi amintește că minte mereu și de aceea nu are încredere să-i dea așa de mulți bani. Hazal se supără şi pleacă, ţipând şi insultându-l pe Emrah care o urmărise iarăși și o aştepta pe trotuar. Hazal e acum hotărâtă să se mute cu Ozgur.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 72
Yeliz se află la spital, adusă de Ozgur, ca să facă avort, însă ea nu-şi doreşte asta. Pentru a-l forţa pe chitarist s-o ia de nevasta şi să-şi asume responsabilitatea copilului, ea vine cu taică-său acasă la Ozgur. Tatăl lui Yeliz se poartă violent şi-l ameninţă cu pistolul, iar el, speriat, promite că se va căsători cu fata lui.
Cansu dispare de acasă într-o dimineaţă şi se duce să se cunune cu Deniz. Cihan şi Rahmi află și se confruntă cu Burhan, astfel Rahmi văzând cine-i prietenul lui de la pescuit, iar Cihan află de la Burhan adevărul despre moartea surorii lui şi implicarea lui Rahmi în acel deces. Cihan este din nou lovit, iar Rahmi plânge neştiind ce să mai facă acum că un secret atât de mare al trecutului său a ieşit la iveală.
Hazal ajunge la Ozgur, dar acesta-i spune că totul s-a terminat între ei, reproșându-i că singură l-a sponsorizat și apoi și-a cumpărat inel de logodnă. Ea cere o lămurire şi reacţionează foarte agresiv, iar când vede că Ozgur nu se răzgândeşte, insistă să afle de ce se întâmplă aşa, când totul a fost atât de frumos între ei? Ozgur recunoaşte că fosta lui iubită e însărcinată, iar Hazal auzind aşa ceva, ia un cuţit de pe masă şi îl înjunghie în abdomen.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 72
Candan îl convinge pe Ozan că cea mai bună soluţie pentru ei doi este să plece cu toţi banii de care dispun în străinătate. Se prezintă amândoi la aeroport, Ozan cărând după el şi o valijoară cu bani. Înainte de îmbarcare Ozan pleacă pentru câteva minute, dar Candan este nevoită să între în avion, cu valiza, spunându-i stewardesei că Ozan trebuie să vină imediat. Când se aşează pe scaun şi îl vede în aeroport, zâmbitor, ea vorbeşte cu stewardesa să-l cheme, dar femeia o informează că ușile s-au închis și nu se mai poate face nimic. Avionul e pe cale să decoleze iar Ozan se uită tot mai batjocoritor către Candan, din incinta aeroportului. Ea atunci și dă seama că a fost trasă pe sfoară, deschide valijoara şi găseşte în ea câteva pachete de hârtii tăiate în loc de bani. Ozan face cale întoarsă cu zâmbetul pe buze.

Rahmi, având mustrări de conştiinţă pentru cele făcute în trecut, se duce la Cihan la birou și scoate pistolul în ideea de a se sinucide. Cihan încearcă să-i ia pistolul din mână. Ayse, apare şi ea în încăpere, apoi Maide. Rahmi şi Cihan se încaieră preţ de câteva secunde iar pistolul se descarcă accidental în plin, rănind-o grav pe Ayșe...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv







Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 71







Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 71
Ozan este adus acasă apoi Cihan se ceartă cu Rahmi pentru starea în care se află fiul său şi că n-a fost şi el anunţat. Harun se duce la birou la Cihan să discute ca de la bărbat la bărbat şi îi spune că vrea să încheie dușmănia dintre ei.
Maide, îngândurată, se duce la cimitir, la mormântul lui Hayal. Ozan se trezeşte din starea de letargie indusă de sedative iar Hazal îi spune că Rahmi şi cu Dilara au pus la cale internarea lui. El ţipă şi la Rahmi şi la Cihan şi pleacă din casă, ducându-se la Candan, care imediat ce are ocazia o informează pe Maide că Ozan a revenit la ea.

Cihan reia relaţia cu Ayse şi încearcă să pună cap la cap nişte lucruri. A doua zi, el ia prânzul cu Cansu, apoi pe ea o sună Deniz şi merg amândoi, tată şi fiică, la Deniz la firmă.
Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 71
Emrah se ceartă cu Hazal pe stradă reproşându-i, ca şi până acum, relaţia cu Ozgur şi spunându-i că o iubeşte. Ea îl respinge agresiv, cheamă un taxi şi pleacă. Ozgur este acasă, cu prietena lui, Yeliz, care-i spune că e însărcinată. Ozgur nu primeşte cu bucurie vestea şi nu ştie ce este de făcut, dar nu-și dorește copilul. În acest timp Hazal e pe drum şi ajunge la el, însă Yeliz plecase deja.

Ozan, care a aflat şi de Ayse că este iubita lui Cihan, se duce la ea să stea de vorbă şi acolo rămâne consternat să audă numele lui Harun ca având legătură cu psihiatra.
Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 71
Hazal asistă într-o zi la o convorbire video dintre Sevinc şi iubitul ei, aflând astfel cine este acesta. Când cei doi stau de vorbă ea, enervată de minciunile pe care le spune Ozkan, aflat într-un parc şi aşezat pe o maşină scumpă parcată acolo, ca şi cum ar fi fost a lui, apare în cadru şi îl demască. Trezită la realitate, Sevinc se duce acasă la maică-sa şi îi relatează, uluită şi indignată, cu lux de amănunte ceea a aflat.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 71
Deniz vine s-o ia pe Cansu acasă la el să i-o prezinte lui Burhan şi lui Inci. Rahmi îi zăreşte când ies din vilă şi află de la Keriman despre continuarea relaţiei lor. El se arată enervat şi surprins de lucrul ăsta, dar Keriman îi spune că şi Cihan ştie. Rahmi se duce la Cihan la birou să-l certe că de ce o lasă pe Cansu cu fiul damei de companie, dar înainte de a apuca Cihan să-i explice ce şi cum, intră Yildirim care aduce vestea că ştie unde stă Ozan. Azmi şi cu Bahtyiar, care îl urmăriseră pe Ozan, speculează un moment când el pleacă de acasă şi intră peste Candan, pe care o leagă la ochi şi o duc pe o faleză foarte înaltă. Imediat vine şi Cihan şi o împinge pe Candan până aproape pe marginea falezei ameninţând-o.
Când Dilara vine din America, Harun aduce copilul înapoi la vilă. Hazal o pune la curent pe Dilara în legătură cu ceea ce a păţit Ozan şi cu relaţia dintre Cihan şi Ayse. Candan dispare de acasă lăsând doar un bilet pe pat, iar Ozan se duce la Ayse, unde se află Cihan, şi îi cere socoteală acestuia, fiind sigur că taică-său e în spatele dispariţiei avocatei.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 71
Rahmi, aşa cum a mai făcut şi cu alte ocazii, îşi descarcă sufletul în faţa lui Burhan, având deplină încredere în el, că-i este prieten. Deniz o cere de soţie pe Cansu pe o ambarcaţiune unde se află un lăutar care le cântă. Hazal e roasă de gelozie când vede inelul şi se duce imediat la Dilara să-i spună. Apoi, de ciudă, îşi cumpără şi ea un inel cu diamant apoi pleacă la Ozgur (care tocmai discutase la telefon cu iubita lui, Yeliz, despre sarcină) ca să-l preseze să se căsătorească şi ei.

Mafioţii se ţin de cuvânt şi trec prin faţa cafenelei lui Deniz trăgând foc de voie cu pistoalele. Ozkan este şi el venit acolo, însă din fericire, nu e nimeni rănit, dar sunt destule pagube materiale. Dilara este vizitată de câteva tinere doamne şi ele îi arată o poză în care apare Maide, mătuşa lui Harun. Auzind cine este Maide, şi că ea este cumpărătoarea celor 30 de procente din acţiunile companiei lui Cihan, pe care le vânduse Ozan fără să ştie foarte bine cui, îşi aminteşte imediat de vizita acesteia în casa ei şi vede într-o cu totul altă lumină toată relaţia cu Harun ....


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv








marți, 19 iulie 2016

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 70







Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 70
Harun şi Cihan se confruntă la masă Ayșe fiind foarte tulburată de cele pe care le află deodată. Apoi Cihan pleacă reproşându-i lui Ayse că a fost atras într-o mare capcană şi că s-a folosit de el în răzbunarea pusă la cale de Harun. Acesta din urmă o ia pe Ayșe acasă, iar ea încearcă să-i explice că s-a îndrăgostit de Cihan şi că nu ştia ce relaţie era între cei doi. Pe drum se ceartă amândoi, totuşi Harun încearcă să o înţeleagă, dar s-o și convingă că Cihan o păcălește.

Dilara stă de vorbă cu Rahmi despre Ozan şi se interesează de starea lui, apoi primeşte veste de la mama ei aflată în Statele Unite că nu este bine şi se pregăteşte să plece peste ocean. Candan este contactată de Burhan, care nu renunţă la gândul de a se răzbuna pe Gurpînari pentru cum s-au purtat cu Deniz, şi fosta avocată vine să-l viziteze acasă povestindu-i despre relaţia cu Ozan şi evenimentele recente, dar inițial neagă că ar mai avea legături cu această familie.
Keriman se joacă cu Can şi se uită prin telefonul lui Ozkan, la pozele salvate, apoi face schimb de sms-uri cu Sevinc fără ca fata să ştie cu cine discută, de fapt. Mai târziu Keriman încearcă să-l şantajeze pe Ozkan ca să-i mai dea nişte bani din suma dăruită de Cansu.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 70
Rahmi o prinde pe Hazal discutând cu cei care se ocupă de fi,lmările clipurilor formației lui Ozgur şi are loc o ceartă, Hazal purtându-se ca de obicei impertinent şi arogant cu bunicul ei.
Deniz se confruntă cu mafioţii, după ce a cumpărat un teren, şi îi pune la punct, deşi şeful acestora ameninţă că îşi va lua revanşa. Cansu cu Deniz iau masa la o terasă și el îi face o surpriză cumpărând mai multe baloane roșii în formă de inimă pe care le lasă libere pe lângă terasa restaurantului, care se află la etaj. Ayse se hotărăște să continue relația cu Cihan, pentru că nu i se pare corect ca ea să plătească pentru dușmănia dintre el și Harun.

Dilara pleacă la mama ei şi Harun aflând că Demir rămâne doar cu Sevinc, îl pune pe Cagatay să fure copilul. Acesta o contactează pe Sevinc într-o zi când se află prin parc, la sugestia lui Maide şi vine, îi ia copilul din leagăn, apoi intră în maşină şi demarează. Sevinc aproape că nu-i vine să creadă ce s-a întâmplat fără să poată acţiona prea mult şi o sună pe Cansu. Ea este sigură că Harun e adevăratul răpitor şi îl contactează imediat pe Cihan, care se duce acasă la Maide şi ameninţă cu poliția. Maide cedează și îi dă copilul. În acest timp pe şantierul de construcţii deţinut de Harun are loc un accident de muncă. După ce ajunge acasă, deja supărat de accident, Harun se ceartă cu Maide că l-a lăsat pe Demir la Cihan, apoi şi cu Ayse, pentru că nu sunt de acord cu iubirea ei.
Hazal se duce cu Merve la clubul unde cântă Ozgur și unde are loc lansarea clipului. El o cheamă pe scenă, o pupă mulțumindu-i pentru totala ei implicare şi îi dedică o melodie. Deniz şi Cansu văd la tv videoclipul in care apare și Hazal. Emrah îşi anunţă mai mulţi prieteni şi îl aşteaptă pe Ozgur la ieşirea din club când se încheie lansarea, apoi sar cu toţii să-l bată sub privirile şi ţipetele lui Hazal.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 70
Ayșe încearcă să lămurească situaţia pentru Cihan şi se duce la el la birou să-i explice că nu este vinovată cu nimic și că e păcat să rupă o legătură atât de frumoasă. El tace şi doar o priveşte plin de reproş. După aceea ea merge cu Leyla într-o vizită de serviciu la spitalul de psihiatrie şi îl vede pe Ozan încă sedat în rezerva lui. Nedumerită, îl sună pe Cihan care ştia minciuna spusă de Rahmi, că Ozan este plecat în vacanţă. Acesta ajunge în câteva minute la spital cu Yildirim, îi desface legăturile de la mâini şi de la picioare, mângâindu-l pe Ozan şi încercând să-l trezească, dar el încă doarme foarte profund. Medicul curant vine şi îi arată fişa medicală cu diagnosticul și semnătura lui Rahmi ....


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv