vineri, 7 iulie 2017

Drumul lui Emir, episodul 8, ultimul, rezumat





Drumul lui Emir, episodul 8, ultimul, rezumatEmir stă în uşă, fără să ştie cum să-i spună lui Yavuz că sora lui s-a înecat. În următorul moment apare şi Guneș, din spatele lui Yavuz şi Emir este uimit, dar confuz. El pleacă, iar Engin, care a văzut-o mai devreme că merge în cameră să se schimbe, îi spune lui Yavuz că Emir a avut un accident pe iaht şi poate crede că ei sunt vinovaţi. În dimineaţă următoare, Emir îi povesteşte totul lui Koray, cerându-i părerea, apoi rămâne acasă pentru că a răcit. Guneș îi mulţumeşte lui Engin pentru ajutor, pentru că a salvat cu adevărat situaţia şi pleacă să-l vadă pe Emir şi să vorbească cu el, dar detectivă Can, care are grijă de el acum, îi spune că Emir doarme şi Gunes pleacă. Emir nu află despre vizită ei, dar detectivă începe să spună că Gunes reprezintă un pericol.

Gulsum pregăteşte un ceai pentru Pînar şi pune în el pastile de dormit, dar mai târziu, îl bea Kaan. Gulsum îl vede pe Kaan şi aruncă ceaiul în chiuvetă, dar copilul deja băuse. Gulsum începe să o lovească pe Pînar, în timp ce organismul lui Kaan reacţionează foarte ciudat, făcând spume la gură. Gulsum şi Hatice merg cu Kaan la doctor, dar Hatice bănuieşte că fiica ei a făcut ceva. Gulsum îl minte pe Koray când vine la spital ca să vadă ce s-a întâmplat cu băiatul. Când ajung acasă, Koray vede o zgârietură pe faţa lui Pînar, iar Gulsum susţine că s-a purtat ca o nebună toată ziua şi că s-a zgâriat singură. Hatice decide să afle adevărul pe care fata ei îl ascunde.

Drumul lui Emir, episodul 8, ultimul, rezumatSanem o vizitează pe Hande la birou şi o avertizează că-l poate influenţa pe Yavuz aşa cum doreşte şi că oricând vrea, poate să-l întoarcă împotriva ei. Yavuz este însă acolo şi ascultă conversaţia lor, dar Sanem pleacă fără să-l vadă. Acum, Hande este foarte mulţumită pentru că el a auzit-o pe Sanem vorbind astfel şi îi spune lui Yavuz că iubita lui este o femeie foarte periculoasă când are un interes. În consecinţă, el se duce la Sanem exact când ajunge noul mobilier comandat de ea. El anulează comanda şi trimite transportatorii înapoi, apoi o ameninţă pe Sanem că aceea nu este casa ei şi nu poate face nimic acolo. În acea zi, Guneș merge la Engin şi îi spune că acceptă să se căsătorească cu el, noutate care îl face pe Yavuz foarte fericit.

A doua zi, furioasă, Sanem se duce la Emir cu multe documente despre activitatea ilegală a lui Yavuz şi cu dovezi că este un gangster. Emir este foarte mulţumit, dar nu vrea s-o plătească pe Sanem pentru ajutorul ei. Drept urmare, Sanem, care are nevoie de bani, ia dosarul cu documente şi merge la Engin care îi dă un cec în schimb. Hande vede inelul de logodnă al lui Guneș şi este uimită să afle că se va căsători cu Engin. Când Guneș părăseşte biroul, nu observă că Engin o urmăreşte cu maşina. Se duce la club unde Emir o felicită. Engin, văzând unde a intrat viitoarea sa soţie, plănuieşte să distrugă clubul şi mai apoi să-l omoare pe Yavuz. Prin urmare, când clubul este închis, oamenii lui Engin devastează şi distrug tot ce găsesc înăuntru. A doua zi, Sanem crede că Yavuz a pregătit totul în timp ce Guneș şi Emir sunt siguri că nu are de-a face cu fratele ei şi că Engin este vinovatul.

Drumul lui Emir, episodul 8, ultimul, rezumatGunes merge la biroul la Yavuz şi pleacă acasă împreună, aşa că planul lui Engin de a-l ucide eşuează, pentru că Yavuz nu este singur, ca de obicei, şi de aceea nu este o ţintă uşoară. Din păcate, Engin nu-şi poate anunţa la timp oamenii să nu-l mai omoare pe Yavuz, şi are loc un schimb de focuri, însă ei nu sunt răniţi. Acum, Yavuz îşi dă seama că Emir nu este implicat, dar nu ştie cine ar fi vrut să-l omoare pe el sau pe Guneș. Pînar îşi aminteşte că Gulsum a atacat-o şi a zgâriat-o, dar totuşi este confuză de la pastile. Hatice o sfătuieşte să nu intervină între Koray şi Gulsum, şi mai târziu o zăreşte pe fiica ei punând pastile în paharul cu suc al lui Pînar. Sanem şi Aysun se întâlnesc la bijutier unde Aysun ar dori să vândă un colier scump. Sanem spune că-l poate cumpăra ea, pentru că vrea s-o umilească pe Aysun. Continuă să vorbească arogant în timp ce Aysun tace şi o ignoră, dar în cele din urmă vorbeşte cu Sanem şi pentru că acesta este foarte nepoliticoasă, Aysun o loveşte puternic peste faţă. Sanem cade jos fără cunoştinţă. Episodul şi serialul se încheie cu Guneș care cumpără un test de sarcină, apoi Emir vine la Yavuz pentru a sta de vorbă cu el ....

Episoadele de la 68 la 72 continuare la serialul FERIHA, și cele de la 1 la 8 din Emir'in yolu nu au fost niciodată difuzate altundeva decât la televiziunea turcă. Ele se mai pot găsi în turcește, pe youtube.

Acesta este sfârșitul seriei FERIHA.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Feriha - prezentare.










miercuri, 5 iulie 2017

Drumul lui Emir episodul 7 rezumat




Drumul lui Emir episodul 7 rezumat Guneș coboară din taxi şi Emir se îndepărtează. Ea îi spune fratelui ei că se pregăteşte să plece la serviciu. Engin vede taxiul, dar nu-şi dă seama exact ce se întâmplă. Yavuz îi spune surorii sale să nu mai lucreze cu Hande, dar ea nu ascultă.
Gulsum îl anunţă pe Koray că nu vrea să-l lase pe Kaan tot cu Pînar, pentru că bona nu poate să aibă grijă de copilul ei. Koray este confuz şi nu ştie ce să facă. A doua zi, Emir îi spune prietenului său că şi-a găsit apartamentul răvăşit (Engin a fost acolo şi a căutat ceva), iar Koray îl sfătuieşte să fie foarte atent în privinţa lui Engin, pentru că totul se datorează relaţiei sale cu Gunes. Ulterior, Emir primeşte un telefon şi i se spune să meargă la docurile din zona portului.

Hande răsfoieşte facturile şi vede că Yavuz vrea să-i limiteze profiturile. Apoi Yavuz vine din nou în birou şi o ameninţă. Koray îl sună pe Emir, care nu-i răspunde la telefon şi o întreabă apoi pe Guneș unde ar putea fi Emir, arătându-se îngrijorat că i-a fost percheziţionată casa de către Engin şi acum cineva necunoscut l-a chemat în port. Guneș îi spune să se calmeze pentru că poate stăpâni situaţia şi că va găsi o soluţie. Între timp, Emir se întâlneşte cu Engin în port şi încep să se bată pentru Gunes. Când ea ajunge acolo, îi cere lui Emir să plece. Apoi, Engin vorbeşte cu unii dintre oamenii săi, să vină acolo şi îl ameninţă pe Emir cu pistoalele. În scurt timp, Emir este înconjurat de oamenii lui Engin. Guneș se roagă de Engin să-l lase pe Emir în pace şi îl informează că ştie despre vizita lui. Engin îi cere să-l convingă pe Emir că au o relaţie, sperând că în felul acesta el va renunţa la poliţistă. Gunes este dezgustată, dar acceptă, apoi merge la birou. Acolo, Hande este supărată şi panicată, deoarece un alt client tocmai a anulat comanda.

A doua zi dimineaţă, Guneș se duce la uşa lui Emir şi îi cere să o lase în pace, pentru că ea este cu Engin. Emir nu o crede şi o întreabă de ce a venit până acolo. Ea insistă că acesta este singurul motiv pentru care a venit la el, pentru a-şi apăra relaţia. Apoi, în apropierea blocului, Gunes se întâlneşte cu Aysun, care îi spune că vrea să nu-i mai hărţuiască fiul. Koray şi Pînar au o conversaţie despre problemele ei, iar Pînar este surprinsă de faptul că este atât de somnoroasă pentru că nu bea și nu mănâncă nimic special, dar Koray nu o crede.

Drumul lui Emir episodul 7 rezumatEngin mai face un pas şi îi cere lui Yavuz să se însoare cu sora lui. Yavuz acceptă, deşi mormăie ceva despre faptul că este o decizie destul de pripită. Dimineaţa, un agent bancar vine la Emir, pentru că Unal avea datorii. Nehir, tânăra de la clubul karaoke, vede în ziarele modene un articol (comandat de Yavuz) despre logodnicul lui Hande. Hande se înfurie şi abia o calmează Nehir şi Guneș. Gulsum şi Pînar citesc articolul, iar Pînar, pentru că luat iar pastile date în ceai de Gulsum, începe să râdă fără motiv. Aşa o găseşte Koray. Mai târziu, el vorbeşte cu Emir despre logodnicul lui Hande, dar totuşi crede că este o minciună şi un joc pus la cale chiar de ea.

Hande îl sună pe Yavuz şi promite să se răzbune. Yavuz este doar amuzat. Emir şi Engin se întâlnesc din nou la birou la Hande şi se ceartă în parcare, fiecare spunându-i celuilalt s-o lase în pace pe Gunes. Seara, Engin o invită într-un restaurant rezervat doar pentru ei doi. Cu toate acestea, Gunes nu este impresionată de această curtoazie. Engin o cere de soţie, dar ea îl refuză şi pleacă.

Drumul lui Emir episodul 7 rezumatKoray vrea s-o ajute pe Hande şi, sfătuit de Emir, merge la fermă unde o găseşte deprimată şi plângând. El promite să o ajute, pentru că de-a lungul anilor multe probleme le-au depăşit împreună. A doua zi, Hande o informează pe Guneș că vor lucra şi cu Emir, dar ea vrea să demisioneze, însă Hande nu este de acord. După-amiază, Gunes merge la debarcader pe iahtul lui Emir. Stau de vorbă mai aprins în timp ce Emir porneşte motorul şi călătoresc pe mare. Apoi, fără un anumit motiv, încep să se certe iar şi ea se aruncă brusc în apă. Emir sare să o salveze, dar nu o mai găseşte.

În timp ce Yavuz şi Engin vorbesc despre căsătoria cu Guneș, Emir sună şi apare la uşă, speriat şi ud leoarcă ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: DRUMUL LUI EMIR EP. 6 rezumat                                     urmează: Drumul lui Emir episodul 8, ultimul episod

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Feriha - prezentare.










marți, 4 iulie 2017

Lost in Florence, 2017





Lost in Florence, 2017Titlul original: Lost in Florence
Traducere - Rătăcit în Florenţa
Gen: romantic
Producător: Black Sand Pictures, 2017
Distribuitor internaţional: Orion pictures
Regia: Evan Oppenheimer
Scenariul: Evan Oppenheimer
Distribuţia: Brett Dalton, Stana Katic, Alessandra Mastronardi, Alessandro Preziosi.

Eric Lombard este un fotbalist american aflat la o răscruce pe drumul vieţii sale. Într-o zi, la un picnic, o cere de soţie pe iubita lui, Colleen, dar ea îl respinge pe motiv că nu are o profesie stabilă şi că ea nu poate să se căsătorească pe viaţă cu un om care îi oferă atât de puţină siguranţă pentru viitor. Eric, dezamăgit, acceptă oferta de a se transfera la o echipă italiană de Calcio Storico, o formă medievală și agresivă de fotbal combinat cu rugby care se joacă numai vara, şi pleacă la Florenţa, la o verişoară stabilită acolo, lăsând în urmă trecutul.

În Florenţa o întâlneşte pe Stefania, care este însă cuplată cu Paolo, căpitanul echipei. Stefania, atrasă de el, îi propune o aventură romantică fără implicare emoţională, însă amândoi se îndrăgostesc unul de celălalt. Lucrurile se complică atunci când Paolo află că prietenul lui american are o relaţie cu iubita lui şi când Colleen îşi dă seama că-l iubeşte pe Eric şi vine după el la Florenţa să se împace şi să-i accepte propunerea de căsătorie.

Filmul ne arată şi câteva imagini dintr-o Florenţă plină de opere de artă, dar golită de turişti, ne introduce în lumea fotbalului medieval italian şi ne prezintă o poveste superficială, siropoasă pe alocuri, dar frumoasă, de dragoste şi de viaţă. Nu e un film de şapte stele, însă de văzut în vacanţă, într-o după amiază prea caldă în care nu ai ce face prin casă, ori în lungile ore de zbor intercontinental, este de preferat în locul altor pelicule. Se urmăreşte uşor, şi după mine, se şi uită uşor.

Lost in Florence, 2017



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!





sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte recenzii de filme
vă rog accesați pagina Stele de cinema.










luni, 3 iulie 2017

Bahar-viata furata episoadele 111-115 turcesti, rezumat





Bahar-viata furata episoadele 111-115 turcesti, rezumatAteș este hotărât să o scoată pe Reyhan din lumea ei întunecată. Efsun, Arda şi Nuran se acomodează cu noua lor viaţă. Întrebările pe care şi le pune Bahar continuă să o frământe în timp ce Efsun este încolţită. Bahar nu găseşte răspunsurile dorite şi merge la Hulya să găsească o rezolvare. Bahar este decisă să afle ce secrete i se ascund aşa că îl cooptează şi pe Ateș s-o ajute în demersul ei.

Sultan nu acceptă întâmplările prin care a trecut şi continuă să-şi sporească averea devenind din nou puternică. Dar cu fiecare pas spre şi mai multă bogăţie, secretele pe care vrea să le ţină ascunse ies la iveală.
Hulya a plătit un preţ greu, mai întâi prin fratele ei, Mehmet Emir, apoi prin fata ei, Muge. Acum nici o sumă de bani, oricât de mare, nu va putea să-i cumpere Hulyei tăcerea.

Reyhan se află în living, alături de corpul neînsufleţit al fratelui ei. Hulya are de gând să se răzbune pentru ce i s-a întâmplat fiicei ei dând la iveală tot adevărul. Efsun şi Sultan au impresia că au ascuns toate secretele şi când să se bucure de planurile duse la îndeplinire, primesc o palmă peste obraz. De data asta o confruntare între Hulya şi Sultan este inevitabilă. Singurul care o poate ajuta pe Hulya este Kenan.

Deşi totul a devenit limpede, animozităţile sunt adânci. În mijlocul bătăliei este un copil, Nuran. Atât Bahar cât şi Efsun sunt mame şi sunt în stare să-şi dea propriile lor vieţi pentru copilul lor. Efsun, însă, devine din ce în ce mai agresivă datorită loviturilor pe la spate pe care le tot primeşte. Este pregătită pentru orice şi nu vrea s-o dea pe Nuran înapoi lui Bahar, dar soarta nu este de partea ei. Ei nu au casă iar Nuran se îmbolnăveşte. Arda şi Efsun nu pot acţiona în nici un fel. Nu numai familia Atahan le stă împotriva ci parcă toată lumea se luptă cu ei şi Efsun nu are cum s-o ajute pe micuţă. Bahar şi Ateș nu pierd vremea ci completează formularele şi fac plângere la procuror. Odată cu acest gest pentru Efsun şi Sultan a început numărătoarea inversă. Acum ele nu mai pot face nimic ca să nu ajungă la închisoare. Sultan devine şi mai răutăcioasă ca s-o protejeze pe Efsun. Prima ei ţintă este Hulya şi banii pe care trebuie să-i ia înapoi de la ea. Pentru că starea lui Nuran se înrăutăţeşte pe zi ce trece, Efsun şi Arda se simt încolţiţi.

Efsun este nevoită să se confrunte cu două mari pierderi deodată. Nuran, bolnavă, este acum la conac cu Bahar şi Ateș dar ea nu are voie să vină s-o vadă. Imediat ce Sultan soseşte la închisoare este atacată de o colegă de celulă, plătită de Kenan. Efsun, care şi-a pierdut pe cea mai importantă aliată, începe atacurile asupra familiei Atahan. Este decisă să-i facă să plătească pentru ceea ce i-au făcut ei şi familiei ei şi o are în vizor în primul rând pe Hulya.

Bahar şi Ateș stau permanent la căpătâiul lui Nuran. Singura lor dorinţă este acum ca fetiţa să se facă bine şi apoi să-i spună cine îi sunt adevăraţii părinţi. Iar când asta se întâmplă, reacţia fetiţei este foarte diferită de ceea ce au crezut ei că va fi. Nuran, care vrea la Efsun, pe care o consideră mama ei, purcede către o aventură în necunoscut. Efsun este copleşită de o mare dorinţă de răzbunare care acum iese la suprafaţă, dar cade într-o capcană.


Hulya cheamă poliţia şi o iau pe Nuran din braţele lui Efsun iar pe ea o arestează. Efsun este reţinută până în ziua procesului, iar Arda nu poate face nimic pentru soţia sa. Doar îşi atrag ura asupra lor când ceilalţi îşi dau seama că Sultan, Efsun şi Zulal sunt arestate pentru răpire de copii. Zile grele vor urma pentru ele.

După toate prin câte a trecut, Nuran începe să se închidă în ea. Bahar şi Ateș nu ştiu cum să reacţioneze faţă de propria fiică, pentru că fetiţa se simte foarte legată de Efsun. Atunci, Ateș şi Bahar se gândesc că singura soluţie este s-o ducă pe copilă cât mai departe de Efsun, care în acest fel este pe cale s-o piardă pe Nuran...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Bahar-viata furata ep.106-110 tr                                     urmează: Bahar-viata furata ep. 116-120 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele TV.










duminică, 2 iulie 2017

Elita societatii, episodul 11 rezumat




Numerotația episoadelor este aceea turcească. Rezumatul de față corespunde episoadelor 26-28 Happy Channel.

Elita societatii, episodul 11 rezumatDin nou Cansu trebuie să plece fără să-i fi spus lui Kerem adevărul despre ea. În cea mai mare grabă se duce acasă, în piscina acoperită, unde Sureya se relaxează. Acum, când multe adevăruri au fost spuse, ele încep să devină mai apropiate şi mai sincere una cu cealaltă. La Oliva Mert îi face o surpriză lui Ece şi îi cumpără o pereche de adidaşi albaştri pe care ea şi-i dorea. Însă Bedia îl sună pe Mert, să-i spună că trebuie să o cunoască pe Cansu Koran. Mert nu vrea şi o pune pe bunica-sa se forţeze nota luându-i cardurile până cândel acceptă. O altă surpriză îl aşteaptă pe Kerem, care este vizitat la market de părinţii lui, şi el acum trebuie să facă faţă situaţiei, în aşa fel încât angajaţii să nu afle care este numele lui adevărat.

La vila Koran cearta este în toi. Can a venit acasă bulversat după ce a aflat de concedierea angajaţilor, Sureya vrea să-l anunţe pe Metin că divorţează, iar Begum are problemele ei legate de conducerea firmei (deja şi-a făcut plăcuţă de şef cu numele ei, trăgând sforile să-l îndepărteze pe Can). Cum toată lumea ţipă în jurul mesei pentru cină, lui Can i se face rău, dar ceilalţi nu-l iau în seamă. El iese afară foarte tulburat şi îi cere şoferului să-l ducă la spital, unde află că a făcut un atac de panică şi că trebuie să se ţină departe de sursa care a generat atacul. Metin se duce la Ișil, nervos că Sureya s-a decis să se despartă şi apucă să-i promită că-i cumpără o vilă, Begum îşi vede de ale ei, doar Cansu observă că Can nu este nicăieri şi nici nu răspunde la telefon.

Elita societatii, episodul 11 rezumatSureya insistă ca fiica ei să-l cunoască pe Mert, considerând că asta e o treabă neterminată între ea şi Bedia. Cansu vrea să se prefacă bolnavă, ca să nu meargă la întâlnire, dar nu este crezută. La firmă, Can renunţă la toate drepturile lui, îşi dă demisia şi apoi dă un telefon cuiva spunându-i să-i pregătească iahtul pentru că va pleca într-o călătorie lungă. Mert merge cu Bedia spre locul de întâlnire cu Cansu, dar pe drum se enervează, îi spune că el face ce doreşte cu viaţa lui, că nu-l interesează această Cansu şi că dacă el nu e copia tatălui său, nu are ce face, apoi coboară din maşină lăsând-o pe Bedia să se ducă singură la întâlnire. Bătrâna îşi cere scuze faţă de Sureya, o complimentează pe Cansu dar i se pare că a mai văzut-o undeva...



Can se duce la market să mai stea de vorbă o ultimă oară cu Cansu, dându-i câteva sfaturi de viaţă, după care apoi se despart. Cansu nu bănuieşte ce are de gând Can, deşi parcă intuiţia i-ar spune ceva. Mert ajunge şi el la market şi se îmbrăţişează cu Ece, apoi face repetiţie împreună cu Cansu cum o să-i spună el lui Ece că este, de fapt, Mert Calhan şi nu asistentul. Sureya se întâlneşte cu Levent ca să stabilească detaliile divorţului şi, cu toate că el vrea s-o convingă să nu renunţe la avere, Sureya nu-şi doreşte decât acţiunile moştenite de la tatăl ei, în rest lasă totul lui Metin şi copiilor lor. În acest timp Metin şi Ișil tocmai s-au hotărât ce vilă să cumpere, ea face un selfie cu vila în spatele lor iar în zilele următoare Metin ar trebui să trimită banii pentru avans. Ișil nu pregetă să-i trimită Sureyei fotografia proaspăt făcută. Aceasta încă mai este cu Levent şi imediat se răzgândeşte, spunându-i că vrea să ia tot ceea ce este al ei în urma divorţului, apoi stabileşte cu el să sărbătorească lucrul ăsta întâlnindu-se în seara respectivă.


Elita societatii, episodul 11 rezumatCansu şi Kerem, Mert şi Ece se îndreaptă spre un parc de distracţii, Levent şi Sureya se plimbă împreună, Can este pe iaht şi studiază o hartă a lumii, apoi aruncă telefonul în mare şi porneşte. Tinerii se distrează iar la un moment dat Cansu vede întâmplător pe ecranul televizorului instalat în parc ştirea că ambarcaţiunea lui Can Koran a explodat şi că nu a fost încă găsit cadavrul. Ea se panichează şi pleacă de urgenţă acasă, lăsându-i pe cei trei prieteni în parc. Sureya este şi ea anunţată şi se răzbună oarecum pe Levent, considerând că din cauza lui n-a putut să aibă grijă de propriul ei fiu. Cu toţii, Koranii ajung la debarcader unde se defăşoară ancheta, devastaţi de cumplita veste...

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 10 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 12-13 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.