vineri, 22 mai 2020

Çağatay Ulusoy revine pe ecrane



Çağatay Ulusoy revine pe ecraneÇağatay Ulusoy revine pe ecrane în rolul unui pirat curajos. Despre ce este vorba în noul serial? Cine va deveni partenerul lui Çağatay? De această dată, pirații, navele și aventurile îi așteaptă pe spectatori. Ceea ce înseamnă că va fi interesant și distractiv!

Canalul public de televiziune TRT1 și casa de producție ES Film încep filmările la serialul cu buget mare Barbarossa, care ar trebui să devină portdrapelul canalului de televiziune în locul lui Ertuğrul (la noi au fost difuzate doar câteva episoade din acest serial care se găsește și pe Netflix, sub numele de Putere și Glorie) și care s-a încheiat cu sezonul trecut. Filmările sunt programate să înceapă peste două luni. Serialul ilustrează viața piraților și amiralilor flotei turce, frații Barbarossa Aruj (Oruç) Reis și Khizr (Hayreddin) Reis.

Proiectul este început de mai bine de trei ani, iar canalul tv de stat a cheltuit sume considerabile, deoarece serialul presupune numeroase bătălii navale. În acest scop, în Umraniye a fost construit un pavilion special cu piscină, unde scenele vor fi filmate pe apă și apoi procesate digital. De asemenea, pe platou se află o replică a portului din Malta. Çağatay Ulusoy acum urmează un regim de îngrășare (pirații lui Barbarossa erau renumiți pentru corpolența lor) și își lasă barbă. Cine va deveni partenerul lui Çağatay în noul proiect nu se cunoaște încă.

Çağatay Ulusoy îl va interpreta pe Aruj Barbarossa, fratele mai mare al lui Hayreddin. Se preconizează ca serialul să dureze 2-3 sezoane. Dacă Çağatay va juca până la sfârșit sau dacă povestea eroului său va fi limitată la un singur sezon nu se știe în acest moment. Cu toate acestea, remarcăm că actorul a semnat un contract pentru filmare înainte de a începe lucrul la serialul Protector. Zvonistica de pe net spune că, la fel ca și în Insider / Içerde, Çağatay va juca doar într-un singur sezon, întrucât are alte proiecte internaționale. Trebuie amintit aici că el realizează filme și în calitate de producător, regizor și scenarist.

Frații Barbarossa au fost doi în istorie, iar dacă fratele mai mare, Aruj, este cunoscut drept piratul, fratele mai mic Hayreddin a trăit mult mai mult, urcând treptele sociale până când a devenit amiral al flotei turcești și vizir (adică ministru) al Sultanului Soliman Magnificul. Cu toate acestea, pentru telespectatori, aventurile pe mare, raidurile piraților și salvarea domnițelor frumoase se pot dovedi mult mai interesante decât comploturile politice obișnuite, pe care le-au mai văzut în serialele anterioare.

Mai mult, viața lui Aruj Barbarossa este plină de legende. La 16 ani, fiu de olar fiind, deci sărac, s-a alăturat piraților. Apoi, a trecut de la postura de corsar obișnuit la aceea de căpitan al unei vaste flote. Corsarul Aruj a fost o mântuire pentru mulți musulmani și evrei care au fost persecutați de cruciați. Transporta refugiați din Spania pe navele sale, în zone sigure din Africa de Nord. Atunci a primit numele de Barbarossa (barba roșie) în rândul europenilor. În cele din urmă, Aruj a cucerit Algeria, proclamându-se Sultan Barbarossa I. Europenii s-au temut atât de mult de formidabilul pirat, încât după moartea lui Aruj fratele său, Hayreddin, a moștenit nu numai postul, ci și porecla Barbarossa, proclamându-se Sultan Barbarossa II ca semn al memoriei și al respectului pentru cel răposat. Apoi și turcii au început să-i numească pe cei doi, frații „Barbarossa”.

Aruj a murit eroic: rănit fiind, a fost dus în partea cealaltă a Gibraltarului, dar s-a întors pentru a-și salva tovarășii și a murit într-o luptă inegală cu spaniolii. Faptul că nu și-a lăsat poporul la greu, precum și salvarea musulmanilor din mâinile cruciaților, l-au transformat pe piratul de succes în eroul islamului, care a căzut ca un martir în lupta împotriva necredincioșilor. Fratele său mai mic Hayreddin, care fusese sub comanda lui Aruj, după moartea acestuia a condus flota de pirați, transformând-o într-o forță de atac a Imperiului Otoman și conducând apoi forțele navale ale statului.

Cine va juca rolul fratelui mai mic nu a fost încă dezvăluit, ceea ce alimentează o grămadă de zvonuri. Unul dintre acestea, ar fi că în primul sezon, dedicat lui Aruj, un tânăr, nu atât de renumit ca actor, îl va juca pe Hayreddin, iar apoi va fi înlocuit cu un superstar al ecranului turcesc în sezonul următor. Numele lui Aras Bulut İynemli, care este angajat în prezent într-un alt serial, a fost deja menționat pentru al doilea sezon. Engin Altan Düzyatan, mai cunoscut pentru rolul său din serialul TV Resurrection Ertuğrul / Putere și Glorie, și-a exprimat dorința de a-l juca pe Hayreddin. Cu toate acestea, este posibil ca, în cazul serialului Insider, partenerul lui Ulusoy să fie un actor talentat, care va rămâne în proiect până la final.


sursă foto: www.dizicentral.com

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











joi, 21 mai 2020

Mă numesc Zuleyha episoadele 39-40 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episoadele 39-40 tr rezumat

Când Yilmaz pleacă din grădina de iarnă, după ce vorbise cu Zuleyha, Fekeli l-a sunat să-l anunțe că tatăl lui Mujgan a avut o tentativă de sinucidere din cauza problemelor cu persoana care îl șantaja. Cei doi soți se îndreaptă acum spre Istanbul. Starea tatălui lui Mujgan este critică. În serial apare un nou personaj - deocamdată pentru câteva episoade - și anume Behice, mătușa lui Mujgan. Până la urmă doctorul moare, dar nu înainte de a-i smulge lui Yilmaz pe patul de moarte, promisiunea că va avea grijă de fiica lui. Acum Yilmaz este legat de această promisiune-jurământ.

La fermă, Hunkar își dă seama, după rapoartele contabile, că averea lor este tocată și că se află într-o situație foarte delicată, financiar vorbind. Ea îl trimite pe Gaffur să recupereze niște datorii, împreună cu alți doi oameni, și îi dă bani să-i plătească pe cei doi. Însă Gaffur, lacom din fire, păstrează toată suma pentru el, așa că lucrurile vor merge din rău în mai rău. Pe drum îl vede pe Hatip și îi spune că se duce să recupereze o sută de mii de lire turcești, iar Hatip îl joacă așa cum vrea și îl îmbată pe Gaffur care își dezleagă limba și spune lucruri pe care Hatip nu ar fi trebuit să le știe. După ce se duce la datornici să ia banii, Hatip trimite pe niște indivizi să-l fure pe Gaffur iar acesta, neștiind în ce capcană l-a prins Hatip, se duce tocmai la el să-i dea niște bani ca să nu pățească ceva cu Hunkar. Acum Gaffur este dator vândut lui Hatip.

Mujgan și Yilmaz se întorc la Adana împreună cu Behice după înmormântarea doctorului. Sermin încă mai stă la Hatip, care nu ar vrea s-o scape din ochi știind că a fost martora crimei comise asupra lui Cengo. Hunkar pune iscoade s-o găsească pe Sermin. Behice locuiește acum la vila Fekeli și se apropie de Mujgan, dar parcă vrea să afle anumite lucruri de la ea. Apoi o vedem cum încearcă să se bage pe sub pielea lui Fekeli, fără să știe sau să se gândească dacă el nu cumva iubește deja pe cineva. Fekeli observă interesul lui Behice pentru el, dar este indiferent la avansurile ei.
Zuleyha găsește un scorpion pus în camera copilului și acum toată casa e întoarsă cu fundul în sus în căutare de alte potențiale pericole de același gen.

Hunkar află unde este Sermin și se duce să aibă o discuție față în față, ca s-o determine să-și retragă declarația de la poliție împotriva lui Demir, amenințând-o cu moartea. La fermă nu mai este aproape nimeni acasă, iar Zuleyha o vede pe Haminne într-o criză de demență și trebuie s-o ducă de urgență la spital, luându-l și pe Adnan în mașină. Pe drum, i se face rău și oprește la o pompă de pe marginea drumului să bea niște apă, dar când se întoarce la mașină, Haminne dispăruse. Din cauza stresului, Zuleyha are simptome de avort spontan, când apare Yilmaz care o ia de acolo, lăsând mașina Yamanilor, cu tot cu Adnan pe banchetă, în drum. Când se trezește din leșin, Zuleyha îl pune pe Yilmaz să se întoarcă, la timp ca să-l salveze pe micuț.

Hunkar ajunge acasă și văzând că Zuleyha și Adnan lipsesc, din nou crede că nora ei a profitat de ocazie ca să fugă de acasă. Acum îi trimite pe toți ai casei s-o caute în Adana. Gaffur pleacă și iar se întâlnește cu Hatip pe care cu mult zel îl informează în detaliu despre ce mai este nou pe la fermă. Hatip plănuiește să meargă la închisoare să-i spună lui Demir, ca să-l enerveze.
Yilmaz ajunge cu Zuleyha la spital, dar și Hunkar ajunge, în cele din urmă, acolo, și află ce s-a întâmplat, dar crede că întâlnirea a fost aranjată între cei doi foști iubiți, și că e o minciună că Haminne ar fi avut o criză de demență senilă. Pe de altă parte, nici Fekeli nu crede că totul a fost jocul sorții.

Zuleyha ajunge acasă, sarcina decurge bine și nu s-a întâmplat nimic grav, dar Hunkar a înlocuit-o pe Gulten cu altcineva și toată lumea are din nou consemn să n-o lase pe femeie să iasă din casă.
În Adana se răspândește rapid bârfa despre problemele financiare ale Yamanilor, iar ca să închidă gura lumii, Hunkar pregătește o petrecere de circumcizie a o sută de băieți din familii fără posibilități.
Sermin o vizitează pe Hunkar și o întreabă ce-i dă ca să-și schimbe declarația, iar aceasta se oferă să-i șteargă datoria de 700.000 de lire.. Sermin nu este mulțumită, ci mai vrea un milion de lire în plus. Hunkar acceptă doar dacă Sermin îi dă în scris o confirmare a celor întâmplate. Hunkar merge apoi cu acea hârtie la avocat să-l întrebe ce se întâmplă dacă Sermin își schimbă declarația, și avocatul îi răspunde că Demir ar fi eliberat pe loc.

Ca s-o poată plăti pe Sermin, Hunkar se hotărăște să vândă o bucată de teren, dar fără să facă asta public, ca să nu alimenteze noi bârfe. Hatip o vizitează pe Hunkar bănuind că va vinde ceva ca s-o plătească pe Sermin (de unde știe cele discutate cu Sermin??) și se oferă să cumpere, dar bineînțeles că vrea să-și bată joc și îi oferă doar 700.000 de lire bani gheață, în loc de un milion. După încă o întrevedere la care Hatip scade suma oferită cu încă o sută de mii de lire, Hunkar refuză nervoasă, spre surprinderea lui Hatip. Mai târziu, Fekeli o ajută pe femeie cumpărând terenul temporar, pentru că după o vreme i-l va înapoia. Hunkar doar trebuie să aibă grijă să nu afle Demir acest lucru.

Demir primește vizita mamei lui la închisoare și aceasta îi spune că într-adevăr Zuleyha a vrut să fugă cu Yilmaz, făcându-l și mai disperat împotriva ei. Zuleyha, pe de altă parte, începe s-o urmărească pe Hunkar văzând cât este de înverșunată acum să-l determine pe Demir s-o urască și când vine ziua procesului în care se va anunța că Sermin și-a schimbat declarația, Zuleyha bănuiește că Fekeli i-a dat banii cu care Hunkar avea s-o mituiască pe cumnata sa.

Procesul începe. Hunkar este nerăbdătoare să vadă dacă Sermin va veni la tribunal....timpul trece ....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.



a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 38 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 41-42 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











miercuri, 20 mai 2020

Mă numesc Zuleyha episodul 38 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episodul 38 tr rezumat

Demir ajunge la locul unde se întâlniseră Züleyha cu Yilmaz ajutat de Hunkar. Dar el are o mare problemă - este căutat de poliție și dacă nu poate dovedi că nu e vinovat de moartea lui Cengo, îl așteaptă execuția. Așa că are loc o confruntare, el dorind să-și ia soția și să plece acasă cu ea, motiv pentru care ațintește pistolul asupra lui Yilmaz. Züleyha se bagă între ei ca să se evite vărsarea de sânge, dar o vede pe Hunkar ceva mai încolo, cu Adnan în brațe. L-au adus din nou pe copil ca s-o șantajeze. Züleyha se conformează și intră în mașină, apoi Demir pleacă, nu înainte să împuște cauciucurile mașinii lui Yilmaz ca să nu-i urmărească. Demir are de gând s-o lase pe Hunkar în urmă și el cu familia să fugă în Europa o vreme, până când se va găsi adevăratul criminal sau până când fapta se va prescrie. Dar asta nu este ceva ușor de îndeplinit pentru că Züleyha nu este de acord să fugă din țară și să înceapă o viață nouă într-un loc necunoscut. Totuși de dragul copilului ei, acceptă propunerea lui Demir.

Yilmaz este răvășit și Fekeli, pentru prima oară, îl sfătuiește să lase lucrurile așa cum sunt și să-și vadă de viața lui, pentru că va pierde în final. Când Yamanii pleacă, Hunkar se străduiește să-i distragă atenția lui Yilmaz știind că acesta va încerca să împiedice fuga celor doi, ceea ce exact se va întâmpla. Dar Yilmaz aleargă degeaba după mașina în care se află doar Hunkar. La graniță toată lumea are consemn să nu-l lase pe Demir să scape. Yilmaz depune o declarație la poliție cu detaliile ultimei întâlniri dintre el și Demir. Hunkar este chemată la secție, dar minte în stilul specific și spune că Demir a evadat din cauza lui Yilmaz și a rivalității dintre ei, îndemnând-o pe procuroarea de caz, nou sosită în secție, să răsfoiască dosarul lor și să vadă că au mai fost probleme și în trecut. Procuroarea bănuiește că Hunkar trage de timp pentru ca fiul ei să poată trece granița, dar în realitate, Hunkar a organizat totul în cel mai mic detaliu pentru ca fiul ei să poată scăpa.

Züleyha și Demir merg prin deșert și au de gând să treacă granița pe uscat, probabil spre Siria. Însă condițiile climatice aspre vor avea puterea de a întoarce mersul lucrurilor. Adnan se îmbolnăvește și chiar înainte de a ajunge la graniță, un medic local le spune că trebuie să meargă neapărat la un spital. Astfel, Demir și Züleyha se întorc în Adana de urgență. Demir este arestat la spital și Züleyha, impresionată că el nu a lăsat-o singură și l-a salvat pe băiat, când ar fi putut să meargă mai departe spre libertate, îi promite că-l va aștepta la fermă până va ieși din pușcărie.

Relația dintre Yilmaz și Mujgan este din nou tensionată, în special datorită faptului că el a încălcat promisiunea de a nu mai purta pistolul în preajma lui Demir.
La fermă Seher la început se învoiește să dea copilul lui Sanyie să-l crească dar mai apoi ea avortează (ori copilul se naște mort). În aceste condiții, Sanyie acceptă să divorțeze, pentru ca Gaffur să poată să se recăsătorească și să aibă copii.
La companie, Hunkar conduce afacerile din biroul lui Demir și află despre datoriile de aproape jumătate de milion de lire turcești făcute între timp. Ulterior, Hatip mai pune de-o intrigă și îi strecoară lui Hunkar informația că noua procuroare acceptă mită ca să elibereze deținuți. Hunkar îi face acesteia o vizită și îi dăruiește o cutie de bomboane, insinuând că darul ar putea fi mult mai consistent, dar femeia este atât de oripilată de gest, încât Hunkar imediat se retrage și își dă seama de greșeala făcută.

Hatip o duce pe Sermin într-o altă casă, din cauza tensiunilor pe care le provoacă ea între Hatip și urâta soție a acestuia, dar și pentru că ea bănuiește că Hunkar o va vâna și ar vrea să i se facă pierdută urma, cel puțin o vreme.
Tatăl lui Mujgan este șantajat de o persoană necunoscută care știe că în trecut o fată a murit în urma unui avort făcut de el, iar doctorul este în stare să vândă clinica particulară pe care o deține ca să plătească tăcerea șantajistului.

Yilmaz se află într-un moment delicat și ar vrea să stea de vorbă cu Mujgan, considerând că el nu poate să și-o scoată din inimă pe Züleyha și nici s-o țină pe soția lui încurcată. Așa că se duce la fermă și stă de vorbă cu ea în grădina de iarnă. Züleyha ar vrea să-i spună că Adnan este copilul lui, dar amintindu-și de promisiunea făcută lui Demir, spune că totul între ei a rămas în trecut și nimic nu mai poate fi ca altă dată. Yilmaz supralicitează zicând că va crește amândoi copiii ca și cum ar fi ai lui, dar Züleyha pune capăt discuției și pleacă în casă. Fekeli se duce la Istanbul la tatăl lui Mujgan, care nici acum nu vrea să fie de acord cu mariajul fiicei sale, dar Fekeli a venit să-i cumpere clinica. Atunci doctorul dezvăluie despre șantajul la care este supus de persoana necunoscută.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 37 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 39-40 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











vineri, 15 mai 2020

Mă numesc Zuleyha episodul 37 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episodul 37 tr rezumat

Fekeli este încă inconștient iar Yilmaz își face procese de conștiință și îi povestește parțial lui Mujgan, că el l-a împușcat din greșeală pe mentorul și ocrotitorul său. Însă nu suflă o vorbă despre implicarea lui Hunkar în toată treaba asta. După ce își revine, Ali-Rahmet este supărat că Hunkar s-a jucat cu atâtea vieți și aproape că nu-i vine să creadă că femeia pe care o iubește are atâtea laturi ascunse despre care el nu știa.

Demir află că Hatip împreună cu Sermin au uneltit împotriva lui și nu Cengo, așa cum i se spusese. Acum Sermin este puternică datorită noului ei protector, Hatip, care o găzduiește în casa lui și cu care flirtează chiar față de nevastă-sa. Șermin profită de acest avantaj ca să-i ceară tot ceea ce-și dorește, ba chiar la un moment dat va avea tupeul să-l pună să o ducă într-o casă de vacanță unde să fie numai ea.

Yilmaz începe să regrete că a crezut-o pe Zuleyha când îl mințea că s-a măritat din iubire iar tulburările trecutului în sufletul său aruncă o umbră între el și Mujgan care nu înțelege de ce soțul ei s-a răcit dintr-odată.

Fiul lui Cengo a împlinit vârsta circumciziei și se organizează petrecerea tradițională cu ocazia acestui eveniment. În aceeași zi Cengo află despre minciuna spusă de Hatip către Demir și când se duce să-i ceară socoteală, în livada de portocali, unde Hatip stă de vorbă cu Șermin, izbucnește o ceartă între cei doi oameni de afaceri iar Hatip, fără nicio remușcare, îl împușcă pe Cengo. Acesta, foarte grav rănit, se duce târâindu-se până acasă, să-și felicite fiul, pe când petrecerea era în toi, și moare la picioarele băiatului. Între timp, Hatip și Șermin fug de acolo, crezând că Cengo este mort, Hatip plănuind imediat o minciună care să-l scoată de sub acuzare și o pune pe Șermin să fie martoră că Demir și-ar fi împușcat din rivalitate, vechiul prieten. Șermin, speriată de criminalul cu sânge rece care s-a dovedit a fi Hatip, acceptă fără să crâcnească.

Demir este arestat, dat fiind că și fără declarația verișoarei sale, toată lumea îl bănuia pe el de crimă asupra lui Cengaver. Pe de altă parte, Yilmaz își recunoaște vina de a-l fi împușcat pe Fekeli și este și el dus în arest, în aceeași celulă cu Demir. Lucrurile scapă foarte ușor de sub control și cei doi ajung să se bată. Amândoi sunt duși la carceră, dar chiar și acolo, se ceartă vorbind fiecare în celula sa, auzindu-se prin pereți. Yilmaz îi spune lui Demir despre implicarea lui Hunkar dar și a lui Gaffur care a știut adevărul de mult timp și a tăinuit.

În Cukurova se răspândește vestea că Demir și Yilmaz sunt în aceeași celulă la pușcărie iar Hunkar acționează. Saniye primește ordin să n-o lase pe Zuleyha să iasă din conac, iar femeia chiar taie cauciucurile mașinii pentru a respecta porunca stăpânei. La închisoare, Hunkar se întâlnește cu Fekeli în ziua în care aveau voie la vizită. Fekeli este mai distant acum, știind că ea a distrus cel puțin viețile a doi îndrăgostiți, și mai mult, simțindu-se mințit și trădat pentru că ea nu i-a spus nimic de când au început să se revadă.

Yilmaz este eliberat, pentru că Fekeli declară că totul a fost din greșeală și astfel tânărul e absolvit de arest, deși așteaptă procesul care va urma. Când să iasă din celulă, acesta îi promite lui Demir că se va duce să stea de vorbă cu Zuleyha cu prima ocazie. Demir amenință cu moartea. Yilmaz iese, dar nu poate să vorbească cu fosta lui iubită deși o întâlnește în afara închisorii. Demir o somează pe maică-sa s-o încuie pe Zuleyha în conac, în dormitor. Dar cel mai mare șoc vine de la avocatul familiei care le spune că Demir ar putea fi executat din cauza faptei sale cu premeditare și din cauză că există un martor ocular, Șermin. Hunkar este devastată cu toate că Demir a susținut mereu că nu el l-a ucis pe Cengo.

Hatip și Sermin știu că Demir poate fi executat și se bucură că vor scăpa de el. Dar Sermin mai știe și că Hunkar se va răzbuna cumplit pe ea dacă lucrurile nu vor fi duse într-o altă direcție. Yilmaz pune să se renoveze micul conac pentru că are de gând să se mute acolo împreună cu Mujgan. Hunkar îl avertizează să plece din Adana sau își va blestema zilele. Gaffur se duce să-l viziteze pe Demir și îi spune ce are de gând Yilmaz, astfel că primește sarcina să-l împuște.

Demir, înnebunit de gândul că Yilmaz ar putea să se apropie de Zuleyha, imaginează un plan de evadare și se rănește, astfel fiind trimis la un spital. Între timp Yilmaz și Zuleyha se vorbesc să se întâlnească într-un loc izolat, seara, unde să nu fie văzuți de nimeni și îi spune că a aflat târziu adevărul, rugând-o să-l ierte. Din apropiere, Demir, care a evadat din spital, o strigă....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 36 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 38 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











miercuri, 13 mai 2020

Proteza fixă pe implanturi dentare de la Dental Premier îți redă zâmbetul în doar 24 de ore!

Proteza fixă pe implanturi dentare de la Dental Premier îți redă zâmbetul în doar 24 de ore!

În ultimii ani serviciile de implantologie dentară au devenit din ce în ce mai avansate, mai precise. Un reper în acestă direcție îl oferă echipa de specialiști în restaurări dentare totale într-o zi, cu lucrări fixe și implanturi rapide cu încărcare imediată din cadrul clinicii bucureștene Dental Premier - High Tech Dentistry®, clinică stomatologică de top care pune la dispoziția pacienților servicii stomatologice de cea mai înalta calitate. Tehnologiile și aparatura de ultimă generație utilizate precum și certificatele de excelență deținute sunt desigur alte asigurări că serviciile stomatologice oferite în cadrul clinicii sunt de top.

Ceea ce pare a fi o lucrare complexă, care induce ideea că ar trebui să dureze foarte mult până la finalizare se traduce prin abordarea de la Dental Premier în tehnică și tehnologie ce permit pacienților să beneficieze de implanturi dentare și dinți ficși într-o singură zi, cu ajutorul protezelor fixe pe implanturi dentare.

Sistemul de implanturi rapide „Dinți Într-o Zi” – Protezele dentare fixe pe implanturi


Proteza fixă pe implanturi dentare de la Dental Premier îți redă zâmbetul în doar 24 de ore!Cu ajutorul sistemului „Dinți într-o zi”, specialiștii promit o metodă eficientă ce redă pacienților - mai ales a celor cu puțini dinți pe arcadă sau chiar deloc - o lucrare dentară fixă provizorie pe implanturi, în cel mai scurt timp, maxim 24 de ore. Cum este posibil acest lucru:


  • Este necesară o singură intervenție pentru eventuale extracții și implanturi, unul sau mai multe, între 4 și 6 per arcadă, dacă vorbim despre reconstrucția totală a danturii. 
  • Toată procedura este realizată sub anestezie locală, astfel încât pacientul nu simte nicio durere. 
  • În cazul restaurărilor dentare totale sunt folosite implanturi drepte și angulate la 35 de grade. 
  • După inserarea implanturilor dentare, va fi atașată o lucrare fixă provizorie în maxim 24 de ore, respectiv proteză dentară fixă pe implanturi. Astfel, pacientul nu trebuie să mai aștepte preț de câteva luni până când va avea dinții compleți, putând să mănânce și să zâmbească normal pe toată durata tratamentului.


Faza finală de restaurare dentară are loc după 3- 6 luni de la prima intervenție, moment în care se da jos lucrarea dentară fixă provizorie și se atașează la implanturi lucrarea fixă definitivă din ceramică, zirconiu sau compozit. În tot acest timp are loc osteo-integrarea perfectă a implanturilor. După controlul specific, medicul specialist definitivează lucrarea, aplică implanturilor coroana fixă definitivă, astfel încât dinții să aibă un aspect cât mai natural. Totuși, până la acest moment pacientul se poate bucura de o dantură completă provizorie de tip proteză fixă pe implant și nu mai trece prin lunga fază de așteptare până când poate zâmbi din nou și poate mânca corect sau vorbi fără niciun fel de rețineri.

Detalii și prețuri legate de astfel de proteze fixe pe implanturi dentare, indiferent de gradul de complexitate, le puteți găsi în cadrul paginii oficiale a clinicii: dentalpremier.ro.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet