Se afișează postările cu eticheta recenzie film. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta recenzie film. Afișați toate postările

luni, 19 iunie 2017

Dark shadows - 2012




Dark shadows - 2012Titlul original: Dark Shadows
Traducerea - Umbre întunecate
Gen: romantic, horror, comedie
Producator: Richard D. Zanuck, Graham King, Johnny Depp, Christi Dembrowski, David Kennedy
Regia: Tim Burton
Scenariul: Seth Grahame-Smith
Distribuția: Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Helena Bonham Carter, Eva Green, Jackie Earle Haley, Jonny Lee Miller, Chloë Grace Moretz, Bella Heathcote.

Dark shadows - 2012Un film de vacanţă, uşor, spumos deşi aparent, horror, o comedie bună se dovedeşte a fi acest Dark Shadows produs în 2012 şi regizat de Tim Burton. Fimul spune povestea unui tânăr dintr-o familie care a pus bazele unui orăşel în Anglia. La tinereţe, Barnabas Collins se îndrăgosteşte de Angelique, fata unei vrăjitoare, dar mai târziu găseşte adevărata sa dragoste, pe Josette. Angelique geloasă, o face pe Josette să se arunce în mare. Barnabas se duce după ea dar Angelique îl blestemă să nu moară, ci să devină vampir. După o vreme, oamenii orăşelului îl leagă pe Barnabas, îl închid într-un sicriu şi îl îngroapă adânc în pământ. Trec 200 de ani. Josette se reîncarnează într-o tânără care caută de lucru şi se angajează ca servitoare la familia Collins, scăpătată acum, pentru că tot ceea ce aveau ei cândva, toate afacerile, aparţin lui Angelique, care e nemuritoare. Întâmplător nişte lucrări de excavaţii aduc la suprafaţă sicriul iar Barnabas este eliberat. Ceea ce urmează e, poate uşor de imaginat. Vampirul, deşi constient că face rău altora, doreşte să refacă averea familiei şi îşi dă toată silinţa în acest sens, profitând şi de faptul că are capacităţi hipnotice asupra celorlalţi.

Dark shadows - 2012Aşadar cu un strop de Dracula lui Coppola (şi acolo Mina este reîncarnarea soţiei lui Vlad, Elisabeta), cu un strop de Lucifer (Barnabas îşi întreabă servitorii ce-şi doresc cel mai mult), cu o aluzie la o altă comedie spumoasă cu fantome, Ghostbusters, acest film făcut din idei puse cap la cap ale altor pelicule, deşi se pretinde inspirat dintr-un serial tv de lungă întindere al anilor '70, reuşeşte să devină un întreg şi să încânte ochiul, să amuze, să relaxeze.
Poate că dacă figura pe care o face Johnny Depp în film n-ar fi atât de memorabilă şi de credibilă, filmul ar trece oarecum neobservat.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!





sursa foto: capturi video de pe youtube










vineri, 2 iunie 2017

Imaginarium-ul dr. Parnassus







Imaginarium-ul dr. ParnassusTitlul original: The Imaginarium of Doctor Parnassus
Gen: fantasy
Producător: Davis Films, 2009
Regia: Terry Gilliam
Scenariul: Terry Gilliam, Charles McKeown
Distribuția: Heath Ledger, Christopher Plummer, Andrew Garfield, Lily Cole, Verne Troyer, Johnny Depp, Tom Waits.

Imaginarium-ul doctorului Parnassus spune povestea nemuritorului dr. Parnassus (Christopher Plummer) şi a imaginarium-ului sau magic. Totul este un spectacol ieftin într-un circ ambulant dintr-o suburbie a Londrei prin care-şi câştigă existenţa Parnassus, fiica lui, Valentina, Anton şi prietenul cel mai bun al doctorului, piticul Percy. În imaginarium intră oricine doreşte, şi astfel poate călători într-o lume a visului (de fapt, intră în mintea lui Parnassus care se află în spatele scenei, în transă) în care ajunge să experimenteze diverse lucruri şi apoi trebuie să aleagă între două căi. Alegerea corectă duce pe un drum al luminii, iar alegerea greşită, pe un drum plin de ciudăţenii şi probleme.

Parnassus are un secret foarte întunecat; cândva, cu secole în urmă, a făcut un pariu cu domnul Nick (Diavolul, jucat de Tom Waits), în care a câştigat nemurirea. După câteva secole, el vrea să rupă înţelegerea făcută, să redevină tânăr şi să dea nemurirea pe iubire, dar Diavolul nu poate accepta decât cu condiţia ca fiica doctorului, Valentina (Lily Cole) să fie a lui când va ajunge la 16 ani. Anii trec şi Nick vine să-şi ia ce i-a fost promis, dar dr. Parnassus nu e dispus să renunţe. Cu toate acestea diavolul reînnoieşte pariul: cine atrage primele 5 suflete, o câştigă pe Valentina.

Tony este un personaj şi mai misterios, un filantrop care datorează bani mafiei ruseşti şi care-şi schimbă chipul în funcţie de alegerile din imaginarium (o adăugire la scenariul iniţial al filmului din cauza morţii primului actor care a jucat pe acest personaj) readus la viaţă de Anton. Tony intră în joc de partea doctorului, care i-o promite pe Valentina de soţie dacă-l ajută să-l învingă pe diavol. Lupta este strânsă, dar decizia Valentinei care află adevărul despre tatăl ei îl dezamăgeşte pe Nick. Până la urmă, Parnassus rămâne blocat ani de zile în propria-i minte, pe când în lumea fizică, reală, el este un cerşetor umil. Când reuşeşte să iasă din hăţişurile imaginaţiei, o regăseşte pe fiica sa alături de Anton, având şi un copil împreună.

Filmul ne oferă nu doar o poveste minunată, ci o lume întreagă, atât de remarcabil creată cu efecte vizuale şi cinematografice, care vă face să vă întrebaţi unde vă aflaţi la sfârşitul filmului şi unde aţi fost în timpul acestuia. Imaginarium-ul, cu uşile sale din folie argintie, este plin de lumi aleatorii produse de mintea umană, atât de vie, de misterioasă şi de ciudată.
Filmul a fost considerat o peliculă de artă, însă ar putea să nu fie pe placul multor spectatori. Referinţele religioase, oarecum esoterice, şi cheile simbolurilor, nota iniţiatică pe care doar cei aplecaţi către ocultism o pot înţelege, fac din Imaginarium-ul dr. Paranssus o peliculă greu descifrabilă, cu tuşe groase de ciudat, pe alocuri cu iz de plictiseală, dar un film memorabil pentru cei care ştiu să-i înţeleagă mesajul.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









miercuri, 17 mai 2017

Principiul fair use si bloggerii de seriale




Principiul fair use si bloggerii de serialeDe când postez rezumate la seriale pe blog mai vin unii să-mi spună că noi, cei care postăm pe blog despre seriale şi filme, încălcăm drepturile de autor ale producătorilor cu pozele pe care le încărcăm. Am zis de mai multe ori, în discuţii particulare sau pe facebook, că nu este chiar aşa, că un print-screen făcut în timpul vizionării unui episod nu reprezintă încălcarea drepturilor de autor ale nimănui. Şi iată în sprijinul a ceea ce ştiam, vine pagina de ajutor a facebook, care are un articol în limba română pe această temă. Aşadar, o poză (ori un citat) luată dintr-o operă de mare întindere se încadrează în conceptul de fair use, ori mai pe româneşte, de utilizare corectă.

Ca să detaliez cazul unui film ori al unui serial. Un film înseamnă o succesiune rapidă de fotografii instantanee, înregistrate de camera video cu o viteză de 24 de cadre/poze pe secundă. Viteza de redare atunci când vizionăm materialul video este aceeaşi, şi ea face ca ochiul să perceapă această succesiune rapidă de poze ca pe obiecte şi fiinţe în mişcare. Drept urmare, un episod dintr-un serial turcesc de cca două ore şi ceva, durează cam 7500 de secunde. Cu alte cuvinte în acel episod (durata fără reclame tv) există cca 180.000 de cadre, de poze separate. Eu postez într-un rezumat de la una până la 4-5 poze, de regulă, rareori am depăşit 10 sau 15 print-screen-uri la un articol. 5 poze, adică 5 cadre dintr-o peliculă de 180.000 de cadre reprezintă 0,002(7) - perioadă 7 - procente din acel episod, sau altfel spus, mai puţin de o jumătate de secundă din cele peste 120 de minute. De ce am făcut acest calcul? Pentru că tot uzanţele spun că fair-use înseamnă că poţi prelua până la 10% dintr-o lucrare/operă/conţinut care nu-ţi aparţine dacă-l foloseşti în scopuri didactice, ca şi comentariu, review, parodie, pentru cercetare, etc şi dacă menţionezi sursa.

Conform articolului din centrul de ajutor Facebook print-screen-urile folosite de mine reprezintă fair-use. De ce? Pentru că cititorii blogului meu vin pentru rezumate, nu pentru poze, drept urmare nu pozele sunt "inima" articolelor mele, ci conţinutul text. Acum unii vor spune că fair use, sau utilizare corectă ar însemna să nu am reclame pe blog pentru că asta înseamnă monetizare şi indirect fac bani din acele poze. Mai întâi de toate, eu nu vând print-screen-urile acelea nimănui şi nici nu mi-ar plăti cineva ceva pe ele că n-ar avea de ce. În al doilea rând printr-un review sau un rezumat care conţine câteva screen-shot-uri interesele financiare ale deţinătorilor drepturilor de autor nu sunt intersectate în nici un fel - după cum scrie şi în forumul hubpages.com - primul fragment încercuit din poza de mai jos (altfel, însă, stau lucrurile cu cei care postează filme/episoade întregi, fără să deţină copyright). Ba pot spune că dimpotrivă, datorită rezumatelor în avans, unii abia aşteaptă să vadă serialul sau episodul următor în totalitate, chiar dacă le-am dezvăluit eu, sau alţi colegi bloggeri de seriale, câte ceva din ceea ce urmează. Pentru că cine nu vrea să ştie dinainte ce se întâmplă în serialul preferat, cu siguranţă n-o să intre nici la mine pe blog şi nici la alt blogger care scrie rezumate la seriale sau review-uri de filme.

În fotografia de mai jos, încă un argument (traduc al doilea fragment subliniat): - în 1993 o Comisie Ad-hoc a discutat această chestiune şi printre alte argumente s-a concluzionat că "nu doar că este considerat fair use să publici imagini statice dintr-un film, ci nici măcar nu se consideră că este necesară obţinerea permisiunii de a o face". Citatul aparţine raportului Comisiei Ad-hoc a Societăţii pentru Studii Cinematografice "Publicarea imaginilor statice de film sub principiul corectei utilizări" de Kristen Thompson.

Principiul fair use si bloggerii de seriale



Acum, dacă ți-a plăcut și te-am ajutat cu ceva, dă mai departe!








sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Hobbitul: Batalia celor cinci armate



Nu puteam să încep anul cu alt film decât cu partea a treia din Hobbitul, Bătălia celor cinci armate. Pentru că-mi place genul fantastic, pentru că le-am văzut și pe celelalte din serie, pentru că, pentru că ...

luni, 15 septembrie 2014

Back to the future

Regia: Steven Spielberg.
Un film marca Spielberg nu e niciodata prea ușurel sau de doi lei vechi. Asa ca, instalata în pat și cu laptopul în brate m-am delectat cu Marty și Doc care călătoresc în timp mai ceva decât merg eu pana la chioșcul de la blocul de alături sa-mi iau beţigaşe de curăţat urechile.

Am văzut cum Marty devine dintr-un adolescent răzgâiat un tânăr care începe să găsească soluţii la problemele deloc ușoare ale modificării viitorului; a propriului lui viitor. Cum skateboardul devine ceva extrem de util în a scăpa de niște derbedei, gorilele liceului și bătăușii cartierului, din mijlocul de transport de acasă spre scoală și retur, care era înainte de a ști ca o călătorie în timp este posibila.

Trecem peste amănuntul ca o mașină a timpului nu e chiar un automobil cu nuş ce brizbrizuri care lasă dâre de foc când face saltul temporal, dar se potriveşte în peisajul general al filmului.
Mi-ar fi plăcut să vad ceva mai bine dezvoltată teoria paradoxurilor saltului în timp: Marty cand revine, vrea sa-l salveze pe Doc de la moarte si setează ceasul cu 10 minute mai devreme. fără sa-si dea seama, introduce modificări fundamentale în viitor, si ajunge acolo exact in toiul luptei cu teroristii libieni, si se vede pe el însuși. Pentru ca mai apoi sa constate ca el nu mai era fiul lui McFly ci al prietenilor lor de familie. iar Mall-ul nu se mai cheamă La doi pini ci La pinul singuratic.

Mi-ar fi placut sa vad ceva din teoria universurilor paralele si a ceea ce unii paranormali numesc lazile de gunoi: se spune ca exista de fapt mai multe posibilitati, mai multe Pamanturi si Universuri identice, ca pe un fel de frecvenţe diferite. Alegerile noastre fac ca doar una din acele posibilitati sa devina reale cu adevarat, restul posibilitatilor fiind date la gunoi. Nu stiu câtă bază are povestea asta, dar imi place cum suna, desi matematic sau statistic, sunt o infinitate de posibilitati viitoare ale Universului nostru.

Dar poate ca as cere prea mult de la un regizor si de la niste producatori care au drept scop profitul. Lucru normal si firesc, o casa de filme este in primul rand o afacere, deci ea face bani în primul rând, nu filme. Filmele sunt pe locul doi.

Asa ca o sa ma asez iar pe pat, si in seara asta sau în alta, cu laptopul in brate, si o sa ma uit la episodul doi, sa vedem ce probleme vor avea copiii lui Marty in viitor, acolo unde nu e nevoie de strazi pentru ca vehiculele zboara pe coridoare aeriene. Ca-n filme, nu? tongue.gif




articolul a fost scris în 2009 si a fost postat pe un alt blog.

joi, 1 mai 2014

Experimentul Philadelphia (1984)




Multa cerneala a curs pe marginea acestui subiect, si multa va mai curge. Probabil ca a fost vorba doar despre o incercare de punere pe modul invizibil a vaselor de razboi, pe radarele germane. Insa povestea filmului din 1984, asa cum o stim noi azi, e diferita, e adaugita, e facuta sa atraga. Si totusi, inca filmul nu spune tot ceea ce deja de prin anii '80 se stia chiar si pe la noi, de prin cartile si emisiunile radiofonice (va mai aduceti aminte de "Exploratorii lumii de maine?" smile.gif) ale domnilor Alexandru Mironov ori Dan Apostol.

Asadar era in plin razboi. In portul militar Philadelphia, US Navy impreuna cu o echipa de fizicieni condusa pare-se de insusi Albert Einstein, incearca sa faca invizibila o nava numita, la fel ca in film, Eldridge. Nava este plasata intre doua crucisatoare pe care sunt montate doua imense generatoare de camp electromagnetic.

Experimentul incepe. Nava-cobai, avand echipaj pe ea, dispare din campul vizual al privitorilor timp de 20 de minute, insa urma ei in apa, la fel ca aceea a unui pantof pe nisip, ramane vizibila. Si pentru ca tacamul sa fie complet, se spune ca nava ar fi aparut in portul Norfolk, la vreo 400 de km sau de mile distanta. Cand experimentul s-a incheiat, o parte din membrii echipajului erau morti, unii incastrati in metalul vasului, altii disparuti, unii erau vii, dar nebuni, altii, putini, erau intregi, cel putin in aparenta.

Despre acestia din urma se spune ca ar fi avut momente cand incepeau sa devina transparenti si aveau tendinta sa dispara din lumea noastra, insa  si-ar fi revenit daca altcineva punea mainile pe ei.

Se spune ca in sloiurile de gheata care orbiteaza Terra, undeva pana in zona orbitei lunare, s-ar gasi trupurile catorva din cei disparuti atunci (sau aici confund eu cu celebrul zbor 19, din Triunghiul Bermudelor? si daca tot am pomenit despre el, o sa va povestesc si povestea asta intr-o zi).

Ce s-a intamplat, oare, atunci? Unde-i tatuca Einstein sa ne spuna? S-a facut o bresa in continuum-ul spatiu timp? Extraterestrii? naughty.gif
Sau poate pur si simplu sunt niste exagerari? Se pare ca americanii nu stiau de ele, asa ca filmul nu prezinta disparitii ciudate de oameni, ci disparitia unui intreg oras! tongue.gif Si mai istoriseste el, filmul, o poveste de dragoste, in asa fel incat eroul pricipal, face cateva salturi inainte si inapoi prin timp, ca sa-si salveze colegii de pe nava, orasul disparut - ce vreti? eroul american superfrumos, ultradestept si teribil de modest !!! biggrin.gif - ca apoi ca sa raman definitiv intr-un viitor din care nu facea, initial, parte alaturi de iubita sa.



sâmbătă, 12 aprilie 2014

Revederea, film romanesc





Astazi este premiera filmului românesc Revederea, la cinema Patria (ora 12.00) si la Palatul National al copiilor (ora 18.00). Un film de Bogdan Alexe si Tiberiu Rotarescu. In distributie: Maia Morgenstern, Tudorel Filimon, Wilmark, Aliona Moon.

Un film despre adolescenti, iubire, talent si vise care devin realitate.

later update: scurt review de la o prietenă care a mers la film astăzi "Oana, e un film frumos, proaspăt, energic și muzical. Sper să-l vezi și tu!"




luni, 20 ianuarie 2014

The Wolf of Wall Street




The Wolf of Wall Street
Un film de Oscar marca Scorsese și Di Caprio care merită văzut. Și merită văzut în ciuda sutelor de fak-uri, faking-uri și cok-uri* de care abundă mai toate replicile filmului. Dar există un substrat și o legătură între ceea ce exprimă aceste cuvinte și ceea ce face un broker când te convinge să cumperi acțiunile unei companii fantomă despre care tu habar nu ai, plătindu-i lui un comision în bani gheață, și obținând niște bani din tranzacție doar teoretic. Filmul îți arată cine este cu adevărat bogat: cei care au bani gheață; cei care te păcălesc pe tine să cumperi acțiuni fără valoare ridicând artificial prețul.

Ecranizarea unui roman autobiografic, The Wolf of Wall Street, Lupul de pe Wall street, este povestea vieții unui broker de bursă de la începutul ascensiunii sale în această profesie, până la momentul de dincolo de cădere când o ia de la început.

Jordan Belfort este un tânăr căsătorit, cu o leafă mică și o viață cât se poate de normală. Se angajează la o bursă de pe Wall Street în New York și șeful său îl învață tainele meseriei, explicându-i cum poate să ajungă putred de bogat. Jordan învață, ia aminte, dar într-o zi bursa la care lucra își închide porțile. Abătut, adună o gașcă de oameni simpli cu care se va împrieteni la cataramă, îi învață brokeraj și deschide o bursă într-un garaj părăsit din Long Island pe care o numește Stratton Oakmont. Prin metode mai mult sau mai puțin ortodoxe afacerea lui ia amploare iar el și apropiații lui se îmbogățesc. Presa îl elogiază și îl numește lupul de pe Wall Street.

The Wolf of Wall Street
Apoi divorțează de prima soție, se însoară cu un exemplar feminin splendid - Naomi, îi face cadou de nuntă un iaht imens, își cumpără o "casă" cam cât un hotel. Devine dependent de droguri și de escorte, duce o viață de huzur și de desfrâu împreună cu Donnie Azoff, tipul de la benzinărie care demisionează pe loc când el îi propune să-l coopteze la bursă, omul care va rămâne alături de el până la capăt. Dar Jordan este un sufletist în esență. Cunoaște resorturile care împing oamenii să riște, are fler, știe să-ți vândă la suprapreț orice gunoi cu aerul că-ți face o favoare ție și numai ție, e un expert în manipulare. Dar nu se cramponează de avere: ceasul de 40.000 de dolari îl aruncă unde se nimerește în mulțimea de angajați care-l ascultă, Ferarri-ul alb îl face praf fără să-și dea seama, iahtul ia foc într-o furtună pe mare. Dar el nu e niciodată disperat când rămâne fără bani sau bunuri. Nu-i pare rău nici o secundă după ele. Oricând poate face alți bani.

The Wolf of Wall Street
Cum FBI-ul e pe urmele lui, la început vrea să-l mituiască pe agentul care îl anchetează. Nu-i iese și e nevoit să ascundă banii, pe care nu-i declarase la fisc și pe care îi obținuse din speculații bursiere, în conturi elvețiene. Apoi descoperă că telefoanele îi sunt ascultate și i se limitează tot mai mult accesul la propria afacere bursieră. La un moment dat vrea să demisioneze, lăsându-l pe Donnie în locul său, dar se răzgândește și-și conduce afacerea de pe iaht. La un moment dat trebuie să ajungă în Elveția de urgență, altfel pierde niște zeci de milioane de dolari. În aceste condiții, iahtul de lux nu rezistă la traversarea Atlanticului și el împreună cu Donnie și cu soția sunt salvați de un vas italian. Iahtul lor ia foc.

Până la urmă face câțiva ani de închisoare pentru spălare de bani și fraudă fiscală, apoi e gata s-o ia de la capăt. Renunță la droguri și merge în Australia să țină conferințe despre cum să fii un broker de succes.

The Wolf of Wall Street
The Wolf of Wall Street durează 3 ore. Nu știi când trec. Umor, petreceri, femei, droguri, bani, bani, bani, lux. Și toate astea din comisioanele fraierilor pe care-i păcălești să cumpere acțiuni fără valoare nepăsându-ți mai apoi de victimele tale, fiind de fapt oricând gata să le-o mai tragi odată.

Presa de peste ocean spune că The Wolf of Wall Street este cel mai bun film al lui Scorsese din ultimii douăzeci de ani. Nu-mi permit să evaluez filmul decât ca simplu spectator: e unul dintre cele mai bune văzute de mine vreodată, și zic eu că am ceva mii de filme la activ. Mi-aș dori să ia Oscarul. După mine e singurul film care chiar îl merită.

O producție Paramount Pictures
Regia: Martin Scorsese
Distribuția: 

  • Leonardo DiCaprio - Jordan Belfort
  • Jonah Hill - Donnie Azoff, prietenul lui Jordan
  • Margot Robbie - Naomi Lapaglia, a doua soție a lui Jordan
  • Matthew McConaughey - Mark Hanna, prieten cu Jordan
  • Kyle Chandler - agentul FBI Patrick Denham


* motivele pentru care am preferat această ortografie și nu pe aceea corectă țin de SEO.


Dacă-ți place filmul, evaluează-l:




miercuri, 15 ianuarie 2014

12 ani de sclavie




12 ani de sclavie
Filmul nu excelează prin nimic în mod deosebit. Dar povestea lui Solomon Northup sensibilizează. Ecranizare a romanului omonim, 12 ani de sclavie a fost lansat în 2013 producător Plan B (casă de producție a lui Brad Pitt) și regizor Steve McQueen.

Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al 19-lea, într-o Americă în formare, unde deja părerile despre sclavie erau împărțite între sudiști și nordiști. Solomon (Chiwetel Ejioifor) se născuse liber și locuia în apropiere de New York. Era apreciat pentru talentul său de a cânta la vioară și, în acele vremuri deja tulburi, niște așa-ziși artiști îl ademenesc cu o promisiune mincinoasă, că va participa la un fel de turneu muzical și va fi plătit cu un dolar pe zi și 3 pe spectacol, ceea ce era o sumă imensă pe atunci. Solomon crede și mușcă momeala, apoi se trezește vândut ca sclav în New Orleans. Degeaba strigă că el este liber, i se dă o altă identitate și ori de câte ori își reafirmă statutul de om liber, o încasează urât de tot.

12 ani de sclavie Schimbă vreo doi stăpâni până când, din păcate, ajunge pe mâna unuia mai crud ca alții. Dar el face tot posibilul să supraviețuiască, să se descurce, să sufere cât mai puțin posibil. La acesta din urmă rămâne cel mai mult timp, astfel că filmul ilustrează și viața lui de familie, și viciile lui, și amantlâcul cu una dintre sclave, pe care nevasta firește că n-o putea suferi și o atacă de fiecare dată când are ocazia.

12 ani de sclavie
Într-un târziu, Solomon, care știe acum să-și mai țină gura cu privire la adevărata sa identitate și înțelege că dacă va coopera, va avea mai mult de câștigat, reușește să trimită o scrisoare acasă, și ajutat de Bass (Brad Pitt), un canadian angajat de stăpân pentru o lucrare - care-și afirmă sus și tare preferința pentru aboliționism, și care poartă o barbă amintind de aceea a viitorului președinte al Americii, Abraham Lincoln, Solomon va fi luat acasă de către câțiva cunoscuți. Perioada de sclavie se termină astfel, ca și filmul, cu scena în care își revede familia, după 12 ani.

12 ani de sclavie
Cele două ore de film nu reprezintă neapărat o frescă a Americii coloniale, dar dau o imagine destul de exactă a acelei perioade, a felului în care erau tratați sclavii de către albi - mai bine sau mai rău - pun în lumină aspecte mai puțin cunoscute de publicul larg, ca de pildă aceste răpiri de negri liberi și vinderea lor ca sclavi în sud.

12 ani de sclavie este cartea pe care Solomon o scrie după ce ajunge acasă. Pentru că am uitat să spun, povestea e inspirată dintr-un caz real. În finalul filmului aflăm că Solomon îi dă în judecată pe răpitorii săi, dar pierde procesul pt că pe atunci un negru nu putea să acuze un alb de nimic.

Iar dacă trendul este ca o peliculă socială, istorică, dar dintr-o istorie a populației minoritare, sau cel puțin din punctul acesteia de vedere este ceea ce contează acum pentru critici, înseamnă că 12 ani de sclavie își merită cu prisosință Globul de Aur câștigat.



Dacă ai văzut filmul, evaluează-l:







luni, 13 ianuarie 2014

Carrie, 2013




afis Carrie 2013
Filmul lansat anul trecut, este un remake după acela din 1976, care avea o distribuție de excepție - Sissy Spacek și John Travolta, printre alții - și care a luat și două Oscaruri pentru interpretare.
Ambele ecranizări sunt făcute după romanul omonim a lui Stephen King, primul său roman publicat, deși nu și primul scris. Însă, spre deosebire de carte, filmele ilustrează doar jumătate din acțiunea romanului, iar diferența dintre cele două ecranizări este că pelicula din 2013 e un thriller, dacă vreți, pe când aceea din 1976 s-a dorit a fi un horror. Nici una dintre pelicule nu reușește să fie ce și-a propus, ci ambele te fac să te întrebi: dar dacă ai putea... dacă ai dispune de o forță teribilă, ce-ai face?

Carrie White este o adolescentă de liceu marcată în principal de două lucruri: o educație foarte strictă și suprarealistă aș spune, impusă de o mamă religioasă și bolnavă mintal, și de un brain-lock* din momentul nașterii, când Margaret, mama ei, a dorit s-o omoare crezând că fetița abia ieșită din pântec este diavolul sau este produsul unui păcat, fiind de fapt rezultatul unui viol.

Astfel, Carrie este peste măsură de timidă, lipsită total de încredere în forțele proprii și foarte izolată. Din cauza felului ei de a fi, colegele, mai ales cele care deja au prieten, își bat joc de ea constant, cu toate că fata nu a făcut nici un rău nimănui, lucru bine subliniat în filmul din 2013. Pe parcursul poveștii aflăm că mama ei consideră un păcat orice emoție pozitivă, că își obligă fiica să se roage la Dumnezeu ținând-o închisă într-o debara ore întregi, că ea însăși se automutilează dacă apare vreo bucurie în sufletul ei (vezi scena când își înfige un obiect ascuțit în pulpă și se rănește, ca să-și provoace durere, pentru că era lăudată de o doamnă venită după hainele lăsate la croit).

Carrie 2013
Batjocura suferită de Carrie ajunge la un punct culminant când după ora de sport îi vine ciclul pentru prima dată și se sperie foarte tare neștiind ce este aceea, crezând că va muri de la sângerare. Fetele aruncă în ea cu tampoane, o filmează și postează filmul pe internet (firește, ăsta e un ingredient actual, nu se regăsește în romanul lui King). Imediat școala ia măsuri împotriva liderei grupului care a umilit-o pe Carrie, profesoara de sport pedepsindu-le pe fete prin exerciții obositoare timp de o săptămână. Chris, autoarea morală a batjocurii, devine rebelă și datorită obrăzniciei va fi eliminată câteva zile, având inclusiv interdicție de a merge la balul școlii. Enervată la culme de interdicție, Chris vorbește cu o gașcă de băieți să facă ceva împotriva lui Carrie, plănuind împreună o răzbunare odioasă și nemeritată.

În acest timp, una dintre colege, Sue, se simte solidară cu Carrie și încearcă să se apropie de ea, apoi îl roagă pe iubitul ei s-o însoțească la bal ca să repare cumva răul făcut. Frumosul Tommy la început refuză să fie partenerul lui Carrie la bal, dar la insistențele lui Sue, se lasă convins. O găsește pe Carrie la bibliotecă - studiind cărți despre telekinezie, forțe paranormale pe care tocmai descoperise că le are - și o roagă să accepte să-i fie parteneră la bal. Inițial Carrie crede că își bate joc de ea, apoi, pentru că își dorea să fie la fel ca toate celelalte fete, acceptă, și trece peste interdicția mamei ei legată de acest eveniment folosindu-și puterile nou-descoperite.

Carrie si Tommy la bal
La bal apare ca o fată obișnuită, frumoasă, de care Tommy chiar se simte atras. Cei doi sunt aleși miss și mister, totul făcând parte dintr-un scenariu de răzbunare pus la punct de gașca lui Chris. Când cei doi se urcă pe scenă să primească felicitările pentru locul obținut, din culise este proiectat pe un perete filmulețul cu rușinea de la ora de sport, la care toată lumea începe să râdă. Imediat, de sus cade o găleată cu sânge de porc - prietenii lui Chris omorâseră un porc de la o fermă și strânseseră sângele acestuia - care o mânjește din cap până în picioare pe Carrie. Ulterior găleata cade în capul lui Tommy, omorându-l pe loc.

Asta e picătura care a umplut paharul. Carrie, aflată pe scenă în vacarmul râsetelor din sală își adună forțele și stârnește un soi de furtună energetică, împingând obiectele și oamenii către pereți, apoi încuie toate ieșirile. Lumea e foarte speriată, dar încă nu au văzut nimic, pentru că în clipele următoare Carrie stârnește un incendiu lăsând toată sala de bal pradă flăcărilor. O cruță doar pe profesoara de sport, apoi iese afară și vede cum Chris și prietenul ei vor s-o calce cu mașina. Oprește automobilul la un metru de ea, apoi, când Chris accelerează nebunește, deși forța telekinetică îi ține pe loc, ridicând spatele mașinii în sus, Carrie îndreaptă mașina către benzinărie și slăbește forța, astfel mașina izbindu-se violent de un stâlp, ia foc.

Margaret White - Carrie 2013
Ajunsă acasă Margaret vrea s-o omoare pentru că nu a ascultat-o și îi înfige un foarfece mare în spate. Carrie, neputându-se mișca, aduce prin telekinezie toate foarfecile și cuțitele din casă îndreptându-le către mama sa, apoi o omoară. La urmă, regretă gestul făcut în legitimă apărare, și face să se cutremure casa. Moare și ea, nu înainte de a vorbi cu Sue și de a-i spune că este însărcinată cu o fetiță, copilul lui Tommy, lucru pe care aceasta doar îl bănuia.

Filmul se termină cum a început - cu o naștere și cu aceleași replici pe care cândva le spusese Margaret, acum rostite de Sue. Dacă este aceasta o aluzie la reîncarnare, deocamdată nu putem ști. Vom afla numai dacă va exista un sequel al acestei pelicule într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat.


* brain-lock - termen din psihologie care desemnează o amintire negativă din copilărie stocată în subconștient, generatoare de comportament anormal, și care nu poate fi adusă la suprafață, în mintea conștientă.

sursă foto: capturi din trailerul oficial, youtube.

Distribuția:

Julianne Moore - Margaret White, mama lui Carrie
Chloë Grace Moretz - Carrie White
Gabriella Wilde - Sue Snell
Portia Doubleday - Chris Hargensen
Judy Greer - Ms. Desjardin, profesoara de sport


Dacă ai văzut filmul, evaluează-l:






miercuri, 28 august 2013

Iffet dinainte de Iffet



Poate că mai puțină lume știe că serialul Iffet de la Kanal D a fost făcut după un film mai vechi, cu același nume, din 1982. O parte din acțiune este aceeași, numele personajelor principale, cu unele excepții sunt aceleași. Serialul, totuși, are meritul de a fi mai închegat și de a ilustra mult mai puternic iubirea dintre cei doi protagoniști.

Iffet este o fată frumoasă (Mujde Ar) îndrăgostită de taximetristul Cemil, dar tatăl ei, fiind foarte dur, relația lor este secretă. La o serbare câmpenească, Cemil apare cu mașina, o ia pe Iffet cu el și se petrece violul.

Am remarcat în această scenă asemănarea până la identitate a unor detalii de gestică și mimică a actorilor (de exemplu haina dată de Cemil pe geamul mașinii înainte de a trage parbrizul sau privirea lui după ce o imobilizează pe Iffet), dar și unele diferențe mari: cei doi rămân pe iarbă o vreme, apoi revin  la serbare ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Iffet rămâne însărcinată dar este dusă de Cemil la o femeie bătrână care o "rezolvă" contra cost.


El se însoară pe neașteptate cu o fată din vecini, iar Iffet îl dojenește pe stradă pentru gestul lui. Atunci, taică-său aude ce s-a întâmplat, o bate cu cureaua și o alungă. Iffet pleacă de acasă și ajunge la o mătușă care-i oferă adăpost și care o duce la un studio cinematografic ca să devină foto-model. Cum ea este foarte frumoasă, ajunge rapid celebră, multe afișe și reclame fiind făcute cu ajutorul ei. Un bărbat cu foarte mulți bani (pe care nu-l cheamă Ali Ihsan, ci Haluk) o curtează și o face iubita lui. Iffet devine o femeie de lume, se distrează, se lasă în voia luxului și a vieții ușoare pe care o obține de pe urma frumuseții sale. Haluk e un om cu inimă mare, dar urât, caraghios, bețiv, un soi de amestec grotesc de Ali Ihsan și Erhan înainte de dezalcoolizare.

În tot acest timp, Iffet mai trece cu mașina să vadă ce mai face Cemil, dar fără a fi observată de el. Ocazional, mai vine pe acasă, de exemplu când tatăl ei e pe moarte. Apoi, într-o zi, pentru a se răzbuna pe el, îl cheamă prin dispecerul de la taxiuri să vină să o ducă acasă la Haluk. Ies amândoi la o cafea, după care Cemil ajunge șoferul ei și a lui Haluk, poziție în care Iffet face tot posibilul să-l umilească și să-i arate că-l iubește pe bărbatul care o întreține. Cemil, gelos atât pe situația ei materială cât și pe ea ca femeie, începe să sufere și încearcă s-o recâștige. La o petrecere, Haluk o cere pe Iffet de nevastă și ea acceptă, după care bătrânul anunță vestea tuturor invitaților. Cemil, de la distanță, este învins.

Într-o zi Haluk pleacă pentru câteva zile la o partidă de vânătoare, iar Iffet și Cemil se iubesc cu pasiune în casa bogătașului. La un moment dat apare Nimet, care se alătură distracției celor doi și le ține de urât (a nu se înțelege că e vorba despre o partidă în trei!). Iffet pleacă la studiouri pentru o ședință foto, iar Cemil, aburit de o sticlă de alcool, recidivează în ce știe el mai bine, și o violează pe Nimet. Imediat Iffet ajunge acasă, dar prea târziu; o găsește pe sora sa goală în pat, plângând, și pe Cemil alături, cu sticla în mână. În timp ce el caută scuze, Iffet ia pușca și îl omoară, după care dându-și seama ce a făcut, plânge.

Așadar, Serpil, Feyyaz, Dilek, Nil, Arif, Orkun sunt personajele serialului, care nu apar deloc în film. Făcând o comparație, serialul mi se pare mai bine legat ca acțiune decât filmul, personajele sunt mai credibile, întâmplările sunt actualizate și, față de film, sunt mai coerente. Doar Iffet cea din film e mai frumoasă decât Deniz Cakîr, însă personajele diferă, prin natura a ceea ce devin cele două după ce pleacă din casa părintească. Iffet-Deniz este o fată cam prostuță, simplă, fără pretenții, care se maturizează. Dar nu mai mult. Iffet-foto modelul evoluează de la o fată de mahala la o vedetă, la o femeie care merită să rămână într-o alt fel de lume, dar și la o femeie care lasă toate prejudecățile la o parte, care înșală fără regrete, care omoară pentru a-și răzbuna sora.

Iar dacă uneori detaliile sunt respectate până la identitate - Iffet are părul lung, Cemil este mustăcios, taximetriștii joacă table în timpul liber, cațele bârfesc, Haluk împușcă ținte/sticle din distracție, vila lui e dotată cu piscină - există și diferențe mari, care individualizează mult cele două producții. 


Update:30 august 2013. Din păcate filmul a fost eliminat de utilizatorul care îl avea în listă pe youtube. Dar îl puteți vedea aici, în 7 părți: zapkolik.com/video/iffet








sâmbătă, 20 iulie 2013

Hobitul. O calatorie neasteptata.


Prima parte din seria trilogiei The Hobbit, de J.R.R.Tolkien a fost lansată anul trecut. Anul acesta urmează să apară partea a doua.

Filmul începe oarecum cu scenele de la începutului seriei LOTR. Frodo, ușor neatent la ceea ce face Bilbo, surescitat de apariția în zonă a vrăjitorului Gandalf. Dar Bilbo își scrie memoriile, ca să aibă Frodo ce citi și învăța mai târziu.

Hobitul este povestea în care Bilbo găsește inelul lui Sauron. Este povestea in care gnomii pierd teritoriul care trebuie recucerit de la dragonul Smaug. Este povestea oricărui drum de viață, în care un scop, pentru a fi atins, cere sacrificii, perspicacitate, ajutorul prietenilor, luptă, și uneori, știința de a pierde sau de a te retrage. În urma unro astfel de experiențe nu mai poți fi același om. Bilbo, dintr-un hobit obișnuit devine un erou. La fel cum în LOTR, Gandalf își ia inițierea de magician Alb, iar Arargon, dintr-un călător incognito, un anonim, devine rege.

Așadar această primă parte a trilogiei este povestea găsirii inelului lui Sauron. Presărată cu pericole, troli, orci, elfi, goblini. Cu magie neagră și cu ajutor de la vulturi. Cu umor și cu atmosferă ciudată. Cu personajul ăsta mic și slab, Gollum/Smeagol. Poate că este personajul cel mai complex al seriei. În rest, știm prea bine cine-i bun și cine-i rău. Elfii sunt ăia buni, orcii sunt ăia răi. Saruman din vrăjitor Alb devine slujitorul lui Sauron, probabil a și devenit, iar la întâlnirea dintre el și Gandalf doar se preface, pentru că e prea devreme să-și arate noul chip. Saruman trece definitiv de partea răului. Așadar și aici știm cu cine avem de-a face.

Dar Gollum este complex. El e într-o continuă luptă interioară cu el însuși. Are două nume, are două chipuri, unul real, iar celălalt oglindit în luciul apei. Chiar și când vorbește despre el, vorbește la plural, folosind pronumele personal "noi". Gollum pendulează mereu între a face bine altora sau a face bine lui însuși. Este, poate, singurul personaj care nu se regăsește în mitologiile nordului, atât de mult îndrăgite și utilizate de Tolkien în romanele sale.

Un film de văzut, pentru cei care preferă genul fantasy, și poveștile acestea pentru copii mari, povești pline de simboluri și de interpretări.









luni, 29 aprilie 2013

Memoriile unei gheise

Film american în regia lui Rob Marshall aparut în anul 2005, ecranizare după romanul Geisha de Arthur Golden.  Distribuția: Zhang Ziyi (Chiyo Sakamoto/Sayuri Nitta), Suzuka Ohgo (Chiyo), Gong Li (Hatsumomo)

Din sărăcie, o familie își vinde două dintre fete unei, hai să-i zicem, școli de gheișe. Occidentalii cred, în genere, că gheișă e denumirea japoneză a prostituatei, dar filmul dezvăluie devenirea și viața unei astfel de femei, care este cu mult diferită de semnificația mai sus amintită. Gheișa este o amantă de profesie, dar una care știe să întrețină o conversație, știe să joace jocuri de societate, se pricepe la artă, știe să danseze. Este femeia perfectă. Ea, gheișa, este protejata cuiva anume, un fel de a doua soție, nu e o centuristă pe care-o mozolește cine cum vrea, pe bani. Este femeia unui sigur bărbat, cea mai mare parte a vieții ei.

 Chiyo este despărțită de sora ei foarte curând după ce intră în acea școală. Fiind novice, îndură severitate, duritate și violență, și chiar răutatea și abilitatea de a manipula a unei gheișe de frunte a școlii, care multă vreme o persecută pe Chiyo și o determină să-și dorească să evadeze din acel loc. Dar într-o zi se îndrăgostește de un bărbat bun la suflet și găsește motivația de a continua, sperând din tot sufletul că-l va reîntâlni și-l va cuceri.
Însă războiul schimbă mentalitățile rapid, la fel ca și opțiunile, iar femeile rasate și de mare clasă cândva, sunt nevoite să devină damele de companie ale americanilor sau ale unor oameni de afaceri care pot oferi contracte grase. Decăderea occidentală ajunge chiar și în tradiționala Japonie.

Finalul filmului te lasă cu un gust ușor amar, te face să înțelegi că tradiția gheișelor a pălit pentru totdeauna, și că ele, azi, nu mai sunt femeile stilate de altă dată.

Doar o imagine îmi rămâne în minte: testul final al școlii de gheișă - să dai gata un bărbat, dintr-o singură privire. Ea îl trece. Băiatul căruia îi aruncă o privire veselă și fugară cade de pe bicicletă, amețit de parfumul fetei.

Filmul poate fi vizionat pe filmehd.net (imaginea nu foarte bună, iar traducerea mediocră și cu multe greșeli de gramatică). Fotografiile din articol sunt capturi de ecran din film.  



marți, 23 aprilie 2013

Busola de aur

The Golden Compass.
New Line Cinema, aceeasi casa de filme care a realizat si trilogia Stapanul inelelor.
Un fantasy clasic, si bun, dupa gusturile mele.
Chiar daca e mai mult un fantasy pentru copii, eu l-am sorbit din priviri cu multa bucurie si dincolo de imaginea excelenta si de efectele speciale profesional adaugate am ramas cu doua mari lucruri in minte dupa vizionarea filmului.

Unu: aluzia la dogma religioasa cand i se explica Lyrei ca aceia de la putere vor ca oamenii sa asculte, sa fie obedienti si sa nu stie prea multe, mai degraba nimic, despre colb si universurile paralele - toate astea li se prezinta drept rele. Asta m-a facut sa ma gandesc serios la cartile pe care noi le consideram sfinte si in care niste lucruri ni se prezinta drept diavolesti si ca nu e bine sa le avem - in timp ce Biserica si conducatorii ei sunt plini de bani si de influenta politica. cool.gif

Doi: numele daimonului Lyrei. biggrin.gif smile.gif)))))))))))) Domnilor, cred sincer ca Nicole Kidman a inspirat acest nume - daca nu cumva el se afla in cartea dupa care s-a facut filmul. De ce Nicole? Păi,  probabil cand a filmat Cold Mountain a auzit despre cartierul Pantelimon (sau sfantul? naughty.gif), dar vreun român de-al nostru şugubăţ, i-a pronuntat denumirea ca in engleza, chipurile, adica Pantălaimăn.  smile.gif)))))   Nu-i asa?

Asa ca viitorului meu motan, cand o fi sa mai am vreo unul la curte, am sa-i pun numele Pantălaimăn, ca tot se tin dupa mine toate mâţele din casa, ca eu le dau de mancare si le fac toate mofturile lor pisico-daimonestiwink.gif

Asadar, pe scurt, intr-o lume ca a noastra, si nu prea, sufletul oamenilor este materializat printr-un animalut, un daimon, care atata vreme cat esti adolescent se poate preschimba in orice vietate doreste. Toate fiintele planetei sunt alcatuite dintr-un praf auriu, care se pare ca este legatura cu spatiul exterior si cu alte spatii, paralele. Cu acest praf functionau niste busole insa in lume mai exista o singura busola cu praf de aur care poate citi viitorul, si doar o singura fiinta o poate folosi. Ea este Lyra, o fetita cam neascultatoare...  Si cum un grup de oameni doresc sa aiba controlul deplin asupra celorlalti, si nu puteau face asta decat daca starpeau daimonii..... daca nu ati vazut filmul, merita sa-l vedeti, sau să citiți cartea dupa care a fost ecranizat.


sursa foto: listal.com




sâmbătă, 27 octombrie 2012

Beowulf-ul cu Angelina

Acum cateva zile, aproape saptamana, ma trezisem prea dimineata ca sa-mi pun de cafea. Am deschis netul si intr-un avant neinteles la ora aceea, am cautat pe net teste pt elevi referitoare la epopeea Beowulf.

Si am dat peste filmul lui Robert Zemeckis, cu Angelina Jolie in rolul mamei lui Grendel, cu Anthony Hopkins in rolul regelui Hrothgar si cu Ray Winstone in rolul eroului Beowulf.
Nu stiu cam cat de fidela este povestea din film față de epopee, insa din cate stiu, respecta in general, liniile principale ale story-ului.
Filmul e un fantasy care mi-as permite sa spun, aduce un plus de valoare poemului Beowulf. Grendel, mama lui Grendel si Dragonul nu mai sunt niste simple personaje fantastice, intruchipand navalitorii cu care danezii s-au luptat candva, si nu mai reprezinta doar obstacolele vietii si Moartea pe care le infrunta Omul in Calea sa prin aceasta lume.


Personajele devin umane, devin similare unor eroi ai zilei de azi. Grendel este fiul nelegitim al unui barbat casatorit (Hrothgar), care se vede de doua ori pedepsit, o data de fosta amanta prin fiul lor care il hartuieste, si a doua oara de mult mai tanara lui nevasta care-i refuza apropierea fizica si aducerea pe lume a unui mostenitor, tocmai datorita acestei aventuri din tinerete, marturisita intr-un moment de slabiciune.
Apoi apare Beowulf, care in poveste il omoara pe Grendel rupandu-i un brat, zapacind-o in acelasi timp pe sotia lui Hrothgar, in clipa in care isi dezvaluie trupul atletic, pretextand ca nu are ce face cu zalele sau hainele din moment ce Grendel lupta fara arme. Asadar Grendel dispare din scena, dar mama lui cauta razbunare. Si omoara pe toti tovarasii de arme ai lui Beowulf macelarindu-i si spanzurandu-i de grinzile salii de ospete a castelului lui Hrothgar.

Beowulf se vede nevoit sa o omoare si pe demoniță, dar cand ajunge in grota care-i servea de lacas, apare o Angelina Jolie intr-o forma de zile mari, care-l seduce pe Beowulf in doi timpi si trei miscari. Sabia ridicata a eroului e mangaiata sugestiv de mainile Angelinei pana cand se topeste curgand la picioarele ei. Nici nu mai era nevoie ca ea sa-i propuna targul sex (plus un fiu in locul lui Grendel) contra regat, ca scena este foarte graitoare si asa.
Dupa ce intalnirea amoroasa se consuma, Beowulf se intoarce printre oameni sustinand ca a omorat-o pe mama lui Grendel. O mica greseala de exprimare il face pe Hrothgar sa-si dea seama ca eroul a fost sedus, la fel cum i se intamplase chiar lui in tinerete, si spre surprinderea curtii, ii da coroana, pe sotia sa - pe care i-o promisese in schimbul mortii lui Grendel, si se sinucide.


Peste ani, fiul demoniței, avand puterea de a deveni un dragon fioros, vine sa-si implineasca menirea si sa lupte contra propriului sau tata, dar mai ales contra sotiei si amantei acestuia. Povestea se repeta: iubita de o noapte care naste un fiu, se razbuna pentru ca a fost parasita (Beowulf intreaba intr-un vis ce este pacostea care a venit peste regatul sau si i se spune ca e "ceva ce a lasat in urma"). Beowulf insa, pentru a-i putea smulge dragonului inima din piept (amanunt existent si in epopee), va trebui sa-si taie un brat, si astfel sa moara lent, exact asa cum de mult, facuse el cu Grendel. Inainte sa moara, vede adevaratul chip, de om, al fiului sau mort, si reuseste sa-i marturiseasca prietenului sau de o viata, Wiglaf, ca de fapt, mama lui Grendel era vie.

Wiglaf devine succesor la tron, si, urmarind de la malul marii rugul aprins pe o corabie vikinga arzand trupul lui Beowulf, o vede pe Angelina, la fel de tanara si frumoasa ca intotdeauna, venind catre el. Nu stim ce ar mai urma. Inca o seductie e putin probabila, Wiglaf e batran, iar atitudinea lui care nu stie ce sa creada desi pare atras de femeia-demon, ne lasa si pe noi in ceata, pentru ca aici se termina filmul.

Dar imi raman in amintire conexiunile pe care regizorul le-a exprimat cinematografic:
- femeia Lilith (demonul - femeia amantă, brunetă, focoasă, geloasa, vesnic tânără și seducătoare, prolifică; ea sta in adancuri, in subconstient, in vis) si femeia Evă (sotia lui Hrothgar apoi a lui Beowulf, blonda, frumoasa, calma, inteleapta odata cu trecerea timpului, dar stearpa; ea se afla fizic langa sotul ei, dar mintea acestuia e de multe ori acaparata de Lilith, chiar daca nu a mai vazut-o de foarte mult timp);
- nașterea elementelor dintr-un  demon al apelor: Grendel e un trol (spirit al pietrei), al doilea fiu este un simbol al focului (dragonul care scuipa flacari pe gura).

Si cu siguranta mai sunt altele de descoperit in acest film comercial, la prima vedere.
M-a impresionat tehnica cinematografica de combinare subtila a scenelor reale cu scenele animate, dar in asa fel incat granita dintre real si animatie sa fie foarte subtire si as zice aproape imperceptibila.

surse foto: http://nice-cool-pics.com/, geekanerd.blogspot.com

Eu va ofer trailer-ul:





luni, 27 august 2012

Marie Antoanette

Marie Antoinette, film 2006, in regia Sofiei Coppola.

Filmul prezinta viata reginei Maria Antoaneta a Frantei, nascuta in Austria si crescuta intr-o atmosfera regala diferita de eticheta stricta a Versailles-ului.
Mi-a placut sa-mi amintesc despre deșănțata madame du Barry, favorita unui Ludovic al XV-lea urât, libidinos si bătrân, despre intrigile nesfârșite de la curte, despre afacerea colierului cu diamante - in care regina Maria Antoaneta nici nu era implicata, de fapt - lucruri despre care citisem in adolescenta in romanele lui Dumas.
Mi-am amintit de singurele doua cuvinte scrise in caietul de istorie din generală in dreptul lui Ludovic al XVI-lea - rege prost, si am descoperit in film un personaj calm, efeminat, cu oarecari neputinte pe care in timp le rezolva partial, dar indeajuns cât să aibă urmași, desi gurile rele ale vremii atribuiau paternitatea ultimului baiat amantului suedez al reginei.
Filmul urmareste viata celor doi, Maria Antoaneta si Ludovic al XVI-lea, de la casatorie, cand inca nu erau rege si regina, pana la ultimele clipe, dinaintea ghilotinarii de la Revolutie, pe fundalul vietii de la curte si a tuşelor sociale bine evidențiate ale vremurilor in plina schimbare.

Un film bun, de vazut, pentru iubitorii genului istoric.



sâmbătă, 25 august 2012

Fanfan la Tulipe

Film, Franta, 1952, regizor Christian Jaque.
In rolurile principale un Gerard Philipe tanar si in verva, si o Gina Lollobrigida frumoasa, naturala, eclipsand toate starletele tunate de astazi.
Din cate imi amintesc, asa, ca prin ceață, filmul era alb-negru. Insa astazi poate fi gasit si colorat, prin tehnici speciale.

O comedie de capa si spada, un amestec amuzant intre commedia del'arte si burlescul filmelor din zorii cinematografiei, un basm in care binele, fireste, invinge.

Filmul urmareste aventurile mai mult sau mai putin verosimile ale unui tanar, care se inroleaza in armata ca sa scape de furia unui tata care-l surprinde iubindu-i fata. La un moment dat o frumoasa aparent, tiganca, ii ghiceste un viitor stralucit. Adeline, tigancusa travestita, se indragosteste de Fanfan care de acum incolo manat de cuvintele cu rol de profetie trece din aventura in aventura, scapa din fel de fel de buclucuri si in cele din urma, purtat de noroc, aduce o victorie militara nesperata regelui Frantei. Si cum totul e bine cand se termina cu bine, Fanfan ramane impreuna cu Adeline iar ceilalti care i-au stat alaturi si l-au ajutat isi primesc si ei recompensa.


Comediile nu au varsta, iar Fanfan la Tulipe este un bun exemplu in acest sens.






Mai jos aveti o secventa din film.


vineri, 20 aprilie 2012

A noua poarta

The ninth gate e un film cu Johnny Depp. Nu stiu ce inseamna pt voi numele lui, dar pentru mine este o garantie ca filmul depaseste mediocritatea.
Iar A noua poarta e un film cu suspans, actiune, crime, si oarece magie.

Dean Corso, un anticar profesionist, dar motivat doar de bani in munca sa, este contactat de un bogatas, Balkan, care detine o carte de magie scrisa la 1666. Acesta stie ca in lume mai exista doar inca 2 exemplare si doreste sa stie care din cele 3 carti este cea autentica. Dean porneste la drum, dar de la bun inceput apar pericole. Chiar inainte de a pleca spre Paris, locul unde se gaseste unul dintre exemplare, asociatul lui este ucis intr-un mod misterios. In acel moment, el doreste sa se retraga din misiune, dar Balkan nu-i permite acest lucru si ii da un bonus consistent ca sa accepte.

Cautarile sale coincid cu un drum al purificarii spirituale, al unei transformari alchimice de care Dean nu este constient. In fiecare exemplar din carte gaseste imagini, dar numai cele semnate LCF (adica Lucifer) sunt cele adevarate, restul sunt doar piste false. Cum in fiecare exemplar, alte desene sunt semnate LCF, iar celelalte sunt desenate de autor, Dean este nevoit sa compare toate cele 3 exemplare ca sa gaseasca desenele originale, prin a caror magie cel vrednic de aceasta putere, va pasi prin cea de-a noua poarta si va materializa pe Diavol pe Pamant.

Catre finalul filmului, Dean se intalneste intr-un castel vechi si parasit cu Balkan, care dorea sa fie el beneficiarul final al magiei cartii, dar nici unul nici celalalt nu stiu ca ultimul desen nu este cel autentic in nici unul dintre exemplare. Balkan face un cerc de foc in jurul sau, convins fiind ca flacarile nu-l vor nimici, si incearca sa-l omoare pe Dean, dar flacarile il cuprind, si pana la urma anticarul este cel care il scuteste pe Balkan de suferinta cu un glonte.

Fata care il urmareste de la inceputul calatoriei pe anticar, si a carei identitate nu va fi dezvaluita, ii indica lui Dean locul unde se gaseste ultimul desen adevarat, si acesta, desi nu-si dorise asa ceva, devine cel care paseste pe a noua poarta.

Sa mai spun ca filmul a fost realizat in 1999 si a fost regizat de Roman Polanski. De altfel, tot un nume care asigura o calitate buna a unui film.


marți, 17 aprilie 2012

Vrajita

Adica Enchanted.
Un film al caselor de productie Walt Disney.
Incepe ca o Alba ca Zapada pe repede inainte si se termina ca o Cenusareasa.
La mijloc, este lumea reala, cu oameni in carne si oase. La capete, desen animat. Un film amuzant, relaxant, nu doar pentru copii, de vacanta.

Ea, Giselle, il intalneste pe printul Edward si, fulgerati de iubire, decid sa se casatoreasca a doua zi. Mama printului, pt a impiedica acest mariaj o trimite pe Giselle in lumea reala, "unde nu exista finaluri fericite", zice ea.
Fata ajunge la propriu, si mai apoi la figurat, in bratele unui tanar avocat divortat, cu un copil, si cu o relatie care scârţâie. Printul Edward, veverita Pip, apoi un apropiat al reginei, si in sfarsit insasi regina, vin si ei in lumea reala, unii, pt a o gasi si salva pe Giselle, altii pt a o gasi si omorî cu binecunoscutul mar otravit.

Dar lucrurile nu se mai petrec ca in basme, Giselle se ataseaza pe nesimtite de avocat si de fetita acestuia, printului i se cam aprind calcaiele dupa Nancy, prietena avocatului, si pana la urma totul se termina cu bine: Giselle ramane in realitate, alaturi de avocat, Printul pleaca cu Nancy in lumea basmelor, regina dispare din ambele peisaje, si fiecare obtine ceea ce si-a dorit.

La prima vedere, un film fara pretentii. Dar daca printul si cu avocatul pe de o parte, iar Giselle si Nancy pe de alta parte, sunt doua faţete ale acelorasi doi oameni implicati intr-o poveste de iubire, putem despica firul in patru, la nesfarsit, despre cum se ajunge la un compromis intr-o relatie, fiecare la ce renunta si ce scoate la iveala, pt ca lucrurile sa mearga bine. Dar nu despre asa ceva imi propun sa vorbesc azi. Las basmul si farmecul lui intact, pt ca cel putin pt mine e inca vacanta saptamana asta :)