luni, 17 aprilie 2017

Dragoste infinita episoadele 26, 27, 28 rezumat




Dragoste infinita episoadele 26, 27, 28 rezumat Nihan este dusă la spital direct în operaţie, toată lumea află ce s-a petrecut iar familia vine să o vadă. La ştiri, aşa cum a dorit Asu, se spune că Nihan Sezin a încercat să se sinucidă în urma unei aventuri descoperită de soţ. Mai târziu, după ce îşi revine, Leyla îi va aduce o portavoce cu care Nihan le va vorbi reporterilor de la fereastra salonului de spital şi îi va pune la punct privind viaţa ei personală. După aceea Emir le va cere să dezmintă ştirea cu aventura dată pe posturi, afirmând că-l cunoaşte pe acel "coleg de facultate" a lui Nihan şi că e vorba despre o poveste de dragoste din trecut. Emir este luat imediat la poliţie în urma unui denunţ, stă în arest, dar apoi este eliberat pentru că se dovedeşte că Nihan s-a aruncat din proprie iniţiativă, n-a fost împinsă sau altceva de acest gen. După tentativa de sinucidere, Onder începe să susţină iubirea fetei lui pentru Kemal şi i se pare că el e singurul care poate s-o scape de coşmarul numit Emir.

Vildan o pune pe Efsane să caute prin casă orice dovezi referitoare la sarcină şi servitoarea găseşte două teste folosite, unul care ieşise negativ, şi cel pozitiv, al femeii însărcinate întâlnită la toaletă. Însă Vildan nu se opreşte aici cu căutările ci trimite nişte probe la un laborator şi află după un timp că Zeynep este cu adevărat însărcinată în 4 săptămâni. Galip pune sub observaţie casa lui Nursen, dar Kemal deja a mutat-o pe femeie într-o altă locuință. Ea îi dă o poză cu fiul ei, Umut, de când era mic, şi Kemal îşi aminteşte că a mai văzut acea poză undeva, dar nu ştie unde. Apoi, o vede în birou la Tufan şi îi spune acestuia că mama lui trăieşte. Imediat după această conversaţie năucitoare pentru Tufan, Kemal îl duce la Nursen care-şi recunoaşte, emoţionată, fiul. Tufan îi mulțumeste lui Kemal şi îi spune că nu va uita acest gest. După aceea, Tufan se ceartă cu Asu pe această temă, bănuind că ea şi Hakkî ştiau că mama lui trăieşte, dar nu au vrut să-i spună ca să le fie loial. Asu nici ea nu ştia adevărul, însă Hakkî, deocamdată minte şi pretinde acelaşi lucru.

Kemal pune la cale un plan şi ca prim pas, se întâlneşte cu Tarîk şi cu Zeynep şi le cere să se împace cu toţii şi să se sprijine ca fraţii, apoi îi dă lui Zeynep cheile de la casa lui spunându-i că poate locui acolo, dacă vrea, iar lui Tarik îi dă informaţii despre conturile bancare pe care le are. Tarîk înţelege că Kemal are de gând să plece o vreme, undeva departe şi probabil nu se vor mai vedea. După această întrevedere, urmează, aşa cum a fost deja stabilit anterior, să coboare cu Emir în mina de la Zongdulak şi îi cere acestuia să vină singur, pentru că vor coborî în subteran doar ei doi. Emir se conformează deşi nu cu plăcere, iar Galip îşi face multe griji, mai ales că găseşte un glonte lăsat de fiul său pe birou înainte să plece, înţelegând că acesta şi-a luat cu el pistolul. În mină, într-adevăr, cei doi sunt absolut singuri şi stau de vorbă despre Nihan, pe care Kemal susţine că i-o va lua lui Emir. Încep să se bată, Emir scoate pistolul şi amenință, iar Kemal loveşte braţul lui Emir cu piciorul, şi arma de descarcă undeva în peretele minei. Structura de lemn din jurul lor se prăbuşeşte împreună cu ceva bolovani. Emir e prins sub scânduri și moloz, nu e rănit dar Kemal îl scoate de acolo, salvându-i viaţa.

După ce Nihan scapă de orteza de la gât, în ziua în care trebuia să fie externată, Kemal o ia cu un elicopter care aştepta pe acoperişul spitalului şi o "răpeşte" de faţă cu Leyla, iar Emir aşteaptă ca fraierul, în faţa unui lift. Kemal şi Nihan ajung într-o mică localitate unde este un fel de sat de vacanţă în natură. Cooptaţi de Kemal, au venit acolo şi Zehir, cu Ozan şi Zeynep, care sunt cazaţi într-una din căsuţe. Mai este o casă închiriată de ei, care rămâne goală şi încă una, mai izolată, unde stau cei doi îndrăgostiţi. Când Emir îşi dă seama că cei doi au fugit de sub nasul lui cu elicopterul pe care l-a văzut pe fereastră, caută să găsească înregistrările acelei decolări pe camerele de supraveghere, dar nu găseşte nimic. Înnebunit, trece la acţiune şi o caută pe Leyla mai întâi. Ea oricum nu ştie destinaţia către care au plecat nepoata ei şi Kemal. Ca lucrurile să fie şi mai complicate pentru Emir, are la companie un control din minister care găseşte nişte nereguli şi el nu poate să se sustragă acestei îndatoriri, o vreme.

Dragoste infinita episoadele 26, 27, 28 rezumat Asu, Vildan şi Onder, cu toţii primesc nişte scrisori de la Kemal în care sunt înştiinţaţi de plecarea lui dar în care sunt o grămadă de informaţii false, pentru că el ştie că Emir se va interesa îndeaproape unde este Nihan. Printre altele, scrisoarea către familia Sezin conţine şi indicaţia că Ozan se va preda autorităţilor. Ozan a fost convins de Kemal să se predea, pentru că totul e un joc de-al lui Emir şi asta va ieşi la iveală până la urmă. Ozan consimte şi discută prin telefon cu apel video despre asta cu sora lui. Trec câteva zile foarte fericite pentru Nihan şi Kemal, deşi ea se teme că Emir o să-i găsească şi acolo, în acel sătuc uitat de lume, dar Kemal o linişteşte de fiecare dată că are totul sub control. Însă Emir nici el nu stă degeaba. Îi ia geanta Leylei şi verifică telefonul unde găseşte un mesaj că cei doi vor pleca cu un vapor. Imediat îl pune pe Tufan în alertă să afle data îmbarcării. Tufan nu are încotro şi divulgă ce a aflat.

De la Vildan şi Onder Emir află despre faptul că Ozan se va preda şi asta îl pune pe jar şi mai mult şi-şi propune să-l omoare pe Kemal. În urma investigaţiilor, el află adresa unde s-ar afla cei doi, însă este vorba despre casa închiriată unde e doar un laptop, cu un mesaj ironic al lui Kemal, care-i spune lui Emir că i-a luat-o pe Nihan şi că n-o să-i mai găsească niciodată. Zeynep începe să aibă greţuri şi îşi dă seama că este însărcinată cu adevărat şi atunci îl trădează pe Kemal, crezând că Emir ar putea să-i omoare copilul. Îi ia telefonul lui Zehir pe când acesta doarme şi află adresa reală a locului unde se află Kemal şi Nihan. Îl sună apoi pe Emir, şi ajung la o înţelegere: el să nu-i omoare copilul, care ar putea fi al lui, iar ea îi dă adresa căsuţei unde se află Nihan, spunându-i că şi plecarea lor cu vaporul era tot o pistă falsă. Emir o constrânge să-l determine pe Ozan să nu se mai predea. Atunci ea îi spune lui Ozan că n-ar vrea să nască și el să fie la închisoare iar el acceptă imediat să se răzgândească.

Emir pleacă spre locaţia respectivă. Leyla îl avertizează pe Kemal că Emir nu e la birou, dar el este încrezător în planul său, neştiind despre ce a făcut sora lui. A doua zi Kemal pleacă la cumpărături în sat iar Emir ajunge la căsuţă. Nihan este disperată când îl vede la uşă. Emir o forţează să rămână lângă el ameninţând că le va face rău tuturor celor dragi ei, şi îi arată pe apel video că iubitul ei Kemal este în bătaia puştii unui lunetist şi că viaţa lui depinde de un cuvânt. Nihan acceptă totul dar îi mai cere o zi alături de Kemal. Emir este de acord, stabilind că dacă a doua zi dimineaţă la ora 7 nu va fi acasă, va începe jocul răzbunării lui.

Când Kemal revine la căsuţă, Emir nu mai este acolo iar Nihan nu-i povesteşte ce s-a întâmplat, dar e deodată schimbată, tristă, deznădăjduită şi nu mai vrea să plece cu el când o invită într-o rulotă cu care aveau să fugă departe. Ea motivează că aia nu e viaţă, că nu poate să le facă aşa ceva alor ei, că Zeynep este însărcinată şi asta schimbă totul. Kemal intuieşte că dincolo de vorbele astea este mult mai mult, dar nu o presează să-i spună. O sună pe Zeynep şi astfel află că şi Ozan şi-a schimbat intenţiile.

A doua zi Nihan pleacă devreme lăsând o scrisoare pentru Kemal care se trezeşte mai târziu, singur. Pentru că Nihan a întârziat un pic, Emir trimite un mascat în casa lui Kemal, în care este Leyla, şi acesta o înjunghie. Nihan, bănuind că se va întâmpla ceva, îl trimite pe Onder la Leyla şi acesta o găseşte însângerată şi inconştientă. El cheamă imediat ambulanţa şi o duce la spital. Planul lui Kemal se spulberă. Acum toată lumea este la Leyla. Kemal e sigur că Emir a făcut asta, dar nu are dovezi. Leyla zice că era un hoţ care i-a furat poşeta şi a răscolit prin casă.

Fehime şi Husein, care aflaseră anterior de la Leyla că mariajul Emir-Nihan este unul pe hârtie, vin acum la spital şi aflând despre ce s-a petrecut în ultimele zile, din nou o suspectează pe Nihan că nu e sinceră, nu-l iubeşte pe Kemal şi că-şi bate joc de el şi se răstesc la ea să stea departe de el. Nihan răspunde doamnei Fehime că de data asta va sta cu adevărat departe de Kemal, iar Emir, care aude discuţia, intervine să ameninţe că îl împuşcă în cap pe Kemal dacă se mai apropie de Nihan. În acel moment Fehime înţelege drama prin care trece Nihan lângă Emir, care este un tip răzbunător şi crud.


După aceea Nihan intră în salonul unde se află Leyla care însă stă de vorbă cu Vildan, şi aude când mama ei îi cere Leylei să nu i-l ia pe Onder. Tarik se împacă cu Banu de ziua ei, şi îl cunoaşte pe fratele ei. Asu găseşte la Zongdulak nişte scrisori de-ale lui Nursen către Hakki şi astfel are dovada că cel care a crescut-o a minţit-o că n-a ştiut de mama lui Tufan că trăieşte. Revine în Istanbul şi îi aruncă în faţă lui Hakki acest adevăr apoi se ciondănesc pe subiectul care pe care a folosit şi cine pe cine se răzbună. Hakki o avertizează că dacă va continua, o să regrete, dar ea răspunde că n-ar vrea să-i pară rău că a avut atâta încredere în el. Onder îl ameninţă pe Galip să se retragă din cea de-a doua licitaţie a casei Leylei, pt că dată trecută a jucat incorect şi îl şantajează că dacă n-o face, toată lumea va afla despre Mojgan, că trăieşte. Galip se resemnează şi se retrage din licitaţie. Când Leyla află, îl sună să-l întrebe de ce iar el răspunde foarte galant că vrea ca ea să-şi recâştige casa şi să locuiască fericită în ea. Leyla este impresionată, totuşi, de cât de curtenitor se arată Galip în ciuda respingerilor ei repetate.

E seară iar Kemal stă în grădina casei sale cu Salih şi cu Zehir. La un moment dat se ridică şi pleacă spre vecinii săi, spunând că acum va termina totul. La vila Sezin familia e adunată în salon, Zeynep vorbeşte vrute şi nevrute, Emir cu Nihan se ridică să se retragă în camerele lor. Emir o întâlneşte pe Zeynep pe hol şi îi spune că înţelegerea dintre ei a luat sfârşit, că dacă e copilul lui, chiar nu şi-l doreşte. Iar când intră în birou, supriză: acolo se află Kemal, care scoate pistolul de la şold şi îl pune pe masă spunând că totul se va încheia între ei doi acolo ....



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 23, 24, 25                               urmează: Dragoste infinita ep. 29, 30, 31

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.







vineri, 14 aprilie 2017

Dragoste infinita episoadele 23, 24, 25 rezumat




Dragoste infinita episoadele 23, 24, 25 rezumat Galip ajunge la birou la Emir dar după ce deja Kemal i-a spus acestuia că are un frate. Emir şi Galip se ceartă, tatăl recunoscându-şi parţial vina, însă nu i-a povestit despre situaţia din trecut, neasumându-şi fapta de a o fi împins pe Mojgan de la balcon. Tufan este întâmplător la uşa biroului şi auzind despre ce-i vorba, pleacă precipitat să sune la cineva pe care-l informează că Emir ştie despre fratele său. Apoi ni se arată scene din tinereţea lui Galip cu Mojgan, în care el ţine în mână scrisoarea de la iubitul acesteia şi e convins că al doilea copil cu care Mojgan e însărcinată este al acelui iubit, deşi ea jură că e tot copilul lui.

Kemal cu Zehir şi oamenii lui merg s-o protejeze pe Nursen, pentru că Galip vrea s-o reducă la tăcere. Nursen le relatează tot adevărul şi le confirmă că acel al doilea copil era tot a lui Galip, dar el n-a vrut niciodată să recunoască asta. Între timp, Emir stă de vorbă cu mama lui şi de nervi, îi ia masca de oxigen de la gură, iar femeia e salvată de la sufocare de către Nihan care ajunge la timp acolo şi i-o pune înapoi. Tufan înscenează o convorbire telefonică pe care o aude Leyla, în care el spune că îl urăşte pe Emir. Astfel, informaţia va ajunge la Kemal, care suspectează că Tufan e fratele lui Emir. Galip se duce de urgenţă la Hakki şi îl somează să-l retragă pe Kemal din fruntea proiectului, însă bătrânul îi spune că nu va face asta pentru că inginerul îi va fi ginere şi împreună cu Asu va administra compania lui şi va deţine jumătate din acţiuni. Galip se enervează şi pleacă, decis să-şi susţină fiul, de-acum înainte, împotriva lui Kemal. Hakki convoacă de urgenţă o şedinţă extraordinară de consiliu de administraţie şi transferă jumătate din acţiuni lui Kemal şi cealaltă jumătate lui Asu.

Onder, care a fost alungat de acasă de Vildan şi acum a revenit, o anunţă că el va divorţa. Vildan, care are şi aşa destule pe cap, este devastată de această veste şi o roade gelozia crezând că Onder se va întoarce la Leyla, însă el o asigură că Leyla nici nu se uită la el, doar că s-a săturat de căsnicia asta falsă. Kemal îl invită pe Tufan la restaurant ca să aibă ceva material genetic (paharul din care Tufan bea apă) pentru a face un test ADN să vadă dacă bănuiala i se va adeveri. Asu o convinge pe Zeynep că trebuie să facă ceva ca Nihan să fie închisă şi să nu se despartă de Emir, ca să-i rămână Kemal ei. Zeynep se vede constrânsă să facă jocul lui Asu, care ştie despre relaţia ei cu Emir.

Emir şi el crede că Tufan e fratele lui însă Galip susţine că e fiul lui Nursen (deși mai târziu Tufan va vorbi despre mama lui, decedată, așa știe el). Atunci Emir organizează o recoltare de probe de sânge la toţi oamenii din companie ca să se convingă de adevăr. Noaptea, Tufan pătrunde în laboratorul de analize medicale şi înlocuieşte una dintre probe. Când vin rezultatele, lui Emir i se spune că Tufan e fratele lui, iar lui Kemal (care a dat şi el paharul de apă), că Emir şi Tufan nu sunt fraţi. Într-o zi Zeynep se duce în dormitor la Emir şi fac dragoste amândoi, cu toate că Nihan vine pe hol şi încearcă uşa dormitorului, care este încuiată, apoi îl întreabă pe Emir unde este Zeynep, pentru că Ozan o caută şi n-o găseşte. Emir răspunde că o are în faţa ochilor (Zeynep se ridicase de lângă el şi se îmbrăca), şi că e în grădină. Până când Ozan şi Nihan ajung la grădină, Zeynep iese pe o altă uşă şi salvează situaţia. Cu toate acestea, Nihan începe să bănuiască ceva suspect între Emir şi Zeynep.

Nihan primeşte o poză cu unul din rafturile ei de la atelier pe care se află o cheie. Merge acolo şi într-adevăr găseşte cheia, apoi conchide împreună cu Kemal că şantajistul îi ajută din nou. Amândoi fac investigaţii şi descoperă un seif în care se află o altă înregistrare din noaptea crimei făcute de Ozan din care reiese că Linda avea pe ea o pungă cu sânge şi că totul a fost o înscenare. Atât Kemal cât şi Nihan se bucură de ceea ce au găsit şi speră că toate se vor devoala cât de curând iar Nihan decide să divorţeze de Emir. Îi pune înregistrarea pe laptop şi îl anunţă că deja ştie că totul a fost un joc de-al lui şi că-l părăseşte. Emir o ameninţă, dar ea rămâne de neclintit. Furios, Emir îi cere lui Galip pistolul cu care Ozan a comis crima şi pe care ar mai fi amprentele sale şi se duce la un telefon public să facă denunţul către poliţie. Între timp ni se arată cum la o zi după noaptea crimei şantajistul de la telefon, celălalt decât Tufan, îl ameninţă pe Emir cu înregistrările şi îl forţează să i le cumpere.



Poliţia vine la vila Sezin să-l ia pe Ozan care face o criză de epilepsie şi este dus la spital. Nihan îl linişteşte şi îi spune că acea noapte a fost aranjată de Emir, că Linda n-a murit, că totul a fost o înscenare şi că ea avea lipită pe sub bluză o pungă cu sânge. Ozan înţelege că Emir a făcut asta ca s-o obţină pe Nihan dar nu vrea ca Zeynep să afle toată povestea de teamă să nu-l părăsească. Tarik şi Kemal se ceartă iar Tarik, pierzându-şi controlul, scoate pistolul la fratele său. Emir aplanează conflictul şi-l trimite pe Tarik de-acolo. Nihan îi dă lui Emir inelul de logodnă înapoi şi pleacă, iar el sună imediat la o casă de producţie de unde va obţine o înregistrare prin care o va forţa pe Nihan să rămână lângă el.

Asu, speriată, o anunţă pe Fehime că Nihan divorţează şi astfel va fi liberă pentru Kemal. Fehime acţionează şi se ceartă cu fiul său, dar nu poate face nimic ca să-l întoarcă pe acesta de la iubirea lui pentru pictoriţă. Zehir verifică laptopul lui Tufan, chiar acasă la el, şi este cât pe ce să fie prins de unul din oamenii acestuia. În acest joc de-a şoarecele şi pisica, între oamenii lui Tufan şi Kemal cu ai lui, până la urmă se descoperă unii pe alţii şi lucrurile rămân în suspensie. Galip rezolvă cu denunţul împotriva lui Ozan şi îl scoate basma curată din lipsă de obiect al denunţului (Linda nu există). Tufan este din nou ţinta lui Emir care crede că e fratele lui şi îl mai şi bănuieşte de trădare, dar acesta îl roagă cu lacrimi în ochi să repete testul ADN că el nu e fratele lui, dar că altcineva îl manipulează împotriva lui şi îi ascunde un secret. Emir îl ţine pe Tufan legat până când într-adevăr mai face un test şi află că ei doi nu sunt rude.

Nihan îşi ia valiza cu lucruri şi pleacă de acasă iar familia Sezin se ceartă pe această temă. Zeynep este din nou forţată de Asu să facă ceva pentru a împiedica divorţul, deşi ea îl iubeşte pe Emir şi ar prefera să fie liber. Unul din oamenii lui Tufan, cel care era să-l prindă pe Zehir în casa lui Tufan, îi urmăreşte pe Kemal şi pe Nihan şi îi fotografiază când el o conduce în camera de hotel. Leyla, care nu acceptase propunerile lui Galip, acţionează în aşa fel încât să-şi recâştige casa, contrar intereselor lui Galip care se înfurie când află că a pierdut nişte bani din cauza acţiunilor Leylei şi se ceartă amândoi, declarându-şi duşmănia pe faţă.

Frizeria lui Husein este devastată şi el găseşte pe o coală un glonte, lăsat acolo ca o ameninţare surdă. Se face un fel de consiliu de familie, dar nu se ajunge la nici un rezultat, decât că Kemal trebuie să renunţe la Nihan. Tufan, după ce este eliberat din hangarul unde l-a ţinut Emir, se duce la Kemal şi îi dă o adresă spunându-i să meargă acolo că va găsi ceva ce-l interesează, şi că el nu-şi doreşte să-l aibă pe Emir drept duşman. Kemal se duce împreună cu Nihan la acea casă şi acolo găsesc o scrisoare în care li se spune să înceteze cu investigaţiile că există un secret care deocamdată este bine să rămână în umbră.

Emir a intrat în posesia acelei înregistrări comandate la casa de producţie, de unde rezultă că Linda într-adevăr avea o pungă de sânge pe sub bluză, dar undeva sub sânul stâng, mai jos, în timp ce Ozan a împuşcat-o drept în inimă, în zona pieptului, spre gât și deci chiar a fost o crimă. Acum ni se arată că acel al doilea copil al lui Mojgan este de fapt, Asu, şi e chiar fata lui Galip, care n-a vrut-o niciodată şi nici nu e sigur de existenţa ei. Hakki (sau fratele lui?) era iubitul lui Mojgan care i-a încredinţat fiica spre creştere, dar el o educă în sentimentul de ură faţă de Galip şi de dorinţă a răzbunării când avea să fie adultă. Tufan e omul lor de legătură în compania lui Emir, iar şantajistul de la telefon se pare că este chiar Hakki.

Acum, asistentele lui Mojgan sunt sedate iar Asu stă de vorbă cu mama ei. Imaginile din prezent alternează cu cele din trecut, în care vedem cum a fost racolat Tufan, a cărui mamă e decedată - probabil tot din vina familiei Kozcuoglu - şi care se leagă cu credinţă de Asu şi de Hakkî în planul lor de răzbunare, şi pentru că are şi el interesele lui, nu-i va trăda niciodată. Pe parcursul episodului 25 Tufan îi reproşează de mai multe ori lui Asu că a intervenit în planul iniţial din cauza iubirii ei pentru Kemal şi că nu face bine că amestecă relaţia lui cu Nihan şi gelozia ei, cu răzbunarea împotriva lui Galip. Asu recunoaşte că planul a suferit modificări, dar nu vrea să renunţe la Kemal, pentru că Hakkî i-a promis că va fi soţia lui şi pentru că-l iubeşte.

Emir îi cheamă pe Nihan şi pe Kemal la el acasă într-o cameră de proiectie şi le arată înregistrarea, pe ecran de cinematograf. Nihan este devastată de acest nou adevăr şi se recunoaşte învinsă de Emir. Asistentele din casa unde se află Mojgan se trezesc şi îl sună pe Galip care începe să se întrebe dacă soţia lui a născut sau nu cel de-al doilea copil? Kemal îl prinde pe cel care îi fotografiază şi îi ia cardul din aparat. Acolo găseşte un nume şi o pune pe Aslî, secretara lui de la firmă, să caute să vadă cine este. Acela se dovedeşte a fi jurnalist (dar este omul lui Asu şi Tufan). După ce se sfătuieşte şi cu Asu, Tufan se depărtează de Emir şi nu mai lucrează pentru el, deşi acesta îl vrea înapoi.

Zeynep se străduieşte să afle secretul lui Ozan care nu vrea să i-l dezvăluie. Atunci ea pune la cale o intrigă şi face rost de un test de sarcină pozitiv de la o gravidă întâlnită într-o toaletă. Acasă se preface că are ameţeli şi greţuri, Ozan se duce să cumpere test de sarcină iar ea i-l arată pe cel pozitiv, dar îl şantajează spunând că nu-şi doreşte copilul dacă el nu are de gând să-i spună totul din trecut. Ozan se vede nevoit să-i povestească ce s-a petrecut în seara crimei, menţionând că era beat, că era o aventură de o noapte şi că a crezut că pistolul este de jucărie și că Emir l-a scăpat de închisoare. Astfel Zeynep află de ce căsnicia lui Emir cu Nihan nu se desface dar nici nu este o relaţie adevărată.

Emir o ameninţă pe Nihan că s-a terminat cu căsătoria pe hârtie şi că va fi a lui mereu. Ea cere încă o zi şi şi-o petrece cu Kemal. Asu îl îndârjeşte pe Emir trimiţându-i o poză cu ei doi îmbrăţişaţi, iar el îl pune pe Tarîk s-o aducă pe Nihan la un anumit hotel. Acolo vrea s-o forţeze pe Nihan să accepte să fie femeia lui, dar ea spune că mai bine moare decât să-l lase s-o iubească fizic. Între timp Kemal, care l-a urmărit pe Tarîk, ajunge acolo şi îl strigă pe Emir pe holuri, dar este luat şi dat afară de paznici. Emir nu mai este atent şi Nihan iese pe balcon, de unde se aruncă în gol, sub privirile uluite ale lui Kemal...



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 20, 21, 22                               urmează: Dragoste infinita ep. 26, 27, 28

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






luni, 10 aprilie 2017

Dragoste infinita episoadele 20, 21, 22 rezumat




Dragoste infinita episoadele 20, 21, 22 rezumatKemal se duce la adresa indicată şi rămâne consternat să-l vadă pe fratele său acolo. Acesta neagă orice implicare în uciderea lui Karen, iar Banu îi scoate şi alibi spunând că aveau bilete la film şi că au fost împreună la ora crimei. Oricum, lui Kemal nu-i vine să creadă că Tarik ar fi criminal, dar va continuă să investigheze chestiunea. Toată această întâmplare îi vine mănuşă lui Tufan care dă vina pe Kemal în faţa lui Emir, spunând că el este cel care-l crede un trădător.

În vila familiei Sezin, Zeynep află rapid că mariajul dintre Emir şi Nihan este doar pe hârtie şi atunci ea va căuta să tragă de limbă pe servitori şi pe cine poate ca să afle amănunte. Vildan se duce acasă la Leyla să-i facă o propunere şi pentru că sora ei o tratează cu zeflemea şi dispreţ, Vildan o somează să părăsească vila în exact acea zi. Leyla, tristă, acceptă oferta lui Kemal de a se muta la el. Hikki este din ce în ce mai bolnav. Este la pat şi îl cheamă pe Kemal acasă, să-i spună că ar vrea să-i dea jumătate din acţiunile companiei şi pe nepoata sa, Asu. Kemal se simte măgulit, dar nu poate să-i promită nimic referitor la Asu, ba chiar alege să fie sincer şi să nu dea speranţe pe care ştie că nu le va putea onora. Asu se îndârjeşte în urma acestei vizite şi va începe să-şi înteţească asalturile către Kemal, deşi ştie că inima lui aparţine lui Nihan, însă faptul că Nihan este căsătorită, o face să spere că-l va putea obţine într-o zi.

Taner aranjează din închisoare să fie eliberat printr-un joc dublu. Odată, o răpeşte pe Nihan, care-i lasă un mesaj vocal lui Kemal cu semnalmentele tipilor care vin după ea la atelier. În felul ăsta Taner îl înnebuneşte pe Emir, pe care îl ameninţă că va face şi el cum i-a făcut lui Karen. Emir se vede nevoit să accepte jocul lui Taner şi să aranjeze o evadare a acestuia în cursul transferului într-o altă închisoare. Dar şi Taner aranjează cu cineva din închisoare, promiţându-i toată averea sa, să iasă de acolo şi să scape de Emir.

O a treia intrigă în această chestiune o pune la cale Kemal, care împreună cu Zehir, Salih, Onder şi Ozan reuşesc s-o salveze pe Nihan din depozitul unde se află sechestrată. Taner apucă să vorbească cu Nihan şi îi spune că Ozan nu este vinovat de crima aceea din trecut şi că el are o înregistrare care demonstrează acest fapt, dar numai el ştie unde este acel stick. Când Kemal reuşeşte s-o salveze pe Nihan şi ea îi spune că a crezut că va muri, amândoi uită de toate limitările şi se îmbrăţişează şi se sărută. Mai apoi Kemal consideră că a făcut un păcat să sărute o femeie măritată cu altul şi, cu toate că amândoi se iubesc, decid să păstreze o anumită distanţă.

Emir se înfurie când vede că din nou Kemal i-a luat-o înainte şi se hotărăşte să-l testeze şi să se joace cu nervii lui făcându-l să ajungă la adevărul că Tarik a omorât-o pe Karen. Asu, care observă că între Kemal şi Nihan pare să fi intervenit o răceală, mai face nişte paşi şi vorbeşte cu Fehime despre căsătoria ei cu Kemal, fără că acesta să aibă habar. Ba chiar într-o zi se repede să-l sărute când o vede pe Nihan apropiindu-se. Nihan vede scena şi începe să creadă că totuşi este ceva între cei doi. Casa Leylei trece pe numele lui Galip şi Vildan abia acum se simte păcălită. Leyla devine acţionar şi face parte din consiliul de administraţie al companiei.

Dragoste infinita episoadele 20, 21, 22 rezumat
Kemal stă de vorbă cu Tufan, care îi demonstrează cu dovezi că Tarik a omorât-o pe Karen. Kemal este devastat şi sperând într-o minune, îl pune pe Zehir să verifice informaţiile şi dovezile, în timp ce Emir aşteaptă să vadă ce mişcare va face. Tarik se înfurie când vede că Tufan i-a spus adevărul fratelui său şi se ia la harţă cu acesta, ameninţându-se reciproc. Emir, care prevede o anume mutare a lui Kemal, trece pe la Banu şi o obligă să joace un joc împotriva lui Tarik, dându-i o cămaşă însângerată în locul aceleia pe care o avea Tarik în seara crimei.

Zeynep, în vilă, văzând că de la servitori nu poate scoate nimic, pentru că ei sunt pedepsiţi dacă discută despre stăpânii lor, schimbă tactica şi se duce la Onder să-i spună că ştie totul despre secretul căsniciei lui Emir cu Nihan de la Ozan. Onder cade în capcana ei şi îi confirmă astfel presupunerile, însă deocamdată nu se ajunge la detaliile crimei de acum 5 ani. După aceea Zeynep încearcă să-l şantajeze pe Emir că i-a aflat secretul. Vildan se hotărăște să acționeze și s-o urmărească pe nora sa, și ca prim pas, o contactează pe Sema, încercând să afle anumite lucruri despre Zeynep de la ea.

Emir se duce acasă la Kemal ca să stea de vorbă cu Leyla despre casa ei, dar Leyla nu acceptă nici un compromis. Până la urmă, când casa trece pe numele lui Galip, acesta îi dă voie Leylei să rămână în ea cu o condiţie, ca el să fie trecut chiriaş. După aceea Onder se supără pe Galip şi oricum, izbucneşte o ceartă între el şi Vildan şi ea îl alungă de acasă. Între timp, Kemal merge la Banu şi aceasta îi dă cămaşa cu sânge, aşa cum a învăţat-o Emir. Kemal se vede prins între ciocan şi nicovală şi stă de vorbă cu fratele lui, care-şi recunoaşte fapta. Însă Kemal alege calea dreptăţii şi îl denunţă pe Tarik la poliţie pe baza cămăşii, fără să ştie că nu e sângele lui Karen pe ea. Tarik e săltat de acasă de la părinţi (s-a certat cu Banu când a aflat ce a făcut) şi la secţie neagă totul spunând că este o neînţelegere şi că el n-a comis nici o crimă. Pe de altă parte, Kemal e uluit de această minciună, susţinând că faţă de el Tarik şi-a recunoscut crima şi că trebuie să plătească. Din nou, Fehime şi Huseyin se supără pe el pentru că şi-a denunţat fratele.

Dragoste infinita episoadele 20, 21, 22 rezumatTarik are dreptul la un singur telefon şi îl sună pe Emir. Acesta îl învaţă să nu spună nimic până nu vine el şi avocaţii lui. Kemal se înfurie şi de data asta se hotărăşte să acţioneze şi el la fel ca Emir şi să-l bată cu propriile-i arme, începând să se intereseze îndeaproape despre aşa zisa sinucidere a lui Mojgan Kozcoglu. Drept urmare îi cere lui Salih să facă rost de certificatul de deces al femeii, iar Zehir află adresa medicului care a scris acel certificat. De acolo vor ajunge la procurorul care a anchetat "sinuciderea" şi băieţii lui Zehir îl vor ţine pe acesta sub un fel de arest la domiciliu până când Kemal o găseşte pe menajera Nursen care le spune că femeia nu s-a sinucis, ci a fost aruncată de la etaj de către Galip pentru că soţia lui mai născuse un băiat despre care Galip credea că nu e al lui.

Pe parcursul acestei investigaţii, Nihan îl urmăreşte pe Kemal şi când cei doi ajung să se vadă şi să vorbească, ea îi spune că Taner a pomenit despre o înregistrare-cheie care demonstrează nevinovăţia lui Ozan. Între timp, Tarik este eliberat pentru că se face testul sângelui de pe cămaşă şi se constată că nu se potriveşte cu sângele lui Karen. După ce află de la Nursen adevărul despre "sinuciderea" lui Mojgan, Zehir îşi strânge băieţii de la vila procurorului care imediat îl sună pe Galip să-i spună ce s-a întâmplat, însă deja e târziu. Kemal e în drum spre Emir să-l anunţe că are un frate şi că Galip a vrut s-o omoare pe mama lui...



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 17, 18, 19                               urmează: Dragoste infinita ep. 23, 24, 25

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








duminică, 9 aprilie 2017

Dragoste infinita episoadele 17, 18, 19 rezumat




Dragoste infinita episoadele 17, 18, 19 rezumat Toată lumea este bulversată de vestea că Zeynep şi Ozan s-au căsătorit. Kemal vine şi o ia acasă pe sora lui, ai ei o ceartă, dar ea, printre lacrimi, le explică faptul că trebuie să meargă la soţul ei. Kemal şi Tarik se ceartă din nou cu acest prilej, pentru că Tarik nu l-a lăsat pe Kemal să aibă şi el grijă de sora lui. În timp ce-şi aruncă reproşuri, Kemal scapă vorba că fratele său lucrează pentru Emir şi Huseyin cu Fehime sunt iarăşi dezamăgiţi. În scurt timp Zeynep reuşeşte să-i învrăjbească pe toţi cei din familia Sezin. Însă aceea care nu se va adapta cu nici un chip, va fi Vildan care de la bun început e convinsă că nora ei nu-şi iubeşte soţul şi că trebuie să fie altceva la mijloc, un alt motiv pentru această căsătorie-bombă. Emir, care este confuz şi nu ştie cum vor evolua lucrurile, deşi intuieşte că ea vrea să se răzbune pentru ceea ce i-a făcut la hotel, îi pune în vedere tinerei mirese că nu va mai intra a doua oară în pat cu el indiferent ce-ar face şi încearcă s-o umilească ori de câte ori se întâlnesc prin casă.

Pentru ca să-i arate că face ceea ce vrea şi că Ozan îi este supus cu totul, Zeynep va începe să ţeasă intrigi de la bun început. Ca urmare, va chema acasă o reporteră să le ia un interviu, apoi, pentru că-şi doreşte o nuntă, va spune acest amănunt reporterei să-l bage în articolul care urmează să apară. Vildan, care voia doar o petrecere simplă şi foarte restrânsă, va avea neplăcuta surpriză să fie sunată de toate prietenele ei care află din revistă că Ozan s-a însurat. Acest fapt n-o va potoli, dimpotrivă, o îndârjeşte şi mai mult în a descoperi adevăratul motiv al căsătoriei lui Zeynep cu Ozan. Emir, când vede cum au decurs lucrurile, îi trimite lui Kemal pozele cu el şi Zeynep sărutându-se pe iaht, dar plicul ajunge la Asu, care vine să-i reproşeze lui Zeynep că a fost perversă şi mincinoasă cu ea.

Dragoste infinita episoadele 17, 18, 19 rezumat Seara, Zeynep pleacă de acasă şi îl părăseşte pe Ozan făcând o mişcare foarte riscantă. Îi lasă o scrisoare în care spune că părinţii lui au dreptate şi ea nu-şi are locul lângă el, iar Ozan este disperat şi are o tentativă de sinucidere. Zeynep se duce la Salih care n-o primeşte. Abia a doua zi află de ceea ce s-a întâmplat cu Ozan, şi atunci e pentru prima dată când Vildan face un pas înapoi şi o reprimeşte pe Zeynep acasă, de dragul fiului ei. Nihan, simţindu-se şi ea oarecum vinovată, îi cumpără haine şi încălţări lui Zeynep, pretextând că știe că ale ei sunt acasă şi nu le-a adus de acolo.

Leyla şi cu Nihan sunt pregătite să meargă la licitaţia casei în ziua stabilită, dar Galip, care doreşte casa Leylei pentru el, aranjează cu nişte oameni de-ai lui să se facă un mic accident care să le întârzie pe cele două în aşa fel încât ele ajung după ce licitaţia deja este terminată, aparent în favoarea lui Vildan. De fapt, Vildan a acceptat un joc propus de Galip și până la urmă casa va fi a lui, deşi Vildan la început nu-şi dă seama că este păcălită de cuscrul său, iar mai apoi nu poate să schimbe cu nimic situaţia.

Kemal este informat când vor pleca din ţară Taner şi Karen şi în ziua respectivă ajunge cu puţin înaintea lui Emir care-şi pusese oamenii să-i răpească pe cei doi. Așadar, în prima fază Taner și Karen sunt în mâna lui Kemal. Dar Emir este bine informat şi îi culege de sub nasul oamenilor lui Kemal şi Zehir. Karen va fi dusă într-o casă, şi legată, iar Taner într-un alt loc. Tufan se află într-o dubiţă plină de aparatură de înregistrare şi astfel vedem că el este şantajistul de la telefon, ca și omul cu motocicletă care se afla în casa de la fermă când l-a văzut Kemal, dar e în legătură cu cineva care deocamdată nu este dezvăluit în serial. Kemal cu Zehir reuşesc s-o salveze pe Karen din casa unde se află legată, dar Taner este în altă parte. Ei o duc pe fată într-o altă casă, părăsită și dărăpănată, şi ea spune că va vorbi doar după ce îl vede întreg pe Taner. Kemal nu are încotro şi promite să-l găsească pe bărbat, dar o lasă pe Karen singură, nepăzită. În acest timp Emir, care îl leagă pe Tarik tot mai mult de treburile lui murdare, face un joc complicat din care Tarik va ieşi criminal, pentru că o va omorî pe Karen, însă fiind în legitimă apărare (Emir o găsește pe Karen și îi dă un pistol avertizând-o că va veni noaptea un bărbat s-o omoare). Kemal şi Zehir îl găsesc pe Taner dar când ajung la casa părăsită, Karen este deja moartă.

Bulversat de ceea ce a făcut, Tarik se duce acasă la Banu unde locuieşte de la o vreme, şi cu toate că nu spune prin ce a trecut, fata bănuieşte că s-a petrecut ceva foarte grav, mai ales că pe Tarik este sânge. Pentru moment, Kemal şi Nihan îşi pierd speranţa că vor putea dovedi că Ozan era nevinovat în noaptea de acum 5 ani. În acest timp vine maşina poliţiei, Nihan şi Kemal pleacă, iar Taner rămâne să spună că el şi-a împuşcat nevasta. Aşa cum a plănuit Emir, Taner va intra în închisoare, şi teoretic peste un an Emir are de gând să-l scoată. Dar lucrurile se vor derula sub o altă formă, în cele din urmă. Zehir şi Kemal se întorc într-o zi la casa unde a murit Karen şi descoperă şi urma glontelui tras de ea, dându-şi seama că s-a tras din două direcţii opuse, dar chiar şi aşa, nu pot să intuiască exact ce s-a întâmplat.

Kemal şi Zehir pun la cale un plan şi vor să-l scoată pe Taner din închisoare când urmează să fie transferat într-o altă locaţie. Zeynep se pregăteşte de nuntă, dar părinţii ei o alungă de la uşă când vine să-i cheme să-i fie alături în cea mai frumoasă zi din viaţa ei. Pe de altă parte, nici Kemal nu vrea să vină la nuntă, tocmai ca să nu îi dea satisfacţie lui Emir şi pentru că a stabilit cu Nihan să nu se mai vadă o vreme, pentru că ea este urmărită. Totuşi găsesc o modalitate de a se întâlni să vorbească despre investigaţia lor şi despre iubirea lor, în subsolul unei librării unde nimeni nu ştie ce se află.

Dragoste infinita episoadele 17, 18, 19 rezumat Vildan o obligă pe Zeynep să ia cursuri de bună purtare în înalta societate ca să nu se facă de râs la nuntă. În seară respectivă după ce se adună lumea, Huseyin îl sună pe Kemal şi îi spune să meargă la nunta surorii sale, măcar el să fie acolo din partea familiei lor. El acceptă şi merge însoţit de Asu. Însă destul de rapid, după dansul mirilor, nunta devine o mare scenă pentru Nihan şi Kemal care nu se pot stăpâni să nu danseze împreună. Mai întâi Nihan, ameţită de băutură, cere un anumit dans popular pentru femei, în care o calcă pe Asu constant pe picioare. Vildan o ceartă pe Zeynep pentru acea melodie iar Kemal se enervează şi cere şi el tot un dans popular la care dansează cu mireasa apoi cu Nihan. Emir fierbe şi ca să se răzbune, îl trimite pe Tufan afară, când Kemal o conduce pe Asu la taxi, iar acesta îi dă o hârtie pe care este scrisă adresa criminalului lui Karen....



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 14, 15, 16                               urmează: Dragoste infinita ep. 20, 21, 22

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








In vara asta se poarta Schwarzkopf





In vara asta se poarta Schwarzkopf



In vara asta se poarta Schwarzkopf Ai fost recent la salon sau te-ai vopsit acasă? Dacă da, atunci probabil ai auzit despre noul trend omegaplex care câştigă teren pe zi ce trece. Moda a început în Los Angeles, unde celebrităţile din industria filmului au început să folosească produse cu omegaplex pentru părul lor, ca să arate lucios, sănătos, ferm, tot timpul, în ciuda vopsirii şi deteriorării repetate a podoabei lor capilare. Apoi trendul a traversat oceanul şi a ajuns în Marea Britanie şi în Europa.

Cu promisiunea unui produs revoluţionar anti-rupere, a unui păr mai sănătos şi a unei culori mai durabile, complexul omegaplex a trecut de uşile saloanelor şi a ajuns în casele doamnelor şi domnişoarelor care se vopsesc singure. Dar hai să vedem ce este aceea omegaplex, să întrebăm experţii.

In vara asta se poarta Schwarzkopf
părul înainte de vopsire: se văd firele albe, cele decolorate, și rădăcina
Uneori am auzit despre uleiuri de păr braziliene şi tratamente pentru profunzime, care protejează şi refac firul de păr. Acum toate acestea se numesc omegaplex. Ambasadoarea Schwarzkopf Color Expert, Carolyn Newman, ne vorbeşte despre vopseaua aceasta revoluţionară care foloseşte tehnologia omegaplex, iniţial concepută doar ca un remediu anti-rupere pentru părul uscat. Însă după ce s-au terminat cercetările şi testele preliminare, s-a văzut că rezultatele acestor vopsele de păr sunt uimitoare. Vopseaua Color Expert cu OmegaPLEX de la Schwarzkopf conţine seruri anti- rupere, balsam de protecţie a culorii şi de reparare a firelor de păr deteriorate, iar rezultatul este un păr puternic, bine hrănit care rămâne colorat mai mult timp şi care suportă mult mai bine colorările ulterioare.

In vara asta se poarta Schwarzkopf

Omegaplex acţionează în trei paşi: în timpul colorării, serumul adăugat la vopsea protejează părul în profunzime. Apoi, după clătire, este aplicat un balsam special care prin ingredientele sale reface firul de păr deteriorat şi împiedică decolorarea acestuia. După trei săptămâni se aplică un alt balsam care din nou protejează firul de păr, stabilizează culoarea şi prelungeşte strălucirea.

In vara asta se poarta Schwarzkopf

Cu aceste vopsele de la Schwarzkopf care sunt produse beneficiind de noile tehnologii, orice femeie se poate vopsi acasă fără teama că va avea mai multe nuanţe de păr sau că firele i se vor arde. Eu am încercat această vopsea revoluţionară la salon, și mulțumesc pe această cale celor de la BuzzStore Romania care mi-au oferit șansa de a participa la campania de testare gratuită inițiată de Schwarzkopf. Părul meu natural este castaniu închis, dar de ani de zile îl vopsesc blond. Din acest motiv au existat perioade lungi în care am preferat să las părul să se regenereze, pentru că odată chiar era să rămân fără el, datorită unei vopsele extrem de puternice care mi-a ars efectiv părul, şi pentru că de la vopsirile repetate era deteriorat, lipsit de strălucire şi de supleţe. Însă acum am preferat să folosesc o nuanţă ceva mai apropiată de aceea naturală a părului meu, anume culoarea ciocolatiu auriu, numărul 6.65 din paleta de culori Schwarzkopf Color Expert cu Omegaplex.

In vara asta se poarta SchwarzkopfCoafeza mea a respectat întocmai paşii descrişi în indicaţiile conţinute de cutia de vopsea şi în timp ce aplica pe părul meu vopseaua îmi spunea că se întinde extrem de bine şi că se simte că protejeza firul datorită substanţei uleioase din balsamul special. N-am avut nevoie de două flacoane de vopsea, deşi am părul ceva mai lung de umeri. La sfârșit, am descoperit cu plăcere că aveam o culoare uniformă, erau acoperite şi firele decolorate, şi rădăcina de nuanţa mea naturală şi firele albe pe care le am la anii mei. Părul era fin, mătăsos, foarte suplu şi foarte strălucitor, exact ca în reclama de pe cutie. De altfel, se poate vedea şi în poze ce păr aveam şi cum s-a transformat sub bagheta magică a vopselei Color Expert cu OmegaPLEX de la Schwarzkopf. Iar acum, după două săptămâni de la vopsire și încă de 5 ori spălat, părul meu este la fel de mătăsos și de strălucitor, iar culoarea se păstrează intactă.

Eu deja am devenit fan al acestei mărci de vopsea, şi îmi voi mai lua câteva cutii, de nuanţe mai deschise, să le am toată vara. Dacă şi voi aţi folosit această vopsea revoluţionară, aştept să-mi spuneţi părerea vostră în comentarii.

#buzzomegaplex, #buzzcolorexpert

surse foto: foto de sus - yourcolorexpert.ro, restul pozelor - arhiva personală

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!