sâmbătă, 10 octombrie 2015

Provocarea preluata - Liebster award





Am văzut provocarea asta pe jurnalul iubirii și mi-a plăcut, așa că am preluat-o. La fel ca și acel blog, o dau mai departe cui dorește.


1. Ce te-a determinat să începi un blog?

Îmi place să scriu.

2. Dintre toate subiectele abordate pe blog, despre ce iti place sa scrii mai mult?

filme, seriale, actori.

3. Care e cea mai mare satisfactie pe care ti-a adus-o blogul pana acum?

că este un blog foarte vizitat.

4. Un blog pe care il citesti foarte des si poate fi considerat “the one” pentru tine.

nu-l citesc foarte des, dar Reptilianul face ceva ce-mi place și mă atrage, mă refer la explorarea urbană. Mi-ar fi plăcut să pot și eu să explorez clădirile vechi, părăsite, poate cu cine știe ce povești și mistere ascunse în ele. 

5. Ce alte hobby-uri mai ai?

sunt o grămadă - croșetez, tricotez, cos goblen, cresc pisici.... și le las apoi le reiau. mai puțin pisicile, cresc din astea de când aveam 13-14 ani.

6. Spune ceva ce nu ai mai spus pana acum despre tine pe blog.

că sunt o dezordonată?  :))

7. Ce te pasioneaza mai mult: beauty sau fashion?

nici una nici alta, îmi plac lucrurile care rezistă în timp, nu ceea ce trece ca vântul. 

8. Articolul vestimentar preferat este…

pantaiorul (taior sau blazer cu pantalon)

9. Un produs de make-up care se gaseste intotdeauna in geanta ta este…

rujul

10. Ce motto ai?

..suntem o mână de pulbere de stele ...

11. Unde te vezi peste 5 ani?

pfoaileu!! la pensie? :D sau pe aproape

12. Cea mai buna carte citita 

foarte greu de spus... 

13. Ce ati invatat de cand ati inceput sa scrieti pe blog?

ca lumea te citește dacă scrii despre ce vrea ea, nu despre ce vrei tu.

14. Cum se impaca masa, casa, capra, varza și jobul cu blogul?

capră n-am, momentan nici job, deci... e loc de conviețuire, nu credeți? :D

15. Un film bun vazut in ultima vreme.

n-am mai văzut un film de două ore de secole. Lupul de pe Wall street.

16. Unde ti-ai dori sa mergi in concediu?

de regula merg unde-mi doresc, dar visez sa ajung si la Bangkok

17. Un loc fabulos in care nu ai reusit inca sa ajungi.

Machu Picchu

18. La malul marii sau in varful unui munte?

depinde. la mare nu am voie, la munte nu-mi place sa fac efort. La munte, totusi, dar să fie soare.

19. Un lucru marunt pentru alții, imens pentru tine.

călătoriile.

20. Descrie-te in 20 de cuvinte. Calitati si defecte, ce iti place, ce nu, etc.

prea greu.

21. Mancarea favorita.

italiană

22. Sport sau boem?

boem

23. Numeste 5 bloggeri care te inspira.

am trecut de faza inspirationala :)

24. Fond de ten compact sau lichid?

lichid

25. Unde ti-ar placea sa locuiesti?

într-o casă cu etaj și grădină

26. Auriu sau argintiu?

ambele

27. Ce citesti mai des o carte sau o revista?

revistă, dar online. pe hârtie nici reclamele din cutia postala nu le mai citesc.

28. Numeste cele 5 site-uri preferate cu produse de fashion și beauty.

parcă am spus că nu mă pasionează subiectul. chanel, versace, balenciaga, catalin botezatu, Revlon





vineri, 9 octombrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 42 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 42 rezumat
Neriman se trezește și vede că Macit este lângă ea acoperindu-i gura ca să nu se sperie și să țipe. Ea îl întreabă cum a intrat și el răspunde că Fahriye, care se află pe hol, l-a ajutat, apoi Macit îi cere să vină cu el, să fugă în acel moment împreună. Neriman ezită și el vede niște acte, iar ea despre faptul că vrea să meargă la facultate la Eskisehir să studieze pictura. Faiz se trezește și iese din dormitorul lui și se miră că Fahriye este la ușa dormitorului. Ea găsește pe loc o scuză apoi spune că îi este puțin rău și scapă de Faiz care nu pare să bănuiască nimic.

Un destin la rascruce - episodul 42 rezumat
Șaika este surprinsă de Pelin pe când Selim o mângâia pe obraz și Pelin, enervată de faptul că maică-sa are dreptate, vrea s-o concedieze. Atunci Șaika o informează pe blondă că Macit a venit s-o pețească pe Neriman. Pelin este uluită și tremură de nervi, după care îi spune Șaikăi că poate să rămână în firmă. Dar ea, precaută și știind că este urmărită de omul lui Faizal, îi cere lui Cihan, care oricum nu-i poate refuza nimic, să vină s-o aștepte când iese de la birou. Cihan vine fără să pună întrebări iar Șaika se poartă cu el ca și când ar fi iubiți. Omul lui Faizal face poze, Selim devine gelos, dar Șaika este mulțumită că-l poate apăra pe șeful ei și pe ea însăși. Mai târziu, când pozele sunt puse sub ochii lui Faizal, ea nu este mulțumită de rezultat, dar îi cere detectivului să continue urmărirea.


Neriman îi cere voie lui Faiz să meargă la facultatea din Eskisehir, menționând că Șinasi i-a facilitat înscrierea. Faiz, când aude numele lui Șinasi, se înduplecă s-o lase la facultate, dar fără să-i spună fiicei lui, îi cere acestuia s-o însoțească în autobuz până acolo. Macit, și el se duce dinainte la Eskisehir ca să pregătească totul pentru venirea lui Neriman, la hotelul unde are rezervare, fără să știe că ea vine cu Șinasi.

Un destin la rascruce - episodul 42 rezumat
Pelin îl cheamă pe Macit la firmă să-l întrebe dacă este adevărat că a cerut-o pe Neriman de nevastă, iar el confirmă. Pelin amenință cu retragerea forțată a lui și a părinților lui din firmă, iar el spune că nu-i pasă, că pe el nu-l interesează neapărat averea, apoi lasă pe biroul ei toate cardurile, cheile și tot ceea ce aparține firmei și o anunță sec că legăturile lui cu Arcaoglu Tekstil se încheie în acel moment. Pelin rămâne fără cuvinte, iar după ce pleacă Macit, intră Duygu și o acuză de tentativă de crimă, arătându-i înregistrarea cu telefonul mobil când s-a întâlnit cu Erdinc. Pelin nu se arată îngrijorată, pentru că, crede ea, Duygu nu poate dovedi nimic cu acea înregistrare.

Emre o așteaptă pe Aslî să iasă de la cursuri, arătându-i că a cumpărat botoșei pentru fiul lor, dar ea îl respinge dur și îl lasă în drum nedumerit. Acasă, Zehra n-ar fi de acord cu divorțul, dar Șinasi este de partea lui Aslî. Nezahat, asupra căreia fac presiuni atât Zehra cât și Asîm să se căsătorească mai repede, după o întrevedere cu Asîm îi spune că-i dă răspunsul în cel mai scurt timp. După aceea se duce la Cihan și își face curaj să-i spună că ea îl iubește de când se știe și să-l întrebe dacă poate spera la ceva vreodată, din partea lui. Cihan îi repetă răspicat că ea este (ca și) sora lui și că va uita că i-a spus ceea ce i-a spus ca și cum nici n-ar fi auzit. Nezahat, tristă, se duce imediat la Asîm și îl anunță că acceptă să facă cununia.

Un destin la rascruce - episodul 42 rezumat
Fahriye merge pe la câteva case de închiriat ca să-l ajute pe Aras, apoi îi sugerează că ultima dintre cele căutate de ea este cea mai bună pentru că e aproape de casa ei. Aras, care și el o place pe Fahriye, se duce și închiriază acea casă de la proprietarul ei. Nadir îi hărțuiește oarecum pe Inci și pe Kerim, cu pozele și cu telefoane la care nu vorbește. Cei doi soți sunt foarte bulversați pentru că ei îl cred pe Nadir mort de mult. Până la urmă el vorbește cu Inci și se întâlnește cu ea într-o seară pe malul Bosforului.

Fahriye se întâlnește pe drum cu Șaika și Cihan și îi întreabă de Șinasi. Atunci, aflând că el s-a dus în Eskisehir cu Neriman, încearcă să-l anunțe pe Macit, care se află deja în restaurant așteptând-o pe iubita lui. Dar Macit nu răspunde. Șinasi rămâne să plătească taxiul și să ia bagajele iar Neriman se duce în hotel, preocupată să-l găsească pe Macit. Dincolo, Cihan îl sună pe Șinasi în speranța că-l poate ține pe loc, dar acesta răspunde la telefon intrând în același timp în hotel, și îi vede pe cei doi care se aflau în hol ...

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.





miercuri, 7 octombrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 41 rezumat





Al doilea glonte îl nimerește pe Șinasi. Acum, la spital sunt toți trei: Nezahat, Neriman și Șinasi. Dar cel mai grav este Neriman, care a și intrat în moarte clinică la un moment dat și s-a văzut într-o poiană unde auzea glasul mamei ei. Familia este pe hol așteptând să iasă medicii să le spună ce se petrece. Prima care este în afara pericolului e Nezahat. Zehra și Cihan se iau de Macit apoi Faiz îl roagă cu frumosul să meargă acasă. Macit pleacă extrem de nervos la firmă și o strânge de gât pe Pelin, pentru că e sigur că ea a făcut asta. Pelin mai rău îl întărâtă iar el o dă cu capul de rafturile biroului. Selim se enervează când vede - deși nu pricepe ce se întâmplă - și bineînțeles că nu-l crede pe Macit, care-i spune că Neriman se zbate între viață și moarte datorită lui Pelin.


Cu câteva minute mai devreme, Faizal discutase cu fetele ei despre faptul că a pus pe cineva pe urmele lui Selim și ale Șaikăi ca să-i surprindă împreună, astfel ea putând să ceară divorțul și averea toată. Șaika, deșteaptă, deschide telefonul și comută pe interfon, auzind astfel toată discuția din biroul lui Pelin. Macit stă în curtea spitalului pe o bancă și vorbește cu un domn mai în vârstă (este tatăl lui adevărat, dar el deocamdată nu știe că nu e copilul lui Kerim) apoi este sunat de Fahriye când se află că totul e în regulă cu Neriman. Peste câteva zile, și ea și Șinasi sunt externați. Șinasi vinde mașina ca să-și mai facă un sediu de școală. Ruya pleacă lăsând o scrisoare de adio. La firmă, Ozgur este acela care salvează firma, cu ajutorul unui prieten, Bora. Fahriye este lovită foarte ușor pe stradă de un tip pe motocicletă cu care se ceartă, și apoi, când el își scoate casca, ea îl place atât de mult încât nici nu mai știe ce să-i mai spună. Peste puțin timp, Fahriye vede că "nebunul" de motociclist este de fapt un profesor de muzică venit la ei la școală pentru un post.

Macit le spune alor lui că în seara aceea merge la Faiz să-i ceară mâna lui Neriman și le cere să-i fie alături. Nici Kerim și nici Inci nu-i dau apă la moară. După ce el pleacă dezamăgit, Kerim rămâne să discute cu Inci despre această căsătorie pe care ei nu și-o doresc. Macit merge să ealagă un cadou pentru diseară, iar în acest timp, Inci și kerim primesc fiecare câte o poză din tinerețile lor, cu ei doi și încă un personaj. Acea poză le dă peste cap totul, începând cu acel moment. La firmă Pelin i face cunoștință lui Selim cu Bora, noul partener. Apoi este sunată de Erdinc iar Duygu aude scurta conversație și se întreabă ce mai poate avea sora ei de împărțit cu acel om?

Un destin la rascruce - episodul 41 rezumat
Kerim se duce la cineva care spune că Nadir (cel din poză, tatăl adevărat al lui Macit) a murit și că acest lucru e adevărat. Kerim îl întreabă cum de se poate atunci să fie altcineva care să trimită acea poză veche? Respectivul spune că se va interesa îndeaproape cine ar fi putut trimite poza. Macit ajunge acasă la Faiz, pregătit cu flori, ciocolată și o tavă de argint. Cum era de așteptat, Faiz îi respinge cererea și el pleacă supărat, fără să observe că la câțiva metri de mașina lui o alta îl urmărea. În noapte, Pelin se întâlnește cu Erdinc și oamenii lui, și cu criminalul plătit. De după un copac Duygu filmează totul cu telefonul mobil. Erdinc îl forțează pe criminal să-și termine treaba începută deși el spusese și după ce Neriman ajun sese la spital, că deja nu se mai poate implica din cauză că e și poliția băgată în afacerea asta.

Bora merge la tatăl lui, Nadir, și îl informează că a făcut parteneriatul cu firma Arcaoglu și că în curând aceasta va fi a lor. Nadir dă din cap doar, și privește nostalgic aceeași poză trimisă lui Inci și Kerim. În noapte, cineva pătrunde în cameră la Neriman și îi pune mâna pe gură ...

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








luni, 5 octombrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 40 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 40 rezumat
Erdinc o refuză pe Pelin spunându-i că el este om de afaceri și prezentându-i pe scurt situația dintre el și Kerim, că totul n-a fost decât o datorie neplătită. Pelin insistă, apoi Erdinc îi dă o hârtiuță pe care a scris un număr de telefon al cuiva care poate face o crimă plătită, recomandându-i să găsească banii în alt mod decât cel abordat anterior. Acasă, Faizal face o criză de nervi din cauza Șaikăi. Servitoarea, speriată, o sună pe Pelin și o roagă să vină cât mai repede acasă. Faizal este transfigurată de durere și îi spune fetei ei că acesta este blestemul lui Nazaan, că focul ieșit din casa lui Faiz îi va arde pe toți Demirhanii, apoi vorbește despre faptul că Selim o înșală cu Șaika. Pelin rămâne perplex auzind numele secretarei ei.

duminică, 4 octombrie 2015

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 3





Ca o consecință a acestei întâlniri prelungite, care are loc în timpul serviciului ei, Gulseren va fi iar concediată pentru că i-au trebuit 12 ore ca să livreze tortul la client.

Seara, Cihan o sună pe Gulseren și îi mai cere o întâlnire, rugând-o să-i aducă poze cu Hazal, pe care le va copia pe telefonul mobil. După aceea, Cihan discută cu Dilara și îi spune că Cansu și-a găsit mama, dar și ei fiica lor adevărată. Dilara este iritată iarăși, pentru că nu ar fi dispusă s-o dea pe Cansu. După ce se potolește, Cihan îi spune că a invitat-o pe femeie împreună cu Hazal pe la ei. Dilara spune că n-o interesează chelnerița, ci doar fata. Gulseren vine acasă după întâlnirea cu Cihan, în care amândoi au aflat mai multe unul despre celălalt. Se bagă la duș, apoi o sună Cihan și răspunde Hazal, care tocmai își verificase istoricul accesărilor de pe laptop și observase că mama ei căuta date despre Cihan Gurpînar. Pentru că vorbește cam înțepat, Cihan nu-i lasă nici un mesaj, ci spune că o va suna mai târziu pe Gulseren. Când iese din baie, Hazal sare cu gura pe maică-sa și o întreabă cine este cel care a sunat-o, iar ea îi răspunde că e tatăl ei adevărat. Hazal rămâne uimită, iar Keriman se enervează crezând că Gulseren și-a înșelat soțul, dar ea îi explică faptul că nu ea a născut-o pe Hazal și le spune despre greșeala asistentelor la maternitate. Hazal, bulversată de veste, pleacă de acasă ...

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 3
Auzind adevărul din gura mamei ei, Hazal se supără și pleacă de acasă cu intenția de a merge să-l caute pe Cihan, dar fără să rostească vreun cuvânt către Gulseren sau Keriman. Gulseren își ia haina și pleacă și ea să discute cu prietena ei, Daria, iar Keriman, bucuroasă că a rămas câteva momente singură, sună în Germania la fratele ei care de la o vreme are telefonul mereu închis. Hazal merge direct la firmă la Cihan, bucuroasă că poate scăpa de sărăcie. El nu este foarte încântat de vizita aceasta inopinată, pentru că nu e locul potrivit pentru așa ceva, deși nu se arată față de fiica lui. Alper, care aude ce vorbesc cei doi, dar nu are toate datele problemei, își închipuie că Hazal este fata lui Cihan dintr-o relație extraconjugală mai veche și crede că Dilara nu știe despre existența acestui copil. Alper o sună pe nevastă-sa, pe Solmaz, și îi prezintă versiunea imaginată de el drept adevăr. Solmaz va lua de bună bârfa și cu prima ocazie o va răspândi în cercul lor de prietene, compătimind-o pe Dilara, apoi va încerca, alături de soțul ei, un șantaj asupra lui Cihan privind profitul firmei.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 3
După câteva momente, Cihan și Hazal pleacă la unul din restaurantele lui ca să ia masa și să mai stea de vorbă. Astfel, el observă asemănarea lui Hazal cu Dilara, atât fizic cât și moral, pentru că Hazal abia așteaptă să scape de Gulseren, pe care deja nici n-o mai consideră mama ei. În urma lor, la firmă apare Gulseren, pe care o vede Alper și astfel se bucură că mai are o piesă de puzzle la îndemână, fiind convins că ea este amanta lui Cihan. Gulseren află că Hazal este cu tatăl ei, la masă, și îl sună pe Cihan să-i spună că trebuia s-o anunțe că a luat fata în oraș (ea temându-se să nu-i fie luat copilul pe care l-a crescut timp de 15 ani). Când Hazal se duce la toaletă, Cihan îi pune în ghiozdan 7-8 sute de lire turcești, ca bani de buzunar, iar mai târziu, după ce ajunge acasă și găsește banii, va fi nemulțumită și va considera că sunt prea puțini bani din partea unui tată pentru fiica lui.

Pe acest fond general, relația dintre Cihan și Dilara continuă să se deterioreze. El îi vorbește soției lui despre divorț, dar ea spune că au prea multe legături împreună (copii, acțiunile din firmă, etc) și că subiectul ăsta nu poate fi de actualitate. Cihan, însă, o anunță că de acum încolo el nu va mai dormi împreună cu ea și se mută în altă cameră din casă. Dimineață, discuția se reia și Cihan află că Dilara o vrea pe Hazal, apoi totul degenerează el acuzând-o că s-a obișnuit prea mult să-i cumpere pe oameni.


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv