marți, 15 iulie 2014

Feriha episodul 66 rezumat




Feriha episodul 66 rezumat
Feriha și Levent intră în sală. Toată lumea îi privește iar Emir și Ece sunt înmărmuriți de uimire. Ea vine să-i felicite, apoi lucrurile par să intre în normalitate. Cei doi logodnici schimbă inelele, se bea un pahar în cinstea lor. La petrecere apare Sanem, beată. Mehmet nu ar lăsa-o înăuntru, dar ea intră pe motiv că este acționară și nu are nevoie de invitație. Îi strică seara lui Unal, apoi îi spune Ferihăi că i-a luat totul, întâi pe Levent apoi hotelul. Cansu o scoate afară și îi spune lui Mehmet să n-o mai lase înăuntru, că ea nu este invitată la nici o petrecere.

 ultimul episod: Feriha, 67

La scurt timp apare și Yavuz, însoțit de un bodyguard. Un freamăt se simte printre invitați. Yavuz se apropie de Emir și Ece, Levent și Feriha stau încordați și așteaptă să se petreacă ceva inevitabil. Însă Yavuz doar scoate trandafirul negru de la buzunarul hainei și îl oferă lui Ece felicitând-o. Ea refuză floarea iar Emir enervat, îl întreabă dacă doar de atât e în stare. Yavuz se îndreaptă spre ieșire, vorbind către Feriha și spunându-i că din păcate el a avut dreptate (referire la ultima lor întrevedere când i-a cerut să-și țină bărbatul lângă ea).

Feriha episodul 66 rezumat
Emir află că Feriha este acționară la hotel a doua zi dimineață și se supără pe Cansu pentru că nu l-a consultat în legătură cu acest aspect. Aysun se întâlnește cu Selim pe stradă și află că de fapt, el nu s-a văzut cu Unal de luni de zile și nici nu a stat de vorbă cu el la telefon. Seara, când stă în grădină cu Unal, Aysun vede că "Selim" îl tot sună și-i trimite mesaje, dar Unal nu răspunde. Atunci ea îl roagă să răspundă, că poate vrea să-l felicite cu ocazia logodnei lui Emir. Unal se scuză și pleacă în casă, iar Aysun dă telefon la numărul cu numele de Selim. Sanem răspunde nervoasă, iar Aysun tace ... A doua zi Unal merge la Sanem în camera de hotel unde aceasta îi face niște propuneri de afaceri. Aysun întreabă recepționera la ce cameră stă Sanem și intră ca să-l vadă pe Unal murdărit de rujul unui sărut.

Feriha episodul 66 rezumat
Sanem este părăsită de avocatul care o reprezentase până atunci, pentru că acesta a pierdut bani alături de ea. O sfătuiește să vândă acțiunile pe care le mai are, dar ea nu crede că nu mai are dreptul la recuperările financiare din trecut. Seher mai face o încercare de a-l prosti pe Mehmet și îi trimite un sms în care se plânge că proprietarul o dă afară din casă. Mehmet vine la locul de întâlnire, Seher e afară pe o valiză și face pe victima. Dar Mehmet îi spune în față că nu scrie "prost" pe fruntea lui și că n-o primește înapoi. Îi dă niște bani, drept o ultimă favoare, și o lasă în drum. Seher se jură să se răzbune pentru asta.

Feriha episodul 66 rezumat
La hotel are loc o ședință între acționari. Feriha anunță că hotelul fiind al lor (ea și Levent aveau 60% din acțiuni) îl vor închide. Cansu își dă seama ce greșeală a făcut, dar nu are încotro. Emir și Ece pleacă din birou. Seara, Koray se întâlnește cu Hande, plâng unul în brațele celuilalt iar Hande îl roagă să nu-i mai iasă în cale niciodată. Sanem beată, se urcă la volan și se izbește cu mașina de un copac. Emir și Feriha încearcă să discute asupra ceea ce se întâmplă cu afacerea. Emir o întreabă pe Feriha de ce a pornit acest război ..


Ultimele episoade: 62, 63, 64, 65,

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.


Premiul de la Miere Sabadus si remediul calusului de la maini





Acum câteva zile am primit premiul de la http://www.magazin.mieresabadus.ro/, in perfecta stare, trimis doar cu o zi in urma. Premiul trebuia sa vina rapid, pentru ca siropul de catina de la familia Sabadus nu contine conservanti si, drept urmare, nu poate fi tinut mai mult de o zi la temperatura mediului ambiant.

Mierea de facelia este foarte aromată și fină, energizantul mă determină să iau micul dejun la 3-4 ore după ce m-am trezit, iar tinctura de propolis este absolut uimitoare. Probabil din cauza faptului că scriu mult la tablă, și țin mâna într-o anumită poziție, pe monticulele degetelor mic și inelar de la mâna dreaptă am niște bătături (piele îngroșată) de ani de zile. Nu le-am dat eu prea mare importanță, dar mă deranja stratul de piele uscată de deasupra pe care nu reușeam să-l îndepărtez fără să mi se facă un soi de mică rană. Am început să mă ung cu tinctura de propolis de una-două ori pe zi și chiar de la prima aplicare pielea din zonele respective a devenit mai fină. Acum, după 5 zile, deja nu mai pot vorbi de bătături, pielea de dedesubt nu mai este groasă, ci e normală ca și consistență. O să continui să dau cu tinctură de propolis, apoi cu miere, și vă voi arăta rezultatele prin câte un update fotografic.

Premiul de la Miere Sabadus si remediul calusului de la maini Premiul de la Miere Sabadus si remediul calusului de la maini

















poza 1 - mâna, așa cum arăta înainte de aplicarea tincturii de propolis.
poza 2 - după 2 zile se mai văd câteva cojițe albe.

Premiul de la Miere Sabadus si remediul calusului de la maini

poza 3 - după 4 zile cojile au dispărut de tot, pielea nu mai este îngroșată, a rămas doar un aspect de bătătură, dar la atingere, totul este normal. Zona degetului mic nu e perfect vindecată, încă.

poza 4 - după 2 săptămâni cele două zone sunt vindecate.

Premiul de la Miere Sabadus si remediul calusului de la maini


luni, 14 iulie 2014

Feriha episodul 65 rezumat





Feriha episodul 65 rezumat
Acțiunea serialului se mută peste 3 ani. Feriha se întoarce din America unde a plecat cu Levent. Cansu îi dă o treime din acțiunile hotelului și devine parteneră de afaceri cu ea. Unal e împreună cu Aysun și o dorește din nou de soție, cu toate acestea a rămas în relații bune cu Sanem pe care o are în telefonul mobil sub numele de Selim ca să nu bănuiască nimic Aysun. Emir este din nou în afacerea lui Cansu, dar pe moment nu știe că Feriha s-a întors. Yavuz tocmai iese de la închisoare, Emir se logodește cu Ece peste câteva zile, iar Koray consideră că toate astea pot deveni periculoase pt că Yavuz a amenințat chiar închis fiind.

 episodul următor: Feriha, 66

Feriha episodul 65 rezumatGulsum are un copil, pentru că acea seară în care trebuia să se despartă de Koray, au petrecut-o împreună și ea a rămas însărcinată și acum au un băiețel, Khan. Sanem încă se luptă pentru drepturile ei cu Cansu care n-o iartă pentru ceea ce a făcut.
Hande află că Gulsum și Koray au un copil, îl vede pe Khan și apoi îl vede pe Koray fericit, ținându-și fiul în brațe. Aysun discută cu Ece despre amenințarea pe care o reprezintă chiar ea, logodnica lui Emir, pentru că Yavuz ar putea să vrea să-l omoare pe Emir. Dar Ece, cu aere de superioritate, n-o prea ascultă și nu-i dă drepate în nimic din ceea ce spune.

Feriha episodul 65 rezumat
Feriha ajunge acasă. Rîza este la ora rugăciunii și nu-i deschide imediat, așa că ea urcă la apartamentul nr. 10 unde o găsește pe Gulfidan care făcea curat și de la care află că Emir nu a mai venit pe acolo, dar că ea șterge praful săptămânal în apartament. Zehra ar trebui să vină în scurt timp acasă. Până una-alta, la ușă apare Seher care vrea ca Mehmet s-o ierte, dar el se arată rece și destul de dur cu ea. Înainte să plece, Seher îi lasă lui Mehmet o cutie (de chibrituri?) cu adresa unui club. Mehmet merge acolo și o vede pe Seher la o masă, strident îmbrăcată, în compania unui tip. La un moment dat Seher se poartă ca și cum tipul ar fi deranjat-o cu ceva, Mehmet intervine dar este luat pe sus de bodyguarzii clubului, în timp ce Seher zâmbește că l-a mai prostit odată pe Mehmet. După aceea iese afară și joacă rolul victimei, încercând să-l facă s-o ierte. Levent merge la Rîza și cu toate că bătrânul nu acceptă că Feriha a fost iubita lui, deși divorțase de Emir, profesorul îi spune că Feriha își dorește ca tatăl ei să facă parte din viața ei de acum înainte.

Feriha episodul 65 rezumat
Pe rând, mai toată lumea, în afară de Ece și Emir află că Feriha s-a întors. Episodul se termină cu logodna lui Emir care are loc în clubul rebotezat Night, unde tot Mehmet este agent de pază. Hande merge să-i felicite pe logodnici și o avertizează discret pe Ece că așa cum niciodată n-a fost vedeta serii, nici acum nu va fi. Când ei doi cred că toți invitații au venit și Mehmet se pregătește să închidă ușa clubului, apare Levent cu Feriha ...

Ultimele episoade: 61, 62, 63, 64

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.