Hanul Jamaica de Daphne du Maurier. Recenzie

Titlu - Hanul Jamaica
Titlul original - Jamaica Inn (publicată prima dată în 1936)
Autor - Daphne du Maurier
Traducerea - Gherasim Țic
Editura - Orizonturi
Colecția - Romane celebre
Preţ - cca 14 lei, 320 pagini
Anul apariţiei - 2013
ISBN - 978-973-736-213-1
Comercializată pe Libris.ro

Am citit romanul Hanul Jamaica scris de autoarea britanică Daphne du Maurier aproape pe nerăsuflate. În studenție mai citisem Rebecca, și îmi plăcuse foarte mult stilul, acțiunea și modalitatea prin care autoarea te aduce, meandrat, la punctul culminant și la finalul cărții. Hanul Jamaica nu face excepție. Este un roman gotic, plin de suspans, cu o tușă groasă de sinistru și de sumbru, ca și cum în han s-ar petrece cine știe ce ritualuri de magie neagră. De fapt, adevărul nu e chiar așa departe de comparația făcută de mine.

Dar să purcedem la drum, în stilul clasic al romanelor realiste victoriene, așa cum Daphne du Maurier a creionat cartea. Primele 3-4 pagini conțin descrierea locurilor unde începe acțiunea, ferma din Helford, apoi aflăm că mama eroinei Marry Yellan, o tânără inocentă de 23 de ani, este pe moarte. După ce femeia trece la cele veșnice, Mary se ocupă de funeralii și vinde ferma, conform ultimei dorințe a mamei ei. Un cumpărător apare imediat și, datorită atitudinii acestuia, care abia așteaptă s-o vadă pe Mary plecată din casă, ea se și grăbește să-și strângă lucrușoarele și să o pornească la drum spre hanul Jamaica, deținut de unchiul ei Joss Merlyn, și de sora mamei ei, Patience. Însă pe drum, află întâmplător, că lumea tace stânjenită când aude numele hanului și al unchiului Joss, ea fiind sfătuită să nu se ducă acolo, într-un loc în care n-are ce caută o fată că ea.

Cu toate acestea, Mary nu are alternativă și ajunge la hanul sumbru, soios și oarecum părăginit. Este evident că nu are clienți de soi și că puțină lume îi calcă pragul, locul fiind unul neprietenos. Joss și Patience nu oferă camere călătorilor care ar dori să se odihnească peste noapte, sub pretextul că fiind un loc izolat, aflat în apropierea unor drumuri, nu se știe ce răufăcător ar poposi și le-ar lua gâturile. Mary, isteață fiind, simte că adevărul este altul. După ce îl cunoaște pe unchiul Joss, care o și amenință să nu cumva să încerce să afle ce se petrece la han uneori, noaptea, și îi dezvăluie că el bea fără măsură și ar fi bine să nu-i stea în cale, Mary ar vrea să plece peste câmpul mlăștinos oriunde ar vedea cu ochii, dar rămâne la han, să fie alături de mătușa ei.

După câteva zile, vie una din acele seri în care hanul e luminat și plin de tot felul de contrabandiști, hoți, criminali și răufăcători, care, după ce se îmbată, se distrează pe seama unui biet idiot din sat. Mary nu respectă interdicția lansată de unchiul ei și pândește această lume pestriță, ascultând conversațiile lor fără să fie observată de Joss. Dar hanul mustește de secrete întunecate pe care Mary, curioasă, ar vrea să le afle. Însă Joss i-a spus doar că nu e "destul de beat" ca să-i destăinuie de ce "trăiește în acest colț uitat de Dumnezeu și de ce ține hanul Jamaica."

Hotărârea lui Mary de a rămâne la han se va dovedi începutul unor aventuri la care ea nici nu se gândise. Va fi martora unor crime, își va pune inima în palmele unui om al bisericii, dar oare este de bun augur ceea ce face? În toată această învălmășeală din care încearcă să scape, va găsi iubirea, deși în persoana fratelui mai tânăr al lui Joss, Jem, hoț de cai.

Așadar, Hanul Jamaica este un roman care tratează oarecum suprarealist întâmplările prin care trece eroina. Experiențele coșmarești trăite de Mary sunt viu redate de către Daphne du Maurier, care desenează cu mână de maestru portrete umane de o brutalitate șocantă. Pleiada de contrabandiști și de criminali care se perindă pe la han își are corespondentul simbolic în mlaștinile din apropiere. Mocirla socială în care se complac personajele este asemeni mlaștinii, unde se rătăcește Mary într-o zi.

Hanul Jamaica are toate ingredientele unui roman gotic: atmosferă sumbră, mistere întunecate, secrete, un preot, crime. Per total, deși cu unele stângăcii - de exemplu, personajele sunt lipsite de o anume consistență, lucru pe care îl putem ierta autoarei, având în vedere că este prima sa carte publicată - Hanul Jamaica rămâne o carte clasică de aventuri, care se ridică mult deasupra altora de același gen. Iubitorii suspansului o vor aprecia, la fel și adepții literaturii clasice. Cu acest roman Daphne du Maurier pășește în elita scriitoricească a lumii, și își continuă cu responsabilitate drumul. Deși statisticile spun că este cea mai vândută carte a ei, rămân la părerea că Rebecca e mai bună și mai bine articulată.

Cine vrea să se convingă singur, poate comanda cartea online pe Libris.ro. Sau, pentru cei foarte grăbiți, există ecranizarea romanului, făcută de nu mai puțin celebrul Alfred Hitchcock în 1939. Doar să nu uitați că, un film nu va respecta niciodată toate detaliile cărții după care a fost făcut. Iar dacă în drumurile voastre vă abateți prin Marea Britanie, în ținutul Cornwall, intrați și în Hanul Jamaica, locație reală, după care Daphne du Maurier s-a inspirat în romanul ei.

Până la recenzia viitoare, vă spun, lectură plăcută!


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie

Titlu - Marile piramide - cronica unui mit
Titlul original - Les grandes pyramides - la cronique d'un myth (Gallimard, 2006, Franța)
Autor - Jean Pierre Corteggiani
Traducerea - Irinel Antoniu
Editura - Univers
Colecția - Colecțiile Cotidianul
Preţ - 10 lei, 128 pagini, format de buzunar
Anul apariţiei - 2007
ISBN - 978-1-60257-084-9


Literatura facilă pe tema piramidelor și a secretelor lor s-a tot scris și am tot citit. Însă de data asta am ales cartea Marile piramide - cronica unui mit, pentru că autorul ei, Jean Pierre Corteggiani este egiptolog. Nu am mai avut ocazia până acum, să citesc o carte despre piramidele din Egipt, scrisă de un om de știință. Ceea ce nu înseamnă că piramidele de la Gizeh nu rămân una dintre cele șapte minuni ale lumii antice și nu-și păstrează încă misterul arhitectural și arheologic.

Necropola de la Gizeh, de pe malul Nilului, este alcătuită dintr-o piramidă imensă, cea a lui Keops, numită și Marea Piramidă, și încă două ceva mai mici, ale faraonilor Kefren și Mykerinos. Bineînțeles, alte zeci de piramide micuțe, obișnuite, există în regiune, dar interesul egal manifestat de atât oamenii de știință cât și de autorii de cărți de (pseudo)mistere se răsfrânge doar asupra acestora trei.

Pierre Corteggiani ne prezintă istoria acestor morminte de faraoni, construite în jurul anului 2500 înainte de Hristos, începând cu observațiile lăsate posterității de către Herodot, în secolul al 5-lea î.H. Mai apoi, el își desfășoară firul poveștii prin teorii istorice, excavații arheologice și desene ale piramidelor, inclusiv despre investigația din 2004, condusă de egiptologii amatori Gilles Dormion și Jean-Yves Verd'hurt, care încercau să descopere acea mult-discutată cameră secretă, a reginei, cum este ea numită, și care doar se bănuiește că ar exista, conform calculelor, dar pe care n-a găsit-o nimeni până acum.

Bogat ilustrată, cartea de față ne mai prezintă și modalitatea în care a fost construită piramida lui Keops, amintind de atracția pentru acest subiect de-a lungul timpului. Iar ultimul capitol, lasă încă destul spațiu de manevră pentru iubitorii teoriei extratereștrilor, sau a unei rase dispărute odată cu Atlantida, sau cu Lemuria, pentru că acest ultim capitol vorbește despre enigmele încă nedezlegate ale piramidelor. Chiar dacă multe mistere legate de existența lor au fost rezolvate, totuși altele rezistă oricăror încercări, mai amatoristice sau mai științifice, de a găsi o soluție convenabilă întrebărilor pe care mulți și le-au pus de-a lungul timpului: unde se află camera reginei, de ce aceste piramide sunt atât de mari, spre deosebire de restul mormintelor de faraoni ai Egiptului?

Dar poate că răspunsul nu va fi găsit prea curând. Cea mai faimoasă dintre emblemele Egiptului antic, imaginea piramidelor de la Gizeh continuă să intrige și să seducă vizitatorii și oamenii de știință deopotrivă. Iar mie nu-mi rămâne decât să va amintesc zicala: tuturor ne este frică de Timp, iar Timpului îi este frică de Piramide...

Această carte mi-a fost oferită prin amabilitatea editurii Univers, de unde se poate achiziționa direct, de aici.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pentru alte recenzii de carte vă rog accesați pagina Recenzii carti.

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I

Titlu - Calendar girl
Titlul original - Calendar girl (publicată în SUA, 2016)
Autor - Audrey Carlan
Traducerea - Ana Omăt
Editura - Univers
Colecția -
Preţ - 40 lei (pe site-urile partenere se găsește cu reducere de Mărțișor), 320 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-771-051-9

După copertă, am crezut că este o carte despre lumea modellingului și a reclamelor. Apoi am citit descrierea de pe site-ul editurii Univers, și mi-am dat seama că aveam de-a face cu un alt fel de carte, despre o escortă de lux și întâmplările prin care trece. Mai citisem așa ceva, chiar și la noi cineva a scris sub pseudonim un roman pe un asemenea subiect acum niște ani.

Dar Calendar girl se vrea altceva. O tânără de 24 de ani se află într-o situație critică, din care nu poate ieși fără să accepte un mare compromis. Tatăl ei este dator un milion de dolari unui cămătar - în treacăt fie spus, tipul a fost iubitul fetei - iar acesta a trecut la amenințări, gorilele lui bătându-l pe bărbat, care acum se află în comă. Mia Saunders vrea să-și ajute tatăl, și, în disperare de cauză, apelează la o mătușă care activează în industria traficului legal de carne vie. Aceasta îi propune să vină la ea, pentru contracte cu bărbați ultrabogati care să o plătească cu o sută de mii de dolari pentru o lună, ca damă de companie. Mia acceptă, pentru că este singură modalitate prin care ar putea aduna într-un timp record o sumă atât de mare de bani, legal.

La început, cartea poate să respingă cititorul prin scenele fierbinți minuțios descrise, însă cine poate să treacă ușor peste paginile cu astfel de text, ajunge să găsească o carte plăcută, incitantă, lăsând la o parte moralitatea îndoielnică a personajului. Dacă scuturi bine romanul de paginile erotice și de ceea ce este neverosimil (răsplata fantezistă sau faptul că Mia cade leșinată de dorință în brațele fiecărui client de la prima întâlnire, iar toți clienții ei sunt sexy, tineri și frumoși), așadar dacă scuturăm bine cartea de balast, rămâne ideea unui job ca oricare altul. Mia joacă niște roluri - de iubită, de model, de falsă logodnică, etc. Fără picanteriile adăugate de autoarea Audrey Carlan, poate că ar fi rămas un roman de dragoste - că până la urmă asta este - fără cine știe ce succes de public.
Pe foarte scurt, firul principal al celor 4 volume este iubirea dintre Mia și Wes, primul client, sentiment care se maturizează pe parcurs și ajunge la o răspântie unde cei doi au de ales dacă vor rămâne împreună sau nu.

Și, probabil, pentru că Audrey Carlan nu poate da mai mult decât o duce mintea, și nu poate face dintr-un subiect banal o capodoperă literară, glazurează substanțial tema cărții în ciocolata erotismului, obținând astfel un succes de public și de încasări. În Statele Unite Calendar girl a fost scrisă în douăsprezece volume, corespunzătoare celor douăsprezece luni ale anului. Acest stil de a publica un roman era la modă în Anglia lui Dickens, acum 150 de ani, iar după primele fascicule, scriitorii primeau scrisori de la cititori și continuau povestea ținând cont de părerile acestora. Bănuiesc că și Audrey Carlan a urmat aceeași rețetă, pentru că după luna ianuarie, destul de agresiv împănată cu scene de sex, celelalte două luni (la editura Univers Calendar girl e împărțită pe trimestre, în 4 volume) conțin scene erotice mai puține. Cel puțin, mie așa mi s-a părut, deși recunosc că am trecut rapid peste ele și din acest motiv se poate să fi avut doar impresia că s-au rărit.

Primul client, Wes, un bogătaș tânăr și frumos, scenarist, care deocamdată dorește să țină la distanță eventualele femei vânătoare de avere, se îndrăgostește iremediabil de Mia. Wes îi propune Miei să-i plătească datoria către cămătar și să rămână împreună, dar ea, poate nesigură pe propriile-i sentimente, poate curioasă ce va fi mai departe în această aventură, ori poate de teamă că mătușa ei o va pedepsi pentru că nu și-a respectat contractul și l-a reziliat prea devreme, merge mai departe către următorul client, încălcând o clauză contractuală și stabilind împreună cu Wes că se vor mai vedea.

Alec Dubois, clientul celei de-a doua luni ca escortă de lux, este un pictor care o folosește pe Mia drept model pentru următoarea sa expoziție, iar al treilea client este un restaurator italian bogat, Anthony Fasano, care, la fel ca și Wes, vrea să pară că are o viitoare nevastă, dar asta numai pentru că nu are interesul să se afle că este gay. În martie, ca să-și potolească dorințele carnale, Mia se va mai întâlni cu Wes, așa, "ca între prieteni care fac sex". De la fiecare din clienții ei Mia învață câte ceva despre artă, viață și oameni, și pe fiecare dintre clienți îi amețește cu felul ei de a fi și cu frumusețea ei.

Este o carte plăcută, dincolo de scenele explicite de sex. Este scrisă fluent, fără figuri de stil, într-un fel tipic american. Se citește foarte ușor, ca o carte de vacanță, și aduce cu un serial TV pe care abia aștepți să-l vezi pentru că are lux, decoruri și haine frumoase, actori frumoși, și totul se scaldă într-o lumină ireală. Calendar girl, cel puțin în primul volum, nu vorbește despre partea umbrită a vieții. Acolo totul e roz, ba chiar roșu aprins, ce foșnește de dantela lenjeriei intime aruncate neglijent pe marginea unui pat răvășit. În Calendar girl viața e frumoasă și voluptoasă, la fel ca Mia. Și poate că e tocmai picătura de vis de care avem nevoie, uneori, ca să uităm de stresul cotidian.

Cu toate neajunsurile sale, Calendar girl dezvăluie un colț dintr-o lume a bogaților pe care doar ne-o imaginăm și la care mulți dintre noi nu avem acces. Și ăsta e un merit care nu-i poate fi contestat.

Cartea nu este recomandată persoanelor sub 18 ani datorită conținutului sexual explicit.

Calendar girl volumul I mi-a fost oferită spre lectură de editura Univers și se poate cumpăra direct de pe site-ul editurii sau de la librăriile partenere, unde o găsiți la reducere.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Detectivii salbatici de Roberto Bolano. Recenzie - partea I

Titlu - Detectivii sălbatici, vol. I, Mexicani pierduți în Mexic
Titlul original - Los Detectives Salvajes (publicată în 1998)
Autor - Roberto Bolaño (Chile)
Traducerea - Dan Munteanu Colan
Editura - Univers
Colecția - serie de autor
Preţ - 80 lei, ambele volume
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-973-34-1009-6


Mărturisesc dintru început că de mult n-am mai citit o carte atât de bine scrisă și atât de bine tradusă, precum Detectivii sălbatici. Roberto Bolano (1953 – 2003) este un poet transgresat în zona de proză a literaturii, pentru că, după cum el însuși recunoștea, nu putea să-și întrețină familia din poezie. Iar asta se simte în scriitura foarte fluentă, curgătoare, ca o mătase fină, când, de fapt, scrie despre bordeluri, prostituate, drogați și folosește un limbaj fără nici un fel de perdea. Însă totul e atât de firesc, de autentic, de la locul lui, că începi să te întrebi cum de n-ai observat această lume foarte colorată și în preajma ta? Bolano te ademenește mai întâi cu o seară de cenaclu literar, pentru ca să te conducă mai apoi, prin intermediul povestitorului García, într-o lume underground, uneori sordidă, alteori banală, sau agresivă, cu fum de marijuana sau cu intimități desfășurate la vedere. Bolano descrie totul franș, fără false pudori. Și citești, pagină după pagină, căutând firul poveștii, când, de fapt, te afli de mult în chiar miezul ei.

Romanul are două volume, disproporționate ca număr de pagini (168 respectiv 768), dar este împărțit în trei părți. Prima parte coincide cu primul volum și se numește Mexicani pierduți în Mexic. Acțiunea începe pe la mijlocul anilor '70 și are în prim plan pe tânărul poet aspirant García Madero, de 17 ani, care frecventează un soi de cenaclu literar unde vin poeți aparținând curentului real visceralist. Termenul este inventat de Bolano și se referă la curentul literar în vogă, în Mexicul anilor '70, infrarealismul. García Madero este student la drept, dar își va părăsi studiile pentru a se alătura grupului de poeți, deși nu este sigur dacă vrea să rămână cu ei sau să-și găsească un drum propriu. Este crescut și finanțat de un unchi, care apare sporadic, îi mai dă bani și îl întreabă dacă totul este în regulă cu el, dacă merge la cursuri și dacă nu se droghează. García la început este sincer, dar pe măsură ce lucrurile se schimbă în viața lui, iese de sub controlul unchiului său.

În plan secund sunt cei doi "detectivi sălbatici", poeții Arturo Belano (un alter-ego al autorului) și Ulises Lima, personaj, se pare, inspirat de un prieten al lui Bolano. Cei doi poeți nu sunt foarte vizibili în prima parte cărții, dar pe parcurs devin personajele principale, luând locul lui García Madero. Titlul cărții se referă la căutarea inițiată de cei doi detectivi, prin toată lumea, pe parcursul a mai multor ani, a unei poete, Cesárea Tinajero, considerată fondatoarea curentului real-visceralist, care a publicat o singură poezie, undeva prin anii '20. Dar până acolo, García cunoaște mai multe femei, practicante sau nu ale celei mai vechi meserii din lume, se îndrăgostește de Maria, însă viața îl poartă prin mai multe paturi, până când, deși nu vrea neapărat, rămâne cu Rosario, fată experimentată care știe să obțină cam tot ceea ce vrea de la el. Poate chiar și mariajul.

Acum, cartea poate fi citită și ca atare, urmărind firul poveștii și căutarea poetei Cesárea Tinajero, sau poate fi citită într-o altă cheie, luând în considerare că însuși Bolano a plecat din țara natală Chile, în Mexic, din cauza regimului instituit de dictatorul Pinochet. Parțial, Bolano folosește în romanul Detectivii sălbatici propria sa experiență de viață și anii de detenție din Chile pentru a contura Mexicul anilor '70.

Într-o recenzie din El País, criticul spaniol și fostul editor literar al ziarului, Ignacio Echevarría, a declarat despre Detectivii sălbatici că este "romanul pe care Borges l-ar fi scris". (Cititor avid, Bolaño și-a exprimat adesea dragostea pentru opera lui Borges și a lui Cortázar și, odată încheiată o prezentare generală a literaturii contemporane argentiniene, a spus că "Borges [i-a plăcut] mai mult").
"Geniul lui Bolaño nu este doar calitatea extraordinară a scrierilor sale, nu este conformă cu paradigma scriitorului latino-american ", a spus Echeverria. "Scrisul său nu este un realism magic și nici un baroc, ci o oglindă imaginară, extrateritorială a Americii Latine, mai mult o stare de spirit decât un anumit loc".

Mulțumesc editurii Univers pentru lectura acestei cărți. Detectivii sălbatici poate fi cumpărată direct de pe site-ul editurii, sau de la librăriile partenere.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pentru alte recenzii de carte
vă rog accesați pagina Recenzii.

Carari clandestine de Emmanuel Kattan, recenzie

Titlu - Cărări clandestine
Titlul original - Les lignes de desir, ed. Boreal, 2012
Autor - Emmanuel Kattan (Canada)
Traducerea - Diana Crupenschi
Editura - Univers
Colectia - Romanul sec. XXI
Preț - 30 lei, 190 pagini
Anul apariției - 2015
ISBN - 978-606-8631-37-0

Cărări clandestine este o carte care poate fi privită în mai multe feluri. Unii zic că este un roman de găsire a identității, alții că e o carte polițistă, alții că este un thriller. Dacă o citești, găsești câte puțin din toate astea adunate la un loc. În plus, e un roman contemporan despre un subiect fierbinte și sensibil al zilelor noastre, care sângerează constant pe trupul planetei: conflictul Israeliano-Palestinian din Orientul Mijlociu. Însă Emmanuel Kattan, observator fin al firii omenești, a îmbrăcat un subiect de politic fiction într-o poleială polițistă și o intrigă bine condusă din vârful peniței.

Romanul începe cu Daniel Benzaken, un bărbat de vârsta a doua, care se află în avionul de Ierusalim, plecat din Montreal, ca s-o găsească pe fiica lui, Sara, dispărută de două săptămâni. Tânăra studentă se hotărâse să-și continue studiile de arheologie în Israel, dar ea nu era conștientă de pericolul potențial care o aștepta odată cu această alegere.

Sara este pe jumătate evreică, după tată, pe jumătate musulmană, după mamă. Pentru oamenii din țara în care vine să studieze, ea reprezintă exact falia dintre cele două comunități aflate de secole în conflict religios, etnic și politic, iar faptul că este și una și cealaltă, dă naștere unor invidii care degenerează abrupt si tragic.

În Ierusalim se împrietenește cu Samira, o tânăra musulmană, care o duce la fel de fel de manifestații cu tentă politică și care îi dezvăluie noua lume și mentalitate în care va trebui să se adapteze. După aceea o cunoaște și pe evreica Tamar, care îi arată cum stau lucrurile din celălalt punct de vedere. Sara nu se identifică în niciun fel și nu poate să facă o alegere fără să se nege pe ea însăși, pe jumătate. Apoi îl cunoaște pe Avner, care este evreu, și se îndrăgostește de el, dar relația lor se deteriorează și se despart. În viața tinerei apare arabul Ibrahim, pentru care ea face o pasiune, dar iubirea lor este umbrită de gelozia lui Avner, pe de o parte, și de ura lui Tareq, vărul lui Ibrahim, pe de altă parte. Tareq nu înțelege de ce vărul său trebuie să iubească o femeie cu origini evreiești. Toate acestea, ca și amenințările fățișe pe care le trăiesc zi de zi, îi determină pe cei doi îndrăgostiți să plănuiască să plece la Montreal, dar subit, amândoi dispar...

Când Daniel sosește la Ierusalim îl cunoaște pe comisarul Nathan Ben-Ami care conduce ancheta dispariției Sarei. Cu ajutorul lui, al Samirei și al jurnalului lăsat de Sara în urma ei, Daniel începe să o cunoască pe fiica sa cu adevărat, dându-și seama că multe din laturile personalității ei nici nu i le știa. Romanul prezintă alternativ pagini de jurnal, e-mail-urile schimbate de Sara cu tatăl său și evenimentele curente ale anchetei care înaintează greu. La un moment dat este găsit cadavrul fetei, dar nu și făptuitorul. Însă pentru Daniel, acest lucru nu mai contează. El va trebui să trăiască de acum încolo cu acest imens gol generat de dispariția singurului său copil. Deși nu este un tip credincios, începe să se roage pentru sufletul Sarei și să rostească incantații.

Și poate că, acolo, în profunzime, unul din nivelurile semantice ale romanului Cărări clandestine este spiritualitatea. Cred sincer că firul roșu al cărții îl reprezintă, de fapt, sporadicele referiri biblice, iar leitmotivul acestor Cărări clandestine stă pitit în primele zece pagini:

"Dumnezeu n-are nevoie ca noi să credem în el. Tot ce își dorește el e să ne purtăm ca și cum ar fi acolo."

Mulțumesc editurii Univers pentru lectura acestei cărți. 
Cărări clandestine poate fi cumpărată direct de pe site-ul editurii, de aici, sau de la librăriile partenere.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pentru alte recenzii vă rog accesați pagina Carti.

Ce-a mai ramas din mine de Monique Proulx, recenzie

Titlu - Ce-a mai rămas din mine
Autor - Monique Proulx (volum apărut în Canada, ed. Boreal, 2015)
Traducerea - Diana Crupenschi
Editura - Univers
Colecția - Romanul sec. XXI
Preţ - cca 40 lei, 338 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 9786067710861

Romanul social Ce-a mai rămas din mine (titlul original Ce qu'il reste de moi) prezintă epopeea unui oraș. Personajul principal este orașul în sine, la modul general, exemplificat prin metropola canadiană Montreal. Astfel, acolo locuiesc în armonie și Hasid de pe strada Durocher, care se grăbește zilnic să ajungă la sinagogă, și artistul care dă un spectacol în studioul său din cartierul de divertisment și mulțimea adunată în Bell Center. Deși oamenii care umplu acest oraș sunt atât de diferiți, ei au totuși ceva în comun: fervoarea metropolitană, freamătul marelui oraș, transcendența istoriei îngropate adânc sub asfaltul pe care îl calcă ceas de ceas. Potrivit autoarei Monique Proulx, un depozit mistic se ascunde sub picioarele montrealezilor, contaminându-i, dându-le energie, și acesta este cel mai mare avantaj al lor. Monique Proulx propune aici un mare roman al metropolei, și revenind la originea orașului, ea descrie visul, aparent lipsit de sens, care i-a dat naștere. Arată modul în care viziunea incredibil de îndrăzneață a fondatorilor lui continuă să se manifeste și azi, în concentrarea umană care a devenit Montreal-ul de astăzi.

Laurel, un căutător al adevărului ne ghidează prin această carte a aventurilor multiple și a trăirilor intense. De la el, ajungem la Thomas, tatăl său, scenarist renumit, la tânăra sa mătușă Gaby, care predă franceză imigranților, la bunica Francoise, recent decedată, care-i amintește lui Laurel neîncetat despre descendența lor franceză și despre Folle Entreprise. Plonjând în trecut, descoperim că la începuturi a fost un anume Paul de Chomedey, care pune piciorul pe o insulă ce avea să devină foarte importantă în viitor. Poate că adevăratul protagonist al acestui roman este de fapt Jeanne Mance, care descoperă, ca și ceilalți care au părăsit Europa pentru America, o altă viață. De-a lungul timpului, toți cei care au devenit locuitori ai marelui oraș, au descoperit o altă viață și și-au croit un destin nou prin ea.

Revenind în prezent, o cunoaștem pe Maya, iubita lui Laurel, care este mult prea frumoasă pentru a-i rămâne fidelă. Maya locuiește într-o casă bântuită, crede ea, și îl cheamă pe Guillaume, preotul, contactat printr-o aplicație pe smartphone și angajat ca s-o exorcizeze. Dar dincolo de fantomele propriei conștiințe, Maya e o femeie decăzută moral, inconștientă de mocirla în care se zbate să supraviețuiască. Prin Guillaume ajungem la afganul Zahir Ramish, care se refugiază în biserica pentru a face greva foamei.

Așadar, prin multitudinea de personaje umane, schițate în tușe puternice, prin vâltoarea unei vieți care pune laolaltă episcopi, comercianți, artiști, oameni din toate categoriile sociale, autoarea găsește armonia sonoră care face din toate aceste destine separate un întreg. Mai mult, paralelismul poveștilor din trecut și din prezent nu este deranjant, nu reprezintă un hiatus și nu te face să crezi că citești niște nuvele separate, dimpotrivă, același filon mistic traversează timpul și sălășluiește atât în primii coloniști francezi cât și în urmașii lor de azi.

Deși la început mi-a fost greu să intru în poveste, mă bucur că am perseverat. Personajele sunt bogate, complexe și ating o varietate de teme actuale fără a fi dezvoltate redundant și obositor. Cartea se citește ușor, fluid, paginile curg una după alta, adâncindu-te și pe tine în misterul marelui oraș. Este remarcabil faptul că, prin această faună foarte diversă, autoarea ne invită într-o metropolă reală, chiar dacă este o ficțiune. Persoanele fără adăpost, aborigenii, comunitățile culturale sunt bine reprezentate, fără a se intra în detalii inutile. Totul reprezintă un mare tablou al unei societăți unite, vii, pe care chiar așa am vedea-o și noi, potențiali vizitatori ai Montreal-ului. Însă în carte, lucrurile evoluează diferit, către ceva amenințător și negru.

În final, cititorul nu poate decât să aprecieze munca depusă de Monique Proulx care semnează un roman scris cu un stil aparte: dialoguri animate, demne de claritatea cu care scriu mari romancieri, bogăție în alegerea cuvintelor, precum și originalitate în firul narațiunii. Astfel, Monique Proulx își confirmă locul pe podiumul marilor scriitori ai literaturii universale contemporane.

Am avut plăcerea să citesc această carte prin bunăvoința editurii Univers.
Cine dorește, poate cumpăra cartea direct de aici sau de la librăriile partenere.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pana de dinozaur de S.J Gazan - recenzie

Titlu - Pană de dinozaur
Autor - Sissel-Jo Gazan (Danemarca, 2008)
Traducerea - Petru Iamandi
Editura - Univers
Colectia - Enigma
Preţ - 48 lei, 384 pagini
Anul apariţiei - 2013


Romanul de debut a scriitoarei daneze S.J. Gazan, Pană de dinozaur aparține, prin firul principal al poveștii, genului polițist și cartea a fost apreciată și premiată atât în țara natală a autoarei cât și în alte țări nordice.

Invataturi care schimba vieti, de Marilee Adams - recenzie

Titlu - Învăţături care schimbă vieţi
Autor – Marilee Adams
Editura – Amaltea
Colecţia – C&A MOTIVAŢIONAL
Anul apariţiei - 2014
Nr. pagini: 241
Traducător: Dorina Oprea
Preţ – 39 lei


Marilee Adams este astăzi o scriitoare celebră şi, după cum spune ea însăşi în primele pagini ale cărţii de faţă, n-a fost de la început aşa, era o adolescentă timidă, cu rezultate medii la învăţătură. Dar într-o zi un profesor i-a schimbat viaţa, învăţând-o cum să treacă peste obstacolele propriei mentalităţi şi cum să reuşească în tot ceea ce-şi propune.

Învăţături care schimbă vieţi este o carte despre cum să înveţi şi cum să-i faci şi pe alţii să înveţe. Despre cum să scapi de prejudecăţile şi judecăţile de valoare care te trag înapoi în loc să-ţi deschidă drum spre mai departe. Despre cum să înveţi din propriile greşeli, cum să-ţi cultivi curiozitatea şi cum să-ţi dezvolţi gândirea investigativă. Până la urmă, Învăţături care schimbă vieţi, este despre felul în care alegem o cale sau alta şi diferenţa între o alegere care duce la succes şi aceea care duce la o fundătură.

Cartea prezintă mai multe situaţii imaginare de viaţă în care autoarea oferă soluţii unora dintre cele mai răspândite dificultăţi generate în special de mentalitatea omului care judecă pe ceilalţi căutând un vinovat atunci când viaţa l-a pus în faţa unei probleme. Marilee Adams explică în ce fel mentalitatea care te determină să-i judeci pe ceilalţi te afectează, îţi limitează capacitatea de învăţare, inteligenţa şi gestionarea conflictelor. La finalul cărţii, ea adaugă 12 instrumente de modelare a atitudinii personale, a modului de gândire al fiecăruia.

Adams prezintă, într-una din cele 12 situaţii, o profesoară de şcoală generală care vrea să renunţe la profesia sa. Mentorul ei îi arată partea pozitivă, dedicaţia profesională şi apoi o ajută să-şi schimbe abordarea mentală ca să devină o profesoară mai bună. Învăţături care schimbă vieţi este o carte dedicată profesorilor şi tuturor acelora care au tangenţă cu învăţământul de orice nivel. Dar în egală măsură cartea este un instrument util pentru oricine vrea să devină dintr-un om care emite judecăţi de valoare, în cineva care trage învăţămintele corecte din încercările vieţii şi astfel urcă treptele succesului.

Învăţături care schimbă vieţi este o carte pe care o recomand cu toată căldura, despre care Lori Sheppard, preşedinte al EDG Educationj Worldwide Enterprises, spunea că "este un ghid pentru toţi cei care încearcă să aibă succes pe plan personal şi profesional deopotrivă".

Dacă ți-a fost util, dă mai departe!

Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul

Titlu - Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul
Autor - Robin S. Sharma
Editura - Vidia
Preţ - cca 35 lei
Anul apariţiei - 2010
Nr. pagini: 221
Traducător: Patricia Cihodaru

Personajul principal este un avocat de succes, Julian Mantle, care suferă un atac de cord în timpul unui proces. Cu timpul se reface, dar trece în acelaşi timp printr-un fel de purgatoriu spiritual, şi din viaţa orientată către bani, faimă şi prestigiu, ajunge să-şi dorească să lase în urmă totul pentru a merge în India căutând o cale a purificării lăuntrice. La revenirea sa, este un alt om, modelat conform învăţăturilor spirituale tibetane, şi îşi împărtăşeşte experienţa cu asociatul lui de odinioară.

Aşadar avem o carte despre iluminare interioară, despre iniţiere pe calea împlinirii a unui altfel de destin. Este o carte despre ce înseamnă fericirea ca stare, nu ca un accesoriu venit la pachet cu averea şi cu faima personală. Robin Sharma împleteşte cu uşurinţă ficţiunea cu învăţăturile spirituale, pledând pentru o viaţă împlinită pe ambele planuri, pentru că "dacă spui că nu ai timp să-ţi purifici gândurile şi să-ţi pui viaţa în ordine, este la fel cu a spune că n-ai timp să alimentezi maşina din cauza condusului".

Cartea lui Robin Sharma poate fi procurată şi de pe internet, pe mai multe librării online. Eu am luat-o de pe BookZone şi am avut o experienţă foarte plăcută cu personalul librăriei, iar coletul a sosit a doua zi după plasarea comenzii.
Volumul este unul de mare succes, s-a vândut în mai multe milioane de exemplare în toată lumea.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Barbatii inteligenti NU au nevoie de amante

Titlu - Bărbaţii inteligenţi NU au nevoie de amante
Autor - Andrei Vulpescu
Editura - A. V. Personal
De cumpărat la Librăria Bookzone
Preţ - 39 lei, 312 pagini
Anul apariţiei - 2016


Mărturisesc că după primele pagini din carte am fost intrigată. Pusă în starea de a gândi. De a mă gândi (pe mine însămi), de a compara stările mele proprii vizavi de iubire şi mi-am zis, dom'ne, Vulpescu ăsta, are şi n-are dreptate. Ia să vedem, mai încolo, ce zice? Şi am continuat sa citesc, iar dumnealui a continuat să mă pună pe gânduri, şi am terminat de citit cartea şi mi-am zis: dom'ne, Vulpescu ăsta, până la urmă are şi n-are dreptate.

Uneori m-am regăsit în ceea ce a scris dânsul şi-am aflat răspunsuri la propriile mele întrebări despre viaţă, alteori i-am înţeles punctul de vedere, iar în câteva rânduri nu l-am aprobat. Dar aşa cum e viaţa, suntem şi noi. Aşa este şi cartea aceasta, o sumă de stări, de crâmpeie de experienţă omenească aşternută pe hârtie, nud şi crud, pentru că viaţa trebuie luată ca atare, nu cu artificii şi cu politeţuri inutile, că nici ea nu te menajează, la o adică.

Cartea e şi nu e despre amante, însă cu siguranţă e despre iubire. Iar "iubirea are nevoie de rutină... Oooops, oare ăsta să fie motivul pentru care atâţia oameni fug de rutină? Pentru că de fapt, fug de iubire? Este o variantă." De cine fug bărbaţii? De femeia cicălitoare, "un soi de Monica Tatoiu a comportamentelor umane - doar ea le ştie pe toate." Dincolo de femeile astea doritoare de un sclav lângă ele pe care să-l poată controla, sunt femeile inteligente care, zice autorul, nu sunt înşelate de către bărbaţi, de către bărbaţii inteligenţi care nu au nevoie de amante. Pentru că, în fond, fiecare atrage ceea ce gândeşte.

În finalul cărţii sale Andrei Vulpescu ne propune un exerciţiu de sinceritate. Fiecare dintre noi să ne întrebăm cum îi vedem pe cei din sexul opus, şi cum îi caracterizăm pe cei din acelaşi sex cu noi? Răspunsurile reprezintă ceea ce atragem în viaţă, respectiv felul în care ne comportăm într-o relaţie. Și cel puțin în ceea ce mă privește, exercițiul s-a dovedit a fi surprinzător de exact, în special în a doua parte, acolo unde judecând alte femei, de fapt îmi puneam în față oglinda, fără să văd că eu și numai eu mă oglindeam în ea.

"Mi-e greu să cred că un bărbat care crede că femeile sunt curve, a atras de altceva decât curve; aşa cum mi-e greu să cred că o femeie care crede că bărbaţii sunt porci a atras în viaţa ei bărbaţi iubitori şi corecţi." La urma urmei, totul depinde de percepţie, "de propria construcţie mentală" iar "decizia vă aparţine ... întotdeauna. Nu degeaba spun unii că eşti ceea ce gândeşti."

Iar eu adaug că suntem și ceea ce citim :)



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Toate titlurile bune au fost date - sau cand un blogger scrie carti

Titlu - Toate titlurile bune au fost date
Autor - Silviu Iliuţă, blogger la cronicipebune.ro
Editura - Contra Media
Libraria Bookzone
Pret - 38 lei
Anul apariției - 2016

Cartea începe cu câteva pagini pline de un umor spumos, proaspăt, relaxant, care descreţeşte imediat fruntea şi invită la lectură. Personajul principal povesteşte o întâmplare din viaţa lui, de pe vremea când toată lumea asculta Europa Liberă dar nimeni nu recunoştea cu voce tare asta de teama Securităţii. După mişto-ul şi limbajul fără perdea de la primele pagini, domnul Silviu Iliuţă plonjează direct în literatura de mare calibru ademenind fără speranţă cititorul într-o lume personală, plină de sensibilitate și umor, care te invită de multe ori la meditație.

Băieţică, aşa îi spune Maria povestitorului cărţii, ne poartă prin aburii amintirilor unui alt Tom Sawyer, căruia părinţii i-au fost persecutaţi politic şi care din acest motiv a fost trimis la orfelinat. Pasajele din prezent se împletesc cu acelea din anii '80. Acum, povestitorul îl reîntâlneşte pe Tom, adică pe Florin de la orfelinat, care odinioară locuia în centrala termică şi cu care juca şah cu piese improvizate. Dar acum fostul Tom nu-şi mai aminteşte, sau nu vrea să-şi amintească, despre anii de atunci, pentru că a ascuns acest adevăr de familia sa şi motivează că la orfelinat a fost lovit cu capul de calorifer şi apoi operat, de aceea nu mai are multe amintiri din acei ani. În fundal, tuşele unei societăţi sumbre a trecutului se văd estompate de prim-planul poveştii celor doi copii, dar îndeajuns de puternice pentru a recrea în mintea cititorului adult trăirile personale dintr-un vălătuc cenuşiu al unor ani plini de pericole reale sau imaginare, de teamă, restricţii şi lipsă de orizont.

Dar Maria... Maria este fata care-i tulbură liniştea adolescentului de la începutul anilor '90, fata de care se îndrăgosteşte, alături de care se deschide în faţa primilor fiori ai iubirii. Povestea liceanului îndrăgostit aduce prospeţime lecturii şi dezvăluie un erotism despre care mulţi se feresc să vorbească în gura mare. Timpul trece şi adolescentul creşte, iar firul roşu al cărţii este întrerupt din loc în loc de povestiri separate cu tentă filosofică, de parcă un alt Godot este aşteptat pe o bancă atemporală a unor dialoguri dintre un el şi o ea anonimi.

Frazele curg lin, de parcă nici un efort nu s-a făcut pentru a scrie această carte scrisă cu atâta sensibilitate. Autorul pendulează între prezent şi trecut, mereu, ca între un "atunci şi acum" permanentizat.
"Toate titlurile bune au fost date", sau oricum îţi place s-o numeşti, e o carte de citit, pe care n-o laşi din mână după primele pagini, care te prinde bine în mrejele ei. Oare Băieţică va rămâne cu Maria până la capăt? Oare Maria va ieşi neaşteptat din viaţa lui înainte de a-şi împlini iubirea abia înfiripată? Deocamdată, mă duc să citesc cartea până la capăt, dacă nu cumva veţi fi voi mai nerăbdători decât mine să aflaţi.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Hai la mall-ul cat un elefant!

De ce aș face cadou o carte

Săptămâna viitoare este ziua fiicei unei prietene, de școală primară. M-am gândit îndelung și consider că dacă părinții îi vor cumpăra oricum o tabletă de ultimă generație, hai să-i fac eu un alt fel de cadou. Nu că n-aș fi de acord cu electronicele astea la care copiii visează de foarte mici, sunt și ele bune pentru educația copiilor, le dezvoltă abilitățile tehnice și de operare pe calculator. Dar cred că și în celălalt taler al balanței trebuie pus ceva. Părerea mea - poate învechită, nu zic - este că educația nu se face cu calculatorul, ci cu cartea, cu statul în bibliotecă și cu cititul pe hârtie. Iar deprinderile acestea trebuie inoculate de la o vârstă fragedă, la fel ca și abilitățile de folosire a unui calculator.

Dormitorul de mahon

Esmeralda urcă singură în dormitorul de mahon în noaptea aceea de Bobotează. Bătrâna servitoare, tanti Tamara, îi pregătise camera și îi dăduse cheile. Esmeralda locuia acum doar cu Tamara și cu intendentul moșiei. Erau vremuri tulburi, se auzea zvon de război chiar lângă oraș, iar părinții fuseseră nevoiți să plece la București de mai multe luni, nici ea nu știa prea bine de ce. Dar nu părea să-i pese foarte tare, pentru că la 17 ani era prea tânără să o preocupe astfel de nimicuri. Tamara îi povestise de multe ori despre dormitorul de mahon și legendele lui. Spunea că noaptea de Bobotează e o noapte magică pentru orice fată, și că dacă își pune o oglindă sub pernă și respectă un anume ritual, își va visa ursitul, așa cum și bunica ei, în aceeași cameră îl visase pe nenea Tache, pe care avea să-l cunoască la primul ei bal în societate și cu care avea să se mărite în vara următoare.

Eveniment editorial - Cosmos, de Carl Sagan

Luni 12 mai ora 19.00, la sala Union a Cinematecii Române are loc evenimentul editorial al anului 2014, organizat de editura  Herald, lansarea cărții astronomului și astrofizicianului Carl Sagan, Cosmos.

De vreme ce numele acestui blog este inspirat de un citat al marelui om de știință pe care îl admir - vă aduceți aminte? chiar în serialul de televiziune Cosmos, Carl Sagan a spus la un moment dat că Omul este o mână de pulbere de stele - era și firesc să scriu despre lansarea cărții lui în românește.

La eveniment vor fi prezenți câțiva invitați, printre care Alexandru Mironov, senior editor la Revista Ştiinţă şi tehnică, Adrian Şonka, coordonator Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”, Alexandru Anghel, traducătorul cărţii şi senior editor la editura Herald, Cristian Român, senior editor la Revista Ştiinţă şi tehnică și Monica Beliţoiu, director executiv ASUR.

Cartea Cosmos rămâne încă, una dintre cele mai bine vândute cărți de popularizare a științei de limbă engleză chiar dacă a fost scrisă acum 30 de ani. Este structurată pe 13 capitole și prezintă evoluția Universului în ultimele 15 miliarde de ani, urmărește originile cunoașterii și amestecă știința cu filosofia și cu speculația despre viitorul omenirii și al științei. După imensul succes al cărții, aceasta a fost serializată într-un documentar de televiziune având tot 13 episoade, câte unul pentru fiecare capitol și cunoscând același imens succes.

Despre evenimentul editorial al lansării cărții Cosmos de Carl Sagan găsiți informații suplimentare aici:

https://www.facebook.com/events/659939164059746/

iar detalii despre carte găsiți pe site-ul editurii Herald, aici:

http://www.edituraherald.ro/carti/cosmos-detail

Cartile pe care trebuie sa le citesti

Din pacate nu am mai avut timp in ultima perioada sa verific ce carti a mai lansat scriitoarea mea  preferata, Agatha Christie. Nu stiu daca ai auzit de ea pana acum, insa este una din cele mai bune scriitoare din ultimele decenii. Eu sunt un mare fan al sau si mereu incerc sa fiu la curent cu ultimele sale opere, lansari de carti si tot ce se mai scrie despre ea.

La fel pot spune si despre Dostoievski, un personaj de exceptie a literaturii. Trebuie neaparat sa incerci macar una din cartile lui Dostoievski, altfel poti sa   spui ca ai trait degeaba in aceasta viata. A scris niste opere de pus in rama pe care nu am vrut sa le ratez. Am reusit pana in prezent sa ii citesc toate cartile. Trebuie neaparat sa citesti macar o carte scrisa de acest autor de mare prestigiu.

Mie cel mai mult imi place sa primesc carti cadou de ziua mea. Prietenii stiu deja asta si de multe ori imi cumpara carti atunci cand vin pe la mine. Cea mai recenta carte pe care am primit-o este a autorului  Paulo Coelho. Am fost foarte bucuros fiindca amicul meu mi-a oferit aceasta carte insa nu am avut   placerea sa o citesc pana acum. Sper sa imi fac liber macar doua zile pentru a citi aceasta carte fiindca mi-a spus amicul meu despre ce este vorba in ea si m-a facut foarte serios. Cel mai bine este sa citesti o carte decat sa pierzi timpul degeaba.

articol de MC pentru 

Accidentul

Priveam către cer, cu ochii asudaţi, apoi începu răpăiala, ca şi cum el, cerul mi-ar fi îndeplinit ruga pe loc. În câteva minute tricoul se făcu una cu pielea şi buclele mi se lăţiră în jos, grele de picăturile mari. Fulgera uşor. Îmi venea să râd. Întotdeauna îmi plăcuseră fulgerele - scântei de Dumnezeu pe Pământ. Pedalam fără să mai ţin ghidonul, cu mâinile întinse, primind şuvoaiele de ploaie pe braţe, când, din aerul acum spălat de vară târzie, răsări în spatele meu o mașină bleumarin şi n-am mai simţit decât impactul. Au! Genunchiul… Străinul văzu că nu mai puteam merge şi mă luă în braţe. Vorbea germană și din păcate nu am înțeles nimic din ce spunea. Mă depuse pe bancheta din spate, apoi culese bicicleta, suprarealist deformată. Am ajuns acasă, iar el a plecat ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Am mers cum am putut până la ușă, am descuiat și m-am trântit direct pe canapea, suflecându-mi blugii zdreliți. Piciorul se umflase deja. Fir-ar să fie!, mi-am zis. Am luat perna și mi-am pus-o sub picior. Apoi de pe noptieră am luat cartea Sapte ani in Tibet, de Heinrich Harrer. Văzusem filmul și țineam morțiș să citesc și cartea, pentru că-mi plăcuse povestea adevărată a aventurii trăite de autor în Tibet timp de 7 ani, după ce membrii expediției germane din Nanga Parbat la care participa fuseseră prinși de britanici și ținuți într-un lagăr de prizonieri în India, până când Heinrich și prietenul său, Peter Aufschnaiter, reușiseră să evadeze.

Durerea din genunchi devenise acută. Am sunat-o pe Adina, doctorița de țară cu care mă împrietenisem, și am rugat-o să mă oblojească în vreun fel, pentru că eu mai mult de comprese reci nu știam ce să-mi fac. Am lăsat romanul pe jumătate citit, deoparte, și am întins mâna după pachetul adus de poștăriță de dimineață. Prima carte scoasă din cutia de carton bej a fost Mănâncă, roagă-te, iubește de Elizabeth Gilbert. Știam pe scurt despre ce era vorba: o femeie a cărei viață personală ajunge într-un impas se hotărăște să facă o schimbare: divorțează, după aceea intră într-o nouă relație nepotrivită, apoi călătorește pentru a întâlni oameni noi și pentru a-și îngropa trecutul. În aceste călătorii, întotdeauna inițiatice pentru eroul cărții, Liz se redescoperă pe sine, se reinventează pe sine, după o depresie în care își exorcizează trecutul, purificându-se.

Ploaia stătuse de mult, eu n-apucasem să citesc decât primele pagini din foarte captivantul roman, că am și auzit în curte glasul Adinei și binecunoscutul accent german al străinului care credeam că plecase în treburile lui. Mă gândeam cu părere de rău că nu aveam în casă un ghid de conversatie roman - german. Ce bine mi-ar fi prins! Dar pentru moment germana de școală primară a Adinei era cea mai bună soluție la îndemână. Cu greu am șchiopătat până la ușă s-o deschid. Din prag, figura lunguiață cu ochii de un albastru metalic mă salută surâzând și ținând în mână bicicleta mea:
- Hallo!


articol scris pentru www.elefant.ro

Bratara de argint

Stăteam lungită pe divan, cu o ţigară între degete, televizorul mergând şi picioarele mele înfricoşător de reci. Era ajunul Crăciunului, pe seară. Afară era când albastru, când gri, dar lumina era proaspătă, în ciuda norilor grei. Mă gândeam la cum plecase cu inima strânsă și nu dăduse nici un semn o vreme. Îmi spusese că nu se știe ce ne poate oferi viața, așa că să nu-l aștept. După un an, mă căutase din nou, iar acum spunea într-un mesaj pe email că-mi va face o surpriză. Știam că revenise în țară, îl așteptam, nu ratase niciodată ziua asta. Ziua în care ne cunoscusem. Soneria mă trezi din reverie. Am sărit de pe canapea, alergând emoționată să deschid. Trebuia să fie el, nu putea fi altcineva.

M-a privit scurt şi apoi a coborât ochii spre valiza pe care o lăsă jos. L-am salutat ca și cum ar fi plecat ieri, dar inima numai nu-mi spărgea pieptul de bucuria revederii. L-am urmărit cu privirea şi cu un surâs obraznic pe buze. Îl exploram fără jenă, îl scotoceam din priviri, îl intimidam de-a dreptul, dar îmi fusese atât de dor de el.
- Nu mă poftești?, mă întrebă ușor stânjenit.
- Scuză-mă, am spus și am deschis ușa larg. Bine ai venit! am fost în stare să articulez, apoi ne-am îmbrățișat strâns, aproape de sufocare. L-am auzit chicotind ușor.
- Eiii, don'șoară, mai încet că mă învinețești!, apoi mă luă în brațe și mă ridică deasupra ochilor lui, făcând două piruete.
După ce a lăsat paltonul pe brațul unui fotoliu, ne-am așezat pe canapea.
- Deci asta era surpriza, am râs, arătând spre el.
- Că am venit fără să te anunț? Nu. Sau ... nu numai.
Apoi din buzunar a scos o cutie micuţă. S-a apropiat de mine şi, cu mâinile tremurânde, mi-a întins micuţa cutie de carton învelită în catifea albastră pe care scria cu litere argintii silver jewelles. "Un cadou?" m-am întrebat în gând, încântată, dar şi puţin derutată de gestul său. Nu mă aşteptam, nu-i stătea în fire să-mi cumpere bijuterii, seturi de argint, mereu zicea că nu se pricepe să-mi ofere ceva ce mi-ar plăcea. N-am luat-o. I-am zis, în schimb, să o deschidă. Încercam să par indiferentă, să nu-mi dezvălui curiozitatea însă privirea-mi rămase fixată pe pătratul albastru din mâinile lui. Şi i-am văzut degetele ridicându-se... şi între ele... o brăţară de argint masiv cu pietre de topaz, neasemuit de frumoasă!

M-am uitat discret pe talonul care însoțea cutia și am văzut că scria pe el bijuterii RegalGold.ro. Nu-mi luam ochii de la cadoul meu și îmi plăcea prea mult ca să nu încerc mai târziu să caut și alte bratari de argint de la www.RegalGold.ro. Îmi plăcea totul: lucrătura, finisajul, felul în care se așeza pe încheietura mâinii mele. Mihai se uita la mine insistent. Am roșit. Fără să vreau, îl lăsasem lipsit de atenția mea. S-a apropiat și m-a cuprins de după umeri, apoi a întors cutia albastră cu fața spre mine spunând:
- Țin minte că mi-ai zis cândva că tu n-o să porți niciodată cătușă de aur pe inelarul stâng. De aceea ți-am luat o "cătușă" de argint. Vrei să fii soția mea?

M-am emoționat toată. Într-adevăr, cutia nu era goală încă, mai avea în ea un splendid inel, tot cu piatră de topaz, să se asorteze cu brățara. Mi l-a pus pe deget apoi am petrecut cele mai frumoase sărbători din viața mea. După câteva săptămâni am plecat alături de el, în țara de adopție, într-o aventură în doi care avea să dureze toată viața.