Se afișează postările cu eticheta Leon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Leon. Afișați toate postările

joi, 28 septembrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 11 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 11 rezumatLeon o vede pe Hilal şi o prinde în braţe, însă pedeapsa celor doi este anunţată pentru a doua zi. Cevdet trage cu pistolul în stânga şi în dreapta, ba chiar îl împuşcă şi pe Tevfik, care venise să-şi apere armele cumpărate, dar Ivan îl loveşte după ceafă, apoi îl ameninţă pe Miralay (Tevfik) că dacă mai face o greşeală, nu mai colaborează cu el. Comandantul îi cere să-l împuşte pe Cevdet, însă Ivan nu acceptă. Azize îl găseşte pe Tevfik acasă la ea a două zi, şi îi îngrijeşte rana după ce-i scoate pe viu glontele din omoplat.

Colonelul află de la Ali Kemal că Steiner ştia unde se află Ivan şi că-i trimisese o busola prin el. În următoarele zile colonelul caută să vadă pe cine a împuşcat, deşi Tevfik îi pune bandajul lui la umărul lui Steiner, care acum este închis, ca să-l inducă în eroare pe colonel. Cu toate acestea, într-o zi când se văd la birou, lui Tevfik îi curg picături de sânge din rană pe jos şi se pare că nici lui Cevdet nu-i scapă amănuntul.

Yîldîz face ce-i spune Leon şi îl urmăreşte pe medicul şef, cotrobăind şi prin dulapul cu medicamente să vadă dacă nu cumva acolo ar fi vreo otravă. Doctorul o surprinde în cabinetul lui dar involuntar îi dă lui Yîldîz exact informaţia de care are nevoie, spunându-i să nu cumva să bea dintr-o anumită sticluță. Cevdet îl caută acum pe Steiner, care a ajuns şi el la închisoare. Miralay Tevfik îl ceartă şi îl întreabă cine mai ştia de venirea lui Ivan, iar cămătarul recunoaşte că Ali Kemal.

Veronika trimite telegramă ministrului la Atena şi aşteaptă răspunsul, punându-i în vedere soldatului din biroul de transmisiuni s-o anunţe dacă vine vreun răspuns. Acum toată lumea încearcă să o ajute pe Hilal să scape de ştreang. De la Istanbul vine o scriitoare şi o susţinătoare naţionalistă, cunoscută (în acest rol este Selma Ergec, cea care a jucat-o pe Hatice, sora lui Suleyman Magnificul), care ţine un discurs înflăcărat în stradă şi este reţinută de Cevdet, apoi somată să plece a doua zi din Izmir. Femeia, însă, nu pleacă, ci se duce la închisoare s-o încurajeze pe Hilal şi să-i spună că şi-a dat seama că ea este Halit Iqbal.

Patria mea esti tu, ep. 11 rezumatCu toate eforturile depuse din toate părţile, execuţia se anunţă peste o zi, iar Cevdet intră în criză de timp şi reuşeşte să-i smulgă Eftaliei informaţia despre locul unde stă Hristo. Răspunsul aşteptat de Veronika soseşte şi este pozitiv, cei doi tineri sunt graţiaţi, însă scrisoarea ajunge pe mâinile lui Vasili şi el nu vrea să-i cruţe pe Mehmet şi pe Hilal, aşa că minte că răspunsul a fost negativ. Veronika nu-l crede, dar se vede nevoită să accepte ce aude de la soțul ei. Azize, Yîldîz sunt distruse. Hasibe e minţită că nepoata ei a fost iertată de pedeapsa cu moartea dar că va fi exilată.

Cevdet se sfătuieşte cu Esref pașa, care e evident că are ceva de împărţit cu Vasili, dar colonelul nu înţelege ce anume, ce duşmănie veche este între ei doi. Esref spune că Hilal va fi martiră, dar Cevdet nu se poate împăca cu ideea asta şi îi dezvăluie paşei planul său, pe care îl va pune în aplicare în speranța că va funcționa. Dar în ziua execuţiei, când toată lumea din piaţă este disperată de tinereţea şi evidente nevinovăţie ale celor doi tineri, Ali Kemal vine cu un pistol. Tevfik îl vede la timp şi i-l ia din mână. Cevdet aşteaptă ceva.

Înainte de a se da ordinul de spânzurare, un sol vine cu un mesaj pentru general. Leon este în mâinile lui Esref, şi dacă nu se va opri execuţia, va fi omorât....




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 10                                     urmează: Patria mea esti tu, 12

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.







miercuri, 27 septembrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 10 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 10 rezumatAzize este distrusă când aude că Hilal şi Mehmet vor fi spânzuraţi pentru că au incendiat hangarul cu tunuri. Cevdet vrea să demonstreze că fata lui nu este vinovată, dar nu poate. În realitate, totul este un fel de capcană, a lui Vasili, ca să vadă ce face colonelul, acceptă moartea fiicei sale sau se dă de gol că este spion? Pentru Evdet situaţia este încă şi mai dificilă. Azize îl întreabă dacă ceea ce i-a spus banditul Hasan este adevărat, că soţul ei nu este ceea ce pare a fi. Colonelul se înfurie, pentru că precis cineva stă la uşă şi aude ce vorbesc ei doi în birou şi o bruschează pe Azize disperat că ar putea să strice totul cu pălăvrăgeala ei de femeie, şi îi spune că banditul a minţit-o şi că el este colonel grec.

Hristo reuşeşte să facă o maşinărie să funcţioneze - probabil motoarele corabiei - şi se bucură de reuşită împreună cu Tevfik, care mai are un motiv de bucurie, aflând că Hasan a fost găsit mort. Dar bucuria lui e de scurtă durată pentru că se duce la Azize şi ea îi cere să spună adevărul, că el a pus explozibilul la hangar, ca să-şi scape fata. Tevfik bineînţeles că nu este de acrod cu aşa ceva, dar promite să găsească o soluţie. Cevdet se sfătuieşte cu Esref însă tot nu ştie ce să facă în continuare. Leon, văzând că taică-său e hotărât s-o spânzure pe Hilal, încearcă să facă ceva pentru ea. În închisoare, Mehmet afirmă că el a dat în aer hangarul şi că este mândru că a făcut asta. Cevdet tace, vinovat şi pleacă, însă când este anchetat de greci, Mehmet neagă totul deși e torturat.

Leon investighează moartea lui Hasan banditul şi găseşte urme de otravă cu un miros specific, apoi cere să vadă cadavrul pentru a-l examina. Medicul şef îi îndeplineşte ordinele, deşi ar vrea să-l împiedice pe tânăr să ajungă la adevăr. Cevdet se duce la Eftalia acasă şi forţează uşa de la intrare pt că ea nu răspunde. Începe să caute ceva prin casă şi nu găseşte. Eftalia este la cămătar cu colierul de smaralde, şi aşa află că e o piesă foarte rară, a unui renumit bijutier otoman, ale cărui bijuterii au fost duse la Salonic. Când revine acasă, Cevdet o ia şi o ameninţă că o desfigurează dacă nu-i spune unde este corabia şi bătrânul din poză găsită în holul casei. Eftalia nu răspunde, dar colonelul o lasă în viaţă ştiind că se va duce la taică-său şi el o va urmări. Însă cu greu află colonelul despre Hristo, unde ar fi de găsit, de la pescarii din port.

Leon începe investigaţia morţii lui Hasan cu Yîldîz şi la urmă îi spune că-l bănuieşte pe medicul şef că este naţionalist, apoi o pune pe Yîldîz să-l urmărească şi să-l informeze, în schimbul vieţii lui Hilal. Pe de altă parte, Cevdet află despre rusul Ivan, traficantul de arme, şi se duce la Steiner promiţându-i bani dacă va afla un de este. Însă Steiner tocmai îl pusese pe Ali Kemal să se ducă la întâlnire cu Ivan şi tânărul încă nu părăsise casa cămătarului, auzind şi văzând de după o uşă, discuţia cu tatăl său. Hasibe o roagă pe Veronika să facă ceva pentru ca Hilal să nu fie spânzurată. Grecoiaca îşi ceartă soțul dar el rămâne neînduplecat, apoi ea se duce în camera lui Azize şi le spune că va scrie unui ministru, rudă cu ea, să-i comute pedeapsa lui Hilal în exil.

Generalul Vasili primeşte o informaţie foarte importantă după care îl cheamă la el pe Cevdet şi îl întreabă dacă-l cunoaşte pe Esref Paşa. Cevdet minte că nu ştie cine este, dar generalul îl pune să aleagă ce are de făcut, ori renunţă la uniformă grecească, ori îi spune adevărul. Seara, Ali Kemal îi spune lui taică-său la ce oră şi unde urmează să se întâlnească cu Ivan, ştiind că informaţia asta poate s-o ajute pe Hilal să scape. Cevdet ajunge la clădirea unde Ivan şi acoliţii lui au adus lăzi cu arme şi atacă. Tevfik, care cumpărase armele, îşi primeşte banii, însă Hilal, în închisoare, ia frânghia adusă de Vasili şi ca nu fie văzută murind în piaţă, se gândeşte să se spânzure de gratiile ferestrei înalte.....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Patria mea esti tu, 9                                     urmează: Patria mea esti tu, 11

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








sâmbătă, 23 septembrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 9 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 9 rezumatCevdet rămâne peste noapte la soţia sa, iar ea visează că totul este ca înainte şi că el îi cere, dimineaţă, să-i dea vechea lui uniformă, a Imperiului Otoman, din dulap. Când îşi dă seama că totul a fost un vis, Azize se întristează. Îşi conduce soţul până la uşă, apoi îmbrăţişează haina militară kaki, împăturită cu grijă. Mai târziu Tevfik trece pe la ea şi o lasă să creadă că el a dat foc tunurilor franţuzeşti, ca să pară important în ochii ei.

Generalul Vasili caută vinovatul şi din nou Leon observă că Cevdet nu era de găsit azi-noapte. Vasili îşi umileşte, ca de obicei, fiul, bătut măr de Ali Kemal, şi-l dă afară din birou. După aceea vine un soldat să-l anunţe că a fost prins banditul Hasan, cu o puşcă în mână. Acum Hasan e bănuit că ar avea legătură cu explozia, dar el negociază cu Cevdet să-l scoată din închisoare, dar pentru că el spune că nu se poate, îl şantajează că le va arăta grecilor că este spion. Cevdet este între ciocan şi nicovală şi, pe moment, încă nu a găsit soluţia şi modul de a acţiona, ca să nu se afle cine este el. Drept urmare, caută un sfat la Esref Paşa.

Patria mea esti tu, ep. 9 rezumatAli Kemal este îngrijit de Eftalia, care în timp ce-l şterge de sânge, discută cu el şi îşi dă seama că tânărul o iubeşte, de fapt, pe Yîldîz şi de aceea s-a aruncat pe Leon cu atâta furie. La vila generalului, Veronika se interesează de cele întâmplate şi, pentru că Hilal este iarăşi nesimţită, o plesneşte de faţă cu Hasibe. Când aude Azize despre aşa ceva, se duce cu multă îndrăzneală la Veronika şi îi pune în vedere să nu se mai atingă niciodată de copiii ei. În birou, Vasili, deşi nu arată direct, acum stă şi se gândeşte la toate gesturile importante ale lui Cevdet şi tinde să-i dea dreptate fiului său, că nu se poate avea încredere în el.

Vasili îl desemnează şi pe colonelul Stavros alături de Cevdet şi de Leon să-l facă pe Hasan să vorbească. Mai întâi Stavros îl torturează, dar Hasan le spune că dacă-l omoară, nu vor şti unde sunt ascunse armele. Când văd că nu pot scoate nimic de la el, îl aduc pe fiul său, Cemal, un copilandru. Cevdet cere să vorbească mai întâi el singur cu copilul, şi îi dă un cuţit spunându-i că tatăl său a dat nişte informaţii grecilor cu care ei îi vor omorî pe toţi turcii. Micul Cemal îl crede şi este adus să-i ceară socoteală lui taică-său în celulă, dar când îi înfige cuţitul în burtă, unul din gardienii turci îl împuşcă pe copil. În acest timp Tevfik, care a aflat cu stupoare şi îngrijorare că Hasan a fost arestat, îi cere lui Steiner să-l contacteze pe Ivan şi să-i înlesnească o întrevedere secretă. Cămătarul se achită de datorie şi îl informează pe comandant că întâlnirea va avea loc în biserica ortodoxă părăsită, în acea noapte.

Hasan este operat, dar Tevfik vrea s-o convingă pe Azize să-l omoare. Ea nu acceptă la început, spunând că sarcina ei este să redea viaţa. În spital Cevdet o prinde pe Hilal împrăştiind manifeste şi i le ia, apoi îi dă un exemplar lui Leon. Veronika stă de vorbă cu fiul ei şi află că el vrea să se însoare cu Yîldîz, dar ea îi spune că asta se va întâmpla doar peste cadavrul ei. După aceea se duce la Hasibe şi vede zestrea fetei pe pat, ceea ce semnifică o nuntă cât de curând. Ea o zoreşte pe bătrână să-şi căsătorească nepoata mai repede. Azize se duce în rezerva lui Hasan să-l îngrijească, apoi Cevdet vine şi îi face o injecţie.

Patria mea esti tu, ep. 9 rezumatMuzicanţii află că Andreas a fost omorât, pentru că rămăşiţele sale pământeşti au ajuns la mal. Hilal plânge iar seara, în loc să se ducă acasă, îl urmăreşte pe Mehmet care are o întâlnire secretă. Mehmet a primit un bilețel în care i se spunea să vină în acel loc. Se întâlnesc amândoi într-o casă părăsită şi Hilal îi reproşează moartea lui Andreas, apoi îi spune că nu-l crede că este fratele lui Hasan, cel ucis de greci. Azize se hotărăşte să ducă la îndeplinire ceea ce i-a cerut Tevfik, dar Cevdet n-o lasă să se apropie de bandit. Când, în sfârșit, reușește să ajungă în rezervă, cu o injecţie letală în mână, tremură şi nu poate să ducă gestul până la capăt. Hasan apucă să-i spună să nu-şi urască soţul, pentru că nu este ce crede ea. Apoi Cevdet taie curentul în spital.

Colonelul îl ia pe Hasan şi îl duce într-o magazine cu aşternuturi, dar acesta începe să tușească și nu spune unde sunt armele, iar pentru că intră în criză de timp, Cevdet se vede nevoit să-l împuşte. Mai apoi în acest episod ni se arată că Esref a discutat cu medicul şef şi acesta a înlocuit calmantele cu o substanţă cu acţiune mai lentă, care oricum avea să-l sufoce pe Hasan. Hilal şi Mehmet se ceartă şi din greşeală descoperă o ladă cu explozibil. Până să se dumirească ei ce este cu aceea acolo, apar grecii care-i arestează. Vasili îi cheamă pe colonel şi pe Azize la el să le aducă la cunoştinţă că persoanele care au dat foc arsenalului de arme sunt Hilal şi Mehmet. Cevdet şi Azize se uită uluiţi unul la celălalt....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 8                                  urmează: Patria mea esti tu, 10

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








joi, 21 septembrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 8 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 8 rezumatTevfik se miră că Azize a găsit armele şi vrea s-o omoare, pentru că aşa ceva nu era prevăzut. Dar şovăie în timp ce femeia, speriată, nu mai ştie ce să creadă. Comandantul o minte că sunt arme ascunse pentru o eventuală contra-ofensivă împotriva grecilor, iar Azize îl ia peste picior, foarte subtil, şi îi răspunde că s-o omoare dacă moartea ei va însemna pacea pentru Izmir şi pentru Imperiul Otoman. În acest timp Cedvet vede în curtea statului major nişte fugari printre care se află şi banditul Hasan. El coboară şi nu-l lasă pe Vasili să rezolve problema, influenţând lucrurile în aşa fel încât cei prinşi să fie lăsaţi să plece. Hasan se uită la Cevdet cu subînţeles şi pleacă odată cu ceilalţi.

Hristo vine pe plajă lângă corabie şi le face semne disperate că Eftalia nu este bine. Azize insistă că trebuie internată în spital, dar comandantul nu acceptă şi se îndreaptă spre casa lui Azize, care a fost reparată de Tevfik după incendiu. Înainte să ajungă ei acolo, Cevdet află că grecii au găsit nişte arme şi se duce de urgenţă să se întâlnească cu Esref Pașa la casa părăsită, să schimbe planurile iniţiale. Azize este rugată de către medicul şef să o lase pe Yîldîz să se întâlnească cu el ca să se cunoască mai bine, dar colonelul a ordonat să stea în casă fetele şi soţia lui, ca să le ştie în siguranţă în cazul vreunei revolte.

Amicii lui Hilal, la tipografie, discută şi ei despre armele franţuzeşti descoperite. Seara, Cevdet începe să-şi caute nevasta care încă nu a ajuns acasă şi nu ştie nimeni pe unde ar putea fi. Azize şi Cedvet mai stau de vorbă alături de Eftalia, şi comandantul se dă de gol că el i-a întins capcana lui Cedvet, apoi, ca să iasă basma curată în faţa femeii pe care o iubeşte, minte că aşa îi era misiunea şi încă mai şi spune că dacă va fi nevoie, îl va omorî pe colonel dacă se apropie de armele de pe corabie. Ca să fie sigur că Azize va fi de partea lui, o pune să-l spioneze pe soţul ei şi să-l informeze despre tot ce se petrece, în numele libertăţii Imperiului. Însă când să plece, apare Cedvet la ușă, căruia Hasibe i-a spus că poate soţia lui este la casa reparată de Tevfik. Comandantul rămâne în cameră cu Eftalia, punându-i mâna la gură să nu scoată vreun sunet, iar Azize deschide uşa casei. Cedvet se enervează văzând-o acolo şi vrea să plece, însă aude o bufnitură în dormitor. Atunci Tevfik iese pe hol, avînd grijă să nu se observe că era cineva în pat, iar colonelul izbucneşte de gelozie. Între cei doi are loc un schimb acid de replici şi Cedvet îi interzice lui Tevfik să se mai apropie vreodată de nevasta lui, chiar dacă el ar fi mort. Când ajung la vila lui Vasili, Azize şi Cedvet se ceartă, ea voind să înceteze să mai locuiască acolo cu fetele şi cu Hasibe, dar colonelul nu poate să accepte să le ştie în nesiguranţă.

Ali Kemal îşi ia noul job de recuperator al cămătarului Steiner foarte în serios şi găseşte metodele să scoată banii de la oameni care până mai ieri îi erau prieteni. Tevfik se întoarce la Eftalia şi îi dăruieşte colierul de smaralde pe care Azize i l-a înapoiat, apoi îi promite că o s-o ia de nevastă. Eftaliei aproape nu-i vine să creadă că trăieşte aşa o fericire. Noaptea, Cevdet se duce personal şi pune dinamită alături de armele descoperite de general, apoi aprinde fitilul. Dar văzând că sunt oameni adunaţi în imediata apropiere, renunţă la explozia pe care o planificase. A doua zi toată lumea citeşte ziarul în care Mustafa Kemal şi prietenii săi anunţă că s-a organizat o armată de rezistenţă în Anatolia şi că mai au nevoie de soldaţi ca să câştige războiul. Hilal se apucă să distribuie foaia la pacienţii din spital, ascunzând exemplarele sub tavă cu medicamente.

Azize se duce la Ali Kemal pe care-l găseşte în tavernă şi încearcă să-l facă să renunţe la slujba pe care şi-a luat-o, pentru că nu este ceva potrivit pentru el. Ali Kemal nu acceptă, deşi nu-i convine situaţia în care se află cu familia lui. Leon se duce să inspecteze armele franţuzeşti găsite şi vede pe jos fitilul ars pe jumătate, apoi se interesează cine a intrat în depozit în noaptea precedentă. Hilal ştie că armele vor fi preluate de greci şi încearcă să adune oameni ca să opună rezistenţă. Deşi nu sunt mulţi care să accepte, ea şi prietenii ei, alături de alţii care au acceptat propunerea ei, stau faţă în faţă cu soldaţii lui Leon şi nu cedează. Când apare Cevdet, problema se rezolvă în ciuda prezenţei lui Hilal acolo, iar soldaţii greci trec printre manifestanţi şi îi imobilizează. Hasan ia legătură cu Tevfik şi îi promite că poate să-i facă rost de arme de la Ivan, un traficant rus aflat la Izmir.

Yîldîz nu ştie cum să scape de medicul şef şi când se întâlneşte cu el la o ceainărie, şi acesta îi spune că va trebui să înveţe să gătească şi că nu va face decât ce spune el, ea se revoltă şi îi răspunde cu tupeu. Hasibe plânge şi o ia acasă căutând să-i explice că o soţie trebuie să-şi asculte bărbatul, dar Yîldîz susţine că n-o să se mărite cu doctorul. La un moment dat se gândeşte la sinucidere, iar după aceea îl caută pe Leon şi acesta îi promite că va rupe logodnă doctorului cu ea. Leon se duce în tavernă şi se ia la bătaie cu medicul şef. În timp ce ei se rostogoleau pe podea, depozitul unde se aflau tunurile şi butoaiele cu praful de puşcă explodează spectaculos pe cerul nopţii.

Cevdet se duce acasă la Eftalia și vede colierul de smaralde de la gâtul ei, colier pe care îl mai văzuse cu mult timp în urmă. Colonelul o amenință pe cântăreață ca să-i spună dacă știa că va fi prins într-o capcană, dar ea îi amingtește că a venit să-l avertizeze, însă n-a primit-o în audinență. Apoi Cevdet merge la casa lui  Azize şi o găseşte acolo, iar ea îşi exprimă bucuria că armele grecilor nu mai sunt, mulţumind divinităţii şi rugându-se pentru cel care a făcut aşa ceva. Cevdet se apropie de ea şi o sărută, apoi o duce către dormitor.

În noapte, Hasan este arestat de doi soldaţi ....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 7                                 urmează: Patria mea esti tu, 9

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.