vineri, 10 februarie 2017

Kosem episodul 15 rezumat




Kosem episodul 15 rezumat Kosem merge cu Zulfikar la poarta ştiută de ea şi de Iskender, pe care cândva a vrut să evadeze din palat, iar Zulfikar sparge zăvorul. În acest timp totul este ieşit de sub orice control: Mustafa e luat de Bulbul, Halime este înjunghiată, în palat e un adevărat carnagiu. Kosem şi Zulfikar ajung pe coridorul către camera sultanului şi văd leşurile gărzilor, apoi se despart. Ahmet este avertizat de Murat pașa că nu e bine ce se petrece şi că trebuie să se întoarcă de urgenţă la palat. Derviş este rănit şi Ahmet îl ajută să îndure cauterizarea rănii, în timp ce în palat Zulfikar este prins şi adus în faţa lui Safiye care-l întreabă unde este Kosem dar el spune că nu ştie. În iureş, Rașa-Mahfiruz este şi ea înjunghiată, mortal. Kosem aude o discuţie cum că Ahmet ar fi murit şi Mustafa va fi proclamat sultan, deşi conform legii unul din copiii lui Ahmet ar trebui să stea pe tron. Astfel, îşi dă seama că bebeluşii vor urma să fie omorâţi şi se gândeşte ce este de făcut ca să-i salveze, şi pe ei şi dinastia. Mustafa e luat de Bulbul şi dus în altă cameră, dar Zulfikar şi Kosem îl găsesc. Kosem pleacă împreună cu Dilruba şi ceilalţi doi prinţi către coridorul secret şi uşa pe care au şi intrat. Cu toţii se urcă în trăsura care porneşte, iar Zulfikar rămâne să se dueleze cu soldaţii loiali lui Safiye. Pe drum, trăsura se opreşte şi Kosem îl vede pe Mehmet care îi ajută să ajungă la un adăpost mai sigur decât sanctuarul şeicului, loc în care Kosem voia iniţial să meargă. Corabia lui Ahmet face cale întoarsă din expediţie.

A doua zi Dilruba, care nu are încredere în Kosem, o dă pe mâna gărzilor iar aceştia o duc pe ea şi pe Mustafa la palat. Kosem este adusă în faţa sultanei Safiye, iar Dilruba se duce în cămăruţa unde Menekse o îngrijeşte în secret pe Halime, ca să-i spună că totul este în ordine cu ea şi cu fratele ei. Kosem e trimisă la beciuri ca să fie executată cu frânghia şi apoi aruncată în Bosfor, iar Mustafa este prezentat celor rămaşi în viaţă drept noul sultan. Când se duce afară la ienicieri şi urcă pe tronul prea mare pentru el, apare Ahmet, care-l decapitează pe loc pe unul dintre trădători şi porunceşte execuţia celorlalţi. Safiye vede ce se întâmplă şi se grăbeşte să ajungă în camera ei unde vrea să se sinucidă cu otrava dintr-un inel pe care îl poartă pe deget, dar Ahmet o ajunge din urmă şi o dă pe mâna gărzilor, trimiţând-o la beciuri. După aceea îi găseşte pe Zulfikar care-i spune ce s-a întâmplat, dar că nu ştie nimic despre Kosem, doar că a murit executată, din ordinul bunicii sale. Împreună merg în harem unde trupurile cadînelor omorâte sunt învelite cu pânze albe. Ahmet le ridică pe fiecare, o găseşte şi pe Rașa printre ele, dar Kosem nu este şi el cedează nervos începând să plângă, atunci când credinciosul Zulfikar îi şopteşte că o fi aruncată în Bosfor.

Kosem episodul 15 rezumat După aceea merg împreună acolo unde Mehmet Giray i-a adăpostit pe prinţi şi pe Cennet. Kosem, care a fost salvată de Bulbul, iese din casă şi aleargă către Ahmet care mulţumeşte cerului că iubita lui trăieşte. Apoi îşi vede copiii şi pe cei câţiva slujitori din harem care au scăpat de nebunia sultanei Safiye. Când ajunge înapoi la palat, o vizitează pe Halime care este încă în pat, în urma rănii grave din abdomen, şi o întreabă cum de s-a aliat cu Safiye şi a îndrăznit să-l pună pe Mustafa pe tron, dar Dilruba minte că maică-sa n-a făcut nimic din toate astea, drept dovadă au înjunghiat-o. Minciuna prinde, Halime povesteşte cum a venit Bulbul să-i ia băiatul şi au băgat cuţitul în ea. Ahmet o crede şi promite că toţi trădătorii o să-şi primească pedeapsa. Ahmet stă de vorbă cu Derviş şi îl anunţă că s-a săturat de faptul că toată lumea consideră drept slăbiciuni mila lui şi conştiinţa, aşa că va respecta de acum încolo vechile datini şi reguli în privinţa tronului.

După câteva zile, Kosem se duce la Safiye la beci şi rămâne o vreme să stea de vorbă cu ea, despre felul lor asemănător de a fi şi despre inelul lui Hurrem, pe care Safiye nu crede că l-ar merita Kosem. Când pleacă, Bulbul, care este încarcerat în celula alăturată, strigă la ea să o cruțe pe sultană că a fost o Valide, dar Kosem merge neclintită înainte. Mustafa adormise şi un porumbel pătruns în încăpere îl trezeşte iar el se duce după pasăre. Halime se scoală din pat, cade şi spune că o să-i fie executat fiul. Patru călăi merg apăsat pe coridoarele palatului cu sfoara în mâini ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem episodul 14                                     urmează: Kosem episodul 16

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








joi, 9 februarie 2017

Yaman episoadele 58-60 turcesti rezumat




Yaman episoadele 58-60 turcesti rezumat Nadir îi ia pe băieţi în maşina lui sub ameninţarea pistolului. Selim îl sună pe Yaman şi după asta lucrurile se precipită, băieţii profită de un moment prielnic, îl lovesc pe şofer, îl ameninţă pe Nadir, maşina se opreşte dar apoi lucrurile scapă de sub controlul lor. Când Nadir e gata-gata să-l împuşte pe Yaman, poliţiştii, care veniseră îndrumaţi de Kenan, îl omoară pe mafiot. Acum Mert şi Yaman sunt salvaţi, toată lumea se bucură că s-a încheiat acest capitol cu bine, iar Leylei aproape că nu-i vine să creadă că este eliberată de teroarea sub care trăia. Orkun îşi cere scuze pentru cele făcute dezvăluindu-le prietenilor lui că n-a avut încotro, mama lui fiind în pericol.

Individul care avea o cicatrice pe mână se duce şi îşi face de urgenţă un tatuaj exact pe acel loc, ca să nu mai poată fi recunoscut, apoi, într-o ceainărie vede la televizor un portret robot de-al lui, şi anunţul poliţiei că este căutat. Acum, are mai multe motive să se ascundă şi să nu iasă în evidenţă. Poliţia începe investigaţiile şi în scurt timp se află pe urmele răpitorilor lui Mert. Însă, cu toate acestea, Yaman le-a luat-o înainte poliţiştilor, deoarece Mert i-a spus cum arată Mehmet.

Tinerii din Altînkoy se bucură de succesul melodiei lui Yaman şi are loc o întâlnire mult așteptată. Mert, Eylul, Yaman, Mira, Selim și Deniz merg la o premieră de film. Cu această ocazie Yaman urmează să se întâlnească cu producătorul care se gândise ca melodia lui Yaman să fie îmbinată cu versurile rostite de actorul Inanc Pars. Insă Inanc o place pe Mira, începe s-o curteze asiduu şi Yaman devine gelos pe el, până la urmă proiectul acesta pică. Seara se încheie cu un joc de societate care îl va determina pe Yaman să o ceară în căsătorie pe Mira, lucru surprinzător pentru toţi cei prezenţi.

Acum Yaman îşi poate vedea un mare vis împlinit, dar mai există un obstacol care trebuie înlăturat: posibila împotrivire a părinţilor Mirei. Selim este încă stresat din cauză că s-a certat cu Deniz, iar în afară de asta, din Ankara sosesc veşti proaste care-l impresionează. Yaman nu mai poate să împărtăşească tuturor vestea lui fericită, din cauza decesului mătuşii din Ankara, fostă bolnavă de cancer, care la începutul serialului vizitase familia Serez împreună cu fiul ei. Sedef, rămasă singură acasă, în timp ce restul familiei s-a dus la funeralii, îşi dă seama de ce este Selim abătut şi află de despărţirea dintre el şi Deniz.

Cu cât Mira vrea să stea mai departe de Inanc Pars, cu atât acesta se arată mai interesat de ea. În acelaşi timp gelozia lui Yaman creşte. Inanc Pars va fi chemat la o întâlnire a fundației condusă de Sude și restul femeilor din Altinkoy iar ziarele vor vorbi întruna despre Mira și Inanc. Asîm este afectat de adulterul lui Sude şi este decis să divorţeze. Sude, deşi este conştientă că poate pierde totul, merge înainte aşa cum s-a hotărât de la bun început. Se duce la Kenan acasă plină de speranţă, dar ceea ce vede acolo - el este cu Hale - o determină să redevină caustică şi nemiloasă.

Mira anunţă ce au hotărât ea şi Yaman în privinţa viitorului lor. Toată lumea este foarte bucuroasă cu excepţia lui Orkun, care în trecut a fost refuzat de Mira când a cerut-o de soţie şi acum o vede acceptând propunerea rivalului său. Yaman şi Mira îşi fac curaj să-i spună lui Faruk că vor să se căsătorească. Dar dincolo de demersul lor, Inanc Pars nu renunţă la Mira şi le face greutăţi celor doi îndrăgostiţi. Yaman nu are de gând să mai stea deoparte şi să fiarbă mocnit ca până acum. El se enervează când vede un camion cu trandafiri roșii trimis de actor pt Mira și se duce la Inanc, îl suprinde la saună și-l bate cu buchetele de trandafiri până-l înțeapă cu spinii lor. După aceea Inanc păstrează distanța și o uită pe Mira.

Deniz îl sună pe Selim spunându-i că-i pare rău pentru ceea ce a spus (că el ar avea o idilă cu Sedef) şi că-şi cere iertare. Selim însă, nu este dispus să mai continue împreună şi conchide că după incidentul din trecut, nu mai pot avea o relaţie. Mert şi Yaman joacă "Găsirea tezaurului", joc de societate care îi va determina pe Mira şi Yaman să pună un pariu. Mert crede că în acea casă este ascuns un indiciu şi când ajung la adresa respectivă şi bat la uşă, îl găsesc acolo pe tatăl lui Mehmet, unul din răpitorii lui Mert. Neştiind de ce au venit acolo, bărbatul bănuieşte că vizita lor are legătură cu răpirea şi îi alungă ameninţându-i cu un foc de armă.

Kenan, care a fost implicat într-o idilă cu Hale, o sună s-o întrebe de ce este supărată iar ea îi spune că a fost o aventură care s-a terminat. Hale îl contactează pe Orkun şi îl determină să se întâlnească cu ea după ce-i spune că are nişte informaţii privind-o pe Sude şi că va putea folosi ceea ce va afla în relaţia cu Mira. Orkun îi oferă bani Leylei în schimbul CD-ului de la Nadir, dar ea nu acceptă. Leyla îşi depune cv-ul pentru un job la firma lui Asîm, dar nici măcar nu este lăsată înăuntru. Când îi cere ajutorul lui Sude, aceasta o jigneşte spunându-i că nu există niciun motiv ca s-o ajute, pentru că ea le-a făcut lor numai probleme. Leyla pleacă jurând răzbunare. Se răzgândeşte şi îi dă cd-ul lui Orkun în schimbul favorizării unei întâlniri cu Asîm, care după ce stă de vorbă cu ea, îi oferă jobul dorit.

Se apropie ziua îndrăgostiţilor şi au loc unele tensiuni între Murat şi Elif. După o ceartă de la bani şi de la felul în care îi priveşte fiecare pe bogaţii din Altînkoy, Murat se preface că o curtează pe Tugce, mai ales că a observat-o că este mereu singură, fără partener. Când lucrurile devin prea deranjante şi Murat este cât pe ce s-o violeze într-o seară când o conduce acasă, Tugce îl respinge vehement. Eda şi Hale o sfătuiesc pe Tugce să-l reclame pe Murat la poliţie, dar ea nu vrea să le facă probleme părinţilor ei. Prietenii din Altînkoy îl atrag într-o capcană pe Murat, iar Elif este furioasă că descoperă latura lui întunecată şi în faţa tuturor spune că-l părăseşte.

Tatăl lui Deniz este acuzat de o crimă pe care n-a comis-o dar nu poate aduce probe în favoarea nevinovăţiei sale. Jurnalista îl roagă pe Selim s-o ajute în momentul în care situaţia devine foarte complicată. Tatăl ei consideră că singura soluţie este să evadeze din închisoare şi să stea ascuns toată viaţa, pentru că nu poate suporta viaţa din celulă. Deniz îl imploră să nu facă aşa ceva dar în ziua în care se duce la el la vizită împreună cu Selim, descoperă că deja fugise...

rezumat alcătuit de Oana D. în colaborare cu Hayat Seviyor


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Yaman, ep. 57 tr.                             urmează: Yaman, ep. 61 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








miercuri, 8 februarie 2017

Kosem episodul 14 rezumat




Kosem episodul 14 rezumat Derviş este adus în faţa lui Ahmet ca pentru execuţie şi cere sultanului măcar să-l execute cu mâinile sale, nu să lase călăii să îndeplinească ordinul. Ahmet însă îl iartă, deşi recunoaşte că nu sunt dovezi care să ateste nevinovăţia lui Derviş, dimpotrivă, toate indiciile ar duce la concluzia că el este ucigaşul marelui vizir, dar Ahmet spune că pur şi simplu îl crede când afirmă că este nevinovat în toată treaba asta.

Safiye ajune la porţile palatului şi se roagă de Kosem s-o lase înăuntru, dar favorita îi aminteşte că prin decret imperial ea nu are voie să pătrundă în interiorul palatului. Între timp, Halime şi Handan, care nu ştiu că Derviş a fost cruţat, se ceartă şi se ameninţă reciproc. Fahriye este dusă la sultan şi în timp ce-l aşteaptă, îl vede pe Derviş care o sfătuieşte să implore iertarea. Fahriye îi urmează sfatul şi când Ahmet intră, ea i se aruncă la picioare şi din nou se roagă să n-o execute pentru fapta ei. Handan se întreabă dacă sultana i-a spuns lui Ahmet despre faptul că Derviş l-a otrăvit pe fostul sultan, Mehmet al III-lea. Ahmet îi spune lui Derviş să-şi ia soţia şi să plece înapoi la conacul lui, în timp de Fahriye se crede cruţată, deși i se aduce la cunoştinţă că este doar o amânare a deciziei finale. Însă sultana Safiye, îşi dă seama că Ahmet n-o va execută pe fata ei, ci probabil o va exila.

Şahin îl vede pe Mehmet foarte abătut şi îl întreabă ce are iar acesta îi răspunde că el cu mâinile lui a predat-o pe Fahriye oamenilor de la palat. Şahin nu înţelege despre ce vorbeşte fratele său iar acesta îi povesteşte că a fost nevoit să-şi arate loialitatea. Şahin îl linişteşte pe Mehmet bănuind că sultanul va fi impresionat de lacrimile lui Fahriye şi o va ierta, lăsând-o să se bucure de viaţă alături de Derviş, apoi îi reproşează că nu l-a ascultat când i-a spus să nu se îndrăgostească de o sultană ca ea.

Cennet şi Kosem discută despre soarta sultanei şi conchid că dacă va fi omorâtă, Safiye se va răzbuna. Menekșe ascultă din camera alăturată la gaura din perete, dar la un moment dat ea dă ceva jos din greşeală, se aude un zgomot şi Cennet cu Kosem se uită exact la peretele cu pricina. Cennet o prinde pe Menekșe când încerca să fugă din cameră, dar pentru că nu văzuse gaura din perete, odalisca o crede oarecum pe Menekșe care minte că era în drum spre camera de piatră. Cu toate acestea o duce în faţa sultanei Kosem afirmând despre ea că este un şobolan. Kosem face legătura dintre Menekșe şi faptul că Safiye a ajuns imediat în faţa sanctuarului când a fost prinsă fiica sa, îşi dă seama că Menekșe spiona pentru sultana Safiye și îi trimitea informațiile la palatul vechi. Ca să o demaște, Kosem o pune pe Menekșe faţă în faţă cu Halime, stăpâna ei de drept.

Kosem episodul 14 rezumat În tot acest timp Safiye unelteşte cu boierul Nasuh să-l detroneze pe Ahmet. Bulbul deschide zăvorul unei încăperi plină cu nestemate, bani şi obiecte scumpe despre care Safiye spune că le-a păstrat acolo, ferite de ochii altora, tocmai pentru asemenea ocazii, când multă lume trebuie mituită cu bani grei. Kosem află de la Zulfikar că Halime o vizitează des pe Safiye la Palatul vechi şi îşi imaginează că uneltesc să-l dea jos pe Ahmet. Derviş se uită la săgeata dată de Ahmet şi rămâne pe gânduri, pentru că nu-i este uşor s-o ucidă pe soţia lui, lângă care a trăit atâtea. Seara, aşezaţi la masă, Fahriye bea din cupa ei, însă Derviş doar o priveşte. Ea încearcă să-l seducă, sărutându-i senzual podul palmei şi rugându-l să-şi folosească influenţa faţă de Ahmet ca să fie iertată. Însă după câteva momente începe să-i curgă sânge din nas. Fahriye se sperie înţelegând că a fost otrăvită, apoi moare în braţele lui Derviş care-i spune că Ahmet nu putea s-o ierte pentru încercarea ei de a fi stins toată dinastia, iar ea rosteşte cu ultimele puteri că vrea să trăiască.

Este încă devreme dimineaţa iar Safiye şi Kosem, fiecare în locul în care se află, de parcă ar fi simţit ceva tainic, se trezesc şi sunt neliniştite. Safiye este anunţată că Halime vrea să o vadă, iar sultana se întreabă de ce vine aşa devreme. Halime vorbeşte cu Bulbul şi îi spune că de-acum trebuie s-o părăsească pe sultana, iar el cere explicaţii. Apoi cele două sultane discută despre cum vor pregăti înlocuirea lui Ahmet cu Mustafa după ce acesta va pleca în campania împotriva Persiei. De fapt, Kosem are nevoie de Bulbul ca să afle secretele sultanei. Cennet intră în harem şi anunţă moartea sultanei Fahriye. Câţiva bostangii îi aduc sultanei Safiye sicriul cu trupul fetei sale, iar ea deschide capacul şi înlătură giulgiul ca să se convingă. Apoi urlă de durere cu privirea către cer. Mai târziu merge la sultan să-i spună că ar fi preferat s-o omoare pe ea în locul fiicei sale, ca să nu mai simtă durerea morţii încă unui copil.

După ce iese de la sultan, Safiye se întâlneşte pe coridor cu Kosem şi îi reproşează că de ce şi-a răzbunat tatăl în acest fel apoi o ameninţă că va vărsa lacrimi pentru cei dragi şi îi sugerează să nu iasă din palat şi să nu-şi lase copilul singur. Fahriye este arsă, Mahmet pune deoparte colierul cu nestemate pe care i l-a dăruit mai demult, iar Dervis se uită la bostangii veniţi să ia toate lucrurile sultanei din conac. Mehmet, în oraş, se întâlneşte cu Şahin pe care, după ce-l minte că vrea să obţină tronul Crimeei apoi pe cel al Impreiului Otoman, îl predă lui Zulfikar. Şahin, săltat de oamenii sultanului, îi strigă că este un trădător.

Kosem episodul 14 rezumat Bulbul este luat din suita sultanei Safiye şi trimis înapoi la Topkapî. Înainte să plece, sultana îi dă drept sarcină să aprindă o revoltă în palat la semnalul ei. Ahmet îl iartă pe Şahin dar îl avertizează că la prima mişcare dubioasă din partea lui îşi va primi pedeapsa. Menekse îi vede pe Handan cu Derviş în grădini şi îi spune asta sultanei Halime. Mai este o zi şi se va porni în campania de război cu perşii. Safiye începe şi ea pregătirile, intenţionând să facă nişte daruri cu această ocazie, fiind convinsă că Ahmet nu se va mai întoarce viu din expediţie. Mustafa are febră iar Handan se miră, pt că de dimineaţă nu avea nimic. Ahmet decide să-l lase pe Zulfikar la palat iar lui Kosem îi încredinţează pe cei doi băieţi ai lui, Osman şi Mehmet.

După ce Ahmet părăseşte palatul Cennet observă la lumina unei lumânări, gaura din perete unde ascultase Menekse. Cennet sugerează să o dea pe slujnică pe mâna sultanei Handan, dar Kosem se gândeşte deja la un plan şi zice că o să lase lucrurile aşa, deocamdată. Bulbul o informează pe Halime că adoua zi dimineaţă se va face schimbarea anunţată şi că Mustafa va fi înscăunat sultan, gărzile vor fi schimbate şi vor fi împărţite darurile de urcare pe tron. Halime se întreabă dacă este în regulă să se întâmple asta înainte să fie siguri că Ahmet va muri, dar Bulbul o asigură că nu trebuie să se îndoiască de moartea sultanului. Apoi ni se arată cum Nasuh aga detaliază planul capcanei menită lui Ahmet...

Kosem se află în cameră cu Cennet şi vorbesc despre cum au descoperit oamenii lor averile secrete ale sultanei Safiye. De fapt, Kosem ştie că Bulbul este în camera alăturată şi ascultă pe gaura din perete. Intenţionat spune acest lucru, ca s-o avertizeze pe Safiye şi astfel Kosem să poată s-o urmărească să-i afle ascunzătorile averii. Halime se îndoieşte că planul va funcţiona perfect, dat fiind că Safiye este foarte vicleană. Pentru început, într-adevăr Bulbul se duce într-un suflet la palatul vechi s-o anunţe pe sultană ce a auzit şi că acolo sunt slugi care au spionat-o. Safiye e precaută, dar îl crede şi îi dă cheile încăperii cu valori. Bulbul iese, urmărit de Zulfikar şi de Kosem, iar când ajunge la uşă şi se pregăteşte să strângă toate bijuteriile, tot aurul şi banii de acolo, ajutat de câţiva boieri loiali lui Safiye, Zulfikar îi prinde în flagrant. Totul este trecut în visteria palatului şi înregistrat în catastife.

Kosem episodul 14 rezumat Safiye se enervează când aude ce s-a întâmplat, Bulbul cere îndurare, dar ea îl linişteşte spunându-i că mai are şi alte averi şi că nu-l pedepseşte pe el pentru cele întâmplate. Ahmet este dus de către gărzile lui la o fântână despre care i se spune că face minuni şi că datează de pe vremea lui Suleyman. Când se apleacă să bea apă, Nasuh face un semn unui arcaş şi o săgeată cu foc porneşte. Derviş vede că frunzele uscate din jurul fântânii au o altă culoare şi strigă la Ahmet să se îndepărteze. În secunda următoare fântâna explodează. Are loc o scurtă luptă, Ahmet va fi rănit la braţ şi viaţa îi va fi salvată de către Derviş. Kosem, care era cu Zulfikar, îşi aminteşte că Safiye a avertizat-o să nu iasă din palat şi să nu-şi lase copilul singur şi cere să se întoarcă înapoi, dar deja palatul este atacat de cei mituiţi de Safiye. Aceştia nu lasă pe nimeni viu în calea lor. Handan este informată că haremul e sub asediu şi ea se duce să-l apere pe Osman. Safiye ajunge la palat şi intră în camerele sultanului lăsând numai sânge şi moarte în urma ei. Îi porunceşte lui Bulbul să-l aducă pe Mustafa apoi să ordone uciderea lui Halime.

Zulfikar şi Kosem se apropie cu trăsura de palat, sultana făcându-şi griji pentru micuţul Mehmet ....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem episodul 13                            urmează: Kosem episodul 15

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








marți, 7 februarie 2017

Bahar-viata furata episoadele 106-110 turcesti, rezumat




Bahar-viata furata episoadele 106-110 turcesti, rezumat Nuran este dusă la orfelinat de către serviciile pentru protecţia copilului. Efsun şi Arda au pierdut-o pe fetiţă pentru că n-au folosit mijloace legale de adopţie. Până când nu divulgă numele adevăraţilor părinţi biologici ai lui Nuran, nu vor putea să facă nimic. Însă în tot acest timp, se gândesc oare cine le-a făcut raport la protecţia copilului că nu ei sunt părinţii fetiţei. Cemre şi-a pierdut uzul raţiunii şi ar fi în stare să ruineze viaţa tuturor.

Furia lui Kenan pentru Ateș continuă să crească, mai ales după ce Nehir, nepoata lui, este implicată. Omer îşi dă seama că Bahar n-a scăpat de pericol şi o ascunde undeva unde să fie în siguranţă. Cu toate că Kenan se află în închisoare, mânia lui poate trece dincolo de zidurile ei. Efsun, rămasă fără altă opţiune, îi cere ajutorul lui Volkan ca să o regăsească pe Nuran.

Omer este rănit într-un atac din partea lui Nehir şi pierde mult sânge, dar face tot posibilul s-o protejeze în continuare pe Bahar chiar cu riscul propriei vieţi. Bahar şi Nehir au terminat de jucat toţi aşii din mânecă, Ateș decide s-o oprească pe Nehir, dar lucrurile sunt scăpate de sub control, şi este prea târziu pentru aceste acţiuni. Efsun îşi pierde speranţa că o poate găsi pe Nuran, mai ales după ce află că a fost deja adoptată de o familie. Acum, i se pare că singura soluţie este s-o răpească pe fetiţă. Efsun, Arda şi Nuran se văd nevoiţi să fugă împreună.

Bahar şi Ateș o vor salva pe Nuran riscându-şi vieţile. Această luptă îi va aduce din nou faţă în faţă pe Bahar şi Ates. Dar deşi Nuran e salvată, este imposibil ca ea să fie alături de Efsun şi va trebui dusă înapoi la orfelinat. Acolo o aşteaptă o altă familie care o adoptă şi o iau cu ei. Singura cale de a o lua înapoi este ca acea familie să n-o mai dorească.

Cei din cartier se implică. Zuhal şi Secil o supraveghează pe Ganimet şi pun la cale un plan. Ticăloşiile lui Cemre sunt până la urmă descoperite şi ea îşi dă seama că nu mai are la cine apela, pentru că nimeni nu-i mai este alături şi nu mai poate rămâne la conac, aşa că se întoarce încă odată la Kenan. Ateș, care a aflat despre trădarea ei, se duce după ea.

Bahar încă se află în pericol şi singură persoană care o poate scoate din încurcătură este Efsun. Lucrurile însă iau o anumită întorsătură şi Efsun va fi în pericol de moarte. Arda, Sultan, Nuran, toată lumea o caută fără s-o găsească. Bahar o ia pe Nuran sub aripa ei. Dar nu numai Efsun se zbate în ghearele morţii, ci atunci când Ateș va încerca s-o predea pe Cemre autorităţilor, încă o persoană va fi pe punctul de a-şi pierde viaţa şi nimic nu va mai fi ca înainte.

În cartier Zuhal şi Secil continuă s-o urmărească pe Ganimet şi să se duşmănească cu ea. Alunecosul Pertev începe să muncească. Volkan nu poate să conceapă viaţa fără Efsun şi o ajută. Reyhan apare brusc în viaţa lui Ates care încearcă să ridice un zid între ei doi. Aceasta din urmă îl ameninţă, dar Ates descoperă că, de fapt, lui Reyhan îi este frică de el. Bahar crede că este momentul să decidă ce vrea să facă mai departe cu viaţa ei. Ca să-şi salveze compania, Mehmet Emir face o mutare riscantă iar Hulya îi este alături chiar dacă asta înseamnă să rămână singură.

Volkan face o greşeală care le afectează atât pe Efsun cât şi pe Nuran, iar vieţile lui Arda şi Sultan sunt întoarse pe dos. A venit vremea ca unii să plece în cartier şi să-şi ia rămas bun de la conacul Atahanilor.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Bahar-viata furata ep. 101-105                         urmează: Bahar-viata furata ep. 111-115 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








sâmbătă, 4 februarie 2017

Furtuna pe Bosfor, episoadele 86-90 turcesti, rezumat




Furtuna pe Bosfor, episoadele 86-90 turcesti, rezumat Feyza nu acceptă oferta Dilarei şi urcă preţul la 10 milioane. Dilara se învoieşte până la urmă, semnează cecul, le pune pe masă un contract şi îl ia pe Emre acasă la Cansu, care se bucură nespus că mama ei a reuşit s-o ajute. Însă când Cihan o sună şi aude scâncetul copilului, Cansu minte că e de la televizor şi nu vrea să se afle că bebeluşul este acum la ea. Totuşi Keriman, care era în vizită, vede că Dilara l-a adus pe copil, şi la început crede că şi Dilara l-a răpit. (aici se termină episodul 89 Kanal D)

Deniz se întâlneşte cu Mithat la un restaurant înainte de a trece pe acasă, şi, când ajunge şi îl vede pe bebeluş, se stârneşte o nouă ceartă, pentru că el nu este de acord cu ceea ce a făcut Dilara. Scandalul nu încetează, Cihan vine şi el să vadă despre ce este vorba iar lucrurile iau amploare pentru Cansu şi Deniz, pentru că ruptura dintre ei se va adânci. Demir, care caută răzbunare pe Harun, merge pe firul oferit de Asuman şi de Candan, intenţionând să se bage în viaţa lui Asuman, care pare mai uşor de cucerit. Astfel, profitând de faptul că se cunoaşte cu Candan, o invită într-o seară într-un club de-al lui, şi o curtează pe Asuman care-l găseşte un bărbat plăcut și mai ales bogat. În acest timp şeful poliţiei verifică documentele de identitate ale lui Damir, împreună cu Mithat, menționând că oricum, chiar dacă are numele ușor schimbat, să semene cu un nume turcesc, Demir Iankî, adică Damir Iankov mai are 15 pașapoarte valabile pentru diverse țări. Cihan, forţat de împrejurări şi pentru că nici el nu e de acord cu gestul Dilarei, se duce acasă la familia adoptivă a lui Emre să vadă ce ar fi de făcut să-şi ia bebeluşul înapoi şi îi găseşte în casa lor cea nouă, și cu o mașină nouă, scumpă, la poartă. Dându-și seama că ei și-au vândut copilul fără regrete, pleacă resemnat.

Furtuna pe Bosfor, episoadele 86-90 turcesti, rezumat Candan şi Asuman se tot gândesc cum să scape de Ekrem, care a devenit oarecum o povară pentru ele, din moment ce procesul este greu de demarat, iar el nu vrea s-o dea în judecată pe propria lui fiică. Ekrem va mai face o încercare să discute cu Dilara, ba chiar îi spune că el este tatăl ei adevărat, dar ea pune bodyguarzii să-l dea afară. Atunci Ekrem i se va plânge lui Rahmi, care-l urmărise până la vilă şi despre care Ekrem nu ştie cine este de fapt. Ekrem îi povestește cum a cunoscut-o pe mama Dilarei și cum s-au iubit, deși femeia era căsătorită. Mai mult, se răzgândește și le spune lui Asuman și Candan să demareze procesul, pentru că asta e singura cale s-o convingă pe Dilara că el este tatăl ei. Damir o contactează pe Asuman şi se înfiripă o idilă, dar lui Candan nu-i convine deloc acest lucru. Selma, presată de Harun, se duce cu documentele referitoare la Ozan şi acesta le distruge. Însă ea nu ştie că telefonul îi este interceptat de către Demir, care acum o are în vizor şi chiar îi iese în cale la un moment dat, după ce şi-a dat seama că ea lucrează pentru poliţie.

Ozan şi Rahmi ascultă o nouă convorbire dintre Harun şi Dilara şi astfel, fără să vrea, află că el este copilul lui Harun şi nu al lui Cihan. Foarte tulburat, Ozan iese din casă să o ia la întrebări pe maică-sa. Opreşte maşina când o vede pe Dilara pe stradă, se ceartă, lucrurile se precipită, Dilara e pe carosabil fără să observe un autobuz care circulă pe acelaşi sens de mers cu ea. Ozan demarează iar autobuzul o loveşte în plin, (aici se termină episodul 90 Kanal D) lumea se adună în jurul ei în timp un hoţ de buzunare îi fură poşeta. Adusă de urgenţă la spital, se constată că e în stare gravă, dar nu se ştie cine este, pentru că nu are nici un act asupra ei.

Cagatay îi aduce lui Harun dovezi că Asuman e prietenă cu Candan ceea ce-l scoate din minţi. Ajutat de o prietenă de-a lui, Damir ajunge în birou la Hazal, se prezintă drept om de afaceri şi o invită la un restaurant unde merg toţi trei să stea de vorbă. Deniz se duce la noua adresă a părinţilor adoptivi ai lui Emre să încerce să readucă lucrurile la normal.

Furtuna pe Bosfor, episoadele 86-90 turcesti, rezumat Acum Cihan şi Harun au aflat că Ozan ştie adevărul despre cine este tatăl lui biologic, dar nu pot să dea de Dilara. Cu toate acestea nici unul nu-şi imaginează ce s-a întâmplat cu ea. Pe de altă parte, Ozan, încă sub efectul devastator al veştii, seara se duce într-un club, întâmplător de-al lui Demir, şi ajunge să se bată cu nişte indivizi puși de mafiot. Când află ce s-a petrecut, Cihan cu Azmi vin şi devastează clubul punându-i la punct pe cei care l-au însângerat pe Ozan. Demir vede totul pe camerele de supraveghere, dar nu reacționează în niciun fel.

Cagatay află primul că este o femeie accidentată la spital şi o recunoaşte pe Dilara, apoi îi anunţă pe Yildirim şi pe Harun. Cu toţii ajung într-un suflet la ea, care este conectată la aparate. Damir nu abandonează ideea de a o cuceri pe Asuman dar continuă s-o curteze şi pe Hazal, căreia îi trimite un tablou în dar. Relaţia dintre Asuman şi Candan se deteriorează pe fondul geloziei. Amica lui Damir se duce acasă la Selma şi îi pune o bombă sub masa de lucru. O aşteaptă să vină acasă în maşină, şi după ce Selma e deja intrată în apartament, femeia declanşează explozia. (aici se termină episodul 91 Kanal D)

Ozan nu reuşeşte să treacă peste trauma aflării veştii că Harun este tatăl lui şi se duce la vilă să-l ia pe Alaz la o plimbare, dar ajunge la un hotel și este nevoit să rămînă câteva zile acolo din cauză că drumul se blochează cu niște arbori căzuți. Harun va fi îngrijorat pentru soarta copilului său, pentru că Ozan are telefonul închis, scăpat în toaletă de Alaz. Harun vrea să-l reclame la poliție pe Ozan, pentru răpire, deşi Cihan este de altă părere, dar pînă la urmă Harun apelează la polițiști. Cu toate că Ozan lasă un mesaj pe telefonul lui Emine, de la recepție și explică situația, Emine nu verifică telefonul decât după ce deja poliția îl găsește pe Ozan. Dilara este în continuare inconştientă şi face un stop cardiac. Hazal, care este lângă ea, alertează medicii şi asistentele şi situaţia revine la normal. La un moment dat ea o sună pe Asuman, care era împreună cu Damir, să-i spună despre Dilara. Asuman se îngrijorează şi vine imediat prefăcându-se foarte afectată. Hazal se duce pe hol, iar Asuman profită de ocazie și vrea să-i închidă Dilarei alimentarea unui tub pe care îl are introdus în gură, dar se răzgândește dorind s-o facă să piardă averea și s-o vadă cum se va comporta după aceea.

Întâmplător, Cihan află de la fratele Selmei că era informatoare a poliției și abia acum începe să-și facă griji pentru documentele pe care ea le-a văzut. Cansu este din ce înce mai obsedată de Emre, situaţia ei fiind parcă mai accentuată decât înainte. Într-o zi merge cu căruciorul în parc şi o apucă iarăşi o crampă, nu se poate mişca, iar căruţul o ia la vale pe nişte trepte urmând să ajungă în stradă în calea maşinilor. Un tânăr reuşeşte să oprească la timp căruciorul, în timp ce Cansu nu se poate mişca preţ de câteva zeci de secunde. Traficanţii de diamante și fiul lui Halil o caută pe Candan ca să răzbune moartea tatălui său, dar joacă foarte abil şi precaut. Candan cade în plasa lor şi, după ce reușește să vândă casa din Sidney a lui Ekrem și Asuman îi fură banii primiți ca avans,  Candan se duce la o întâlnire de afaceri, crede ea, unde o aşteaptă traficanţii care fără prea multă discuţie o împuşcă mortal. Ozkan, care lucrase pentru câteva zile pentru traficanți, se afla lângă clădire și observă când cadavrul avocatei e scos de acolo pentru a fi aruncat în Bosfor. Acum traficanții o vor căuta și pe Asu ca s-o omoare și pe ea.

Furtuna pe Bosfor, episoadele 86-90 turcesti, rezumat Demir şi Hazal ies împreună, el afişându-se drept un tip de treabă care începe să ţină la ea, de fapt, chiar este îndrăgostit. Hazal îl crede pe cuvânt, iar Mithat, care ştie totul, este nevoit să tacă şi să înghită în sec ca să nu se deconspire. Dilara se trezeşte în sfârşit, dar mintea ei este cu ani în urmă, în momentul în care Cansu a avut accidentul de mașină după care s-a aflat de încurcătura fetelor la maternitate. N-o recunoaşte pe Hazal, e speriată de Harun, ea ştie că Cansu e fiica ei şi că e căsătorită cu Cihan. (aici se termină episodul 92 Kanal D) Acum începe o muncă titanică pentru Harun ca s-o ajute pe Dilara să-şi amintească de viaţa lor. îi arată pozele cu ei trei pe telefon, iar când este externată din spital, îi pune înregistrările video pe care le au în bibliotecă.

Dilara acceptă că are amnezie, dar încearcă să se joace cu Alaz şi să-şi revină. Asuman vrea să profite de condiţia ei şi o păcăleşte să-i dea un cec consistent. Din fericire tocmai atunci vine Harun acasă şi rupe imediat fila de cec, apoi o dă afară pe Asuman spunându-le paznicilor de la poartă să n-o mai lase niciodată în vilă. Într-o dimineaţă, deodată Dilara îşi aminteşte de încurcătura de la spital şi că Hazal e fiica ei, apoi merge acasă la ea şi se îmbrăţişează. Ozan nu poate accepta că este fiul lui Harun și e supărat pe toată familia, mai puțin pe Rahmi. I se pare că a fost crescut în minciună și că părinții lui ar trebui pedepsiți pentru asta. De nervi, se apucă să bea ori de câte ori are ocazia, și doarme pe la prieteni, pe unde apucă.

Între timp relaţia lui Hazal cu Demir merge mai departe cu toate că Mithat încearcă să o avertizeze cumva despre mafiot. Dar nici Demir nu stă degeaba, şi o pune pe prietena lui să-l urmărească pe Mithat. Cansu mai are un episod delicat, când îi amorţeşte un picior şi căruciorul lui Emre se duce direct în piscină. Deniz aleargă, scoate căruţul, dar bebeluşul, din fericire, era la Keriman în braţe. Cansu leşină de emoţie. Atunci Deniz se hotărăşte şi denunță cazul celor de la asistenţa socială care vin să-l ia pe Emre şi să-l ducă înapoi la familia lui. Aceştia sunt luaţi pe sus de poliţie, aflându-se despre tranzacţia acceptată de ei, iar ştirea se dă la televizor. Cansu este devastată, dar Deniz nu mai dă înapoi. Asta va duce foarte curând la separarea lor, Deniz lăsându-i o scrisoare după care o părăseşte pe Cansu.

Furtuna pe Bosfor, episoadele 86-90 turcesti, rezumat Prietena lui Demir este pe urmele lui Mithat şi îl fotografiază când acesta intră în sediul poliţiei şi se salută cu cei de la intrare. Pozele ajung la Demir care are astfel dovada că Mithat Mete Pars este poliţist sub acoperire și află și că a fost iubitul lui Hazal. Demir se duce cu Hazal la un restaurant închiriat numai pentru ei doi. Hazal este copleşită de gestul mafiotului. Cihan află că fata lui umblă cu Damir Iankov şi este enervat, dar mai mult, află că Demir este asociat cu Harun și că firmele Dark Blue aparțin pe jumătate mafiei. Atunci merge la Refik și declară că dorește o anchetă oficială a firmelor lui în special în perioada cât el a fost plecat din Istanbul și conducerea grupului Dark a aparținut copiilor lui. Acest fapt îl determină pe Refik să-și reviziuiască părerea proastă pe care o avea despre Cihan, deși rămâne circumspect. Cagatay îl urmăreşte pe Demir, așa cum i-a ordonat Harun, şi îl fotografiază în compania lui Hazal. Cihan află mai multe, inclusiv  despre Selma că era informatoarea poliției și crede că Harun i-a pus la cale  uciderea. Când află de asocierea Harun-Demir, se duce să-i ceară socoteală lui Harun, crezând că el știe toate amănuntele afacerilor lui Demir și că nu e străin de nimic. În plus, crede că Dilara și Alaz sunt în pericol la vilă și e de părere că ar trebui să stea la hotel până se rezolvă lucrurile. Pe când se ceartă cei doi, Dilara îşi aminteşte momentul în care l-a găsit pe Demir cu Alaz în vilă. Dar atunci apar doi poliţişti şi-l iau pe Harun la secţie în legătură cu controlul care are loc la firmele din grupul Dark. (aici se termină episodul 93 Kanal D)



episodul 90 turcesc, 94 Kanal D

Asuman citeşte în ziare că Candan a fost împuşcată şi dă să iasă din hotel, dar este văzută de traficanţi. Reuşeşte să între într-un taxi şi să fugă de ei, ajungând foarte speriată la Damir la club. Keriman pregăteşte mâncarea acasă la Cansu, dar ea o aruncă la chiuvetă, apoi îşi scoate inelul de logodnă şi îl pune lângă pasărea cioplită de Deniz cândva. Cansu plânge şi roteşte între degete nişte folii cu pastile... Când Cihan trece pe la ea, o găseşte inconştientă într-o debara şi o duce la spital.

Hazal rămâne blocată pe o şosea şi îl cheamă pe Damir s-o ajute să plece de acolo. Ozan este oprit în trafic şi luat la poliţie, pentru aceeaşi chestiune pentru care a fost chemat Harun. După asta, Cihan şi Harun au din nou o discuţie tensionată. Cansu îşi revine şi este lăsată acasă, dar Cihan o aduce la vila de pe Bosfor. Ozan, după ce ajunge la hotel, arde nişte poze cu Dilara. Ekrem află de la Rahmi că Candan a murit, bucurându-se că a schimbat-o în ultimul moment. Dilara primeşte citaţia pentru proces şi se duce la Asuman care îi arată rezultatul testului ADN, dovedindu-i că Ekrem este tatăl ei, nu cel de la care are moștenirea. Acum Dilara are cu adevărat o problemă pentru că ar putea să piardă totul. Ozkan îşi dă seama că traficanţii de diamante sunt pe urmele lui și o caută și pe Asuman. Ozkan se mută pentru scurtă vreme la hotel împreună cu Keriman şi cu Can, apoi caută o casă de închiriat.

Cansu se joacă cu Alaz şi din nou are o crampă la mână, apoi pleacă în camera ei plângând. Dilara nu reuşeşte s-o calmeze. Ozan, Cihan, Mithat, Yîldîrîm şi Damir stau la o masă într-un restaurant pe malul Bosforului şi semnează un acord. Damir pleacă precipitat şi dă un telefon, iar Cihan, bănuind ceva, se duce după el. În acest timp pe mare apare o şalupă cu mafioţi care deschid focul asupra restaurantului. Gloanţele sar din mitraliere, Harun îl apară pe Ozan cu propriul corp şi este rănit foarte grav. Mithat este şi el împuşcat, apare Damir care trage în direcţia şalupei, de faţadă, ca să nu se creadă că ar fi implicat, apoi îi face semn prietenei lui, care de după tejghea îl împuşcă în umăr. Harun agonizează în braţele lui Ozan, care urlă de neputinţă în timp ce tatăl lui îşi pierde cunoştinţa.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Furtuna pe Bosfor, ep.85, tr                      urmează: Furtuna pe Bosfor, ep.91-92 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube si printscreen-uri de pe pagina facebook Erkan Petekkaya world

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.