marți, 30 mai 2017

De unde iei poze fara copyright pentru blogul tau




De unde iei poze fara copyright pentru blogul tauUn articol pe blog oricât ar fi de util şi de plin de conţinut pentru cititor, parcă nu e complet dacă nu are o fotografie care să ilustreze tema acestuia. Dar unii nu ne permitem un abonament plătit pe site-urile de profil, iar poze din albumele personale nu avem cum să alăturăm întotdeauna unui articol. Cel mai uşor este să căutăm pe internet o poză relevantă pentru ceea ce am scris, dar din neatenţie sau din lipsă de informare, putem avea probleme, pentru că majoritatea fotografiilor sunt protejate de drepturi de autor.

De unde iei poze fara copyright pentru blogul tau Însă în sprijinul celor care doresc poze gratuite sunt câteva site-uri care oferă spre download imagini cu licenţă CC0. Ce înseamnă asta? E simplu, licenţa CC0 - Creative Commons zero - înseamnă că o poză este pusă la dispoziţia publicului gratuit, şi fără obligativitatea atribuirii, fără să pui link către autorul ei. Mai pe scurt, licenţa CC0 înseamnă că poţi copia, modifica, distribui şi folosi acea imagine, inclusiv în scopuri comerciale, fără să ceri permisiunea autorului şi fără să fii obligat să pui link către sursă/autor. Acest lucru este specificat în mod clar pe toate site-urile care furnizează imagini cu licenţă CC0, adică fără copyright.

Site-urile care conţin doar poze din domeniul public, adică ieşite de sub incidenţa legii copyrightului sau oferite din start cu titlul "fără copyright" sunt mai multe, însă nu toate conţin numai imagini cu licenţă CC0, de aceea am căutat câteva care oferă doar imagini fără copyright. Dintre cele pe care le-am găsit eu şi pe care le folosesc şi le recomand colegilor bloggeri care nu doresc să plătească pentru materialul foto de pe blogul lor, listez mai jos:

picjumbo
pexels
unsplash
pixabay
publicdomainpictures
publicdomainarchive

De unde iei poze fara copyright pentru blogul tauToate aceste 5 site-uri sunt uşor de utilizat şi conţin în exclusivitate imagini fără copyright. Dar nu strică să vă uitaţi în dreptul pozei de care aveţi nevoie şi vreţi s-o descărcaţi dacă nu este vreo menţiune specială. De exemplu, unii fotografi menţionează expres că nu acceptă ca fotografiile lor să fie vândute.
Pentru bloggerii culinari, o colecţie de fotografii foarte reuşite cu fel de fel de preparate culinare se găsește pe site-ul foodiesfeed.com

Download plăcut!








luni, 29 mai 2017

Oracolul din anii de scoala




Oracolul din anii de scoalaMai ţineţi minte moda oracolelor când eram noi elevi? Cred că toţi copiii când terminau un ciclu de şcoală îşi făceau aşa ceva. În clasa a VIII-a am avut un caiet oracol, în care fiecare coleg sau colegă preferată - păi, da, că nu dădeam caietul acela să-mi scrie oricine în el! :) - avea pagina lui. Şi chiar menţiona aşa, ca un fel de proprietate personală, "aici este pagina mea...". Apoi fiecare lăsa câteva gânduri de despărţire după nişte ani de şcoală, pentru că drumurile aveau să ne fie separate şi cine ştie când aveam să ne mai vedem cu toţii. Pe atunci nu erau telefoane mobile, iar despre internet, email sau facebook nici nu putea fi vorba.

Unii colegi scriau şi nişte vorbe de duh, citate celebre din autori, romane studiate în şcoală sau auzite pe la televizor. Alţii împodobeau pagina lor cu floricele desenate, cu poze de actori celebri, cântăreţi, ba chiar şi maşini, la care pe vremea aceea nu puteam decât să visăm. Fiecare voia să aibă o pagină cât mai frumoasă. Asta se întâmpla într-una din zilele ultimei săptămâni de şcoală. Chiar dacă urma un examen de admitere, asta era singura distracţie pe care ne-o permiteam. Pe atunci nu exista noţiunea de banchet decât la terminarea liceului. Cel mult ne dădea voie diriginta să facem un fel de discotecă de după amiază, câteva ore.

Oracolul din anii de scoalaApoi, la clasa a zecea, am avut alt oracol. Eu fac parte din generaţia care a cunoscut examenul de treaptă. Însă de data asta nu ne despărţeam numai de clasă, pentru că dacă majoritatea rămâneam în acelaşi liceu, dar alegeam profiluri diferite, vreo câţiva plecau la alte licee. Acum oracolul era simplu, o agendă personalizată prin cele câteva vorbe lăsate de prieteni. Fraze scurte, aruncate în grabă, într-o pauză, sau mesaje standard, din partea celor cu mai puţină imaginaţie. Lipsesc copilăroasele floricele colorate sau poze decupate din reviste şi lipite de "pagina mea". Iar îndrăzneala supremă, o colegă foarte emancipată, scrie ceva despre adolescenţa ca un pat răvăşit după o noapte de iubire...

Oracolul din anii de scoalaLa terminarea liceului oracolul nu mai există. În schimb se inventează o formă prescurtată a lui: cocarda de la piept, pe care fiecare elev, şi dirigul sau profii cei mai de treabă, ne-au lăsat scrise cu pixul câteva urări pentru viaţă. Iar eu, şi alţii mai sentimentali, am scos de la naftalină oracolul dintr-a zecea şi l-am reactualizat, punând câţiva colegi să ne lase o amintire la pagina aniversării lor.

Tu mai ai oracolul din anii de şcoală?



Dacă ți-a fost util, dă mai departe!








duminică, 28 mai 2017

Dragoste infinita episoadele 51, 52, 53 rezumat






Dragoste infinita episoadele 51, 52, 53 rezumatKemal se destăinuie Leylei şi îi spune că el simte că Deniz este fetiţa lui. În acest timp Emir o supune pe Nihan unui test foarte dur şi, luând-o cu maşina spre casă, opreşte pe o faleză şi se preface că o aruncă pe Deniz de pe o stâncă. În urma acestui gest necugetat, Nihan se va decide asupra ţinerii secretului în ceea ce o priveşte pe Deniz, deşi parcă mai mult că oricând Kemal vorbeşte despre fetiţă ca despre fiica lui şi îi face daruri alese. Zeynep îi dă lui Kemal o fotografie cu Deniz care îl determină şi mai mult să verifice dacă suspiciunile pe care le are sunt realităţi sau se înşeală. Deodată, adevărul despre Deniz devine cel mai important scop al său.

Fehime se duce să se întâlnească cu Nihan şi să-şi ceară iertare după şocul avut cu Asu. Cele două femei se împacă iar Nihan îi explică lui Fehime că trebuie să ţină secretul lui Deniz ca să nu-i pună viaţa în pericol. Leyla află despre Ayhan că n-a fost vinovat când a intrat la puşcărie, dar acolo a devenit un alt om. Când Leyla se duce la Ayhan să-i ceară să-i povestească trecutul său, află că tatăl ei a organizat uciderea partenerului de afaceri, iar apoi Ayhan a fost găsit în biroul răvăşit al lui Rauf Acemzade şi aşa a fost condamnat pentru jaf, deşi nu era vinovat cu nimic.

Când Nihan şi Kemal se întâlnesc, ea încă resimte durerea trăită dar se vindecă reciproc prin iubirea lor şi îşi dau seama că prin eforturile lor comune pot ajunge la ceea ce îşi doresc. Kemal îi cere ajutor Leylei ca să poată obţine proba de material genetic de la Deniz pentru testul ADN, dar Emir deja presimte ce are să se întâmple şi vrea să le dejoace planurile. În această bătălie niciunul din cei doi rivali nu va ceda. Cu cât Kemal se apropie mai mult de adevăr, cu atât Emir îi pune mai multe obstacole. Mai mult, la un moment dat chiar Asu devine inamicul său. Când vede că toate eforturile lui de a face rost de o suzetă de-a lui Deniz au eşuat, se duce de unul singur acasă la Emir, în secret, punându-se în pericol pentru fiica sa. Emir îl vede şi are loc o fugăreală ca-n filme, dar Kemal îl fentează pe Emir, care se întâlneşte cu Ayhan, îmbrăcat la fel şi cu cagulă pe cap. În timp ce Ayhan şi Emir stau de vorbă, Kemal scapă neobservat cu proba ADN luată. Când primeşte rezultatul, se află pe un deal unde înălţau zmee el şi Nihan cu şapte ani în urmă. Foarte emoţionat, deschide plicul...

După ce află că Deniz este fiica sa lumea se dă peste cap pentru Kemal şi totul capătă un alt sens. Pe de o parte încearcă să recupereze timpul pierdut, pe de alta să înţeleagă de ce i s-au spus minciuni. Însă între timp Emir a trimis-o pe Nihan cu tot fetiţă într-un loc cunoscut doar de el. Acum Kemal trebuie să afle unde este Nihan şi va profita de faptul că Emir vrea să se ducă s-o vadă pe soţia lui.

Zeynep este dată afară de la grădiniţă pentru că a lipsit foarte mult, fiind bolnavă, iar acum Hakan n-o mai poate ajuta, dar de când Zeynep l-a invitat la ea acasă s-o susţină în minciuna cu căsătoria dintre ei, Hakan începe s-o curteze şi să se apropie de ea. Inevitabil, Zeynep se îndepărtează de Emir care, deşi nu recunoaşte că a început s-o iubească, se întreabă de unde această răceală subită. Într-o zi Emir îi vede împreună şi asta schimbă totul în relaţia dintre ei doi.

Fehime o surprinde pe Banu discutând despre nişte bani care trebuiau să-i între într-un cont şi îl atenţionează pe Tarik despre acest lucru. El începe să fie prevăzător şi să-i controleze lui Banu mesajele telefonice dar nu găseşte nimic pentru că ea are grijă să şteargă totul. Însă la un moment dat, o aude vorbind cu Emir. Astfel Tarik se va apropia din ce în ce mai mult de secretele soţiei sale, despre care până acum nici nu bănuia.

Asu, care anterior discutase cu Kemal şi îşi anunţase intenţia de a lucra la companie, vine la Galip care îi cedează chiar biroul său. Kemal reuşeşte să o găsească pe Nihan şi îi face o vizită, întrebând-o furios, cu rezultatul testului ADN în mână, de ce l-a minţit. Întrevederea este amânată pentru că apare Emir. Mai târziu Kemal îi va cere din nou lui Nihan să fugă împreună, dar ea îl lămureşte că nu se poate aşa ceva atâta vreme cât nu ştie cine l-a omorât pe Ozan.

Galip profită de absenţa fiului său şi se duce în camera unde se află Mujgan cu gândul de a o omorî băgându-i aer în perfuzie (odată ajuns la inimă acel aer provoacă stop cardiac), pentru că este periculos ca ea să-şi revină, însă nu reuşeşte să facă ceea ce şi-a propus din cauza Edei. Emir va cere mai apoi ca Mujgan să nu fie lăsată niciodată singură cu Galip. Într-o zi Mujgan îşi revine şi este conştientă, recunoscându-şi fiul apoi este dusă la spital sub monitorizare.

Asu află că Nihan şi Kemal sunt din nou împreună şi acţionează în aşa fel încât să-i despartă, dar ceea ce face are efecte şi asupra altor persoane. Kemal va insista ca Nihan să meargă cu el, sau îi va lua fata. Cei doi se ceartă în maşină iar Kemal conduce din ce în ce mai tare, Nihan reproşându-i că face exact ca Emir. Din nefericire, totul se soldează cu un accident auto în care Nihan este rănită grav. Pe de o parte Kemal cu Leyla şi cu Ayhan, iar pe de cealaltă parte Emir, se vor strădui s-o salveze pe Nihan din situaţia foarte critică în care se află. Cu toate acestea, Kemal se simte foarte vinovat şi cu conştiinţa încărcată pentru ceea ce s-a petrecut.

Emir nu suportă prezenţa lui Kemal la spital, de la bun început, şi va ridica obstacole de netrecut pentru asta, în special când începe să suspecteze că accidentul s-a produs din cauza lui. Deocamdată Emir nu ştie că Nihan era împreună cu Kemal, dar până când va afla, e o chestiune de timp. Însă nici Kemal nu părăseşte spitalul până când nu stă alături de Nihan. Aceea care se implică să-l ajute pe Kemal să nu se vadă cu Emir este Leyla. Comisarul începe să investigheze accidentul şi porneşte cu cercetările chiar de la cabana unde erau Nihah şi Deniz, dar nu poate concluziona decât că maşina avea o defecţiune tehnică. Totuşi Emir crede că accidentul a fost provocat şi insistă pe acest fir, iar Tufan îi va confirmă că Asu a umblat la maşină înainte că Nihan să plece la drum. Până la urmă el află că Kemal era împreună cu Nihan şi bănuieşte că cei doi au avut iarăşi o noapte de iubire, astfel că se înfurie extrem de tare la acest gând. Cei doi rivali se vor confrunta din nou şi Emir vede cât de mare este dorinţa de răzbunare a lui Kemal şi că este în stare să-l omoare. Atunci şi el va nutri aceleaşi resentimente şi va plănui să-i omoare pe amândoi, pe Nihan şi pe Kemal, mai ales că vrea să afle ce este dincolo de acest accident...

sursa principală a rezumatelor acestui serial este versiunea de limbă engleză a site-ului izleyiciplatformu.com

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 48, 49, 50                               urmează: Dragoste infinita ep. 54, 55, 56 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








vineri, 26 mai 2017

Cum am slabit cu Gerlinea




Cum am slabit cu GerlineaAm intrat în campania de testare gratuita Gerlinea nu cu foarte multe speranţe, recunosc. Şi am avut parte de una dintre cele mai plăcute surprize. Dar să detaliez. Gerlinea este o companie care produce batoane proteice, pentru slăbit sau pentru cei care "trag de fiare", biscuiţi proteici, shake-uri. Atunci când sunt consumate pentru a slăbi, un shake, două batoane sau două porţii de biscuiţi pot înlocui o masă. Iar principalul avantaj, aşa s-a întâmplat în cazul meu, a fost faptul că produsele Gerlinea taie foamea, foamea aia teribilă pe care o ai când ţii o dietă destul de restrictivă.

Cum am slabit cu GerlineaPentru că de fapt, asta este una din cele două mari, imense probleme ale unei diete: prima, că trebuie să mănânci mai puţin, să hrăneşti corpul ca şi cum ai avea 60 de kg, şi nu 80 sau 100. Iar a doua mare problemă a mea este menţinerea. Nu sunt la primul regim de slăbire, din păcate, de peste 40 de ani cunosc ce-i aia să mergi la endocrinologi, nutriţionişti, ori să încerci diete auzite din diverse surse. Însă chiar dacă am slăbit, după aceea kilogramele s-au pus la loc cu şi mai multă înverşunare, în timp. Nu cunosc motivul pentru care se produce acest efect numit yo-yo. Doar ştiu că vreau să pot să mănânc cât am nevoie, fără să simt foamea permanentă care mă chinuie când sunt la dietă.

Cum am slabit cu GerlineaÎnsă de data asta am văzut că este posibil să dau jos kilogramele şi fără foame. Am încercat mai multe din produsele Gerlinea, nu doar shake-urile trimise spre testare, şi am văzut că suprimă senzaţia de foame foarte puternică pe care o am când trebuie să mănânc hipo-caloric. Adică atunci când mănânc dimineaţa 2 batoane, sau o porţie de biscuiţi şi un baton, alături de cafea, înseamnă că iau un mic dejun de maxim 300 de calorii, şi nu unul de vreo 500, cum ar fi dacă aş mânca două ochiuri cu o roşie şi cu pâine. Batoanele Gerlinea îmi ţin de foame de la ora 7 dimineaţa până pe la unu şi jumătate-două, când iau prânzul. Dar nu un prânz cine ştie ce de bogat, un singur fel, de regulă felul doi, sau o salată cu carne de pasăre. Iar dacă şi după prânz mai mănânc un baton Gerlinea, pot să stau fără probleme până spre ora 9 seara, când iau o cină frugală, o salată cu brânză slabă, sau o cană de lapte cald. Asta pentru că mă culc spre sau după miezul nopţii, şi după cină mai urmează câteva ore de muncă la blog, timp în care mai folosesc şi bicicleta de cameră.

Batoanele şi produsele Gerlinea conţin într-o proporţie ideală proteine, grăsimi şi zaharuri, alături de vitamine şi fibre. Cu ele se pot înlocui maxim 2 mese pe zi, însă eu n-am vrut să exagerez, pentru că prefer să slăbesc lent şi bine decât rapid şi după aceea să se adune iarăşi kilogramele.

Cum am slabit cu GerlineaCare a fost experienţa mea, cum le-am folosit eu şi ce mi-a plăcut mai mult:
- shake-urile n-au fost chiar printre preferinţe, din simplul motiv că aveam impresia că nu mănânc ceva, ci că beau. Chestie de subconştient. Trebuie să mănânc ceva solid în loc de o masă, nu să beau ceva. Am băut shake-urile câte puţin, în loc de gustare, deşi eu nu iau gustări între mese. Un shake de cca 330 ml l-am împărţit în 4 sau 5 porţii. Cu siguranţă că băut dintr-odată are acelaşi efect ca 2 batoane de ciocolată. În schimb am descoperit că dacă pun un shake la congelator, obţin un desert excelent :) !
- batoanele de ciocolată sunt preferatele mele. Un singur baton ţine de foame 3 ore. 2 batoane plus cafeaua de dimineaţă, ţine de foame cam 6-7 ore. Un baton plus o supă sau ciorbă cu calorii puţine (fără grăsimi şi fără carne), ţine de foame cam 5-6 ore. Iar două batoane de ciocolată seara, în loc de mâncare, reprezintă o cină ideală.
- biscuiţii cu gust de lămâie sunt tot pe primul loc între preferinţele mele alături de batoane. O porţie înseamnă 3 biscuiţi şi se pot mânca 2 porţii în loc de o masă. Eu am mâncat doar o porţie de biscuiţi şi un baton în loc de micul dejun. Efectul a fost acelaşi, rezist foarte bine, câteva ore.

Cum am slabit cu GerlineaBineînţeles, un aliment sau un medicament minune, cu care să slăbeşti mâncând exact aşa cum eşti obsinuit, nu există. Eu am slăbit cu Gerlinea 5 kg în 20 de zile pe o dietă în care-mi număr caloriile (cântăresc mâncarea şi calculez caloriile, conform unor site-uri de profil), am grijă câtă pâine consum (100-150 g maxim pe zi, neagră sau de secară/graham) şi limitez grăsimile şi dulciurile. Am spus că le limitez, nu că le elimin de tot din alimentaţie. Lingura de ulei dintr-o mâncare rămâne, dar la salată nu pun aşa ceva. Iar de ciocolată nu mai simt nevoia, pentru că batoanele Gerlinea au exact acel pic de ciocolată şi de dulce care-mi satisface necesarul zilnic de zaharuri.

Cum am slabit cu GerlineaCum am slabit cu Gerlinea
Am urmat un regim de 1700 de calorii zilnic, în condiţiile în care merg pe jos cam 45 de minute pe zi şi am un serviciu unde trebuie să urc şi să cobor scări de câteva ori. Iar când mă pun seara la serial, pot să urmăresc episodul şi pedalând la bicicleta de cameră 10-15 minute, în ritm normal. Însă cu produsele Gerlinea poţi ţine o dietă de 3 săptămâni după care se face o pauză. Apoi dieta se reia.

Ce-mi place la produsele Gerlinea este în primul rând că elimină senzaţia de foame permanentă pe care eu o am când ţin un regim de slăbire. În al doilea rând gustul este foarte bun, mai bun decât al ciocolatei obșinuite din comerţ.

Ce nu-mi place - pauza :) aş fi preferat să pot consuma produsele acestea mai mult decât 3 săptămâni neîntrerupt.

Cum am slabit cu GerlineaCine doreşte să slăbească sau să se menţină cu Gerlinea, găseşte produsele lor în supermarketuri, online pe site-ul nutrivita.ro sau pe emag, la secţiunea supermarket. Prețurile sunt foarte rezonabile. Eu mi-am făcut un mic stoc, de vreo 400 de lei, am dat şi la prietenele mele să încerce, măcar de gust, am avut şi câteva comenzi, ca să zic aşa, de la puştoaicele mele de la liceu.
Nu pot decât să mulţumesc site-ului Buzzstore pentru că m-a ales în această campanie de marketing şi m-a ajutat să descopăr că se poate slăbi şi fără să simţi foamea şi că o dietă poate să fie plăcută, ciocolătoasă şi gustoasă, că o dietă nu este neapărat un stres pentru trup şi minte.

#buzzgerlinea

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: albumul personal




Cum am slabit cu Gerlinea




joi, 25 mai 2017

Bijuterii deosebite la evenimente speciale




Bijuterii deosebite la evenimente specialeLa mine în perioada asta s-a nimerit o agendă destul de plină cu evenimente de tot felul. Fireşte, nu este mereu aşa, dar acum s-au adunat o grămadă de seri speciale în mai puţin de două luni. Un banchet de absolvire, o aniversare a unei prietene de familie ajunsă la o vârstă rotundă, un eveniment de familie mai sobru şi o nuntă. Când sunt în public, la ocazii speciale, îmi place să port anumite bijuterii. Evenimentele speciale merită o atenţie deosebită la ţinută şi la accesorii, mai ales că pietrele preţioase au şi proprietăţi esoterice. Nu ştiu dacă forţa lor se confirmă sau nu, însă cred că nu degeaba unele geme sunt purtate de mii de ani.

Bijuterii deosebite la evenimente specialeCei care mă cunosc ştiu că sunt născută sub semnul Vărsătorului, iar pietrele preţioase ale acestei zodii sunt, printre altele câteva, ametistul, granatul, hematitul. Însă pentru evenimentele la care mă aflu alături de multă lume, pentru protecţie şi pentru a fi bine echilibrată psihic, port bijuterii cu granate. Granatul se zice că emite vibraţii care leagă primul centru energetic al corpului, muladhara chakra, cu pământul, sporeşte vitalitatea şi protejează împotriva pierderilor de energie, mai ales datorate acelor persoane care involuntar "fură" energia altora. De asemenea, granatul mai este cunoscut şi ca piatra care face să crească prosperitatea financiară.

Dar nu aleg granatul pentru bijuteriile mele doar pentru proprietăţile lui, ci şi pentru frumuseţea lui. Îmi place foarte mult culoarea roşie şi reflexele maronii ale granatelor care dau un ansamblu coloristic de multe ori identic cu acea nuanţă numită marsala. Mie această piatră, montată pe argint, mi se pare elegantă, sobră, rafinată şi nobilă. Aş purta-o în încrustaţii atât pe inele, cât şi pe brăţări sau coliere. Cu toate acestea, granatele nu sunt doar roşii, ci există şi varietăţi de alte culori, ele pot fi galbene, verzi, sau albastre. Aceasta din urmă varietate este cea mai scumpă din lume, pentru că granatele albastre sunt rare şi au uimitoarea proprietate de a-şi schimba culoarea în funcţie de lumină. Un carat dintr-o asemenea piatră costă 1,5 milioane de dolari.

Bijuterii deosebite la evenimente specialeGranatele au fost găsite în coliere încă din epoca bronzului. Faraonii Egiptului purtau granate, în Roma antică sigiliile conducătorilor erau gravate în pietrele din granat ale inelelor, iar legendele spun că însuşi Dumnezeu îi dăruise un granat regelui Solomon. De altfel, pe parcursul Evului Mediu granatul devine piatra preţioasă preferată de nobilime şi de feţele bisericeşti. Multe legende sunt legate de frumuseţea şi de misterul acestei pietre preţioase. Se spune că Noe avea un granat imens cu care lumina arca pe timp de noapte. Coranul vorbeşte despre granatele care luminează al patrulea cer al Raiului iar grecii credeau că el apără copiii de înec şi că protejează împotriva otrăvirii. Legendele Olimpului spun că însuşi zeul Hades i-a dăruit soţiei sale Cora-Persefona un granat, pentru ca atunci când ea pleca în lumea de la suprafaţă, vreme de jumătate de an, să se întoarcă repede la el. De atunci, se spune că granatul este o piatră care vindecă rănile iubirii şi care îi aduce înapoi pe cei despărţiţi. Războinicii Evului Mediu credeau că granatele îi apară de răni şi de moarte, astfel că mulţi dintre cei mai avuţi care plecau la război, aveau un inel cu granat asupra lor.

Dar poate că una dintre cele mai cunoscute calităţi ale lor este că reduce depresia şi echilibrează energiile mentale prin puterea sa purificatoare. Granatul are forţa de a diminua inhibiţiile şi de a elimina stresul. Aşadar, o bijuterie frumoasă, înnobilată cu un granat, nu este doar un accesoriu estetic ci şi unul benefic celui care îl poartă. Cu atât mai mult cu cât ele aduc un anume echilibru, un set elegant se pretează la a fi purtat la evenimente, iar un inel cu un granat discret poate fi protecţia noastră de fiecare zi.

surse foto: 1 - pixabay.com, 2,3 janette.ro

Dacă ți-a fost util, dă mai departe!