Detectivii salbatici de Roberto Bolano. Recenzie - partea a II-a

Titlu - Detectivii sălbatici, vol. II, partea a doua - Detectivii sălbatici
Titlul original - Los Detectives Salvajes (publicată în 1998)
Autor - Roberto Bolaño (Chile)
Traducerea - Dan Munteanu Colan
Editura - Univers
Colecția - serie de autor
Preţ - 80 lei, ambele volume
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-973-34-1009-6

*** Vă rog votați în chestionarul din dreapta. Vă mulțumesc! ***

Cum spuneam și în recenzia făcută primului volum din romanul Detectivii sălbatici de Roberto Bolano, autorul este în primul rând un excelent povestitor. Partea a doua a romanului, care se găsește inclusă în volumul 2 și are același titlu cu cartea, vine cu o foarte consistentă narațiune a mai multor personaje, care vorbesc despre poeții Ulises Lima și Arturo Belano. În recenziile străine pe care le-am citit despre acest roman se vorbește la unanim despre niște interviuri. Cu tot respectul pentru recenzorii respectivi, eu nu am văzut așa ceva, am văzut capitole pline de povestiri despre ce mai fac cei doi poeți reali-visceraliști și incursiunea lor prin Europa, în următorii douăzeci de ani. Poate n-am înțeles eu despre ce era vorba, de aceea am pus și poze cu pagini de carte de la începutul capitolelor, ca să vă lămuriți singuri.

Cam 50 de persoane povestesc despre Ulises Lima și Arturo Belano în diverse conjuncturi și îi creionează prin prisma propriilor judecăți. Însă pentru că stilul narativ este același, acest lucru nu deranjează, nici nu simți că totul este spus de personaje diferite, ci ai senzația că autorul lor e același, poate chiar același Garcia Madero de care, de fapt, în partea a doua a romanului ne despărțim. Însă Garcia va reapărea în ultima parte.

Dacă discursul narativ continuu, neîntrerupt de dialoguri, cumva asemănător cu scriitura lui James Joyce, vi se pare plicticos, ei bine, tocmai ăsta este punctul forte al lui Bolano și în stilul acesta constă toată frumusețea cărții. Partea aceasta conturează personalitățile celor doi poeți, le arată minusurile și plusurile, căutarea, călătoria, peripețiile (de exemplu Arturo ajunge și la închisoare pentru scurt timp, în Israel), dar niciodată romanul nu este scris din perspectiva lor, a personajelor principale. Niciodată nu știm ce gândesc cei doi, de ce acționează într-un anume fel.

Bolano spune despre această carte că este un fel de scrisoare de adio de la generația din care face parte, cea a anilor '50, a acelora care s-au sacrificat în tinerețe, la propriu sau la figurat, pentru o cauză. Așadar, cartea nu se vrea o privire nostalgică în trecut, autorul vorbește despre idealurile socialiste, despre propria sa tinerețe, când a reușit să supraviețuiască lui Allende, care a fost înlăturat de Pinochet, cu ajutorul CIA. În romanul Detectivii sălbatici Roberto Bolano nu se referă direct la aceste evenimente, dar personajele trăiesc aceleași lucruri pe care le-a trăit el și scapă de niște urmăritori violenți exact la fel cum a scăpat el de Pinochet, din întâmplare.

Poate că Detectivii sălbatici nu e o carte pe care s-o citești pe nerăsuflate, cu toate că firul molcom al narațiunii te poartă lin și te duce acolo unde vrea, și chiar te atrage, făcându-te să-ți dorești mai mult, ca și cum ai gusta dintr-un desert delicios din care tot mai vrei. Lectura este plăcută, lină, de multe ori amuzantă, cu un umor fin, un fel de haz de necaz, cu un limbaj ca-n viață, fără menajamente în funcție de situație. Însă dacă la unii autori licențele de limbaj scârțâie în urechi, lui Bolano îi ies minunat de bine, parcă sunt de acolo, parcă nici nu ar fi putut să scrie altfel pasajele respective.

Recomand cartea cititorului avid de o lectură bogată în imagini și sensuri. Celui care vrea mai mult de la un roman decât acțiune, intrigă alertă și personaje clișeistice. Celui care poate să se delecteze cu lectura, să suspende timpul, să atingă ușa de lumină pe care i-o arată Bolano și să pătrundă prin ea în universul lui.

Mulțumesc editurii Univers pentru lectura acestei cărți. Detectivii sălbatici poate fi cumpărată direct de pe site-ul editurii, sau de la librăriile partenere.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Calendar girl, volumul 2, de Audrey Carlan, recenzie

Titlu - Calendar girl, volumul 2
Titlul original - Calendar girl (publicată în SUA, 2016)
Autor - Audrey Carlan
Traducerea - Ana Omăt
Editura - Univers
Preţ - 39,90 lei, 320 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-771-052-6

Așa cum spuneam și în recenzia primului volum din Calendar girl, după experiențele din primele trei luni, Audrey Carlan o lasă mai moale cu alcovul și scenele sale descrise minuțios, ieșind în peisaj, apoi dezvăluie mai mult din laturile personalității Miei. Din dama de companie, rol care, fie vorba între noi, i se potrivește perfect personajului cu libido exagerat, Audrey vrea s-o transforme cumva pe Mia atât în sora mai mare, grijulie și responsabilă, cât și într-un fel de Zână Măseluță sau o altă zână cu baghetă magică și suflet bun.

În aprilie Mia are contract cu un jucător de baseball, Mason Murphy, ați ghicit!, supersexy și disponibil. Dar imediat ce are loc prima întrevedere, Mason își dă arama de necioplit și bădăran pe față, ceea ce-i scade până la zero interesul Miei în a-și obține bonusul de douăzeci de mii de dolari pentru prestații intime față de client. Rolul ei este să-i păstreze o bună imagine în fața publicului său și ea nici nu vrea să se angajeze la mai mult, deși Mason nu s-ar da înapoi deloc. Însă ca să se facă utilă, Mia observă că Rachel, blonda fină care este impresara lui Mason, e îndrăgostită lulea de bădăran. De aici până la a-și dori să-l facă pe Mason să-și îndrepte atenția către o iubire adevărată, nu mai este decât un pas, pe care Mia îl parcurge cu succes. Însă când tocmai reușise să-i cupleze pe cei doi, ea și Mason se îmbată la un eveniment și reușesc să facă lucrurile să arate altfel în ochii lui Rachel. Oare va reuși ea să redreseze situația și să o facă pe Rachel să-l ierte pe iubitul ei?

Tot în această lună, hămesită de atâta dormit singură, Mia nu ratează ocazia de a-l căuta pe Alec (clinetul nr. 2) când ajunge cu Mason și Rachel la Seattle. Iar Alec nu refuză de fel întâlnirea, potolindu-i Miei dorințele adunate în săptămâni. În perioada de pauză dintre contracte, Mia se duce pe acasă și află că sora ei mai mică, de 19 ani, Maddy, are un iubit. Invitată la cină de către el și familia lui, are o surpriză de proporții și o grijă în plus de acum încolo.

Urmează luna mai și una dintre cele mai fierbinți contracte din carte. Mia este angajată de un designer italian de costume de baie să prezinte alături de alte modele, ultima lui colecție în Hawaii. Designerul n-o folosește pe Mia decât ca model, dar din prima zi de când a pus tălpile pe nisipul fierbinte al insulei, ea îl întâlnește pe zdrahonul de Tai, un samoan (originar din insula Samoa, din Pacific) de culoare, tatuat pe jumătate de corp, și foarte bine dotat, cu care bineînțeles că ajunge foarte rapid în pat.
Curios lucru, Tai are impresia că Mia e femeia vieții lui, pentru că maică-sa, care are puteri de clarviziune, i-a spus că soția lui va fi blondă cu ochi verzi. Astfel, după prima săptămână, timp în care Mia - și noi prin ochii ei - vede frumusețile insulei Hawaii, Tai o invită acasă la el să-i cunoască familia și tradițiile tribale.

Dar mama lui îl avertizează că nu ea este viitoarea lui soție, că destinele lor nu se împletesc, deci să nu se îndrăgostească. Tai este dezamăgit, pentru că el deja se atașase cumva de Mia (ce fată norocoasă! toți clienții se îndrăgostesc de ea! 😆😇😎 ), dar crede în previziunile maică-sii. După luna colorată din Hawaii, plină de sex până la leșin, de soare și ocean, de explicații despre simbolurile tribale din tatuajul lui Tai și de ședințe foto în costume de baie plus size, apar și Maddy cu Ginella în peisajul exotic pentru câteva zile. Maddy, sora Miei, are ochi verzi... oare ea să fie misterioasa blondă pe care Tai o va întâlni întâmplător și care-i va deveni jumătatea vieții?

Din nou vine sfârșitul de contract și Mia ia legătură cu mătușa Millie, care îi povestește că i-a găsit cu greu un contract pentru luna iunie, deși celelalte luni sunt deja contractate și deși Wes și Alec și-au manifestat imperios disponibilitatea de a o mai plăti o lună, sau de a înlocui pe cineva care în ultima clipă ar anula înțelegerea. (Din nou zic, norocoasă fată, Mia asta!)
În iunie Mia pleacă la Washington ca să fie bombonica de la brațul unui politician, Warren Shipley, care se autoprezintă ca fiind unul din cei 1% - adică unul din puținii bărbați extrem de bogați ai planetei. Warren este din start neinteresat de o relație intimă cu Mia, și asta nu pentru că are 65 de ani, ci dintr-un motiv pe care ea îl descoperă în imensa lui casă. Politicianul îi explică fetei că toți aceia din cercurile lui au câte o tânără prădătoare de averi la brațul lor, și, ca să obțină facilități în marile afaceri transnaționale pe care le fac ei între ei, trebuie să se afișeze ca unul de-ai lor din toate punctele de vedere. Mia nu prea înțelege ce are de făcut. Inițial e confuză și nedumerită, iar fiul lui Shipley senior, Aaron, senator de California, o zăpăcește cu alura sa elegantă și, bineînțeles, supersexy.

Însă în curând apele se limpezesc pentru Mia. Se împrietenește cu foarte tânăra soție a domnului Benoît ca să faciliteze semnarea unui contract gras între el și Warren.
Lucrul îi reușește atât de bine, încât bătrânul politician îi trimite mătușii Millie un bonus de 25.000 de dolari. Însă luna iunie îi arată Miei și fața cealaltă a monedei vieții de escortă. Descoperă cu cine se iubește Warren în secret și îl face pe acesta să înțeleagă că nu se comportă cum ar trebui cu femeia iubită, dar află și secrete întunecate despre trecutul lui și mai ales despre Aaron. Luna iunie o găsește pe Mia într-o postură poate mult mai apropiată de realitate pentru o escortă, fie ea și de lux, decât de imaginea idilică de amantă perfectă și de prietenă pe viață cu clienții ei, prezentată de Audrey Carlan până acum.

Aflată pe un pat de spital, Mia își revede prietenii, pe Tai și pe Mason, care au venit s-o ajute, să-i fie alături, iar unul dintre ei chiar a scos-o dintr-o mare încurcătură. Pe parcursul acestui volum doi Mia Saunders comunică prin mesaje cu Wes Channing, primul client care s-a îndrăgostit iremediabil de ea. E geloasă că el are o idilă, dar e conștientă că doar așa, fără să se mai vadă, relația lor ar putea să se rupă. Meditează asupra ofertei lui de a-i plăti datoria cămătarului care l-a băgat pe taică-său în spital, și conchide că n-ar putea să-i fie datoare așa o sumă, că dacă ar accepta, sentimentele dintre ei ar avea de suferit.

Încă nerefacută fizic și nici psihic după răsturnarea de situație din luna iunie, Mia trebuie să meargă mai departe, la Miami, spre un cântăreț celebru care-și spune Latin Lov-ah, pe numele său real Anton Santiago, și care o închiriază pentru filmarea unui videoclip.

Am citit cu ceva mai multă plăcere volumul doi din Calendar girl, am simțit că vizitez și eu Hawaii-ul și Washingtonul, Seattle și locurile natale ale eroinei Mia Saunders. Am aflat lucruri noi, despre tatuajele tribale ale celor din Pacific și am văzut cu ochii minții un spectacol tribal hawaiian oferit de sexy-samoanul Tai și ai lui într-o seară exotică de mai.
Când autoarea pune și astfel de elemente culturale și turistice pe lângă melanjul neverosimil de tandrețe, iubire și prietenie țesut în jurul unei prostituate, fie ea și de lux, parcă citești cu alți ochi cartea și aștepți cu nerăbdare să vezi ce surprize o mai așteaptă pe Mia în cealaltă jumătate a anului ei de sacrificiu pe altarul zeului Eros, întru salvarea tatălui ei.

Și până la urmă, vorba mătușii Millie: ai încredere în călătorie ...

Cartea nu este recomandată persoanelor sub 18 ani datorită conținutului sexual explicit.

Calendar girl volumul II mi-a fost oferită spre lectură de editura Univers și se poate cumpăra direct de pe site-ul editurii sau de la librăriile partenere.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Dragostea e capcana diavolului de Hande Altayli. Recenzie

Titlu - Dragostea e capcana diavolului
Titlul original - Așka șeitan karîșîr
Autor - Hande Altaylî
Traducerea - Emilia Comănici
Editura - Univers
Colecția - Globus
Preţ - 14 lei, 192 pagini
Anul apariţiei - 2010
ISBN - 978-99931-13-19-5

Când am văzut pe site-ul editurii Univers cartea autoarei Hande Altaylî mi-am dorit s-o pun în coș pentru că bănuiam că avea să-mi placă. N-am citit mulți autori turci, însă cred că au un talent înnăscut pentru a scrie, pentru a țese povești credibile, chiar dacă scenariștii serialelor turcești de la tv mai lungesc intriga din diverse motive, plictisind telespectatorul și derapând în derizoriu acțiunea.

Dar la o carte așa ceva nu se întâmplă. Cartea este întotdeauna fascinantă, bună, fluidă, cu un subiect care nu se poate să nu te captiveze. La fel este și Dragostea e capcana diavolului, o carte bine scrisă - și bine tradusă! felicitări Emiliei Comănici și redactorilor Univers - cu un subiect surprinzător de occidental pentru gusturile orientale, care rezonează mai mult cu obiceiuri vechi de zeci sau chiar sute de ani decât cu stilul foarte liberal de gândire european, cel puțin în ceea ce privește viața de cuplu. Cu toate acestea Hande Altaylî face unele concesii tradițiilor poporului căruia îi aparține și consideră iubirea dintre un bărbat și o femeie un păcat, mai ales dacă el este căsătorit.

Așadar, Aslî, eroina romanului Dragostea e capcana diavolului, este o femeie de 33 de ani care a trecut printr-o mare și unică iubire cu niște ani în urmă. Omer, bărbatul de care a fost îndrăgostită până la obsesie, era însurat și era amantul mătușii ei, Julide. Însă după ce Julide trece la cele veșnice, Omer, care se simțise atras inexplicabil de tânăra, pe atunci, nepoată a iubitei lui, o seduce cu ușurința unui bărbat foarte versat și experimentat într-ale amorului. Aslî nu se poate nici ea împotrivi simțurilor năvalnice care o copleșesc. Iubirea lor crește și evoluează, dar într-o zi Omer dispare fără o vorbă.

Aslî se rupe de trecut, se mută, pleacă la alt job și vrea să scape de amintirea lui și de durerea despărțirii căutând alți parteneri. Ariciul, apoi Sinan, o iubesc pe Aslî dar inima ei nu-și mai aparține și de fiecare dată rupe relația pentru că nu se regăsește în ea. Omer o caută și dă peste două dintre prietenele ei, Zerrin și Nalan. Nalan acceptă la un moment dat să-i furnizeze informații despre Aslî și el o urmărește, fără ca ea să afle. Pe de altă parte, și el o iubește nespus de mult, dar vrea s-o uite și să-și vadă de viață, însă divorțează, apoi se recăsătorește cu o altă femeie pe care o părăsește după 3 luni, dându-și seama că n-o să scape niciodată de iubirea nutrită pentru Aslî.

Aparent întâmplător, după șapte ani de la despărțirea lor, cei doi se reîntâlnesc și acum Omer este liber. Viața le oferă amândurora o a doua șansă. Oare vor ști cei doi s-o fructifice și să împlinească această iubire fascinantă de ambele părți? Finalul este neprevăzut și vă las să-l descoperiți singuri.

Colateral, m-a amuzat personajul Ali Kerim, șeful idiot al lui Aslî, care are o relație amoroasă cu Nalan, mi-a plăcut stilul foarte bine strunit al autoarei Hande Altaylî, care nu se pierde în detalii și conduce perfect acțiunea romanului, am citit cartea Dragostea e capcana diavolului ca pe apă, cum se spune, și mi-a plăcut mult, mai mult decât orice serial turcesc bun.

Dacă vă plac serialele turcești, cu siguranță o să vă placă și Dragostea e capcana diavolului de Hande Altaylî. Un roman de dragoste, unde personajele principale trăiesc iubirea vieții lor, în tumultul marelui oraș Istanbul, la granița dintre interdicțiile tradițiilor turce și libertatea oferită de gândirea occidentală.

Mulțumesc editurii Univers pentru oportunitatea de a citi acest roman. Cartea se poate comanda direct de pe site-ul editurii sau de pe site-urile partenere.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pentru alte articole de același gen vă rog accesați pagina Recenzii cărți.

Smulgatorul de inimi, de Boris Vian. Recenzie

Titlu - Smulgătorul de inimi
Titlul original - L'Arrache-cœur (prima apariție - 1953)
Autor - Boris Vian (1920-1959)
Traducerea - Diana Crupenschi
Editura - Univers
Colecția -
Preţ - 20 lei/ 176 pagini
Anul apariţiei - 2012
ISBN - 978‑99931-865-2-6

Boris Vian este un scriitor complex, care poate alătura poezia, fantasticul, anti-existențialismul și absurdul la un loc, fără accente stridente, ba dimpotrivă, parcă acest melanj stilistic și de curente literare îi reușește cel mai bine. La început am avut senzația că citesc o carte de Serge Brussolo, datorită scriiturii oarecum asemănătoare, a alăturării unor elemente diferite în asocieri stranii și figuri de stil originale:

lumina zilei își luase zborul în spatele falezei... 

sau, despre un bebeluș nou-născut:

era roz, cu o guriță umedă de caracatiță și ochi de carne încrețită. 

Însă pe parcurs parcă aș fi intrat în Imaginarium-ul dr. Parnassus, pentru cei care știu la ce film fac aluzie. Totul începe firesc, normal, ca și cum ai păși într-un univers imaginar, dar prietenos. Însă pe măsură ce te adâncești în poveste, normalitatea lasă treptat, locul unui univers absurd și atemporal, în care personajele au nume simbolice, și dacă te gândești că pe personajul principal îl cheamă Jacquemort (=Jacques cel mort), te duce gândul că lumea descrisă de Vian este o lume de dincolo de realitate.

Romanul începe cu sosirea lui Jacquemort, un medic psihiatru (care se consideră gol sufletește și vrea să psihanalizeze oamenii ca să se umple de poveștile lor), într-un sat la malul mării, unde prima sa misiune este să moșească nașterea a trei băieți. El o aude pe Clementine țipând în durerile nașterii, și astfel ia contact cu cei la care va rămâne să locuiască o vreme. Clementine face o depresie post-natală puternică și își respinge propriul soț, pe Angel, considerând că din cauza lui a trebuit să suporte chinurile facerii. În consecință, de nevoile ei și ale celor trei bebeluși, botezați Joel, Noel și Citroen, se va ocupa Jacquemort, ca și cum nu Angel ar fi cealaltă jumătate a cuplului, ci el, psihanalistul.

În dorința de a o ajuta pe Clementine, Jacquemort merge la dulgher, pentru pătuțuri, la preot pentru botez și astfel ia contact cu locul în care se află. Biserica e în formă de ou, preotul se află într-un conflict permanent cu sătenii, cărora nu vrea să le facă să crească dulcișorul și pe care-i consideră îndepărtați de Dumnezeu, oamenii nu au rușine și acționează cel puțin ciudat, animalele au un statut asemănător oamenilor, dar sunt pedepsite dacă greșesc și bătrânii sunt vânduți la licitație, în târguri, drept jucării pentru copii. Rușinea și alte sentimente de vinovăție sunt aruncate într-un râu roșu, de unde La Gloire, cel menit să preia aceste sentimente aruncate în apă, trebuie să le scoată la suprafață cu dinții.

Jacquemort se revoltă pentru ceea ce vede dar lumea îl disprețuiește pentru asta. Însă el își urmează cu insistență dorința de a psihanaliza pe cineva. Servitoarea Clementinei, Culblanc (=cur alb), crede că psihanaliza înseamnă a face dragoste și devine metresa doctorului, care acceptă bucuros oferta fetei. Când Jacquemort nu are chef s-o "psihanalizeze" pe Culblanc, ea îl primește în pat pe stăpân, pe Angel, care este respins de soție. Până la urmă servitoarea rămâne fidelă, dacă se poate spune așa, Clementinei, pentru că ei îi povestește totul în legătură cu relația cu doctorul, și Clementine este aceea care îi interzice lui Culblanc să răspundă la întrebările puse de Jacquemort care, totuși, voia să afle câte ceva despre ea.

Povestea curge mai departe, intrând tot mai adânc în universul paralel din sat. Singurul care încă rămâne normal, până la un punct, este Jacquemort. Disperat că oamenii nu se lasă psihanalizați, vrea să analizeze o pisică dar se lasă păgubaș. Până la urmă cel care acceptă provocarea va fi La Gloire, iar după ce bătrânul moare, Jacquemort îi va lua locul, trebuind să curețe râul roșu de rușinea aruncată de săteni. Astfel, devine și el parte a acelei lumi ciudate, contribuind la mersul ei înainte.

Alegorie a conștiinței umane, sondare a unui psihic colectiv trecut printr-un război mondial, care după ce a văzut atâtea orori, nu mai vrea să știe de nimic decât de propriul egoism și de satisfacerea propriilor nevoi, Smulgătorul de inimi satirizează defectele omenești și pune cititorul pe gânduri. Lumea lui Vian este o lume a satirei absurde și a adevărurilor crude, spuse fără preaviz. Lectura este foarte plăcută, în ciuda fundalului absurd care devine prim plan pe parcurs. Smulgătorul de inimi e o carte pe care o iei în mână, te lungești comod pe canapea și apoi te bucuri de călătoria la care te invită din chiar primele sale pagini.

Mulțumesc editurii Univers care mi-a pus la dispoziție această carte.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I

Titlu - Calendar girl
Titlul original - Calendar girl (publicată în SUA, 2016)
Autor - Audrey Carlan
Traducerea - Ana Omăt
Editura - Univers
Colecția -
Preţ - 40 lei (pe site-urile partenere se găsește cu reducere de Mărțișor), 320 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-771-051-9

După copertă, am crezut că este o carte despre lumea modellingului și a reclamelor. Apoi am citit descrierea de pe site-ul editurii Univers, și mi-am dat seama că aveam de-a face cu un alt fel de carte, despre o escortă de lux și întâmplările prin care trece. Mai citisem așa ceva, chiar și la noi cineva a scris sub pseudonim un roman pe un asemenea subiect acum niște ani.

Dar Calendar girl se vrea altceva. O tânără de 24 de ani se află într-o situație critică, din care nu poate ieși fără să accepte un mare compromis. Tatăl ei este dator un milion de dolari unui cămătar - în treacăt fie spus, tipul a fost iubitul fetei - iar acesta a trecut la amenințări, gorilele lui bătându-l pe bărbat, care acum se află în comă. Mia Saunders vrea să-și ajute tatăl, și, în disperare de cauză, apelează la o mătușă care activează în industria traficului legal de carne vie. Aceasta îi propune să vină la ea, pentru contracte cu bărbați ultrabogati care să o plătească cu o sută de mii de dolari pentru o lună, ca damă de companie. Mia acceptă, pentru că este singură modalitate prin care ar putea aduna într-un timp record o sumă atât de mare de bani, legal.

La început, cartea poate să respingă cititorul prin scenele fierbinți minuțios descrise, însă cine poate să treacă ușor peste paginile cu astfel de text, ajunge să găsească o carte plăcută, incitantă, lăsând la o parte moralitatea îndoielnică a personajului. Dacă scuturi bine romanul de paginile erotice și de ceea ce este neverosimil (răsplata fantezistă sau faptul că Mia cade leșinată de dorință în brațele fiecărui client de la prima întâlnire, iar toți clienții ei sunt sexy, tineri și frumoși), așadar dacă scuturăm bine cartea de balast, rămâne ideea unui job ca oricare altul. Mia joacă niște roluri - de iubită, de model, de falsă logodnică, etc. Fără picanteriile adăugate de autoarea Audrey Carlan, poate că ar fi rămas un roman de dragoste - că până la urmă asta este - fără cine știe ce succes de public.
Pe foarte scurt, firul principal al celor 4 volume este iubirea dintre Mia și Wes, primul client, sentiment care se maturizează pe parcurs și ajunge la o răspântie unde cei doi au de ales dacă vor rămâne împreună sau nu.

Și, probabil, pentru că Audrey Carlan nu poate da mai mult decât o duce mintea, și nu poate face dintr-un subiect banal o capodoperă literară, glazurează substanțial tema cărții în ciocolata erotismului, obținând astfel un succes de public și de încasări. În Statele Unite Calendar girl a fost scrisă în douăsprezece volume, corespunzătoare celor douăsprezece luni ale anului. Acest stil de a publica un roman era la modă în Anglia lui Dickens, acum 150 de ani, iar după primele fascicule, scriitorii primeau scrisori de la cititori și continuau povestea ținând cont de părerile acestora. Bănuiesc că și Audrey Carlan a urmat aceeași rețetă, pentru că după luna ianuarie, destul de agresiv împănată cu scene de sex, celelalte două luni (la editura Univers Calendar girl e împărțită pe trimestre, în 4 volume) conțin scene erotice mai puține. Cel puțin, mie așa mi s-a părut, deși recunosc că am trecut rapid peste ele și din acest motiv se poate să fi avut doar impresia că s-au rărit.

Primul client, Wes, un bogătaș tânăr și frumos, scenarist, care deocamdată dorește să țină la distanță eventualele femei vânătoare de avere, se îndrăgostește iremediabil de Mia. Wes îi propune Miei să-i plătească datoria către cămătar și să rămână împreună, dar ea, poate nesigură pe propriile-i sentimente, poate curioasă ce va fi mai departe în această aventură, ori poate de teamă că mătușa ei o va pedepsi pentru că nu și-a respectat contractul și l-a reziliat prea devreme, merge mai departe către următorul client, încălcând o clauză contractuală și stabilind împreună cu Wes că se vor mai vedea.

Alec Dubois, clientul celei de-a doua luni ca escortă de lux, este un pictor care o folosește pe Mia drept model pentru următoarea sa expoziție, iar al treilea client este un restaurator italian bogat, Anthony Fasano, care, la fel ca și Wes, vrea să pară că are o viitoare nevastă, dar asta numai pentru că nu are interesul să se afle că este gay. În martie, ca să-și potolească dorințele carnale, Mia se va mai întâlni cu Wes, așa, "ca între prieteni care fac sex". De la fiecare din clienții ei Mia învață câte ceva despre artă, viață și oameni, și pe fiecare dintre clienți îi amețește cu felul ei de a fi și cu frumusețea ei.

Este o carte plăcută, dincolo de scenele explicite de sex. Este scrisă fluent, fără figuri de stil, într-un fel tipic american. Se citește foarte ușor, ca o carte de vacanță, și aduce cu un serial TV pe care abia aștepți să-l vezi pentru că are lux, decoruri și haine frumoase, actori frumoși, și totul se scaldă într-o lumină ireală. Calendar girl, cel puțin în primul volum, nu vorbește despre partea umbrită a vieții. Acolo totul e roz, ba chiar roșu aprins, ce foșnește de dantela lenjeriei intime aruncate neglijent pe marginea unui pat răvășit. În Calendar girl viața e frumoasă și voluptoasă, la fel ca Mia. Și poate că e tocmai picătura de vis de care avem nevoie, uneori, ca să uităm de stresul cotidian.

Cu toate neajunsurile sale, Calendar girl dezvăluie un colț dintr-o lume a bogaților pe care doar ne-o imaginăm și la care mulți dintre noi nu avem acces. Și ăsta e un merit care nu-i poate fi contestat.

Cartea nu este recomandată persoanelor sub 18 ani datorită conținutului sexual explicit.

Calendar girl volumul I mi-a fost oferită spre lectură de editura Univers și se poate cumpăra direct de pe site-ul editurii sau de la librăriile partenere, unde o găsiți la reducere.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Detectivii salbatici de Roberto Bolano. Recenzie - partea I

Titlu - Detectivii sălbatici, vol. I, Mexicani pierduți în Mexic
Titlul original - Los Detectives Salvajes (publicată în 1998)
Autor - Roberto Bolaño (Chile)
Traducerea - Dan Munteanu Colan
Editura - Univers
Colecția - serie de autor
Preţ - 80 lei, ambele volume
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-973-34-1009-6


Mărturisesc dintru început că de mult n-am mai citit o carte atât de bine scrisă și atât de bine tradusă, precum Detectivii sălbatici. Roberto Bolano (1953 – 2003) este un poet transgresat în zona de proză a literaturii, pentru că, după cum el însuși recunoștea, nu putea să-și întrețină familia din poezie. Iar asta se simte în scriitura foarte fluentă, curgătoare, ca o mătase fină, când, de fapt, scrie despre bordeluri, prostituate, drogați și folosește un limbaj fără nici un fel de perdea. Însă totul e atât de firesc, de autentic, de la locul lui, că începi să te întrebi cum de n-ai observat această lume foarte colorată și în preajma ta? Bolano te ademenește mai întâi cu o seară de cenaclu literar, pentru ca să te conducă mai apoi, prin intermediul povestitorului García, într-o lume underground, uneori sordidă, alteori banală, sau agresivă, cu fum de marijuana sau cu intimități desfășurate la vedere. Bolano descrie totul franș, fără false pudori. Și citești, pagină după pagină, căutând firul poveștii, când, de fapt, te afli de mult în chiar miezul ei.

Romanul are două volume, disproporționate ca număr de pagini (168 respectiv 768), dar este împărțit în trei părți. Prima parte coincide cu primul volum și se numește Mexicani pierduți în Mexic. Acțiunea începe pe la mijlocul anilor '70 și are în prim plan pe tânărul poet aspirant García Madero, de 17 ani, care frecventează un soi de cenaclu literar unde vin poeți aparținând curentului real visceralist. Termenul este inventat de Bolano și se referă la curentul literar în vogă, în Mexicul anilor '70, infrarealismul. García Madero este student la drept, dar își va părăsi studiile pentru a se alătura grupului de poeți, deși nu este sigur dacă vrea să rămână cu ei sau să-și găsească un drum propriu. Este crescut și finanțat de un unchi, care apare sporadic, îi mai dă bani și îl întreabă dacă totul este în regulă cu el, dacă merge la cursuri și dacă nu se droghează. García la început este sincer, dar pe măsură ce lucrurile se schimbă în viața lui, iese de sub controlul unchiului său.

În plan secund sunt cei doi "detectivi sălbatici", poeții Arturo Belano (un alter-ego al autorului) și Ulises Lima, personaj, se pare, inspirat de un prieten al lui Bolano. Cei doi poeți nu sunt foarte vizibili în prima parte cărții, dar pe parcurs devin personajele principale, luând locul lui García Madero. Titlul cărții se referă la căutarea inițiată de cei doi detectivi, prin toată lumea, pe parcursul a mai multor ani, a unei poete, Cesárea Tinajero, considerată fondatoarea curentului real-visceralist, care a publicat o singură poezie, undeva prin anii '20. Dar până acolo, García cunoaște mai multe femei, practicante sau nu ale celei mai vechi meserii din lume, se îndrăgostește de Maria, însă viața îl poartă prin mai multe paturi, până când, deși nu vrea neapărat, rămâne cu Rosario, fată experimentată care știe să obțină cam tot ceea ce vrea de la el. Poate chiar și mariajul.

Acum, cartea poate fi citită și ca atare, urmărind firul poveștii și căutarea poetei Cesárea Tinajero, sau poate fi citită într-o altă cheie, luând în considerare că însuși Bolano a plecat din țara natală Chile, în Mexic, din cauza regimului instituit de dictatorul Pinochet. Parțial, Bolano folosește în romanul Detectivii sălbatici propria sa experiență de viață și anii de detenție din Chile pentru a contura Mexicul anilor '70.

Într-o recenzie din El País, criticul spaniol și fostul editor literar al ziarului, Ignacio Echevarría, a declarat despre Detectivii sălbatici că este "romanul pe care Borges l-ar fi scris". (Cititor avid, Bolaño și-a exprimat adesea dragostea pentru opera lui Borges și a lui Cortázar și, odată încheiată o prezentare generală a literaturii contemporane argentiniene, a spus că "Borges [i-a plăcut] mai mult").
"Geniul lui Bolaño nu este doar calitatea extraordinară a scrierilor sale, nu este conformă cu paradigma scriitorului latino-american ", a spus Echeverria. "Scrisul său nu este un realism magic și nici un baroc, ci o oglindă imaginară, extrateritorială a Americii Latine, mai mult o stare de spirit decât un anumit loc".

Mulțumesc editurii Univers pentru lectura acestei cărți. Detectivii sălbatici poate fi cumpărată direct de pe site-ul editurii, sau de la librăriile partenere.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pentru alte recenzii de carte
vă rog accesați pagina Recenzii.

Ce-a mai ramas din mine de Monique Proulx, recenzie

Titlu - Ce-a mai rămas din mine
Autor - Monique Proulx (volum apărut în Canada, ed. Boreal, 2015)
Traducerea - Diana Crupenschi
Editura - Univers
Colecția - Romanul sec. XXI
Preţ - cca 40 lei, 338 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 9786067710861

Romanul social Ce-a mai rămas din mine (titlul original Ce qu'il reste de moi) prezintă epopeea unui oraș. Personajul principal este orașul în sine, la modul general, exemplificat prin metropola canadiană Montreal. Astfel, acolo locuiesc în armonie și Hasid de pe strada Durocher, care se grăbește zilnic să ajungă la sinagogă, și artistul care dă un spectacol în studioul său din cartierul de divertisment și mulțimea adunată în Bell Center. Deși oamenii care umplu acest oraș sunt atât de diferiți, ei au totuși ceva în comun: fervoarea metropolitană, freamătul marelui oraș, transcendența istoriei îngropate adânc sub asfaltul pe care îl calcă ceas de ceas. Potrivit autoarei Monique Proulx, un depozit mistic se ascunde sub picioarele montrealezilor, contaminându-i, dându-le energie, și acesta este cel mai mare avantaj al lor. Monique Proulx propune aici un mare roman al metropolei, și revenind la originea orașului, ea descrie visul, aparent lipsit de sens, care i-a dat naștere. Arată modul în care viziunea incredibil de îndrăzneață a fondatorilor lui continuă să se manifeste și azi, în concentrarea umană care a devenit Montreal-ul de astăzi.

Laurel, un căutător al adevărului ne ghidează prin această carte a aventurilor multiple și a trăirilor intense. De la el, ajungem la Thomas, tatăl său, scenarist renumit, la tânăra sa mătușă Gaby, care predă franceză imigranților, la bunica Francoise, recent decedată, care-i amintește lui Laurel neîncetat despre descendența lor franceză și despre Folle Entreprise. Plonjând în trecut, descoperim că la începuturi a fost un anume Paul de Chomedey, care pune piciorul pe o insulă ce avea să devină foarte importantă în viitor. Poate că adevăratul protagonist al acestui roman este de fapt Jeanne Mance, care descoperă, ca și ceilalți care au părăsit Europa pentru America, o altă viață. De-a lungul timpului, toți cei care au devenit locuitori ai marelui oraș, au descoperit o altă viață și și-au croit un destin nou prin ea.

Revenind în prezent, o cunoaștem pe Maya, iubita lui Laurel, care este mult prea frumoasă pentru a-i rămâne fidelă. Maya locuiește într-o casă bântuită, crede ea, și îl cheamă pe Guillaume, preotul, contactat printr-o aplicație pe smartphone și angajat ca s-o exorcizeze. Dar dincolo de fantomele propriei conștiințe, Maya e o femeie decăzută moral, inconștientă de mocirla în care se zbate să supraviețuiască. Prin Guillaume ajungem la afganul Zahir Ramish, care se refugiază în biserica pentru a face greva foamei.

Așadar, prin multitudinea de personaje umane, schițate în tușe puternice, prin vâltoarea unei vieți care pune laolaltă episcopi, comercianți, artiști, oameni din toate categoriile sociale, autoarea găsește armonia sonoră care face din toate aceste destine separate un întreg. Mai mult, paralelismul poveștilor din trecut și din prezent nu este deranjant, nu reprezintă un hiatus și nu te face să crezi că citești niște nuvele separate, dimpotrivă, același filon mistic traversează timpul și sălășluiește atât în primii coloniști francezi cât și în urmașii lor de azi.

Deși la început mi-a fost greu să intru în poveste, mă bucur că am perseverat. Personajele sunt bogate, complexe și ating o varietate de teme actuale fără a fi dezvoltate redundant și obositor. Cartea se citește ușor, fluid, paginile curg una după alta, adâncindu-te și pe tine în misterul marelui oraș. Este remarcabil faptul că, prin această faună foarte diversă, autoarea ne invită într-o metropolă reală, chiar dacă este o ficțiune. Persoanele fără adăpost, aborigenii, comunitățile culturale sunt bine reprezentate, fără a se intra în detalii inutile. Totul reprezintă un mare tablou al unei societăți unite, vii, pe care chiar așa am vedea-o și noi, potențiali vizitatori ai Montreal-ului. Însă în carte, lucrurile evoluează diferit, către ceva amenințător și negru.

În final, cititorul nu poate decât să aprecieze munca depusă de Monique Proulx care semnează un roman scris cu un stil aparte: dialoguri animate, demne de claritatea cu care scriu mari romancieri, bogăție în alegerea cuvintelor, precum și originalitate în firul narațiunii. Astfel, Monique Proulx își confirmă locul pe podiumul marilor scriitori ai literaturii universale contemporane.

Am avut plăcerea să citesc această carte prin bunăvoința editurii Univers.
Cine dorește, poate cumpăra cartea direct de aici sau de la librăriile partenere.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pana de dinozaur de S.J Gazan - recenzie

Titlu - Pană de dinozaur
Autor - Sissel-Jo Gazan (Danemarca, 2008)
Traducerea - Petru Iamandi
Editura - Univers
Colectia - Enigma
Preţ - 48 lei, 384 pagini
Anul apariţiei - 2013


Romanul de debut a scriitoarei daneze S.J. Gazan, Pană de dinozaur aparține, prin firul principal al poveștii, genului polițist și cartea a fost apreciată și premiată atât în țara natală a autoarei cât și în alte țări nordice.

Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul

Titlu - Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul
Autor - Robin S. Sharma
Editura - Vidia
Preţ - cca 35 lei
Anul apariţiei - 2010
Nr. pagini: 221
Traducător: Patricia Cihodaru

Personajul principal este un avocat de succes, Julian Mantle, care suferă un atac de cord în timpul unui proces. Cu timpul se reface, dar trece în acelaşi timp printr-un fel de purgatoriu spiritual, şi din viaţa orientată către bani, faimă şi prestigiu, ajunge să-şi dorească să lase în urmă totul pentru a merge în India căutând o cale a purificării lăuntrice. La revenirea sa, este un alt om, modelat conform învăţăturilor spirituale tibetane, şi îşi împărtăşeşte experienţa cu asociatul lui de odinioară.

Aşadar avem o carte despre iluminare interioară, despre iniţiere pe calea împlinirii a unui altfel de destin. Este o carte despre ce înseamnă fericirea ca stare, nu ca un accesoriu venit la pachet cu averea şi cu faima personală. Robin Sharma împleteşte cu uşurinţă ficţiunea cu învăţăturile spirituale, pledând pentru o viaţă împlinită pe ambele planuri, pentru că "dacă spui că nu ai timp să-ţi purifici gândurile şi să-ţi pui viaţa în ordine, este la fel cu a spune că n-ai timp să alimentezi maşina din cauza condusului".

Cartea lui Robin Sharma poate fi procurată şi de pe internet, pe mai multe librării online. Eu am luat-o de pe BookZone şi am avut o experienţă foarte plăcută cu personalul librăriei, iar coletul a sosit a doua zi după plasarea comenzii.
Volumul este unul de mare succes, s-a vândut în mai multe milioane de exemplare în toată lumea.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Barbatii inteligenti NU au nevoie de amante

Titlu - Bărbaţii inteligenţi NU au nevoie de amante
Autor - Andrei Vulpescu
Editura - A. V. Personal
De cumpărat la Librăria Bookzone
Preţ - 39 lei, 312 pagini
Anul apariţiei - 2016


Mărturisesc că după primele pagini din carte am fost intrigată. Pusă în starea de a gândi. De a mă gândi (pe mine însămi), de a compara stările mele proprii vizavi de iubire şi mi-am zis, dom'ne, Vulpescu ăsta, are şi n-are dreptate. Ia să vedem, mai încolo, ce zice? Şi am continuat sa citesc, iar dumnealui a continuat să mă pună pe gânduri, şi am terminat de citit cartea şi mi-am zis: dom'ne, Vulpescu ăsta, până la urmă are şi n-are dreptate.

Uneori m-am regăsit în ceea ce a scris dânsul şi-am aflat răspunsuri la propriile mele întrebări despre viaţă, alteori i-am înţeles punctul de vedere, iar în câteva rânduri nu l-am aprobat. Dar aşa cum e viaţa, suntem şi noi. Aşa este şi cartea aceasta, o sumă de stări, de crâmpeie de experienţă omenească aşternută pe hârtie, nud şi crud, pentru că viaţa trebuie luată ca atare, nu cu artificii şi cu politeţuri inutile, că nici ea nu te menajează, la o adică.

Cartea e şi nu e despre amante, însă cu siguranţă e despre iubire. Iar "iubirea are nevoie de rutină... Oooops, oare ăsta să fie motivul pentru care atâţia oameni fug de rutină? Pentru că de fapt, fug de iubire? Este o variantă." De cine fug bărbaţii? De femeia cicălitoare, "un soi de Monica Tatoiu a comportamentelor umane - doar ea le ştie pe toate." Dincolo de femeile astea doritoare de un sclav lângă ele pe care să-l poată controla, sunt femeile inteligente care, zice autorul, nu sunt înşelate de către bărbaţi, de către bărbaţii inteligenţi care nu au nevoie de amante. Pentru că, în fond, fiecare atrage ceea ce gândeşte.

În finalul cărţii sale Andrei Vulpescu ne propune un exerciţiu de sinceritate. Fiecare dintre noi să ne întrebăm cum îi vedem pe cei din sexul opus, şi cum îi caracterizăm pe cei din acelaşi sex cu noi? Răspunsurile reprezintă ceea ce atragem în viaţă, respectiv felul în care ne comportăm într-o relaţie. Și cel puțin în ceea ce mă privește, exercițiul s-a dovedit a fi surprinzător de exact, în special în a doua parte, acolo unde judecând alte femei, de fapt îmi puneam în față oglinda, fără să văd că eu și numai eu mă oglindeam în ea.

"Mi-e greu să cred că un bărbat care crede că femeile sunt curve, a atras de altceva decât curve; aşa cum mi-e greu să cred că o femeie care crede că bărbaţii sunt porci a atras în viaţa ei bărbaţi iubitori şi corecţi." La urma urmei, totul depinde de percepţie, "de propria construcţie mentală" iar "decizia vă aparţine ... întotdeauna. Nu degeaba spun unii că eşti ceea ce gândeşti."

Iar eu adaug că suntem și ceea ce citim :)



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Toate titlurile bune au fost date - sau cand un blogger scrie carti

Titlu - Toate titlurile bune au fost date
Autor - Silviu Iliuţă, blogger la cronicipebune.ro
Editura - Contra Media
Libraria Bookzone
Pret - 38 lei
Anul apariției - 2016

Cartea începe cu câteva pagini pline de un umor spumos, proaspăt, relaxant, care descreţeşte imediat fruntea şi invită la lectură. Personajul principal povesteşte o întâmplare din viaţa lui, de pe vremea când toată lumea asculta Europa Liberă dar nimeni nu recunoştea cu voce tare asta de teama Securităţii. După mişto-ul şi limbajul fără perdea de la primele pagini, domnul Silviu Iliuţă plonjează direct în literatura de mare calibru ademenind fără speranţă cititorul într-o lume personală, plină de sensibilitate și umor, care te invită de multe ori la meditație.

Băieţică, aşa îi spune Maria povestitorului cărţii, ne poartă prin aburii amintirilor unui alt Tom Sawyer, căruia părinţii i-au fost persecutaţi politic şi care din acest motiv a fost trimis la orfelinat. Pasajele din prezent se împletesc cu acelea din anii '80. Acum, povestitorul îl reîntâlneşte pe Tom, adică pe Florin de la orfelinat, care odinioară locuia în centrala termică şi cu care juca şah cu piese improvizate. Dar acum fostul Tom nu-şi mai aminteşte, sau nu vrea să-şi amintească, despre anii de atunci, pentru că a ascuns acest adevăr de familia sa şi motivează că la orfelinat a fost lovit cu capul de calorifer şi apoi operat, de aceea nu mai are multe amintiri din acei ani. În fundal, tuşele unei societăţi sumbre a trecutului se văd estompate de prim-planul poveştii celor doi copii, dar îndeajuns de puternice pentru a recrea în mintea cititorului adult trăirile personale dintr-un vălătuc cenuşiu al unor ani plini de pericole reale sau imaginare, de teamă, restricţii şi lipsă de orizont.

Dar Maria... Maria este fata care-i tulbură liniştea adolescentului de la începutul anilor '90, fata de care se îndrăgosteşte, alături de care se deschide în faţa primilor fiori ai iubirii. Povestea liceanului îndrăgostit aduce prospeţime lecturii şi dezvăluie un erotism despre care mulţi se feresc să vorbească în gura mare. Timpul trece şi adolescentul creşte, iar firul roşu al cărţii este întrerupt din loc în loc de povestiri separate cu tentă filosofică, de parcă un alt Godot este aşteptat pe o bancă atemporală a unor dialoguri dintre un el şi o ea anonimi.

Frazele curg lin, de parcă nici un efort nu s-a făcut pentru a scrie această carte scrisă cu atâta sensibilitate. Autorul pendulează între prezent şi trecut, mereu, ca între un "atunci şi acum" permanentizat.
"Toate titlurile bune au fost date", sau oricum îţi place s-o numeşti, e o carte de citit, pe care n-o laşi din mână după primele pagini, care te prinde bine în mrejele ei. Oare Băieţică va rămâne cu Maria până la capăt? Oare Maria va ieşi neaşteptat din viaţa lui înainte de a-şi împlini iubirea abia înfiripată? Deocamdată, mă duc să citesc cartea până la capăt, dacă nu cumva veţi fi voi mai nerăbdători decât mine să aflaţi.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Dormitorul de mahon

Esmeralda urcă singură în dormitorul de mahon în noaptea aceea de Bobotează. Bătrâna servitoare, tanti Tamara, îi pregătise camera și îi dăduse cheile. Esmeralda locuia acum doar cu Tamara și cu intendentul moșiei. Erau vremuri tulburi, se auzea zvon de război chiar lângă oraș, iar părinții fuseseră nevoiți să plece la București de mai multe luni, nici ea nu știa prea bine de ce. Dar nu părea să-i pese foarte tare, pentru că la 17 ani era prea tânără să o preocupe astfel de nimicuri. Tamara îi povestise de multe ori despre dormitorul de mahon și legendele lui. Spunea că noaptea de Bobotează e o noapte magică pentru orice fată, și că dacă își pune o oglindă sub pernă și respectă un anume ritual, își va visa ursitul, așa cum și bunica ei, în aceeași cameră îl visase pe nenea Tache, pe care avea să-l cunoască la primul ei bal în societate și cu care avea să se mărite în vara următoare.

Accidentul

Priveam către cer, cu ochii asudaţi, apoi începu răpăiala, ca şi cum el, cerul mi-ar fi îndeplinit ruga pe loc. În câteva minute tricoul se făcu una cu pielea şi buclele mi se lăţiră în jos, grele de picăturile mari. Fulgera uşor. Îmi venea să râd. Întotdeauna îmi plăcuseră fulgerele - scântei de Dumnezeu pe Pământ. Pedalam fără să mai ţin ghidonul, cu mâinile întinse, primind şuvoaiele de ploaie pe braţe, când, din aerul acum spălat de vară târzie, răsări în spatele meu o mașină bleumarin şi n-am mai simţit decât impactul. Au! Genunchiul… Străinul văzu că nu mai puteam merge şi mă luă în braţe. Vorbea germană și din păcate nu am înțeles nimic din ce spunea. Mă depuse pe bancheta din spate, apoi culese bicicleta, suprarealist deformată. Am ajuns acasă, iar el a plecat ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Am mers cum am putut până la ușă, am descuiat și m-am trântit direct pe canapea, suflecându-mi blugii zdreliți. Piciorul se umflase deja. Fir-ar să fie!, mi-am zis. Am luat perna și mi-am pus-o sub picior. Apoi de pe noptieră am luat cartea Sapte ani in Tibet, de Heinrich Harrer. Văzusem filmul și țineam morțiș să citesc și cartea, pentru că-mi plăcuse povestea adevărată a aventurii trăite de autor în Tibet timp de 7 ani, după ce membrii expediției germane din Nanga Parbat la care participa fuseseră prinși de britanici și ținuți într-un lagăr de prizonieri în India, până când Heinrich și prietenul său, Peter Aufschnaiter, reușiseră să evadeze.

Durerea din genunchi devenise acută. Am sunat-o pe Adina, doctorița de țară cu care mă împrietenisem, și am rugat-o să mă oblojească în vreun fel, pentru că eu mai mult de comprese reci nu știam ce să-mi fac. Am lăsat romanul pe jumătate citit, deoparte, și am întins mâna după pachetul adus de poștăriță de dimineață. Prima carte scoasă din cutia de carton bej a fost Mănâncă, roagă-te, iubește de Elizabeth Gilbert. Știam pe scurt despre ce era vorba: o femeie a cărei viață personală ajunge într-un impas se hotărăște să facă o schimbare: divorțează, după aceea intră într-o nouă relație nepotrivită, apoi călătorește pentru a întâlni oameni noi și pentru a-și îngropa trecutul. În aceste călătorii, întotdeauna inițiatice pentru eroul cărții, Liz se redescoperă pe sine, se reinventează pe sine, după o depresie în care își exorcizează trecutul, purificându-se.

Ploaia stătuse de mult, eu n-apucasem să citesc decât primele pagini din foarte captivantul roman, că am și auzit în curte glasul Adinei și binecunoscutul accent german al străinului care credeam că plecase în treburile lui. Mă gândeam cu părere de rău că nu aveam în casă un ghid de conversatie roman - german. Ce bine mi-ar fi prins! Dar pentru moment germana de școală primară a Adinei era cea mai bună soluție la îndemână. Cu greu am șchiopătat până la ușă s-o deschid. Din prag, figura lunguiață cu ochii de un albastru metalic mă salută surâzând și ținând în mână bicicleta mea:
- Hallo!


articol scris pentru www.elefant.ro

Bratara de argint

Stăteam lungită pe divan, cu o ţigară între degete, televizorul mergând şi picioarele mele înfricoşător de reci. Era ajunul Crăciunului, pe seară. Afară era când albastru, când gri, dar lumina era proaspătă, în ciuda norilor grei. Mă gândeam la cum plecase cu inima strânsă și nu dăduse nici un semn o vreme. Îmi spusese că nu se știe ce ne poate oferi viața, așa că să nu-l aștept. După un an, mă căutase din nou, iar acum spunea într-un mesaj pe email că-mi va face o surpriză. Știam că revenise în țară, îl așteptam, nu ratase niciodată ziua asta. Ziua în care ne cunoscusem. Soneria mă trezi din reverie. Am sărit de pe canapea, alergând emoționată să deschid. Trebuia să fie el, nu putea fi altcineva.

M-a privit scurt şi apoi a coborât ochii spre valiza pe care o lăsă jos. L-am salutat ca și cum ar fi plecat ieri, dar inima numai nu-mi spărgea pieptul de bucuria revederii. L-am urmărit cu privirea şi cu un surâs obraznic pe buze. Îl exploram fără jenă, îl scotoceam din priviri, îl intimidam de-a dreptul, dar îmi fusese atât de dor de el.
- Nu mă poftești?, mă întrebă ușor stânjenit.
- Scuză-mă, am spus și am deschis ușa larg. Bine ai venit! am fost în stare să articulez, apoi ne-am îmbrățișat strâns, aproape de sufocare. L-am auzit chicotind ușor.
- Eiii, don'șoară, mai încet că mă învinețești!, apoi mă luă în brațe și mă ridică deasupra ochilor lui, făcând două piruete.
După ce a lăsat paltonul pe brațul unui fotoliu, ne-am așezat pe canapea.
- Deci asta era surpriza, am râs, arătând spre el.
- Că am venit fără să te anunț? Nu. Sau ... nu numai.
Apoi din buzunar a scos o cutie micuţă. S-a apropiat de mine şi, cu mâinile tremurânde, mi-a întins micuţa cutie de carton învelită în catifea albastră pe care scria cu litere argintii silver jewelles. "Un cadou?" m-am întrebat în gând, încântată, dar şi puţin derutată de gestul său. Nu mă aşteptam, nu-i stătea în fire să-mi cumpere bijuterii, seturi de argint, mereu zicea că nu se pricepe să-mi ofere ceva ce mi-ar plăcea. N-am luat-o. I-am zis, în schimb, să o deschidă. Încercam să par indiferentă, să nu-mi dezvălui curiozitatea însă privirea-mi rămase fixată pe pătratul albastru din mâinile lui. Şi i-am văzut degetele ridicându-se... şi între ele... o brăţară de argint masiv cu pietre de topaz, neasemuit de frumoasă!

M-am uitat discret pe talonul care însoțea cutia și am văzut că scria pe el bijuterii RegalGold.ro. Nu-mi luam ochii de la cadoul meu și îmi plăcea prea mult ca să nu încerc mai târziu să caut și alte bratari de argint de la www.RegalGold.ro. Îmi plăcea totul: lucrătura, finisajul, felul în care se așeza pe încheietura mâinii mele. Mihai se uita la mine insistent. Am roșit. Fără să vreau, îl lăsasem lipsit de atenția mea. S-a apropiat și m-a cuprins de după umeri, apoi a întors cutia albastră cu fața spre mine spunând:
- Țin minte că mi-ai zis cândva că tu n-o să porți niciodată cătușă de aur pe inelarul stâng. De aceea ți-am luat o "cătușă" de argint. Vrei să fii soția mea?

M-am emoționat toată. Într-adevăr, cutia nu era goală încă, mai avea în ea un splendid inel, tot cu piatră de topaz, să se asorteze cu brățara. Mi l-a pus pe deget apoi am petrecut cele mai frumoase sărbători din viața mea. După câteva săptămâni am plecat alături de el, în țara de adopție, într-o aventură în doi care avea să dureze toată viața.