Se afișează postările cu eticheta seriale turcesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta seriale turcesti. Afișați toate postările

luni, 20 ianuarie 2020

Vis de iubire ep. 1-5 rezumat

Vis de iubire ep. 1-5 rezumat

1. În fiecare dimineață, Sanem lucrează în magazinul tatălui său preț de câteva ore, timp în care visează și lucrează la o carte pe care speră din tot sufletul s-o publice într-o bună zi. Este fericită cu viața ei până când părinții îi spun că trebuie să-și găsească un job decent sau să se mărite. Acum Sanem se duce la compania unde lucrează soră-sa mai mare, Leyla, o tânără foarte diferită ca și caracter. Fata nu știe că acolo va întâlni iubirea vieții sale, dar mai mult, se va implica într-o acțiune care de fapt, este o capcană întinsă lui Can, patronul companiei. Can s-a îndrăgostit de ea la prima vedere, dar Sanem pare că-l disprețuiește tocmai pentru că este bogat și, crede ea, arogant.

2. Drept urmare a implicării ei în ceva ce habar nu are ce este și de unde provine, Sanem intră în casă la Can fără permisiune, dar scapă ca prin urechile acului să fie prinsă. Cu toate acestea, faptele generează consecințe și ea se va vedea intrată într-o horă în care este nevoită să danseze. De data asta nu va fi ușor să iasă basma curată. Ba mai mult, după ce ajunge acasă, le găsește pe Aysun și Mevkibe (mama lui Sanem) certându-se din cauza ei. Can este pe punctul de a perfecta un contract cu o companie aeriană importantă, dar o anume Aylin este pusă să împiedice acordul. Ca de obicei, Sanem va fi aruncată fără voia ei în vâltoarea evenimentelor și primește o îndatorire neașteptată.

3. Can dă o petrecere la care și ea este invitată, dar nefiind obișnuită cu lumea din înalta societate, cade în piscină. De ciudă și de nervi, iese rapid și vrea să se schimbe și să plece. Super-modelul Arzu Taș este noua figură a unui brand renumit, iar agenția cu care va lucra va avea numai de câștigat în prestigiu și bani. Arzu preferă agenția Fikr-i Harika, dar nu știe că Aylin îi va face probleme. Sanem primește o nouă sarcină - s-o supravegheze discret pe Arzu - și se va afla împreună cu Can în mijlocul unor situații imprevizibile.

Vis de iubire ep. 1-5 rezumat

4. Sanem se trezește că este geloasă pe Can și nu vrea să recunoască asta nici față de ea însăși. Ca să scape de sentimentele care se pare că există în inima ei, începe să se poarte urât cu Can, care bineînțeles că se simte ofensat. Acum au de luat o hotărâre. Sanem nu are a se băga deloc în viața lui Can, și nici el în viața ei. Tot ce va fi între ei va avea legătură cu munca și atât. Oare va fi posibil așa ceva? După ce magazinul este preluat de Cakal Ihsan, Nihat (tatăl lui Sanem) se duce la Halil să-i dea banii pe care îi datora, dar rămâne uimită să audă că Sanem a plătit datoria. La companie apar niște clienți redutabili dar Aylin face tot posibilul să-i facă să plece, și se aliază cu Emre ca să saboteze firma lui Can și să preia clienții pentru ea.

5. Fabbri se simte insultat când Can și Sanem pleacă de la petrecere ținându-se de mână. În acel moment el anunță că nu va lucra cu agenția Fikr-i Harika, dar Ceycey face un alt anunț care salvează situația. Angajații merg într-o tabără motivațională alături de alte companii similare. Sanem trebuie să fie acolo împreună cu logodnicul ei. Acasă, Nihat nu se poate împăca cu ideea că nu mai are băcănia. Pe de altă parte, Mevkibe caută o soluție pentru a ieși din această criză.


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Vis de iubire prezentare tr                                     urmează: Vis de iubire ep. 6-10 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











duminică, 19 ianuarie 2020

Vis de iubire - prezentare



Vis de iubire - prezentareTitlul original: Erkenci Kuș
Traducere - Vis de iubire
Gen: comedie romantică
Episoade: 51, de cca 150 minute
Producător: Gold Film, Turcia 2018
Rețeaua de distribuție: Star TV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Cagri Bayrak
Scenariul: Ayșe Kutlu Uner

Serialul se difuzează pe Happy Channel din 20 ianuarie 2020.

Povestea din serialul Vis de iubire este despre o fată Sanem Aydın (interpretată de Demet Özdemir) care lucrează în micul magazin al tatălui ei care este bolnav. În fiecare dimineață, ea deschide magazinul și lucrează până la sosirea tatălui ei, apoi începe să viseze și să lucreze la cartea pe care încearcă să o scrie. Viața obișnuită a lui Sanem se schimbă atunci când îl întâlnește pe Can Divit (interpretat de Can Yaman) un tânăr om de afaceri foarte prezentabil care conduce o agenție de publicitate.

Mama fetei încearcă s-o convingă să-și caute un job și să se mărite, dar ea nu vrea, mai ales că nu-l place pe Muzaffer, pretendentul găsit de maică-sa. Ca să-și umple timpul, caută de lucru la compania Countess, unde lucrează sora ei, Leyla. Countess (Kontess) este agenția lui Can. Într-o zi Leyla îi spune lui Sanem că revista de femei pe care o scoate Kontess angajează fete tinere și ea decide să-și depună CV-ul pentru un interviu. Acest lucru va reprezenta un moment de cotitură pentru ea, deoarece Can o place și are încredere în ea, mai ales că cineva (fratele mai mic al lui Can, Emre), căruia nu-i convine poziția de șef a acestuia, îi tot face probleme.

Cum va evolua viața lui Sanem vom afla din serialul Vis de iubire, de pe Happy Channel.

rezumatele episoadelor: 1-5, 6-10, 11-17



urmează: Vis de iubire, ep. 1-5 tr. rezumat

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











miercuri, 15 ianuarie 2020

Ma numesc Zuleyha episodul 9 rezumat

Ma numesc Zuleyha episodul 9 rezumat

Toată lumea caută căruciorul și pe Adnan. Hunkar o găsește pe Haminne acasă, lângă micuța seră și nimeni nu bănuiește că ea ar fi de vină pentru dispariția bebelușului. Gaffur îi ceartă pe cei care păzesc poarta, Züleyha este foarte agitată, doar Sermin zâmbește satisfăcută, deși nu are nicio implicare în dispariția copilului. Cineva vine cu informația că un anume Moslem, din sat, ar fi fost văzut împingând un căruț de copil iar Demir se și repede la colibe, furios, la Moslem și la taică-său, Rustan. Moslem se ține bățos, dar când Demir amenință, tună și fulgeră, Rustan, care este bolnav de inimă, face o criză și în zorii zilei moare. Moslem nu este vinovat, Demir află că de fapt, nu el, ci cineva care seamănă cu el ar fi fost văzut cu un căruț. Oamenii vorbesc despre un individ care locuiește izolat, Fevzi, și a cărei nevastă a pierdut un copil și a cam luat-o razna, că se poate să fi găsit bebelușul și să-l fi luat acasă. Fevzi seamănă cu Moslem și precis el este făptașul.

Vorbele astea ajung și la urechile lui Gaffur care vrea să găsească copilul ca să primească recompensa de la stăpân. Demir a alertat și autoritățile și Yilmaz vede în ziar anunțul dispariției lui Adnan. Atunci el își dă seama că Yamanii cred că el a răpit copilul și va merge să-l caute, întrebând-o pe fosta lui vecină de la colibe cine ar fi putut face așa ceva. Ea îl îndrumă către Fevzi și Yilmaz ajunge acolo înaintea lui Gaffur. După aceea, lasă căruciorul în apropierea porții conacului Yamanilor, trage câteva gloanțe în aer ca să-i avertizeze și pleacă. Demir găsește copilul și toată familia e ușurată de griji, dar se gândesc cine să fie cel care se joacă cu ei în felul ăsta. Ulterior Haminne își amintește că a uitat copilul în pădure și astfel se dezleagă tot misterul (este evident că Fevzi a crezut că micuțul era abandonat), dar din păcate a murit un om datorită atitudinii feroce a lui Demir.

Ma numesc Zuleyha episodul 9 rezumat

În acest timp Züleyha a fost oarecum ținută din scurt mai ales de către Hunkar, care nu o lasă să iasă prea mult din casă pentru a nu afla accidental din gura servitorilor sau a muncitorilor că Yilmaz trăiește. Între ele două are loc o confruntare la un moment dat, Zuleyha îi spune soacrei sale că nu înțelege ce tot are de șușotit cu Demir, întreabă de ce uneori este ținută doar în casă și cere explicații. Demir o lămurește că fiind bogat și influent, are și dușmani și încearcă s-o protejeze. Ajuns acasă la Fekeli, Yilmaz îi povestește acestuia ce a simțit când l-a luat în brațe pe Adnan, lucru care i se pare curios, din moment ce este fiul rivalului său.

Cum spuneam mai sus, în sat Rustan moare iar Yamanii află. Gaffur se duce primul pe acolo să-și exprime condoleanțele dar este luat în răspăr. Hunkar vrea să ofere de mâncare, pomană pentru cel plecat la ceruri, însă sătenii în frunte cu Moslemo refuză, sătui de comportamentul stăpânului lor care parcă nu mai este cel de altă dată. Yilmaz se mai duce și el prin sat și îndeamnă oamenii să nu se mai bazeze pe Demir pentru că el le va da de toate - și deja le-a adus haine și de mâncare. După aceea îi dă bani drept răsplată lui Nazire pentru că l-a ajutat când era rănit. La conac se aude despre această ispravă, Demir vrea să-i pedepsească pe oameni dar Cengo îl potolește.

Fekeli face un plan de răzbunare. După ce anterior cumpărase un teren la Cukurova pe numele lui Yilmaz, acum îi cumpără o fabrică de prelucrare a bumbacului. Următorul pas este să plătească un anunț la ziarul local cu decesul său. Chiar în timp ce Demir descoperea că bunăstarea lui Yilmaz provine de la Fekeli, Hunkar citește anunțul de deces din ziar, apoi îi spune și lui Demir despre asta. El se enervează și îl numește pe Fekeli ucigașul tatălui său (rezultă că pentru acea crimă a stat el în pușcărie), deși mafiotul i-a spus lui Yilmaz că nu l-a ucis pe seniorul Adnan Yaman tocmai pentru că s-a gândit că are un copil de crescut.

Ma numesc Zuleyha episodul 9 rezumat

La bucătărie scandalul relației dintre Sebahattin și Gulten izbucnește. Fadik nu-și ține gura și îi spune lui Sanyie, iar aceasta, după ce o ia la rost pe Gulten, își dă seama că fata avea nevoie de doctor pentru Yilmaz, nu că ar fi fost o relație. Dar bârfele rămân. Sermin se tot interesează de Veli, ba și discută cu el la telefon (el - de la un telefon public mințind-o ca e la hotel și are o întâlnire de afaceri), află că stă în zona suburbană a Adanei și flirtul lor continuă.

Seara, are loc un eveniment la un restaurant de lux unde vine toată crema înaltei societăți din Adana. Zuleyha strălucește de frumusețe, Demir este foarte încântat, când apare Yilmaz, elegant îmbrăcat, ca proaspăt om de afaceri ce este. Toată familia Yaman îl vede, și el pe ei ....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 8 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 10 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











luni, 13 ianuarie 2020

Ma numesc Zuleyha episodul 8 rezumat

Ma numesc Zuleyha episodul 8 rezumat

Colibele sunt arse deși Cengo nu este de acord cu ceea ce face Demir și îi spune direct că este lipsit de conștiință. Oamenii ies din acele corturi de paie, nu va fi nicio victimă, dar totul se distruge. Focul este văzut de la conac, iar Demir îi va ascunde adevărul Zuleyhăi, mințind că totul a pornit de la o sobă defectă. Hunkar este și ea surprinsă că fiul ei s-a pretat la un asemenea gest și a doua zi se duce cu mâncare la sărmanii oameni rămași fără adăpost promițând că în scurt timp le va ridica alte locuințe într-un alt loc de pe moșie. Servitorii nici ei nu știu prea multe, dar Gulten se duce să-l caute pe Yilmaz iar vecina care a avut grijă de el o alungă de acolo considerând că din vina ei s-au petrecut toate relele. Pe de altă parte, Gaffur îi povestește lui Sanyie cum au decurs lucrurile, iar ea se întreabă ce poate să aibă domnul Demir împotriva lui Yilmaz într-atât încât să dea foc la colibe? Hunkar o cheamă pe femeia care l-a ascuns pe Yilmaz deoparte și o descoase, dar ea minte că s-a trezit cu bărbatul, rănit, într-o încăpere pe care o folosea de magazie și că nu știe ce s-a întâmplat cu el în seara incendiului.

Acum vedem că Yilmaz a fost salvat de Cetin și adus acasă la Fekeli care cheamă un medic să-l îngrijească. După ce își revine, Yilmaz îl consideră și îl numește pe Fekeli tată, pentru acest gest. Peste puțin timp, el se duce să dea târcoale conacului s-o vadă pe Zuleyha dar crede că ea l-a trădat, în special după ce un fotograf vine la familia Yaman și le face niște poze, iar una din ele apare în ziarul local, arătând o familie aparent fericită. Acum el vrea să se răzbune pe Demir și pentru incendiul din sat. Așa că într-o zi pătrunde neobservat în garajul de la conac, ia benzina din rezervorul mașini, și când Demir pleacă cu treburi, se oprește în drumul prăfuit. Acolo Yilmaz îl lovește în cap, îl leagă și îl duce într-un șopron, apoi îi dă foc locului respectiv, lăsând un cuțit pentru Demir ca să se salveze. Mașina este găsită de Cengo, care îl ajută pe Demir să-și schimbe hainele afumate și să-și revină. Când ajunge acasă, Demir o minte pe Hunkar că a căzut în canal și de aceea are hainele lui Cengo pe el.

Fekeli îi explică lui Yilmaz că asta înseamnă răzbunare, să-l faci pe inamicul tău să trăiască în teroare, nu să-l omori. Apoi Yilmaz îl întreabă pe binefăcătorul său ce are cu familia Yaman și acesta îi povestește că în trecut ei i-au ucis familia într-un accident intenționat și că acum are de gând să-și ia revanșa.

Dar să revin la poza din ziar - articolul respectiv mai are o consecință neașteptată: Veli revine la conac unde este nevoit să mintă că este vărul Zuleyhăi, chipurile ca să vadă copilul. La un moment dat se preface că merge la baie, dar intră în camera surorii sale vitrege și o șantajează că dacă nu-l sponsorizează constant cu bani, îi spune lui Demir că Adnan este al lui Yilmaz. După aceea ia un colier scump fără ca Zuleyha să aibă timp să schițeze vreun gest și îl bagă în buzunar. Hunkar află că Veli "e la baie" și vine imediat în dormitor alungându-l de lângă nora ei. După acest incident, ea îi spune lui Demir ce s-a întâmplat, inclusiv despre prima vizită la conac, apoi Demir îl ia la o plimbare cu mașina și în câmp oprește, amenințându-l pe Veli cu moartea dacă-l mai prinde pe la ei pe moșie, demonstrându-i că știe cine este și ce hram poartă.

Veli pleacă cu coada între picioare, dar nu se întoarce la Istanbul pentru că acolo îl așteaptă celor cărora le este dator. Acum, se duce cu colierul la un bijutier și face rost de bani ca să poată să stea la un hotel ieftin și să trăiască. Sermin, care mereu se înființează la Yamani când este Veli acolo, îl place și într-o zi se întâlnește pe stradă cu el. Veli pricepe imediat că Sermin îi face ochi dulci, și o invită la un restaurant pe ea și pe prietena cu care ieșise la plimbare. Astfel el întrevede o nouă sursă de bani, deși nu știe că Sermin îi seamănă în anumite privințe. În urma prânzului luat împreună, Sermin începe să spere la inima lui Veli și acceptă pentru prima oară divorțul despre care Sebahattin vorbește zilnic.

Ma numesc Zuleyha episodul 8 rezumat

Într-o zi însorită, familia Yaman stă afară cu Adnan în cărucior. Hamine tot ar vrea să meargă la plimbare, dar Hunkar o bagă în casă. La un moment dat, merg cu toții înăuntru, căruciorul cu copilul rămânând în curte. Hanime prinde momentul și pleacă fără să o vadă nimeni. Iese la câmp pe drumeag, Adnan plânge, iar bătrâna îl lasă în drum și se duce în lanuri. Adnan adoarme. În casă Zuleyha alertează pe toată lumea că băiețelul a dispărut, răpit, crede ea. Hunkar imediat observă lipsa lui Hamine, dar nimeni nu știe unde să caute. Pe drumeag mâinile unui bărbat apucă de cărucior și îl duce mai departe ....

Cine este cel care l-a preluat pe Adnan? Dacă este Yilmaz, Fekeli sau Veli veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.



a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 7 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 9 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











duminică, 12 ianuarie 2020

Ma numesc Zuleyha episodul 7 rezumat

Ma numesc Zuleyha episodul 7 rezumat

Demir și Yilmaz se întâlnesc și se iau la bătaie, dar Demir îl doboară pe tânăr apoi îl leagă de un tractor și îl pune pe Gaffur să-l tragă pe câmp. După scurt timp, se răzgândește și îl duce la râu (unde se alătură și Cengo), apoi plănuiește să-l împuște mortal. Yilmaz cade în apă și se preface mort, iar Demir cu Gaffur pleacă de acolo crezând că aceasta este mort. Cengo este foarte mirat de această ură atât de mare și ulterior va cere niște explicații. La o șuetă într-o seară, Demir îl va minți pe prietenul său că Yilmaz este fratele vitreg, cartofor, al Zuleyhăi și că din cauza datoriilor pe care le are tot vine să-l șantajeze ca să-i dea bani și mai spune că ar fi violat-o pe Zuleyha chiar la conac. Cengo crede povestea inventată de Demir și promite să-l ajute la prinderea lui Yilmaz și la eliminarea lui.

Când Demir ajunge la conac află că Zuleyha tocmai a născut un băiețel sănătos. Sermin nu pregetă să observe față de toată lumea că bebelușul este normal și că nu pare născut prematur. Demir se uită cu luare aminte la copil, dar Haminne începe să vorbească despre viperă și spune că de frica șarpelui și de la căzătură a născut Zuleyha. Demir se înfurie văzând că toată lumea voia să-i ascundă așa un lucru important, dar chiar și așa, tot intră la bănuieli că micuțul Adnan nu e al lui, deși este conștient că avea nevoie de un moștenitor. Seara, Demir rămâne pe gânduri cu privire la Yilmaz și are presimțirea că acesta nu este mort, apoi discută cu Hunkar despre asta. A doua zi îi ordonă lui Gaffur să-i găsească cadavrul.

Ma numesc Zuleyha episodul 7 rezumat

Yilmaz este rănit la umăr și nu poate să miște brațul aferent rănii. Se chinuie să ajungă pe celălalt mal, iar de acolo îl preia Gulten care-l văzuse când dădea târcoale conacului și urmărise tot ce au făcut stăpânul și Gaffur la câmp. Ea îl duce în sat, la colibe, la o femeie care fusese vecină cu cei doi iubiți la începuturile venirii lor la Cukurova și o roagă să îl îngrijească, fără să afle nimeni că el este acolo. După aceea Gulten îl caută pe Sebahattin și îl aduce la Yilmaz ca să-i scoată glonțul. În acest context Gulten va fi adeseori plecată de acasă iar Saniye și Fadik îi vor simți lipsa. Într-o zi, pe când doctorul încearcă s-o liniștească pe Gulten care plânge pentru că ai ei vor s-o mărite cu un băiat pe care nu-l iubește, Fadik îi vede unul lângă altul și crede că doctorul și Gulten au o relație și că de aceea ea lipsește cu orele de la conac. Pe de altă parte, Sermin îl controlează la cabinet pe soțul ei și află că într-o zi a venit o fată și el a plecat cu ea (Yilmaz avea febră și Gulten s-a dus la Adana, la cabinet, să-l cheme.) Astfel un nou scandal stă să izbucnească la ferma Yaman.

Gaffur se duce să-l caute pe Yilmaz dar pe drum, tot gândindu-se ce va face cu cadavrul, își dă seama că dacă tânărul este mort și se află crima, el va fi pus să spună că l-a omorât și va merge la închisoare în locul lui Demir. Așa că Gaffur se roagă acum ca Yilmaz să fie viu. Între timp găsește o bucată de cămașă și urme de sânge exact în râpa unde l-a tras Gulten după ea. Gaffur merge pe drumeag și ajunge la colibe, trăgând concluzia că trebuie să fie ascuns de careva pe acolo. Mai înainte, însă, găsise în noroi actele false pe care Yilmaz le făcuse la Adana și le ascunsese lângă un lan. Gaffur îl anunță pe Demir despre ceea ce a descoperit, fără să-i arate actele false.

Ma numesc Zuleyha episodul 7 rezumat

Șeful mafiot cu care se împrietenise Yilmaz, Fekeli aga, vine și el la Cukurova și se duce în casa unui prieten vechi care-l pune la masă și îi povestește ce s-a mai întâmplat între timp. Fekeli își dezvăluie intenția de a-și redeschide afacerile pe care le avea cu ani în urmă și îl ia pe Cetin, fiul prietenului său, drept ajutor. Mai întâi cumpără o casă mare și luxoasă ai cărei proprietari au murit.

La conac are loc botezul micuțului Adnan, apoi Hunkar împarte aur slujbașilor, iar Demir se duce să dea bani celor de la colibe, însă face asta și ca să vadă dacă Yilmaz este acolo. Acesta este în colibă, dar auzind că se anunță ceva, iese afară și astfel află că Zuleyha are un băiețel. După aceea Yilmaz leșină, tocmai la timp, pentru că femeia care-l îngrijește îl trage înăuntru și nimeni nu-l observă. După ce împarte banii Demir pleacă mestecând în minte un alt plan. Seara ar trebui să aibă loc cununia lui Gulten cu acel băiat dar ea vine furioasă și îi dă verigheta înapoi spunând că nu se mărită cu el. Gaffur se enervează, însă Gulten îl amenință că a văzut tot ce s-a întâmplat cu Yilmaz, că știe totul și despre cum a fost rănit, și că dacă nu e lăsată în pace, va spune tuturor ce a văzut. Gaffur tace, Fadik crede că Gulten a refuzat măritișul pentru că-l iubește pe doctor, iar Demir, care află toate acestea e decis să-l caute pe Yilmaz în fiecare colibă.

Ma numesc Zuleyha episodul 7 rezumat

Imediat Demir pleacă împreună cu Gaffur și Cengo în sat și cere să vină persoana care-l ascunde pe Yilmaz. Gaffur cotrobăie în colibe dar nu găsește decât o haină cu un document în ea (Yilmaz s-a ascuns). Femeia care-l îngrijea nu recunoaște nimic, iar Demir când vede așa ceva, pune să fie dat foc la toate colibele. În conac, Hanimme care auzise o discuție despre Yilmaz acum tot întreabă de el și bineînțeles că Zuleyha o aude, începând să se gândească oare de ce vorbește bătrâna despre iubitul ei?

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 6 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 8 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











sâmbătă, 11 ianuarie 2020

Ma numesc Zuleyha episodul 6 rezumat

Ma numesc Zuleyha episodul 6 rezumat

Lunile trec. Züleyha se mai obișnuiește cu ideea și începe să se poarte mai normal cu Demir, deși în inima ei figura lui Yilmaz nu s-a șters. Și, pe măsură ce Hunkar și Demir au tot mai multă grijă de ea, la bucătărie invidia și ura se întețesc. Atât Saniye cât și Fadik o bârfesc și o urăsc pe noua lor stăpână. Într-o seară când toată familia Yaman merge  la o cină de afaceri, la întoarcerea acasă Züleyha ascultă la ușă și aude ce vorbe urâte se spun despre ea. Atunci se înfurie și le ceartă foarte tare pe amândouă amenințându-le că le dă afară de la conac. Saniye se încăpățânează să creadă că Hunkar va fi de partea ei, dar are surpriza să vadă că se înșeală. Hunkar le spune verde-n față că îi dă afară pe toți dacă Saniye nu-și cere scuze și nu jură pe Coran că va tăcea acum înainte.

Gaffur află toată tărășenia și o ceartă pe Saniye amenințând-o cu divorțul dacă nu face întocmai ceea ce este de făcut, ca să nu-și piardă serviciul câțiva oameni nevinovați. Saniye refuză și se trezește dată afară din casă cu tot cu lucruri, de către un Gaffur extrem de furios și de hotărât. Când se vede singură și nesusținută de nimeni, nu are încotro, merge în conac, se pune în genunchi în fața Zuleyhăi cerând iertare și jurând cu mâna pe Coran că n-o să mai zică așa ceva. Cu toate acestea este plină de ură și de ciudă că a fost nevoită să facă asemenea gesturi și promite răzbunare, ceea ce va putea să ducă la îndeplinire cu ajutorul lui Sermin.

Acum, Sebahattin care a văzut ce minte diabolică și inimă neagră are nevastă-sa, este și mai decis să divorțeze, dar ei nu-i pasă, ci se gândește la o altă cale de a o determina pe Zuleyha să avorteze, deși sarcina este destul de aproape de termen. Între timp, Betul, fiica lor care învață la Paris pe banii lui Demir, sună că nu i-a fost trimisă suma lunară. Sermin, care este o femeie foarte cheltuitoare, a făcut o sumedenie de datorii, dar are încă tupeul să meargă la Demir să-i amintească de banii pentru Betul. Demir o pune la punct și îi spune că ea și-a cheltuit venitul anual în câteva luni și nu are ce-i face, acum el are propria familie de care trebuie să aibă grijă și nu-i mai dă bani, dar este dispus să-i cumpere conacul, dacă  vrea să-l vândă. Sermin auzind asemenea refuz și oferta de cumpărare, se înfurie și mai tare și se hotărăște s-o omoare pe Züleyha cu totul.

Într-o zi Demir este anunțat că Yilmaz s-a însănătoșit de la arsurile suferite (rezultă că a fost mașinațiunea lui Demir ca în lista celor morți în închisoare să se afle Yilmaz și numele lor să fie citite la radio), dar Züleyha nu va afla că iubitul ei este în viață. Yilmaz e cu alți colegi de celulă unde se împrietenește cu un mare șef mafiot, Fekeli aga. Într-o zi se dă un decret de amnistie generală pentru 23.000 de deținuți și toată lumea este bucuroasă că scapă de pușcărie. Demir simte că planurile lui se năruie și îl sună pe directorul închisorii cerându-i să-l elimine pe Yilmaz de pe lista celor care vor fi eliberați, dar așa ceva nu se putea face, din moment ce absolut toți deținuții trebuiau să iasă. Directorul nu-i spune lui Demir nimic, când vede că insistă la o asemenea ilegalitate, dar în ziua eliberării pleacă în concediu. Demir ia primul avion spre Istanbul ca să împiedice ieșirea lui Yilmaz din incinta închisorii, dar ajunge prea târziu și oricum locțiitorul directorului nu poate face nimic. Yilmaz, ieșit deja din incinta pușcăriei, ia o mașină de ocazie și se îndreaptă către Adana.

Ma numesc Zuleyha episodul 6 rezumat

La conac, Sermin se aliază cu Saniye și o convinge să bage un coș cu o viperă cu corn în dormitorul femeii, chiar sub pat. Dimineață, Züleyha vede vipera și începe să strige, alertând toată casa (Demir rămăsese peste noapte la Istanbul pentru că nu avea avion). Speriată, coboară scările, dar se împiedică și cade până la parter rămânând inconștientă. Hunkar este foarte îngrijorată, servitoarele sunt și ele speriate că nu știu ce s-a întâmplat, iar Saniye e speriată că a făcut un rău cu mult mai mare decât bănuia. Zuleyha își revine, spune că nu a fost mușcată, dar imediat i se rupe apa și se declanșează nașterea. Sermin, care a venit, chipurile, să ajute cu ceva, e cu ochii pe Züleyha, dezamăgită că nici planul acesta nu i-a reușit, dar trage nădejde ca bebelușul să se nască mort.

Acum toate femeile sunt în jurul Zuleyhăi care stă să nască, în timp ce Yilmaz a ajuns la conac și își strigă iubita pe la ferestre și uși, dar nu-i răspunde nimeni. După câteva minute, copilul este scos la lumină, însă Hunkar are o privire foarte îngrijorată...

Dacă bebelușul este viu, ori e fată sau băiat și dacă Yilmaz reușește s-o vadă pe Zuleyha înainte să vină Demir acasă veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 5 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 7 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











vineri, 10 ianuarie 2020

Ma numesc Zuleyha episodul 5 rezumat

Ma numesc Zuleyha episodul 5 rezumat

Cu toate că Sebahattin face tot posibilul să-l mai întârzie pe Demir, inclusiv punându-și pistolul la tâmplă în caz că divorțul lui de Sermin nu este acceptat de familie, dar până la urmă ei ajung acasă (au conacele învecinate). Demir se enervează când aude că Züleyha a fugit și imediat conchide că cineva din conac a ajutat-o. Pleacă la Istanbul, știind că pe Yilmaz vrea să-l vadă. Însă acesta este deja la spital în stare critică. În acest timp Hünkar încearcă să scoată adevărul de la Hanimme, dar bătrâna, cu problemele ei grave de memorie, nu mai știe cine i-a dat biletul de tren Zuleyhăi și văzându-se presată de Hunkar, spune că Gulten este cea care a adus biletul de tren. Bineînțeles că răspunsul nu este luat foarte în serios dar nici ignorat, deoarece Gulten este cea mai apropiată dintre servitoare de Züleyha. Hunkar începe să investigheze dacă într-adevăr Gulten a ajutat-o pe nora ei să fugă, însă în cele din urmă își dă seama că nu putea să fie ea.

La Istanbul Demir a ajuns înaintea soției sale și o așteaptă în biroul directorului închisorii. Acum ni se arată că la prima întrevedere cu Yilmaz, cu ceva timp în urmă, acesta i-a spus că Züleyha este soția și nu sora lui, așadar Demir știe prea bine ce a făcut, probabil având același plan ca al mamei sale de a obține un moștenitor, indiferent cum. Zuleyha este surprinsă să-l vadă pe Demir în cabinetul respectiv, ioar acesta încearcă să lămurească lucrurile, fără să-i spună că știe adevărul despre ea și Yilmaz. Deși biata femeie insistă, nu i se permite să-l vadă pe iubitul ei, care oricum nu se mai afla în incintă.

Ca să o pună la punct, Demir o umilește și o jignește spunându-i că este mai prejos ca el și că nu are altceva de făcut decât să-l asculte orbește pentru că a luat-o de soție și a făcut-o o doamnă, și că trebuie să-l uite definitiv pe Yilmaz, că soția lui Demir Yaman nu poate să aibă un frate criminal. Îi promite din nou că-l va scăpa pe Yilmaz de execuție (deși ulterior îi spune maică-sii că i-a retras avocatul și că nu-l interesează ce se întâmplă cu fostul iubit al Zuleyhăi). În continuare Demir ar deveni și mai posesiv și agresiv, dar se oprește gândindu-se la copilul din pântecele ei. După ce ajung acasă cu multe cumpărături făcute de Demir, Sanyie, care este extrem de invidioasă pe norocul fostei slujnice și crede că toate rochiile, hainele și alte lucruri sunt cumpărate de Züleyha, își arată dezaprobarea pe față și începe s-o bârfească așa cum îi este obiceiul. La un moment dat Zuleyha aude ce vorbește Saniye și o amenință că o dă afară dacă va continua, însă bucătăreasa se ține tare și clonțoasă, crezând că dacă este de ani de zile la conac, va avea câștig de cauză în final.

Yilmaz își revine după două zile de inconștiență iar gardienii spun că a doua zi îl externează și îl aduc iar la închisoare, deși ar mai trebui supravegheat medical. Auzind așa ceva, se cere la toaletă și acolo pregătește un geam pe care să-l deschidă ușor și să evadeze la următoarea ocazie. Planul îi reușește și după ce evadează din spital, deși rănit, pleacă spre Adana s-o vadă pe iubita lui. Gulten, știind că stăpâna este cu ochii pe ea, scoate toate scrisorile menite lui Yilmaz (scrise de Zuleyha, dar ele nu fuseseră niciodată trimise) de sub saltea și le aruncă pe foc, dar tocmai atunci vine Gaffur și vede hârtiile arzând, ia una dintre ele mai din margine și vede despre ce era vorba. O ceartă bine pe Gulten, apoi păstrează bucata de scrisoare pentru vreun șantaj, dacă va fi nevoie.

Demir este informat că Yilmaz a evadat și întărește securitatea fermei apelând la poliție știind că acesta va veni la Adana după iubita sa. În aceeași zi, Sebahattin mănâncă o otravă adusă de Sermin de la o femeie care se pricepe la tot felul de ierburi, ea cumpărând otrava pentru ca Zuleyha să avorteze. Bineînțeles că lui Sebahattin i se face rău și este dus la spital, după ce el află de la vicleana de Sermin ce a mâncat și cui îi era menit. Demir trebuie să meargă la spital, dar o ia și pe soția sa cu el, în caz că Yilmaz ar ajunge la fermă.

Yilmaz într-adevăr ajunge acolo, dar se duce la grajduri și o atacă pe Hunkar. Gaffur apare întâmplător, îl lasă inconștient, apoi îl leagă și îl duce în drum. Între timp Yilmaz se trezește iar Gaffur se preface că vrea să-l împuște (de fapt el a chemat poliția) și îi spune despre Züleyha că acum e proprietatea tuturor, insinuând că femeia ar fi ajuns prostituată din cauza lui. După aceea îl preiau polițiștii și îl duc din nou în carceră, unde va veni Demir și îl va bate crunt. Hunkar îl răsplătește financiar pe Gaffur pentru că a salvat-o. Când revine acasă, Demir recunoaște față de maică-sa că știa despre cei doi că sunt iubiți și nu frați. Hunkar se preface foarte surprinsă și după ce se încheie discuția lor, ea se gândește că se juca cu fiul ei fără să știe că și el avea ceva de ascuns, deși totuși crede că copilul este al lui.

Züleyha găsește un moment când Demir și Hunkar pleacă de acasă și se repede la telefon să obțină legătura cu închisoarea din Istanbul unde Yilmaz a fost din nou transferat. Spre surprinderea ei, răspunde directorul închisorii, care crede că este sunat de Hunkar și începe să-i dea raportul despre ultimele evenimente legate de deținut. Între timp, mașina lui Demir se defectează și Hunkar revine acasă imediat, prinzând-o pe Zuleyha cu telefonul la ureche. După ce închide apelul, amândouă se ceartă, Zuleyha îi reproșează că doar copilul ei o interesează, ia un foarfece și amenință că se sinucide. Hunkar nu se lasă intimidată iar Zuleyha este înfrântă, renunțând la a-și duce gestul până la capăt.

Yilmaz ajunge iarăși în vechea lui celulă și după câteva zile este adus un nou deținut în persoana lui Veli. Yilmaz mai întâi îl bate dar acesta îi spune că Zuleyha este soția legitimă a lui Demir. Yilmaz se înfurie și mai tare și, pentru a opri bătaia care ia amploare, colegii de cameră se implică, dar din greșeală, în hărmălaia generală se varsă un bidon cu alcool (cred!) care ia foc și rapid incendiul face victime. Familia Yaman aude la radio știrea despre incendiu și că 4 deținuți au murit în flăcări. Crainicul anunță numele celor 4, ultimul fiind Yilmaz Akkaya... Züleyha leșină....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 4 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 6 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











joi, 9 ianuarie 2020

Ma numesc Zuleyha episodul 4 rezumat

Ma numesc Zuleyha episodul 4 rezumat

Hünkar își dă seama că s-a întâmplat ceva și pleacă s-o caute pe Züleyha, care s-a blocat din cauza rochiei într-un podeț și astfel soacra ei o găsește și o aduce la conac fără să fie văzută de musafiri sau de servitorime. Apoi o convinge că trebuie să accepte cununia, îi dă rochia ei de mireasă de acum 40 de ani și o aduce la masă. Căsătoria are loc. Sermin, care e mereu cu ochii-n paișpe să vadă ce se întâmplă aflase de la Fadik că Hunkar era plecată, iar acum se întreabă de ce Züleyha nu poartă rochia adusă de Demir de la Paris. Sermin se duce în casă fără să fie observată și începe să cotrobăie după rochia din Franța, dar pentru că riscă să-i fie văzută dispariția de la masă, o pune pe Fadik să caute în continuare și s-o informeze dacă a găsit-o.

După ce se încinge petrecerea, Hunkar se duce în dormitorul matrimonial și varsă puțin vin roșu pe așternuturi, apoi pleacă împreună cu Haminne în dormitoarele ei. Demir să poartă foarte frumos cu Zuleyha și devine soțul ei în fapt, chiar dacă o vede cu ochii în lacrimi și nefericită (pe parcurs însă, va începe să fie dominator și dictatorial cu ea, la un moment dat chiar un pic agresiv). A doua zi cei doi proaspăt căsătoriți pleacă la Paris în luna de miere. Între timp aflăm că directorul închisorii are o înțelegere cu Hunkar și toate scrisorile pe care le scrie Yilmaz, el le arde. Însă Yilmaz începe să fie batjocorit de colegii de celulă pe seama iubitei lui, iar tensiunea acumulată izbucnește la un moment dat violent. Yilmaz bate un gardian venit să ia un pat pentru un alt deținut și pentru asta face carceră.

Veli apare la fermă și vine să stea de vorbă cu Hunkar într-un moment în care și Sermin se află acolo. Hunkar o dă afară pe Sermin ca să poată sta de vorbă cu Veli între patru ochi, spunându-i acestuia că știe cine este, că joacă jocuri de noroc și că și-a vândut sora vitregă. La început Veli face pe ofensatul, dar văzând că Hunkar cunoaște multe amănunte despre el, amenință că i-ar putea spune lui Demir că Yilmaz nu era fratele Zuleyhăi. Atunci Hunkar îi dă un plic cu bani în schimbul plecării lui definitive din Adana. Veli promite din gură că nu va mai veni pe acolo, dar nu-și ține promisiunea pentru că rămâne în Adana și este văzut de Sermin și de o prietenă de-a ei peste câteva zile. Însă acum, Hunkar îl trimite pe Gaffur cu Veli la gară și îi poruncește să se asigure că este în tren și că pleacă la Istanbul. Pe drum, Veli încearcă să-i spună lui Gaffur că Yilmaz nu este frate cu Züleyha, dar acesta nu îi face jocul.

După ce se întoarce din luna de miere, Züleyha este surprinsă vomitând de către Gulten și astfel se răspândește vestea că este însărcinată. Hunkar abia așteaptă să-i spună asta lui Sermin ca să-i spulbere visele la moștenire. De altfel, Sermin are probleme în relația ei cu Sebahattin care vrea să divorțeze dar ea nu e de acord. Însă ea acum este preocupată cum să facă să împiedice nașterea copilului Zuleyhăi și prietena ei îi sugerează să-i dea niște ceaiuri care provoacă avort. După ce Veli pleacă de la conac, Hunkar îl cheamă pe Gaffur și îi dă niște bani să-și cumpere un teren care este vecin cu proprietatea lor, ca să nu cumva să vină acest Veli și să se facă el vecin cu familia Yaman. Însă Hunkar îi spune lui Gaffur să nu povestească soției lui, Saniye, despre acest lucru, dar el se duce imediat cu plicul cu bani și îl arată nevestei, uitând de sfatul stăpânei sale.

Yilmaz este acuzat și de alte fărădelegi, deși nu există probe, de familia mafiotului înjunghiat și este aproape de a primi sentința capitală. Avocatul familiei Yaman află și o sună pe Hunkar, iar convorbirea este auzită de Gulten, care e devastată și care imediat îi va spune Zuleyhăi ce a auzit. Züleyha face o scenă și o acuză pe Hunkar că a păcălit-o, dar femeia face cu adevărat eforturi să-l salveze pe Yilmaz de la moarte. Oricum, până la urmă reiese că Yilmaz va primi închisoare pe viață din cauza problemelor pe care le-a cauzat în pușcărie cu violența lui, sau cel puțin 24 de ani, datorită altor infracțiuni care i s-au pus în cârcă.

Ma numesc Zuleyha episodul 4 rezumat

După ce Zuleyha aude vestea proastă de la Gulten, leșină iar Sebahattin constată că tensiunea ei e foarte scăzută. Femeia se interesează dacă a vorbit ceva în timp ce era inconștientă, iar doctorul îi spune că a rostit numele lui Yilmaz și o întreabă dacă într-adevăr îl iubește așa de mult. Ulterior, cei doi stau de vorbă iar Sebahattin îi spune lui Züleyha că-i este prieten și că a văzut-o în ipostaze intime cu Yilmaz înainte ca el să fie arestat, bănuind că copilul e al lui. Züleyha devine îngrijorată, dar medicul o liniștește, că nu are de ce să se teamă de el. După aceea, pentru că ea vrea să-l vadă pe iubitul ei măcar încă odată, el îi face rost de un bilet de tren cu care va ajunge la Istanbul și îi dă și bani de cheltuială. În acel moment este de față și Hanimme, dar ei nu o bagă în seamă deloc. Züleyha trebuie să plece noaptea pe la 11, iar Demir va fi ținut de vorbă de către doctor la un birt unde merge cu amicii, ca să nu plece acasă înainte de ora respectivă.

Omul lui Sebahattin vine și o preia pe Zuleyha să o ducă la gară. Doctorul îl ține de vorbă pe Demir povestindu-i despre problemele cu Sermin (verișoara lui Demir, fiica fratelui lui Adnan Yaman, tatăl lui Demir și cel care a pus bazele averii familiei Yaman), dar până la urmă trebuie să plece acasă amândoi. Pe drum doctorul mai găsește câteva tertipuri ca să tragă de timp. La conac, Hanimme caută în cutia cu bijuterii să se gătească de drum și îi spune lui Hunkar că ea pleacă cu nepoata ei (Zuleyha) la Istanbul. Hunkar nu o crede, dar când bătrâna pomenește de biletul de tren, se duce în dormitorul matrimonial și vede că este gol ... În pușcărie un deținut prieten cu Yilmaz, Suleyman, îi spune acestuia că scrisorile sale sunt arse de către directorul închisorii la ordinele unei doamne din Adana (el se afla întâmplător în birou când cei doi vorbeau la telefon). Atunci Yilmaz face un plan și va stârni agitație în celulă iar Suleyman va trebui să-l înjunghie, pentru ca mai apoi Yilmaz să fie dus la spital și de acolo să evadeze. Însă Suleyman se pare că nu se pricepe foarte bine și nimerește într-un organ vital....

Dacă Yilmaz va trăi și dacă Zuleyha va reuși să plece cu trenul din Adana vom vedea în episodul următor. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 3 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 5 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











Ma numesc Zuleyha episodul 3 rezumat


Ma numesc Zuleyha episodul 3 rezumat

După o serie de peripeții, în care Yilmaz încearcă să scape de poliție, este prins și arestat și ulterior mutat la Istanbul. Până acolo, el a reușit să ascundă în pădure buletinele false. La secție e percheziționat și i se găsește verigheta în buzunarul hainei, iar el găsește o scuză plauzibilă. Züleyha este speriată că nu l-ar mai putea vedea niciodată pe iubitul ei. Hunkar, este evident că nu e deranjată de probabila sarcină a lui Zuleyha, pentru că, având în vedere că Demir este, foarte posibil, steril, copilul ar fi un moștenitor numai bun pentru ferma Yaman, dacă Hunkar reușește să manipuleze rapid lucrurile spre o căsătorie.

La bucătărie, Saniye este invidioasă că stăpâna se poartă cu mănuși cu Zuleyha și o ține să locuiască în conac. Acum, ea îi povestește lui Hunkar adevărul despre fuga din Istanbul și că Yilmaz l-a înjunghiat din greșeală pe Naci. Hunkar se interesează la un avocat și află că Yilmaz ar putea lua 30 de ani de pușcărie sau ar putea fi chiar executat. Züleyha este devastată, dar Hunkar o roagă să se gândească la copil acum, asigurând-o că ea nu va divulga secretul. Până la urmă Züleyha este trimisă să locuiască din nou în sat, ca să nu stârnească bârfe și suspiciuni printre muncitori și servitorimea casei. Când Gulten este trimisă să facă curat în camera unde a locuit Zuleyha, aceasta găsește verigheta inscripționată cu numele lui Yilmaz și își dă seama că cei doi nu erau frate și soră. După aceea se duce pe la ea și îi aduce verigheta, spunându-i că știe să țină un secret.

Demir se întoarce de la Paris și află toate câte s-au petrecut, dar se supără să audă că Züleyha stă din nou în sat și că lucrează la câmp. Imediat se duce cu mașina pe tarlaua unde lucrau muncitorii și o ia de mână ducând-o la mașină. Zuleyha îi povestește totul, mai puțin faptul că ea și Yilmaz nu sunt rude. Demir îi promite să-i ajute fratele ca să primească o pedeapsă mai mică, apoi o aduce iarăși la conac, spre disperarea servitorimii care credea că au scăpat de ea. Hunkar este satisfăcută de rezultat, chiar dacă nu se arată pe față, ca să nu stârnească suspiciuni.

Demir pleacă la Istanbul și obține permisiunea să vorbească cu Yilmaz, cu care discută și la urmă îi promite să îi dea un alt avocat și să-l ajute cu o sentință mai ușoară cu jumătate din pedeapsă și fără să fie executat. Când ajunge la conac, îi dă veștile bune lui Züleyha, iar ea se arată recunoscătoare față de stăpânii ei. După ce i se furnizează adresa închisorii, ea începe să-i scrie lui Yilmaz și îi pune în primul plic o șuviță de păr, apoi îi dă plicul lui Gulten să-l pună la poștă. Însă Gulten va duce scrisoarea în altă parte... În același timp și Yilmaz scrie o scrisoare pe care o înmânează gardinaului pentru a fi expediată pe adresa fermei Yaman. Dar timpul trece, Yilmaz va scrie mai multe scrisori, însă nu va primi niciun răspuns, pentru că nicio scrisoare nu va ajunge în mâinile iubitei sale.

La una dintre întrevederile lui Demir cu maică-sa acesta își exprimă intenția de a se însura cu Züleyha. Hunkar se arată surprinsă, dar este, de fapt, ceea ce își dorea. Pe de altă parte, se duce la Zuleyha și îi spune ce are fiul său de gând, dar o amenință că dacă nu acceptă și nu va minți că îi face un copil, Yilmaz va putrezi în închisoare și va muri spânzurat. Urmează o cină "în familie" la care Züleyha poartă o rochie de ocazie dăruită de stăpânii ei. Ea nu ar vrea să le facă pe plac, dar se pare că este întrucâtva atrasă de promisiunea unei vieți îndestulate alături de un soț precum Demir Yaman, totuși în conștiința ei se luptă să facă ceea ce este corect.

După cină, Demir o duce cu mașina prin fermă, iar muncitorii privesc uluiți la ce se întâmplă. Mașina oprește la un restaurant luxos și acolo Demir își face propunerea de căsătorie alături de un cadou scump - un colier, fără să observe (ori se face că nu vede?) că Züleyha nu participă sincer la eveniment. Seara, în camera ei, își deplânge soarta pe care este nevoită să o accepte.

Încep pregătirile de nuntă. Sermin este otrăvită de ciudă când aude așa ceva pentru că simte că va pierde avantajul fiicei sale pentru că Demir nu avea moștenitori. Însă graba cu care se rostogolesc evenimentele o fac să bănuiască faptul că Zuleyha ar fi deja însărcinată. Zilele trec și ajungem în ziua cununiei. Demir îi spune Zuleyhăi că știe că nu-l iubește, dar într-o zi îl va iubi așa cum o iubește el acum. Musafirii sosesc la conac, iar Demir așteaptă ca mireasa să apară în curte pentru oficierea cununiei... Dar Züleyha, care nu poate uita că a promis că nu va trăi fără Yilmaz, fuge în secret din casă și se aruncă în apă de pe un pod încercând să se sinucidă...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 2 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 4 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet