Mete îl umilește pe Tugrul așa cum făcuse el odinioară cu ostatecii, și îl pune să meargă pe burtă pe culoarul plin de mizerie, apoi, odată ajuns în biroul său, îl leagă de lanțurile din perete, răstignit. După aceea Mete se așează să mănânce porția de mâncare aflată pe birou, după care se pregătește să se bărbierească, dându-și cu spumă pe față. Când termină de bărbierit, îl spumează pe Tugrul apoi începe tortura, jucându-se cu briciul pe hainele și corpul lui.
Mete vrea să-l facă să-i spună unde i-a dus pe ostatici, ca să știe unde se află Arif, dar Tugrul rezistă torturilor lui Mete. După câteva zile Mete îi sună pe oamenii lui Tugrul ca să facă un schimb între Arif și torționar. Trei gardieni apar la casa de tortură, după ce l-au localizat pe Mete, dar el stă ascuns în mașină, cu Tugrul lângă el, legat. Cei trei, negăsind nimic, pleacă și pun la cale un plan. O vor răpi pe Ayca și îl vor obliga pe Mete să îl dea la schimb pe Tugrul contra lui Ayca, deși chiar și așa, vor încerca să-l păcălească, aducându-i o altă fată, cu un sac pe cap, pregătită să-l împuște (ține mânile la spate ca și cum ar fi legată, dar de fapt, are un pistol).
Bahar duce cu greu sarcina, având mereu grețuri și stări de indispoziție. Soner face tot posibilul s-o sprijine și să-i fie alături, ca să-i ușureze neplăcerile atât cât poate el, pentru că Bahar nu vrea să apeleze la medic. Hasefe are o criză de inimă și cade jos în timp ce împingea leagănul în care se afla Zehra. Toată lumea este alertată și îngrijorată de starea bătrânei, chiar și bunicul lui Arif îi aduce un leac de acasă de la el. Osman începe să bată la mașină primul său articol de ziar. Din când în când, în ultimele episoade, apare un bărbat cu părul alb, matur, imagini cu clădirea televiziunii Kanal D iar pe coloana sonoră se aud discuții despre scenariul serialului care urmează să fie făcut după cartea lui Osman.
Hakan visează să lucreze ca avocat în [afara] Istanbulului și pentru aceasta va obține sprijinul lui Cemile pentru călătorie la un seminar de avocatură. Berrin, Hakan și Ruya pleacă împreună cu el
Carolin lucrează împreună cu Ibo la bancă. Mesude și Neriman depun o plângere împotriva acestui fapt, care nu va fi soluționată favorabil, deoarece ele nu știau despre Carolin că lucrase la o bancă în Olanda și că are, deci, calificarea și experiența necesară pentru postul respectiv. Neriman și Mesude, mai ales, se enervează și încep să facă gălăgie, aruncând cu poșetele înspre Carolin, care pleacă triumfătoare alături de Ibo.
sursă foto: capturi video de pe netd.com
episodul următor: Trădarea ep.118 turcesc
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.