luni, 8 august 2016

Prizoniera dragostei episoadele 116-127 rezumate







Aceste rezumate sunt făcute după numerotația episoadelor originale, turcești. Happy Channel a redimensionat durata acestora astfel încât cele 5 rezumate de mai jos (41-45) ale serialului Prizoniera dragostei corespund aproximativ episoadelor 116-127 la Happy.


Prizoniera dragostei episoadele 116-127 rezumate
Apariţia lui Fatih în viaţa lui Nur tulbură din nou apele dintre ea şi Yigit, care este convins că Fatih e prima ei iubire şi că el a fost minţit la început, când Nur i-a spus că n-a mai iubit pe nimeni înaintea lui. Iclal jubilează, crezând că acum chiar că Nur nu mai are nici o şansă să se împace cu Yigit. Cahit, plecat la spital la Nazan, află de la Fatih despre cum au decurs evenimentele.
Discutând cu Nazan, Cahit o apară pe Elmas şi nu crede că ar fi vrut s-o omoare pe Nazan, aşa cum susţine aceasta din urmă, care doreşte să se răzbune pe Elmas şi să o facă să primească pedeapsa cu închisoarea, pentru o faptă pe care nu a comis-o. Cu toate acestea, îl asigură pe Cahit că nu va face reclamaţie împotriva lui Elmas. Tânăra, însă, se teme pentru viaţa primei soţii a lui Cahit, dar şi pentru viitorul ei, şi se hotărăşte să plece în străinătate ca să nu-i mai poată face nimeni rău. Când Nazan este externată, Cahit o aduce acasă, unde prezenţa lui Elmas naşte din nou tensiuni, ceea ce determina îndepărtarea lui Elmas şi trimiterea ei la Aytul. Atunci ea îşi dă seama că de fapt, Cahit n-o iubeşte. În plus, se necăjeşte şi că nimeni n-o crede că Nazan s-a răsturnat singură pe scări, nu a împins-o nimeni. Până la urmă, Nur este aceea care o linişteşte.

Prizoniera dragostei episoadele 116-127 rezumate
Într-o seară Kozanii se duc la o petrecere de firmă cu nişte parteneri de afaceri nemţi, iar Iclal în ultimul moment este reţinută de Aytul sub pretextul că trebuie să stea acasă cu Mert. La petrecere, Nur începe să bea iar Yigit vrea să o potolească şi s-o ducă acasă. În acele momente când stau amândoi de vorbă, Firat, care are tot interesul să-i despartă pe Yigit şi Iclal, filmează scena şi îi trimite fişierul lui Iclal pe telefon, dar ea vede mesajul abia dimineaţă.

Hafize, supărată pe atitudinea lui Cahit faţă de femeia care-i poartă copilul, se duce la Kozani să facă gălăgie, dar acolo dă peste Nazan care o trimite acasă. După o scurtă ceartă, femeia pleacă însă după câţiva paşi prin curtea casei, lui Hafize i se face rău şi cade inconştienţă. Mai târziu este găsită de către Elmas şi Nur, care voiau să meargă la ginecolog la control. Din păcate, Hafize este moartă, însă chiar şi peste acest necaz, Iclal tot cu gândul la Nur este. Yigit o consolează pe Nur şi o asigură că o susţine şi îi este alături în suferinţa prin care trece, dar de fapt este gelos pe prezenţa lui Fatih, prietenul ei din adolescenţă.

Iclal se duce la firmă şi şi-o face prietenă pe secretara lui Yigit, o linguşeşte apoi o pune să-i creeze probleme lui Nur în aşa fel încât să fie dată afară. După aceea îl pistonează pe Yigit să o concedieze pe Nur pentru că nimeni n-o doreşte în firmă. Când să plece, Nur tocmai se întorcea de la o plimbare cu Fatih, prilej pentru Iclal să pună paie pe foc şi să comenteze că prima dragoste nu se uită niciodată. Nur rămâne să discute cu Yigit, dar imediat îşi dă seama că este sub influența lui Iclal şi se enervează spunând că-şi dă demisia. Totuşi Cahit insistă ca ea să rămână şi atunci şi Yigit îşi dă seama că motivul prezenţei lui Nur la companie este ca ea să fie aproape de Elmas. Acasă, Yagmur îi povesteşte lui Nur ce s-a întâmplat în timpul vizitei lui Hafize după care ea a murit. Nur se duce la Nazan să-i ceară socoteală considerând-o vinovată pentru moartea mătușii sale. Lucurile se încurcă şi mai mult şi Cahit o ceartă acum pe Nazan pentru cele întâmplate.

Într-o serie de împrejurări, Fatih intră în posesia scrisorii pe care Nur i-a scris-o pe când avea 12 ani, în care ea zicea că nu-l poate considera frate şi că într-o zi se vor căsători. Fatih ia în serios acele cuvinte, chiar dacă a trecut atâta timp şi o sărută pe Nur. Aytul vede scena şi vrea imediat să-i spună lui Yigit, însă nu-l găseşte şi nici la telefon nu răspunde. Având în vedere noile evenimente, Iclal se mai linişteşte fiind convinsă că Fatih o va face pe Nur să-l uite pe Yigit. Însă ea nu se gândeşte că, de fapt, Nur şi Yigit s-au împăcat dar au stabilit să nu arate asta nimănui, să comunice doar prin telefon, mesaje şi numai când este posibil, să se vadă.

Ca o acţiune secundară, Yagmur începe să fure obiecte scumpe din casă pentru a i le da iubitului ei. Cahit, care de ceva vreme vrea să o vadă pe Elmas, ajunge să stea de vorbă cu ea. Atunci Elmas îşi pierde speranţa că el şi Nazan vor divorţa vreodată şi înţelege că Cahit, totuşi, n-o iubeşte. Pe aceeaşi temă, dacă Cahit o iubeşte pe Elmas sau doar îşi doreşte copilul de la ea, discută şi Yigit cu fratele lui, însă Cahit afirmă că vrea o familie adevărată. Yigit îl sfătuiește să treacă la acţiune. În zilele următoare Yigit şi Nur se întâlnesc în secret, iar Iclal lucrează, tot în secret, la afacerea cu bijuterii pe care intenţionează s-o deschidă cu ajutorul lui Firat. Cum la un moment dat are loc un schimb tăios de replici între ea şi Nur, se hotărăşte să-l roage pe Firat s-o omoare pe rivala să. Firat acceptă şi pregăteşte un plan de bătaie. Într-o seară când aproape toată lumea pleacă de acasă la lansarea magazinului de bijuterii, Firat întrerupe curentul apoi bate la uşa lui Nur. El este pregătit s-o înjunghie, dar nu are cum să facă asta pentru că vine Fatih şi totul ia o altă întorsătură, iar Fatih îi ia cuţitul lui Firat fără că el să simtă. Fatih şi Nur pleacă şi ei la prezentarea lui Iclal, iar acesteia i se face rău văzând-o pe Nur acolo.

Yagmur profită de ocazie şi găseşte bijuteriile lui Iclal, pe care vrea să le fure, dar este cât pe ce să fie prinsă de ea, care venise deja acasă. Firat observă că nu mai are pumnalul cu care urma s-o omoare pe Nur când Iclal îi reproşează că n-a făcut ce l-a rugat, iar el dorea să-i demonstreze că a încercat. Yigit îi promite lui Nur că va face tot ce-i stă în putere să rămână împreună de acum încolo. Cahit se duce la Elmas să-i spună că el vrea o familie, dar Emin tulbură apele, pentru că el nu poate să ierte faptul că mama lui a murit în curtea Kozanilor.

Prizoniera dragostei episoadele 116-127 rezumate
La scurt timp, Iclal observă lipsa bijuteriilor şi a argintăriei şi este sigură că Yagmur a furat, dar deşi se confruntă cu ea, Yigit o salvează spunând că sora lui nu poate fi o infractoare. Totuşi Aytul nu se lasă prostită şi face propriile ei investigaţii, dar nu poate să dovedească nimic, pentru că Yagmur a dus toate lucrurile furate la iubitul ei. Aytul vrea s-o alunge din casă, dar femeia ţine morţiş să discute cu Yigit, care din nou o scoate din impas spunându-i să facă așa cum dorește. Într-una din ocaziile în care Iclal se vede cu Fatih, acesta îi dă ei pumnalul lui Firat şi o avertizează să nu se mai joace cu focul. Întâmplător, Nur şi Yigit găsesc un microfon într-o maşinuţă de-a lui Mert din biroul de la firmă şi alertează toată compania, scormonind ungherele să vadă dacă nu mai sunt şi alte dispozitive de urmărire. Deşi Iclal s-a arătat sigură pe sine în faţa lui Fatih, este speriată când apare Firat şi îi dă pumnalul, povestindu-i ce s-a întâmplat şi fiind temătoare pentru viitor. A doua zi Iclal se duce la Yigit la birou şi după ce au o discuţie, el îşi dă seama brusc că Fatih a pus microfonul. Se duce să-l întrebe cine este cu adevărat şi de ce a făcut asta, că-l va da pe mâna poliţiei, dar Fatih îi pune sub nas legitimaţia de poliţist. Yigit rămâne fără cuvinte. Fatih începe să-i dezvăluie câte ceva din misiunea lui acolo, pronunţând numele unui mafiot care îi este duşman lui Yigit şi pe urmele căruia este poliţia. Însă Yigit vrea să ştie ce-i cu Nur în toată povestea asta, iar Fatih îl răspunde că e o coincidenţă faptul că ei doi se cunosc. Când tocmai Yigit consideră că a auzit şi făcut destule pe ziua respectivă şi vrea să plece, secretara îl anunţă că partenerii germani de afaceri au fost găsiţi morţi iar Iclal şi Nur au fost urmărite şi răpite. În numele lui Iclal cineva a trimis un colet pentru Yigit la birou. În colet se află câte o şuviţă de păr de la fiecare din cele două femei iar Yigit este înnebunit că nu ştie unde ar putea fi.

Prizoniera dragostei episoadele 116-127 rezumate
Iclal şi Nur deşi sunt într-o situaţie critică, încep să se certe şi să se păruiască. Mafiotul - pentru că el el-a răpit - râde de ele şi de Yigit. Fatih îi spune lui Kozan că Ridvan mafiotul crede că el este de vină pentru moartea soţiei sale şi caută răzbunare. Ca să nu se afle nimic deocamdată, Yigit o sună pe Aytul şi o minte că pleacă cu Iclal într-o mini-vacanţă, dar ea nu este dispusă să-l creadă. Apoi îl anunţă şi pe Emin că Nur a plecat în delegaţie în străinătate, dar nici el nu pare să creadă pe neverificate, mai ales că Nur nu a menţionat nimic despre nici o delegaţie când a plecat spre birou de dimineaţă.
Nur şi Iclal lasă la o parte rivalitatea şi caută o soluţie să iasă din impas. Îl neutralizează pe unul din răpitori, îi iau pistolul, dar în final nu reuşesc să evadeze. Ridvan îl contactează pe Yigit prin telefon şi se ameninţă reciproc. Telefonul respectiv rămâne la Yigit, adus de un mesager. Fatih pune un emiţător pe el ca să ştie oricând unde-l poate găsi pe Yigit.
În acest timp cei de acasă se informează unii pe alţii că Iclal şi Yigit ar fi în vacanţă iar Nur e în Germania, dar nimeni nu pare să creadă cu adevărat lucrurile acestea. Nazan, care înfiase o fetiţă minţind că de un an de zile voia să perfecteze actele, înscenează un jaf împreună cu fratele ei ca să-l determine pe Cahit s-o accepte pe fată ca fiind a lor.

Nur şi Iclal ajung să-şi povestească una alteia cum s-au îndrăgostit de Yigit şi încep să se poarte diferit una cu cealaltă, deşi Iclal recunoaşte că o urăşte pe Nur. Ridvan le aude, însă ele nu ştiu, şi a doua zi el se arată amuzat de confidenţele lor.
Yigit nu se mai poate abţine şi îi telefonează lui Cahit să-i spună adevărul despre Nur şi Iclal. Firat aude conversaţia şi se duce acasă la Kozani să discute cu ceilalţi. Are loc o confruntare între Yigit, care vine la un anumit loc, însă fără telefonul cu emiţător, aşa că Fatih nu ştie să-l localizeze, şi Ridvan care le aduce pe cele două femei ca să-i arate duşmanului său că ele sunt nevătămate. Yigit îi propune mafiotului să tranşeze problema ca între bărbaţi şi să le lase pe ele să plece, dar Ridvan îşi pune acoliţii să îndrepte două mitraliere cu lunetă și pointer cu rază roșie către ambele femei şi îl întreabă pe Yigit pe care s-o împuşte şi pe care s-o salveze...


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.










duminică, 7 august 2016

O mie si una de nopti episoadele 11-15 rezumat







O mie si una de nopti episoadele 11-15 rezumat
Kaan şi cu Mihriban sunt la o cofetărie iar geanta şi telefonul au rămas în casă pentru că Mihriban a ieşit cu Kaan şi închizând uşa, au rămas pe dinafară. Acum se îndreaptă către apartament în speranţa că Șehrazat a venit şi a descuiat uşa. Arhitecta se linişteşte când îi vede pe amândoi. A doua zi, Kerem se supără din nou pe Onur că din cauza lui Șehrazat este o competiţie între ei şi că prietenia atât de apropiată a lor e pe cale să se destrame pentru o femeie. Fusun naşte cea de-a treia fetiţă, iar Burhan îl caută pe Ali Kemal să-l ia cu el la spital, însă Ali este la Cansel. Presat de amanta lui, care îi reproşează că nu divorţează de Fusun şi că pe ea n-o consideră om, Ali Kemal va lua, fără ştirea lui Burhan, nişte titluri de proprietate din seiful casei pentru a-i cumpăra diverse cadouri. Cu aceiaşi bani luaţi din casă, Ali Kemal îi cumpără o maşină lui Gani, ca să-l facă să tacă în privinţa amantei lui. Acasă, minte că a făcut un credit și i-a luat lui Gani mașină pentru că este ceva ce are nevoie in Istanbul.

Șehrazat acceptă să stea de vorbă cu Onur şi îi spune că ea a avut mereu probleme în viaţă şi că ar vrea să fie fericită, dar are un copil de crescut, iar acesta nu trebuie să-l uite pe tatăl lui. În viaţa lui Bennu reapare Melek, sora ei mai mică, revenită pe neaşteptate din Londra. Melek a avut probleme acolo, cu nişte traficanţi de dorguri, a făcut ceva închisoare şi acum a fost expulzată. Bennu nici nu vrea să audă s-o primească în casa ei şi o alungă. Nevoită să găsească soluţii, Melek vine a doua zi la birou, la Kerem şi astfel, Bennu nu are încotro şi o va primi să locuiască împreună, dar o pune să facă un test de sânge ca să vadă dacă nu a consumat droguri. Melek jură că nu a consumat, ci doar a avut nişte relaţii cu câţiva traficanţi. Până la urmă cele două surori se împacă, iar testul de sânge iese negativ.

Fusun are depresie postnatală şi nu o interesează de micuţa Burcin. Bebeluşa plânge, dar ei nu-i pasă, pleacă prin parc, e absentă total de parcă nici nu ar fi copilul ei. Nadide şi cu Burhan sunt depăşiţi de situație şi îi propun să consulte un medic. Ali Kemal îi cumpără un colier şi rochii lui Cansel cedând tot mai mult în faţa insistenţelor ei.

Burhan şi Fusun sunt singurii din casă care bănuiesc că Ali Kemal a făcut ceva de i-a cumpărat maşină lui Gani, în special când tânărul face un accident minor şi îl pune tot pe Ali să plătească stricăciunile. Însă pentru că acum îi convine să-l şantajeze pe cumnatul lui, minte când Fusun îl ia la întrebări, direct că-şi cunoaşte soţul şi că este la fel de zgârcit că taică-său. Dar Ali Kemal are ghinion din altă parte. La fabrica de pielărie vin nişte ecologişti şi demonstrează împotriva deșeurilor toxice aruncate de la fabrică într-un rău din apropiere, cerând suspendarea activității. Astfel Burhan află că firma de curăţare a deşeurilor cu care Ali Kemal a încheiat contract, nu exisă şi primăria le-a dat o amendă. Televiziunile dau ştirea pe post iar Burhan se supără pe foarte tare pe fiul său, promiţând că-l dezmoşteneşte de fastuoasa casă în care trăiesc cu toţii.

O mie si una de nopti episoadele 11-15 rezumat
Fundaţia patronată de Peride şi Seval organizează o expoziţie de pictură. După vernisaj, apare în ziarele mondene o poză cu Onur şi Sehrazat într-o ipostază prietenească. Peride comentează că nu se cade ca el, ca patron, să fie atât de apropiat cu o angajată, dar Onur găseşte că este momentul să-i spună mamei sale că o iubeşte pe arhitectă şi că a cerut-o de soţie. Peride se simte trădată şi nu acceptă ca fiul ei să se însoare cu o femeie care are deja un copil şi a mai fost măritată. Când vede că el nu se sinchiseşte de vorbele ei, se preface bolnavă, dar nici aşa Onur nu-i dă atenţie. Dimpotrivă, el cumpără tabloul care i-a plăcut lui Șehrazat şi i-l trimite cadou. Pe de altă parte, Kerem îi dă o maşină de serviciu doar pentru ea.

Sehrazat vrea să-i înapoieze lui Bennu banii împrumutaţi pt operaţie, dar ea îi lasă cadou, ştiind că şi aşa are încă destule datorii. Kerem vrea să mai preia un proiect pe care să-l facă cu Șehrazat, însă Onur îi spune secretarei să nu le mai răspundă la mesaje celor de la acea companie pt că nu-i interesează ofertele lor. În acest timp Sehrazat şi Kerem rămân blocaţi în lift, şi, cu toate că defecţiunea se remediază rapid, Onur se inflamează de gelozie.

O firmă concurentă, Tek, controlată de mafia imobiliarelor, vrea să compromită compania Binyapi pentru că le-a luat o licitaţie şi încearcă la început s-o coopteze pe Sehrazat la ei. Arhitecta primeşte o ofertă din partea unui şef al firmei Tek, extrem de tentantă, de 750.000 de dolari ca să vină la ei. Ea refuză dându-şi seama că asta este o încercare de mită. Individul insistă şi chiar trimite contractul la birou la Șehrazat într-una din dimineţi, pentru a dovedi că nu minte. Ea se enervează şi îl rupe, povestindu-i lui Bennu toată întâmplarea. Alţi mafioţi îl ameninţă pe Onur pe faţă şi îi sugerează să nu se mai prezinte la licitaţiile la care se duc şi ei, ba mai mult să renunţe la aceea deja câştigată. Onur bineînţeles că nu se dă bătut, iar mafioţii o împuşcă pe Șehrazat, pe stradă, în picior, drept ameninţare că vor trece la fapte urâte. După câteva zile de spitalizare, Onur decide că Sehrazat cu Kaan şi cu Mihriban să locuiască la el acasă până se limpezesc apele. Arhitecta refuză iniţial acest ajutor şi protecţia oferită, dar îşi dă seama că mafioţii l-ar putea avea şi pe Kaan în vizor şi se mută toţi trei la Onur. Peride, care în acest timp nu trece pe la fiul ei, când se întâlneşte cu Firdevs, servitoarea şi confidenta lui Onur, vrea s-o tragă de limbă, dar femeia recunoaște că nu poate să spună nimic dacă a stat cineva în casa lui Onur sau nu, minţind că a fost plecată la nişte rude pentru câteva zile. Totul se încheie când se află că firma Tek are probleme cu poliţia şi cu garda financiară, care a descoperit matrapazlâcurile mafioţilor.

La firma Binyapi este angajată o anume Zeynep cu care Kerem are o aventură. La vila Eviliaoglu tot tinereul ştie acum să butoneze internetul graţie lui Gani. Într-o zi laptopul lui rămâne la Fusun care o întreabă pe Sehrazat la telefon de un anume site, însă din greşeală accesează desktopul şi dă peste poza în care Ali Kemal era la bar cu Cansel ..




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare











vineri, 5 august 2016

O scurta istorie a umanitatii (umor)







O scurta istorie a umanitatii (umor)
Istoria umanităţii (pe scurt)

1. Femeia nu mai acceptă să locuiască în copac. Şi plânge. Bărbatul descoperă peştera.

2. În peşteră e frig. Femeia plânge. Bărbatul descoperă focul.

3. Copiii ţipă de foame. Femeia plânge. Bărbatul descoperă toporul, arcul şi bâta şi pleacă la vânătoare.

4. De la atâta carne, copilul se îmbolnăveşte de scorbut. Femeia plânge. Bărbatul descoperă agricultura.

5. Deoarece mamutul se lasă cu greu ucis, bărbatul lipseşte prea mult de acasă. Femeia plânge. Bărbatul începe să crească animale domestice: vacă, oaie, porc, găină etc.

6. Femeia s-a săturat de friptura făcută la ţepuşă cu garnitură de boabe verzi fierte mâncată de pe o frunză. Şi plânge. Bărbatul descoperă olăritul.

7. În peşteră e curent şi umezeală şi din cauza asta copii răcesc, fac pneumonie şi mor. Femeia plânge. Bărbatul construieşte mai întâi un bordei apoi o casă din lemn şi piatră.

8. A venit iarna şi e frig. Femeia plânge. Bărbatul descoperă că pielea şi blana animalelor moarte se poate prelucra şi confecţionează haine.

9. Hainele din piele precum şi alea din blană put. Femeia plânge. Bărbatul descoperă pe rând hainele din lână (care sunt aspre şi zgârie - Femeia plânge), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspină) şi într-un final hainele de mătase (care par a fi mulţumitoare. Femeia zâmbeşte). Mai târziu, bărbatul rezolvă şi problema mirosurilor emanate de pieile şi blănurile menţionate mai sus.

10. Diverse treburi lipsite de importanţă cum ar fi protecţia turmelor de animale şi stârpirea potenţialilor prădători ţin bărbatul departe de casă. Femeia plânge. Bărbatul domesticeşte câinele şi pisica.

11. Femeia observă că seamănă prea mult cu semenele ei. Şi începe să plângă. Bărbatul inventează fardurile şi bijuteriile.

12. Femeia se plictiseşte de atâta stat în casă şi vrea să-şi lărgească orizontul. Normal, începe să plângă. Bărbatul inventează roata, domesticeşte calul şi descoperă barca pentru că femeia e fragilă şi oboseşte repede. În plus, nimeni n-ar vrea să o audă iar plângând.


Peste ani...

Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispoziţia pentru excursii în străinătate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de văzut, afară e vreme urâtă. Colac peste pupăză, ca de obicei, bărbatul nu e acasă şi oricum nici el n-ar înţelege mare lucru. Femeia ar avea aşa, un fel de chef de a scrie ceva care să-i aducă complimentele unor necunoscuţi şi să fie o chestie care să păstreze anonimatul şi absolut totul trebuie să fie sub control. Şi, pentru a nu ştiu câta oară în istorie, femeia începe să plângă. Bărbatul inventează blogul.

Morală: Când femeile plâng, umanitatea evoluează.
Altă morală: Fără femei am fi trăit şi acum în copac.


sursa de unde am preluat eu textul și poza este o postare pe facebook







joi, 4 august 2016

O mie si una de nopti episoadele 6-10 rezumat







O mie si una de nopti episoadele 6-10 rezumat
Peride le spune lui Kerem şi Onur că Șehrazat are un copil care a fost operat de leucemie. Ea stă spăşită, cu privirea în jos, de teamă că va fi dată afară, deoarece compania Binyapi nu acceptă mame la angajare, şi ea a minţit în CV. Onur se simte foarte vinovat pentru felul în care s-a comportat faţă de Sehrazat şi se duce la baie să se privească în oglindă. Când revine în birou, cei doi asociaţi o iau un pic la întrebări pe arhitectă cu privire la minciuna ei, iar ea îi întreabă dacă ar mai fi angajat-o ştiind că are un copil. După această discuţie, Onur şi Kerem îşi dau seama că fac o greşeală şi îşi propun să schimbe regulile de angajare ale companiei. Kerem stă de vorbă cu Bennu, lucrând la un proiect, şi începe să se intereseze de Șehrazat. Onur, în dorinţa de a îndrepta ceva din greşelile faţă de arhitectă, află unde locuieşte, vine la ea acasă şi îi cunoaşte pe Kaan şi pe Mihriban.

O mie si una de nopti episoadele 6-10 rezumat
Fusun are probleme pentru că va avea încă o fată (cuplul Fusun-Ali Kemal au deja două fetiţe, Burcu şi Buket) şi ea se lăudase că face băiat. Prietenele lui Nadide nu prididesc s-o înţepe pe această tema iar ea plânge de ciudă. Pe acest fond general de sensibilitate personală, Fusun se confruntă şi cu nesimţirea lui Gani, care după ce că este un chiulangiu pe banii lui Burhan, mai vine şi beat acasă în miez de noapte. Burhan se supără şi ameninţă că la a doua abatere Gani poate să plece de unde a venit, adică în Kayseri. Fusun pentru că vrea ca măcar prin Gani să beneficieze într-un fel de banii zgârcitului său socru, se vede nevoită să-şi ceară scuze în numele fratelui ei şi să insiste pe lângă Burhan să-l ierte. Bătrânul se înduplecă, dar în inima lui, văzând că nu are mulţumire de la familia fiului cel mic, începe să-l iubească pe Kaan deşi nu-l cunoaşte încă, şi cumpără un cadou de Anul Nou pentru el. Nadide se bucură spunându-i că ştia că la un moment dat inima lui se va înmuia. Însă lui Ali Kemal şi mai ales lui Fusun, nu le convine deloc această schimbare de atitudine. În scenă apare Cansel, o fată pe care Ali Kemal o iubea dar fiind săracă, familia nu l-a lăsat să o ia de nevastă, şi cu care el reia legătura amoroasă.

În compania Binyapi se aude bârfa că Șehrazat are un copil şi lumea începe să o vorbească, ştiind că mamele nu sunt acceptate la angajare. Acum gurile rele consideră că cine ştie ce pile a avut ea de a fost angajată având copil. Mai mult, Șehrazat este singura care primeşte un bonus financiar de Anul Nou. Prietenia ei cu Bennu continuă şi se adânceşte. Bennu îi mărturiseşte arhitectei că este îndrăgostită de cineva, dar crede că e o iubire imposibilă. Șehrazat observă că Bennu bea, iar ea recunoaşte că are o problema cu băutura. La petrecerea de revelion Bennu îl vede pe Kerem absorbit de Șehrazat şi fermecat de frumuseţea ei şi se apucă de golit pahare. După un dans cu Kerem, Șehrazat aduce vorba de Kaan, se scuză că este târziu şi o ia acasă pe Bennu. După acea seară, Onur îi cere socoteală prietenului lui pentru că îi face curte arhitectei, iar acesta recunoaşte că o iubeşte şi că vrea s-o cucerească. Mai apoi cei doi încep să se certe pe tema asta, Onur fiind gelos pe Kerem, iar Kerem crezând că furia lui Onur vine din trecutul lui, pentru că a fost înşelat odată şi acum nu are încredere în femei. Astfel, Kerem își închipuie că prietenul lui vrea să-i atragă atenţia să nu creadă în iubire. Pe de altă parte Bennu începe să fie geloasă pe Șehrazat din cauza interesului pe care îl manifestă Kerem.

Gani, ca să reintre în graţiile bătrânului, merge la fabrică după cursuri să înveţe cum se conduce o afacere şi să-l ajute la treburi. De fapt, urmăreşte să vadă mersul lucrurilor ca să poată profita mai apoi şi să scoată bani din micile lui învârteli. Nadide şi Burhan se duc pe la cimitir la mormântul lui Ahmet şi acolo se întâlnesc cu Kaan şi Șehrazat. Burhan vrea să-l cunoască pe băieţel, dar arhitecta îi aminteşte ce dur s-a purtat cu ea când a venit să ceară bani de transplant şi îi spune că el nu are nici un nepot pe nume Kaan. Burhan regretă faptele din trecut, dar pe moment nu are ce să facă decât să-i privească pe cei doi părăsind cimitirul. Ulterior, Nadide va interveni pe lângă Sehrazat să-l ierte pe socrul său.
Pentru progresele pe care le face ca să înveţe despre fabrica de pielărie, Burhan îi cumpără lui Gani un laptop. Într-seară, Gani se duce cu amicul său de la facultate la un bar, şi acolo îl vede la o masă pe Ali Kemal cu Cansel. Atunci scoate telefonul mobil şi le face o poză, pentru a o folosi în beneficiul său la un moment dat. Ocazia se iveşte chiar a doua zi, când Ali Kemal minte că e obosit pentru că a descărcat marfa nou sosită. Gani merge cu el la fabrică şi îl ceartă pentru că minte şi pentru că îi pune coarne soră-sii, arătându-i poza. Ali Kemal la început neagă totul, apoi încearcă să-l cumpere pe Gani care însă e greu de convins. Într-o zi Ali găseşte telefonul lui Gani şi şterge imaginea respectivă, dar Gani o salvase deja în laptop. Până la urmă Gani se lasă cumpărat de Ali Kemal, dar la un preţ pe măsura ambiţiilor sale.

O mie si una de nopti episoadele 6-10 rezumat
Seval şi Peride se gândesc să deschidă o fundaţie pentru copiii bolnavi de leucemie şi s-o coopteze şi pe Șehrazat. Kerem, care se mută pe iaht, se tot sfătuieşte cu un prieten de-al lui iar acesta îl îndeamnă să înainteze în relaţia cu Sehrazat. Astfel, Kerem îi anunţă pe toţi într-o şedinţa că urmează să lucreze cu ea la un proiect în Bosnia. Onur se înfurie şi din nou are loc o confruntare, dar nu reuşeşte să-l determine pe Kerem să renunţe la cooperarea cu Sehrazat în acel proiect şi atunci îi spune pe şleau că el s-a îndrăgostit de Sehrazat din prima clipă în care a văzut-o. În scurt timp Șehrazat cedează locul în acel proiect lui Bennu, care rămăsese fără speranţă şi căreia şefii nu-i mai repartizaseră nimic concret de lucru. Onur se hotărăşte să facă un pas important în ceea ce o priveşte pe Sehrazat. O invită la cină într-un salon de restaurant unde sunt doar ei doi şi îşi deschide sufletul în faţa ei spunându-i că o iubeşte şi că o doreşte de soţie. Șehrazat tace, uimită. Apoi Onur îi spune că n-ar vrea răspunsul pe loc, ci atunci când ea va considera că poate să-i accepte cererea şi că este în stare să aştepte şi o mie şi una de nopţi pentru asta.

În aceeaşi seară şi Bennu cu Kerem ies la cină, însă Kerem face asta din colegialitate şi amabilitate, în timp ce Bennu îşi face speranţe cu privire la şeful ei. De acum încolo, Onur începe să devină protectorul lui Șehrazat şi ori de câte ori are ocazia, o însoţeşte şi o ajută. Într-una din aceste ocazii, amândoi pleacă de la o şedinţă, pentru că Mihriban o căutase la telefonul companiei pe Sehrazat, iar acum bona nu răspundea la telefon. Șehrazat, speriată, îl caută în toată casă pe Kaan, care nu e nicăieri, și nici Mihriban nu e de găsit, telefonul ei fiind, însă, lăsat în cameră. În acest timp Onur sună la poliţie....




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare











miercuri, 3 august 2016

O mie si una de nopti, rezumate la episoadele 1-5







O mie si una de nopti, rezumate la episoadele 1-5
Arhitecta Șehrazat Eviliyaoglu participă la un concurs de proiecte şi câştigă premiul cel mare, coordonarea construcţiei unor zgârie-nori în Dubai. Firma de construcţii civile care a acordat premiul este condusă de trei asociaţi, din care doi tineri oameni de afaceri, Onur Aksal şi Kerem Inceoglu sunt zi de zi prezenţi la serviciu. Șehrazat, care este văduvă, are un băieţel, Kaan, bolnav de leucemie. Ahmet, soţul ei, a murit într-un accident de maşină şi se dezvăluie în serial că el este fiul unui negustor bogat, dar deoarece Ahmet s-a însurat fără binecuvântarea tatălui său, acesta l-a renegat.

Sehrazat află că o femeie din Azerbaidjean, Mihriban, este compatibilă cu Kaan şi s-ar putea face un transplant de măduvă, dar operaţia costă în jur de 200.000 de dolari. Deznădăjduită, nu ştie cum să adune o sumă aşa de mare de bani, şi prietena ei, Bennu, de la birou, o ajută, dar încă mai este nevoie de trei sferturi din sumă. Atunci ea face un pas foarte curajos şi se duce acasă la Burhan Eviliyaoglu, socrul său, care în această primă fază nu acceptă să-i dea banii sub nici o formă. Nadide, soția lui, o ajută pe tânăra femeie dându-i nişte bijuterii scumpe, fără știrea lui Burhan, dar chiar şi aşa, suma adunată acoperă abia un sfert din necesar. Șehrazat se gândeşte atunci să încerce la şeful ei, să vadă dacă nu i-ar acorda un împrumut. Onur, care s-a îndrăgostit de ea la prima vedere când a câştigat proiectul, este de acord să-i dea suma de care are nevoie, dar nu ca împrumut din firmă, ci contra unei nopţi de iubire (care le va schimba vieţile amândurora). Sehrazat, presată de timp, acceptă cu greu oferta iar întâlnirea romantică are loc în seara următoare, la unul din hotelurile companiei, controlat de cel de-al treilea asociat al lor. Răvăşită, ea se duce a doua zi dimineaţă cu banii la medic pentru a începe tratamentul preliminar al băiatului ei.

Între timp Burhan, convins de soţia lui, Nadide, să fie mai milos, fiind vorba despre nepoţelul lui, se înduplecă să-i dea banii nurorii sale, dar deja Șehrazat nu mai are ce face cu ei. Onur, după noaptea care s-a consumat, este măcinat de gânduri şi sentimente contradictorii. Pe de o parte, se îndrăgosteşte şi mai tare de Sehrazat, pe de altă parte, anumite lucruri din copilăria lui îl fac să nu aibă încredere în femei şi apăsat de simţămintele sale, îi povesteşte lui Kerem despre neîncrederea lui în femei, fără să pomenească de noaptea cu Sehrazat, aşa cum le-a fost învoială. Pe parcursul primelor episoade facem cunoştinţă şi cu Ali Kemal, fiul cel mic al lui Burhan şi Nadide, care trăieşte mereu în umbra fratelui său care nu mai este, o vedem pe Fusun, soţia lui Ali Kemal, însărcinată. Amândoi se supără pe Burhan când aud că s-a hotărât să-i dea bani lui Sehrazat pentru Kaan.

Mihriban vine de la Baku şi face cunoştinţă cu Kaan şi cu Sehrazat. După operaţie, Șehrazat întârzie la o şedinţă iar Onur o ceartă şi, fără să-şi dea seama, devine posesiv cu ea, deşi au convenit că noaptea dintre ei nu le va schimba cu nimic relaţia de serviciu. Kerem, care şi el o place pe arhitectă, vine să liniştească spiritele. În scurt timp Onur îi cere să încheie mai repede cu două săptămâni proiectul Dubai, ceea ce Șehrazat nici cu ajutor nu reuşeşte, însă Kerem decide ca ea să fie angajată permanent la firmă şi să i se mărească salariul, chiar dacă proiectul nu este încă finalizat. Vestea cea bună o surprinde foarte plăcut pe arhitectă, care se gândeşte acum că-şi poate plăti datoria către Onur mai repede decât se aşteptase. Peride, mama lui Onur, discută cu mama lui Kerem şi se gândesc s-o invite pe Sehrazat la masă într-o seară. Onur vorbeşte cu arhitecta să meargă neapărat la o masă de afaceri, iar ea acceptă deşi avea programată şi o mică petrecere de ziua lui Kaan la spital.

La vila Eviliyaoglu apare Gani, fratele mai mic al lui Fusun, hotărât să-şi croiască alt drum în viaţă decât să stea într-un orăşel mic. Însă Gani va reprezenta o sursă de probleme cel puţin pentru bătrânul Burhan, care nu-l priveşte cu ochi buni. Gani începe să studieze ca să meargă la facultate, dar Burhan îl tot ia peste picior, descurajându-l. Nadide, care îl vizitează pe Kaan la spital şi începe să aibă o relaţie frumoasă cu nora şi nepotul ei, îi spune acest lucru lui Burhan care se enervează şi o ameninţă că o dă afară din casă dacă mai face aşa ceva. Pentru că Mihriban se ataşează de Kaan (şi ea a avut un fiu, care a murit de leucemie), ea va deveni peste puţin timp bona lui. Înainte de a pleca spre casă, la Baku, Sehrazat îi propune să stea la ei, pentru că are de mers în delegaţie în Dubai şi nu ştie cu cine să-l lase pe Kaan. Mihriban acceptă şi va rămâne în casa lor. Fusun se întristează când află că va avea o fetiţă, şi nu un băieţel aşa cum sperase, pentru că întrevede că Burhan va începe să se intereseze de Kaan şi să-l apropie de familie. Astfel, începe să facă presiuni asupra bătrânului să-l accepte pe Gani şi să-i plătească facultatea.

Onur, ajuns în Dubai, îi mai propune o noapte de iubire lui Sehrazat, dublând suma. Ea se înfurie văzând că şeful ei o consideră o femeie de moravuri uşoare şi îşi face bagajele să plece. Acum Onur îşi cere scuze şi devine interesat de motivul pentru care arhitecta a acceptat acea noapte şi începe să se întrebe la ce-i trebuia o aşa sumă de bani. Kerem, care observă toate mişcările dintre Onur şi Șehrazat, deşi nu cunoaşte detaliile, îl ceartă pe prietenul lui că s-a purtat urât cu ea şi a supărat-o. Bennu remarcă şi ea că Șehrazat e supărată şi că îşi caută alt loc de muncă printre ofertele din ziare. Peride şi prietena ei, mama lui Kerem, îl cunosc pe Kaan şi pe Sehrazat la o acţiune a unei fundaţii consacrate copiilor care suferă de leucemie, însă ele nu ştiu că ea este arhitecta de la firma familiei. Amândouă femeile află despre suma imensă de bani pe care a plătit-o mama lui Kaan ca să-l opereze. Într-una din zilele următoare Peride vine la birou la fiul ei şi o vede pe Sehrazat. Amândouă sunt uluite să se revadă la firmă, iar Sehrazat se teme că se va afla că are un copil, ceea ce i-ar putea periclita locul de muncă.



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare