marți, 15 aprilie 2014

Feriha episodul 44 rezumat

Pentru a vedea ultimele articole accesați pagina ACASĂ




Feriha episodul 44 rezumat
Polițiștii trag la rândul lor în brațul lui Halil apoi îl arestează. Feriha și Emir sunt luați cu tărgile și duși la spital. Dincolo, la bloc, Koray o ia pe Gulsum din ștreangul făcut ad-hoc și o duce la spital împreună cu Seher căreia îi spune că Gulsum a vrut să se sinucidă. După ce își revine, Gulsum va purta un bandaj special la gât, iar Seher, ca să o ajute, va spune tuturor că a căzut pe scări în vâltoarea generală datorată plecării celorlalți la casa unde era sechestrată Feriha.

episodul următor: Feriha, 45

Feriha episodul 44 rezumat
Feriha este investigată la spital și după o zi i se dă drumul acasă pentru că nu are nimic, dar Emir mai trebuie să rămână puțin timp în spital pentru că este rănit la braț. Întâmplarea prilejuiește noi discuții: Unal și Aysun, care se întoarce de urgență de la Paris, își aruncă reciproc vina de a nu-și cunoaște suficient fiul și de a nu fi lângă el când era în mare pericol. Mehmet și Rîza încep să bănuiască o iubire între Emir și Feriha, dar din cauza tradițiilor în care au fost crescuți, nu pot accepta așa ceva. Deși toți cei care știu adevărul (Seher, Levent) îl sfătuiesc, cel puțin pe Mehmet, să lase lucrurile așa cum sunt, pentru că important este, la urma urmei, faptul că Feriha e vie și nevătămată, el nu își află liniștea și vrea să afle de ce Halil nu l-a sunat pe el, de exemplu, ci pe Emir, și de ce este Emir implicat în toată povestea asta. Rîza, deși nu vorbește niciodată explicit, își dă seama ce se petrece, dar preferă să nu se mai bage, știindu-se vinovat că a vrut s-o mărite pe fiica lui cu forța cu Halil. Aysun, la rândul ei, se supără pe Emir când acesta revine în apartamentul nr. 10 și înțelege că el s-a împăcat cu Feriha și vor fi împreună.

Feriha episodul 44 rezumat
Povestea celor doi îndrăgostiți trece în plan secund când Hatice ascultă la ușă ce-i povestește Gulsum Ferihăi, și când înțelege că fiica ei și-a pierdut virginitatea în urma unei beții prostești, deschide ușa și o bate pe Gulsum, plângând spasmodic. Feriha încearcă s-o liniștească, iar în vacarmul general, Gulsum primește un sms de la Koray să iasă în parc. Acesta discutase cu Emir și înțelesese cât de importantă este pentru o fată de la țară puritatea ei fizică și, ca ea să nu plătească o greșeală mult prea scump, se hotărăște s-o ceară de soție. Exact asta și face când se întâlnesc în parc, și chiar în acel moment Mehmet iese cu un cuțit să-l omoare pe Koray. Toată trupă aleargă după el: Hatice, Feriha, Seher, Emir și Rîza. Emir îi oprește mâna înarmată în timp ce Gulsum îi anunță pe toți că problema s-a rezolvat, se va căsători cu Koray.

Feriha episodul 44 rezumat
Acum trebuie digerată noua veste. Koray își dă viața peste cap și își îngroapă iubirea pentru Hande, ca să salveze onoarea unei fete. Părinții lui Koray nici nu vor să audă de Gulsum, abia catadicsește mama lui să vină la oficierea cununiei și va fi foarte supărată pe fiul ei pentru gestul făcut. Toată lumea își dă seama că e o nuntă făcută din datorie, doar Gulsum nu pare să observe acest lucru și se amăgește că probabil Koray o iubește. Episodul 44 se termină cu oficierea cununiei celor doi, la care vine și Hande, anunțată de prietenul Larei. Hande, începe să strige la Koray cum de i-a putut face una ca asta, apoi la toată lumea că nu știe pe cine trebuie să felicite pentru o asemenea lovitură.

Feriha episodul 44 rezumat
Acțiuni secundare în episodul 44:
- din cauză că are treburi acasă, Mehmet nu se mai duce o perioadă la serviciu și pierde slujba.
- Feriha și Emir se întâlnesc în apartament la el și abia așteaptă să se sărute și să vorbească. (e una dintre cele mai frumoase scene de dragoste din serial, cred !)
- Cansu este uimită să afle că în timp ce ea se perpelea neștiind unde se află Emir, el voia s-o salveze pe Feriha din mâinile nebunului de Halil. Cu toate acestea Emir îi mai spune odată că nu vrea s-o vadă, din cauză că nu a anunțat la poliție despre răpire.
- Lara și Bulent se lovesc literalmente unul de altul mergând pe stradă, apoi constată surprinși că locuiesc în același bloc.

Feriha episodul 44 rezumat


Ultimele episoade: 4041, 42 , 43,


sursa foto: capturi video de pe dizicafe.net

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.



24 de comentarii:

  1. Ma numesc lia si iti multumesc pt acest rezumat ma bucur ca emir se impaca cu feriha.
    Eu iti citesc rezumatele de la feriha de cand la-i postat pe primul. Am mai vrut sa iti trimit comentarii dar am renuntat din lipsa de timp oricum ms pt tot efortul depus

    RăspundețiȘtergere
  2. Te implor pune astazi episodul 45 !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai sa vedem ... am de pus lucrurile la loc dupa varuiala in hol si bucatarie, de spalat 4 masini de rufe, de calcat un morman de camasi si alte alea, de spalat baile si de facut de mancare pe cateva zile - nu de paste, deocamdata nu fac bucatele de Paste, acelea sa fie proaspete. Toate astea pe o febra +39 si o gripa de care pana la cei peste 80 de ani ai parintilor mei ei nu au mai vazut asa ceva (eu ca sa mai zic), cu o tuse interminabila care ne face sa ne doara fiecare oscior si fiecare fibra de muschi. Cum eu sunt mai verde ca varsta, fac de toate, in timp ce ai mei abia se pot da jos din pat pana la baie. Ah! Si trebuie sa merg din nou la farmacie ca nu mai am eritromicina.

      Ti se pare ca episodul 45 din Feriha este veriga lipsa din acest tablou cu ploaie non-stop si gripa all-over? :)

      Ștergere
    2. Insanatosire grabnica si spor la treaba.
      Si eu sunt cam in aceeasi situatie de raceala doar ca eu in loc de munca grea am munca obisnuita si o sora de trei ani de ingrijit cat parintii sunt la servici.

      Ștergere
    3. Multumesc, si tie asemenea!

      Pana acum n-am crezut ca o aceeasi boala se manifesta diferit, si o simti diferit, in functie de varsta. Ai mei sunt atat de neputinciosi si de doborâți, încât mă simt foarte vinovata că am venit de la locuinta mea de serviciu (de fapt, nu aveam incotro, cladirea aceea este incuiata pe timpul vacantelor) si nu am stat, naibii! acolo sa nu mai dau gripa si altora. Dar nu am stiut ca luasem virsusul, iar pe de alta parte oricum ai mei nu mai pot face efort fizic, nu aveam incotro.

      De altfel i-as umple eu "frigiderul de carne" colegei de serviciu care ca o imbecila ce este vine bolnava-coapta, in loc sa stea izolata in casa, si mai si spune ca fi-su de 4 ani este a n-spea oara bolnav de plamani in acest an. Cine stie cate virusuri si ce fel de bacterii a imprastiat in jurul ei, inconstienta Maicii Domnului!

      Uite ca asta ar fi un subiect de scris intr-un articol. Te duci sau nu la serviciu daca ai gripa?

      Ștergere
  3. Dar Zehra va sti de rapirea Ferihai,daca nu mai apare prin peisaj in ultimul timp?Roxii :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu. Zehra nu mai apare, doar uneori suna telefonul si se vorbeste cu ea, dar nu se aude vocea ei, ci doar a personajelor din casa. Nu-i spune nimeni ce este cu Feriha.

      Ștergere
    2. Dar Zehra nu mai apare pt ca va juca rolul lui Hürrem in Suleyman, nu-i asa?

      Ștergere
  4. Sunt lia roxi probabil ca Zehra nu va sti pt ca Riza nu vrea sa ii spuna sa nu o supere

    RăspundețiȘtergere
  5. Oana scz ca te sacai ,dar totusi ep 45 il postezi duminica sau luni?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Depinde. Daca ne trece gripa pana duminica, probabil va fi un weekend ocupat. Daca nu, inseamna ca nu avem nici musafiri si nici noi nu mergem nicaieri, si as avea timp sa postez duminica.

      Ștergere
    2. Ms mult. Te-am intrebat pt ca stiu ca la feriha postezi rezumatele duminica, lunea sau/si martea. Si eram curioasa

      Ștergere
  6. Oana, nu sti cate episoade sunt la Suleyman?

    RăspundețiȘtergere
  7. :) acelasi IP la toate comentariile anonime de mai sus.... pana cand intra iar in spam toate comentariile postate de la acelasi IP sau aceeasi clasa de IP-uri (pt IP-urile dinamice).

    RăspundețiȘtergere
  8. Oana am o intrebare:
    Cum ai inceput sa postezi rezumate la seriale?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveam un alt blog, personal, pe blogspot - il am si acum. De cativa ani nu intrau pe el mai mult de cateva zeci de persoane, cunoscuti, rude, ocazional internauti. Si intr-o zi am postat un articol despre Suleyman Magnificul - descoperisem serialul si ma uitam non-stop pe internet la tot ceea ce pierdusem, primul sezon adica. In cateva zile am vazut ca acel articol avea mii de vizualizari. Nu-mi venea sa cred, la inceput m-am speriat, nu stiam ce are blogul meu de este deodata asa de accesat.

      Apoi am mai scris un articol asemanator, dupa ce am mai vazut un calup de episoade, de data asta vazusem cateva inainte de a fi difuzate la tv., eram curioasa cum va evolua relatia Suleyman-Isabella Fortuna. Si mi-am dat seama ca deodata, dintr-un blog obscur si foarte personal, Pulbere-de-stele (titlul era asta, dar nu si adresa de internet, domeniul adica) devenise foarte cautat, cu predilectie articolele despre serial. Si asa, m-am apucat de scris inainte rezumatele episoadelor din Suleyman. Dupa vreo cateva luni deja imi cumparasem domeniu cu numele sub care era cunoscut blogul - adresa de acum, pulbere-de-stele.com - iar restul e istorie, cum zice o vorba. Mi-am descoperit nisa - rezumate la seriale - chiar daca mai scriu si despre alte subiecte preferate.

      Insa marele MULTUMESC pe care trebuie sa il spun zilnic este catre consumatorii de Suleyman. De la ei imi vin zecile de mii de afisari zilnic. Uite chiar o sa postez astazi despre traficul pe blog de luna trecuta. O sa initiez o rubrica lunara cu statisticile acestui blog.

      Ștergere
  9. Oana,imi pare foarte rau ca esti bolnava!Iti doresc insanatosire grabnica si spor la treaba.Sper sa te refaci repede.Paste fericit!Lavi:):):)

    RăspundețiȘtergere
  10. De ce nu mai apare Zehra?

    RăspundețiȘtergere
  11. Zehra nu mai apare deoarece a trebuit sa iasa din serial din cauza problemelor de sanatate pe care le-a avut!Si mie imi pare foarte rau deoarece juca foarte bine,dar putem inca sa o vedem in "Suleyman" ca sultana Hurrem!SPER CA AM CLARIFICAT SITUATIA!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru vizita si comentarii!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...