marți, 24 iulie 2012

Scandinavia 2012. Auschwitz, Varsovia, ferry-boat-ul.

In a treia zi de excursie am vizitat lagarul nazist de la Auschwitz, apoi Varsovia, capitala Poloniei.

Auschwitz, intrarea in lagar
 La Auschwitz am avut parte de un tur ghidat in engleza (ca sa platim mai putin biletul de intrare, de altfel singura facilitate de acest fel oferita de ghida, din cate stiu) si am vazut, fara emotie, credeam eu, locurile in care multi oameni au murit doar pentru ca erau evrei, tigani, batrani sau prea slabi pentru a munci.
Auschwitz

Auschwitz - in interiorul unui bloc
Cu toate ca am o parere foarte personala despre adevarul istoric versus istoria oficiala, dupa ce am intrat in doua blocuri (oare de aici s-au inspirat comunistii lumii in a construi blocuri de locuit?), dupa ce am vazut paturile de paie ca pentru animale, maldarele de păr (desi, ca fiica de coafeza care a avut atelier particular acasa, as putea sa bag mana in foc ca era lână ceea ce am văzut in vitrinele respective - nu ca nu ar fi fost femeile tunse, dar probabil ca pentru o expozitie in scop turistic era de preferat sa fie pusa lana in loc de fire de par uman), pantofii si ochelarii celor disparuti, mi s-a facut rau, aveam o usoara senzatie de sufocare, si una dintre cladiri am sarit-o. Insa am intrat sa vad si o camera de gazare. Intr-un sfarsit am reusit sa ma detasez, desi in urechi inca imi suna vocea ghidei locale care insiruia zecile de mii de morti de toate natiile, sau milionul de evrei exterminati.

Am cautat ca teleghidata chioscul cu racoritoare, mi-am luat o inghetata si am savurat-o sperand sa ma readuca in prezent. M-am urcat in autocar si inca imi perindau prin fata ochilor cuvintele "Arbeit macht frei", munca te elibereaza, scrise cu litere de tabla la intrarea in lagar. Retoric m-am intrebat iar si iar, oare de ce Hitler o fi sustinut teoria rasei pure din moment ce el era brunet?!

Orele au trecut, am ajuns la masa, am gustat mancaruri poloneze, apoi am mers la Varsovia unde am avut parte de un tur ghidat de un student roman, la fel cum avusesem parte si la Cracovia. Am vizitat o catedrala, apoi un parc de vis-a-vis de Palatul Parlamentului. Un parc tare frumos, cu castele, statui si restaurante, cu mici felinare puse pe marginea aleilor in fiecare seara. Si nu le lua nimeni acasa.....  Nu ma mai puteam tine de grup, mergeam aplecata de spate, nu mai auzeam decat accidental explicatiile lui Cristian, valceanul nostru care ne conducea prin Varsovia.
Catedrala in Varsovia
Castel in parc

Felinare chinezesti in parc
Restaurant
Abia asteptam sa ajung la cazare, in hotelul Ibis, de 3 stele. Incepusem sa ma obisnuiesc cu cazarile bune, iar in Scandinavia aveam chiar parte de rasfăţ din acest punct de vedere. Insa sciatica nu m-a iertat. In fiecare dimineata imi pocneau vertebrele la coborarea din pat si imi era din ce in ce mai greu sa ma bucur de excursie.
Castelul pe apa




Felinare pe alei













A patra zi a fost una de drum intins, catre ferry-boat-ul luat de la Swinoujscie pana pe malul suedez, la Ystad. Am stat un pic si pe punte, am facut ceva poze, am filmat, iar a doua zi dimineata, Suedia ne-a intampinat cu o vreme frumoasa si cu preturi mari. In drum spre Stockholm, cu toata scumpetea mi-am cumparat un tub de Voltaren de la prima farmacie intalnita in cale. Din fericire, pe acolo mai toata lumea stie doua boabe de engleza, asa ca nu mi-a fost greu in nici o situatie.
Pe vas











Norrkoping, Suedia
Piata in Norrkoping










Seara am ajuns in capitala Suediei, la hotelul Quality Prince Philip (4 stele la ei, 3 stele plus, la noi), care avea sa-mi fie gazda cca 30 de ore, timp in care durerea de spate m-a tintuit in loc, pe net si la geamul deschis doar cat o palma, prin care vedeam un coltisor de suburbie a Stockholm-ului.
Dar despre ce nu am putut vedea live, in episodul de maine.

Stockholm, camera de hotel 
Stockholm, de pe geamul camerei






Daca ți-a plăcut, dă și la alții:








Din acelasi serial:

- episodul intai, Scandinavia 2012 - rezumat
- episodul doi, Cracovia - inceputul




luni, 23 iulie 2012

Scandinavia 2012. Inceputul - Cracovia

Plecasem catre Bucuresti, cu trenul. Nici acum nu prea inteleg de ce eu, care de cand s-a "inventat" microbuzul de Bucuresti, adica de vreo 11-12 ani, n-am mai pus piciorul in tren, am preferat sa fac o schimbare. Cred ca din cauza valizei buclucase, care fiind foarte mare, m-am gandit ca nu voi avea loc sa o pun in spatele microbuzului si sa ocup mai tot spatiul de sub ultimele scaune, spatiu rezervat de regula bagajelor. Asa ca am luat trenul, care cum era de asteptat (si de enervant.....) a avut peste o ora intarziere. Dupa aceea am cautat invartindu-ma cam pe loc in zona garii Hello hotel - ul unde aveam rezervare. Adica la fostul Continental, lipit de Ibis, si el la randul sau fost Hotel Nord.

Mi-am folosit cardul de reduceri pentru profesori si am luat cazare cu 22 euro in loc de 31. Cu alte cuvinte mi-am scos dintr-un foc plata acestui card pe aproape 2 ani. Dupa ceva ce cu greu se poate chema odihna, din cauza caldurii - nu de altceva, m-am trezit pe la 3 dimineata sa ma pregatesc de plecare.

La 6.30 am pornit cu un autocar frumos, curat si nemtesc catre Budapesta. Pe drum i-am luat pe ceilalti colegi de excursie, si am ajuns in capitala ungara cu o oarecare intarziere, dar asta n-a impiedicat-o pe ghida (Oana Rotaru) sa ne conduca pe turul programat. Am ajuns seara tarziu si la hotel Polus, curat, insa cu maxim 2 stele dupa standardele noastre. Eu i-as fi dat ceva de genul o stea plus. Micul dejun a fost destul de subtire, pe masura confortului din hotel.

Case pe drumul catre Cracovia
Catedrala Wawel, simbol al Cracoviei
A doua zi am plecat catre Cracovia, oras atestat documentar pentru prima data in sec. al 9-lea. Pe drum am ramas impresionata de casele frumoase, cu gradini in fata, respirand bunastare si fiind semn de oameni gospodari, dar am remarcat si un cult al celor plecati din aceasta lume, pentru ca pe unde am trecut am intalnit vreo 3 sau 4 cimitire, toate avand mormintele pline cu buchete de flori proaspete.


In orasul polonez am facut un tur de autocar si apoi am vizitat catedrala Wawel, un loc plin de istorie, unde sunt ingropati cativa conducatori polonezi din Evul Mediu (de exemplu Vladislav I cel Scund (1320-1333) si fiul acestuia, regele Casimir III cel Mare (1333-1370), dar si presedintele Lech Kaczyński, decedat in 2010 intr-un accident aviatic in Rusia.

Seara am ajuns la hotel Krakus, de 3 stele, confortabil, cu micul dejun consistent. Nu mai stiu daca avea internet wireless sau nu. In mod curios, vizita si sederea in Cracovia mi s-au sters aproape total din memorie, desi a trecut atat de putin timp de atunci. Cred ca deja aveam probleme cu coloana, si cu oboseala acumulata in cele 2 nopti in care dormisem prea putin, ceea ce insemna ca lumea exterioara era mai indepartata decat as fi vrut.

Case pe drumul spre Cracovia
Pe tot parcursul excursiei mi-as fi dorit sa putem ajunge la cazare ceva mai devreme decat ora 10-11 seara. In acest fel ar fi fost toata lumea multumita: si hoinarii carora le place sa iasa la sosea dupa ce s-au cazat, si lenesii care se bucura indelung de un duș reconfortant si se baga in pat mai devreme pentru ca nu-si mai simt picioarele de oboseala. Insa din pacate nu s-a intamplat asa, dimpotriva, intr-una din urmatoarele nopti aveam sa dormim doar 4 ore, eu si colega mea de camera.
Dar acum eram in Cracovia, fosta capitala a Poloniei intre secolele 11 si 16, iar a doua zi, in drum spre Varsovia, urma sa vedem o fateta cruda a istoriei recente a omenirii.

Mai jos, Cracovia in cateva imagini sugestive.

Mormantul lui Lech Kaczinsky


La plimbare cu o caleasca alba

Interior, catedrala Wawel

Fantana arteziana in Cracovia

Cimitir polonez plin de flori proaspete pe morminte


Statuia papei Ioan Paul al II-lea

Din acelasi serial:

- episodul intai, Scandinavia 2012



Daca ți-a plăcut, dă și la alții:




duminică, 22 iulie 2012

Scandinavia 2012. Rezumat.

Vacanta mea scandinava s-a terminat deja. Acum imi trec prin fata ochilor franturi de imagini, multe nu mai stiu de unde sa le iau, totul se amesteca, nemultumirile se estompeaza, ramane frumusetea si arta pura, dar mai presus de toate, acei nori tridimensionali. Tare imi era dor de felul in care se vad norii la latitudini mai nordice. Dupa mine, merita sa merg catre nord numai ca sa mai vad norii aceia fantastici.

Vedere de pe ferry-boat, din Polonia spre Suedia
Stockholm, vedere cu nori tridimensionali
Praga - vedere cu nori tridimensionali
Am plecat cu trenul spre Bucuresti intr-o zi torida, acum mai bine de doua saptamani. Apoi am pornit cu autocarul prin Ungaria, Polonia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Germania, Cehia, Slovacia si iar Ungaria si acasa. Am vazut Cracovia, Varsovia, Auschwitz-ul, oraselele suedeze in drum spre Stockholm, pe care eu l-am ratat din cauza unei severe crize de sciatica, apoi Oslo si trambulina de la Holmenkollen, casele cu iarba pe acoperis, parcul Vigeland si sculpturile cu reptilieni, muzeele vikingilor, ale navei Fram sau Kon-Tikki, preturile uluitoare ale Norvegiei - rosiile, 5 euro kg - , castelul de la Elsinore unde s-ar fi petrecut actiunea din piesa Hamlet, Copenhaga si croaziera, apoi turul zonei centrale, cautatul metroului care sa ne duca pana la hotelul Radisson-Park Inn din zona aeroportului (metrou de care intr-un tarziu am aflat ca nu exista in varianta spusa de ghida), ploaia torentiala din capitala daneza, dragonii cu cozile impletite, dragonul din fata primariei, dragoni, dragoni peste tot prin tărâmurile vikinge.

Catedrala Mantuitorului, Copenhaga
Castelul lui Hamlet de la Elsinore, Danemarca

Clima racoroasa ne-a priit la toti colegii de excursie, desi in tara auzeam ca este cod portocaliu. Noptile inca albe ne-au insotit visele, soarele rasarit pe la 1-2 noaptea ne-a luminat cararile somnului intrerupt o clipa, cat sa dai la o parte draperia luxoasei camere de hotel ca sa vezi ca afara e dimineata ca si cum ar trebui sa mergi la serviciu, grupul mic de excursionisti ne-a permis sa ne rasfiram in tot autocarul si sa ne odihnim picioarele obosite de orele interminabile de mers pe jos prin catedrale in stil gotic, castele cu sculpturi renascentiste ori baroce, prin parcuri, peste poduri vechi de sute de ani, ori prin market-urile mai mult decat accesibile ale Berlinului.

Cracovia

Parcul Vigeland, Oslo
Dupa capitala Germaniei a urmat popasul la castelul Sans-Souci, unde splendoarea unor timpuri azi apuse te invita, parca, la o incursiune pe aleile sale de unde te astepti sa auzi fosnind crinoline matasoase, sa vezi cavaleri si doamne grabind-se la urmatorul menuet sau ferindu-se de priviri indiscrete in foisoarele opulente de printre copaci.
Tigrul, simbol al orasului Oslo

Apoi am poposit in Dresda, orasul ras de pe fata pamantului de bombele razboiului si renascut din propria cenusa. Statuile innegrite de fum te privesc bland, ca si un om care a trecut printr-o durere de nedescris, pe care a invins-o dar care nu mai poate simti nimic in plus. Acolo arta te inconjoara de peste tot, de la Opera pictata de Raffael, la studentii la conservator care canta in mijlocul pietei partituri clasice pentru a castiga un ban in plus. Amintirea mortii si a distrugerii te copleseste. Piatra e nemuritoare si rece. Emotia e toata in afara, in lacrima ţâşnită fara vrere din ochiul privitorului neputincios in fata implacabilului. In Dresda intelegi ce inseamna nemurirea, in Dresda intelegi perfect mitul pasarii Phoenix.
Apoi mergi mai departe in drumul tau, catre Karlovy Vary, o statiune de lux alta data, catre Praga, si Bratislava, si apoi din nou Budapesta, ca si la plecare, dupa care ajungi acasa.

Zambesc amintirilor, ma gandesc la colega de camera, la cei cativa de care m-am simtit mai apropiata, la doamna care fuma mult si ii placea sa bea bere seara de seara, la femeia care facea duş odata la 3-4 zile, la domnul care calatorea singur, la familia cu copiii dupa ei, la prietenele care hoinareau hai-hui prin oras in fiece seara oricat de obosite ar fi fost, la familia din Sibiu cu care am stat in prima zi la masa de pranz, la dna doctor enervata de patul camerei de hotel din penultima seara, la cei din spatele autocarului care se distrau toata ziua, la vocea graseiata a ghidei si la soferii mereu amabili cu valiza mea de poveste.
casa cu iarba pe acoperis

Gradinile palatului Sans Souci

Dresda

parc in Varsovia

camera de hotel de la Stockholm
Da, este si o poveste, ca-n filmele cu proşti, in care valiza mea cea mare cumparata dintr-un magazin de chinezarii acum vreo 2-3 luni, special pentru calatoriile mele estivale, a inceput sa cedeze, pas cu pas, chiar din primele ei ore de folosire. In trenul catre Bucuresti s-a rupt un piciorus de sprijin, in prima zi de excursie a cedat si al doilea piciorus, apoi zilnic, mai sarea un surub, mai cadea o bucata de metal din troller, si a cazut si manerul, de tot - pt ca era doar lipit de valiza !!! - apoi s-a desprins chiar trollerul, pana sa ajung acasa, a cazut si bucata de plastic cu cifrul (de decor, de altfel) si uite asa, in Berlin am fost nevoita sa-mi cumpar alta valiza, si sa o car pe cea veche (in care pusesem doar mancarea, suvenirurile si o pereche de adidasi) tinand-o cu mana bagata in interior, printre cele doua benzi de la fermoar. Din fericire, rotilele erau foarte bune, singurul lucru bun de la aceasta valiza de doi lei - desi a costat cu mult mai mult. Un surub a cazut, nu stiu de unde, chiar dupa ce am intrat in casa. Oricum nu mai conteaza, singurul ei scop in viitor va fi de a depozita hainele de iarna pe timpul verii si cele de vara pe timp de iarna. Ori ca sa doarma pisicile mele in ea.


Asadar, asta a fost rezumatul excursiei de 14 zile prin Scandinavia oferita de Omnia turism. De maine, incetisor, derulez filmul, episod cu episod, zi de zi, a celor vizitate pe acolo.



Daca ți-a plăcut, dă și la alții:



vineri, 22 iunie 2012

Elite PTC sites

Dintre site-urile pay per click care sunt stabile si platesc, de multi ani, recomand:

INCENTRIACLICKSIA , NEOBUX







joi, 31 mai 2012

Card de reduceri pentru profesori


Si pentru studenti sau tineri pana in 30 de ani. Auzisem despre un asemenea card inca de acum 2 ani. Am cautat pe net, am gasit informatii si l-am comandat. In mod normal este valabil 16 luni (din sept.2012 pana in dec. 2013, de exemplu) dar daca este comandat acum, e valabil doar pana la sfarsitul lui 2012, asa cum este si al meu.

Reducerile sunt la: muzee, obiective turistice, hoteluri, restaurante, benzinarii, reviste si ziare, magazine, etc, din tara si din lume. Ca sa stiti cine ofera reduceri pt detinatorii unui asemenea card si cine nu, verificati lista aici: http://www.isic.ro/reduceri-isic/

In plus, posesorii de card pot downloada gratis o licenta Bit Defender pe 6 luni: http://www.isic-romania.ro/reduceri-it-bit-defender/ .

International Teacher Identity Card sau Cardul International de Profesor este SINGURA dovada recunoscuta international ce atesta statutul de cadru didactic, sustinuta de UNESCO si de Uniunea Europeana. Posesorii cardului ITIC devin parte a unei comunitati internationale a cadrelor didactice si care se bucura de acces preferential la peste 42.000 de discounturi si beneficii in Romania si in lume (reteaua ITIC cuprinde 120 tari).


*** Conditii de Eliberare

- Sa fie cadru didactic la o institutie de invatamant acreditata si/sau recunoscuta de Ministerul Educatiei si Cercetarii
- Sa activeze cu norma intreaga
- Pentru acest tip de legitimatie nu exista limita de varsta
- Sunt acceptati solicitanti indiferent de nationalitate sau tara de rezidenta

*** Documente Necesare
- formular completat si semnat (se downloadeaza de pe site)
- adeverinta cadru didactic cu norma intreaga
- copie CI
- fotografie tip buletin
- dovada platii cotizatiei de membru in valoare de 30 Ron (conturile se afla pe site-ul www.isic.ro)

Mai multe detalii, aici: http://www.isic.ro/carduri-itic/

La aceasta pagina http://www.isic.ro/agentii-autorizate-isic/  gasiti lista de agentii autorizate ISIC/ITIC dar daca in orasul dv. nu se gaseste asa ceva, el poate fi comandat pe internet. Eu asa am facut, am primit mesaj de la dansii a doua zi dupa ce am completat formularele necesare pe net, am platit taxa de 30 lei si am trimis formularul de adeziune completat, semnat si scanat, iar dupa inca cca o saptamana am primit acasa, in cutia postala, plicul cu cardul solicitat.

Acum abia astept concediul ca sa-l pot folosi si sa ma bucur de avantajele sale.

miercuri, 16 mai 2012

Stefan ce Mare si regii Frantei

Azi am umblat hai hui pe internet si am dat peste ceva interesant:

Stefan cel Mare al Moldovei a fost strabunul regelui Ludovic al XVI-lea al Frantei
orchestra
Pentru ca:

1. Ştefan cel Mare (1435-1504), l-a avut ca fiu pe:
2. Petru Rareş (1486-1546), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:
3. Maria, casaorită cu Ion Movilă (mare logofăt al Moldovei), cei doi având ca fiu pe:
4. Ieremia Movilă (?-1606), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:
5. Maria Movilă (1592-1638), căsătorită cu Ştefan Potocki (1568-1631, conte polonez), cei doi având ca fiică pe:
6. Anna Potocki (1615-1690), căsătorită cu Dominic Kazanowski (1605-1648), cei doi având ca fiică pe:
7. Maria Kazanowski (1643-1687), căsătorită cu Stanislas Iablonowski (1634-1702), cei doi au avut ca fiică pe:
8. Ana Iablonowski (1658-1727), căsătorită cu Rafael Leszczynski (1650-1703), cei doi avându-l ca fiu pe:
9. Stanislas Leszczynski (1677-1766), regele Poloniei, care a avut ca fiică pe:
10.Maria Leszczynski (1703-1768), căsătorită cu Ludovic al XV-lea (1710-1774), regele Franţei, cei doi având ca fiu pe:
11.Louis de France (1729-1765), care l-a avut ca fiu pe:
12.Ludovic al XVI-lea (1754-1793), regele Franţei.

postare preluata de pe forum-anti-christi

duminică, 13 mai 2012

Let's do it: cine curata si cine murdareste

Ieri, 12 mai, am participat impreuna cu un grup de voluntari la curatarea albiei unui rau, in cadrul actiunii nationale Let's do it!
Pe o sectiune relativ mare de albie, erau zeci poate sute de pet-uri. Le-am strans in cca 55-60 de saci, restul pana la 80 fiind alte gunoaie (haine vechi, pantofi, papuci, sticle si sticlute, bucati de plastic, saci de rafie, tuburi de spray, pachete de tigari, etc).
Tocmai besteleam in gand pe oamenii cu casele pe mal, din care unii  priveau la noi - nu stiu cu ce sentiment, ca nu aveam ochelarii de vedere pe nas - pasnici, fara vreo intentie de a ne ajuta cu ceva, cand un batran trecand spre casa ne-a spus ca toate mizeriile alea vin de la satele din amonte, cand se da drumul la unul dintre baraje.
Un coleg mi-a confirmat ca in acele zile nu vezi apa râului, din cauza pet-urilor si a gunoaielor care plutesc la suprafata. Apoi taica'meu, care in tinerete a lucrat in zona numita Valea Muntelui, mi-a povestit ca pe acolo oamenii dau gunoaiele "pe apa", asa sunt invatati de generatii.
Oare cat timp va mai trece pentru ca lumea sa invete sa fie civilizata? Si ne mai miram de ce suntem considerati drept o tara din lumea a treia.





vineri, 11 mai 2012

Rochita din tablou

Acum mulți, mulți ani (ei, totuși nu chiar așa de mulți :))) ), eram dusă la un atelier foto. Nu-mi amintesc cum mi s-a făcut poza. Dar mai țin minte când mi s-a adus tabloul, era vară și eram acasă cu fratele meu. M-am uitat mirată și enervată pe mine, pentru că în poză, plângeam. Aveam o rochiță de bumbac scurtă, galbenă cu dungi albe, și cu rățuște mici, roșii, pe ea. Arăta mai mult a sarafan, și mai țin minte că îmi plăcea tare mult, aș fi vrut mereu s-o am pe mine, dar se pare că era rochița mea de duminică :)

Nu știu de ce plângeam, cred că pentru că mama dispăruse din peisaj, se băgase după fotoliul în care trebuia să stau în picioare, nu știu de ce. Cred că eram cuminte, dar faptul de a vedea deodată că mama nu e lângă mine, ci doamna aceea necunoscută și cușca aceea urâtă și neagră, m-au făcut să plâng. Așa arată primul tablou din viața mea. O moțată ochioasă, grăsunică, având o lacrimă la colțul ochilor negri.

Poza cu tabloul acela nu am mai găsit-o, însă o am pe aceasta, de când eram țărăncuță la un Crăciun, la grădi. 





luni, 7 mai 2012

Richard Burton, intre Cleopatra si Henry Rex

Cand inca era vacanta de Paste mi-am facut timp sa vad si eu, dupa atatea zeci de ani de la lansare, superproductia Cleopatra. Prea citisem multe de-a lungul timpului, prea era laudat acest film, asa ca m-am intins frumusel pe pat, cu pisica preferata la picioarele mele, cu doua perne sub cap si am inceput vizionarea.
In prima parte a filmului, in care este povestita relatia Cleopatrei cu Julius Caesar (Rex Harrison), sincera sa fiu, jocul lui Liz Taylor mi s-a parut destul de plat si de teatral. Ma gandeam ca probabil asa era moda in anii '60, si incercam sa ma resemnez, ca in afara de decoruri, machiaj si costume, altceva spectaculos nu vedeam. Jocul lui Rex Harrison era foarte bun, dar partitura Cleopatrei ma dezamagea. Dupa care, adica dupa moartea lui Caesar, intra in scena Marc Antoniu, pasional jucat de Richard Burton. Iar Liz se dezlantuie si ea, alaturi de partenerul ei de viata si de film, intr-un joc de o naturalete naucitoare. Cand s-a terminat filmul as fi vrut sa-l pun de la capat, sau de la mijloc incolo, atat de mult imi placuse. Nu neaparat Liz, cat Richard. Nu cred ca un alt Marc Antoniu ar fi fost la fel de indragostit ca el, atat de subjugat de frumusetea Cleopatrei ca el, atat de temperamental ca el.


Credeam ca jocul se datora faptului ca se indragostise de Liz. Apoi, dupa cateva zile, am revazut filmul Anna celor o mie de zile, care relateaza romantat povestea de dragoste dintre regele Henric VIII al Angliei si Anne Boleyn, cea de-a doua sotie, dintre cele 6 cate a avut acest rege afemeiat. Si am regasit un acelasi Richard Burton pasional, dar si dictatorial, si plin de prejudecati, si tinut la respect de o Anne (Genevieve Bujold) care descopera gustul puterii si il subjuga total pe rege, de la care pana la urma obtine totul, adica numele de regina.
Forta dramatica pe care o emana Richard este foarte intensa, parjoleste totul in jur, si este greu sa joci alaturi de el, sa-i dai replica, si sa te mai si distingi ca o voce clara, ca un personaj de aceeasi talie cu cel jucat de actor.

Daca incerc sa caut un nume de azi care sa-i semene, nu cred ca gasesc. Azi avem efecte speciale, si mult mai putin talent dramatic. Atunci numele actorilor din rolurile principale erau un gir ca filmul avea sa fie bun. Uneori ajungea chiar si numai numele regizorului, iar daca protagonistii erau cvasi necunoscuti, nu peste mult timp ei deveneau celebri.

De aceea veti mai gasi povesti despre filmele vechi prin pulberea de stele.



marți, 1 mai 2012

De Traiani et Paulus

Toata lumea vorbeste despre statuia lui Traian din fata Muzeului de Istorie din Bucuresti. Dau si eu un search pe net, vaz statuia si nu prea pricep. Drept e, ca nu ma pricep la arta, ca un cunoscator.
Ce as avea de spus, e ca din cate stiu, romanii au fost un popor civilizator, au cucerit teritorii, dar nu au distrus, dimpotriva, au lasat in urma cetati, castre, drumuri, apeducte, au adus cu ei, pe unde au trecut, o civilizatie intreaga. Si atunci de ce sa reprezinti un imparat care a adus civilizatia pe aceste meleaguri, in curu' gol?!?!??! Acum sculptorul nu mai este, e decedat din 2008, si citesc ca aceasta statuie este o copie a aceleia originale care se gaseste la Roma.

Ma rog!... Si ce parascovenie e aia cu lupoaica si sarpele (dragonul, de fapt, simbolul dacic, noi zicem ca e lup, dar altii zic ca e dragon, si tare mi-e ca au dreptate:) ) uniti ca niste gemeni siamezi din India sau Pakistan, la cap?!

Si intreb si eu: de ce pe scari, nene ?!??!?! Nici pe trotuar, nici la intrare, pe scari!!

Deh! Ganduri de femeie, nu ma luati in seama :)

Ce e cu Paul? Cum care Paul? Lambrino, care altul? Ce legatura are cu Traian? S-ar putea sa vedem peste vreun an jumate, asa. Aaaa, si deocamdata sunt cumetri. Aveti dreptate, nu cu imparatul, cu ălălalt Traian.
Asta-i tot de pe net. Da' orsicum, Paul, bre ??!?!?!?

Ma duc sa pun patrunjelul in ciorba. Va pup! :*

luni, 23 aprilie 2012

Despre biserici si printese urbane

Acum câteva zile am găsit un blog care mi-a plăcut. Asta: printesaurbana.ro . Inca nu il adaug in blogroll pt ca aici unde ma aflu, adicatelea in camera mea de cămin, încă nu merge conexiunea internet după vacanta, nu știu de ce, si de pe amărâtul asta de bluetooth nu știu nici dacă postarea asta se va încărca.

Si cum răsfoiam blogul tinerei doamne, am nimerit pe o postare despre mersul la biserica si despre credința. M-au năpădit niscai amintiri, si am fost de acord cu prințesa, ca la bisericile ortodoxe miroase naspa, e relativ întuneric în asa fel încât de multe ori lăcașul respectiv seamănă cu o peșteră, ca sa nu mai zic de unii preoți care te fac sa nu mai intri ever într-o biserică, cel puțin nu ca sa te spovedești lor.

Nu voi uita niciodată ziua în care, după o relație nepotrivita, m-am dus sa-mi curat sufletul de umbra vinovăției și durerii, iar preotul căruia ma spovedeam, m-a sfătuit sa-mi caut un coleg de serviciu și sa mi-l fac prieten. Am întors ochii către el, de sub patrafir, uluita ca in loc de canon bisericesc, el ma arunca direct în vâltoarea celor lumești. Ma rog, nu știu de ce mi-a spus asta si n-o sa înțeleg ce l-a determinat sa-mi dea un asemenea răspuns. Eu venisem la biserica sa-mi caut liniștea sufleteasca. A fost ultima oara când m-am spovedit, atunci demult, cu zeci de ani in urma. Probabil o voi mai face odată, cândva, înaintea unui Mare Portal in fata căruia ajungem toți. Sau... cine știe? poate voi întâlni si eu preoți cu mintea înțeleaptă si vorba chibzuita, care sa nu ma alunge din lăcașul Domnului, ci sa ma determine sa revin.

Si eram cat pe ce sa zic ca sunt vreo 10 ani de când nu am mai dat pe la biserici, după care mi-am amintit ca de fapt, intru cu placere in toate catedralele pe care le întâlnesc in calea mea, in călătoriile mele prin  lume. E drept, alea-s catedrale catolice, dar la urma urmei, Dumnezeu e unul, si e peste tot, indiferent de modalitatea aleasa de comunitățile religioase de a-si exprima credința in Divinitate.

Iar la sfârșit, pentru a ilustra cumva articolul, aș fi pus o poză cu interiorul aurit al catedralei din Melk, acolo unde Umberto Ecco a scris "Numele trandafirului". Dar o voi pune când internetul de mare viteză va reveni. Dacă va reveni.

vineri, 20 aprilie 2012

A noua poarta

The ninth gate e un film cu Johnny Depp. Nu stiu ce inseamna pt voi numele lui, dar pentru mine este o garantie ca filmul depaseste mediocritatea.
Iar A noua poarta e un film cu suspans, actiune, crime, si oarece magie.

Dean Corso, un anticar profesionist, dar motivat doar de bani in munca sa, este contactat de un bogatas, Balkan, care detine o carte de magie scrisa la 1666. Acesta stie ca in lume mai exista doar inca 2 exemplare si doreste sa stie care din cele 3 carti este cea autentica. Dean porneste la drum, dar de la bun inceput apar pericole. Chiar inainte de a pleca spre Paris, locul unde se gaseste unul dintre exemplare, asociatul lui este ucis intr-un mod misterios. In acel moment, el doreste sa se retraga din misiune, dar Balkan nu-i permite acest lucru si ii da un bonus consistent ca sa accepte.

Cautarile sale coincid cu un drum al purificarii spirituale, al unei transformari alchimice de care Dean nu este constient. In fiecare exemplar din carte gaseste imagini, dar numai cele semnate LCF (adica Lucifer) sunt cele adevarate, restul sunt doar piste false. Cum in fiecare exemplar, alte desene sunt semnate LCF, iar celelalte sunt desenate de autor, Dean este nevoit sa compare toate cele 3 exemplare ca sa gaseasca desenele originale, prin a caror magie cel vrednic de aceasta putere, va pasi prin cea de-a noua poarta si va materializa pe Diavol pe Pamant.

Catre finalul filmului, Dean se intalneste intr-un castel vechi si parasit cu Balkan, care dorea sa fie el beneficiarul final al magiei cartii, dar nici unul nici celalalt nu stiu ca ultimul desen nu este cel autentic in nici unul dintre exemplare. Balkan face un cerc de foc in jurul sau, convins fiind ca flacarile nu-l vor nimici, si incearca sa-l omoare pe Dean, dar flacarile il cuprind, si pana la urma anticarul este cel care il scuteste pe Balkan de suferinta cu un glonte.

Fata care il urmareste de la inceputul calatoriei pe anticar, si a carei identitate nu va fi dezvaluita, ii indica lui Dean locul unde se gaseste ultimul desen adevarat, si acesta, desi nu-si dorise asa ceva, devine cel care paseste pe a noua poarta.

Sa mai spun ca filmul a fost realizat in 1999 si a fost regizat de Roman Polanski. De altfel, tot un nume care asigura o calitate buna a unui film.


miercuri, 18 aprilie 2012

Elizabeth - the golden age

Un film istoric despre o parte a domniei aceleia careia i s-a mai spus si Regina Fecioara: Elisabeta I a Angliei. Un film de 5 stele, produs in 2007, cu Kate Blanchett in rolul reginei si Clive Owen in rolul corsarului Walter Raleigh.

 sursa foto:http://www.erasofelegance.com/

Detaliile fine, de la acuratetea costumelor epocii pana la interioarele care reproduc sali ale castelelor vremii, incercarea, reusita, de altfel, de a prezenta o Elizabeth femeie, care are remuscari cand Maria Stuart a Scotiei este decapitata din ordinul ei, Elizabeth femeia care devine geloasa pe verisoara si prietena sa, Bess, cand afla ca s-a casatorit cu favoritul ei, corsarul Walter, pe care de altfel il ridicase la rangul de Sir ca sa-l tina aproape de ea, asadar imaginea unei femei obisnuite, normale, care vine uneori in contradictie cu Elizabeth regina, care nu trebuie sa uite ce datorie are fata de poporul sau si care trebuie sa faca tot ce-i sta in putere sa aduca mai binele printre supusii sai, recomanda filmul ca pe unul de vazut, pentru iubitorii genului.

marți, 17 aprilie 2012

Vrajita

Adica Enchanted.
Un film al caselor de productie Walt Disney.
Incepe ca o Alba ca Zapada pe repede inainte si se termina ca o Cenusareasa.
La mijloc, este lumea reala, cu oameni in carne si oase. La capete, desen animat. Un film amuzant, relaxant, nu doar pentru copii, de vacanta.

Ea, Giselle, il intalneste pe printul Edward si, fulgerati de iubire, decid sa se casatoreasca a doua zi. Mama printului, pt a impiedica acest mariaj o trimite pe Giselle in lumea reala, "unde nu exista finaluri fericite", zice ea.
Fata ajunge la propriu, si mai apoi la figurat, in bratele unui tanar avocat divortat, cu un copil, si cu o relatie care scârţâie. Printul Edward, veverita Pip, apoi un apropiat al reginei, si in sfarsit insasi regina, vin si ei in lumea reala, unii, pt a o gasi si salva pe Giselle, altii pt a o gasi si omorî cu binecunoscutul mar otravit.

Dar lucrurile nu se mai petrec ca in basme, Giselle se ataseaza pe nesimtite de avocat si de fetita acestuia, printului i se cam aprind calcaiele dupa Nancy, prietena avocatului, si pana la urma totul se termina cu bine: Giselle ramane in realitate, alaturi de avocat, Printul pleaca cu Nancy in lumea basmelor, regina dispare din ambele peisaje, si fiecare obtine ceea ce si-a dorit.

La prima vedere, un film fara pretentii. Dar daca printul si cu avocatul pe de o parte, iar Giselle si Nancy pe de alta parte, sunt doua faţete ale acelorasi doi oameni implicati intr-o poveste de iubire, putem despica firul in patru, la nesfarsit, despre cum se ajunge la un compromis intr-o relatie, fiecare la ce renunta si ce scoate la iveala, pt ca lucrurile sa mearga bine. Dar nu despre asa ceva imi propun sa vorbesc azi. Las basmul si farmecul lui intact, pt ca cel putin pt mine e inca vacanta saptamana asta :)



sâmbătă, 14 aprilie 2012

Jocuri


Acum câtva timp au venit pe la noi rudele noastre din Italia. Au o fetita de 9 ani, și neștiind ce să-i ofer, i-am arătat poze din excursii, dar ea voia calculatorul, messengerul. Am lăsat-o pe mess... a stat câteva ore nedezlipită de monitor.

Apoi mi-am amintit cum era când aveam anii ei. Cum mă jucam în curte cu verișoarele mele sau cu alți copii, jucam volei, săream coarda, jucam badminton, șotron, de-a v-ați ascunselea și preferatul nostru, pe seară, jocul Țările. Era un joc asemănător cu voleiul, doar că fiecare își alegea o țară și arunca mingea strigând numele altei țări. Cel nominalizat astfel trebuia să o prindă, altfel era depunctat și până la urmă era scos din joc. Câștigător era cel care reușea să prindă mingea ori de câte ori era strigată țara pe care și-o alesese. Ce ciudă îmi era când Franța era luată de vară-mea de la Iași :))))))))

În fiecare zi murdăream o rochiță, de atâta zburdat pe străzi neasfaltate, în fiecare zi mă jucam și în nisipul din curtea mea, ciufuleam găinile, mă hârjoneam cu Lăbuș, câinele și cu Mosorel, pisoiul meu alb cu pete gri, apoi, când voiam să joc tenis de perete (cu peretele jucam, uneori) îmi puneam musai fustița albă de tenis, luată de la mare, de la Mamaia, într-o vară.

Iarna jucam țomanap, aveam patine, mergeam la patinoarul făcut pe terenul de sport al unui liceu azi de elită. Adevărat, iarna nu prea ieșeam pe afară, dar vara, nu avea ziua destul ore pentru căt de mult eram în stare să ne jucăm.

iar azi? Mess, facebook, ...... nu știu ce să zic. Bune sunt și abilitățile astea, dar totuși, prea multă tehnologie și prea puțină comunicare adevărată.




Mania titanilor.

Wrath of the Titans. Probabil o urmare a filmului Clash of the Titans, pe care nu l-am vazut inca.
Filmele pornesc de la mitul referitor la razboiul zeilor cu titanii, si inainte de a-l vedea, parca imi treceau aievea pe ecranul mintii imaginile formate in copilarie, pe cand citeam, pe sub plapuma, la lumina lanternei, Legendele Olimpului de Alexandru Mitru. Dar filmul, e mai mult de actiune, mai mult o poveste care n-a fost spusa pana acum, a titanului Kronos care soarbe puterile zeilor ca sa ii poata invinge. Pana la urma zeii, ajutati de Perseu, fiul lui Zeus cu o muritoare, inving forta oarba inmagazinata in Kronos.

Aluziv, as zice ca legenda povestita in film se refera la eruptia catastrofala a vreunui vulcan. Poate ca intr-adevar luptele cu titanii din legendele Olimpului ilustreaza in mod epic formarea si distrugerea vreunui vulcan din vechime.

Dar Tartarul legendelor nu era munte, ci o inchisoare grozava in care erau aruncati cei care-l suparau pe Zeus, o inchisoare sora cu Iadul, pt ca si sufletele celor rai erau trimisi acolo sa se chinuie. Iar Kronos era numele grecesc al lui Saturn, al zeului timpului, si nu al vreunui titan imbatat de putere.

Dar daca tot e vacanta, merge de vazut si acest film.

sursa foto: collider.com

joi, 12 aprilie 2012

Cum alegi costumul de baie

Mereu mi-au placut hainele albe. Nu as sti foarte exact de ce. Maică'mea ma imbraca in alb, intr-adevar, de cand eram mica. Poate asta sa fie motivul pentru care mie albul-crem mi se pare una dintre cele mai elegante culori.

Acum, când e aproape vară, firește că orice rochie albă ori deschisă la culoare este potrivită, dar oare la fel stă treaba și cu costumul de baie? Nu e prea transparent un costum de baie alb?

Costumul de baie se alege in funcție de mai multi factori, printre care unul important este forma corpului (tip pară, măr, clepsidră sau dreaptă). Dacă ai bustul mai mare decât șoldurile, atunci ești tipul măr, și ți se potrivește un costum de baie întreg adânc răscroit pe coapse. Dacă vrei să ascunzi zonele mai proeminente, folosește un costum uni, iar dacă vrei să evidențiezi anumite zone, folosește culori vii și drapaje în zonele respective.

Corpul de tip clepsidră, adică acela perfect, poate suporta orice fel de costum de baie, fie el întreg, fie în două piese, pastel sau mai sobru, mai decoltat sau mai clasic.

Dar până la urmă, important este să te simți bine la plajă, să te bronzezi așa cum vrei, și să nu faci notă discordantă cu restul lumii din jurul tău.

marți, 10 aprilie 2012

Barbarella

Cand eram copil, si plangeam pe la chioscurile de ziare sa-mi dea si mie "tanti" un exemplar din revista Cinema, de multe ori in articolele despre Jane Fonda gaseam referiri la filmul Barbarella, lansat in 1968, si regizat de celebrul Roger Vadim, pe atunci sotul protagonistei.
Am ramas cu impresia ca trebuie sa fie ceva film de referinta in filmografia actritei si a regizorului, desi niciodata nu era nici macar un pic povestit subiectul, doar din cele cateva poze se intelegea ca e vorba de un film s.f.

In weekend am vazut si eu filmul. Am vrut sa spun ca-i foarte prost, apoi naiv, dupa care nu am inteles in ce categorie sa-l incadrez: s.f., soft porn (oare am zis prea mult? sa fi fost doar un gen de sexy?), banda desenata ecranizata? Sau poate un pic din toate. Pare a fi un film facut amatoristic din multe puncte de vedere. Dialogurile sunt de tot rasul, actiunea asisderea, sa nu mai vorbim de personajul Barbarella, care desi are nu-stiu-ce grad de astronaut, e proasta de rage.

Ieri am cautat pe wikipedia si am aflat ca Barbarella a fost intr-adevar un film facut dupa o serie de benzi desenate, ca intr-adevar subiectul benzilor desenate continea elemente tip adult-story si ca a fost un dezastru de box-office si de critica. Asta m-a mirat. Ma gandeam ca poate acum 40-45 de ani publicul ar fi gustat cat de cat filmul. Scenele care fac referire la sex se justifica, daca ne gandim ca filmul a fost lansat in plina revolutie sexuala, in perioada cand la Woodstock se adunau sute de mii de tineri, adepti ai curentului hippy/flower-power, care se drogau in grup, faceau de toate in grup, dar erau non violenti, venind acolo ca sa asculte si sa vada trupele rock ale vremii si ca sa demonstreze ca desi sunt intr-un numar impresionant, sunt pasnici. Erau anii cand pe tricouri scria Make love not war. Era in plina desfasurare razboiul din Vietnam. Asadar tabloul social era atat de complex incat un asemenea film ar fi reprezentat o picatura de relaxare in tensiunea de zi cu zi.
Si totusi, Barbarella, femeia astronaut, care calatoreste prin spatiu si experimenteaza iubirea carnala in felurite modalitati cu cine o vrea, a fost un film respins de public, atunci, ca si - cel mai probabil - acum.

Dar asa, daca va intereseaza filmele vechi si nu aveti ce face timp de o ora si ceva, merita sa aruncati o privire la film in timp ce stati pe mess cu prietenii.

sursa foto: http://www.larkcrafts.com

duminică, 8 aprilie 2012

Jurassic Park, sau cand era gaina raptor

Zilele astea am vazut si eu, in sfarsit, toata seria din Jurassic Park. Al treilea episod al seriei, mi-a placut mai putin. Eu nu prea sunt adepta filmelor cu mai mult pac-pac (ma rog, ronţ-ronţ, in cazul de faţă) decât idei care te pun pe gânduri. Si nu pot spune ca primele doua filme ale seriei nu mi-au satisfăcut gustul, prin povestea unui excentric cu bani care incerca sa readuca la viata, prin clonare, niste exemplare de dinozauri, si pe care ii pune sa traiasca laolalta intr-un habitat izolat total - o insula - dupa care doreste sa faca o afacere turistica si sa castige bani. Fara sa se gandeasca ca lucrurile pot scapa de sub control, fara sa aiba habar ca la un moment dat "natura va găsi o cale" (de a perpetua speciile) chiar daca stiinta lui il asigura ca o clona nu se va putea reproduce niciodata, isi pune in aplicare planul. Insa asa ca-n filme, (sau poate ca-n viață?) totul evolueaza dupa legi proprii, iar planurile savantului sunt date peste cap. Pericolul paște chiar omenirea, iar din primul episod, care-ti pune intrebari, care este cu adevarat interesant, pana la ultimul, nu mai ramane nimic decat goana nebuna dupa supravietuire, a ambelor specii, oameni si dinozauri.

Insa inca un merit al seriei este acela ca m-a facut sa caut prin pozele gugăleşti dupa Tyrannosaurus Rex si Velociraptor, ca sa constat - vizual vorbind - ca nu ar fi exclus ca pasarile de azi sa provina din specii de dinozaur terestre, poate chiar din acei raptori, si nu din mult pomenitul, prin cartile de specialitate, Archaeopteryx, care se pare ca a fost o linie evolutiva care s-a stins pur si simplu.
Asa ca acum am destule intrebari fara raspuns: daca pasarile de azi se hranesc cu seminte, oare raptorii chiar erau carnivori? :)))) Daca dincolo de cele doua milioane de ani ale extinctiei lor, fosilele de dinozauri nu se mai gasesc in straturile geologice, asta inseamna ca au disparut, sau ca s-au produs niste mutatii genetice in lanţ care au grabit evolutia si transformarea lor in altceva? :)

Nu stiu eu din astea. Dar ma gandesc ca tare-mi place carnea de "dinozaur" la cuptor. :)))))  Si cand te gandesti ca acum 65 de milioane de ani precis ar fi fost invers, daca ar fi trait oameni pe vremea aceea.

Alaturi, o poza care-mi sustine teoria imaginara. O sa ziceti ca e un desen. Da, e un desen. Dar e de pe Wikipedia raţa asta, sau gîscă, ma rog...  :)

de aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Velociraptor  dati scroll paginii pana ajungeti la ea.  Si ganditi-va de doua ori la ce aveti in farfurie cand mancati piept de pasare la gratar :D

vineri, 6 aprilie 2012

Hunger games

sursa foto: 9am.ro
Intr-un viitor neprecizat lumea este condusa de a o mana de oameni care au libertate totala, dar care nu lasa celor multi mai nimic, nici macar speranta.

Oarecum inspirate din jocurile antichitatii, combinatie de jocuri olimpice si lupte de gladiatori in arena, in acea societate viitoare se organizeaza anual niste jocuri numite ale foamei in care sunt inscrisi cate 2 jucatori din fiecare district (12 la numar) si pana la urma ramane un singur castigator.
Nimic neobisnuit pana aici, insa jucatorii sunt trasi la sorti dintre membrii districtelor si castigatorul este de fapt cel care supravietuieste, pt ca restul mor in timpul probelor. Arena o reprezinta un soi de zona deluroasa, cu paduri, ape, animale, cam asa, ca intr-o jungla, dar de undeva, dintr-o sala de comanda, cei care au inventat acest joc materializeaza in spatiul reprezentat de arena, cu ajutorul unor softuri informatice, vietati ori la alt gen de obstacole care au menirea de a-i extermina pe jucatori.

Mie personal nu mi-a placut ideea unei astfel de societati, in care o dictatura poate sa ia asemenea proportii impinse dincolo de absurd. Desi nu poti sti niciodata ce are viitorul de adus pentru urmasii nostri.

Dar filmul merita vazut, fie si doar pentru efectele speciale bine realizate, pentru unghiurile de filmare bine gandite, chiar daca povestea are, pe alocuri, unele scapari. Ma intreb si acum, daca protagonista avea puteri paranormale, si putea sa emita foc, de ce nu si le foloseste? :))

Pentru amatorii genului thriller, s.f., actiune, ori chiar un soi de distopie amestecata cu un strop de politic fiction, e un film de vazut.



miercuri, 4 aprilie 2012

In time sau cand timpul chiar inseamna bani...

In time/In timp, filmul. Undeva, intr-un viitor nu foarte indepartat, oamenii traiesc linistiti doar pana la 25 de ani, moment in care ei nu mai imbatranesc din punct de vedere fizic. Dupa aceea, li se activeaza un ceas, cu afisajul pe antebrat, in care au la dispozitie inca un an de viata. Restul, trebuie sa si-l procure, daca vor sa traiasca.

sursa foto: www.cinemarx.ro

In loc de bani, "moneda" de schimb este timpul si fractiunile lui. Cei saraci traiesc de pe o zi pe alta, sau de la un "salariu" - platit in ore, zile sau saptamani - la altul, in schimb bogatii sunt nemuritori. Daca ceasul ajunge la zero, se produce un stop cardiac, deci nu ai nici o alta optiune decat sa faci timp cumva, sau sa-l imprumuti de la banca. Banca de timp, evident. Cu 30 sau chiar 37 % dobanda :)  In lumea aceea de obicei saracii mor pe strada, cazand din picioare, cu ceasurile de pe brat pe 0.

Povestea de suprafata a filmului este una oarecum subtire: Will Salas, un tip din ghetouri care abia isi duce zilele este acuzat pe nedrept de o crima si de furt de timp. Pana la urma insotit de frumoasa fiica a unui miliardar - adica nemuritor - reuseste sa dea peste cap sistemul, redand timp celor saraci.

In rolul principal, Justin Timberlake. Pe mine insa m-a atras mai mult rolul cronometrorului (un soi de detectiv sau agent de fisc) jucat de Cillian Murphy.

Si cel mai mult mi-a placut ideea de baza, a banilor transformati in timp.


duminică, 1 aprilie 2012

Undeva, candva....

Va mai amintiti de acest titlu? Era un film, realizat in 1980, cu Christopher Reeve (Superman) si Jane Seymour in rolurile principale.
Eram pustoaica la vremea aceea, dar am gustat din plin povestea de iubire a celor doi indragostiti, ea, o actrita celebra in primii ani ai secolului al XX-lea, el, un dramaturg al anilor '70, care se intoarce in timp ca sa o intalneasca pe ea.

Tin minte ca atunci mi s-a parut bizara povestea ceasului: ea, batrana, vine la el sa-i dea acel ceas, spunandu-i totodata "Intoarce-te la mine!". El, se intoarce in timp, si cand, dupa cateva zile de fericire, gaseste moneda din 1979 si aproape instantaneu revine in timpul caruia ii apartinea, uita ceasul acolo, in 1912. Deci, cui apartine, de fapt, ceasul? :)

Am revazut acum cateva zile filmul, cu aceeasi placere ca si la 18 ani, ceea ce rar mi se mai intampla. Insa de data asta a aparut o noua intrebare: cine este protectorul Elisei, cel care stie tot despre cariera ei si despre ce urmeaza sa i se intample? :)

Filmul nu da un raspuns la aceste doua chestiuni, si bine face. Putin mister nu strica povestii de iubire, care dincolo de frumusetea ei, nu are prea multa noima, chiar daca in final, Richard moare, probabil neputand suporta gandul ca va trebui sa traiasca o viata fara Elise, sau poate datorita epuizarii psihice datorate calatoriei in timp.

sursa foto: www.cinemagia.ro



luni, 26 martie 2012

Apa sau Cola?

primita pe email.

În multe state din SUA angajaţii de la direcţia de drumuri păstrează mereu 10 litri de Coca Cola pentru a elimina sângele de pe şosele din urma unui accident rutier...

 Dacă introduci un biftec într-un recipient cu Coca Cola, biftecul se descompune în 48 de ore...

 Pentru a curăţa  closetul, e de ajuns să se toarne conţinutul unei cutii de Coca Cola şi se lasă timp de 30 de minute, apoi se dă drumul la apă (Acidul citric din Coca Cola curăţă porţelanul)...

 Pentru a înlătura oxidul de pe suprafeţele cromate, trebuie doar să le freci cu o bucată de folie de aluminiu mototolită şi îmbibată cu Coca Cola iar petele vor dispărea...

Pentru a curăţa clamele bateriei auto, toarnă peste ele un pic de Coca Cola iar bulele se vor evapora...

 Pentru a slăbi un şurub oxidat, pune o cârpă umezită cu Coca Cola timp de câteva clipe şi şurubul va ieşi fără probleme...
 Pentru a îndepărta oxidul de pe uneltele tale, aplică pasul anterior şi oxidul va dispărea...

 Pentru a desprinde orice fel de hârtii, chiar gumă sau silicon, lipite pe orice suprafaţă de sticlă, aplică aceeaşi operaţie anterioară...

 De asemenea, e util pentru a curăţa parbrizul maşinii tale  când se murdăreşte pe drum.

Ingredientul activ al băuturii Coca Cola este ACIDUL FOSFORIC, al cărui ph este 2.8, suficient pentru a dizolva un cui în 4 zile.
 Acidul fosforic este foarte dăunător pentru calciul din oase şi reprezintă unul dintre cei mai de seamă vinovaţi de creşterea osteoporozei.
În corpul tău determină pierderea sărurilor minerale din oase, acest lucru înseamnă că calciul nu este absorbit în mod adecvat de organism, ducând la slăbirea oaselor şi prin urmare, creşte posibilitatea de a avea fracturi.
Combinaţia acestui acid cu zahărul îngreunează absorbţia fierului, ceea ce poate provoca anemie şi facilitează apariţia infecţiilor, în special la copii, bătrâni şi gravide.

Băutura Coca Cola conţine şi gaz carbonic  care, după AMEDEC, este un ingredient care provoacă “viciu psihologic”.
Conţine o substanţă ‘potenţial vicioasă’, cofeina, care dacă se ia în cantităţi mari (de la 400 la 600 mg.) poate cauza insomnie, tahicardie, dureri de cap şi chiar stări de nelinişte. O cutie de Coca Cola conţine aproximativ 50 mg. de cafeină.

Mai conţine şi un aditiv numit e-150, asociat cu deficienţă de vitamina B6 care este importantă pentru asimilarea proteinelor de către organism şi pentru a avea un sânge sănătos; lipsa acestei vitamine poate duce la anemie, depresie şi confuzie, între alte simptome, pe lângă faptul că generează o activitate exagerată şi un nivel scăzut de glucoză din sânge.

Odinioară diabetul se găsea numai la pacienţii adulţi, însă în ultimul timp s-a observat o creştere a cazurilor acestei boli la copii şi adolescenţi cu exces de greutate.

Iar acelora care cred că pot rezolva problema cu un “coca light”, le dam o altă veste: există studii ştiinţifice care arată că consumul înlocuitorilor de zahăr, sau zahărul sintetic în cantităţi mari, provoacă leziuni cerebrale, pierderi de memorie şi confuzie mentală (după AMEDEC). Substanţa care cauzează aceste afecţiuni se numeşte aspartam iar cercetătorii susţin că ar putea duce la dezvoltarea bolii Alzheimer. În plus, au arătat că componenţii chimici ai "aspartamului" au alte consecinţe grave dacă se consumă excesiv, cum ar fi leziuni ale retinei şi sistemului nervos.

Acum intrebarea e: ce preferi, apa sau Coca Cola?

vineri, 23 martie 2012

Despre colesterol

COLESTEROLUL - CEA MAI MARE INSELACIUNE A SECOLULUI ?

Colesterolul, o problemă ? 
Mijloacele media au introdus o adevărată anxietate generală: teama de colesterol.
Oameni de o splendidă sănătate telefonează la cabinet şi cer, cu o voce tremurândă programare pentru "colesterol".
Buletinul de analize le adânceşte angoasa, aducându-i pe marginea disperării. "Am două sute. E grav, dom' doctor ?"  
Răspundem: nu, nu este grav.
Valoarea normală a colesterolului în România este 280 mg la 100 de ml de sânge.
Dacă este aşa, cum s-a ajuns totuşi că marea majoritate a laboratoarelor tipăresc buletine de analize pe care deja valori de 181 de mg % sunt trecute ca anormal de mari ?
Ei bine, aici este o altă poveste. Una discret ruşinoasă pentru tagma noastră medicală, dar care totuşi trebuie spusă.    

Secretul este că scăderea valorii normale a colesterolului în sânge a urmat o curbă paralelă şi cu puţin ulterioară descoperirii unor medicamente care au proprietatea de a scădea colesterolul.
Astfel, în anii '80, singurul medicament cu această proprietate principală era acidul nicotinic.  
Acesta era foarte ieftin şi, dealtfel, avea reacţii adverse importante, care îl făceau de utilitate atât de restrânsă, încât era departe de a trezi interesul firmelor de medicamente.
De aceea, cei care vor deschide orice carte de medicină anterioară anului 1980, vor citi acolo valoarea normală a colesterolului, care este de 280 mg %, aşa cum am spus. Intervalul 260-280 mg % impunea atenţie şi regim, dar nu tratament medicamentos.
Odată cu descoperirea unor medicamente mai specifice, care scad colesterolul în mod mai eficient, mai scumpe şi aflate sub patent, interesul firmelor de medicamente pentru această clasă a crescut enorm.
Cum numărul pacienţilor cu hipercolesterolemie reală era mic, specialiştii în marketing au făcut diferite socoteli, din care a reieşit că, dacă valoarea normală ar coborî de la 280 la 260 şi medicilor li s-ar induce ideea că este neapărat nevoie de tratament medicamentos cronic peste această valoare, firmele producătoare ar avea numai de câştigat.
Cum, cel puţin oficial, valorile normale din fiziologie nu sunt stabilite de firmele de medicamente, ci de medici în baza unor studii, au început a se întruni "vârfurile cercetării medicale", mai întâi în congrese o dată la doi ani prin capitale europene, mai nou în congrese anuale prin locaţii mult mai exotice.  

La astfel de "întruniri ştiinţifice mondiale", de regulă însoţite de un bogat program cultural-artistic (de la degustări de licori la safari) există deja obiceiul ca medicii participanţi să prezinte lucrări "ştiinţifice", în care se pretinde, folosindu-se cu multă măiestrie posibilităţile largi ale statisticii, că valorile normale sunt mai mici decât se credea, că există riscuri serioase pentru sănătate la valori care ar fi fost O.K. înainte de congres, că aceste date noi ridică serioase probleme de sănătate publică etc.   
Să mai observăm că ceea ce este valabil pentru colesterol este valabil şi pentru valoarea normală a tensiunii arteriale şi (în măsură ceva mai mică) pentru glicemie.
Extrapolând, putem prevedea încă de pe acum că, dacă mâine va apărea un medicament care să modifice grupa sangvină, poimâine o mare parte dintre cititorii acestei pagini vor afla că suferă de o grupă sangvină de-a dreptul toxică.
Tratamentul hipercolesterolemiei
Dacă valoarea colesterolului este până la 260 mg %, nu este necesar nici un tratament, aşa cum am spus mai sus, deoarece nu putem vorbi de hipercolesterolemie în această situaţie.  
Dacă valoarea colesterolului este între 260 şi 279 mg %, este recomandabilă ţinerea unui regim cu evitarea excesului de colesterol, împreună cu repetarea determinării colesterolului şi a fracţiilor sale (raportul HDL versus LDL, dacă nu a fost făcut)  

Dacă valoarea colesterolului este între 280 şi 299 mg % este necesar un regim hipocolesterolemiant, cu evitarea smântânei, untului, laptelui gras, cărnii grase şi cu limitarea numărului de gălbenuşuri la 4 pe săptămână (albuşurile nu conţin colesterol). \
Se recomandă un regim bogat în peşte (minimum 2 kg pe săptămână) şi folosirea cu generozitate a cimbrului şi usturoiului.
Toate fructele sunt indicate, dar merele ocupă primul loc în această privinţă.
Din 6 în 6 luni se face evaluarea rezultatelor regimului, dozându-se atât colesterolul total, cât şi fracţiile lui.  
Dacă valoarea colesterolului este de 300 mg % sau peste, recomand tratament medicamentos.
De regulă cu Vasilip o tabletă de 10 mg pe zi imediat înainte de masa principală, sau o altă schemă în funcţie de datele culese la consultul medical.
Reevaluare după 3 luni, pentru a vedea dacă dozele sunt eficiente. 
Tipuri de întrebări frecvente:
Am colesterolul 245, buletinul de analiză îmi dă această valoare în chenar negru şi în dreptul ei scrie: "above normal range".
Şefa laboratorului, când mi-a înmânat buletinul de analiză, m-a rugat să stau jos.
Vecinii şi cei din familie sunt îngroziţi de cât de mult colesterol am, iar medicul cardiolog mi-a prescris să iau 6 tablete de Sortis pe zi, spunându-mi că în caz contrar am să fac infarct. 
Ce este de făcut ?
Răspuns: dacă încă nu aţi citit articolul acesta, citiţi-l.
Laboratorul dă valorile normale în funcţie de ce valori normale se introduc cu ajutorul tastaturii, nu în funcţie de valorile medii a unui grup de 85, 90 sau 95 % dintr-un eşantion considerat sănătos, aşa cum ar trebui, potrivit unei definiţii ştiinţifice a "normalului".
Vecinii şi cei din familie sunt victimele campaniilor media, iar cardiologul ar vrea să primească invitaţie şi sponsorizare şi la congresul de anul viitor de la  Ouagadougou  .
Dacă nu credeţi toate acestea, intraţi în primul anticariat şi uitaţi-vă în orice carte de medicină anterioară anului 1980 şi vedeţi cât este colesterolul normal. 
Am auzit că uleiul de porumb nu conţine colesterol, e adevărat ?
Răspuns: nici un ulei nu conţine colesterol, deoarece plantele nu sunt capabile să sintetizeze colesterol ca atare.
Deci, orice fruct sau legumă sau cereală este la fel de bună din punctul de vedere al regimului în cazul unei hipercolesterolemii, iar un număr mic de plante sunt în mod deosebit indicate, de exemplu: merele, usturoiul, cimbrul.
Este esenţial să nu mâncaţi de loc: carne grasă şi smântână şi să mâncaţi cât mai puţine gălbenuşuri de ou, care sunt saci cu colesterol. Dimpotrivă, peştele este foarte indicat. Orice fel de peşte şi cu precădere, în mod paradoxal, peştele gras.

Deşi laptele şi multe brânzeturi conţin colesterol, ele nu cresc în mod semnificativ colesterolul dacă sunt folosite în cantităţi prudente. 
Tratamentul medicamentos al colesterolului are reacţii adverse ?
Răspuns: Orice medicament, începând cu banala aspirină, are reacţii adverse.
Cu deosebire un tratament cronic, care se ia cu lunile şi anii, are posibile riscuri.
Aceasta nu înseamnă să nu luăm medicamente de loc, ci să o facem atunci când, în urma unui raţionament medical, medicul nostru consideră că beneficiul scontat este mai mare decât riscul potenţial.
Urmez un regim strict vegetarian, şi totuşi colesterolul meu nu scade sub valoarea de 280 mg %. 
De unde atâta colesterol, dacă eu în ultimele săptămâni am mâncat numai urzici şi mere ?
Răspuns: Această situaţie (relativ rară) în care vă aflaţi se explică printr-o tulburare reală de metabolism.
Aşa cum spuneam, celulele animale sintetizează colesterol, iar cele umane nu fac excepţie. Uneori această sinteză este în exces.
Va trebui să urmaţi un tratament medicamentos, în principiu toată viaţa, tratament în lipsa căruia există un mare risc să suferiţi de una sau mai multe din numeroasele boli favorizate de excesul de colesterol: cardiopatia ischemică, accidentul vascular cerebral, etc. 
Am colesterolul mărit, dar nu suport să mănânc peşte, iar usturoiul îmi face rău. Ce este de făcut ?
Răspuns: În loc de peşte, puteţi folosi numeroasele suplimente alimentare care conţin acizi omega-nesaturaţi, iar în loc de usturoi, încercaţi tablete de usturoi de la farmacie. De asemenea, la farmacie sau la plafar mai puteţi găsi combinaţii din plante pentru ceaiuri hipolipemiante. 
Colesterolul meu total este normal, dar raportul HDL-LDL nu este bun. Ce trebuie să fac ? 
Răspuns: afectarea raportului dintre "colesterolul bun", adică HDL şi "colesterolul rău", adică LDL are importanţă mai ales în cazurile în care colesterolul normal este crescut sau are valori la limită.Deci, în cazul dv nu se poate vorbi de hipercolesterolemie.
O importanţă mai mare acordată peştelui în alimentaţie ar fi indicată, totuşi. 
Mereu aud despre marea problemă a colesterolului crescut. Dar eu am colesterol scăzut, sub limita normală. E vreo problemă ?
Răspuns: nu, deoarece nu există boli care să fie declaşate de prea puţin colesterol, aşa cum există în cazul invers. Totuşi, unele studii sugerează o legătură între colesterolul scăzut (sau la limita inferioară) şi depresie, fără a se putea preciza dacă e vorba de o legătură de tip cauză-efect sau de o corelare de altă natură.       
Dr Mihnea DRAGOMIR Bucureşti, 16 iulie 2008

Completare: toti bolnavii care au murit de inima in ultima vreme au murit cu colesterolul foarte mic. E un adevar dovedit statistic. Colesterolul marit nu produce moartea.

primita pe email


marți, 20 martie 2012

Riscurile navigarii pe net

De ce am lipsit de pe bloguri mai multe zile? Din cauza unui nesimtit de virus numit System check.

Cine stie despre ce-i vorba, isi pune mainile in cap. Iar cine nu stie, va afla ceva mai incolo, pt ca voi reveni cu oarece detalii dupa amiaza.

Cum ziceam, revin cu unele informatii. Acest virus practic nu face prea mult rau calculatorului, daca nu intrati in panica - ceea ce eu nu prea am facut. Ascunde multe fisiere, va spune ca aveti probleme mari cu pc-ul - atat de mari si atat de multe ca eu am suspectat ca este o vrajeala, dar totusi m-am temut. Desktopul apare fara iconiţe, din meniul start nu prea mai aveti ce accesa, si virusul va indeamna sa cumparati un program de pe net. Pe care e bine sa nu-l luati. Nu de alta, dar de aici incolo chiar s-ar putea sa aveti unele probleme, ori sa vi se copieze parola de la contul PayPal, ori chiar sa vi se sustraga informatii din pc.

Pe google gasiti informatii despre cum se scapa de acest virus, in engleza (eu am avut la dispozitie un al doilea calculator si in acest fel am reusit, cu greu, sa scap), iar antivirusul care il baga la carantina este  Malwarebytes . Il aveam pe laptop, dar din pacate, nu-l puteam accesa. A trebuit sa-l descarc din nou, si asa, am scapat de belea. Totusi am sters niste fisiere, si ale virusului si ale Windows-ului, si uite asa, vorba cântecului "Foaie verde băţ/N-ai de lucru, fă-ţi", acum sistemul meu functioneaza oarecum pe avarie.

Cum de a trecut aiureala asta de virus prin bariera BitDefender-ului meu, nu stiu.
Acum, vreau-nu vreau, voi fi nevoita sa-mi instalez iar Windows-ul, pt ca nu merge nici System restore si nici Bit-ul, care imi bloca orice pagina de net infectata :(((((

Asta-i viata, nu?

miercuri, 14 martie 2012

Drumuri europene. Grecia - Acropole


Oriunde te-ai afla în Atena, privirea îți va fi irezistibil atrasă de acest veritabil inselberg de calcar care se ridică la 156 m deasupra orașului, cu delicatele lui coloane de marmură albă ale Parthenonului. Templul Atenei, zeița înțelepciunii și protectoarea orașului căruia i-a dat numele, se distinge clar, mai mult decât orice altceva în imensitatea modernă a clădirilor de azi, pe albastrul cerului, ca un simbol nemuritor al spiritului și geniului omenesc.

Săpăturile arheologice au relevat că această stâncă sacră a fost locuită încă din neolitic, acum 6000 de ani. Treptat așezarea s-a stabilizat și s-a extins. Primele temple de piatră, înlocuindu-le pe cele de lemn, au fost construite în sec. al VI-lea î. Hr.

Parthenonul este celebru în lumea întreagă pentru armonia și simplitatea liniilor sale. Numele îi este dat tot de zeiță. O mai chema Parthenos. Atena Parthenos, fecioara. Coloanele sale dorice, sculptate în marmură de Pendeli au fost ridicate în cinstea zeiței-fecioară, fiică a zeiței Thetys și a lui Zeus, ieșită literalmente din capul său (alegorie splendidă la faptul că înțelepciunea este un atribut al minții), fiică ce a jurat în fața tatălui ei că își va păstra fecioria mereu și că nu se va căsători niciodată.

Templul a fost ridicat pe ruinele a două temple mai vechi și construcția lui a durat 15 ani. Parthenonul nu este singurul templu de pe Acropole, dar e cel mai vizibil de jos, din oraș. Acropolele găzduiesc un complex care începe cu Propileea, continuă cu Parthenonul, apoi templul Atenei Nike, cea victorioasă, Erechtionul, ridicat în cinstea unui rege, după unii istorici, sau a lui Poseidon, după alții.

Mai jos, la poalele Acropolei se găsesc alte temple, teatre antice, muzee, dar și faimosul cartier de lux Plaka, unde turistul de pretutindeni poate găsi covoare, suveniruri, blănuri, taverne, prăvălii, hoteluri, vile, străduțe înguste sau părculețe liniștite.

O zi întreagă merită dedicată acestui loc sacru al grecilor, care peste câțiva ani își va recâștiga frumusețea de odinioară datorită muncii arheologilor și restauratorilor. Iar dacă ați avea doar o zi la dispoziție pentru a vizita Atena, Acropolele ar merita vizitat fără doar și poate. Chiar dacă alte locuri le veți rata. Merită din plin alegerea.

Până la episodul următor, vă spun la revedere și pe curând!









sâmbătă, 10 martie 2012

Papagalul Alex

Azi am gasit pe descopera.ro un articol extrem de interesant. Mai jos dau un citat. Iubitorii de animale nu vor fi surprinsi... si totusi, parca nu as fi zis ca un papagal vorbitor poate fi la fel de inteligent ca un om, dar viata bate filmul.

În cartea „Alex & me”, Irene Pepperberg a dezvăluit cea mai importantă concluzie la care a ajuns după 30 de ani petrecuţi în compania lui Alex: „Cea mai profundă lecţie pe care ne-a dat-o Alex se referă la locul nostru, al Homo sapiens, în natură. Revoluţia cogniţiei animale, în care Alex a jucat un rol important, ne-a arătat că oamenii nu sunt unici, aşa cum am crezut atâta timp. Nu suntem superiori celorlalte fiinţe din natură. Ideea că oamenii sunt diferiţi de restul vieţuitoarelor nu mai are credibilitate. Alex ne-a învăţat că facem parte din natură, nu suntem separaţi de ea. Această noţiune a «separării» a fost o iluzie periculoasă ce ne-a permis să exploatăm toate aspectele al lumii naturale - animale, plante, minerale - fără să ne pese de urmări. Astăzi suferim consecinţele acestei atitudini: sărăcie, foamete şi schimbări climatice. Acesta este darul pe care mi l-a lăsat Alex: mi-a arătat că natura este una singură şi m-a făcut să înţeleg rolul pe care îl jucăm noi în cadrul ei”. 

Cred ca animalele de casă reprezintă un factor important pentru copiii care vorbesc mai greu sau socializează mai greu. Am văzut copii care din ursuzi și triști au devenit vorbăreți, comunicativi, gălăgioși chiar, atunci când a intrat în viața lor animăluțul de care trebuia să aibă grijă.