Blues pentru o pisica neagra, nuvele de Boris Vian. Recenzie

Titlu - Blues pentru o pisică neagră, nuvele
Titlul original - Les fourmis/Blues for a black cat and other stories (prima apariție 1949, Franța)
Autor - Boris Vian
Traducerea - Nicolette Tiloi, după ediția din 1997, a Editions Pauvert
Editura - Univers
Preţ - 12 lei, 158 pagini
Anul apariţiei - 2009
ISBN - 978-1-60257-222-5

Boris Vian a devenit deja unul dintre autorii mei preferați. Are un stil foarte special de a scrie, are geniu, te pune să-ți activezi energiile minții, te amuză, te uluiește cu asociațiile lui de idei. Vian a trăit doar 39 de ani. S-a născut în 1920 și a fost pe rând cântăreț de jazz, traducător de romane polițiste americane, libretist, patafizician (patafizică = o știință a soluțiilor imaginare inventată de Alfred Jarry în sec. 19, care ar avea drept obiect de cercetare ceea ce este dincolo de metafizică). Însă în afară de diversele meserii pe care le-a practicat, înainte de a fi în primul rând un romancier, Boris Vian a fost un rebel existențialist, un non-conformist din toate punctele de vedere.

Colecția de nuvele Blues pentru o pisică neagră nu face rabat de la stilul care l-a făcut celebru: un suprarealism care apare din senin, deodată, fără preaviz. În mijlocul unei situații normale de viață încep să se petreacă lucruri stranii, anormale, dar expuse cititorului cu aerul că sunt perfect obișnuite, că sunt lucruri care i se întâmplă oricui, în viața de zi cu zi. Suprarealismul lui Vian se insinuează treptat, totuși într-o manieră imprevizibilă, orchestrată de imaginația autorului, ca și cum ai trece din realitate la vis fără măcar să-ți dai seama că ai depășit pragul dintre lumi. Sub aparența absurdității și a jocului de replici, nuvelele lui Vian te introduc în slăbiciunile omenești cele mai serioase, ori relevă goliciunea spirituală a omului modern acoperită pompos de poleiala civilizației.

Cartea, apărută inițial sub numele de Furnicile (Les fourmis), după prima povestire din colecție, adună personaje stranii: un cântăreț de jazz care-și vinde transpirația ca să poată supraviețui, o pisică neagră cu accent britanic care mixează cocktail-uri și are o dilemă existențială din cauza unui cocoș, un instalator care repară tot ceea ce-i apare în cale, fără discernământ, exasperând locatarii din cauza prețurilor sale mari, sau un soldat care povestește ceea ce vede pe câmpul de luptă deși nu este clar dacă e viu sau o grenadă i-a despărțit capul de trup și sufletul continuă să relateze totul, văzut de sus.

Umorul negru, jocurile de cuvinte, fantezia debordantă și neobișnuită evocă în Blues pentru o pisică neagră apetența lui Vian pentru jazz și pentru viața de noapte pariziană din epoca postbelică, dar și înrolarea autorului în a se opune față de Marele Război și ororile sale. Una dintre povestirile care aparțineau volumului a fost cenzurată ulterior de guvernul francez, tocmai pentru că Vian se declara împotriva oricărui fel de luptă armată, iar Franța purta un război împotriva Algeriei. Nuvelele "Racul", "Peștii morți", "Călătoria la Khonostrov", "Gâsca albastră", "Ceața", "Elevi silitori" și "Șoseaua pustie" - sunt marcate de același flux verbal, întâlniri erotice bizare și situații absurde. Dar parodia sporește doar terorile mascate ale războiului, sărăcia, sănătatea bolnavă și șomajul care găzduiesc protagoniștii bizari ai narațiunilor fictive ale lui Boris Vian.

Mulțumesc editurii Univers pentru oportunitatea de a citi această carte.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Torente, vol. 1, de Marie-Anne Desmarest. Recenzie

Titlu - Torente. Vol.1 - Iubire trădată
Titlul original - Torrents, apărută prima dată în Franța, 1938
Autor - Marie-Anne Desmarest
Traducerea - Teodora Popa Mazilu, după ediția franceză din 1954
Editura - Orizonturi
Preţ - 16 lei, 334 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-973-736-372-5
Gen - romantic
Comercializată pe Libris

*** Dacă citiți această recenzie, vă rog votați în chestionarul din dreapta. Vă mulțumesc! ***

Știam despre Torente, de Marie-Anne Desmarest din adolescență, când o mătușă îmi povestea, însuflețită, acțiunea romanului tinereții ei. La vremea aceea nu se mai găsea de mult în librării, pentru că, probabil din prea mult zel, cenzura comunistă nu accepta o poveste de dragoste modernă, poate libertină, și care, colac peste pupăză, se desfășura în Africa, o Africă foarte diferită de imaginile dezolante și eminamente rasiste cu care ne delectau telejurnalele vremii. De altfel și mai târziu, în facultate, m-am lovit de acest aspect, când una dintre profesoarele de la litere ne-a spus că marile romane străine ale secolului XX nu le găsim nici la sala de lectură a bibliotecii, pentru că era periculos să citim despre societatea occidentală și, Doamne ferește!, să ne vină ideea de comparăm societatea socialistă multilateral bla-bla-bla, cu viața normală din vest.

Așadar, când librăria Libris mi-a oferit ocazia de a-i citi cărțile puse cu generozitate la dispoziție, n-am omis nici acest roman, celebru la data apariției ca și acum, apărut la editura Orizonturi în 5 volume.
Marie-Anne Desmarest a fost o scriitoare franceză devenită celebră datorită acestei cărți care a avut un imens succes de public și de critică încă de la început. Ea a mai scris câteva lucrări, și înainte și după Torente, dar nici una din ele n-a cunoscut uriașa faimă a acesteia. A primit premiul Academiei Franceze la vremea respectivă, iar celebritatea cărții dăinuie și astăzi.

De la primele pagini povestea captivează. Primul volum începe cu venirea pe lume a lui Jan, odată cu semnul ceresc - surprinzător pentru noi, care avem o altă interpretare - al apariției unei stele căzătoare. Ingrid Yvarsen naște un băiețel mărișor și puternic, care pare s-o sleiască de puteri pe mama lui. Knut Yvarsen, tatăl, este medic, dar stă neputincios în fața palorii și slăbiciunii soției sale, și așteaptă înfrigurat și tăcut deznodământul. Însă soarta îi hărăzește lui Ingrid încă zile, deși ea nu va apuca să-l vadă pe Jan crescând și maturizându-se. După câțiva ani, când Jan era copil, Ingrid părăsește această lume, lăsându-l pe Knut cu sufletul pustiit. Faptul că avea un prieten de familie alături de el, pe Olaf Lindval, îi aduce un sprijin și o alinare de neprețuit. Olaf și familia lui se mutaseră la Knut cu ceva timp în urmă, iar fiica lor, Sigrid, crește împreună cu Jan. Pentru că sunt atât de apropiați, Olaf și Knut se consideră ca niște frați, iar Jan și Sigrid cresc crezând că sunt verișori.

Timpul trece și cei doi copii merg la aceeași școală, în aceeași clasă. Jan termină liceul și se înscrie să studieze medicina, iar drumurile celor doi par să se despartă, deși între ei s-a stabilit o legătură afectivă foarte profundă, de care nu sunt pe deplin conștienți. Sigrid, pe ale tinereții valuri, se aruncă în brațele altui bărbat, frângându-i inima lui Jan, care după ce devine medic, se însoară cu altă femeie și pleacă în Africa să-și practice meseria. Dar Sigrid nu uită prima iubire și nu poate suporta gândul despărțirii de Jan, așa că, îi va apărea din nou în cale, hotărâtă să-l recâștige cu orice preț.

Romanul Torente este scris în stil clasic, cumva molcom, dar fără descrieri plicticoase și pasaje narative inutile peste care să poți trece. Dialogurile predomină, deși ritmul nu este foarte alert. Cartea se citește ușor, totul e fluid, povestea curge lin și meandrat dezvăluind destinul unei familii: Yvarsen. Poate pentru cititorul tânăr, avid de acțiune, nu este tocmai cea mai indicată carte, dar cine este obișnuit cu stilul clasic, cu o saga a unei familii, cititorul care preferă literatura secolelor trecute mai curând decât autorii de chick-lit, spre exemplu, se va delecta fără doar și poate cu Torente de Marie-Anne Desmarest.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pentru alte recenzii vă rog accesați pagina Cărți.

Somnul de veci, de Raymond Chandler. Recenzie

Titlu - Somnul de veci
Titlul original - The big sleep (apărută prima dată în SUA, 1939)
Autor - Raymond Chandler
Traducerea - Virgil Stanciu
Editura - Nemira
Preţ - 15 lei, 240 pagini
Anul apariţiei - 2011, prima ediție, 2014 ediția a doua
ISBN - 978-606-579-911-0
Gen - polițist
Comercializată pe Libris

De multă vreme voiam să citesc ceva de Raymond Chandler. Mai precis, de când eram puștoaică și, în vacanțele de vară, devoram literalmente cărțile polițiste din biblioteca mea și de prin vecini. Citisem despre Raymond Chandler într-o prefață la o altă carte, de un autor la fel de celebru și contemporan cu el, Dashiell Hammett, dar pe vremurile acelea, cărțile polițiste străine începuseră să se găsească din ce în ce mai greu, numele des întâlnit pe tarabe fiind al lui Haralamb Zincă și al său agent B-39. Nu că era ceva rău, dimpotrivă, chiar am de gând să recitesc cărțile lui Zincă, dar Chandler era pentru mine așa, cumva intangibil, pentru că nu știu cum s-a făcut, dar nu găsisem pe la cunoscuți nicio carte de-a lui.

Acum, când librăria online Libris mi-a oferit ocazia să citesc ce vreau, am și pus-o pe listă printre primele. Somnul de veci este prima carte din seria celor în care detectivul Phillip Marlowe este solicitat să rezolve un caz complicat. Phillip este chemat acasă la un bătrân extrem de bogat, generalul Sternwood, care îi cere să se întâlnească cu un anticar, Arthur Geiger, și să ajungă la o înțelegere pentru a o șantaja pe Carmen, fiica lui cea mică. Intriga e țesută inteligent, iar în ea sunt implicați și Vivian, fata cea mare a lui Sternwood, și Rusty, soțul ei dispărut și ulterior găsit împușcat. Poate că la prima vedere totul pare un roman polițist clasic și nimic mai mult. Însă Somnul de veci e un roman trepidant, alert, cu o acțiune dezvoltată abil pe multiple planuri, care se pretează oricând la a fi citită, ecranizată, dată mai departe.

Când crezi că ai prins firul poveștii și că deja ți-ai dat seama cine și ce face, Raymond Chandler te surprinde și îți arată că răsturnările de situații și loviturile de teatru te țin cu sufletul la gură și că n-ai reușit să ghicești cine este criminalul. Așa că, mai încearcă o dată :) Povestea se desfășoară alert până la sfârșit, iar Phillip Marlowe e pus în diverse situații, uneori limită, alteori se învârte în cerc, până când descoperă că, la un moment dat, cineva a mințit și el a urmat niște piste false.

Pentru împătimiții genului și iubitorilor de date exacte, mă simt datoare să spun că Chandler a construit acest roman, ca și altele, pe scheletul a două dintre povestirile sale publicate anterior. Subiectul principal fiind asemănător, el a combinat acțiunea din "Killer in the Rain"/Ucigașul în ploaie (publicată în 1935) și "The Curtain"/Cortina (publicată în 1936). Într-o măsură mult mai mică el a luat și elemente din alte două povestiri pe care le-a inclus în romanul Somnul de veci. În acest context, este de înțeles de ce, uneori, cititorul rămâne cu semne de întrebare niciodată rezolvate. Cu alte cuvinte, cine l-a omorât pe șofer? E întrebarea romanului de față, care rămâne fără răspuns chiar și după ce crimă principală a cărții și-a găsit deslușire.

Bogat în atmosferă și personaje, Somnul de veci este o introducere de neuitat la opera lui Chandler. Marlowe, detectivul de modă veche, cu experiență de viață, sarcastic și cinic, dar devotat unui profund sentiment al onoarei și unui set de principii adânc înrădăcinate, este un erou literar unic în cărțile americane. Cu siguranță voi mai citi aventurile sale și în alte romane semnate de Raymond Chandler.

Recomand romanul celor care nu se feresc de cărțile polițiste scrise în stilul clasic american al perioadei interbelice. Somnul de veci e atât o carte de vacanță cât și una de fiecare zi, una din acele rare cărți care te obligă să gândești, să pui cap la cap elemente dispersate, să încerci să rezolvi o șaradă odată cu eroul sau chiar înaintea lui. Iar dacă într-adevăr nu aveți atâta răbdare, există două ecranizări ale acestei cărți, însă eu zic că e păcat să nu gustați din plin acțiunea complexă, care nu poate fi redată integral în niciun film omonim, fie el cu Humphrey Bogart sau nu.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Detectivii salbatici de Roberto Bolano. Recenzie - partea a II-a

Titlu - Detectivii sălbatici, vol. II, partea a doua - Detectivii sălbatici
Titlul original - Los Detectives Salvajes (publicată în 1998)
Autor - Roberto Bolaño (Chile)
Traducerea - Dan Munteanu Colan
Editura - Univers
Colecția - serie de autor
Preţ - 80 lei, ambele volume
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-973-34-1009-6

*** Vă rog votați în chestionarul din dreapta. Vă mulțumesc! ***

Cum spuneam și în recenzia făcută primului volum din romanul Detectivii sălbatici de Roberto Bolano, autorul este în primul rând un excelent povestitor. Partea a doua a romanului, care se găsește inclusă în volumul 2 și are același titlu cu cartea, vine cu o foarte consistentă narațiune a mai multor personaje, care vorbesc despre poeții Ulises Lima și Arturo Belano. În recenziile străine pe care le-am citit despre acest roman se vorbește la unanim despre niște interviuri. Cu tot respectul pentru recenzorii respectivi, eu nu am văzut așa ceva, am văzut capitole pline de povestiri despre ce mai fac cei doi poeți reali-visceraliști și incursiunea lor prin Europa, în următorii douăzeci de ani. Poate n-am înțeles eu despre ce era vorba, de aceea am pus și poze cu pagini de carte de la începutul capitolelor, ca să vă lămuriți singuri.

Cam 50 de persoane povestesc despre Ulises Lima și Arturo Belano în diverse conjuncturi și îi creionează prin prisma propriilor judecăți. Însă pentru că stilul narativ este același, acest lucru nu deranjează, nici nu simți că totul este spus de personaje diferite, ci ai senzația că autorul lor e același, poate chiar același Garcia Madero de care, de fapt, în partea a doua a romanului ne despărțim. Însă Garcia va reapărea în ultima parte.

Dacă discursul narativ continuu, neîntrerupt de dialoguri, cumva asemănător cu scriitura lui James Joyce, vi se pare plicticos, ei bine, tocmai ăsta este punctul forte al lui Bolano și în stilul acesta constă toată frumusețea cărții. Partea aceasta conturează personalitățile celor doi poeți, le arată minusurile și plusurile, căutarea, călătoria, peripețiile (de exemplu Arturo ajunge și la închisoare pentru scurt timp, în Israel), dar niciodată romanul nu este scris din perspectiva lor, a personajelor principale. Niciodată nu știm ce gândesc cei doi, de ce acționează într-un anume fel.

Bolano spune despre această carte că este un fel de scrisoare de adio de la generația din care face parte, cea a anilor '50, a acelora care s-au sacrificat în tinerețe, la propriu sau la figurat, pentru o cauză. Așadar, cartea nu se vrea o privire nostalgică în trecut, autorul vorbește despre idealurile socialiste, despre propria sa tinerețe, când a reușit să supraviețuiască lui Allende, care a fost înlăturat de Pinochet, cu ajutorul CIA. În romanul Detectivii sălbatici Roberto Bolano nu se referă direct la aceste evenimente, dar personajele trăiesc aceleași lucruri pe care le-a trăit el și scapă de niște urmăritori violenți exact la fel cum a scăpat el de Pinochet, din întâmplare.

Poate că Detectivii sălbatici nu e o carte pe care s-o citești pe nerăsuflate, cu toate că firul molcom al narațiunii te poartă lin și te duce acolo unde vrea, și chiar te atrage, făcându-te să-ți dorești mai mult, ca și cum ai gusta dintr-un desert delicios din care tot mai vrei. Lectura este plăcută, lină, de multe ori amuzantă, cu un umor fin, un fel de haz de necaz, cu un limbaj ca-n viață, fără menajamente în funcție de situație. Însă dacă la unii autori licențele de limbaj scârțâie în urechi, lui Bolano îi ies minunat de bine, parcă sunt de acolo, parcă nici nu ar fi putut să scrie altfel pasajele respective.

Recomand cartea cititorului avid de o lectură bogată în imagini și sensuri. Celui care vrea mai mult de la un roman decât acțiune, intrigă alertă și personaje clișeistice. Celui care poate să se delecteze cu lectura, să suspende timpul, să atingă ușa de lumină pe care i-o arată Bolano și să pătrundă prin ea în universul lui.

Mulțumesc editurii Univers pentru lectura acestei cărți. Detectivii sălbatici poate fi cumpărată direct de pe site-ul editurii, sau de la librăriile partenere.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Adam si Eva, de Liviu Rebreanu. Recenzie

Titlu - Adam și Eva
Autor - Liviu Rebreanu (romanul a apărut prima dată în 1925)
Editura - Agora
Preț - 13,50 lei, 207 pagini
Anul apariţiei - 2011
ISBN -
Gen - romantic, ficțiune, spiritualitate
Comercializată pe Libris

Romanul Adam și Eva ar fi rămas pentru mine nedescoperit dacă nu aveam în liceu un profesor de română în ultimii săi ani de profesie, care nu avea nimic de pierdut dacă ne mai spunea la clasă și altceva decât prevedea programa școlară și recomandările venite de sus. Așa că dânsul, după ce ne-a povestit despre viața lui Liviu Rebreanu, ne-a spus în treacăt că, în afară de cele două romane canonice pe care aveam să le studiem, autorul a mai scris Adam și Eva și Jar, dar a adăugat că acestea două nu se ridică, stilistic vorbind și din punctul de vedere al clarității personajelor la înălțimea primelor două.

*** Vă rog votați în chestionarul din lateral-dreapta. Vă mulțumesc! ***

Știind de la profesorul meu că Adam și Eva trata tema reîncarnării, cu toate că nu aveam acces la nici o sursă despre spiritualitatea indiană, eram foarte atrasă de tot ceea ce suna interzis în acele vremuri. Așadar, în pauză m-am și dus la biblioteca liceului să cer Adam și Eva. Bibliotecara s-a uitat chiorâș la mine, dar mi-a împrumutat cartea. Pentru eleva care eram atunci, romanul acesta, inedit prin abordarea sa, a reprezentat o delectare literară și spirituală. Acum, l-am recitit cu aceeași plăcere și nu l-am găsit știrbit în niciun fel, mai ales că autorul era la a treia sa publicație, romanele Ion și Pădurea spânzuraților fiind primele sale scrieri.

Adam și Eva se citește ușor, mai ales de către cititorul familiarizat cu esoterismul și cu preceptele filosofiilor orientale. Acțiunea sa constă din ilustrarea unor mituri în special indiene, privind reîncarnarea: spiritul, în drumul său către eliberarea de samsara, de greșelile inerente vieții pe planul material, se încarnează de șapte ori până să ajungă în Nirvana. Pe parcursul acestor șapte vieți, cuplul arhetipal (androginul), separat înainte de facerea lumii în bărbat și femeie, se tot caută prin vieți până când ajung să se contopească într-o iubire totală, trup și suflet. Doar în ultima viață este posibil acest lucru, și atunci cele două spirite care au reușit să fie din nou unul singur din toate punctele de vedere, se vor duce în Nirvana și se vor fi eliberat de karmă.

Astfel, Rebreanu a construit romanul pe scheletul a șapte capitole cuprinzând cele șapte vieți ale eroului principal, care se încarnează pe rând în Mahavira - păstor în India vedică, Unamonu - guvernator în Egiptul antic, Gungunum - scrib în Babilon, Axius - luptător roman din timpul Împăratului Tiberiu, Adeodatus - călugăr în Germania medievală, Gaston - medic pe vremea Revoluției franceze și Toma Novac, profesor universitar la București. Romanul este scris din perspectiva acestor personaje masculine, bine dezvoltate, ale căror gânduri, fapte și sentimente sunt descrise minuțios.

Acest bărbat își găsește de fiecare dată sufletul geamăn în persoana unei femei, fie ea Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne, sau Ileana, dar, cu toată atracția ireprimabilă dintre ei pe parcursul primelor șase vieți, din diferite motive, nu ajung să se împreuneze fizic. Ori fac parte din pături sociale incompatibile și rangul unuia îl împiedică să ajungă cu adevărat la iubirea vieții lui, ori este vorba de un legământ de castitate (ca în cazul călugărului Adeodatus, care crede că ar face un sacrilegiu să-și dea frâu liber simțămintelor, deoarece el o iubește pe Fecioara Maria, și orice alt sentiment consideră că vine de la diavol), ori alte obstacole stau în calea celor două suflete gemene care nu se pot contopi din toate punctele de vedere, pentru că nu s-a împlinit încă ciclul samsarei celor șapte vieți.

Însă în ultima viață, Ileana, deși căsătorită, comite adulter pentru că se îndrăgostește foarte intens de Toma. Astfel, cei doi călători prin timp se reunesc și refac androginul inițial. Iar Toma ajunge să-și vadă toate cele șapte vieți pe parcursul celor câteva minute care-l despart de moartea finală și de trecerea în absolut. De aceea Rebreanu scrie romanul numai din perspectiva lui Toma Novac, aflat la granița dintre viață și moarte, care își revede toată trecerea lui prin materie din antichitate până în ultima clipă a vieții pe Pământ.

În fiecare capitol, denumit după numele femeilor iubite de Toma pe parcursul celor șapte vieți, autorul creionează atent fundalul social și istoric în care evoluează personajele, reușind să ilustreze până la detalii fine locuri și evenimente pe care noi le cunoaștem doar din cărțile de istorie. Recomand romanul Adam și Eva, comercializat și de Libris.ro, iubitorilor de cărți clasice, de dragoste, și celor care cochetează, fără prejudecăți, cu spiritualitatea lumii în ansamblul ei.

Mulțumesc librăriei online Libris pentru oportunitatea de a (re)citi această carte.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Calendar girl, volumul 2, de Audrey Carlan, recenzie

Titlu - Calendar girl, volumul 2
Titlul original - Calendar girl (publicată în SUA, 2016)
Autor - Audrey Carlan
Traducerea - Ana Omăt
Editura - Univers
Preţ - 39,90 lei, 320 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-771-052-6

Așa cum spuneam și în recenzia primului volum din Calendar girl, după experiențele din primele trei luni, Audrey Carlan o lasă mai moale cu alcovul și scenele sale descrise minuțios, ieșind în peisaj, apoi dezvăluie mai mult din laturile personalității Miei. Din dama de companie, rol care, fie vorba între noi, i se potrivește perfect personajului cu libido exagerat, Audrey vrea s-o transforme cumva pe Mia atât în sora mai mare, grijulie și responsabilă, cât și într-un fel de Zână Măseluță sau o altă zână cu baghetă magică și suflet bun.

În aprilie Mia are contract cu un jucător de baseball, Mason Murphy, ați ghicit!, supersexy și disponibil. Dar imediat ce are loc prima întrevedere, Mason își dă arama de necioplit și bădăran pe față, ceea ce-i scade până la zero interesul Miei în a-și obține bonusul de douăzeci de mii de dolari pentru prestații intime față de client. Rolul ei este să-i păstreze o bună imagine în fața publicului său și ea nici nu vrea să se angajeze la mai mult, deși Mason nu s-ar da înapoi deloc. Însă ca să se facă utilă, Mia observă că Rachel, blonda fină care este impresara lui Mason, e îndrăgostită lulea de bădăran. De aici până la a-și dori să-l facă pe Mason să-și îndrepte atenția către o iubire adevărată, nu mai este decât un pas, pe care Mia îl parcurge cu succes. Însă când tocmai reușise să-i cupleze pe cei doi, ea și Mason se îmbată la un eveniment și reușesc să facă lucrurile să arate altfel în ochii lui Rachel. Oare va reuși ea să redreseze situația și să o facă pe Rachel să-l ierte pe iubitul ei?

Tot în această lună, hămesită de atâta dormit singură, Mia nu ratează ocazia de a-l căuta pe Alec (clinetul nr. 2) când ajunge cu Mason și Rachel la Seattle. Iar Alec nu refuză de fel întâlnirea, potolindu-i Miei dorințele adunate în săptămâni. În perioada de pauză dintre contracte, Mia se duce pe acasă și află că sora ei mai mică, de 19 ani, Maddy, are un iubit. Invitată la cină de către el și familia lui, are o surpriză de proporții și o grijă în plus de acum încolo.

Urmează luna mai și una dintre cele mai fierbinți contracte din carte. Mia este angajată de un designer italian de costume de baie să prezinte alături de alte modele, ultima lui colecție în Hawaii. Designerul n-o folosește pe Mia decât ca model, dar din prima zi de când a pus tălpile pe nisipul fierbinte al insulei, ea îl întâlnește pe zdrahonul de Tai, un samoan (originar din insula Samoa, din Pacific) de culoare, tatuat pe jumătate de corp, și foarte bine dotat, cu care bineînțeles că ajunge foarte rapid în pat.
Curios lucru, Tai are impresia că Mia e femeia vieții lui, pentru că maică-sa, care are puteri de clarviziune, i-a spus că soția lui va fi blondă cu ochi verzi. Astfel, după prima săptămână, timp în care Mia - și noi prin ochii ei - vede frumusețile insulei Hawaii, Tai o invită acasă la el să-i cunoască familia și tradițiile tribale.

Dar mama lui îl avertizează că nu ea este viitoarea lui soție, că destinele lor nu se împletesc, deci să nu se îndrăgostească. Tai este dezamăgit, pentru că el deja se atașase cumva de Mia (ce fată norocoasă! toți clienții se îndrăgostesc de ea! 😆😇😎 ), dar crede în previziunile maică-sii. După luna colorată din Hawaii, plină de sex până la leșin, de soare și ocean, de explicații despre simbolurile tribale din tatuajul lui Tai și de ședințe foto în costume de baie plus size, apar și Maddy cu Ginella în peisajul exotic pentru câteva zile. Maddy, sora Miei, are ochi verzi... oare ea să fie misterioasa blondă pe care Tai o va întâlni întâmplător și care-i va deveni jumătatea vieții?

Din nou vine sfârșitul de contract și Mia ia legătură cu mătușa Millie, care îi povestește că i-a găsit cu greu un contract pentru luna iunie, deși celelalte luni sunt deja contractate și deși Wes și Alec și-au manifestat imperios disponibilitatea de a o mai plăti o lună, sau de a înlocui pe cineva care în ultima clipă ar anula înțelegerea. (Din nou zic, norocoasă fată, Mia asta!)
În iunie Mia pleacă la Washington ca să fie bombonica de la brațul unui politician, Warren Shipley, care se autoprezintă ca fiind unul din cei 1% - adică unul din puținii bărbați extrem de bogați ai planetei. Warren este din start neinteresat de o relație intimă cu Mia, și asta nu pentru că are 65 de ani, ci dintr-un motiv pe care ea îl descoperă în imensa lui casă. Politicianul îi explică fetei că toți aceia din cercurile lui au câte o tânără prădătoare de averi la brațul lor, și, ca să obțină facilități în marile afaceri transnaționale pe care le fac ei între ei, trebuie să se afișeze ca unul de-ai lor din toate punctele de vedere. Mia nu prea înțelege ce are de făcut. Inițial e confuză și nedumerită, iar fiul lui Shipley senior, Aaron, senator de California, o zăpăcește cu alura sa elegantă și, bineînțeles, supersexy.

Însă în curând apele se limpezesc pentru Mia. Se împrietenește cu foarte tânăra soție a domnului Benoît ca să faciliteze semnarea unui contract gras între el și Warren.
Lucrul îi reușește atât de bine, încât bătrânul politician îi trimite mătușii Millie un bonus de 25.000 de dolari. Însă luna iunie îi arată Miei și fața cealaltă a monedei vieții de escortă. Descoperă cu cine se iubește Warren în secret și îl face pe acesta să înțeleagă că nu se comportă cum ar trebui cu femeia iubită, dar află și secrete întunecate despre trecutul lui și mai ales despre Aaron. Luna iunie o găsește pe Mia într-o postură poate mult mai apropiată de realitate pentru o escortă, fie ea și de lux, decât de imaginea idilică de amantă perfectă și de prietenă pe viață cu clienții ei, prezentată de Audrey Carlan până acum.

Aflată pe un pat de spital, Mia își revede prietenii, pe Tai și pe Mason, care au venit s-o ajute, să-i fie alături, iar unul dintre ei chiar a scos-o dintr-o mare încurcătură. Pe parcursul acestui volum doi Mia Saunders comunică prin mesaje cu Wes Channing, primul client care s-a îndrăgostit iremediabil de ea. E geloasă că el are o idilă, dar e conștientă că doar așa, fără să se mai vadă, relația lor ar putea să se rupă. Meditează asupra ofertei lui de a-i plăti datoria cămătarului care l-a băgat pe taică-său în spital, și conchide că n-ar putea să-i fie datoare așa o sumă, că dacă ar accepta, sentimentele dintre ei ar avea de suferit.

Încă nerefacută fizic și nici psihic după răsturnarea de situație din luna iunie, Mia trebuie să meargă mai departe, la Miami, spre un cântăreț celebru care-și spune Latin Lov-ah, pe numele său real Anton Santiago, și care o închiriază pentru filmarea unui videoclip.

Am citit cu ceva mai multă plăcere volumul doi din Calendar girl, am simțit că vizitez și eu Hawaii-ul și Washingtonul, Seattle și locurile natale ale eroinei Mia Saunders. Am aflat lucruri noi, despre tatuajele tribale ale celor din Pacific și am văzut cu ochii minții un spectacol tribal hawaiian oferit de sexy-samoanul Tai și ai lui într-o seară exotică de mai.
Când autoarea pune și astfel de elemente culturale și turistice pe lângă melanjul neverosimil de tandrețe, iubire și prietenie țesut în jurul unei prostituate, fie ea și de lux, parcă citești cu alți ochi cartea și aștepți cu nerăbdare să vezi ce surprize o mai așteaptă pe Mia în cealaltă jumătate a anului ei de sacrificiu pe altarul zeului Eros, întru salvarea tatălui ei.

Și până la urmă, vorba mătușii Millie: ai încredere în călătorie ...

Cartea nu este recomandată persoanelor sub 18 ani datorită conținutului sexual explicit.

Calendar girl volumul II mi-a fost oferită spre lectură de editura Univers și se poate cumpăra direct de pe site-ul editurii sau de la librăriile partenere.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Ziua in care la capatul celalalt al iubirii n-a mai fost nimeni, de Ioana Chicet-Macoveiciuc. Recenzie.

Titlu - Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni
Autor - Ioana Chicet-Macoveiciuc
Editura - Univers
Preţ - 34,90 / 235 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978‐606‐771‐101‐1

Am citit această carte în două zile. Este a doua carte pe care o citesc pe nerăsuflate, curioasă de a afla ce se întâmplă mai departe, deși unele lucruri erau previzibile, dar altele nu. Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni este un roman de dragoste, totuși roman e mult spus, pentru că după canoanele literaturii, nu corespunde întrutotul unui roman, în afară de lungimea scrierii și de secvența mare de timp în care se desfășoară acțiunea. Textul acesta lung, după cum îl descrie însăși autoarea, este doar despre viață și iubire, despre viața Oanei și a celor din jurul ei, până într-o zi, când la capătul celălalt al iubirii nu mai era nimeni de niște ani.

N-am văzut niciun context social, niciun fundal al poveștii Oanei, ci doar câteva mențiuni necesare textului. Cartea începe în tinerețea Oanei, după terminarea facultății, probabil spre sfârșitul anilor '90, când încă mai locuia în căminul studențesc. Ea este o fată cuminte, liniștită, care preferă o plimbare în parc sau o după amiază în compania unei cărți bune decât să stea în zgomotul și hărmălaia de la club. Și totuși cea mai bună prietenă a ei, temperamentala Lola, este exact opusul. Dar pentru că sunt prietene, Oana merge cu Lola la club, de fiecare dată. După idila cu un tip care o părăsește cu prima ocazie, Oana îl cunoaște în club pe Andrei. Pentru ea se naște o iubire imensă, cu fluturi în stomac la fiecare întâlnire. Se mută la el în scurt timp, în casa domnului Emil, unde Andrei locuia cu chirie.

Însă Andrei este un tip tăcut, calm, răbdător, care ascunde multe secrete. Față de el, Oana e exuberantă și vorbăreață. Periodic, diferențele dintre ei îi determină să se certe, dar nu pot sta mai mult de două zile unul fără celălalt și se împacă. După aproape un an, timp în care Oana a neglijat-o pe Lola (mi s-a părut puțin expediată această parte a prieteniei profunde dintre ele), se întâmplă ceva și relația se rupe. Fără explicații din partea lui Andrei. Cu sufletul spart în bucăți, Oana merge mai departe prin viață, sperând că timpul va vindeca rana, dar amintirea lui Andrei și iubirea pe care i-a purtat-o n-o lasă să trăiască normal. Se simte moartă pe dinăuntru, deși i se întâmplă lucruri frumoase, ca un bonus al sorții. Și, când credea că a reușit să uite trecutul și să meargă mai departe, Andrei apare brusc, și odată cu el, năvălește prin toți porii trupului Oanei pasiunea reaprinsă.

În romanul Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni totul este scris prin prisma a ceea ce crede, simte și vede Oana. Ea este personajul cel mai complex, celelalte sunt doar schițate, mai mult sau mai puțin. Oana nu află niciodată răspunsul la frământarea ei interioară, dacă Andrei a iubit-o. Există la un moment dat un soi de explicație pentru despărțirea lor din tinerețe, dar e mai mult o dezvăluire a secretelor vieții lui, o justificare a indiferenței afișate atunci, decât un mod de a-i spune te iubesc.

Capitolele de final par (dez)lipite cumva, de restul cărții. Pentru că există o zi în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni, iar după această zi nimic nu mai avea importanță și cartea se putea încheia așa. Totuși Ioana Chicet-Macoveiciuc a forțat finișul și a făcut ca soarele să apară din nou în viața Oanei. O Oană matură, fericită, vindecată de iubirea obsesivă care poate n-a fost decât în mintea ei, o Oană rămasă întreagă, lângă cei care o iubeau cu adevărat și pentru care a meritat să devină alt om.

Romanul place, prinde la public, în special la cel feminin, căruia i se adresează. Fiecare femeie se regăsește cumva în carte. Iubirea Oanei pentru Andrei e acea iubire pe care cu toatele am simțit-o la un moment dat, e unică, e pasiunea însăși. Frământările ei sunt ale noastre, întrebările ei au fost și ale noastre, trăirile ei le-am trăit și multe dintre noi, aievea. Însă spre deosebire de Oana din roman, Oanele cuminți din viață n-au întotdeauna parte de fericirea descrisă, dimpotrivă, Lolele de lângă noi trag întotdeauna lozul câștigător. Mi-ar fi plăcut ca Lola din carte, temperamentala, frivola și nonconformista Lola, aceea care o susține necondiționat pe Oana până la capăt și rămâne fidelă prieteniei lor, să fie ceva mai pe larg creionată în această carte, care, până la urmă, are un singur personaj principal: sufletul de femeie.

Dacă ați citit cartea, mi-ar plăcea să comentăm împreună despre ea.

Mulțumesc editurii Univers pentru oportunitatea de a citi acest best-seller și de a scrie această recenzie pentru voi.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Dragostea e capcana diavolului de Hande Altayli. Recenzie

Titlu - Dragostea e capcana diavolului
Titlul original - Așka șeitan karîșîr
Autor - Hande Altaylî
Traducerea - Emilia Comănici
Editura - Univers
Colecția - Globus
Preţ - 14 lei, 192 pagini
Anul apariţiei - 2010
ISBN - 978-99931-13-19-5

Când am văzut pe site-ul editurii Univers cartea autoarei Hande Altaylî mi-am dorit s-o pun în coș pentru că bănuiam că avea să-mi placă. N-am citit mulți autori turci, însă cred că au un talent înnăscut pentru a scrie, pentru a țese povești credibile, chiar dacă scenariștii serialelor turcești de la tv mai lungesc intriga din diverse motive, plictisind telespectatorul și derapând în derizoriu acțiunea.

Dar la o carte așa ceva nu se întâmplă. Cartea este întotdeauna fascinantă, bună, fluidă, cu un subiect care nu se poate să nu te captiveze. La fel este și Dragostea e capcana diavolului, o carte bine scrisă - și bine tradusă! felicitări Emiliei Comănici și redactorilor Univers - cu un subiect surprinzător de occidental pentru gusturile orientale, care rezonează mai mult cu obiceiuri vechi de zeci sau chiar sute de ani decât cu stilul foarte liberal de gândire european, cel puțin în ceea ce privește viața de cuplu. Cu toate acestea Hande Altaylî face unele concesii tradițiilor poporului căruia îi aparține și consideră iubirea dintre un bărbat și o femeie un păcat, mai ales dacă el este căsătorit.

Așadar, Aslî, eroina romanului Dragostea e capcana diavolului, este o femeie de 33 de ani care a trecut printr-o mare și unică iubire cu niște ani în urmă. Omer, bărbatul de care a fost îndrăgostită până la obsesie, era însurat și era amantul mătușii ei, Julide. Însă după ce Julide trece la cele veșnice, Omer, care se simțise atras inexplicabil de tânăra, pe atunci, nepoată a iubitei lui, o seduce cu ușurința unui bărbat foarte versat și experimentat într-ale amorului. Aslî nu se poate nici ea împotrivi simțurilor năvalnice care o copleșesc. Iubirea lor crește și evoluează, dar într-o zi Omer dispare fără o vorbă.

Aslî se rupe de trecut, se mută, pleacă la alt job și vrea să scape de amintirea lui și de durerea despărțirii căutând alți parteneri. Ariciul, apoi Sinan, o iubesc pe Aslî dar inima ei nu-și mai aparține și de fiecare dată rupe relația pentru că nu se regăsește în ea. Omer o caută și dă peste două dintre prietenele ei, Zerrin și Nalan. Nalan acceptă la un moment dat să-i furnizeze informații despre Aslî și el o urmărește, fără ca ea să afle. Pe de altă parte, și el o iubește nespus de mult, dar vrea s-o uite și să-și vadă de viață, însă divorțează, apoi se recăsătorește cu o altă femeie pe care o părăsește după 3 luni, dându-și seama că n-o să scape niciodată de iubirea nutrită pentru Aslî.

Aparent întâmplător, după șapte ani de la despărțirea lor, cei doi se reîntâlnesc și acum Omer este liber. Viața le oferă amândurora o a doua șansă. Oare vor ști cei doi s-o fructifice și să împlinească această iubire fascinantă de ambele părți? Finalul este neprevăzut și vă las să-l descoperiți singuri.

Colateral, m-a amuzat personajul Ali Kerim, șeful idiot al lui Aslî, care are o relație amoroasă cu Nalan, mi-a plăcut stilul foarte bine strunit al autoarei Hande Altaylî, care nu se pierde în detalii și conduce perfect acțiunea romanului, am citit cartea Dragostea e capcana diavolului ca pe apă, cum se spune, și mi-a plăcut mult, mai mult decât orice serial turcesc bun.

Dacă vă plac serialele turcești, cu siguranță o să vă placă și Dragostea e capcana diavolului de Hande Altaylî. Un roman de dragoste, unde personajele principale trăiesc iubirea vieții lor, în tumultul marelui oraș Istanbul, la granița dintre interdicțiile tradițiilor turce și libertatea oferită de gândirea occidentală.

Mulțumesc editurii Univers pentru oportunitatea de a citi acest roman. Cartea se poate comanda direct de pe site-ul editurii sau de pe site-urile partenere.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pentru alte articole de același gen vă rog accesați pagina Recenzii cărți.

Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde, de Franny Moyle. Recenzie

Titlu - Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde
Titlul original - Constance: The Tragic and Scandalous Life of Mrs Oscar Wilde
Autor - Franny Moyle
Traducerea - Cristina Jinga
Editura - Humanitas
Colecția - Convorbiri. Corespondenţe. Portrete
Preţ - 15 lei pe Libris (400 pagini)
Anul apariţiei - 2014
ISBN - 978-973-50-4307-0
Comercializată pe Libris

Franny Moyle este o scriitoare britanică, directoare a unui teatru londonez, care a studiat literatura engleză și istoria artei. Însă mai mult decât literatura, se pare că este interesată de viețile particulare ale scriitorilor, de care s-a interesat îndeaproape, cel puțin în ceea ce îi privește pe pre-rafaeliti și pe Oscar Wilde.

Coperta cărții de față, o biografie, nu știu dacă neapărat romanțată, asta veți vedea când o veți citi, prezintă două fotografii: Oscar, bărbatul excentric, trecând drept chipeș după canoanele vremii, afișând bunăstare și eleganță, privind înainte, iar lângă el, Constance Lloyd, soția lui, cu un copil în brațe, oarecum copleșită de îndatoririle conjugale, care privește către el, către Oscar, omul pe care l-a iubit până la capăt și alături de care a stat, fiind în stare de orice sacrificiu posibil ca să nu-l piardă.

Franny Moyle ne prezintă viața acestei Constance alături de scriitorul Oscar Wilde, un bărbat fermecător în aparență, dar dificil în intimitate. La început au trăit zile frumoase, s-au căsătorit după câțiva ani de relație, au trăit așa cum trăiau scriitorii vremii, mai boem, deși își permiteau o viață stabilă financiar. Oscar era celebru, piesele lui se jucau cu casa închisă, era favoritul presei și, la rândul său, se bucura de acest statut privilegiat.

În 1888 Constance era căsătorită cu Oscar de 4 ani și se cunoșteau deja de 9. Dragostea dintre ei a fost reciprocă și puternică, cel putin o vreme, dacă e să ne luăm după schimburile de scrisori dintre ei. Cu toate acestea, Constance aprecia munca scriitoricească a soțului ei, iar el o susținea în proiectele sale artistice și în lupta pentru drepturile femeilor. În viața lor a apărut un copil, apoi al doilea, care se spune că a însemnat și sfârșitul vieții de cuplu între cei doi soți. Din acest moment încolo, Oscar a început să se distanțeze de tot ceea ce reprezentase pentru Constance până atunci. Între ei apare un tânăr de 17 ani, Robbie Ross, care trezește gusturile homosexuale ale lui Oscar. Constance acceptă acest ciudat triunghi conjugal. Mai târziu Oscar îl cunoaște pe lordul Alfred Douglas, zis Bosie, un tip egoist, vanitos, plin de sine, care îl cucerește definitiv și care va reprezenta distrugerea căsniciei cuplului Wilde, ruinarea lor financiară și a reputației scriitorului.

Constance luptă să-l poată scoate pe Oscar de sub influența malefică a lui Bosie, deși el deja se purta urât cu ea, dar e o luptă cu morile de vânt. Oscar ajunge la închisoare, după un scandal de presă, pentru că în vremea aceea, deși existau destui homosexuali practicanți, acest lucru era considerat un delict. Constance nu divorțează, poate dintr-o fărâmă de speranță că soțul ei își va reveni la ceea ce fusese cândva, ci își schimbă numele. Însă evenimentele o copleșesc. La 39 de ani se stinge în exil, la Genova.

Franny Moyle prezintă pentru prima dată în Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde cele 300 de scrisori nepublicate, scrise de Constance, în marea lor majoritate către prietena și confidenta ei Georgina Mount-Temple. Cartea este frumoasă dar tristă și pe de-a întregul convingătoare. O pasiune dezlănțuită și nepotrivită cu vremurile, poate distruge viețile celor din jur, la figurat, dar și la propriu. Ca-n viață, cel care a cauzat răul, Alfred Douglas, supraviețuiește tuturor, și părăsește această lume târziu, în 1945, după un atac de cord.

Cum ar fi arătat viața lui Constance dacă ar fi trăit cu o sută de ani mai târziu? Cu siguranță altfel. Nimeni nu l-ar fi condamnat pe Oscar pentru orientarea sa sexuală, iar reputația lui n-ar fi fost știrbită. Dar în orice secol, o iubire devastatoare poate să distrugă vieți. Ori poate că o Constance a vremurilor noastre și-ar fi luat copiii și ar fi pus capăt unei căsnicii eșuate și unei iubiri fără obiect. La urma urmei, decât să te autodistrugi, mai bine o iei de la capăt pe un alt drum. Dar socialmente vorbind, asta nu era o opțiune validă în frământatul început de secol douăzeci.

Mulțumesc librăriei Libris pentru că mi-a oferit oportunitatea de a citi și recenza această carte.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Smulgatorul de inimi, de Boris Vian. Recenzie

Titlu - Smulgătorul de inimi
Titlul original - L'Arrache-cœur (prima apariție - 1953)
Autor - Boris Vian (1920-1959)
Traducerea - Diana Crupenschi
Editura - Univers
Colecția -
Preţ - 20 lei/ 176 pagini
Anul apariţiei - 2012
ISBN - 978‑99931-865-2-6

Boris Vian este un scriitor complex, care poate alătura poezia, fantasticul, anti-existențialismul și absurdul la un loc, fără accente stridente, ba dimpotrivă, parcă acest melanj stilistic și de curente literare îi reușește cel mai bine. La început am avut senzația că citesc o carte de Serge Brussolo, datorită scriiturii oarecum asemănătoare, a alăturării unor elemente diferite în asocieri stranii și figuri de stil originale:

lumina zilei își luase zborul în spatele falezei... 

sau, despre un bebeluș nou-născut:

era roz, cu o guriță umedă de caracatiță și ochi de carne încrețită. 

Însă pe parcurs parcă aș fi intrat în Imaginarium-ul dr. Parnassus, pentru cei care știu la ce film fac aluzie. Totul începe firesc, normal, ca și cum ai păși într-un univers imaginar, dar prietenos. Însă pe măsură ce te adâncești în poveste, normalitatea lasă treptat, locul unui univers absurd și atemporal, în care personajele au nume simbolice, și dacă te gândești că pe personajul principal îl cheamă Jacquemort (=Jacques cel mort), te duce gândul că lumea descrisă de Vian este o lume de dincolo de realitate.

Romanul începe cu sosirea lui Jacquemort, un medic psihiatru (care se consideră gol sufletește și vrea să psihanalizeze oamenii ca să se umple de poveștile lor), într-un sat la malul mării, unde prima sa misiune este să moșească nașterea a trei băieți. El o aude pe Clementine țipând în durerile nașterii, și astfel ia contact cu cei la care va rămâne să locuiască o vreme. Clementine face o depresie post-natală puternică și își respinge propriul soț, pe Angel, considerând că din cauza lui a trebuit să suporte chinurile facerii. În consecință, de nevoile ei și ale celor trei bebeluși, botezați Joel, Noel și Citroen, se va ocupa Jacquemort, ca și cum nu Angel ar fi cealaltă jumătate a cuplului, ci el, psihanalistul.

În dorința de a o ajuta pe Clementine, Jacquemort merge la dulgher, pentru pătuțuri, la preot pentru botez și astfel ia contact cu locul în care se află. Biserica e în formă de ou, preotul se află într-un conflict permanent cu sătenii, cărora nu vrea să le facă să crească dulcișorul și pe care-i consideră îndepărtați de Dumnezeu, oamenii nu au rușine și acționează cel puțin ciudat, animalele au un statut asemănător oamenilor, dar sunt pedepsite dacă greșesc și bătrânii sunt vânduți la licitație, în târguri, drept jucării pentru copii. Rușinea și alte sentimente de vinovăție sunt aruncate într-un râu roșu, de unde La Gloire, cel menit să preia aceste sentimente aruncate în apă, trebuie să le scoată la suprafață cu dinții.

Jacquemort se revoltă pentru ceea ce vede dar lumea îl disprețuiește pentru asta. Însă el își urmează cu insistență dorința de a psihanaliza pe cineva. Servitoarea Clementinei, Culblanc (=cur alb), crede că psihanaliza înseamnă a face dragoste și devine metresa doctorului, care acceptă bucuros oferta fetei. Când Jacquemort nu are chef s-o "psihanalizeze" pe Culblanc, ea îl primește în pat pe stăpân, pe Angel, care este respins de soție. Până la urmă servitoarea rămâne fidelă, dacă se poate spune așa, Clementinei, pentru că ei îi povestește totul în legătură cu relația cu doctorul, și Clementine este aceea care îi interzice lui Culblanc să răspundă la întrebările puse de Jacquemort care, totuși, voia să afle câte ceva despre ea.

Povestea curge mai departe, intrând tot mai adânc în universul paralel din sat. Singurul care încă rămâne normal, până la un punct, este Jacquemort. Disperat că oamenii nu se lasă psihanalizați, vrea să analizeze o pisică dar se lasă păgubaș. Până la urmă cel care acceptă provocarea va fi La Gloire, iar după ce bătrânul moare, Jacquemort îi va lua locul, trebuind să curețe râul roșu de rușinea aruncată de săteni. Astfel, devine și el parte a acelei lumi ciudate, contribuind la mersul ei înainte.

Alegorie a conștiinței umane, sondare a unui psihic colectiv trecut printr-un război mondial, care după ce a văzut atâtea orori, nu mai vrea să știe de nimic decât de propriul egoism și de satisfacerea propriilor nevoi, Smulgătorul de inimi satirizează defectele omenești și pune cititorul pe gânduri. Lumea lui Vian este o lume a satirei absurde și a adevărurilor crude, spuse fără preaviz. Lectura este foarte plăcută, în ciuda fundalului absurd care devine prim plan pe parcurs. Smulgătorul de inimi e o carte pe care o iei în mână, te lungești comod pe canapea și apoi te bucuri de călătoria la care te invită din chiar primele sale pagini.

Mulțumesc editurii Univers care mi-a pus la dispoziție această carte.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Secretul Medici, de Michael White. Recenzie

Titlu - Secretul Medici
Titlul original - The Medici Secret (publicată prima oară în 2008)
Autor - Michael White (Australia)
Traducerea - Anca Ilie
Editura - RAO
Colecția -
Preţ - cca 15-20 lei, 320 pagini
Anul apariţiei - 2010
ISBN - 978-606-825-169-1
Comercializată pe Libris

Când un grup de oameni de știință începe să lucreze la Proiectul Medici și studiază rămășițele celebrei familii florentine, se lansează un lanț de intrigi și secrete periculoase. Cu patruzeci de ani în urmă, custodele Capelei Medici a descoperit un obiect ciudat, care părea să conțină un jurnal scris de marele Cosimo de Medici. Acum, când cadavrele familiei Medici sunt supuse controlului științei moderne, un tânăr om de știință care găsește un obiect straniu, așezat în cadavrul lui Cosimo, este ucis cu sânge rece. Jeff Martin, un om de știință englez care trăiește în Veneția, este atras de mister și se străduiește să afle ce a descoperit Cosimo într-o mănăstire macedoneană în 1410 - și de ce cineva este dispus să ucidă pentru ca taina să nu fie dezvăluită.

Cam asta e povestea, pe scurt. Romanul începe cu descrierea unei inundații care a avut loc la Florența pe 4 noiembrie 1966, inundație în timpul căreia cripta familiei Medici a fost afectată, și, odată cu ea, câteva dintre augustele cadavre ale familiei. Custodele de atunci, Mario Sporani, încearcă să salveze cripta, dar nu reușește să facă față diluviului. Peste 40 de ani, un grup de cercetători vor să afle dacă osemintele aparțin cu adevărat familiei Medici, pentru că cel puțin unul dintre ei are bănuiala că sicriul lui Cosimo conține rămășițele altcuiva. Un grup de agitatori face zilnic manifestație împotriva acestui lucru, considerând că este o ofensă adusă familiei Medici să iei acum rămășițele și să încerci să le supui testelor ADN. Profesorul Carlin Mackenzie găsește o tăbliță ciudată lângă coloana vertebrală a lui Cosimo, și, euforic, începe să o descrie la telefon, lăsând un mesaj vocal nepoatei sale, dar bateria se descarcă și Mackenzie nu-și termină mărturia. Din spate, cineva necunoscut, îl atacă și îl ucide.

A doua zi, ziarele urlă despre moartea tânărului cercetător. După ceea ce s-a întâmplat la Florența, Sporani se duce la Veneția la un englez pasionat de istorie, Jeff Martin, ca să-i predea niște documente găsite de el în timpul inundației din 1966 și ca să-i povestească cele petrecute și anumite lucruri trăite de el și familia lui. Sporani crede că există persoane din umbră foarte interesate ca adevărul să nu iasă la iveală, și îi arată lui Jeff că a fost el însuși amenințat și pus să-i convingă pe cercetătorii de la Proiectul Medici să-și întrerupă munca. La început Jeff nu are prea mare încredere în bătrânul Sporani, considerându-l țicnit. Mai târziu, evenimentele îi vor demonstra lui Jeff că Sporani nu a inventat nimic și se va lăsa antrenat în căutarea adevărului și a secretului Medici.

Firește că n-am să vă răpesc plăcerea de a citi această carte de Michael White și oferită mie de Libris, scrisă într-un ritm alert, cumva asemănătoare cu Codul da Vinci a lui Dan Brown, plină de întorsături de situații și de aventură, de șarade ascunse în note muzicale sau de indicii date de razele soarelui la apus peste anumite lucrări de artă. Lupta dintre cei care vor să afle adevărul și cei care vor să-l lase ascuns este acerbă. Urmăririle și crimele se țin lanț, dar și indiciile care duc la Secretul Medici se înmulțesc. Michael White ne poartă prin trecut și prin prezent, prin Florența, Veneția și Macedonia, ne arată o lume medievală în care familia Medici sponsorizează artiștii Renașterii și în care există legături neștiute între Giordano Bruno, familia Medici și Antonio Vivaldi, chiar dacă n-au fost contemporani unii cu alții.

Secretul Medici este un thriller bun, captivant, o carte pe care n-o prea lași din mână până n-o termini. Dacă ați citit-o, vă aștept cu impresii. Dacă nu, credeți că v-ar plăcea s-o citiți?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!