Excursia de patru stele. Spania-Portugalia, ziua 1, plecarea.

Mă hotărâsem deodată. Am auzit de la un văr de-al meu, marinar, că în Lisabona pot să văd statuia Cristo Rei, care este o copie a aceleia din Rio de Janeiro. Și am rămas cu dorința de a vedea statuia asta în minte. Apoi, așa cum mi-am propus de anul trecut, când am experimentat cea mai obositoare și ireală excursie cu Omnia (am numit-o, așa, la mișto, Europa by night, pt că aproape toate cazările s-au făcut la miezul nopții sau chiar pe la 2-3 dimineața), de data asta am ales un circuit pe Spania și Portugalia, cu avionul, oferit de agenția Interra Travel.

Milano by night (excursia Paris-Coasta de Azur, ziua 9)

Pe la prânz am părăsit Nisa și Mediterana pe care o încercasem așa, doar până la glezne. Ne-am îmbarcat în autocar și am plecat către Italia. După încă vreo câteva ore și popasuri în Monte Carlo și la parfumeriile Fragonard, de care mă voi ocupa cu o proximă ocazie, am trecut în Italia unde am făcut prima oprire, de scurtă durată, la San Remo, orașul concursului de muzică ușoară cândva celebru în toată Europa. Nu-mi amintesc multe din acest popas, decât că am oprit într-o parcare imensă cu multe motociclete, și că luându-mi dejunul frugal - un sandviș "clasic" cu cașcaval și pate - și rotindu-mi privirile peste tot, mi-am întipărit în minte strada din fața parcării, oarecum suspendată, datorită reliefului în pantă, și palmierii amestecați cu alte specii arboricole care îmi încântau privirea și mă îmbiau la leneveală. Dar nu era timp de asta, mai aveam mulți kilometri de parcurs prin nordul Italiei, pe o zi superbă de plajă din miezul unui august de foc.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 7, castelele de pe valea Loarei

sursa: wikimedia

Am plecat din Paris într-o dimineață incertă, cu cer relativ înnourat. Cu toate acestea se anunța o zi frumoasă de vizită. În scurt timp am ajuns la castelul Chambord, o construcție masivă cu o arhitectură deosebită, renascentistă cu accente tipic franțuzești. Este unul dintre cele mai cunoscute și ușor de recunoscut castele din lume, datorită acestui stil arhitectonic care-l face să se distingă rapid printre alte castele din aceeași perioadă.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles

Începem ziua a cincea din circuitul nostru odihniți și nerăbdători să vedem Versailles-ul. Înainte de prânz ajungem în micul orășel cu același nume, într-o parcare imensă. Îmi iau mai multe repere ca să găsesc autocarul la întoarcere și fac slalom printre câțiva negri senegalezi (ne zice ghida) care au diverse suveniruri de vânzare. Grupul nostru ajunge la coadă la bilete. Avem la dispoziție cca 90 de minute cu totul. În curte, mai multe cozi șerpuiesc în meandre strânse și ne întrebăm oare cât avem de stat până să intrăm efectiv în palat. Stând cuminți la rând, aflăm că fiecare parte de castel are preț de vizită separat. Doar palatul principal, costă 15 euro. Grădinile, încă 7, Micul Trianon, încă 10 euro, Marele Trianon+palatul+grădinile = 35 de euro. Sunt fel de fel de combinații de vizitat, timp să ai. Din păcate, asta e exact ceea ce noi nu prea avem. Iau bilet numai pt palatul principal, pt că pe pereții sălilor în care înaintăm către casa de bilete scrie că grădinile se vizitează gratuit. De fapt nu e adevărat. Poate că la pachetul de vizită complet, grădinile or fi gratis, dar așa, costă. Oricum mă gândesc că nu știu dacă am timp să văd grădinile.

Iau biletul și fug spre restul grupului care se ceartă cu câțiva negri la una dintre intrările în palat. Știind că avem timp puțin la dispoziție, o parte a grupului încearcă să-i convingă pe paznici că trebuie să intrăm cu prioritate, fără să mai stăm la imensele cozi. Senegalezii, nimic!! Bouges pas și bouges pas (:)) adică să nu mișcăm). Mă duc resemnată undeva pe la jumătatea unei cozi în spatele unui cuplu austriac sau german. Coada înaintează relativ greu, eu sunt cu ochii pe ceas. Trec vreo douăzeci de minute. Mai am o jumătate de oră și trebuie să alerg la autocar. Deja de o oră stau la cozi. În sfârșit ajung în palat. Mai sunt 20-25 de minute. În zece minute trec prin câteva săli. Sala oglinzilor n-o găsesc. Apartamentele doamnelor nu le pot vedea, un paznic mă îndrumă înapoi către intrarea la bilete. Nu înțeleg. Poate pe acolo e și intrarea în aripa apartamentelor doamnelor, dar nu mai stau să parlamentez cu senegalezul. Cea mai neplăcută surpriză este că acești negri, deși provin din fostele colonii franceze, nu vorbesc o franceză standard (de engleză nu mai zic, abia mormăie câteva cuvinte uzuale) și nu te poți înțelege ușor cu ei. Nu e numai senzația mea, mai mulți colegi de călătorie spun același lucru, și unii dintre ei știu franceză bine de tot. Mă mulțumesc cu cele câteva săli de la parter și cu un colț din grădini, pe care îl poți vedea din curtea palatului.

Caut o toaletă, nu găsesc. Alerg spre autocar. Din fericire, suntem doar vreo 3-4 turiști și șoferii. Înseamnă că se mai întârzie un pic, îmi zic destinsă că pot merge la un bar să caut toaleta. Sigur că la un bar intru, dar precum știam de mai demult, francezii, cel puțin, nu te lasă să le folosești toaletele dacă nu comanzi ceva. Îi dau 2 euro negresei de la tejghea - atât costă o cafea - și cobor în grabă scările până la subsol. Când revin ea mă așteaptă cu cafeaua pusă, dar îi spun zâmbind larg că este a ei, eu trebuie să fug la autocar. Râde bucuroasă, zice și mersi, madame! iar eu mă îndrept către negrii cu suveniruri de unde iau câte ceva pentru cei dragi de acasă. Cel mai bun preț îl obțin la brelocurile cu turnul Eiffel, 1 euro 5 bucăți. Apare poliția și negrii dispar instantaneu, unul aruncând marfa într-un canal. Probabil că știe el vreo metodă de a și-o recupera după ce pleacă polițaii de-acolo.

După vreun sfert de oră plecăm din nou către Paris, unde aveam să vizităm orașul până spre miezul nopții. Însă Versailles-ul rămâne un vis pe care vreau să-l mai visez odată, mai pe îndelete, cine știe, poate chiar vara viitoare. Dar să vă spun povestea.

Versailles-ul a fost la începuturi un domeniu care aparținea familiei florentine Gondi. Regele Ludovic al XIII-lea vizitează domeniul și construiește acolo o casă de vânătoare pe la 1624. După opt ani reușește să cumpere domeniul de la proprietari și începe să lărgească clădirea deja făcută. Dar succesorul său, Ludovic al XIV-lea, Regele-Soare, monarh absolut, este acela care transformă totul în palatul grandios, rafinat și elegant de astăzi. În 1682 Ludovic-Soare își stabilește reședința regală la Versailles, plecând de la Luvru, pe care îl dedică păstrării colecțiilor de artă. Cum construcția a noi palate pe acel domeniu și decorarea continuă a celui principal cerea o investiție masivă, iar visteria Franței nu o putea asigura, ministrul de finanțe, Colbert, este nevoit să se gândească la o nouă modalitate de a face bani. Astfel iau naștere manufacturile regale aparținând familiei Gobelin, unde se vor țese celebrele tapiserii în punct de goblen, meșteșug de lux care revigorează visteria regală și care avea să reprezinte o sursă principală de venituri pentru finanțarea extinderii complexului de palate de la Versailles.

La palat au mai avut reședința și următorii doi regi, Ludovic al XV-lea și al XVI-lea. Ultimul se mută pentru scurt timp, între 1715-1722 la Vincennes apoi la Paris, pentru a reveni la Versailles în cele din urmă. Cea mai importantă modificare adusă de el palatului este redecorarea apartamentelor reginei.

După 1830, când pe tron se afla regele Ludovic-Filip I, Versailles-ul devine pentru prima dată muzeu - de istorie a Franței. Iar astăzi este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franței și ale lumii, un loc unde îți dorești mereu să revii, pentru că de fiecare dată mai rămâne ceva neexplorat sau pe care nu l-ai contemplat îndeajuns.

Pentru alte articole dedicate acestei excursii vizitați linkul excursie Paris-Coasta de Azur

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 4, Paris

Cum spuneam în postarea precedentă, din cauza traficului extrem de aglomerat pe Germania, ajungem pe la 3 dimineața la Paris, la hotelul Campanile Bagnolet. Nu dispunem de prea mult confort, pentru că hotelul are camere mici, geamurile nu se deschid deloc, scrie pe ele că din rațiuni de securitate (! nu-mi dau seama cum ar putea intra hoții și de ce ar vrea să fure dintr-un hotel de 3 stele - adică de 2 de la noi), aerul condiționat este instalat per hotel și nu ai cum să-l oprești sau să-l reglezi pe o temperatură mai mare, iar la ora aia din noapte e chiar frig în camere. Mergem la recepție și aflăm că se oprește la 3 noaptea și se dă drumul din nou la 6 dimineața și că toate comenzile sunt la ei. In fiecare noapte tremurăm de frig iar colega mea de cameră pune câte un prosop pe grilajul de unde "bate vântul" ca să mai atenueze efectul. Internetul are o conexiune slabă, dar merge destul de bine în timpul zilei, când nu sunt mulți utilizatori conectați. Se face curat zilnic, se schimbă așternuturile și prosoapele zilnic, de curat este curat, nu am nimic de zis în această privință.

Partea cea mai bună a hotelului e că are lipit de clădire un mall cu un hipermarket Auchan și un McDonalds, și că atunci când ieși din hotel, dai de o stație de metrou (magistrala 3). Ca amplasare este și foarte aproape de castelul Vincennes, fostă reședință regală, care merită vizitat pe exterior (că interioarele sunt goale).

Cum somnul ne sărise, explorăm holurile de la etajele inferioare ca să găsim ieșirea pe terasă, la fumat. O găsim la etajul 1, unde se află și restaurantul, și unde un negru doarme pe un fotoliu cu picioarele pe măsuța din fața lui, în stil american. De altfel în tot hotelul personalul este cu foarte mici excepții, de culoare. Și încă ceva: Parisul pare invadat de populație afro; senzația mea este că peste 50% din parizieni sunt acum de rasă neagră. Dar asta intră în categoria "de-ale vremurilor". Acum douăzeci de ani, Parisul era plin de asiatici.

Eu și Anca suntem liniștite. Avem o zi de somn, pentru că vizitarea Parisului va începe astăzi după miezul zilei. Eu aleg să rămân la hotel, să mă odihnesc, să fac treburi casnice. Și chiar am avut o zi ca acasă: spălat ceva rufe, shopping la mall, stat pe net și văzut seriale.

Dar Anca a mers să vadă Parisul. Orașul de azi este construit în jurul nucleului alcătuit din ceea ce se numește Ile de la Cite (Insula Cetății), insulă formată de uscatul de formă ovală cuprins între două brațe ale Senei. La început, adică acum peste 2000 de ani, cetatea se numea Luteția, dar în timpul dominației romane numele i s-a schimbat în Paris. Ile de la Cite este dominată de clădirea palatului de justiție și de catedrala Notre Dame, construită în stil gotic încă din 1163, catedrală sumbră, puțin luminată natural în interior, sursă de inspirație pentru Victor Hugo și al său celebru personaj cocoșat, din romanul Notre Dame de Paris, care își petrece aproape toată viața pe lângă zidurile acestui lăcaș.

Peste Sena se trece pe poduri, mai noi sau mai vechi, cu nume mai sonore sau mai anonime. Pont Neuf, cel mai vechi pod din Paris care este încă utilizabil, emană istorie când calci pe el. Datează din secolul al 16-lea și pare cu mult mai solid, prin arcadele sale de piatră, decât unele construcții moderne.

În această primă zi de vizită s-a mers și la Luvru, fostul palat regal, fosta fortăreață construită de Filip al II-lea în sec. al 12-lea. În 1862 Ludovic Soare alege Versailles-ul ca reședință regală și lasă Luvrul drept locul unor colecții de artă. Napoleon, un fin cunoscător într-ale artelor, cerea conducătorilor teritoriilor cucerite să-i dea un fel de tribut în opere de artă pe care le depozita tot în Luvru. Astăzi palatul este unul dintre cele mai mari muzee de artă din lume, în care te întâmpină la intrare Victoria din Samotrace, apoi găsești micul pătrat de pe care de secole zâmbește enigmatic Gioconda.

Târziu, seara, grupul s-a întors la hotel. A doua zi aveam iarăși să vedem Parisul, dar și Versailles-ul, de dimineață. Avea să fie o zi plină, cu multe obiective de văzut.

 Pentru alte articole dedicate acestei excursii vizitați linkul excursie Paris-Coasta de Azur

Excursie Paris - Coasta de Azur: Munchen, Luxemburg

sau

Europa by Night

Ajunsesem de cu seară la Munchen, la un hotel Ibis unde am avut o cazare foarte bună. Dimineața ne-am îmbarcat în autocar să vizităm orașul, și câteva puncte de interes.

Munchen-ul este capitala landului Bavaria, situat în sud-estul Germaniei, și ghida spunea că regiunea a avut întotdeauna o anumită autonomie, lucru de care bavarezii și mai ales munchenezii sunt foarte mândri. Orașul are o populație de cca 1,5 milioane de locuitori și este al treilea ca mărime din Germania după Berlin și Hamburg.

Prima și singura oprire a fost în piața pe care toată lumea o știe: Marienplatz. Este piața principală a orașului încă din secolul al 12-lea, din anul 1158, adică din același an din care datează prima atestare documentară a orașului,  și acolo se desfăceau produse agroalimentare în Evul Mediu. Piața este flancată la nord de Primăria Nouă iar la est de Primăria Veche, construită în stil gotic. Astăzi zona pieței reprezintă un pietonal aglomerat mai mereu și plin de turiști, astfel că locul e înțesat de magazine și restaurante. Sub piață se află o gură de metrou și o stație de tren.

Pe tot parcursul vizitei (de către grupul nostru) pieței, am dorit să văd altceva decât știam de demult, de acum 20 de ani când am mai fost pe același traseu al acestei excursii până la Paris, așa că acum am stat într-un superb parc din apropierea autocarului parcat (să fi fost parcul englez?) apoi am vizitat zona imediat înconjurătoare. La revenirea grupului am plecat cu autocarul mai departe, către Luxemburg. Eram curioasă cum s-a mai schimbat, ori dacă s-a mai schimbat ceva în micul ducat de când îl văzusem eu în 1995. Dar fiindcă era chiar în ziua de 15 august, adică în plin praznic al Fecioarei Maria (zi liberă în Germania și în alte țări), șoselele și autostrăzile erau super-aglomerate și mai mult stăteam decât rulam pe stradă. Din acest motiv am ajuns seara pe la 9 în Luxemburg. Am revăzut palatul ducal situat pe un delușor înconjurat de un fel de șanț foarte larg, probabil acel șanț cu apă care cândva proteja castelele medievale. Dacă acum două decenii dealul avea doar vegetație spontană, astăzi era amenajat cu superbe grădini.

Ducatul de Luxemburg este un stat pitic între Franța, Germania și Belgia de cca 2,5 km pătrați. Istoria sa începe cu construirea castelului Luxemburg pe la anul 963. În 1354 comitatul este ridicat la rangul de ducat. Astăzi statul este o monarhie constituțională, conducătorul având titlul de Mare Duce, economia sa este una dintre cele mai dezvoltate din lume iar PIB*-ul pe cap de locuitor este dintre cele mai ridicate, astfel că Luxemburg-ul este una dintre țările cu un nivel de trai înalt. Este membru fondator al UE și a adoptat moneda euro încă din 1999.

În zona unde a parcat autocarul, era un obelisc înalt de 21 de metri cu statuia unei femei ținând o cunună de lauri deasupra capului, în vârf. Statuia este aurită motiv pentru care denumirea ei este the golden lady, adică doamna aurie. Monumentul a fost ridicat în cinstea voluntarilor care s-au alăturat forțelor aliate în Primul Război Mondial.

După aceea am plecat din micul stat vizitat la vreme de seară târzie, și ne-am îndreptat către Paris înarmați cu multă răbdare. Pe la 3 dimineața aveam să ajungem în orașul luminilor, adormiți, la hotelul Campanile Bagnolet din estul orașului, lângă o stație de metrou a magistralei 3 și lipit de un mall cu un supermarket Auchan în interior. Dar despre Paris, în postarea viitoare.


* PIB - prescurtare de la produs intern brut, indicativ macroeconomic calculat pe locuitor și pe an, care indică starea de sănătate a economiei unei țări sau regiuni.

Pentru alte articole dedicate acestei excursii vizitați linkul excursie Paris-Coasta de Azur

Excursie Paris - Coasta de Azur, Omnia Turism

sau

Europa by night

O să vedeți de ce concediul meu de anul acesta poate fi pus sub titlul de Europa by night. By very late at night, as zice (= Europa noaptea foarte târziu).
Am sa trec în revista trăsăturile principale ale fiecărei zile de excursie. Apoi voi relua filmul poveștii, mai ales al obiectivelor de vizitat, în articole separate. Excursia durează 12 zile (11 cazări) iar în acest circuit început pe data de 13 august 2014 am avut-o ca ghidă pe Mariana Petrescu.
Din păcate, deși se numește Coasta de Azur, în acest circuit am văzut Cannes timp de jumatate de oră și Nisa timp de o oră. Am mers de multe ori cu Omnia turism, dar circuit atât de suprarealist ca acesta nu am mai făcut. Acum când postez e ora 4 dimineața, aici in Padova unde abia am ajuns la hotel ... 

Ziua 1 - plecarea de la București către Budapesta, cu oprire pe drum în locurile stabilite, pentru a lua toți turiștii. La vamă am așteptat câteva ore bune din cauză că am nimerit un convoi de autocare Eurolines în fața noastră care erau controlate la bagaje. Ajungem seara foarte târziu, după miezul nopții, la hotelul Oekotel Topart din Budapesta. Nu e nimeni la recepție, cheile ne sunt lăsate într-un fel de castronel. Cazarea este relativ ok, doar că nu există săpun!

Ziua 2 - plecare la Viena și vizită de o oră, apoi plecare către Salzburg - vizită o oră - și către Munchen. La cazare se ajunge din nou foarte târziu, fără un motiv special. Cazare la hotelul Ibis - de data asta o cazare ok, fără probleme.

Ziua 3 - vizită Munchen și plecare către Luxembourg și Paris. Datorită unor ambuteiaje se ajunge seara la Luxembourg și la ora 3 dimineața la Paris. Cazare la hotel Campanile de Bagnolet în cartierul de est. Hotelul are camere mici, geamurile nu se deschid deloc, aerul condiționat este instalat per hotel și nu ai cum să-l oprești sau să-l reglezi pe o temperatură mai mare. Mergem la recepție și aflăm că se oprește la 3 dimineața și se dă drumul din nou la 6 dimineața și că toate comenzile sunt la ei. In fiecare noapte tremurăm de frig iar colega mea de cameră pune câte un prosop pe grilajul de unde "bate vântul" ca să mai atenueze efectul. Internetul are o conexiune slabă, dar merge destul de bine în timpul zilei, când nu sunt mulți utilizatori conectați.

Zilele 4 și 5 - vizită Paris. Se ajunge de fiecare dată foarte târziu la hotel, după ora 11 noaptea, fără un motiv real. De exemplu în ziua 6 în loc să se alcătuiască un traseu eficient al obiectivelor de vizitat, ne-am "învârtit" de mai multe ori prin același loc la Place Concorde și Universitatea Sorbona în drum spre câte un obiectiv.

Ziua 6 - timp liber.

Ziua 7 - plecare spre Saint Etienne, pe valea Loarei. Vizită castelele Chambord și Blois. Ghida explică mai multe lucruri la fața locului și mai puțin în autocar. Ajungem la cazare din nou pe la miezul nopții, la hotelul Tenor, din cauză că este plasat în zona veche a orașului care are străduțe înguste tare și șoferii s-au chinuit mai bine de o oră să găsească hotelul și apoi să parcheze lângă el, ceea ce nu s-a reușit. Camerele în schimb, deși mici, sunt foarte curate, noi și cu paturi confortabile. Acum avem prosoape din plin :) Conexiunea internet este foarte bună.

Ziua 8 - plecare către Avignon, Cannes și Nisa. Avem de parcurs vreo 300-325 km*, atenție, drum care se parcurge în mod normal în cca 5 ore! Vizitele la Avignon și la Cannes durează o oră și jumătate, plus o pauză de masă la prânz de o oră. In total să zicem maxim 3 ore, 3 ore și jumătate, cu tot cu vreo 2 pauze de toaletă. N-am înțeles pe ce drum s-a făcut deplasarea, că s-a ajuns la miezul nopții la hotelul Premiere Classe din Nisa, pe care nu mai avem timp s-o vizităm, din păcate. S-au făcut niște manevre soferești cu autocarul pe drum (de pe autostradă se ieșea pe alte șosele, s-a mers pe niște serpentine, parcă ne cam învârteam în cerc, apoi intram iar pe autostradă fix în locurile unde trebuia plătit la porți. Ce au vrut șoferii cu manevrele astea, nu mă pricep să spun.). Astfel în Cannes s-a pierdut cca o oră la intrarea în stațiune și la plecare, când am pornit spre Nisa. Nu am înțeles de ce, s-a mers pe străzile înguste și în pantă care duc spre munte, când șoseaua cea mai accesibilă care leagă cele două orașe-stațiuni este aceea paralelă cu marea și în apropierea ei. Aceasta a fost seara cea mai "aprinsă" dintre turiști și ghidă.
A doua zi șoferii îmi explicau senin că distanța dintre Cannes și Nisa este de 40 de km ! Indicatoarele din Franța arătau doar 18 iar pe internet îmi dă 33,3 km.... Cert este că am ajuns în vreo 2 ore la Nisa, la hotelul care se află pe bulevardul principal, adică pe Promenade des Anglais.
Cazarea la Nisa a fost sub orice așteptări. Un hotel Etap sub o altă denumire, de o stea, foarte slab dotat. Modulul de plastic care constituie cabina de wc și de duș este ca pentru copii, că un adult nu poate sta pe scaunul de wc fără să se lovească la genunchi de ușă, iar în spațiul rezervat dușului nu te poți mișca. Fiecare dintre noi două are la dispoziție un prosop de mărime medie. Dar camera e triplă, oare a treia persoană cu ce se șterge? În baia noastră dușul este lipit cu scotch de furtun :) Geamul nu se deschide (nu pricep de ce este această măsură, cică de securitate, la unele hoteluri !!! ) în schimb așternuturile și camera sunt curate.

Ziua 9 - acum o jumătate de oră (adică pe la 3-4 dimineața) am ajuns la hotelul Florida Inn din Padova. Azi am vizitat Nisa, San Remo (unde din nou ne-au "croșetat" șoferii de pe autostradă pe șosele de-am amețit), Monte Carlo, parfumeriile Fragonard, Milano (la 9 seara), Verona (la miezul nopții). Mă întreb cine a făcut programul ăsta așa de încărcat și de imposibil de efectuat într-o zi normală de concediu.Ghida susține că trasele turistice sunt făcute de oamenii agenției care stau la birou și nu au habar de realitatea din teren. Mă întreb cam cât adevăr este aici. O fi și așa, dar acei oameni nu știu cam câți km se pot parcurge într-o zi ? Mă îndoiesc...

Ziua 10 - a fost in sfârșit o zi relaxantă în Veneția. Dar asta nu ne-a împiedicat să ajungem tot seara târziu la hotel, altul decât cel anunțat inițial. Hotelul a fost ok, dar internetul era pe bani, 50 de cenți jumătatea de oră iar micul dejun a fost aproape inexistent: un singur croissant mic și un ceai sa o cafea (NU ambele!)

Ziua 11 - am vizitat peștera Postojna din Slovenia (un punct forte al excursiei, peștera fiind foarte spectaculoasă) apoi am plecat spre Budapesta, la o croazieră pe Dunăre (by night, desigur), și am ajuns la hotelul Polus pe la 1 noaptea pt că șoferii spuneau că nu știu unde se află, nici ghida, iar GPS-ul i-a scos pe autostradă la vreo 25 de km în afara Budapestei (asta a fost explicația șoferilor pentru ocolul făcut). Noi, grupul din spatele autocarului, am făcut haz de necaz și am râs cu lacrimi, dar am crezut în sinea noastră că avem cazare ceva mai încolo de Budapesta, poate (din față nimeni nu ne spunea nimic, de ce am ieșit din Budapesta și încotro ne îndreptăm). Râsul ne-a pierit când am văzut că facem cale întoarsă, atâta drum. Cineva din față mormăia în barbă că mai bine luam drumul Aradului, și așa era cam dimineață ...  La hotel, altă dandana: ne așteptau abia în seara următoare. Așa că ne-au repartizat o grămadă de triple, o să vedeți voi cum și ce fel la postarea respectivă. În schimb micul dejun a fost consistent, inclusiv cu mâncare gătită, ceva ce până acum nu am mai văzut la masa de dimineață.

Ziua 12 - revenirea acasă. De la București la Piatra Neamț drumul a însemnat o fragmentare pe 3 bucăți (microbuz la ofertă :) până la Focșani, apoi trenul Mangalia - Suceava Nord care era supraaglomerat, apoi tranca-tranca, adică personalul de Bacău-P. Neamț) și o noapte nedormită, care a fost așa, ca un fel de cireașă pe tortul ultimelor 11 nopți nedormite ale excursiei.

Cam asta a fost excursia Paris - Coasta de Azur în 12 zile de la Omnia. Nervi, oboseală, nesomn, picioare umflate și dureroase, ocolișuri pe drum, vizite ratate (Balatonul, care nu s-a mai făcut deloc și Verona, vizitată la miez de noapte, când totul era, firește, închis) și o ghidă ostilă nouă de la bun început, cu o atitudine de mamă cicălitoare sau de profesor de prin alte vremuri față de turist (voi posta și un articol despre părțile bune și mai puțin bune ale d-nei Petrescu, inclusiv cu "perlele" dânsei, relativ numeroase, gramaticale sau de exprimare), multe mese la McDonalds, mese de prânz combinate cu cină, etc, etc, etc.

Dar excursia a însemnat și multe vizite - superficiale, din păcate - o vreme însorită, un grup de turiști în spatele autocarului care s-a închegat foarte bine și s-a amuzat perpetuu, o rupere de problemele cotidiene și/sau sufletești de dinainte. Cel puțin, de la mine așa s-a văzut.

Totuși, deși neajunsuri au fost de multe ori în excursiile pe circuitele Europei, ele fiind inerente până la un punct, de data asta prea s-a exagerat cu ajungerea foarte târziu la hotel seară de seară. Senzația constantă pe care am avut-o a fost că s-a făcut totul împotriva turistului, cel puțin de către șoferi+ghid, deși șoferii s-au purtat ok cu noi, însă rulatul pe autostradă cu 75-80 km la oră și pretextul că mașina are tahograf sau că e blocată electronic (dar după discuțiile aprinse din ziua 8 s-a mers și cu 110 !) au condus la această senzație permanentă că ni se face în ciudă. De parcă ghida și șoferii ar fi împotriva agenției Omnia încercând să facă tot posibilul să-i îndepărteze pe turiști de circuitele oferite de ei.

În urma acestei experiențe, mă alătur și eu acelora care, măcar pentru o vreme, vor alege ofertele altor agenții de turism, din țară și de ce nu?, poate chiar din străinătate.

Update 25 august: mulțumiri familiei Socaci din Panciu care s-a oferit să mă ajute cu transportul pe jumătate din ruta până acasă, astfel încât să nu fiu nevoită să aștept 6 ore în Gara de Nord.

* - 315 km este traseul conform celor spuse de 3 turiști care aveau GPS la ei. Pe internet sunt 465 km pe autostradă de la St. Etienne la Cannes. În orice caz, în acea zi am mers mai puțin pe autostradă, dar ore întregi prin niște serpentine prin munți, până câtorva li s-a făcut realmente rău, am traversat niște munți, ghida spunea că suntem în zona Ardenilor, care în franceză se spune zona Ardeche. Având în vedere că la Cannes am ajuns la 8.30, părerea mea este că s-a mers pe un drum foarte ocolitor și nu pe cel mai scurt drum dintre cele două localități.

Pasi pe nisipul timpului. Efes

Efesul se găsește în Asia Mică, în Turcia de azi, lângă Izmir. Sau, dacă sunteți în concediu la Kușadasî, și de această stațiune renumită e aproape Efesul, la doar 19 km.
Dar când auzi acest nume, Ephesus, gândul îți zboară instantaneu la antichitate, la Artemis, la imaginea unui oraș cândva înfloritor și prosper. Efes a fost construit într-unul dintre cele mai pitorești locuri din Anatolia. Sf. Ioan a trăit în acest oraș, capitală a alte 500 de orașe construite în zonă. În vremurile acelea Homer a scris nemuritoarele sale opere, teatrul magnific era funcțional, iar coloanele sclipitoare de marmură ale templului zeiței Artemis încântau privirea oricui. Orașul avea 25.000 de locuitori care în fiecare an, în luna aprilie o celebrau pe Artemis, zeița protectoare a orașului, zeiță a vânătorii, fiică a lui Zeus, prin spectacole de teatru, întreceri sportive, petreceri.

Templul zeiței este cunoscut drept una dintre cele șapte minuni ale lumii antice iar relicvele orașului Efes oferă o priveliște splendidă a măreției locului în mileniile trecute. După decăderea Imperiului Roman, însă, Efes a căzut în uitare, oamenii au plecat către locuri mai primitoare, apoi pulberea vremii s-a așternut peste oraș. Apele mării s-au retras încet datorită dinamicii scoarței terestre, așa că acum mai bine de 100 de ani, când orașul a fost scos la iveală de sub nisipuri și pulberi fine de argilă depuse în timp, el nu mai este portul de altă dată, ci e la o distanță de 6 km de linia țărmului.

În strădania lor de a căuta izvoare despre originile acestei așezări, arheologii s-au lovit de neputința de a data localitatea. Legendele spun însă, că orașul ar fi fost fondat de amazoane acum mai bine de două milenii. În sec. 11 î.Hr. a fost cucerit de Ionieni, și s-au mai construit acolo temple închinate zeilor greci Apollo și Atena. Mai târziu, pe rând, s-au perindat atenienii și spartanii la conducerea urbei, și până la urmă el a fost cucerit de armatele lui Alexandru cel Mare. Cu timpul, nisipurile aluvionare aduse de râurile din preajmă au închis calea principală de acces către oraș, terenurile au devenit mlăștinoase, a izbucnit o epidemie de malarie, și astfel Conducătorii de atunci au construit un oraș nou ceva mai încolo, unde terenul era uscat și  unde se puteau practica drumuri comerciale. Efesul a cunoscut o nouă perioadă de înflorire care a durat mai multe secole, în ciuda războaielor inerente acelor vremuri.

În sec. 3 d.H. au venit năvălitorii goți și au distrus orașul. Astfel declinul uneia dintre cele mai strălucitoare cetăți ale antichității a început.
Azi te poți plimba prin oraș ca odinioară, pe strada principală. Multe clădiri sunt aproape întregi, de zici că doar ce a fost un cutremur și s-au mai dărâmat acoperișurile. Apoi găsești faimoasa bibliotecă, având un perete aproape integral reconstituit. Sentimentul este fantastic: ai senzația că te plimbi prin timp, că pașii te poartă pe straturi suprapuse de istorie.

Cine ajunge aici, nu poate uita acest loc magic, acest loc încă protejat de o zeiță mândră, frumoasă, iubitoare de natură. Efes este un sit arheologic care nu ar trebui să lipsească de pe lista de priorități a unui turist prin Turcia de azi.

foto 1,2 - biblioteca din Efes; foto 3 - teatrul; foto 4 - templul lui Artemis.

Surse foto: colecția personală (1), pigalehotel.com (4), pixabay.com (2+3)

Scandinavia 2012. Copenhaga.

Pe măsură ce mergeam în jos, către centrul Europei, senzația de straniu și de rece, de alien dispărea, o căldură și o deschidere a sufletului luându-i locul. Începeau să apară sculpturi, tușe arhitectonice mai bogat ornamentate, detalii pe care Nordul nu le are și cărora nu pare să le simtă lipsa.

Danemarca ne-a întâmpinat cu o vreme blândă, răcoroasă dimineața, ușor capricioasă, dar bună de excursie. Am poposit la hotelul de 4 stele Radisson Blu, de lângă aeroport. Era o anume distanță până în Copenhaga, dar merita tot drumul. E un lucru bun să ai cazări de 4 stele când ești într-un circuit.

În ziua aceea aveam să stăm de dimineață până seara în oraș. Am fost lăsați lângă intrarea în parcul de distracții Tivoli, pe care n-am apucat să-l văd, pentru că nu mă așteptam la prețul pipărat. Practic intrarea era câțiva euro, dar erai obligat să plătești mult mai mult, ca să vizitezi câteva amplasamente, adică erai obligat să iei pachetul de bază. Așa că parcul ne-a fost doar locul de întâlnire cu foarte confortabilul autocar danez care ne-a dus și ne-a adus la hotel.

Am vizitat zona centrală, ne-am aventurat în inima orașului în căutarea unui restaurant la prânz, am poposit într-un parc, am mers într-o croazieră, și am vizitat-o pe Mica Sirenă. Firește, n-o puteam rata. A fost sculptată de Edward Meriksen în 1913, având-o drept model pe soția sa. Este întruchiparea personajului cu același nume a celebrei povești de Christian Andersen.Sute de turiști erau când am poposit și noi în port ca s-o vedem și să ne pozăm cu ea. Am cumpărat suveniruri, am tras câteva cadre și ne-am urcat repede în autocar. Era aglomerat, dar și noi aveam mai multe de văzut în ziua aceea.

Însă retina și amintirea mi-a fost impresionată de clădirea numită Diamantul Negru, care strălucește fascinant de frumos, de parcă ar fi o ființă vie, în licărul apei la malul căreia este construită. Adăpostește biblioteca regală din Copenhaga și se numește așa pentru că a fost placată cu granit negru african, rocă de la care îi vine și numele. Dar sclipirile vii se văd numai pe film, în imaginea statică, splendoarea miilor de scântei adamantine nu se dezvăluie privirii.

Într-un târziu, obosită de plimbări prin centrul orașului, prin gară și prin parc în căutarea unui ipotetic metrou către hotel despre care ne spusese ghida - și care nu exista decât într-un alt loc, departe, la câteva stații de tramvai distanță (or fi toți ghizii la fel de neinformați? :) ), am capitulat și am așteptat autocarul danez de ora 18.00, special închiriat pentru noi, să mă ducă la hotel. A fost una dintre cele mai frumoase zile ale circuitului, de fapt, a fost ziua care a marcat întoarcerea din Nord. Întoarcerea din ghețurile spirituale ale Scandinaviei.

M-am lăfăit în somptuosul hotel până târziu în noapte, apoi am lăsat în urmă Danemarca și am plecat spre Berlin.

Scandinavia 2012. Oslo, Elsinore.

In ziua de Oslo eram hotarata sa incep sa vizitez cate ceva, oricat de scump ar fi fost. Si sa fac si niscai cumparaturi. Dimineata am ajuns mai intai la Primarie. Nu voiam sa intru - credeam ca e cu bani si preferam sa cheltui ce aveam pe muzee - si am ramas in parculetul din apropiere sa dau un telefon acasa. Pe cand vorbeam, ca din pamant a rasarit un tuciuriu cu un pahar de plastic in mana ranjind la mine. Am disparut imediat din peisaj cautand grupul de turisti de care apartineam. Am intrat in Primaria din Oslo val vartej, vazand ca pe usa scria ca intrarea este libera. Pana la urma a trebuit sa-i multumesc tuciuriului, ca daca nu era el, nu aveam sa vizitez interiorul acela :)   

Apoi am poposit in apropierea garii, si de la statuia tigrului - aluzie la faptul ca Oslo era candva numit orasul tigrului, adica un oras periculos - am luat-o in sus pe o strada care urca pana la Palatul regal. Pe parcurs am vazut un frumos monument in memoria celor ucisi in 2010 de un nebun inarmat, am vazut gradini si parcuri curate, cladiri cu o arhitectonica deosebita.

Poate ca asteptati mai multe detalii, dar sincer nu pot spune ca Oslo m-a impresionat, ca oras. De altfel, per total, Scandinavia e frumoasa prin miturile sale, prin civilizatia vikingilor, prin istorie, dar nu si prin prezent. Aerul ei este strain, poate raceala despre care vorbesc unii eu am perceput-o ca pe ceva strain, care pe alocuri mi-a incantat ochiul, dar care nu a reusit deloc sa-mi deschida inima. Copenhaga incepe sa semene cu restul continentului si din toate orasele scandinave, pot spune ca mi-a placut. Insa ceea ce avea sa ma impresioneze si sa-mi placa de-adevaratelea in excursia asta, urma sa vina si, mai mult, era ceva la care nu ma asteptam.

Am plecat apoi mai departe pe insula Big Day unde se afla cateva muzee. Am vizitat Muzeul Vikingilor, Muzeul navei Fram, Muzeul Kon-Tikki, si al descoperirilor facute de exploratorul Thor Heyerdahl, Muzeul Skansen - un fel de muzeu al satului unde oameni imbracati in costume traditionale faceau produse traditionale sub ochii turistilor, prin metode vechi. Aici nu am intrat. Pretul era destul de mare - 15 euro (110 coroane), pentru buzunarul meu care trebuia sa suporte pretul unei valize in Germania :)

Muzeul Fram

Muzeul Fram

Muzeul Kon-Tikki

Muzeul Kon-Tikki

Ca o paranteza spun ca ghida a strans de fiecare data pretul intreg de la fiecare dintre noi, si nu pretul redus, pentru grupuri. Ma intreb oare de ce daca nu e multumita de salariul ei nu negociaza cu agentia de turism ? Ce vina avem noi? Mie mi se pare normal sa beneficiez de toate avantajele de a merge intr-o excursie cu grupul, altfel m-as duce singura unde vreau, cand vreau si cum vreau!

Pretul biletelor la Fram: cu 20 de coroane mai mic pt grup decat individual

Dupa aceea am si cumparat cateva suveniruri, m-am invartit pe la un gen de piata de flori, fructe si legume cu gandul de a cumpara niste rosii, dar dupa ce vreo jumatate de ora am dat tarcoale preturilor, m-am lasat pagubasa.

Am plecat apoi cu autocarul la hotel, era dupa amiaza si nu simteam ca as fi vrut sa mai vad si altceva in Oslo.




M-am trezit  a doua zi dimineata cu gandul sa fotografiez casa cu iarba pe acoperis de vis-a-vis de hotel. Cum s-a intamplat ca autocarul era incuiat, iar ambele chei erau inauntru, am avut timp destul sa fotografiez ce doream :)  Pana la urma minunea s-a produs si autocarul a putut fi deschis.

Am pornit catre Goteborg in Suedia, iar din Suedia am traversat Marea Nordului catre Danemarca timp de 20 de minute. De pe ferry-boat vedeam castelul Elsinore, despre care se spune ca ar fi fost castelul lui Hamlet.

Catre seara ajungeam la hotelul Radisson - Park Inn din Copenhaga, zona aeroportului.







Din acelasi serial:

- episodul intai, Scandinavia 2012 - rezumat
- episodul doi, Cracovia - inceputul
- episodul trei, Auschwitz, Varsovia
- episodul patru, Stockholm, Oslo

Scandinavia 2012. Stockholm, Oslo

Asadar in ziua a 6-a din excursie am ramas la hotelul din Stockholm, sa-mi refac spatele uns din belsug cu Voltaren. Ideea e ca desi mare incredere nu am avut - folosisem si in tara acest antiinflamator si mi s-a parut ca nu are efect la mine - Voltarenul m-a pus pe picioare si a doua zi nu mi-a mai pocnit coloana la baie si nu am mai ramas aplecata spre chiuveta in timpul toaletei de dimineata. Probabil e vorba de diferenta in bani (a se citi calitate) de la 15 lei tubul in Ro, la 11 euro in Suedia.

Asa ca in Stockholm puteam sa vad orasul, sau muzeul Vasa, a unei nave de razboi mult prea incarcata cu ornamente si nu numai, asa incat s-a scufundat imediat ce a fost lansata la apa, puteam sa vad Primaria si sala unde se acorda premiile Nobel, sau puteam sa merg intr-o croaziera printre cele 24 de mii de insule care formeaza arhipelagul Stockholm.

sursa: travelgatesweden.sw

A fost o zi frumoasa desi dupa amiaza a plouat putin. A doua zi am luat un mic dejun foarte variat - ca de altfel pe tot parcursul periplului prin tarile Scandinave, cu multe feluri de sunca, salam, branzeturi cu mucegai, cascavaluri, rosii, ardei, castraveti, salate cu maioneza, omleta, oua fierte, ochiuri, peste cu sos de mustar, peste cu sos tomat, fructe si salata de fructe, cafele de tot soiul, ceaiuri, dulceturi si gemuri, unt, sucuri de fructe, clatite americane, croisante, chifle, paine feliata, simpla, integrala, cu seminte, lapte, iaurt simplu si cu fructe - deci un mic dejun foarte bogat si variat, de la care era greu sa te abtii sa nu gusti din toate cele poftite cate putin.

In acea zi am pornit spre Oslo, capitala Norvegiei, iar in drum am oprit la Upsala si am vizitat Catedrala, construita in sec. 13, cea mai inalta catedrala a Suediei unde am vazut mormantul regelui Gustav Vasa si a sotiilor sale (sec. 16).

Apoi, cand am oprit pe drum pentru masa de pranz, am fotografiat si doua masinute vechi, inca in circulatie. Cine stie sa spuna ce marca sunt, este invitat sa o faca, eu ma pricep mai putin la identificat masini, desi a doua parca tin minte ca era un Cadillac, desi nu sunt foarte sigura.

Catre seara am ajuns in Oslo unde am vizitat trambulina de ski de la Holmenkollen

si parcul Vigeland, cu statuile sale ciudate, poate erotice, poate sugerand ca specia umana asa cum o stim noi azi se trage dintr-o rasa mai veche de umani si din niste reptilieni (?) extraterestri, sau poate mai bine sa-i intrebam pe unii precum David Icke care par sa stie multe despre reptilieni si teoriile conspiratiei. In orice caz, mie asta mi-a sugerat pozitionarea statuilor umano-reptiliene sus, si a celor cu oameni ceva mai jos, chiar la nivelul ochilor: ca ultimii ar fi descendentii primilor.

De multe ori am spus in gluma ca daca vrei sa vezi un extraterestru, uita-te in oglinda. Insa acum... se pare ca gluma incepe sa devina realitate... Ce ziceti, hmm? :)

Dupa aceasta vizita am plecat catre hotelul Thon - Triaden, de 4 stele, un hotel foarte original ca si concept arhitectonic, compus din doua corpuri de cladire cu camere pe o parte si pe alta fiecare, unite sus printr-un acoperis transparent, partea din mijloc reprezentand spatii pentru receptie, baruri, etc. Dupa cum vedeti, poza e facuta de pe pasarela de la etajul 2.

Am adormit linistita desi cu gandul la reptilieni :)). Pentru mine excursia abia incepea sa devina interesanta. A doua zi aveam sa vizitez Oslo si cateva din muzeele sale, dar despre ele, in postarea de maine.

Din acelasi serial:

- episodul intai, Scandinavia 2012 - rezumat
- episodul doi, Cracovia - inceputul
- episodul trei, Auschwitz, Varsovia .

______________________________________________________
R:

Anul ăsta ai de gând să vizitezi Spania? Caută pe e-avion.ro unde vei găsi promotii la bilete de avion și vei lua un bilet de avion spre Barcelona la un preț rezonabil!

______________________________________________________