Se afișează postările cu eticheta zehra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zehra. Afișați toate postările

luni, 17 martie 2014

Feriha episodul 33 rezumat




Feriha episodul 33 rezumat
Rîza insistă să i se spună de unde îl cunoaște fiică-sa pe Unal. Emir îl ia pe taică-său care nu-și revine din uluială și merge în apartamentul lui - el nu știa povestea Ferihăi - iar familia Yilmaz se retrage în casă. Rîza o ceartă rău pe Feriha care spune doar că-l știe pe Emir de la facultate. Unal pleacă după scurt timp acasă și coborând scările aude cum la subsol se țipă. Rîza o plesnește pe Feriha și-i sparge buza. Emir, care și el coborâse scările să audă ce se mai petrece, îl cheamă pe bătrân prin interfon ca să n-o mai bată pe iubita lui, iar când Rîza vede cine e la apartamentul 10 se enervează și mai tare și n-o mai lasă pe fiica lui să colecteze gunoiul de acum încolo. Până la urmă intervine Zehra care pune piciorul în prag, hotărâtă să-și înfrunte soțul dacă o mai atinge pe fată. Totul se termină când Mehmet și Seher apar în ușă, afumați la propriu. Casa lor arsese iar Seher nu voia să meargă la spital (ca să nu se descopere că nu e însărcinată) așa că, neavând unde se duce, merg acasă la Mehmet, unde vor dormi toți, claie peste grămadă (Rîza, Zehra, Hatice cu fiica ei, Mehmet cu soția, Omer și Feriha) în cele 3 încăperi ale modestului apartament de la subsol.

 episodul următor: Feriha 34

Feriha episodul 33 rezumat
A doua zi Feriha se duce la școală, așa, cu buza spartă. Koray vorbește cu Emir și îi spune că dacă ea vine la școală, va avea o zi foarte grea, având în vedere că bârfele s-au răspândit în toată facultatea și ar avea nevoie de suportul lui, dar Emir nu e hotărât să vină să-și vadă colegii. Toată lumea râde de Feriha pe holuri și în sălile de curs și își bat joc, dar ea nu le răspunde. La un moment dat Hande vine să-și arate superioritatea deși Feriha îi spune un adevăr, că îl va pierde pe Koray dacă se poartă așa, iar mai apoi un alt coleg, Ilker îi vorbește urât pe hol, dar Emir se află în preajmă și sare la bătaie atrăgând atenția tuturor și spărgându-i nasul colegului său. Feriha nu se oprește din drumul ei, ca și cum nu i-ar păsa de ceea ce se întâmplă, dar se duce la baie, înlăcrimată, unde o găsește Emir și încearcă să-i explice că nu el a organizat faza cu musafirii din seara precedentă. Ilker la început este hotărât să-l dea în judecată pe Emir dar ulterior se răzgândește.

Feriha episodul 33 rezumat
Într-o zi Feriha găsește inelul lăsat de Seher pe polița din bucătărie, când o ajutase la spălat vasele. Îl ia și se ceartă cu Seher spunându-i că este inelul ei și că Mehmet i l-a luat fără să o întrebe. Dar Zehra i-l dă înapoi lui Seher, care a doua zi va merge prin oraș și va căuta unul fals pe care i-l va da Ferihăi în locul celui veritabil, spunând că ea e fericită să-l aibă pe Mehmet alături, că nu era important inelul decât spiritual vorbind, și apoi, bucuroasă, îi dă Ferihăi tinicheaua. După aceea Seher poartă inelul în sân, ca să nu fie văzut.

Are loc înmormântarea lui Haldun la care vin atât rudele, cât și vecinii și partenerii de afaceri. Familia Yilmaz din nou dă nas în nas cu Unal și Emir. Cansu nu se simte prea bine și la masa de pomenire care are loc după aceea, răstoarnă tava cu farfurii din mâna Ferihăi care fusese chemată de Tulin să ajute la treabă. Cansu, gândindu-se la minciunile vehiculate de Feriha, o întreabă dacă simte vreo durere pentru ea și soția tatălui ei, acum, că acesta a trecut la cele veșnice? Feriha pleacă acasă sfătuită de Sanem, iar Cansu va fi din nou pusă pe medicație psihotropă. Unal și Emir trebuie acum să discute afacerea cu Sanem, dar Emir nu vrea să aibă de-a face cu ea, ci ar prefera-o pe Cansu, însă Unal zice că el nu face afaceri cu o puștoaică de 19 ani.

Feriha episodul 33 rezumat
Hasan iese din casă în lipsa fiicei sale și merge cu mașina până în fața blocului lui Zehra, așteptând-o să iasă și s-o vadă. În acest timp ar trebui să ia un medicament pe care nu-l are la el și în scurt timp începe să tușească violent. Ulterior, Sofia va veni acasă la Zehra să-i spună că Hasan este bolnav, că nu e la spital dar e bolnav și ar dori ca ea să știe acest lucru.

De la școala lui Omer sună direcțiunea și îi cheamă pe părinți pentru că puștiul le face probleme. Atunci Rîza află că fiul lor cel mic este violent cu colegii și chiulește, mergând la un internet-cafe unde joacă jocuri nepotrivite pentru vârsta lui care-l determină să fie violent în clasă. După incident, acasă are loc o discuție împreună cu Hatice, care susține că Omer e ca și fratele său și nu-i place cartea. Zehra se enervează și ridică tonul astfel că Hatice tace.

Feriha episodul 33 rezumat
Episodul 33 se termină când Emir, care citise scrisoarea în care Feriha îi spune adevărul despre ea (scrisoare pe care i-o aduce Aysun în urma unei conversații cu Koray) coboară la parter probabil cu gândul de a i-o da Ferihăi înapoi, dar se întâlnește cu ea care la rândul ei urca la etaj să-i dea inelul - cel fals - înapoi.

Feriha episodul 33 rezumat
Acțiuni secundare în episodul 33:
- Feriha îl caută pe Levent în port, dar unul din paznici îi dă un bilet lăsat de el anume pentru ea.
- Sanem merge în biroul lui Haldun și distruge pozele și cd-ul trimise de Hande.
- Mehmet refuză să mai lucreze pentru firma familiei și a lui Veysel și încearcă să se angajeze în altă parte.


Ultimele episoade:   29,  30,  31 32,



sursa foto: capturi video de pe dizicafe.net

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




luni, 10 martie 2014

Feriha, rezumat episodul 31





Feriha 31
Bărbatul din casa în care face curățenie Zehra este Hasan, primul ei iubit. El era miner și într-o zi, înainte s-o ceară de nevastă, i-a dat o jumătate dintr-o bucată de cărbune ca amintire, dacă drumurile lor se vor despărți, cealaltă jumătate rămânând la el. Amândoi păstrează această amintire și acum. Zehra fuge când îl vede în casa în care ea făcea curat. Numele adevărat al fiicei lui Hasan nu este doar Sofia ci și Zehra... La un moment dat Sofia vine acasă la Zehra să lămurească niște lucruri, să-i spună că tatăl ei i-a păstrat o amintire vie în ciuda faptului că viața a mers mai departe și că ea ar dori să cunoască povestea numelui ei, să știe de ce tatăl ei a botezat-o cu același nume ca al iubitei sale, dar ea nu e deloc cooperantă și îi spune să plece, intrând înapoi în bloc. Fără să mai fie auzită, Sofia zice că povestea tatălui ei se termină în curând.

episodul următor: Feriha 32

Feriha 31
Feriha se ceartă cu Mehmet din cauza inelului iar Gulfidan îi aude și amintește despre asta când stă de vorbă cu Rîza. Astfel, povestea inelului ia amploare, dar nimeni nu știe că inelul e veritabil, în afară de Zehra și Feriha. Din cauza datoriei către familia Sarrafoglu și a amenințării cu evacuarea în cazul în care nu plătește toți banii în decurs de o lună, Mehmet se răzgândește și îi spune lui Seher că nu vrea să se mai însoare, apoi anunță hotărârea sa și părinților. După aceea Zehra merge în vizită la Seher și la mătușa ei pentru a recupera inelul, dar aceasta nu vrea să-l dea insistând că dacă e un fals nu vede de ce ar avea nevoie Mehmet de inel. Zehra minte că inelul are o valoare sentimentală pentru familia lor, dar Seher tot nu-l dă și răspunde că dacă Mehmet i l-a pus, doar el o să-l scoată de pe deget și nimeni altcineva. Ulterior îi va spune lui Mehmet că este însărcinată ca să-l forțeze să o ia de nevastă.

Emir duce în continuare o viață dezordonată, doar ca să-i facă în ciuda Ferihăi. Într-o seară vine târziu acasă, cu o blondă, și ca să se asigure că Feriha îl vede, sună la interfonul apartamentului ei și îi cere cheia, pe care chipurile și-ar fi uitat-o. Feriha se enervează și o scoate afară din bloc pe blondină, apoi îl duce pe Emir la o oglindă spunându-i că ori de câte ori se va oglindi, o să o vadă pe ea.
Emir se întoarce la școală, unde nu mai fusese din prima zi, și are ocazia s-o repeadă pe Hande care începe din nou să-i apară în cale știind că relația lui cu Feriha s-a terminat. Pe de altă parte o ține la distanță și pe Cansu, dar ea devine geloasă când îl vede vorbind cu Feriha și o amenință pe aceasta că va da totul în vileag către Hande, dacă nu se ține la distanță de Emir. (În facultate nimeni nu știe adevărul despre familia Ferihăi pentru că e un lucru care l-ar dezavantaja pe Emir.) Feriha se preface că nu-i pasă și îi spune că nu are decât să vorbească ce vrea și cui vrea, dacă crede că va avea vreo susținere din partea cuiva. Mai târziu, Cansu va încerca să obțină ajutorul Larei în această intrigă, ajutor pe care Lara nu i-l dă. Atunci Cansu va căuta o altă modalitate de a o face pe Hande să afle adevărul.

Feriha 31Aysun află de la Koray unde locuiește Emir apoi îl vede pe fiul ei vorbind cu Feriha și rămâne perplex de uimire, ea neacceptând că Emir încă o iubește pe fata care l-a mințit în așa hal. Furioasă, se duce și îi face o scenă Zehrăi, crezând că ar avea vreun amestec în  faptul că Emir s-a mutat în blocul lor. Aflând despre acest fapt, Feriha merge la Levent să-i ceară sfatul, iar el o povățuiește să nu mai lase pe nimeni s-o rănească. Apoi îi spune că poate să vină oricând dorește pe iaht, nu doar pentru curățenie, ci ori de câte ori simte nevoia să vorbească cu cineva.

Într-o seară, după ce Feriha aflase de ruperea logodnei lui Mehmet, stă de vorbă cu el ca să afle motivul pentru care s-a răzgândit atât de brusc, iar acesta îi spune că nu se mai însoară pt că Emir a stabilit suma lunară a datoriei la 25.000 de lire, iar dacă nu, a amenințat că le va pune sechestru pe lucruri și chiar pe apartament. Feriha începe să plângă, dar Mehmet o roagă să nu le spună părinților chiar acum și încearcă s-o liniștească. A doua zi ea se duce la Levent să-i ceară părerea, dar acesta nu-i dă nici un sfat ci doar îi ascultă păsul. După ce pleacă de pe iaht, Levent se duce la Hills și vorbește cu contabilul clubului, cu intenția să plătească datoria lui Mehmet. Cu toate acestea, contabilul îi spune că nu-i poate da numărul contului bancar înainte de a vorbi cu Emir. Levent nu insistă, dar menționează că va reveni după un răspuns.

Feriha 31
Haldun află de la Sanem că Levent e un vechi prieten de familie din Izmir, pentru ea așa îl prezintă când se întâlnesc toți 3 pe chei. Sanem minte în legătură cu Levent pentru că nu știe de pozele primite de soțul ei de la Hande. Yavuz o urmărește mereu pe Sanem și într-o dimineață când aceasta se pregătea s-o ducă pe Cansu la facultate cu mașina, Cansu îl vede pe Yavuz în mașina parcată în fața blocului și merge la el să-l salute. Sanem este tulburată, pt că-l recunoaște pe bărbatul care o urmărea. În drum spre facultate, Cansu îi spune mamei sale cine este Yavuz și de unde îl cunoaște, propunându-i ca atunci când va avea mașina ei să-l angajeze pe Yavuz șofer personal. După ce o lasă la școală, Sanem ajunge supărată la Haldun în birou prefăcându-se extrem de jignită de atitudinea lui și de faptul că a pus să fie urmărită. Haldun tace, ia cd-ul trimis de Hande și îi arată pozele cu ea și cu Levent îmbrățișându-se. Sanem se ține tare și nu recunoaște nimic altceva decât că fiind prieteni asemenea gesturi sunt normale. Imediat iese din biroul soțului ei și pleacă precipitat acasă unde întâmplător îl vede pe Emir în fața blocului. Crezând că el a trimis pozele către Haldun, îi cere socoteală și îl ceartă, dar Emir îi spune că nu el a făcut-o și nici nu-l interesează, apoi menționează în treacăt că ar trebui să-și țină soțul mai aproape de ea, pentru că iubitul ei oricum are ochi și pentru Feriha, din moment ce-i dă bani mulți. (Între timp aflase că Levent s-a oferit să-i plătească datoria.) În seara aceleiași zile Sanem bea mult apoi pleacă la Levent beată criță dorind o ultimă noapte cu el (deja se mai despărțiseră odată, dar în termeni foarte reci). Haldun o caută în cameră și n-o găsește dar vede sticla golită de băutură. Imaginându-și cam unde poate fi nevastă-sa, coboară imediat, ia mașina și ajunge pe iaht și el, la timp ca să-i vadă pe cei doi sărutându-se ...

Feriha 31
Episodul 31 se termină cu Feriha mergând să sune la ușă la Emir. El îi deschide și o lasă să intre. Ea venise să-l înduplece să nu se răzbune pe părinții ei, obligându-i să plătească toată datoria într-o singură lună. Emir îi propune atunci să plătească ea datoria aceea într-o singură noapte ...



Ultimele episoade:  27 28,   29,  30,


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


Dacă-ți place serialul, evaluează-l (se poate evalua zilnic):




sâmbătă, 8 februarie 2014

Feriha, episodul 25, sezonul 2





Feriha, episodul 25 sezonul 2
Sezonul doi se anunță mai interesant decât primul, cel puțin pentru început, pt că avem parte de un anume suspans în episodul 25.
Feriha cade în genunchi în fața lui Emir care mototolește scrisoarea, apoi cei doi se îmbrățișează, foarte triști. Scrisoarea era de la Aysun care în acest fel îi spune fiului său că are cancer și că nu știe cât mai are de trăit. Însă și Feriha îi trimisese o scrisoare în care-i spusese adevărul despre ea, împreună cu inelul de logodnă, dar deocamdată nu ni se arată nimic despre ea. Apoi merg amândoi la spital unde era Aysun, dusă de Unal. Acasă la Zehra vin vecinii, care auziseră foc de armă, poliția și salvarea. Halil este arestat, iar când apare Feriha, anunțată de Mehmet, îi spune că pentru ei doi a făcut-o.

episodul următor: Feriha 26

Feriha, episodul 25 sezonul 2
Acțiunea se mută peste trei luni. Vacanța de vară a trecut, Cansu a reușit la aceeași facultate cu Feriha, Zehra este refăcută fizic, dar mereu foarte gânditoare și tăcută, parcă ar intra într-o lume a ei, Feriha fusese trimisă din Istanbul. Acasă, venise Hatice, sora lui Rîza și cu fata ei să ajute la treabă. Din conversația celor două rezultă că Halil este la spitalul de nebuni. Feriha se întoarce acasă, dar mai întâi poposește la Emir. Înainte să plece, va căuta scrisoarea ei, pe care nu o găsește, și care se află între niște cărți. După aceea va reveni hotărâtă să o găsească și s-o arunce, dar între timp Aysun, oarecum refăcută, împreună cu Can intră în casă dorind să-i facă o surpriză lui Emir. Can găsește scrisoarea iar Aysun o citește ... Când Feriha intră, Aysun o privește foarte aspru, după ce pune scrisoarea și inelul în geanta ei. Când apare Unal (fără barbă și mustață, sau poate e alt actor?) vrea să-i spună despre Feriha, dar nu poate pt că ea este acolo, cu Can și Emir. După aceea o conduce cu mașina până la blocul ei unde o așteaptă Zehra cu mătura în mână. Cele două femei se privesc lung. Feriha îi spune mamei ei că aceea este mama lui Emir.

Sanem merge în port să-l caute pe Levent. Din amintiri, rezultă că Haldun a oprit-o când era cu valiza gata să plece și atunci ea a spus că va închiria un iaht și pleacă pe mare, singură. Haldun o înduplecă să stea de vorbă despre toate nemulțumirile și să vină acasă. De fapt, Sanem vine pt că iahtul lui Levent nu mai era în port, iar acum, când îl găsește, îi reproșează că de ce nu a anunțat-o că pleacă o lună de zile pe mare, la care el îi spune că doar știe că nu folosește telefon mobil.

Feriha, episodul 25 sezonul 2
Seher și Mehmet încă nu au anunțat public logodna lor. Feyyaz e plecat la țară cu nevasta iar mătușa lui Seher o sfătuiește să renunțe la Mehmet, pt că nu are nici bani, nici serviciu și să nu-i dea cu piciorul lui Feyyaz. Dar Seher n-o ascultă și îi spune că o să se mărite cât de curând cu Mehmet, pt că vrea să-l pedepsească astfel pe Feyyaz. Între timp Rîza și Zehra discută despre ea și despre faptul că Feyyaz a pus ca fiul lor să fie bătut din cauza acestei fete, pe care ei n-o văd deloc cu ochi buni. Până la urmă Rîza îi povestește fiului său cum a surprins-o pe Seher cu Feyyaz, dar acesta nu vrea să creadă, ba chiar într-o noapte, în semn de protest față de atitudinea părinților săi, doarme pe banca din părculețul cartierului.

Feriha, episodul 25 sezonul 2
Aysun, bulversată de cele citite în scrisoarea Ferihăi o contactează pe Hande ca s-o întrebe despre ea. Hande recunoaște că ea l-a transformat pe Emir din moștenitorul de noapte într-un prinț alb. De altfel Hande are propriile mici probleme, pentru că deși a petrecut o vară întreagă alături de Koray, ea nu-l iubește și nu dorește ca ceilalți să afle despre relația lor. Dar acceptă propunerea lui Aysun și imediat o atrage pe Feriha într-o cursă, cu ajutorul lui Emir și a celorlalți prieteni din gașcă. Iar Feriha se vede pusă în fața unui fapt împlinit: i se spune că au de gând să meargă cu toții pe mare să închirieze un iaht, dar bineînțeles că se prefac că nu găsesc și o forțează pe Feriha să-i plimbe cu "iahtul ei". Levent îi face jocul, deși ar fi putut să refuze. Hande încearcă să discute cu el dar nu află mai nimic. La coborâre, apare Sanem care se ascunde când îi vede pe tineri. Apoi merge la Levent și îl ceartă pt că a acceptat să intre în jocul Ferihăi. Levent îi explică de ce a făcut asta apoi se sărută, exact când Emir se întorsese pt că-și uitase cheile pe una din banchetele iahtului.

Feriha, episodul 25 sezonul 2
Uimit de cele văzute Emir simte nevoia să spună cuiva și se duce acasă la Koray, unde Hande îl aude, ascunsă în baie fiind. Acum el spune că o înțelege mai bine pe Feriha și atitudinea ei, având în vedere că și el știe ce înseamnă o familie dezbinată, în care unul din părinți îl înșeală pe celălalt. Într-o zi când o conduce pe Feriha acasă, vede mașina mamei lui și înțelege de la șofer că ea venise într-o scurtă vizită. Aysun știind adevărul despre Feriha venise la ea acasă și acum o aștepta. Feriha apare și o vede lângă Zehra, în sufrageria lor ...

Alte acțiuni în episodul 25: Haldun vrea să se asocieze cu Unal și să mai deschidă un club Hills în interiorul hotelului lor în așa fel încât acesta să devină funcțional pe tot parcursul anului. După ce ajung la o înțelegere, i-l prezintă pe Unal lui Sanem și îi spune și ei despre ce este vorba. Sanem nu e deloc încântată de idee.
- Cansu nu-și mai ia medicația, ci aruncă pastilele pe geam.
- Tulin se hotărăște să divorțeze în urma celor petrecute și văzute de Lara.
- Zehra se răzgândește din a mai depune CV-ul la firma de curățenie pt că aude câteva femei bârfind despre ea și despre Halil.



Ultimele episoade:  21, 22, 23, 24,


sursa foto: turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.



Dacă-ți place filmul, evaluează-l:




vineri, 7 februarie 2014

Feriha, episodul 24 (finalul sezonului 1)





Feriha, episodul 24
Feriha nu poate să ia inelul, plânge și cade în genunchi spunând că nu poate accepta cererea lui în acel moment. Emir nu înțelege de ce, și în timp ce ea dă să plece din casă, el strigă că iarăși fuge, ca de obicei. În acest timp Zehra merge la poliție să dea declarație despre cele făcute și acolo află că femeia care era ținută închisă, nu era bolnavă, dar soțul ei și sora ei o declaraseră dispărută de doi ani, iar poliția credea că fusese asasinată, pentru bani. Seara, Feriha are de dat un răspuns și merge din nou la Emir, care rămăsese gânditor în grădină, cu o sticlă de băutură. Atunci ea îi spune că crede în iubirea dintre ei, că totul este adevărat și crede că ei doi se iubesc, dar știe că acum nu merită acel inel, și mai întâi va trebui să-l merite apoi va accepta cererea lui. Astfel cei doi îndrăgostiți se împacă, Emir spunându-i că o va aștepta atât cât va fi nevoie. Feriha ia cutia în mâinile ei. O conduce acasă cu mașina, și o sărută de noapte bună, dar gestul este văzut de Șerife și tatăl lui Halil care tocmai veneau acasă.

episodul următor: Feriha 25

Feriha, episodul 24
A doua zi va avea loc o mică ceartă între părinții ei și cei ai lui Halil, pentru că aceștia din urmă - Șerife, mai ales - o jignesc pe Feriha spunând că o văd zi și noapte pe stradă, mai mult, chiar în compania unui bărbat. Rîza, care nu știa de escapada nocturnă a fiicei sale, ridică tonul și de aici se iscă cearta. Feriha îi spune mamei ei că Emir a cerut-o de nevastă, și îi arată cutia cu inelul de logodnă. Zehra este foarte mândră, dar nu reacționează, ci se gândește la minciunile spuse de fata ei la facultate, până acum.

Feriha, episodul 24
Părinții lui Emir află despre cererea lui în căsătorie în moduri neașteptate. Unal aude două fete vorbind despre inelul de logodnă cumpărat, iar Aysun, fiind în vizită la Hande, află de la aceasta care este, evident, foarte marcată de știre. Aysun rămâne fără replică și pleacă precipitat, apoi îl sună pe Unal.
Cei doi se întâlnesc iar Aysun pune corect problema, întrebându-se cine este, de fapt, Feriha? Nici Unal nici ea nu înțeleg cum de Emir a luat așa o hotărâre și bănuiesc că Feriha l-o fi forțat în vreun fel, deși Unal e conștient că la tinerețe poți face lucruri necugetate din iubire, așa cum și ei doi făcuseră cândva. Când Unal îl întreabă pe Emir despre însurătoare, acesta îi spune că va fi, dar nu atât de repede.

Feriha, episodul 24Halil o tot pândește pe Feriha când vine acasă și într-o zi chiar o vede venind singură. Îi cere socoteală de ce umblă cu Emir, dar în acest timp o ține strâns de braț. Feriha începe să strige după ajutor, apare Mehmet și e gata să-l ia la bătaie pe Halil care amenință că o să-l împuște. Cearta se stinge rapid, iar Feriha îl roagă pe Mehmet să nu spună despre acest incident părinților. Mai târziu se duce la magazin și-l amenință pe Halil că dacă se mai ia de sora sa, îi dă foc la marfă. Halil face o criză de nervi după ce Mehmet pleacă, și începe să țipe și să arunce pe unde apucă valurile cu material. Feyyaz și alți vecini vin să-l potolească.

Feriha, episodul 24
Când toți sunt acasă Zehra deschide un plic adus de avocatul femeii salvate de ea. I se spusese că sunt banii pentru curățenie, dar înauntru găsește un cec de 30.000 de lire turcești. După ce-și revin din uluială, Zehra și Rîza se gândesc ce să facă cu banii și hotărăsc să-i depună la bancă.
Feriha merge la Levent și îi dă înapoi filmul, spunând că era stricat playerul. Atunci Levent îl pune la dvd-playerul lui și îi cere să urmărească filmul la el pe iaht. Feriha se simte stingheră, dar Levent se tolănește pe pat uitându-se la film. În scurt timp apare Sanem care este foarte intrigată de ceea ce vede. Feriha pleacă, iar Sanem îl ia la întrebări pe amantul ei care reacționează foarte calm. Sanem îi cere direct să n-o mai cheme pe Feriha pentru curățenie pe iaht.

Feriha, episodul 24
Doi reporteri vin acasă la Zehra să facă un material în legătură cu femeia pe care a salvat-o. În acest timp Șerife îi bagă în cap lui Halil că fosta lui logodnică și familia ei umblă doar după bani, și nu oricât, ci bani mulți.  Zehra merge prin bazar cu fiica ei, dar ea se uită după un costum de baie pe care să-l poarte la petrecerea de la piscină de la sfârșitul anului.

Seara, Cansu și ai ei merg, așa cum Haldun i-a promis, în clubul Hills, iar Feriha știe acest lucru. Cansu este numai cu ochii după Emir pe care îl și vede alături de Koray. Dar Sanem, căreia i se pare deplasată dorința fetei de amerge să-l salute pe Emir, varsă paharul cu vin roșu pe rochia ei astfel că Cansu nu mai poate să-și pună planul în aplicare. Feriha, acasă, se uită mereu pe geam și se liniștește când îi vede apărând.

La petrecerea de la piscină Hande, plină de ciudă, anunță în gura mare că Emir și Feriha se căsătoresc. Emir doar îi mulțumește, dar nu comentează nimic în plus deși Hande supralicitează și provoacă. În momentul în care Hande îi smulge lui Gunce un ziar pentru că văzuse articolul cu poze despre Zehra și simțea nevoia să umilească pe cineva, Feriha îl ia pe Emir de acolo și se retrag într-un hamac. Când o conduce acasă, Emir o anunță că a doua zi vor merge la masă cu mama lui, lucru care o pune în încurcătură pe Feriha. Seara, Hande vine acasă la Emir beată criță și îi spune că-l iubește, Koray fiind și el de față la această scenă, dar stă pe scări, unde Hande nu-l vede. Când acesta coboară, Hande tresare și pleacă, fără să mai joace teatru că ar fi beată.

Feriha se descurcă bine la întâlnirea cu Aysun, deși aceasta îi dă de înțeles că ei nu știu nimic despre familia ei. Ulterior, Aysun îi va cere o altă întâlnire, privată, în care îi va spune că este foarte bolnavă și doar ar vrea să fie sigură că fiul ei va fi fericit mai departe în viață și că nu va cunoaște dezamăgirea. După ce pleacă, Feriha, care trimisese o scrisoare cu mărturisiri (vom vedea în episodul 25 despre ce e vorba în scrisoare și de la cine este) lui Emir, vrea ca aceasta să nu-i mai fie trimisă, dar poșta deja plecase. Atunci, disperată, aleargă către casa lui, deși mesajul ajunsese pe mâna servitoarelor și apoi în camera lui.

Feriha, episodul 24
Episodul 24 și sezonul 1 se termină cu mai multe acțiuni paralele:
- Hande i se dăruiește lui Koray, disperată că ar putea să-l piardă și pe acesta. 
- Lara și cu Tulin, care trebuia să plece în vacanță, fac cale întoarsă din drumul spre aeroport pentru că uitaseră acasă cartea de identitate a cățelului. Lara îl găsește pe taică-său în pat cu menajera care-i încercase pantofii și-i folosise parfumurile.
- Unal vine la Aysun și aceasta cade jos, aflându-se într-o stare deja foarte gravă.
- Sanem se ceartă cu Haldun, își face bagajul, lasă verigheta pe masă și pleacă, cu taxiul, la Levent. Haldun urmărește taxiul până ajunge în port.
- Feriha merge acasă la Emir, dar îl găsește pe acesta bulversat, cu scrisoarea în mână.
- Mehmet se logodește cu Seher fără să știe părinții lui, iar Rîza auzind ce s-a întâmplat la magazin îl caută, dar dă peste Seher în tandrețuri cu Feyyaz.
- Halil, înnebunit de gelozie, merge acasă la Zehra și o jignește spunând că ea e șarpele care l-a despărțit pe el de Feriha. Zehra se enervează și îl dă afară din casă, dar Halil scoate un pistol și o împușcă.

 Ultimele episoade:   20, 21, 22, 23,


sursa foto: turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Dacă-ți place serialul, evaluează-l:




duminică, 2 februarie 2014

Feriha, episodul 23




Feriha episodul 23
Emir merge și dă mâna cu Sanem convins că este mama iubitei lui. Ea, constrânsă de situația în care se află, intră în joc. Levent se uită când la unul când la celălalt, înțelege ce se petrece dar nu se bagă în vorbă. Cum Emir ar mai sta de vorbă cu "mama" Ferihăi, aceasta (Feriha) îl zorește să plece, fiind extrem de emoționată și de tulburată. Lasă rapid cei 500 de euro pe o măsuță, îl ia pe Emir și pleacă de pe iaht. El observă emoția ei și faptul că are mâinile reci, dar ea nu-i dezvăluie motivul tulburării sale. Emir presupune că totul se rezumă la faptul că părinții ei ar fi mai stricți în ceea ce o privește. Ulterior sunt gata-gata să se certe pentru că Emir vorbește disprețuitor la adresa familiei lui Mehmet, cel care i-a luat mașina. De nervi Feriha îl întreabă direct cum ar fi dacă ea ar fi fiica portarului și Mehmet ar fi fratele ei? Dar Emir nu ia în serios această ieșire, ci crede că e doar interesul ei pentru cei săraci.

episodul următor: Feriha 24

Feriha episodul 23
Mehmet nu mai depune plângere împotriva lui Feyyaz dar asta complică lucrurile din mai multe puncte de vedere. Feriha se supără pe el pt că l-a acuzat pe Emir, care era nevinovat, și nu-l acuză pe Feyyaz, făptuitorul de drept al bătăii. Zehra crede pentru scurt timp că Halil ar sta în spatele tărășeniei, ca să se răzbune. Dar va găsi o poză cu Seher în perna lui Mehmet și imediat își dă seama care este cauza pt care fiul ei a fost bătut. Mehmet merge acasă la Seher unde mătușa ei îl minte că Feyyaz este rudă cu ei. Feyyaz, ca să repare lucrurile și pentru ca să nu se afle despre relația lui cu Seher, va face în așa fel încât ea și Mehmet să fie împreună, poate chiar să se căsătorească, dar Zehra, fără să știe de sforăriile lui Feyyaz, face tot posibilul ca Seher să stea departe de fiul ei.

Feriha episodul 23
Sanem este foarte speriată de faptul că Feriha îi știe secretul și o provoacă la o discuție. Lucrurile rămân stabilite între ele, fiecare să tacă referitor la ceea ce a văzut. Feriha nu ar mai vrea să vină să lucreze pentru Levent și încearcă să-i interzică și mamei ei acest lucru, dar Zehra are nevoie de bani și nu vrea să audă să renunțe la această slujbă. Atunci Feriha promite că se va duce ea pe iaht să facă curat. Când ajunge la Levent, îl roagă să-i spună mamei ei că nu mai vrea nici o menajeră, dar Levent nu-i face jocul, ci îi spune sincer că lucrurile stau altfel și anume: pe ea să n-o intereseze relația lui cu Sanem, așa cum nici pe el nu-l interesează ce minciuni i-a spus lui Emir. Dacă fiecare își vede de treabă, el nu ar renunța la menajeră, pt că este mulțumit de treaba pe care o face. Atunci Feriha se răzgândește și acceptă să lucreze mai departe pentru el, dar după ce termină curățenia, revine crezând că și lui i-ar fi frică de ea.  Atunci Levent îi dă un film cu țigani și-i spune să-l vadă, că va găsi niște răspunsuri la probleme ei și că una din replici este "atunci când am început să mă mint pe mine însămi nu am mai avut încredere în nimeni".

Feriha episodul 23
Veisel ia banii din seif, îi pune în buzunarul propriu și când sună cei de la bancă în legătură cu împrumutul pentru magazin (pe care el promisese să-l acopere) le zice că Rîza și-a schimbat numărul de mobil și că de acum încolo va fi găsit doar la firmă. Ofițerul bancar îi spune că nu și-a plătit rata, iar Veisel promite să-i transmită asociatului său acest lucru, ceea ce bineînțeles că nu va face. Între timp Rîza apare la birou, apoi vine la el o rudă de la țară care-l anunță că s-au mutat în Istanbul și îi invită la cină. Cum Rîza și Zehra sunt nevoiți să rămână peste noapte la rudele lor pt că Omer adormise și locuiau departe de Etiler, Mehmet își petrece noaptea la Seher iar Feriha merge acasă la Emir unde pregătește cina, apoi dimineața îl lasă dormind, dar îi aranjează un mic dejun în bucătărie.

Emir foarte plăcut impresionat de seara petrecută cu iubita lui merge și cumpără un inel de logodnă, fără să observe prea tare că ea se căznește de la o vreme să-i spună ceva, și nu reușește. Episodul 23 se termină când Feriha, hotărâtă să-i spună cine este cu adevărat, merge la Emir să stea de vorbă, dar acesta îi pregătise o surpriză, amenajând grădina vilei cu zăpadă artificială, pentru că în seara petrecută în doi Feriha spusese că multe lucruri normale nu le-au făcut amândoi, printre care o simplă bătaie cu zăpadă. Deși este impresionată, ea ține să-și ducă până la capăt mărturisirea, dar ca de obicei nu-i vin cuvintele, iar Emir profită de pauzele ei și scoate inelul de logodnă din buzunar cerând-o de soție.


Feriha episodul 23
Acțiuni secundare în episodul 23: Cansu se pregătește pentru examene și este foarte stresată, ba chiar la un moment dat iese din casă, dimineața, o găsește Feriha, și i se destăinuie că-i este teamă că nu va reuși niciodată la facultate. În casă la dna Tulin stă o tânără de la casa de modă care face menajul, dar folosește parfumurile Larei și-i încearcă pantofii. Lara vrea s-o dea afară însă tatăl ei nu este de acord. În neînțelegerea creată, Lara observă că taică-său o atinge pe Nataly pe umărul gol - gest considerat probabil prea intim între cei doi. Zehra face din nou curat în casa ciudată, unde acum se află și o tânără care o minte că ea și "unchiul" ei vor pleca într-o călătorie, așa că aceea e ultima zi de curățenie pt Zehra. Apoi tânăra merge în camera femeii bolnave - care în realitate era soția "unchiului" - și aceasta țipă că vor s-o omoare și strigă după ajutor. În gălăgia generală, Zehra îl lovește pe proprietar cu un vas în cap acesta leșinând. Halil o urmărește pe Feriha și o vede într-o zi în mașină cu Emir.


 Ultimele episoade:  19, 20, 21, 22,

sursa foto: turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


Miniprix.ro

Produse evoMAG.ro Produse evoMAG.ro Produse evoMAG.ro
SilverZone.ro - campanie 15%


Dacă-ți place serialul, evaluează-l:




sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Feriha, rezumat episodul 21





Feriha, rezumat episodul 21
Zehra ajunge pe iahtul lui Levent și o previne pe Feriha că Emir este acolo și o sună. O roagă să-i răspundă orice numai să-l facă să plece de acolo. Feriha minte că a plecat deja din zona portuară și astfel Emir pleacă și el. Sanem este ușor nedumerită s-o vadă pe Zehra acolo, știind că a lăsat-o acasă.

episodul următor: Feriha 22

Feriha, rezumat episodul 21
Mehmet îl găsește pe Rîza pe jos, aproape leșinat. Este dus la spital apoi toată familia își face griji pentru cauza necunoscută din care bătrânul a făcut puseul de tensiune. Feriha sună la ultimul număr de pe mobilul tatălui ei și își dă seama de unde provine supărarea. Ulterior află și de la Emir că a fost o neînțelegere între Unal și tatăl mecanicului care i-a furat mașina.

Feriha, rezumat episodul 21
Emir și Feriha au o perioadă de apropiere și de tandrețe, cu toate că incidentul cu banii umbrește iubirea lor. Când Mehmet află întâmplător că Rîza a făcut puseul de tensiune din cauza familiei Sarrafoglu, se enervează și se duce din nou la ușa clubului să se răzbune. Emir și Feriha erau la o masă când o picoliță vine să-i spună de prezența lui Mehmet la ușa clubului. Emir merge să vadă despre ce-i vorba deși Feriha insistă să nu plece de lângă ea. Deși el se poartă omenește cu Mehmet, ba chiar îi propune să-i lase nr. de mobil ca să nu mai aibă ocazia să discute cu Unal, acesta îi dă un cap în arcadă și îl rănește ușor. Ajuns acasă, Unal își tachinează fiul pt că nu a manifestat fermitate și nu i-a lăsat pe bodyguarzi să-l bumbăcească pe Mehmet.

Sanem vine iarăși la Levente și îl vede sărutând o femeie, astfel pleacă dezamăgită. Apoi va reveni împreună cu o prietenă și își va lăsa intenționat un cercel pe o canapea. A treia oară, vine hotărâtă să-l cucerească pe Levente, îmbrăcată extrem de sexy, ceea ce el bineînțeles că va remarca. Apoi, având un cercel în buzunar, îl roagă pe el să i-l pună după care îl sărută.

Feriha și Emir au ocazia să se certe copilărește lucrând la proiectul de la școală și discutând despre bogați și săraci. Cum ea se dă drept bogată, dar aparține unei alte lumi, este foarte ușor să reacționeze la remarcile lui Emir despre săraci, deși acesta este conștient de viața grea pe care o duc unii. După ceartă, ca de obicei Feriha lasă totul baltă și pleacă acasă plângând. Când Zehra o întreabă ce-i cu ea, atunci abia recunoaște că a înțeles că visul ei s-ar putea spulbera în clipa în care Emir va ști adevărul despre cine este.

Feriha, rezumat episodul 21
Idila lui Mehmet cu Seher continuă. Feyyaz, amantul-patron al fetei nu-l privește deloc cu ochi buni pe Mehmet și îi spune lui Seher să nu-l mai prindă pe la ea. Aceasta crede că dacă îl amenință că va da în vileag totul soției lui, îl ține în frâu. Însă într-o seară Mehmet vine la ea acasă, unde locuia cu o mătușă care o încuraja în legătura ei clandestină cu patronul însurat. Seher deși sfătuită de mătușă să nu iasă din casă pt că din clipă în clipă trebuia să apară Feyyaz, ea nu ascultă și astfel, deși doar schimbă câteva vorbe, Feyyaz îi vede din mașină și îi pune gând râu lui Mehmet. Ba chiar și pe Seher o plesnește peste gură.

Feriha, rezumat episodul 21
A doua zi patronul tocmește trei bărbați să-l bată măr pe Mehmet, ceea ce se și întâmplă, acesta fiind lăsat însângerat și inconștient lângă niște saci de gunoi. Într-un târziu este găsit de doi bărbați care sună la poliție. Așa își revine, iar în mașina poliției reușește să îngaime două cuvinte din care se înțelege că erau 3 bărbați care l-au bătut și că ar fi fost puși - crede el - de Emir Sarrafoglu.

Episodul 21 se termină când Emir vine la bloc la Feriha cu dosarul ei în mână, pentru că-l lăsase pe masa de lucru de la facultate. Acasă la Cansu nu era nimeni, și atunci coboară la ușa portarului și bate. Zehra frământa niște aluat, o roagă pe Feriha să-i dea apă și ouă, dar se aud ciocănituri în ușă. Feriha se apropie de clanță ....

Feriha, rezumat episodul 21
Acțiuni secundare în episodul 21: Cansu își ia medicamentele și se face mai bine. Koray pare să-și dorească să se despartă definitiv de Hande datorită faptului că era să moară din cauza ei. Zehra merge iar să facă menajul în casa stilată a ciudatului bărbat singur. De dincolo de ușa mereu închisă cineva strigă cu voce slabă după ajutor. Zehra îi spune proprietarului care o ceartă din nou că de ce a făcut zgomot în zona acelei uși. Acesta deschide ușa respectivă și Zehra vede o femeie pe un pat. Apoi observă o fotografie de nuntă și se întreabă dacă mireasa din poză o fi femeia bolnavă care cerea ajutor.

 Ultimele episoade: 17, 18, 19, 20,




sursa foto: turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.



Dacă-ți place filmul, evaluează-l:




vineri, 20 decembrie 2013

Feriha, ep. 12




Rîza ajunge în casă și o ceartă pe Zehra pentru pozele din revistă, spunând că ea este vinovată pentru că fata lor a ajuns o destrăbălată. Zehra nu reușește să-și calmeze soțul, ci se vede obligată să o sune pe Feriha, care se află la Emir, să o zorească spre casă. Când ajunge, neștiind de ce a fost chemată așa de urgent, Rîza se repede la ea și o bate. Mama ei încearcă s-o apere și o bagă în dormitor. Mai târziu, Mehmet și Omer vor merge să facă service la apartamente, și Omer îi spune lui Cansu că taică-său a bătut-o pe Feriha. Acesteia îi pare foarte rău de ceea ce a făcut, dar este prea târziu. Emir o sună pe Feriha dar ea îi spune doar că totul s-a terminat între ei.

La facultate Hande, care se perpelește să afle dacă Feriha stie sau nu despre noaptea dormită de ea acasă la Emir, încearcă să îi iasă în cale acestuia. Dar el îi spune răspicat că niciodată ea nu va fi un motiv de ceartă între el și Feriha. Zehra îi povestește soțului ei ceea ce știe de la fiică-sa despre poze, și îi spune de Koray că e doar un coleg de facultate și nimic mai mult, dar Rîza nu este convins și nu mai are nici un fel de încredere în ele două, zicând că el și-a trimis fata la facultate să învețe nu să-și facă prieteni.

episodul următor: Feriha, ep. 13

La subsol, Mehmet merge în camera soră-sii să-i spună că nu el i-a arătat lui Rîza revista. Ea nu răspunde nimic, doar ridică din umeri ca și cum nu ar mai avea nici o importanță. La cină, Mehmet le spune alor lui că Halil i-a oferit de lucru în magazinul familiei. Rîza de asemenea are un anunț de făcut, că în ziua următoare va veni cineva (Halil și părinții lui) s-o ceară de nevastă pe Feriha. Cand Zehra pune problema facultății, el spune că se va duce la facultate, dar cu inelul de logodnă pe deget. Dacă nu va accepta această soluție, atunci se vor întoarce în satul lui natal.

În acest timp Emir, foarte nedumerit de cele întâmplate, discută cu Can și cu mama lui. A doua zi merge la blocul Ferihăi, iar Zehra tocmai iese să cumpere cafea. Când îl vede, o zorește pe fiică-sa afară să-l determine să plece din zonă. Ea merge să discute, Emir îi declară că o iubește, dar Feriha îi spune plângând că totul s-a terminat și să plece. Emir îi povestește lui Koray cele petrecute, în cantina facultății, însă Hande, care se afla la masa alăturată, aude și se bucură.

Halil și părinții lui vin în vizită s-o ceară pe Feriha. Mama lui nu este de acord cu această alianță, când ies de acolo ea comentează că Feriha nu e în stare să facă nici măcar o cafea fără maică-sa alături (pt că Feriha era foarte supărată, Zehra merge la bucătărie s-o mângâie pe fiica ei, când aceasta făcea cafeaua pt musafiri). Această scenă este văzută de Cansu și de Lara care se întorceau din oraș. Cansu, care deja luase legătura cu Koray pe facebook, va încerca să-l contacteze din nou.

Emir, de supărare se îmbată seară de seară în club și agață diverse fete. Feriha nu mai are voie să meargă singură la și de la facultate, ci o însoțesc Halil și Mehmet, cu mașina. Lui Rîza îi pare rău de graba cu care a hotărât să-și dea fata, dar acum trebuie să se țină de cuvânt și stabilește ca logodna să se facă foarte repede. Zehra merge la piață și îl vede pe Orhan vânzând gemul ei unei alte precupețe, ceea ce o supără și nu mai vrea să ia banii. Auzind asta, femeia care luase gemul, minte că un vecin de-al ei l-a vrut și de asta l-a luat pe tot.

Koray reușește să recupereze fișierul cu filmul din club care fusese șters, pentru că din nou Hande bagă zâzanie între el și Gunce, amintind de acel CD subtilizat din casa lui. După ce recuperează filmul, face un alt CD și îl dă lui Gunce spunându-i să se uite la film și să vadă pentru ce Hande a pus-o să-l fure din casa lui.

După ce stătuse acasă o săptămână, pt că așa a vrut Rîza, Feriha merge din nou la facultate, dar scapă fără să observe telefonul când iese din mașina lui Halil. În holul facultății Emir o oprește și o somează să stea de vorbă întrebând-o cum se poate termina totul între ei, așa, fără nici o noimă. În acel moment Feriha îl vede pe Halil apropiindu-se să-i dea telefonul, auzind și despre ce discutaseră cei doi ....

Ultimele episoade:  8, 9, 10, 11,



sursa foto: turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.