miercuri, 10 iulie 2013

Iffet, ep. 20

Cemil și Iffet stau pe niște scări, ea plângând. El vrea s-o ducă acasă, pt că e amețită de băutură. Ali Ihsan ajunge la Ahmet și află că soția sa nu este acolo, așa cum îi spusese ea inițial că va merge. Iffet ajunge la Serpil, dar nu anunță pe nimeni unde se află.

episodul următor: Iffet, ep. 21

Merge apoi și la Ahmet, încearcă să afle alinare pentru durerea ei, dar se pare că nimeni n-o înțelege sau nu-i dă sfatul potrivit. Ali Ihsan încearcă să se disculpe tot amintindu-i că Yasemin nu este decât o prietenă. Până la urmă Iffet îl sună pe Cemil ca să aibă cu cine sta de vorbă.

Feride este iarăși în spital, pregătită pentru operație, unde o vizitează prietenii și vecinii. Cemil stă aproape tot timpul cu ea, împreună cu Serpil și cu Feyyaz și Ersin. La un moment dat vine și Iffet s-o viziteze, iar Serpil o scoate pe Nil din zonă pentru câteva minute, ca să nu se întâlnească. După operație Feride este încă sub influența anestezicului, dar datorită unor complicații se poate să rămână paralizată. Cemil stă lângă ea până când se trezește, după care cheamă medicul, care din păcate constată că bătrâna într-adevăr a paralizat în urma operației. Cemil este devastat. Nil, prietenii lui, Arif, patronul care l-a ajutat cu banii, toți încearcă să-l îmbărbăteze.

for the English version of Iffet click here: Iffet English translated summaries

Iffet află despre cele întâmplate de la Serpil și mai spune o minciună lui Ali Ihsan ca să poată merge la spital, unde însă o vede pe Nil lângă Cemil și face cale întoarsă. Ulterior îl sună, dar Cemil ațipise lângă mama lui, iar Nil este acolo și vede ecranul telefonului. Respinge apelul, apoi îl șterge din listă și pune mobilul pe modul silențios.

La vilă, lucrurile merg la fel de prost: Iffet este încă certată cu Ali Ihsan și el se gândește că un copil ar fi binevenit în familia lor; îi cumpără tot felul de cadouri pentru copil, ba chiar îi arată și lui Yasemin niște botoșei - lucru care stârnește din nou certuri între el și Dilek pe tema căsniciei lor.

Ali Ihsan o ceartă pe Nil pentru că se interesează de soarta lui Feride, Dilek denaturează lucurile și stârnește nervii fratelui ei, Erhan reușește să se întâlnească cu Betul, care însă din nou îi vorbește răstit și îl respinge.
Nil, crezând că vestea unui viitor copil al lui Iffet o să-l îndepărteze de aceasta, îi spune lui Cemil că Iffet vrea un copil de la Ali Ihsan. El se întristează și se miră în același timp, dar pleacă lăsând-o pe Nil singură.

Episodul se termină când Iffet reușește să intre în rezerva lui Feride, după operație, și apoi coboară în fața spitalului unde îl vede pe Cemil. Cei doi stau de vorbă, însă din holul spitalului îi urmărește Nil care îl sună imediat pe taică-său, ca să o pârască pe Iffet. Însă Ali Ihsan este ocupat cu Yasemin care tocmai vrea să plece de la companie, dezvăluindu-i că Iffet a avut dreptate și că este îndrăgostită de el.



Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube

duminică, 7 iulie 2013

Suleyman Magnificul, ep. 70 (71 la Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 70

În care Hurrem face prima tentativă de a o ucide pe Firuze.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 71

Hurrem se enervează când aude că Firuze este favorita sultanului și o plesnește când aceasta îi mărturisește că-l iubește pe Suleyman. Scena ia sfârșit când Hurrem se repede s-o strângă de gât pe Firuze dar din fericire intră pe ușă Cihangir. Hurrem îi sugerează lui Afife că n-ar fi nici o piedere dacă Firuze ar fi eliminată. Apoi merge la Suleyman, plânsă și cu machiajul întins, și leșină înainte de a reuși să-i spună ceva. După aceea Suleyman o ceartă pe Afife că nu a controlat cum trebuie haremul. Sumbul o ceartă pe Nigar pentru că i-a propus-o pe Firuze drept persoană de încredere lui Hurrem, la care Nigar spune că oricum nu-i mai pasă pt că ea se mărită și va pleca din palat.

Din ordinul lui Suleyman Firuze merge în camera favoritei și este copleșită de daruri. Hatice găsește ocazia să răsucească cuțitul în inima lui Hurrem spunându-i că de doi ani Suleyman o iubește pe Firuze, dar Hurrem îi răspunde că totuși ea este soție legitimă, iar cealaltă nu-i decât o iubită pe termen limitat. La care Hatice îi spune un adevăr crud, că și dacă ar omorî-o pe Firuze, până la urmă tot s-ar mai găsi o altă kadînă de care să se îndrăgostească. După aceea îi cere lui Nigar să o urmărească pe Hurrem. Firuze găsește protecție la Ibrahim, care pune un agă să o aibă în grijă. Cihangir se îmbolnăvește din nou în lipsa lui Firuze, Mihrimah se vede nevoită s-o cheme iar, și Cihangir începe să mănânce. Nigar ascultă ori de câte ori are ocazia conversațiile lui Hurrem, apoi o informează pe Hatice despre faptul că sultana ar punea ceva la cale, dar nu-i spune în detaliu tot ce știe.

Ibrahim nu este iertat de Hatice și îi spune asta, într-o conversație, sultanului. Pașa propune să meargă cu toată familia la o fermă, ceea ce copiii acceptă imediat, dar Hatice nu este de acord. Gulfem o sfătuiește să-l ierte pe Ibrahim de dragul copiilor, după care îi povestește despre Hurrem și Firuze. Pașa îi dăruiește un inel superb soției sale, pe care i-l lasă într-o cutiuță deschisă, lângă pat, să-l găsească atunci când se trezește. Hatice vede inelul, îl încearcă, dar în public nu-l poartă.

În piață se fac raiduri pentru a fi descoperiți speculanții și pedepsiți.

Mahidevran sosește la palatul din Manissa, unde trăise alături de Suleyman înainte să devină sultan și își amintește cu drag de acele vremuri. Logodnicul Elenei vine la ea cu daruri dar ea îl refuză. Se întâlnește cu Mustafa la râu și îl pălmuiește fiind dezamăgită de comportamentul lui, că l-a căutat dar nu știa nimeni să-i spună cine este.

Hurrem îi poruncește lui Ruștem Pașa să otrăvească mâncarea lui Firuze când aceasta se află la sultan, ceea ce Pașa execută. Într-o seară când sunt împreună sultanul și Firuze, se aduce mâncarea otrăvită, după care Sumbul se apropie de Suleyman și îi spune ceva la ureche, iar el se ridică să plece pentru câteva momente, Firuze rămânând în cameră. Sultanul merge la Hurrem, care îi spune că nu vrea să-l piardă și astfel s-a hotărât să o accepte pe cealaltă femeie. În acest timp Firuze gustă din mâncare și începe să se simtă rău apoi cade jos. De acolo o ridică Ruștem și are de gând s-o arunce peste balcon, dar în acel moment cineva deschide ușa și se aud pași. Aici se termină episodul.

Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, vă rog accesați pagina "Stele tv".

Nicio parte a acestui articol nu poate fi preluată fără specificarea linkului sursă de forma: http://www.pulbere-de-stele.com/ Toate drepturile rezervate. All rights reserved.