joi, 30 august 2018

Mireasa din Istanbul, ep. 24-25 turcesti, rezumat



Mireasa din Istanbul, ep. 24-25 turcesti, rezumatFikret se repede s-o ia în brațe pe Ipek și o duce la spital. Toată familia se adună acolo îngrijorată de starea femeii și a copilului din pântecele ei. Sureyya stă mai deoparte pentru că Fikret o învinuiește oarecum, privind-o cu ură. Medicii îi anunță că trebuie să facă cezariana și să o pună pe micuță la incubator. Fetița se naște fără probleme, însă când Ipek se trezește, are depresie post-partum și nu vrea să-și vadă fiica, apoi țipă că totul s-a petrecut din cauza Surreyei. Acum toți ochii se îndreptă acuzatori către ea, deși nu are nicio vină. Adem află cele petrecute și vine la spital, inflamând puțin spiritele.

A doua zi se deschide mormântul lui Fevzi, iar Adem, care s-a aliat cu Fikret ca să-l distrugă pe Faruk, trimite un reporter care fotografiază totul în secret, deși Garip își schimbă poziția din cauza Esmei, pe care o iubește și acum. Însă Adem crede că avocatul a fost mituit de Borani și face lucrurile după cum crede de cuviință, fără să-i spună acestuia. După încă o zi va apărea un articol defăimător la adresa Boranilor, publicarea fiind aprobată de însuși Fikret. Pe acest fond de instabilitate în familie, părerile sunt împărțite. Unii cred că Surreya nu este vinovată și că n-a împins-o pe Ipek, alții dimpotrivă. Fikret judecă la rece situația și conchide că probabil o ceartă între cele două femei trebuie să fi avut loc. Murat, gelos pe Bade ca are un amic în persoana unui coleg de la facultate, o urmărește mereu. Într-o zi îl vede pe Koray cu o fată, fără să știe că aceasta este sora lui, chiar la autogară și îl ia la bătaie. Adem aplanează conflictul și procedează în așa fel cu Koray încât să nu-l reclame pe Murat la poliție. Murat este impresionat de ajutorul la care nu se aștepta din partea lui Adem.

Mireasa din Istanbul, ep. 24-25 turcesti, rezumatAcasă, Adem este martor la o discuție mai tensionată dintre Reyhan și Dilara. Mama lui vrea s-o convingă pe nora ei să fie supusă, să devină o soție tradițională care ascultă de bărbat fără să crâcnească. Adem se enervează și începe s-o bată pe Dilara care rămâne pe jos, chircită. Adem, uluit de propria atitudine, pleacă nervos, iar Dilara, și ea înmărmurită de gestul la care nu se așteptase din partea soțului ei, își va face bagajele și îl va contacta pe Can cerându-i să fie avocatul ei în procesul de divorț.

După ce vede articolul din ziare și de pe net, Esma se înfurie crezând că Garip este autorul moral al acestei trădări și se ceartă cu el, însă imediat Akif află că Fikret a aprobat publicarea acestuia. Tensiunile din familie cresc și mai mult. Ada, fetița nou-născută, este adusă acasă, dar Ipek tot nu vrea s-o vadă, așa că Fikret este nevoit să facă pe baby-sitter-ul pentru fata lui. Sureyya îl vede cum în toiul nopții îi pregătește laptele și este obosit și se oferă să-l ajute. Esma observă că gestul Sureyyei nu este pe placul lui Ipek care n-o vrea pe cumnata ei în preajma Adei. Esma va încerca să se folosească de acest conflict ca s-o determine pe Ipek să se apropie de fetiță și s-o crească.

Mireasa din Istanbul, ep. 24-25 turcesti, rezumatAkif și Senem reiau legătura și el o invită pe Senem la restaurant ca să se împace, încercând să-i explice că n-a mai avut până acum o relație adevărată și că nu știe cum să se poarte. Senem vine foarte frumos îmbrăcată și machiată și îl impresionează foarte mult pe Akif. Mustafa, șoferul Esmei, este pus de către aceasta să-l urmărească pe Osman care se întâlnește cu Burcu, fiica lui Garip. Ca să nu creeze și mai multe tensiuni, Osman le va spune tuturor, la cină că se întâlnește cu Burcu, prilej pentru Esma să-l sune din nou pe Garip și să se certe din nou cu el.

Adem vrea sincer să-și îndrepte greșeala și o aduce pe Dilara să vadă o casă pe care s-o cumpere. Dilara acceptă casa, dar îl condiționează să meargă la psiholog, spunându-i că reacția lui violentă a fost deplasată și anormală. Adem este de acord, dar pleacă de la cabinetul psihologului înainte să fi intrat la ședința de terapie. Imediat după ce se mută în noua casă, Reyhan vine la cină, și, după ce critică totul, se duce la baie dar cade pe scări și face o entorsă, situație în care este nevoită să rămână acolo ca să fie îngrijită. Dilara nu are încotro și acceptă că iarăși vor locui cu mama lui Adem.

Sureyya va merge la o altă doctoriță ginecolog ca să vadă dacă va mai putea avea copii. Can se străduiește s-o cucerească pe Begum, care este disponibilă și reușește s-o facă să accepte o invitație la cină. Fikret, care nu este iubit de Ipek, începe să se uite cu alți ochi la secretara lui, care i-a învățat gusturile și care începe să-l răsfețe și să-l înconjoare cu atenție...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 22-23                          urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 26-27

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












marți, 28 august 2018

3 motive pentru care trebuie sa investiti în team building

3 motive pentru care trebuie sa investiti în team building

Mulți manageri se întreabă care sunt beneficiile team building-ului. Cu excepția câtorva concepții greșite despre team building, lumea știe că este distractiv, dar ce altceva ar mai putea fi? Dacă nu ați participat la un program profesional, este logic să fiți puțin sceptic - și, sincer, în această lume bazată pe valori, este tentant să vă gândiți la meritele programelor de team building. Totuși, vă rog să vă gândiți pentru o clipă la lucruri mai puțin tangibile, dar benefice: comunicare mai bună, implicare sporită și angajații mai fericiți.

Dar iată 3 motive pentru care trebuie să investiți în team building pentru compania dvs.

1. Comunicarea


La locul de muncă, o mare parte din comunicarea noastră este convențională, adesea oamenii maschează unele dintre problemele profunde pe care le au. Activitățile de team building aduc la suprafață aceste probleme. Dezbaterile sunt o modalitate excelentă de a descoperi ceea ce funcționează și ce nu în cadrul unui grup comunicațional.

2. Lucrul în echipă


Știm cu toții că suntem din punct de vedere tehnic o parte a unei "echipe" la locul de muncă, în sensul că, în esență, toți lucrăm la obiectivul de a menține la un anumit standard compania noastră. Programele de team building și provocările care apar în fața unui grup pune un alt fel de accent pe conceptul de lucru în echipă. Aceasta înseamnă că toți membrii echipei și abilitățile fiecăruia sunt puse împreună pentru a termina la timp și corect lucrarea dată. Aceasta este o modalitate excelentă de a cunoaște mai bine stilurile de lucru și punctele forte ale oamenilor.

3. Competențe și talente noi


Un beneficiu incredibil de interesant a diverselor programe team building este capacitatea lor de a dezvălui abilități ascunse sau de a aduce talente latente la suprafață. Prin grupurile care participă la o varietate de provocări foarte diferite, membrii echipei afișează adesea talente noi, cum ar fi abilitățile de conducere sau priceperea strategică. S-ar putea să vă dați seama că managerul de finanțe al diviziei dvs. este un artist talentat. Sau că unul dintre dezvoltatorii dvs. de software este un muzician calificat. În timp ce unele abilități ascunse sunt cele care ar putea fi benefice pentru companie, altele ne oferă o perspectivă mai mare asupra vieții colaboratorilor noștri.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










luni, 27 august 2018

Inelul familiei Borgia de Michael White. Recenzie



Inelul familiei Borgia de Michael White. Recenzie Titlu - Inelul familiei Borgia
Titlul original - The Borgia Ring
Autor - Michael White
Traducerea - Cristina Tripon
Editura - RAO
Preţ - 21,24 lei, 344 pagini
Anul apariţiei - 2014
ISBN - RAO978-606-609-525-9
Gen - thriller, policier, ficțiune istorică
Comercializată pe Libris

Cartea Inelul familiei Borgia  de Michael White este un amestec de ficțiune istorică și de roman polițist. Este structurată pe două planuri paralele, care au drept punct comun un inel despre care se spune că ar fi aparținut celebrei Lucrezia Borgia, și care adăpostea o otravă foarte puternică, bazată pe arsenic, a cărei formulă se pierduse în tenebrele Evului Mediu.

Inelul familiei Borgia de Michael White. Recenzie


Pe un șantier arheologic se descoperă un schelet întreg, bărbătesc, care are pe o falangă legendarul inel cu smarald. În noaptea de după descoperire, un paznic care vede prea multe este ucis cu bestialitate, după o urmărire pe acoperișurile Londrei și aruncat pe ceva ce pare a fi o ghenă interioară. Cadavrul, însă, cade exact în mijlocul unei discoteci amenajate în clădirea respectivă, ghena dovedindu-se a fi, în realitate, o gură de aerisire. Mai mult, discoteca este plină de consumatori de Ecstasy, acțiune secundară care duce la un moment dat pe polițistul Jack Pendragon, care se ocupă de caz, pe o pistă falsă, drog distribuit de nimeni altul decât de DJ-ul discotecii.

Inelul familiei Borgia de Michael White. Recenzie


A doua zi scheletul dispare în mod misterios de pe șantierul arheologic, împreună cu inelul, în buzunarul victimei fiind găsită doar o falangă. În lipsa declarațiilor poliției care demarează ancheta, presa vuiește de tot felul de speculații. Pentru a le pune capăt, poliția se vede nevoită să dea publicității câteva date exacte, și anume că falanga (deocamdată omit să vorbească despre schelet) aparține unui bărbat care a murit acum 500 de ani. Ancheta polițistă din prezent reprezintă primul subplot al romanului.

Al doilea subplot ne introduce în atmosfera elisabetană engleză a secolului al 16-lea și reface drumul unui complot pus la cale de inamicii reginei Elisabeta I, care ar fi trebuit să fie otrăvită cu substanța din inelul Lucreziei Borgia. Autorul pendulează acțiunea, fără a enerva cititorul, între trecut și prezent în mod constant, dezvoltând două povești care au un singur element de legătură: inelul Lucreziei. În desfășurarea romanului se perindă pe sub ochii noștri și nume ilustre precum da Vinci, Shakespeare sau Elisabeta I însăși.

Inelul familiei Borgia de Michael White. Recenzie


Pe parcursul romanului Inelul familiei Borgia, Michael White încurcă ițele poveștii cu încă niște crime, de data asta cu otrava din inel, care otravă dă o moarte rapidă, dar urâtă pentru spectatorii involuntari. Jack Pendragon are de-a face cu un criminal în serie, însă este foarte greu să-l descopere pentru că ucigașul acționează singur, pe cont propriu, și astfel ancheta decurge lent, indiciile fiind aproape imposibil de găsit.
Cu toate acestea, până la sfârșit vom afla și cui aparține scheletul, care va fi găsit într-o curte, și cine este criminalul. Dar acest lucru se dezvăluie în chiar ultimele pagini ale cărții, iar până acolo vă asigur că nimic nu vă va ajuta să înțelegeți sau să vă dați seama cam cine este acesta.

Unii recenzori găsesc că personajele sunt doar schițate și că uneori acțiunea este previzibilă și clișeistică. Nu neg, poate că au dreptate, dar per total romanul este unul bun, peste medie. Mie mi-a plăcut, l-am citit rapid, deși pe mine m-a deranjat oarecum acea trecere din trecut în prezent. Aceste falieri succesive mă irită, pentru că îmi secvențializează lectura, dar de data asta am reușit să trec peste și am citit cu plăcere cartea.

Inelul familiei Borgia de Michael White. Recenzie


Cine vrea s-o cumpere online, o găsește comercializată pe Libris. Recomand Inelul familiei Borgia cititorilor pasionați de cărți polițiste, cărora le place stilul lui Michael White, sau al lui Dan Brown (deși White este sub Brown, ca intrigă, personaje și ritm). Eu am găsit că este un roman meritoriu, cu o intrigă polițistă foarte bine condusă și cu un ritm alert care te face să vrei să afli ce se întâmplă până la sfârșit.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










duminică, 26 august 2018

4 Reasons Why People Prefer To Vape over Smoke Cigarettes


4 Reasons Why People Prefer To Vape over Smoke Cigarettes

The new trend on the market is vaping, where people today prefer to smoke electronic cigarettes as compared to the traditional cigarettes. There are many people who are now switching from the traditional cigarettes to e-cigarettes which are transforming the way people smoke. There are tons of reasons as to why people prefer to vape over smoke cigarettes. Here are the top reasons why.

1. It's healthier


This is one of the obvious reasons as to why one may prefer to vape over smoke. Cigarettes contain thousands of chemicals which are inhaled into the body. To smoke a cigarette the nicotine has to be burned and this releases harmful chemicals such as; nicotine, arsenic, lead, ammonia, carbon monoxide, ammonia and hydrogen cyanide among other dangerous chemical are eliminated. Cigarettes have over 20 chemicals which you won’t find in vaping making it the much healthier alternative.

4 Reasons Why People Prefer To Vape over Smoke Cigarettes


2. It's economical


This is another reason as to why many people are already switching to vaping and also prefer vaping over cigarettes. Vaping is much cheaper as the only expensive part is the initial cost of purchasing the starter kit. Once this is done then the rest is much cheaper for all that you will require is the regular monthly refill which is by far cheaper than purchasing a cigarette. E-cigarettes are durable and the fact that thy last log makes them highly cost-effective in the long run as compared to traditional cigarettes. The economics of this is that in a week someone who is a traditional cigarette smoker may spend $70 dollars a week on cigarettes for five packs while an e-cigarette smoke will spend less than $15.

3. Flavors


The other good thing about vaping as compared to smoking traditional cigarettes is that there are a wide variety of flavors. The e-liquid found in e-cigarettes comes in a wide range of flavors and strength and you can choose the one you want. There are more than 400 flavors which one can choose from as compared to the traditional cigarettes whose flavors options are limited. The flavors included are; coffee, lemonade, menthol, peppermint, apple, and the traditional tobacco flavor. You can also choose the strength of the e-liquid range from, very low, low, medium to very high.

4 Reasons Why People Prefer To Vape over Smoke Cigarettes

4. Environmental friendly and convenient


The other reason as many people prefer to vape as compared to traditional cigarette is that they are environmentally friendly. This is because the problem with the traditional cigarettes is that they release a lot of smoke which leads to passive smoking and this affect the environment. E-cigarettes are environmentally friendly because there are smokless and the chances of affecting others with secondary smoke are basically zero. Vaping also creates convenience as you can do it anywhere without affecting others. E-cigarettes are socially accepted due to the fact that they do not affect the environment as there is no ash produced and you can enjoy from anywhere. You can read more information here on the benefits of vaping to traditional cigarettes.



If you liked it, share it!

Facebook Share tweet Google plus pin







sâmbătă, 25 august 2018

Avantajele unei masini inchiriate

Avantajele unei masini inchiriate

Închirierea de mașini reprezintă o opțiune folosită din ce în ce mai mult de călători în ziua de astăzi. Companiile low-cost ne permit să călătorim în orice oraș al lumii pentru foarte puțini bani. Iar dacă nu ați închiriat o mașină până acum, aveți aici câteva avantaje ale închirierii unei mașini.

Libertate de mișcare

În timp ce vă bucurați de vacanță, nu vreți să vă faceți griji cu privire la prețurile practicate de taximetriștii locali, sau de orarele și stațiile de autobuz. Vreți să explorați, să improvizați și să vă bucurați de timpul dv.

Economie de bani

Puteți economisi bani făcând rezervarea la un hotel situat ceva mai departe de centrul orașului și închiriați o mașină. Banii care vă rămân în buzunar compensează prețul închirierii mașinii, pe lângă faptul că vă veți bucura de libertate de mișcare. Când ajungeți la aeroport, este foarte ușor să găsiți birourile de închiriere de mașini la terminal, sau puteți căuta online mașini de închiriat Otopeni. Cu o mașină închiriată puteți economisi bani de taxi și autobuz. Transportul local poate să fie atrăgător din cauza prețului mic, dar poate fi și o opțiune destul de incomodă, mai ales dacă stația este departe de hotel.

Confort

Închirierea de mașini permite vizitarea unor locuri îndepărtate, a unor trasee ascunse sau a unor restaurante cu o amplasare specială, lucruri imposibil de realizat prin luarea unui taxi sau a unui autobuz. De asemenea, nu este nimic mai bun decât o mașină care vă așteaptă la gară sau aeroport. Spuneți da confortului.

Dacă locuiți într-un oraș mare, precum capitala, și nu aveți nevoie de o mașină în fiecare zi, nu merită să plătiți taxe pentru asigurare, parcare, verificări mecanice, anvelope. Căutați mașini de închiriat București în aceste ocazii și veți plăti mult mai puțin decât dacă ați deține una. Chiar dacă pare scump, este mult mai ieftin decât deținerea mașinii personale.

Călătorie ieftină

Nu merită să conduci mașina proprie dacă intenționezi să conduci mai mult de patru ore pentru a ajunge la destinație, mai ales dacă călătoriți cu copiii; va fi mai convenabil să combinați zboruri low cost și să închiriați o mașină la aeroport. În plus, călătoria este mai scurtă. Trebuie să luați în considerare greutatea bagajelor, opririle, combustibilul și chiar și cheltuielile pentru camera de hotel.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin