Se afișează postările cu eticheta divertisment. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta divertisment. Afișați toate postările

luni, 21 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 37 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 37 rezumat

La finalul episodului trecut din serialul Lacrimi la Marea Neagră Vedat reușește una din răzbunările sale cele mai urâte: le trimite la închisoare pe cele cinci femei pe care le-a abuzat de-a lungul vieții, într-un fel sau în altul. Acum are din nou custodia lui Yigit și se gândește iarăși să părăsească țara împreună cu fiul său.

Berrak, Asiye, Hefes, Nazar și Mercan sunt șocate de noua realitate căreia trebuie să îi facă față. Afară familia Kaleli stă la gardul închisorii privind neajutorați cum dragile lor soții, mame și prietene sunt înghițite de sumbra clădire. Vedat profită de situație și se duce acasă la Kaleli, o leagă pe Saniye de mâini și de picioare și îi pune căluș în gură, promițând c-o să rezolve el și problema ei cu Tahir. Așa cum face de obicei, pune muzică clasică, deschide toate butoanele aragazului, introduce o oală de metal în cuptorul cu microunde și îl pornește, după care pleacă la Osman unde îl ia cu forța pe Yigit.

Tahir vine în sfârșit acasă și amintindu-și că Ali i-a spus despre Yigit, că va fi luat legal de către tatăl său, se grăbește să ajungă mai repede. Mustafa îl urmărește îndeaproape, dar Tahir își schimbă planul și își anunță fratele că se duce la aeroport pentru că e sigur că Vedat va pleca din Trabzon. Avocata lui Vedat este contactată de Doruk care-i transmite că Fikret vrea să stea de vorbă cu ea. Femeia se duce la Fikret care este nervos și o amenință cu vorba că pe trădători îi așteaptă moartea. Ea se apără recunoscând că Vedat a amenințat-o că o omoară dacă nu face ce-i spune el și că a plecat la aeroport. Fikret își trimite și el oamenii pe urmele lui Vedat, să ajungă acolo înainte să se urce în avion.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 37 rezumat

Yigit este nefericit și repetă mereu că Tahir este tatăl lui adevărat și că vrea la mama. Cu cât se plânge mai mult, cu atât se enervează Vedat. Copilul se cere la toaletă și cu toate că Vedat nu ar vrea să oprească, până la urmă îl duce pe Yigit la o benzinărie, dar băiatul se urcă pe vasul de toaletă și iese pe geam. Când Vedat vede că a trecut ceva timp și copilul nu-i răspunde, deschide ușa cabinei ca să o găsească goală. Yigit aleargă prin spatele benzinăriei în încercarea de a fugi de taică-său. Între timp Tahir trece cu mașina pe acolo, iar psihopatul se urcă la volan fără să plătească benzina pusă în rezervor și demarează după Tahir.

Fikret este informat de oamenii lui că Vedat nu se află la aeroport, în schimb e plin de polițiști, iar avionul cu care ar fi putut pleca Vedat a decolat deja. Fikret află de la avocată că fetele nu pot ieși din închisoare pentru că înregistrarea răpirii există ca dovadă la dosar. Nervos, bărbatul o somează să facă ce-o ști, dar să dispară acea probă din dosarul de caz. Yigit este găsit de poliție hoinărind pe autostradă. După ce le spune cine-i sunt părinții, polițiștii îl iau în mașină.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 37 rezumat

La pușcărie, femeile se întreabă oare cât vor rămâne acolo și se gândesc cu părere de rău la familiile lor. În acest timp Vedat se află pe autostradă, dar pentru că Tahir și Mustafa îl urmăresc, o ia pe un drum lăturalnic care se tot îngustează și când din sens opus vine un camion, el este forțat să iasă în peisaj lovind un copac. Mașina nu mai pornește și atunci psihopatul își ia pistolul și iese afară. Mustafa și Tahir sosesc și ei. Vedat începe să tragă fugind spre pădure. Ca să scape, Vedat strigă la cei doi frați că Yigit a rămas la benzinărie, iar Tahir mușcă momeala și pleacă lăsându-l pe Mustafa să se descurce singur. Acesta începe să tragă aiurea risipindu-și gloanțele. Vedat îi trimite o poză cu mama Saniye legată fedeleș spunându-i în același timp că a lăsat gazele deschise și vasul de metal în cuptorul cu microunde. Mustafa aleargă spre camion și pleacă acasă, spre ciuda lui Vedat care credea că-l va face să iasă de după copaci ca să-l împuște.

Din fericire, Saniye este teafără pentru că Turkan trecuse pe acolo și a salvat-o imediat după plecarea psihopatului. Tahir primește un apel de la Ali care-i spune că polița l-a găsit pe Yigit și că este la ei, dar și Mustafa îl sună să-i spună ce a pățit Saniye. Femeile își petrec timpul la închisoare vorbind între ele și ignorându-le pe celelalte din dormitor. Deja au rivale în cameră și respectivele ar vrea să le lase fără mâncare, dar fetele împart trei porții de supă și pâine și nu se culcă flămânde.

Turkan îi povestește lui Cemil ce i-a făcut Vedat lui Saniye și spune că o va vizita a doua zi pentru că Kaleli au acum nevoie de ajutor, dar Cemil crede că fetele au conspirat împotriva lui Vedat pentru că el nu a putut face asta și s-a dovedit laș în a-și apăra familia. Însă în timp ce Cemil s-a schimbat și are remușcări pentru că a avut încredere în Vedat, mama Saniye a rămas aceeași fire rigidă, blamându-l pe Tahir pentru că din cauza iubirii lui acum toată familia are de suferit.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 37 rezumat

Fikret îi invită pe Mustafa și Tahir la un ceai la o terasă din sat și le povestește despre viața de la închisoare. Apoi se oferă să-i ajute, dacă este posibil, și promite să-l găsească pe Vedat. A doua zi, Yigit și Balîm află ce se întâmplă cu mamele lor și Osman este informat despre pățania lui Saniye. Fikret este sunat de unul din oamenii lui care l-a găsit pe Vedat și acesta îi ordonă să-l ducă în beciul casei sale și să-l lege. Când Fikret ajunge acolo îl bate apoi îl lasă singur să țipe cât vrea. Mai târziu, Fikret revine, le spune bodyguarzilor să plece, și între patru ochi, îi povestește că Guldum era însărcinată cu el, iar copilul este chiar Vedat!.... Turgut, cel pe care psihopatul îl credea tatăl lui, după ce a răpit-o pe Gulendum, a așteptat să nască, crezând că era copilul lui, apoi a ucis-o. A luat-o pe Eyșan ca amantă, dar s-a purtat atât de crud cu ambii, încât Vedat l-a ucis. Acum psihopatul este uluit și nu-i vine să creadă ce tocmai a auzit și îl acuză pe Fikret că minte.

Pentru că Yigit vrea să-i spună mamei lui noapte bună, Tahir sună pe toată lumea, Osman, Esma și Ali, Kaleli și Dagdevirenii, și se duc la pușcărie cu o portavoce la care fiecare le urează noapte bună celor cinci femei. A doua zi dimineața Fikret îl sună pe Tahir să-i spună că are un amic procuror care le poate face o facilitate, să discute cu femeile la închisoare. Însă colega de dormitor care le dușmănește se plânge de gălăgia cu portavocea de cu seară și de faptul că cele cinci nou-venite au stat de vorbă cu familiile lor deși legal nu era permis. Această plângere va avea unele consecințe asupra celor cinci prietene.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 37 rezumat

Esma și Turkan se ocupă acum de firma de catering. Yigit ajută și el la împărțirea fluturașilor publicitari și îl vede pe procuror. Se duce la el la birou cu o tavă de prăjituri și îi spune omului despre afacerea mamei lui apoi îl roagă să o scoată de la închisoare. Procurorul promite să cerceteze cazul, iar a doua zi televiziunea face un reportaj despre afacerea de catering. Yigit apare vorbind despre mama sa, și femeile din dormitor au televizorul deschis și îl văd ... Când reportera îl întreabă unde este mama, el duce mâna la inimă și spune "aici" ...

Ce va face Fikret cu Vedat, dacă îl va ierta sau nu? Va putea avocata să sustragă proba video de la dosar? De ce s-a depărtat Saniye de familie? Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 36 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 38 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet












duminică, 20 octombrie 2019

Patria mea esti tu, ep. 39 rezumat

Patria mea esti tu, ep. 39 rezumat

Hamilton, căruia nu-i convine ca Cevdet să afle că soția lui trăiește, îl sugrumă pe Spiros apoi înscenează că acesta s-a spânzurat. Generalul se află în munți unde l-a legat pe Tevfik care cerșește acum îndurare. Lui Cevdet îi este greu să-l lase în viață după câte i-a făcut, iar acum, că îl are în mână pe Tevfik, tentația de a-l ucide este mare. Însă colonelul îi spune că Azize trăiește, îi amintește că o persoana misterioasă a salvat-o pe Hilal de obsesia lui Kerim, și aceea era Azize, și îl convinge pe general că nu minte iar astfel, scapă cu viață. După aceea negociază cu Cevdet care-i promite iertarea Ankarei și un post de guvernator al Izmirului dacă-i convinge pe haiducii Caucazianului să se înscrie în armată.

Cevdet se întoarce la Izmir și îl găsește pe Spiros spânzurat. El este foarte impresionat de moartea subalternului său și începe să ancheteze cazul, presimțind că tânărul nu s-a sinucis, ci a fost omorât. Hamilton nu-l poate împiedica, deși încearcă să-l facă să uite de asta. Ba chiar la un moment dat, se duce și găsește un jurnal al soldatului în care scria despre ziua în care Azize a fost violată pe plajă de către greci și rupe acele file arzându-le ulterior. Se pare că Hamilton are un interes major să nu se afle ce s-a întâmplat în ziua aceea, pentru că în următoarele episoade aflăm că toate rapoartele din acea zi au dispărut din arhivă.

Patria mea esti tu, ep. 39 rezumat

Cevdet începe să interogheze colegii lui Spiros care-i spun exact ceea ce vedea și el, că nu mai dorea să se sinucidă și că se simțea mai bine, având chiar planuri de viitor. Cevdet aude de la un soldat despre jurnalul lui Spiros și începe să-l caute, însă Hamilton îl găsise înaintea lui și i-l înmânează. Generalului i se pare suspicios că și Hamilton căuta acel jurnal, și poate chiar îl bănuiește pe englez de crimă, dar deocamdată nu are probe și mai ales nu înțelege de ce să fi făcut asta.

Ismet, ministrul de interne de la Istanbul, vine să se întâlnească cu Caucazianul ca să-l determine să intre în armată și pentru ca soldații care s-au dus la haiduci să revină, dar acesta, în termeni politicoși, refuză. Acum Tevfik ar trebui să-și țină cuvântul față de Cevdet, dar deocamdată Caucazianul este ascultat de haiduci și nu are șanse să-i convingă să devină soldați. Însă el se gândește la o stratagemă. Fiind acum oameni mai mulți la masă, înjumătățește porțiile în așa fel încât haiducii să fie nemulțumiți că soldații s-au alăturat lor. Bineînțeles că la început Caucazianul nu știe ce se petrece chiar sub nasul lui. Pehlivan se duce să-i raporteze situația, iar soluția pe care o găsește Caucazianul este să meargă în sat cu căruțele să ceară alimente și bani de la oameni. Armata vrea să-i împiedice pe haiduci să facă acest lucru, spunând că au ordine clare în acest sens, dar Azize găsește soluția potrivită, pentru de mâncare. Însă Caucazianul știe că are nevoie de bani și că grecii au adus bani într-o bancă de la Izmir ca să-și plătească soldații. Atunci îi cere lui Pehlivan și altor căpetenii să organizeze un jaf și să aducă banii în munți.

Patria mea esti tu, ep. 39 rezumat

Cevdet se întâlnește cu ministrul Ismet care-i cere să aibă grijă de Caucazian, care este îngâmfat dar nu gândește prea mult. Muzicanții, amicii lui Hilal au primit o mașină de scris nouă și alte echipamente și acum se gândesc unde să le ascundă. Iar cel mai bun loc este depozitul de băuturi din taverna lui Mihalis, acum condusă de Alexis și Yakup. Însă Mehmet este surprins de Alexis, pe care îl minte că tocmai a adus lichior de la furnizorul lor. Dar în scurt timp Alexis descoperă minciuna și începe să investigheze ce se întâmplă.

Cevdet află despre planurile de jefuire a băncii grecești și îl pune pe Leon să păzească banca în acea noapte, spunându-i că niște bolșevici vor să pătrundă ca să fure banii. Hamilton este de față la această discuție. În seara aceea, însă, era deschiderea oficială a tavernei lui Alexis și toți soldații vin să petreacă, mai ales că Filipos face inaugurarea ținând un discurs patriotard. Între timp, Azize îl îngrijește pe Caucazian, ca de obicei, pentru tuberculoza lui, dar acesta începe să se poarte tot mai frumos cu ea, până când stârnește gelozia lui Seher care îl iubea pe Celal (acesta e numele Caucazianului) și era singura care îl cunoștea bine.

Pehlivan, Yakup și oamenii lor pătrund fără mari probleme în bancă adormindu-i pe gardienii greci. După ce forțează încuietorile seifului mare cât o cameră, bagă teancurile de bani în saci și se pregătesc să se retragă. Însă unul dintre gardieni s-a trezit și apasă butonul de alarmă. Leon se pregătește să riposteze, are loc un schimb încrucișat de focuri, dar Pehlivan îl vede pe Leon și îi amintește că sunt de aceeași parte a baricadei. Leon îl pune să-l lovească și apoi îi face scăpați, pretextând că el a fost atacat. Între timp, Yakup este rănit ușor și se duce acasă. Yîldîz vede rana, dar el o roagă să se culce la loc că doar s-a lovit cărând lăzile cu băutură.

Patria mea esti tu, ep. 39 rezumat

Filipos se duce acasă și îl dojenește pe Leon pentru că n-a putut să-și îndeplinească misiunea, apoi vine Alexis care tocmai găsise aparatura de tipărit în niște butoaie. Haiducii ajung, după încă niște peripeții cu împușcături prin pădure, cu banii la Caucazian. Imediat după aceea acesta se întâlnește cu Cevdet și îi dezvăluie planurile sale. La fermă îi ordonă lui Pehlivan să atace grecii, și lui Azize să formeze un detașament de femei luptătoare.

Este noapte, iar Hilal cu Mehmet au venit la depozitul tavernei să stea de vorbă, dar Leon, Alexis și câțiva greci vin să găsească mașina de scris și tiparnița. Mehmet și Hilal se ascund prin dulapuri, dar pentru că soldații trebuie să percheziționeze locul, Leon, care-i văzuse pe cei doi unde se afla fiecare, se proptește în fața dulapului unde este Hilal și le spune soldaților să caute acolo unde s-a ascuns Mehmet. Acum acesta este arestat și are soarta pecetluită.

Ismet se întâlnește din nou cu Caucazianul, dar acesta îl ia prizonier până când va obține de la Ankara ceea ce-și dorește.



Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Patria mea esti tu, ep. 38 tr                                     urmează: Patria mea esti tu, ep. 40 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











sâmbătă, 19 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 36 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 36 rezumat

Mercan accelerează iar lațul din jurul gâtului lui Berrak se strânge. Mercan crede că îl pedepsește pe Vedat pentru cruzimea sa, fără să știe că el este bine mersi, pe stradă. Jurând că se va răzbuna pe cele cinci prietene, psihopatul o sună pe Nefes ca să-i spună grozăvia ce va urma în secundele următoare și adaugă că mai bine o vizitează la pușcărie decât să știe că e fericită cu Tahir. După aceea Vedat îl sună pe Fikret.

Mustafa și Tahir, după confesiunea lui Asiye vor să-l salveze pe Vedat ca să nu intre la închisoare femeile lor. Nazar s-a trezit și vede că patul surorii sale este gol după care o caută prin casă și își dă seama că a plecat, pentru că nu vede camionul în curte. Disperată îl sună pe Murat să-i spună să meargă la casa din deal. Nefes, după convorbirea cu Vedat, a luat scuterul lui Murat și a plecat către casă. Așadar, acum toată lumea se îndreaptă spre același loc să-l salveze pe nebun, ca să nu suporte victimele sale consecințele legii. Dar Mercan aproape că a spânzurat-o pe Berrak...

Vedat ajunge la Fikret, dar nu răspunde clar la întrebările acestuia, pentru că este preocupat de gândul că cele patru femei vor fi arestate inclusiv pentru răpire. Fikret îl întreabă dacă într-adevăr are de gând să depună plângere la poliție, el răspunde că va face, dar nu imediat. Că vrea să le tortureze știind că le este frică de consecințe o vreme. Însă Fikret nu crede că femeile vor fi arestate fără probe concludente, dar Vedat răspunde că sunt camere video în casă care precis au înregistrat incidentul cu răpirea lui. Dar după ce pleacă psihopatul, Fikret îl sună pe Doruk (care este omul lui la Vedat) și îi spune să distrugă înregistrările din seara răpirii.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 36 rezumat

La casa din deal Berrak a fost salvată de la moarte și acum cu toții discută situația. Berrak recunoaște că a greșit cedând în fața lui Vedat când l-a dezlegat, iar acum vrea să-l vadă mort. În cele din urmă se duc cu toții la casele lor, conștienți că Vedat va riposta. Acum Tahir este furios că Nefes s-a băgat în situația asta complicată și că nici măcar nu i-a spus de la început ce face. Nefes răspunde că i-a făcut plăcere să-l vadă pe fostul ei bărbat legat și fără apărare. Tahir îi spune că asta este o prostie. Că Vedat nu iubește nimic și pe nimeni, decât pe el însuși. Că prin fapta lor l-au insultat și că va riposta foarte dur și că el poate să o protejeze de orice, dar nu și de lege.

Vedat ajunge acasă și unul din oamenii lui îi înmânează niște înregistrări pe un stick. Rezultă că el îi spusese asta înainte de a ajunge la Fikret. Pe înregisrări vede că Doruk le-a ajutat pe femei, astfel că acum știe cine-i spionul lui Fikret. Mustafa o ia la întrebări pe Asiye să vadă dacă povestea ei se potrivește cu cele auzite la casa din deal, apoi o face să-și dea seama că fapta lor este foarte gravă și poate avea consecințe urâte. A doua zi el le spune gemenilor să aducă niște arme acasă pentru că se pot aștepta la orice din partea psihopatului.

Doruk o sună pe Nazar să-i spună că a șters dovezile de pe camerele de supraveghere așa că să nu aibă nicio teamă. Dar el nu știe că Vedat este în posesia unor copii făcute înainte ca el să șteargă totul și nici nu bănuiește că e deja descoperit ca fiind omul lui Fikret. Saniye este singură acasă și se întreabă ce se petrece cu familia ei. Cele cinci femei se află acasă la Osman și jură să-l uite pe Vedat și răul pricinuit de el și să meargă mai departe prin viață. Nefes este sunată de Esma care îi spune că le-a făcut rost de un fel de contract pentru firma de catering, care nu le va aduce foarte mulți bani, dar le va face reclamă. Fetele se apucă să facă o listă de cumpărături pentru gemeni în timp ce Tahir și Mustafa ajung acasă la Vedat. Tahir îl bate pe rivalul său și îl amenință că dacă face plângere la poliție, el (Tahir) nu mai are nimic de pierdut și se va răzbuna cumplit. Însă Vedat nu cedează și nu-i face jocul lui Tahir. După ce frații Kaleli pleacă, Vedat ordonă să i se pregătească mașina și se duce la Fikret, dar acesta, deși îl vede bătut și își dă seama că Tahir a fost făptașul, nici nu se uită la Vedat. Acesta din urmă, ca să se răzbune, îi spune printre dinți că va avea grijă de Doruk.

Murat și Fatih livrează mâncare iar fetele fac meniul. Tahir vine acasă și o ia pe Nefes pe malul mării spunându-i că l-a bătut pe Vedat. Osman se duce pe la Kaleli să o salute pe Saniye și face o remarcă vizavi de cât de mare e casa ei, și e singură în ea, și cât de mică este a lui și e plină de lume. Dar Saniye rămâne impasibilă, iar a doua zi văzând că Mustafa, Asiye și Balîm nu vor să stea la masă, le spune că nu-i așteaptă în mod special.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 36 rezumat

Vedat începe distracția. Poliția vine acasă la Dagdevireni să le aresteze pe Mercan și Nazar, iar o altă echipă merge la Osman să le aresteze pe Nefes, Asiye și Berrak. În urma acestor descinderi, Cemil face o criză. Acum toată lumea știe ce se întâmplă, dar Saniye și Osman nu înțeleg nimic, pentru că nimeni nu le-a povestit ce s-a întâmplat. La poliție, Esma iese și le spune celor din familia Kaleli și Dagdevirenilor că ancheta este în curs iar cazul e cât se poate de grav. Vedat a făcut plângere pentru tot ce a pățit, inclusiv pentru bătaia de la Tahir, însă el nu este de găsit.

Fikret află despre plângerea lui Vedat. La prima înfățișare, femeile cer fiecare iertare pentru celelalte inculpate în timp ce Esma le reprezintă. Tahir și Mustafa își reproșează că nu l-au oprit pe Vedat la timp și cer iertare pentru cele cinci femei. La final, judecătorul cere ca ele să fie arestate timp de 30 de zile, și dacă totul se adeverește, să fie trimise la închisoare conform faptelor comise.

Episodul 36 din serialul Lacrimi la Marea Neagră se încheie cu cele cinci femei ajunse într-un dormitor comun la închisoare....

Și totuși unde este Vedat? Fikret are de gând să le ajute pe femei cu ceva? Cemil își va apăra fetele împotriva psihopatului? Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 35 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 37 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











vineri, 18 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 35 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 35 rezumat

Cele patru prietene pun în aplicare planul lor de răzbunare imediat ajutate chiar de unul dintre oamenii lui Vedat. Dar în timp ce se deplasează cu camionul Dagdevirenilor sunt oprite de poliție pentru că mașina nu are asigurare. Asiye, Nazar și Berrak sunt lăsate în drum iar Vedat, care este inconștient, se află în remorca acoperită a camionului care este dus într-o curte. Cele trei femei se duc înapoi la Nefes și îi povestesc ce s-a întâmplat și se gândesc că ar trebui să-l caute pe Vedat. Dar când ies din casă, o mare surpriză le așteaptă.

Acasă la Osman Nefes este încă furioasă și nu are somn din cauză că Vedat i-a distrus bucătăria și mâncarea din primele comenzi ale firmei de catering. De asemena, Fatih și Tahir nu au somn din cauza purtării urâte a mamei Saniye față de femeile pe care le iubesc ei și, stând de vorbă, ajung la concluzia că mama lor nu le dorește fericirea. De fapt, ei nu-i place nici de Nefes, ori Berrak, nici de Nazar iar cu Asiye se ceartă mereu. Tahir nu știe ce să mai spună.

Camionul este parcat în fața casei lui Osman și Nazar este sunată de Doruk, șeful bodyguarzilor lui Vedat, cel care le-a ajutat, care îi zice că le-a urmărit și că a recuperat camionul pentru că șeful lui are nevoie de o lecție dură. Însă Doruk făcuse totul la ordinele lui Fikret. În retrospectivă, vedem cu el l-a sunat pe acesta și l-a informat despre răpire. Fikret se amuză dar după aceea se întâlnește cu bodyguardul și pun la punct detaliile. Rămâne ca Doruk să le urmărească pe femei și apoi să recupereze camionul. Acum Vedat este într-o casă nelocuită legat de un scaun cu rotile, iar cele cinci prietene își amintesc în ce fel s-a purtat cu ele, deși tac și nu știu ce să-i facă agresorului lor. Mercan vrea să fie omorât, Nefes nu este de acord și până la urmă ele îl lasă acolo în speranța că noaptea le va fi un sfetnic bun și până dimineață vor găsi o soluție. Doruk îl sună pe Fikret să-i spună că Vedat a fost lăsat în casa din deal a lui Osman.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 35 rezumat

A doua zi, soluția se lasă așteptată. Tahir și Yigit vor să meargă la un film împreună cu Ali și Esma, dar băiatul insistă să vină și mama lui. Esma o sună pe Nefes să-i spună că o vor aștepta. Dar cele cinci prietene se duc cu taxiul la casa unde este Vedat, care s-a trezit și râde prostește de ele. După aceea le spune câte ceva dureros la fiecare, în bătaie de joc. Mercan din nou propune să fie ucis, dar Nefes iarăsi se opune. Esma sună din nou s-o întrebe pe Nefes când vine, iar ea răspunde că este pe drum. Femeile se întorc acasă dar o lasă pe Berrak să-l păzească pe Vedat. Între timp Naciye a venit la vilă să facă curat și de mâncare, dar bodyguardul îi spune să plece înapoi, iar când femeia insistă, Doruk o minte că Vedat este plecat cu afaceri pentru mai multe zile. Dar Naciye, care mereu știe tot, bănuiește că s-a întâmplat ceva și se duce la Turcan să-i spună.

Asiye, Mercan și Nazar îl găsesc pe Murat acasă la Osman așteptându-le ca să livreze mâncarea, dar nu au ce să mai livreze pentru că este deja târziu. Nefes ajunge la restaurant și nu mai merge la film pentru că Ali și-a amintit că trebuie să cumpere un cadou de nuntă unui coleg. În realitate, el vrea să-i lase pe Tahir și Nefes singuri. Vedat o convinge pe Berrak să se ducă la vilă și să ia telefonul mobil ca să vorbească cu mama ei (pe care într-un episod trecut Vedat parcă a spus că a ucis-o). Berrak îl crede și pleacă să ia telefonul de la Doruk. Într-adevăr în agenda telefonică este un număr salvat ca "mama lui Berrak". Dar nu răspunde nimeni la acel număr, iar Vedat zice că poate femeia doarme sau nu este acasă. După aceea o convinge pe Berrak să-l dezlege ca să se dezmorțească, dar după ce se vede liber, o lovește pe fată în cap și o lasă inconștientă. O târăște în altă cameră și o leagă, apoi se duce la loc în scaunul cu rotile ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 35 rezumat

La Kaleli are loc o cină în familie dar nimeni nu se atinge de mâncare și Saniye se supără. De aici se iscă din nou discuții și primul care se ridică de la masă este Mustafa. Saniye se supără pe toată lumea acuzându-și fiii că o trădează. La Dagdevireni, Nazar doarme dar Mercan nu are somn și iese tiptil din casă cu o bucată de frânghie, ducându-se la casa unde se află Vedat. Îl leagă de gât cu sfoara, exact cum a făcut și el cu ea în trecut, apoi leagă celălalt capăt de camionul lui Cemil aflat în curte. Însă după ce Mercan a ieșit afară, Vedat a pus-o rapid pe Berrak în locul lui, țipând la Mercan să aibă milă de el, ca să nu bănuiască fata nimic, după care s-a strecurat afară pe altă o ușă. La Kaleli, Asiye are mustrări de conștiință și îi povestește lui Mustafa ce au făcut ele cinci. Mustafa îl sună pe Tahir și se duc la casa din deal.

Episodul 35 din serialul Lacrimi la Marea Neagră se încheie cum Mercan pornește camionul iar sfoara se strânge în jurul gâtului lui Berrak. Vedat ajunge în drum, fluierând bucuros că este liber și nevătămat.
Oare Mustafa și Tahir vor ajunge la timp sau Berrak va muri spânzurată de către Mercan? Ce răzbunare va ticlui Vedat? Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 34 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 36 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











joi, 17 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 34 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 34 rezumat

Episodul 34 din serialul Lacrimi la Marea Neagră începe cu o surpriză. Asiye, Berrack, Nazar și Mercan vor să pună în aplicare un plan ca să-l prindă pe Vedat. Oare ce au de gând și cum vor face să le reușească intriga? Și în ce scop fac acest lucru? După acest început bizar de episod, se revine la scena din finalul episodului 33, când Nefes revine acasă la imamul Osman ca să ia haine mai călduroase pentru Yigit. Vedat aflase adresa ei și venise să stea de vorbă cu ea. Nefes este uluită să-l vadă acolo atât de repede de la mutarea ei și vrea să-l alunge, dar el face ceea ce știe mai bine, adică o amenință ca s-o facă să se simtă nesigură. Ba mai mult, îi spune că dacă într-adevăr familia Kaleli ar fi iubit-o cu adevărat, n-ar fi lipsită de bani în casa unui bătrân. Apoi îi face din nou oferta de a reveni la el care-i poate da o viață de lux.

Mustafa și Berrack îl aduc acasă pe Fatih care a fost externat. Mama Saniye nu este bucuroasă s-o vadă pe Berrack acolo și se poartă nepoliticos cu ea, dar Asiye și Mustafa o dojenesc. Eforturile lor de a o face pe Saniye să se comporte altfel au eșuat cobstant, iar acum le aruncă în față că în casa ei face ce vrea și primește pe cine vrea. După aceste discuții,. Murat iese afară și, întrebat de Mustafa ce are de gând, spune că se duce la muncă.

Acasă la Dagdevireni Nazar o ajută pe Mercan cu fizioterapia. Turcan o întreabă de divorț iar Nazar răspunde că a stat de vorbă cu avocata Esma și că se va mai duce pe la ea să vadă cum evoluează lucrurile. Turkan nu uită să-i reamintească fiicei sale să stea departe de Murat. Tahir îi aduce pe Yigit și pe Nefes la casa Kaleli să mănânce o supă făcută de Asiye. Dar Nefes este încă abătută și se gândește la cele spuse de Vedat. Iar în cele din urmă îl face pe Tahir să oprească mașina și coboară mergând pe jos. Tahir îl lasă pe Yigit în mașină și se alătură soției lui care-i spune că acasă la el nu este dorită și ea nu are unde să se ducă decât la Osman. Tahir este conștient că Nefes are dreptate și că acasă la el Sanyie se poartă urât și n-o dorește.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 34 rezumat

Vedat, după ce a plecat de la Nefes, se duce la un restaurant bucuros că i-a mai înfipt un ghimpe în inimă fostei sale soții. Acolo se întâlnește cu Fikret pe care îl pune la curent cu ultimele evenimente, și cum Nefes o să-și dea seama cât de singură este și va reveni la el. Fikret îl ascultă apoi îl întreabă de ce nu renunță la cei doi - Nefes și Yigit - iar Vedat răspunde că nu va renunța niciodată. Cât despre Nazar, zice că mai are nevoie de ea o vreme. Fikret îi spune o poveste cu lupul și oaia care era victimă, specificând că Vedat se crede lup, dar de fapt e doar o oaie rătăcită care va fi mâncată de un lup. Vedat își amintește niște lucruri și îl pune pe Fikret să-i povestească în ce mod l-a trădat tatăl său în tinerețe și cine era femeia pe care a iubit-o? Sakine sau Gulendum? Fikret răspunde că Gulendum, iar Sakine a fost aceea care a căutat răzbunare și el a împușcat-o. Dar Vedat tot insistă să-i spună despre tatăl său iar Fikret îl dojenește că nu are răbdare și pleacă. În timp ce Fikret se depărtează, Vedat se încruntă și rostește ca pentru sine că a avut destulă până acum.

Nazar se află în birou la Esma unde semnează actele de divorț spunând că nu-i pasă dacă Vedat este sau nu de acord. Esma vorbește la telefon cu Asiye și hotărăsc să meargă în vizită la Osman, mai ales că Yigit este răcit. Tahir ajunge acasă la imam cu Nefes și băiatul, pe care-l pun în pat. Nefes este foarte bulversată și începe să plângă. Asye, Berrack, Nazar și Esma vin în vizită la Nefes ceea ce-i mai schimbă starea de spirit. Cu toate acestea, amintindu-și tot ceea ce s-a întâmplat de când a ajuns la Trabzon, i se pare că nimic nu i-a reușit. Acum toate cele cinci femei se gândesc să pornească împreună o afacere de catering. Ideea prinde viață câteva zile mai încolo când Murat le ajută să răspândească niște flyere publicitare prin oraș iar soțul lui Naciye le face fotografii profesioniste. Primele comenzi sosesc neîntârziat. Când Osman ajunge acasă crede că toată mâncare de pe masă este pentru el, dar apoi află de afacerea începută de cele cinci prietene.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 34 rezumat

Cemil este sunat de Vedat care-l informează că nu va fi de acord cu divorțul, amintindu-i că l-a împrumutat cu bani ca să-și acopere datoriile. Însă Cemil este nervos din cauza violențelor la care Vedat le-a supus pe fiicele lui și ar vrea să scape de el.
La Kaleli toată lumea este la masă, la cină, în afară de Tahir. Saniye întreabă de el, dar Murat îi spune că n-o să vină acasă de vreme ce soția lui nu este binevenită acolo. Osman își face drum până la ei ca să-i explice cuscrei sale ce înseamnă familia. Noaptea târziu, Fikret îl sună pe Mustafa să-i spună că l-a văzut pe Tahir abătut, acasă la Osman și întreabă dacă poate să ajute cu ceva. Apoi ni se arată amintirile lui Fikret din tinerețe, când a salvat-o pe Gulendum de niște golani și apoi a început să iasă cu ea. Într-o seară Gulendum voia să-i spună că este însărcinată, apoi niște tipi au oprit o mașină, l-au împușcat pe Fikret și au răpit-o pe femeie.

A doua zi dimineața, Vedat ia micul dejun pregătit de Naciye și discută despre masa de seară. Vedat o lasă să pregătească ce crede ea de cuviință, dar Naciye spune că poate vor comanda de la noua firmă de catering, Nefes Lezzetler. Când Vedat aude așa ceva, pleacă imediat acasă la imam și distruge toată mâncarea deja pregătită amenințând-o pe Nefes. Celelalte asociate vin și o găsesc pe Nefes în lacrimi, cu bucătăria devastată și mâncarea pe jos. Acum este momentul în care ele se decid să acționeze împotriva lui Vedat.

Oare Fikret este tatăl lui Vedat? Cel puțin mie așa mi se pare în acest moment. Saniye își va schimba atitudinea față de Nefes și Berrack? Fetele vor reuși să continue afacerea de catering? Și oare cum se vor răzbuna ele pe psihopatul de Vedat? Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 33 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 35 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












marți, 15 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 33 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 33 rezumat

Episodul 33 din serialul Lacrimi la Marea Neagră se referă la dinamica familiei și la problemele pe care iubirea le are atunci când intervine soarta. Problemele nu sunt neobișnuite, dar experiențele tragice afectează toți membrii într-un mod catastrofal. Răbdarea mamei Saniye cu dragostea lui Tahir pentru Nefes a ajuns la un punct critic. Fatih și-a deschis inima către Berrak când era împușcat și starea sa era gravă. Murat și-a dat seama că dragostea lui pentru Nazar nu poate fi împlinită cu ușurință. Nerăbdarea lui Fikret cu Vedat este rezultatul unei iubiri pierdute îngropate în trecut.

Dimineața, efectele ulterioare ale furtunii se văd peste tot în zona din jurul Trabzonului. Teama s-a diminuat, dar bărcile lipsesc, un corp este adus la mal, iar resturile acoperă pământul. Un ofițer îi spune lui Ali că lipsesc cinci bărci, dintre care una este a lui Mustafa și un cadavru a fost găsit pe plajă, iar acum se află la morgă. Mustafa și Berrack încă așteaptă noutăți despre recuperarea lui Fatih în casa Kaleli, unde Murat și Asiye mătură frunzele din curte ca să treacă timpul mai ușor, iar mama Saniye suferă de durere și anxietate. Nevrând să alarmeze familia, Ali nu spune nimic despre Tahir în speranța că cineva va menționa că l-a văzut. Când vede că după minute de așteptare nimeni nu spune nimic despre el, Ali se duce în sfârșit la morgă să vadă trupul, temându-se că ar putea fi Tahir. Este ușurat să descopere că acel cadavru aparține lui Rustem.

La casa lui Osman, Nefes îl calmează pe Yigit care avusese un coșmar că Tahir l-a părăsit și acum se teme că nu-l va mai vedea. În cele din urmă, se pregătește pentru școală, Nefes asigurându-l că totul va fi bine. În gospodăria Dagdiveren, Turkan le spune fetelor că este îngrijorată pentru Cemil. A plecat în toiul nopții când începea furtuna. L-a sunat de nenumărate ori și nu a răspuns. Mercan și Nazar iau micul dejun, în timp ce Turkan așteaptă cu nerăbdare întoarcerea lui Cemil. Când intră, ea este ușurată, dar bărbatul nu pare interesat să-i răspundă la întrebări. După ce i-a amintit lui Nazar despre depunerea divorțului, el îi spune să meargă la Vedat pentru a-și lua lucrurile. Apoi le spune fetelor să-i aducă o pernă și o pătură, ca să poată dormi. În timp ce ele sunt în altă cameră, Cemil îi spune lui Turkan că a mai rezolvat puțin din datorii, dar rămân încă multe de făcut.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 33 rezumat

În dimineața de după furtună, Fikret află că trupul lui Rustem a fost adus la malul mării și poliția l-a dus la morgă. Într-o scenă din ziua precedentă, vedem cum Fikret îl tratează pe Rustem cu o masă deosebită, spunându-i că mama lui zicea întotdeauna că un bărbat înfometat poate fi săturat cu o jumătate de pâine. În mod evident, Rustem nu înțelege ce vrea să spună Fikret cu aceste cuvinte. Când Rustem întreabă ce se va întâmpla, în timp ce mănâncă cu poftă, Fikret spune că va fi dus cu o ambarcațiune în Rusia. Rustem întreabă despre bani și i se spune că i se vor da bani și un pașaport atunci când va fi pe navă. Spunându-i lui Rustem să se bucure de masa sa, Fikret iese pe verandă și îi ordonă cu voce joasă unuia dintre oamenii săi „să-l arunce în mare”.

Acum, dimineața, după ce i s-a spus că trupul lui Rustem se află în morgă, Fikret îl sună pe Vedat să îi spună că Rustem este mort, astfel că acum nu trebuie să-i mai dea bani așa cum îi promisese. Vedat este suspicios pe Fikret, deoarece nu înțelege ce face. La spital, Mustafa și Berrak iau o gustare la micul dejun până când ajunge Murat pentru a-i spune lui Mustafa că Saniye nu este bine. Mustafa pleacă acasă. La biroul lui Esma, Nefes spune că nu știe ce să facă. A fugit de la Vedat spre Trabzon, un loc pe care nu-l știa, dar acum este locul unde vrea să stea și nu poate. Singurul plan pe care îl are în acest moment este să se întoarcă acasă la Kaleli pentru a lua hainele și jucăriile lui Yigit. Înainte să plece, Nefes spune că după ce va lua lucrurile lui Yigit, va merge la spital pentru a fi alături de Fatih. O roagă pe Esma să se ducă ea la școală să-l ia pe Yigit.

Ali se întoarce la spital să vadă ce mai face Fatih și îl întreabă pe Murat despre Tahir. Când Murat spune că nu știe ce-i cu Tahir, Ali merge la Kaleli și îl informează pe Mustafa că nu l-au găsit pe Tahir, barca lui Mustafa lipsește și cinci bărci s-au pierdut în furtună, Mustafa este șocat. Cei doi bărbați ies din casă, dar nu înainte ca Saniye să audă conversația. Când Nefes ajunge acolo să ia lucrurile lui Yigit, Saniye îi dă o armă și îi spune să-l ucidă pe Murat pentru că este singurul fiu pe care l-a lăsat neatins. Nefes nu înțelege până când Saniye nu-i spune că Tahir era pe mare în timpul furtunii. Apoi îl vedem pe Tahir, întins și inconștient în barcă. El visează că este cu Nefes în pădure, dar îi este frig. În vis, ea îi dă chibrituri și îi spune să aprindă un foc pentru a se încălzi și ea îl va găsi.

Ali și Mustafa ajung la docuri unde iau barca unui prieten și pleacă pe mare în căutarea lui Tahir, chiar dacă o căutare a poliției este deja în curs. Tahir se trezește pe barcă, dezorientat și obosit de lupta sa cu furtuna. Barca este eșuată pe o plajă stâncoasă în fața unei peșteri enorme, iar telefonul nu are semnal. La spital, Murat îi spune lui Berrack că Fatih o iubește foarte mult, dar din cauza timidității lui nu a reușit să îi vorbească deschis. În acel moment, Fatih deschide ochii.

Nefes îl sună pe Idris și îl găsește așteptând-o la docuri. Ea îi spune că Tahir lipsește și că trebuie să ia o barcă pentru a merge să-l caute. Împrumută o barcă și pleacă pe mare, dar nu găsesc nimic. În mijlocul mării, Nefes îl strigă prostește pe Tahir. În cele din urmă, Idris îi spune să se oprească, pentru că își pierde timpul. Ei se întorc la mal, iar când Idris merge să-l cheme pe Ali, Nefes pornește motorul și pleacă de una singură, fără să știe nimic despre bărci și despre Marea Neagră, dar cumva reușește să facă ceea ce Mustafa, Ali și Idris nu pot face... îl găsește pe Tahir.

Nazar se duce la Vedat să-și ia lucrurile și nu poate rezista să-l nu-l păcălească pe Vedat. Ea îi spune că va divorța, iar când el o amenință, ea îi spune să o bată cu cureaua, deoarece asta va da bine pentru ea în instanță. Cu cât îi spune mai mult, cu atât Vedat se enervează mai tare, până când în cele din urmă spune că n-o să divorțeze. La peșteră, Tahir adună crengi ca să facă un foc. Apoi găsește pe barcă o cutie de chibrituri umedă și le folosește pe toate până când nu mai rămâne decât unul, cu care reușește să aprindă focul. Își amintește când a salvat-o pe Nefes de la înec după ce au sărit de pe faleză în mare.

Osman o aduce pe Balim acasă de la școală și o găsește pe Saniye îndurerată pentru băieții ei. La spital, Fatih le spune lui Asiye și Murat că se simte bine și că ar trebui să meargă acasă. Murat înțelege că Fatih vrea să fie singur cu Berrak. Murat o ia pe Asiye acasă și apoi o sună pe Nazar și îi spune că trebuie să o vadă. Ea se întoarce de la Vedat cu valiza, și îi dă întâlnire în centru. Când sosește Murat, ea îi spune că divorțează, că ea și Mercan și-au rănit tatăl și că nu se mai pot întâlni pentru că i-a promis tatălui ei. Nazar îi dă inelul făcut din piatra pe care i-o dăduse Murat anterior.

Vedat pleacă acasă la Fikret pentru a se plânge de faptul că Nazar vrea să divorțeze. Acesta răspunde că nu ar trebui să fie surprins din moment ce a bătut-o. Vedat insistă că nu poate divorța pentru că are nevoie de ea, că trebuie să aibă o familie „fericită”, astfel încât să-și poată pune în aplicare acordul de custodie pentru Yigit. Atunci Fikret îi spune că seamănă cu tatăl său, pe care l-a ucis. Vedat este surprins. Nu știa că Fikret îl cunoștea pe tatăl său. Fikret îi povestește că l-a cunoscut pe la 18 ani când lucra în comerțul de contrabandă din Istanbul, și că l-a considerat pe tatăl lui Vedat ca pe un frate până când omul l-a distrus. Știa cât de crud este bărbatul cu fiul său de 15 ani, așa că nu a fost surprins când a auzit că Vedat l-a ucis.

Mustafa și Ali se întorc în casa Kaleli pentru a aduce vești proaste. Nu l-au găsit pe Tahir, dar când sună telefonul lui Mustafa, află de la Idris că Nefes a luat barca să meargă singură în căutarea lui Tahir. Acum sunt două persoane dispărute. Acest lucru nu durează mult, căci în curând Mustafa primește un apel de la Tahir care îi spune că Nefes l-a găsit și se îndreaptă spre docuri. După ce se întorc pe uscat, Nefes îi cere lui Osman să o ducă înapoi în casa lui, chiar dacă Tahir protestează.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 33 rezumat

Înainte ca Vedat să plece de la Fikret, îl întreabă cum l-a trădat taică-său. Acesta spune că i-a luat femeia care a fost prima lui iubire, fata care l-a învățat cum să iubească, dar nu spune cine era aceasta. Când Vedat e pe punctul de a  pleca, Fikret rostește cu voce tare că femeia era Gulendum, mama lui Vedat, cântăreață de cabaret. În drum spre casă, Vedat se oprește la magazinul de bijuterii, unde doamna Naciye îl pune la curent cu ultimele bârfe. Ea îi spune, printre altele, că Nefes și Yigit locuiesc cu Osman în noua sa casă. Doamna Naciye vrea să-și vândă bijuteriile, deoarece soțul ei are datorii pe care nu le poate plăti. Vedat, se răzgândește, decide să-i dea înapoi aurul, iar în schimb îi cere femeii să lucreze pentru el, pentru că are nevoie de un bucătar la el acasă. Dacă soțul ei o lasă, el ar dori ca ea să lucreze ca bucătăreasa lui.

În casa Kaleli, Tahir, Mustafa, Asiye și Saniye stau de vorbă. Tahir spune că mama lui nu este corectă când îi cere să renunțe la Nefes. Saniye răspunde că dacă o alege pe Nefes în locul familiei, o va pierde, că o bagă în mormânt, și după ce spune toate acestea, leșină. Mustafa îl roagă pe Tahir să fie calm, să aștepte ca lucrurile să se așeze, deoarece Tahir este șeful gospodăriei și nu poate pleca de acasă. Tahir spune că nu poate rămâne acolo fără Nefes. Dezaprobarea mamei Saniye față de Nefes a provocat această criză familială.

În dormitorul ei, Nazar își plânge iubirea pierdută, iar Murat, trist și băut, iese în ploaie. El o cheamă să vorbească, dar ea îi spune să plece. El răspunde că nu va pleca dacă nu iese să-l alunge. Nazar iese afară și îi explică faptul că, deși îl iubește, nu poate să nu asculte de tatăl ei. Trebuie să renunțe pentru familia ei, așa cum trebuie să onoreze dorința mamei sale ca acesta să stea departe de ea.

Tahir se duce la casa lui Osman pentru a-i vedea pe Nefes și pe Yigit. Nefes îi spune că mama ei a murit la naștere, fapt pentru care tatăl ei a dat vina pe ea. Ea spune că nu a știut niciodată cum arăta mama ei, întrebându-se adesea dacă îi seamănă în vreun fel. Apoi spune că o înțelege pe mama Saniye, chiar dacă nu crede că are dreptate. Tahir este dezorientat și nu știe ce să facă, dar nu poate renunța la ea. Când se întoarce acasă, Tahir îl găsește pe Murat beat criță în fața casei.

În dimineața următoare, Nefes descoperă că Yigit are febră mare și nu poate să deschidă ochii sau să vorbească. Îl sună pe Tahir care se grăbește să plece fără să spună nimic familiei sale. El îi duce pe Yigit și Nefes la spital. După analize și un control medicul le spune că nu este nimic grav și pot pleca acasă. Mustafa vine la spital pentru a-l lua pe Fatih, dar înainte să meargă în rezerva lui, îl sună pe Tahir și află că sunt și ei acolo. El merge să-i vadă și îi liniștește pe Tahir și Nefes că așa sunt copiii, deoarece și Balîm a pățit la fel.

Telegraful Naciye ajunge la Vedat pentru a-i accepta oferta de muncă. Vedat spune că trebuie să plece, dar bodyguardul său îi va arăta casa și o va ajuta să pună în ordine lucrurile de care are nevoie pentru gătit. Apoi el pleacă la Dagdivereni cu un buchet de trandafiri. Femeile îl alungă, dar nu înainte ca el s-o amenințe indirect pe Mercan, lăudând-o cât de bine vorbește și îi oferă lui Nazar un inel cu diamant imens. El îi spune lui Mercan că Tahir și Nefes sunt despărțiți, ca s-o facă să spere iarăși la Tahir, iar lui Nazar îi răspunde că nu vor divorța decât când va dori el. După ce pleacă, îi sună pe cei care au mutat mobila lui Osman în noua sa casă și le cere adresa, astfel încât să o poată vizita pe Nefes.

Când Nefes vine la Osman să ia haine mai groase pentru Yigit, îl găsește pe Vedat care o așteaptă...

Care este planul Fikret pentru Vedat? Ce va face Fikret cu dovezile pe care le-a adunat împotriva lui Vedat? De ce tatăl lui Vedat a ucis-o pe Gulendum, femeia pe care o iubea Fikret? Cum își vor rezolva Tahir și Nefes problema cu mama Saniye? Cum vor rezolva Nazar și Murat problema lor cu Cemil? Ce pagube va provoca bârfa locală, Naciye, cuplurilor îndrăgostite? Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 32 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 34 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












luni, 14 octombrie 2019

Patria mea esti tu, ep. 38 rezumat

Patria mea esti tu, ep. 38 rezumat

La fermă se trage foc automat de ambele părți. În Izmir Hamilton și Cevdet se hotărăsc să plece, considerând că anumite amănunte nu au ajuns la urechile Caucazianului. Dar până atunci, Cevdet află de la Filipos că sforile vor fi trase de greci în așa fel încât Mustafa Kemal și Caucazianul să fie considerați trădători. Hilal, deznădăjduită, se roagă pentru Leon, pe o bancă în fața mării. Dar Leon este în spatele ei și îi readuce zâmbetul în priviri. Acasă la bunica Hasibe, soldații greci vin și îi iau pe copiii orfani să-i aresteze, doar o fetiță se ascunde și nu este găsită, ea fiind aceea care îi spune bunicii ce s-a întâmplat.

Patria mea esti tu, ep. 38 rezumat

La fermă grecii sunt uciși datorită strategiei lui Azize. Caucazianul vine personal s-o felicite, după ce ea îl împușcă pe cel care trădase și îi adusese pe greci la ei. Seher nu apreciază faptele lui Azize, dar trebuie să se supună conducătorului haiducilor. Imediat după aceea, cei din armata de la Ankara vin la Caucazian cu oferta de a se înrola în armata oficială și îi dăruiesc o uniformă. Dar el spune că e o decizie importantă și are nevoie de timp de gândire. Când se consultă cu apropiații lui, toți sunt de acord cu oferta, în afară de Tevfik, care avertizează că e posibil să fie o capcană și să-l transforme pe Caucazian într-un trădător datorită primului ministru de la Istanbul, Damat Ferit. Însă Caucazianul se consultă în secret și cu Cevdet care se arată de acord cu intrarea în armată, deși asta ar presupune dezvăluirea adevăratului său nume, pe care nimeni nu-l cunoaște. Înainte de ziua ceremoniei, el îi dă lui Tevfik misiunea de a-l împușca pe Ferit.

Hilal, Yildiz, Hasibe și Yakup se duc la Filipos să reclame arestarea copiiilor, dar comandantul este de neclintit, dimpotrivă, amenință că îi va ucide pentru că sunt fiii celor care l-au ajutat pe Caucazian. Yakup reușește să le aducă pături și bomboane, Cevdet cu Spiros vine și el să-i vadă, dar deocamdată nu poate face nimic pentru a-i salva. Filipos este exagerat de dur în această privință. Hasibe nu se lasă și pune la cale un plan împreună cu Yîldîz.

Patria mea esti tu, ep. 38 rezumat

Tevfik și încă un haiduc se ascund în niște căruțe cu saci de grâu și pleacă spre Izmir. Din nefericire, haiducul este găsit, dar apare Cevdet și Tevfik scapă neobservat. Când ajunge în Izmir se preface cerșetor și așa, soldații nu îl bagă în seamă. Între timp, Cevdet scoate oamenii din casele pe unde va trece coloana oficială a lui Ferit și cele din piața unde se va ține ceremonia. Tevfik intră într-una din casele golite și așteaptă. Femeile adunate de Hassibe trebuie evacuate din piațetă și soldații greci le iau aproape cu forța de acolo. Leon este prezent, dar nu se bagă între ele, ci mai deoparte, îi propune lui Spiros să se alăture cauzei pentru care luptă el. Hamilton îi bagă în cap lui Filipos că presa va fi cu ochii pe ei și că va expune pe larg problema copiilor arestați, și atunci comandantul acceptă să-i elibereze. Cevdet intervine când apar ziariștii și dă o declarație de presă în care spune că s-a făcut un orfelinat pentru toți copiii rămași singuri, lăcaș care a primit numele lui Filipos, iar cei șapte copii tocmai eliberați sunt primii care vor locui acolo. Astfel, gura comandantului este închisă.

De la Ankara se primește vestea că Ferit va fi executat de ei, așa că acțiunea lui Tevfik trebuie anulată. Cevdet se duce să discute cu Caucazianul și se pun amândoi de acord în această privință. Însă Caucazianul nu are de gând să anuleze ordinul de asasinat, dimpotrivă, dar îi spune asta doar lui Pehlivan. Azize este în apropiere și aude ce vorbesc cei doi. La Izmir pregătirile sunt în toi. Ferit se află deja în biroul lui Filipos la un ceai, alături de Cevdet. Prietenii lui Hilal au pregătite niște foi puse în săculeți de pânză. Azize pleacă la Izmir unde îl contactează pe Hamilton și îi spune despre cele auzite. El îl anunță pe Cevdet care imediat vede pușca cu lunetă pe care o ațintise Tevfik înspre primul ministru. Cevdet pleacă în grabă către casa respectivă, dar secundele trec prea repede. Cevdet ajunge în spatele lui Tevfik, și când acesta se întoarce îi dă un pumn în figură. Imediat se încheie discursul lui Ferit iar foile cu mesajul scris chiar de Mustafa Kemal, care erau multiplicate de amicii lui Hilal, zboară prin toată piața, denigrându-l.

Patria mea esti tu, ep. 38 rezumat

În minutele următoare vine o telegramă de la Ankara în care i se cere demisia lui Ferit. Caucazianul se răzgândește și nu mai vrea să intre în armată, ba chiar le face oferta soldaților să se alăture haiducilor lui. Cevdet l-a dus pe Tevfik în pădure, legat la ochi și îl priponește de un par din lemn cu intenția de a-l împușca. În acest timp Spiros o vede pe Azize care se afla în Izmir și este răvășit. El se duce la Hamilton să-i spună că Azize este în viață, și își amintește cum i-a luat copilul pe când era inconștientă, pe malul mării, și l-a dus la un loc sigur în pădure. Acum, un copil mic este lăsat în fața orfelinatului de care are grijă Hilal cu Yildiz si Hasibe, cu un bilet în pătura cu care este învelit....


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Patria mea esti tu, ep. 37 tr                                     urmează: Patria mea esti tu, ep. 39 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial vă rog accesați pagina Rezumate seriale.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












duminică, 13 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 32 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 32 rezumat

Fatih! Cel mai timid dintre gemeni este pe muchie de cuțit din cauza unei răni de glonț. El a fost împușcat de unul dintre ticăloșii lui Vedat în timp ce lua arma de la Murat. Acum, stă în brațele lui Berrak în timp ce Murat îl duce la spital. Va să uite de durere, Fatih stă de vorbă cu Berrak despre sentimentele sale, o invită să ia un ceai cu el și apoi să meargă undeva în Trabzon împreună. Un dialog romantic care are o valoare cu atât mai mare cu cât situația poate deveni tragică.

Tahir, Nefes și Yigit au plecat de la nuntă, fără să știe ce ce se întâmplă cu gemenii. Ali și Esma se duc la casa Kaleli, iar Mustafa, Asiye, Saniye și nepoata vor petrece noaptea la casa de la munte, astfel încât mirele și mireasa să poată sta o seară acasă, singuri. La scurt timp după ce Tahir și Nefes ajung la conac, Nefes primește un apel de la un Nazar care îi spune că Fatih a fost împușcat. Nazar, care suferă de rănile bătăilor lui Vedat, este încă închisă în dormitorul de la etaj, dar se pare că știe că Fatih a fost împușcat, probabil uitându-se pe geam.

Cemil se ceartă furios la telefon cu cineva care încearcă să încaseze o datorie de la el. El trântește telefonul în jos doar ca să-l audă din nou. De această dată este soția lui, Turkan, care îi spune că nu l-a informat despre Vedat care a bătut-o pe Nazar, dar nu mai poate sta liniștită. Apoi îi spune că Mercan nu s-a spânzurat din cauza iubirii pierdute pentru Tahir, ci că Vedat a făcut-o, știind că el (Cemil) avea să se răzbune încercând să-l omoare pe Tahir. Cemil închide, ia pistolul din sertarul biroului și se repede afară. Turkan, șocat că Cemil nu mai răspunde, se duce la Vedat s-o vadă pe Nazar. Când o găsește pe fiica ei bătută și descurajată, cade în genunchi plângând. În curând ajunge și Cemil, urlând către Vedat cu pistolul în mână.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 32 rezumat

La spital, Murat suferă considerând că din vina lui Fatih este în această stare gravă. Nu se poate controla pentru că se simte responsabil și se teme că va pierde „cealaltă jumătate a lui”. Tahir vrea să afle care este starea lui Fatih și circumstanțele în care a fost rănit. Când îi spune Murat, Tahir se supără.

Vedat așteaptă acasă la Fikret pentru ca acesta să se întoarcă de la nuntă. Când ajunge Fikret, Vedat îi spune că s-a săturat de Nazar, că îl enervează și că o bate. Mai adaugă că nu mai poate suporta nici prezența ei. Fikret îl dojenește pentru că a bătut o fată nevinovată, apoi îi pune arma în mâna lui Vedat și îi spune să tragă. Vedat este furios, dar este laș. Fikret ia arma de la el și spune: „Cred că îți datorez o viață.” Vedat îi reproșează că i-a promis că-l ajută dar de fapt îi pune doar piedici. Mai târziu, aflăm că Fikret a vrut să aibă amprentele lui Vedat pe pistol la fel cum a ascuns pușca pe care Vedat o folosea pentru a trage în Nefes. De altfel i-a cerut lui Rustem să scrie amănunțit despre toate crimele lui Vedat.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 32 rezumat

Tahir pleacă să caute răzbunare din partea lui Vedat sau a bodyguardului său. Ali încearcă să-l oprească pentru că deja a chemat poliția să-i ridice bărbații de la vilă, dar Tahir nu ascultă. El și Murat, amândoi cu armele în mână, ajung să-l găsească pe Vedat singur în casă. Tahir vrea să știe unde se află vinovatul, dar Vedat nu-i spune. În schimb, îi cere socoteală lui Murat, spunând că nu trebuia să vină acolo, ce vrea el de la o femeie „căsătorită”? Face exact ce a făcut Tahir, luând o femeie „căsătorită”? El râde de ei, spunând că Tahir nu a fost un model bun pentru fratele său, dar imediat Ali ajunge cu poliția.

La casa de la munte, mama Saniye se zbate pentru că nu știe de ce sunt acolo în loc să fie acasă. Asiye încearcă să explice, dar Saniye spune că mirii ar trebui să fie aici și restul familiei, acasă. Mustafa pleacă să-l întâlnească pe Osman în legătură cu o casă pe care a găsit-o pentru el, dar pe drum, Ali îl sună să-i spună despre Fatih. Mustafa se grăbește la spital și, după ce aude povestea, îl lovește pe Murat, acuzându-l furios pentru că n-o lasă pe Nazar în pace. Murat își acceptă vina, dar spune că Mustafa nu a susținut-o pe Nazar așa cum a făcut cu dragostea lui Tahir pentru Nefes.

Vedat se află la interogatoriu în secția de poliție, dar îl ridiculizează pe Ali pentru că este un bun prieten al familiei Kaleli. El spune că ar trebui să-l interogheze pe Murat care era la el acasă, s-o ia pe Nazar. Vedat susține că este nevinovat și spune că este reținut ilegal. Ali recunoaște că Vedat nu a fost prezent atunci când a avut loc fapta, așa că trebuie să-l elibereze. Când Vedat pleacă din secția de poliție, îl sună pe Cemil și îi spune că se vor întâlni la biroul său.

Cemil, însă, este foarte supărat și îl acuză pe ginerele său că a bătut-o pe Nazar și a spânzurat-o pe Mercan. Dar Vedat întoarce totul împotriva celorlalți, îmbrobodindu-l pe Cemil cu o plasă de minciuni. Mai mult, spune că a bătut-o pe Nazar pentru că se întâlnea în secret cu Murat. În legătură cu spânzurarea lui Mercan, Vedat presupune că acuzația este ridicolă, deoarece el a plătit terapia și a lăsat-o să rămână în casa lui. El continuă să spună că el și Cemil au avut o înțelegere să-i distrugă pe Kaleli, dar Cemil nu și-a onorat promisiunea. El mai spune că Cemil este păcălit de fiicele sale, ca să-l înfurie astfel încât să-l omoare și să meargă la închisoare, și atunci Nazar ar putea fi cu Murat. Cemil nu face nimic, în aparență se lasă păcălit de Vedat care păleacă triumfător din birou.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 32 rezumat

Mama Saniye, Asiye și Balîm se întorc acasă pentru a o găsi pe Esma care-i aștepta. Ea le povestește despre Fatih, dar spune că acesta se va face bine. Înainte de a pleca la spital, Nefes și Berrak sosesc ca să-și schimbe hainele de nuntă. Saniye o atacă imediat pe Nefes, învinovățind-o pentru că l-a adus pe Vedat în viața lor. Apoi o roagă pe Nefes să plece înainte ca altcineva din familia ei să fie rănită. Asiye îi spune lui Nefes să nu-și facă griji, că Saniye are ceva pe suflet dar nu vrea să spună. De asemenea, îi spune lui Nefes să nu facă nimic necugetat în timp ce ei sunt plecați la spital. Din păcate, Nefes se simte vinovată și va pleca. Împachetează câteva lucruri și îl ia pe Yigit într-o „mare aventură” care începe cu o drumeție spre casa lui Nuran și Idris.

De asemenea, Saniye îl acuză și pe Tahir la spital, că s-a întors împotriva familiei sale de dragul lui Nefes. Ea îi spune dacă el renunță la familia lui, ea nu îi va da binecuvântarea nici în această lume, nici în următoarea. Loialitatea lui Tahir față de familie a devenit o problemă uriașă, el alegând-o practic Nefes peste mama sa. Tahir pleacă de la spital iar pe drum primește un apel de la Idris care îi spune că Nefes și Yigit sunt la el.

Tahir și Nefes au o confruntare. Nefes îi spune că nu poate face ca familia lui să o accepte, că s-a săturat de conflictul cu mama sa, că trebuie să o lase să plece. El spune că nu poate trăi fără ea și că își va găsi propria casă. Nefes spune că dacă se mută într-o locuință separată, asta nu rezolvă problemele cu mama sa, deoarece ea o va învinui în continuare pe Nefes pentru toată durerea și suferința pe care familia a suferit-o din cauza lui Vedat. Cu toate acestea, Tahir nu acceptă argumentele lui Nefes. El spune că nu o va lăsa niciodată să plece. Osman, Ali și Esma vin a doua zi dimineață să-i ia pe Nefes și Yigit. Osman le spune că are o casă nouă și frumoasă în care să trăiască și vrea ca Nefes și Yigit să rămână cu el.

Cemil Dagdiveren, acasă cu soția și fiicele sale, îi spune lui Nazar să meargă la un avocat și să depună dosar pentru divorț. Când fetele merg la culcare, Cemil îi spune lui Turkan că Vedat a spus că fiicele lui îl păcălesc, dar că preferă să fie păcălit de fetele lui decât să-l creadă pe Vedat. Turkan îi este recunoscător că nu l-a ucis pe Vedat pentru că n-ar fi vrut ca el să meargă la închisoare, lăsând-o singură cu cele două fete. În dimineața următoare, Cemil spune că Vedat susține că Mercan s-a spânzurat; nu pare să-i pese de ce are de spus Mercan. El îi amintește lui Nazar să obțină o petiție de divorț și apoi să vină acasă. Mai mult, îi spune lui Nazar că trebuie să renunțe la Murat cât timp trăiește (Cemil). Nazar este uimită și dezamăgită în același timp. Mercan plânge pentru că tatăl ei nu pare să o creadă.

Omul lui Vedat, cel care l-a împușcat pe Fatih, îl sună să spună că trebuie să iasă din oraș, dar are nevoie de bani. Vedat îi spune să aducă arma pe care a folosit-o când a tras și că unul din oamenii lui vine la un loc de întâlnire să-i dea pistolul în schimbul banilor. În realitate psihopatul îi întinde o capcană și va pune să fie prins. Vedat îl sună pe Ali să-i spună despre aranjament, astfel încât să-l poată prinde pe bărbat când vine pentru bani.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 32 rezumat

Cemil primește un apel, aparent despre arme ilegale. El spune că va livra o ladă la debarcader în seara aceea. Mai târziu, îl vedem pe Cemil trăgând o ladă cu arme pe o barcă mică. După ce o vede pe Nefes acasă la Osman, Tahir merge și el la docuri și pleacă pe mare cu o barcă de pescuit. În noaptea aceea are loc o furtună puternică, iar dimineața, un băiat pe bicicletă vede un trup pe tărâm. În același timp, Yigit se trezește dintr-un coșmar, strigând: „Tată, tată!”.

Al cui este cadavrul pe plajă? Ce va face Fikret cu lista lui Rustem despre crimele lui Vedat și cu armele ascunse? Care este adevărata relație dintre Fikret și Vedat? Cât timp vor rămâne Nefes și Yigit cu Osman? Care este următorul pas al lui Vedat împotriva familiei Kaleli? Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 30-31 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 33 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin