Trădarea episodul 16, rezumat
Ali își ia copilul aproape cu forța din brațele lui Cemile. Abia după aceea
ceilalți frați află ce a făcut mama lor și cum l-a salvat pe Mete de
închisoare. Osman este închis în sine și ostil, mai ales față de Carolin. În
casa părintească are un dormitor frumos, jucării, muzică, dar lui îi vine să
plângă amintindu-și de mama și de frații lui. Până la urmă cedează pentru
că se simte bine într-o cameră numai a lui. Noaptea o visează pe Cemile si
se trezește brusc, apoi se duce și ar vrea să vorbească cu ea la telefon. Ali îl
aude vorbind și vine să-l îmbrățișeze, impresionat, și merge în pat cu el.
Dimineața Carolin îl vede cum doarme cu Osman în brațe, lucru care nu-i
este pe plac.
Fratele lui Soner este la spital, cu probleme grave. Berrin îl surprinde pe
Hakan urmărind-o și îi cere explicații. Necunoscutul călare, supraveghează
casa părăsită în care locuiesc Cemile, Hasefe și copiii, împreună cu alți
companioni, tot călare. Mete se gândește la o soluție de a-l lua pe Osman
din casa lui Ali. Seara, vine și pândește fereastra fratelui lui, fără să știe că
Ali doarme cu el. Vede că mașina de la salubritate vine să strângă gunoiul
la o anumită oră din noapte, și într-una din seri, în timp ce gunoierii
golesc cu mult zgomot containerele oamenilor, Mete forțează ușa de la
intrare cu o rangă. Rămâne surprins să-l vadă pe Ali cu Osman în brațe, și
îl podidesc lacrimile. Ali se trezește și din jocul privirilor se înțeleg
amândoi. Mete își iartă tatăl și renunță la Osman, Ali își iartă fiul că a
intrat așa în casă, și lasă și el lacrimile să-i curgă pe obraz. Mete pleacă,
aruncând ranga în mașina de gunoi. Când ajunge acasă îi povestește lui
Cemile unde a fost și ce a văzut, iar aceasta se liniștește și ea știind că fiul
ei cel mic este iubit și ocrotit.

Un grup de oameni protestează împotriva imperialismului american și sunt
luați la poliție. Printre ei se află Berrin și Ahmet. Hakan intervine pentru
eliberarea lui Berrin, dar ea nu acceptă să fie ajutată de el. Cemile încearcă să-și
găsească de lucru ca menajeră la casele celor bogați. Într-o zi Aylin este cât
pe ce să fie răpită de călăreții necunoscuți. Din fericire, acolo este cu
mașina un bărbat (trimis de Soner?) care trage câteva focuri de pistol și
Aylin este lăsată în pace. Într-o după amiază Ali și Carolin merg în vizită
exact la doamna la care lucrează Cemile. Carolin scapă ceașca de cafea pe
jos special ca gazdele să o cheme pe Cemile să facă curat în fața ei. Dar
când aceasta apare, Osman zâmbește iar Ali rămâne înmărmurit ...
Trădarea episodul 17, rezumat
Cemile scapă jos căldările când vede musafirii, apoi iese afară în grabă,
plângând. Ali își dă seama imediat că proaspăta sa soție a vrut intenționat
s-o umilească pe Cemile și iese după ea îmbrățișând-o și oferindu-i bani.
Dar ea se zbate din strânsoarea lui și-i aruncă banii pe jos jignindu-l.
Osman, care dorea s-o îmbrățișeze, se oprește la o oarecare distanță de
părinții lui și se întristează. Carolin privește toată scena de la geam,
geloasă. Ali îl ia pe Osman și intră din nou în casă, iar Cemile fuge pe
stradă. Ajunși acasă, Ali îl strânge în brațe pe Osman cu multă afecțiune,
gest urmărit de Carolin din casă.

La procesul grupului de manifestanți din Ankara studenții sunt eliberați.
Ahmet și Berrin petrec o noapte împreună la el acasă. Cemile află și îi
surprinde pe cei doi aproape dezbrăcați, înțelegând că Ahmet nu a forțat-o
cu nimic pe fiica ei la acest gest. Situația pare să se complice când apare și
mama lui Ahmet acasă. Cemile o ceartă foarte tare pe Berrin pentru că are
iubit. În tabăra nomazilor călare, vine într-o seară Soner ca să se răzbune
pe cel care a vrut s-o răpească pe Aylin. A doua zi dimineață, omul lui de
încredere și cu cei câțiva răpitori o așteaptă pe Aylin în drum, aliniați. În
acest timp Soner este la spital, la fratele lui (sau fiul?), unde vine și Aylin să-l
susțină.

Mete stă de vorbă cu profesoara de muzică în legătură cu situația lui
școlară. Peste ceva timp, el revine la liceu, datorită directorului care a
consimțit să-l reprimească. Bătrâna Hasefe este din ce în ce mai bolnavă. Carolin îl pălmuiește pe Osman pentru că a lovit-o la gleznă de față cu Ali. Între cei doi soți izbucnește cearta, Carolin ferindu-se de furia lui Ali în spatele ușii dormitorului. Peste câteva zile, plimbându-se pe chei cu Ali, Osman pleacă singur la un moment dat lăsându-l pe tatăl său pe o bancă. Fără să fie atent pe unde merge, se împiedică de o sfoară și cade în mare. Când Ali își dă seama că Osman lipsește, începe să-l strige, dar copilul se zbate sub apă, neobservat ...
Trădarea episodul 18, rezumat

Ali nu-și dă seama unde poate fi Osman. În acest timp, copilul se
duce tot mai mult la fund și i se pare că în adâncuri este mama lui
ca o zână a mării, care vine spre el. Bătrânul pescar care l-a
găzduit pe Ali, aflat într-o barcă cu motor, pe mare, vede bulele de
aer care ies la suprafață, se aruncă în apă și îl salvează pe micul
Osman. Ali găsește și el fularul și o jucărie de plastic plutind pe
apă, sare în mare dar deja copilul e dus la spital de pescar.
Speriat, Ali anunță poliția dar peste puțin timp alți polițiști vin să-i
spună că fiul lui e viu și e sănătos. Bătrânul pescar îl aduce pe
Osman la Cemile, iar ea îl primește pe salvatorul fiului ei în casă. Când apare Ali la ușă,
apoi vin cei trei copii de la școală, din nou se iscă scandal între ei,
Cemile nedorind să mai lase copilul la Ali, pt că nu poate avea
grijă de el. Osman, sătul de țipete, se cuibărește în brațele
pescarului, astfel cearta încetează și căpitanul pleacă resemnat.
În acest fel, încet, înflorește o prietenie între familia lui Cemile și pescar.
Hasefe se duce la Neriman și acolo stă la pat dar are scurte crize în
care vrea să-i vadă pe Osman și pe ceilalți. Când ajunge acasă, Ali
dă vina pentru cele întâmplate pe Carolin și se ceartă și cu ea. Ca
să-l pedepsească, își face valiza și îl părăsește prefăcându-se că
plânge. Pleacă cu un taxi apoi îi cere taximetristului să-i ducă lui
Ali cheile de la casă. Ajunsă la hotel, zâmbește satisfăcută și bea
un pahar de șampanie.

La liceu, Mete și rivalul lui își fac fiecare câte o formație muzicală.
Mete merge la director să ceară voie să cânte cu formația lui, dar în
acest timp celălalt grup deja face repetiție într-o clasă, iar
directorul pare să le dea acestora câștig de cauză.
Pescarul îi aduce
lui Cemile niște pește pe care-l lasă în ușă, pt că ea nu e acasă, ci
e plecată să găsească o slujbă. În scurt timp Ali vine la casa
părăsită și o așteaptă pe Cemile, apoi vede cum sosește un camion
cu câteva piese de mobilier din lemn. Osman și Aylin se întorc de la
cinema, unde au fost cu Soner și omul lui de încredere, care i-au
cumpărat copilului niște jucării. Când apare Cemile acasă, se
ceartă din nou cu Ali care iarăși vrea să îl ia pe Osman și se miră când
vede jucăriile. Ahmet și Berrin sunt fericiți împreună la o
plimbare. Ahmet îi dă lui Berrin o carte, iar acasă ea găsește între
filele ei o scrisoare de la o altă fată. Ali se duce la hotel să se
împace cu Carolin și o aduce acasă. A doua zi trece pe la bătrânul pescar, dar tocmai era acolo Cemile, care-i adusese plasa în care îi lăsase peștele la ușă. Văzându-i împreună, pe Ali îl mușcă șarpele geloziei ...
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.