duminică, 7 ianuarie 2018

Sandale de piele de la Giulio. Review





Sandale de piele de la Giulio. Review

Am vrut să-mi iau niște sandale cu finiș metalic, auriu, nu neapărat pentru că erau la modă anul trecut, cât mai ales pentru că mi se păreau perfecte pentru ținuta mea de Revelion. Aveam niște pantaloni negri cu paiete, o bluză din catifea neagră și voal cu inserții din cristale acrilice la decolteu, numai accentul de glamour lipsea din acest outfit. O pereche de încălțări negre, erau asortate, nimic de zis, dar dădeau un aspect general tern și monoton întregii ținute. Aveam nevoie de ceva mult mai atrăgător pentru ochi, care să stimuleze monotonia cromatică dată de negru și care să se potrivească și cu licărirea paietelor de pe pantaloni.

Sandale de piele de la Giulio. Review

Până la urmă am găsit ceea ce-mi doream în perechea de sandale aurii de la Giulio. Sandalele sunt de piele, moi, sunt bine finisate, iar branțurile sunt căptușite cu un burete special, moale, în așa fel încât să sporească senzația de confort. Stratul metalizat de deasupra are o nuanță aurie foarte plăcută. Când am făcut comanda mă temeam că o să fie o culoare prea tare sau prea lucioasă, dar am avut o surpriză plăcută când am scos sandalele din cutie. Am luat nr. 38, adică exact numărul pe care-l port (la pantofi iau 39 ca să nu mă roadă la călcâi sau la degete).

Sandale de piele de la Giulio. Review
Sandale de piele de la Giulio. Review

Sandalele de la Giulio sunt ușoare la purtat, au tocul de 3 cm, dar pe site găsiți și sandale cu toc mai înalt. Partea din spate este cusută doar până la jumătate, în așa fel încât să nu facă rosături la călcâi. Baretele se închid normal, cu cataramă în 6 găuri, iar lățimea sandalei este normală (am specificat acest lucru pentru că pe net se găsesc uneori pantofi și sandale foarte înguste, cu care, practic, nu te poți încălța, pentru că nu-ți încape laba piciorului). Perechea de sandale pe care mi-am luat-o arată foarte bine, este cu grijă lucrată, lucru mai rar la produsele 100% românești. Eu când am văzut ce aveam în cutie, am crezut că mi-am luat sandale italiene la preț românesc, și m-am mai dus odată pe site să mă conving că e vorba despre încălțăminte românească de piele.

Comanda a venit în cca 4 zile lucrătoare, în cutie era alături de sandalele învelite în hârtie, o declarație de conformitate și instrucțiuni despre cum trebuie îngrijite încălțările din piele, ceea ce este o idee excelentă, pentru că, de exemplu, nu știam că încălțămintea din piele nu se spală la mașină, deși aceasta are program special pentru așa ceva. Prețul sandalelor luate de mine a fost unul foarte bun, am prins o reducere de la 239 la 149 de lei.

Sandale de piele de la Giulio. Review


Sandale de piele de la Giulio. Review

Multă lume fuge de încălțămintea metalizată, pentru că e prea îndrăzneață și pare greu de asortat, la prima vedere. Totuși aparențele înșală. Încălțămintea aurie sau argintie se potrivește cu non-culorile (alb și negru), cu blugii, cu rochiile de vară în nuanțe nude, ori fac un contrast bun cu bluzele și topurile în culori pudrate. Așa că, sandalele mele au fost bune de Revelion, vor fi bune la orice altă ocazie, dar și la vară, în plimbările de pe promenada vreunei stațiuni de pe litoral.

Dar voi, ce pereche de sandale sau pantofi v-ați alege de la Giulio?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Tu ce-ai alege intre hoverboard si airwheel?







Tu ce-ai alege intre hoverborad si airwheel?Eu aș alege un hoverboard ieftin. Și să vă spun și de ce. În primul rând mi se pare mai potrivit pentru ceea ce mi-ar trebui mie, adică un transportor urban, cu care să mă deplasez mai rapid pe distanțe medii și lungi, în interiorul orașului. Dar nu numai din acest motiv, pentru că așa, și un airwheel face aceeași treabă, însă lucrurile între cele două transportoare stau un pic diferit.

Să vedem care sunt diferențele dintre un hoverboard și un airwheel.


1. Aspectul

Este evident că aspectul lor este diferit. Hoverboard-ul este, în sine, o placă pusă pe două roți. Airwheel-ul are de cele mai multe ori o singură roată cu două pedale în lateral. De departe, mie mi se pare că hoverboard-ul oferă un plus de stabilitate, de care trebuie să ții cont când alegi ce fel de transportor urban vrei.

2. Acomodarea

A învăța să te deplasezi cu unul sau celălalt dintre vehicule este mai mult o chestiune de adaptare a fiecăruia, dar cartea tehnică a hoverboard-ului este mai puțin stufoasă și mai rapid de învățat. Poate de aceea, pentru că e mai greu de mers cu un airwheel, pentru copiii sub 15 ani este indicat hoverboard-ul.

3. Viteza

Aici hoverboard-ul este pe locul doi, cu el poți atinge cca 20 km la oră, însă aici trebuie să spun că cu cât crește viteza de deplasare, cu atât scade securitatea ta. Deci un hoverboard nu creează probleme, dar când ai un airwheel trebuie să mai pui lângă el și echipamentul de protecție - o cască măcar!

Tu ce-ai alege intre hoverborad si airwheel?4. Prețul

Și aici tot airwheel-ul stă mai "bine", pentru că e mai scump, și, cum ziceam, mai ai de luat câte ceva pe lângă el. Un hoverboard poate fi de două-trei ori mai ieftin și mai sigur. Apropo, hoverboard ieftin găseșți exact pe hoverboardieftin.com, dacă vrei să-ți iei unul.

5. Autonomia

Într-adevăr, cu hoverboardul poți merge cam 15-20 de km fără să schimbi bateria, în timp ce un airwheel are o autonomie de 60 de km. Dar hoverboard-ul, vă reamintesc, este un transportor eminamente urban, deci nu are de ce să te țină zeci de km, că nu îl folosești la făcut naveta București-Ploiești.

Așadar, până la urmă e o chestiune de alegere, care depinde de ceea ce vrei, unde vrei să mergi și cum te pricepi la boarding. Eu, una, nu mi-aș alege decât un hoverboard ieftin, ca să-l folosesc în oraș. Aa, era să uit, îl puteți achiziționa online de pe acest site.

Dar tu, ce ai alege dintre cele două transportoare?

surse foto: pixabay.com si wikimedia.org


Dacă ți-a fost util, dă mai departe!










joi, 4 ianuarie 2018

De ce ai nevoie de o banda de alergat la un pret bun







De ce ai nevoie de o banda de alergat la un pret bunO bandă de alergat este o opțiune eficientă pentru a face exerciții cardio acasă, indiferent de forma în care vă aflați. V-aș spune că e bună și bicicleta de cameră, dar pentru că am una și n-o folosesc, din cauză că mă resimt după efort, zic că e mult mai bună o bandă. Pentru că de la o anumită greutate încolo, persoanele care vor să slăbească NU trebuie să facă efort, ci doar mișcare. De aceea o bandă de alergat este mult mai recomandabilă în aceste cazuri. Unele dintre voi veți spune sa ma duc la sala de fitness, dar știți cum este, oamenii supraponderali sunt mai retrași și preferă sa exerseze acasă, fără priviri critice. De aceea caut o bandă de alergat la preț bun, nu cine știe ce sofisticată, ci doar pentru ceea ce-mi trebuie mie ca să exersez.

Indiferent că ești începător sau ai mai lucrat pe bandă, în funcție de ceea ce poți face, ca efort, poți alege diferite viteze și înclinații pentru a crea exerciții de ardere a grăsimilor, cardio și alergare. Un antrenament de 30 de minute zilnic, îmbunătățește tonusul mușchiului cardiac, arde caloriile în exces și redă sănătatea, pe termen lung. Mersul pe jos, jogging-ul, alergarea pe bandă, stimulează mușchiul cardiac, fortificându-l. Un antrenament de 15 până la 30 de minute zilnic, mai ales dacă sunteți sedentari prin profesie, ca mine, sau vă deplasați doar cu mașina, o să vă ajute, prin scăderea nivelului de colesterol din sânge, îmbunătățirea rezistenței fizice și mai ales prin arderea de calorii, care, în condițiile unei alimentații corespunzătoare, duce la slăbire.

Pentru persoanele care nu doresc sau nu pot să alerge, doar mersul pe bandă în ritm vioi, este o metodă excelentă de îmbunatățire a tonusului general. Adăugarea unei înclinații cu siguranță ajută la arderea caloriilor, pentru că necesită ceva mai multă mișcare. Pe banda dreaptă, de exemplu, o persoană de 130 de kilograme care merge în ritm normal, arde aproximativ 120 de calorii în 30 de minute. Înclinați banda doar la 5% și veți arde 200 de calorii în același timp. Dacă vreți, aduceți banda la o înclinație de 15%, și veți scăpa de 360 de calorii într-o jumătate de oră.

În cazul alergării, și arderea caloriilor este mai accelerată, iar tonusul se îmbunătățește rapid. Ce-mi place mie la banda de alergat este că fiecare poate să exerseze cât și cum dorește, în limitele organismului său. Așa că, de la o vreme, caut bandă de alergat la un preț bun și încă nu mă hotărăsc pe care s-o aleg de aici. Dar asta nu va mai dura mult timp, că acum, după sărbători, este cel mai bun lucru pe care pot să-l fac pentru mine însămi, să-mi cumpăr o bandă de alergat ieftină și eficientă.

Tu ai făcut vreodată mers sau alergare pe bandă?


sursă foto - pixabay.com

Dacă ți-a fost util, dă mai departe!










miercuri, 3 ianuarie 2018

Dragoste si ura - prezentare si distributie


Dragoste si ura - prezentare si distributieTitlul original: Ask ve Mavi
Traducere - Dragoste și ură
Gen: dramă, romantic
Episoade: +44, încă se difuzează în Turcia (un episod turcesc are o durată standard de 150 de minute fără reclame)
Producător: NTC Media, Turcia 2016
Rețeaua de distribuție: ATV, Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Hakan Arslan
Scenariul: Yelda Eroglu, Gül Abus Semerci

Serialul va fi difuzat de Kanal D în prime time începând cu data de 11 ianuarie 2018.

Ali provine dintr-o familie bogată, care locuiește într-o localitate în regiunea Cappadocia, și are treizeci și ceva de ani. El a stat închis timp de 12 ani, acuzat de uciderea unui bărbat pe nume Ahmet. In ultima vreme, Ali a corespondat, din închisoare, cu o fată, Mavi. Când pedeapsa lui Ali se termină și el este eliberat, ea vine să-l cunoască în prima lui zi de libertate. Ali și Mavi se cunosc oarecum, datorită scrisorilor, și decid să se căsătorească a doua zi, mai ales că Ali nu se duce acasă direct, ci mai zăbovește în oraș.

Cu toate acestea, Mavi nu l-a ales întâmplator pe el ca prieten prin corespondență, ci ea este sora lui Ahmet, care a murit ucis cu 12 ani în urmă, iar viața sa s-a transformat într-un coșmar după acest incident. Mavi intenționează să-l omoare pe Ali în noaptea nunții, ca să-și răzbune fratele, care a murit în același fel. Deși familia lui Ahmet știe cine este criminalul, ea nu a aflat adevărul. De fapt, ucigașul lui Ahmet este fratele lui Ali, Cemal. Cum se mai obișnuiește în Turcia, Ali a luat vina asupra sa și a făcut închisoare în locul fratelui său mai mare, pentru că Cemal era căsătorit și avea copii. Pe de alta parte, Ali află cine este Mavi în timpul procedurilor de căsătorie, dar păstrează tăcerea în numele iubirii, fără să fie conștient de cele ce urmează să se întâmple.

Mavi își duce gândul până la capăt și îl înjunghie pe Ali în noaptea nunții lor, însă rana nu este mortală. După această faptă, el îi spune că nu va depune plângere împotriva ei dacă acceptă să trăiască împreună. Mavi încearcă să se opună, dar o iubire imposibilă începe între ei.

Distribuția

Emrah Erdoğan (Ali), Burcu Kıratlı (Mavi), Işıl Yücesoy (Refika), Kenan Bal (Fazıl), Cüneyt Mete (Cemal), Ayşegül Ünsal (Hasibe), Birgül Ulusoy(Birgül), Alayça Öztürk (Safiye), Derya Artemel (Servet), Osman Karakoç (İlyas), Nur Yazar (Fatma), Uğur Uzunel (İsmet), Gülderen Güler, Selin Dumlugöl (Pembe), Yağmur Aydan (Sinem), Muhittin Oymakçıer (Metin), Ferit Kaya (Faysal), Aydın Orak (Seyfi).

Dragoste si ura - prezentare si distributie





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





surse foto: tvmaze.com

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








marți, 2 ianuarie 2018

Kosem episoadele 49-53 rezumat, numerotatie originala









Kosem episoadele 49-53 rezumat, numerotatie originalaFarya nu va fi executată pentru că este însărcinată, deși toată lumea, mai ales doctorița palatului, se întreabă cum a fost posibil așa ceva, pentru că se știa că ea nu va putea avea copii. Dar chiar și așa, cu viața cruțată, Faria nu va mai fi niciodată în inima sultanului și o distanță va exista mereu între ei. Kosem, după ce era cât pe ce să moară de mâna cadînelor credincioase lui Gulbahar, înțelege că aceasta nu este moartă și îi mulțumește lui Kasîm că a salvat-o. Însă de acum încolo, îl bănuiește pe Baiazid că vrea să preia tronul prin forță, ceea ce chiar ar urma să se întâmple, pentru că Sinan și Gulbahar își continuă uneltirile și se aliază cu perșii, dușmanii de secole ai otomanilor. În acest context, Atike și Silahtar sunt nevoiți să fie apropiați și să se unească, lucru care se întâmplă într-o noapte când el vine beat acasă.

Kosem are o confruntare cu Baiazid și îi spune că-i mai dă o ultimă șansă, dar primește cel mai neașteptat răspuns. Murat pleacă într-o călătorie la Revan în care îl ia pe Baiazid cu el, în timp ce Kosem începe s-o caute pe Gulbahar. Dar Baiazid plănuise o mare încercare de asasinat asupra sultanului. Când Murat află cine a pus totul la cale, este foarte tulburat și poruncește ienicerilor să fie executat fratele lui vitreg.

Kosem trece din nou printr-o cumpănă de moarte când Sanavber încearcă s-o otrăvească. Gulbahar se folosește de ocazie ca să se îndepărteze de sultană. Faria află că Sanavber a trădat și, cu toate că această neagă, Faria nu o crede și o determină să recunoască. Murat ia un foetus de la șeicul Islamului, Yahya pe când se duce să ordone execuția lui Baiazid. Acesta, neștiind ce-l așteaptă, se întoarce în capitală, dar Sinan și Gulbahar fac în așa fel încât să-l răpească din palat.

Murat cucerește castelul de la Revan cu un duel, apoi revine la palat, în uralele mulțimii care-l văd un conducător victorios. Baiazid este executat iar Gulbahar este devastată și are loc o confruntare între ea și Kosem după ce vede trupul fiului său mort. Ibrahim cade în depresie și face atacuri de panică după ce moare Baiazid, temându-se pentru viața lui. Starea lui psihică se înrăutățește pe zi ce trece.

Kosem episoadele 49-53 rezumat, numerotatie originalaMurad și Kosem se ceartă când sultanul găsește o scrisoare a mamei sale în care vede că ea uneltește să-l urce pe tron pe Kasîm. După aceea el va încerca s-o facă pe Gulbahar să divulge numele pașei care o ajută, dar ea nu-l trădează pe Sinan. Acum, Murad are impresia că toată lumea îi amenință tronul și că ceilalți frați nutresc aceleași dorințe de mărire. Din acest motiv va da o lege cum că tronul nu poate fi transmis decât din tată în fiu. Kosem și ceilalți frați ai lui Murad vor fi foarte afectați de această veste, cu atât mai mult cu cât sultanul la va stabili soarta celorlalți frați ai lui.

După ce frații sunt închiși în cuști, Kosem începe un adevărat război împotriva fiului ei, încercând să se răzbune. Farya și Silahtar Mustafa sunt omorâți. Sultanul este profund îndurerat de aceste pierderi, și o bănuiește pe maică-sa drept autoare a omorurilor. Din nou are loc o confruntare între ei pe această temă. Castelul Revan este pierdut, așa că Murat ia o hotărâre și pleacă la Bagdad, unde cucerește atât Revan-ul cât și Bagdadul.



Gulbahar, care a stat deoparte mulți ani, revine în atenție și răpește fiii lui Murat, pe Suleyman și Selim, având de gând să-i propună o ofertă, de a-i da copiii înapoi în schimbul eliberării fraților lui. Kosem, nici ea nu stă, ci face o adunare unde se ia hotărârea ca Murat să fie înlăturat de pe tron și închis în cușcă. Până la urmă Sinan este nevoit să-i otrăvească pe băieții lui Murat, iar sultanul trece din nou prin durerea de a-și pierde urmașii.

De atâtea traume și dureri sufletești, Murad cade bolnav iar servitorii bănuiesc că are aceeași boală de care au murit fiii lui. Kosem, care și ea crede că Murat va muri, se grăbește să-i prezinte pe Kasim și pe Ibrahim ienicerilor, dar va avea o surpriză din partea lui Murad care apare la această ceremonie. Acum, el consideră că singura soluție este să-și execute amândoi frații mai mici și se sfătuiește cu șeicul Islamului. Când Kosem aude ce vrea să facă fiul ei, organizează o răzmeriță ca să-l detroneze pe Murad. Dar soarta îi este potrivnică și Kosem cade singură în capcana întinsă, iar Murad trimite călăii la frații lui.


Acest rezumat se referă, ca numerotație, la episoadele originale turcești, de 150 de minute un episod, fără reclame. 
Materialul de față acoperă aproximativ 12 ore de serial.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Kosem ep. 46-47-48 tr                        urmează: Kosem episodul 55-60 tr, ultimele episoade

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.