Apa de parfum Live in love, by Oscar de la Renta. Review

Am cumpărat acest parfum mai demult, de pe Strawberrynet.com și l-am făcut cadou, la vremea aceea. Însă n-am uitat magia lui și acum uite că i-a venit vremea unei descrieri, pentru că am primit o mostră și eu, de sărbători, amintindu-mi că am câteva parfumuri care de multișor așteaptă rândul să le postez descrierea pe blog. Din cumpărăturile făcute pe strawberrynet în 2017, am mai postat despre l'amour fou de Emanuel Ungaro .

Live in Love a fost lansat în 2011 și a fost creat de parfumierul Carlos Benaim al casei de la Renta. Este un parfum de damă, pentru toată ziua, clasic, sobru. Vine într-o cutie verde țiplată perfect. Sticla este foarte frumoasă, amintind de turla unei moschei sau de un turban accesorizat. În orice caz, aluzia orientală este directă, deși parfumul nu l-aș descrie ca oriental, ci mai degrabă floral-lemnos.

Tehnic vorbind, are ca note de vârf ghimbir, orhidee, bergamotă, zambilă, lăcrămioară. Notele de mijloc sunt iasomie, floare de portocal, trandafir iar notele de bază mosc, ambră, lemn de santal, lemn de cedru. Pe mine m-a cucerit mirosul suav de lăcrămioare și de zambile, pentru că aceste parfumuri se găsesc rar. Îmi amintesc în copilărie că aveam în casă un parfum rusesc, nu țin minte denumirea, cu miros de liliac și de lăcrămioare. Era o minunăție de parfum, și niciodată nu am mai simțit un miros asemănător până la acest Live in Love de Oscar de la Renta.

La început are un miros clasic, fin, care mi-a amintit cumva de o orhidee, de flori primăvăratice, de rochii subțiri, de soare și de câmpie. Cu toate aceste note de primăvară, Live in Love nu este un parfum pentru tinerele fete, ci mai degrabă pentru o doamnă încă tânără care a păstrat în stilul vestimentar elementele de bază ale modei anilor '60.

Live in Love este un parfum nu foarte persistent, are un siaj mediu, pătează ușor hârtia, materialele deschise la culoare și pielea, iar pe haine mirosul se păstrează mai multe zile. Dacă este vorba despre un produs ne-original, caracteristicile se păstrează, cu excepția faptului că mirosul nu durează mai mult de o oră sau două, iar siajul este scurt, adică se simte doar de la mică distanță

La noi poate fi luat de pe notino.ro (fostul Aoro), în varianta apă de parfum de 100 ml, la 117 lei. În toamna lui 2017 l-am luat de pe strawberrynet.com, tot în varianta apă de parfum, 30 ml, la cca 90 lei. 

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Ce trebuie sa stii inainte sa-ti dai copilul la pian

Ca adult sau ca adolescent și copil, în timpul liber alegem să facem diferite activități, ori părinții ne organizează programul în așa fel încât să nu lipsească diversitatea. Părinții, cel mai adesea, obișnuiesc să-și dea copiii la cursuri de pian, de limbi străine sau la practicarea unor sporturi. Pentru că și eu am învățat cândva să cânt la pian într-o școală de muzică, am ales să scriu astăzi câte ceva despre ce trebuie știut înainte de a lua astfel de lecții.

Există o mulțime de instrumente muzicale la care putem învăța să cântăm, dar cred că pianul are cei mai mulți fani, fie și pentru faptul că sună atât de plăcut și instrumentul arată foarte elegant. Nu am făcut nici un studiu să aflu asta, și, cu toate că lecțiile de pian pot fi mai costisitoare în comparație cu alte instrumente muzicale, citind despre marii muzicieni ai lumii, observi că aceștia în marea lor majoritate, au știut să cânte la acest instrument.

Așadar, iată câteva lucruri de luat în considerare înainte de a lua lecții de pian:

Copiii trebuie să fie testați pentru abilitățile lor native între 5 și 8 ani. Îmi amintesc că la 6 ani, odată cu înscrierea mea la școală, mama m-a dus și la școala de muzică din oraș. În primul rând, în afară de ceea ce se numește ureche muzicală, acolo mi-au fost testate două capacități înnăscute, esențiale pentru abilitatea de a cânta la pian: distanța dintre vârful degetului mare și a aceluia mic, stând cu palma întinsă și degetele răsfirate, pentru a vedea dacă pot cuprinde cu degetul mic și cel mare octava de pe claviatură. Nu prea puteam, la vârsta aceea, dar acesta e un lucru care se corectează cu timpul. Al doilea test era eliminatoriu și a cuprins o scurtă secvență de ritm bătut de un profesor cu o cheie pe tăblia unei mese, pe care eu a trebuit s-o imit. Am imitat-o perfect, ceea ce i-a determinat pe examinatori să râdă copios și să spună că eram mai bună la tobe decât la pian. Deh! :) ce-i drept, am ritmul în sânge, ca să zic așa.

În al doilea rând, este de dorit să aveți acasă un pian pentru exercițiu. Dacă instrumentul este folosit și de o altă persoană din casă, iar copilul a auzit cântându-se și a vrut să ia aceste lecții, e cu atât mai bine. Dorința și plăcerea de a face muzică de mic este foarte importantă, în caz contrar, mai devreme sau mai târziu, copilul va abandona ceva ce nu i-a plăcut de la bun început.

Lecțiile de pian în ziua de azi pot fi urmate și pe internet, sunt destule site-uri de specialitate, în limba engleză, de unde se poate învăța mai ales teoria, însă ca o persoană care a studiat pianul timp de câțiva ani, consider că un profesor este esențial și poate face diferența între cineva care știe să apese clapele și un adevărat pianist. Profesorul dv. este acela care vă oferă sfaturi și vă face dezvoltarea muzicală mai bună. Nu toată lumea are o motivație constantă și puternică de a-și dezvolta abilitățile muzicale, în special în copilărie, iar existența unui profesor de pian va reduce la minimum tendința de abandon sau plictisul.

De asemenea puteți opta pentru un profesor în particular sau pentru a înscrie copilul la o școală de muzică, unde va avea colegi cu aceleași preocupări și unde va avea posibilitatea de a fi înscris în competiții muzicale dacă dă dovadă de talent și aptitudini deosebite. Este alegerea dumneavoastră ce vreți să facă mai departe copilul cu aceste cursuri - să aibă o educație aleasă, ori să facă o carieră muzicală mai târziu. Dacă v-ați hotărât să dați copilul la pian, puteți afla mai multe aici.

Primele lecții pentru începători, în special pentru copii sub 7 ani, ar trebui să fie scurte, între 10 și 15 minute, iar durata lecției va crește numai în funcție de capacitatea de concentrare a cursantului. Mai bine o oră de curs să dureze 15 minute în fiecare zi (3 zile pe săptămână) decât să dureze o oră pe săptămână. Acest principiu ar trebui aplicat la orice vârstă, iar durata lecției va crește odată cu evoluția cursantului.

Unii profesori spun că în primii 2 ani de cursuri este indicat ca și părinții să participe la ore, ca să-și dea seama dacă copilul lor evoluează, dacă-i place ceea ce face, dacă este cazul să continue sau nu. Din propria experiență pot spune că eu am fost obligată să merg la școala de muzică. Nu am avut talent și nu mi-a plăcut ceea ce făceam, dar erau alte vremuri și cei mari impuneau copiilor și elevilor ce să facă. Sunt sigură că în ziua de azi nu mai sunt profesori care țipă isteric la micii lor elevi și nici părinți care-și forțează copiii să facă ceva ce nu-și doresc, chiar dacă aceștia plâng în hohote.

Totuși, dacă mama mea m-ar fi văzut la o singură lecție, poate m-ar fi scutit de un chin care a durat 4 ani. Și până la urmă din orice experiență iese și ceva pozitiv: am rămas cu un anume gust format deja, am început să ascult muzică clasică și să merg de tânără la concerte, la operă și la operetă. Fără școala de muzică, lumea spectacolului de muzică cultă mi-ar fi rămas închisă.

sursă foto - pxhere.com

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Povestea noastra, episoadele 11-15 rezumat

Filiz află adevărul despre Baris și este distrusă, considerând că i-a mințit pe toți din familia ei. Frații îi sunt alături în această supărare, fiind și ei dezamăgiți. Ea vrea să rupă relația dar Barîș nu renunță așa de ușor. În același timp familia se confruntă cu noi probleme. Șukran vede că îi este greu să aibă grijă de copii, așa că nu-l mai ia nici pe cel mic și pleacă din nou. Filiz trebuie să aibă grijă de ei și să le aline dorul de mamă celor mai mici.

Fikret intră într-un alt bucluc iar Filiz vrea să-l pedepsească pe acela care are ceva de împărțit cu fratele ei, dar nu știe cine este acel elev. Până la urmă și ea și Fikret se confruntă cu situații la care nici nu se gândiseră, puse la cale de mama băiatului respectiv.

Filiz preia controlul asupra familiei, iar Barîș încearcă să obțină iertarea ei, deși tânăra nu este dispusă la concesii. O rudă de-a familiei Elibol, fiul moștenitor al mătușii Zeliha, căreia îi aparține casa, acum are pretenții asupra locuinței, pentru că vrea s-o vândă. Problema este că Filiz și frații ei ar putea să fie aruncați în stradă, de aceea se opun și încearcă să promită că vor plăti chirie, dar ruda lor îi șantajează pentru că știe că Fikri se folosește ilegal de cardul mătușii decedate. Drept urmare, singurul care-i poate ajuta, este tot Barîș, care poate apela la un avocat. Pe de altă parte el va dori să cumpere casa, deși e prea târziu și îi va oferi o sumă foarte mare proprietarului, cu toate că nu are de unde să facă rost rapid de acei bani. Inițial, se gândește să-i împrumute de la mama lui, dar femeia își dă seama că trebuie să fie ceva în legătură cu Filiz și nu vrea să-i dea.

Profesorul Erkan îi dă șansa lui Rahmet să participe la o competiție de matematică pe care dacă o câștigă, ar putea să se înscrie cu bursă la Universitate, ceea ce nu este deloc pe placul lui Mujde. Dar Rahmet, în schimbul unor avantaje financiare, va trimite răspunsurile corecte echipei rivale. Hikmet, care crede că Asîm este tatăl lui, îl urmărește pe Susumu și toate soluțiile pe care le-a pus în aplicare ca să afle răspunsul la întrebarea lui dau greș. Ba chiar apelează la băutură, crezând că dacă îl îmbată pe Asîm acesta își va dezlega limba. În cele din urmă este cât pe ce să ajungă la o concluzie, și află că Asîm era plecat în timpul în care s-a născut el, așa că bănuiește că nu este acesta tatăl lui biologic.

Pentru a-i câștiga încrederea iubitei sale, Barîș își găsește un job la același loc de muncă pe care-l are ea, dar între timp mama lui află că este hoț de mașini, ceea ce el neagă cu vehemență. După ce Filiz și familia ei pleacă din casă, se mută la Tulay, apoi în crâșma lui Tufan pentru scurt timp, datorită unei defecțiuni la baie. Barîș din nou le propune să stea la el, dar Filiz nu acceptă. Ca să o convingă de sinceritatea sa, el o cere de soție. Filiz refuză și inelul de logodnă. Într-o zi îl găsește în lucrurile lui Barîș, îl încearcă, și inelul nu-i mai iese din deget, așa că Filiz va rămâne cu el pe mână.

Profesorul Erkan află despre tranzacția făcută de Rahmet la concursul de matematică și îl pârăște lui Filiz care-l pedepsește. Hikmet demisionează de la magazin apoi află un lucru uimitor. Rahmet și Hikmet fură o mașină și sunt prinși de Cemil care vrea să-i facă să mărturisească împotriva lui Barîș, dar cei doi n-au nicio legătură cu banda de hoți de mașini. Totuși polițistul găsește o altă modalitate de a-l îndepărta pe Baris de Filiz și îi spune acestuia că le dă drumul copiilor dacă face ce-i va cere. Filiz nu știe ce se petrece și îi pregătește o surpriză prietenului ei.

În scurt timp cei de la Protecția Copilului vin acasă la familia Elibol ca să-i ia pe cei mici la orfelinat pentru că nu există o persoană adultă care să aibă grijă de ei. Filiz încearcă s-o mintă pe asistenta socială că Tulay, care tocmai venise în vizită, este mama lor, iar Tulay încearcă să intre în rol. dar Ismet, prea mic fiind, o dă de gol. Astfel Ismet și Kiraz ajung la centrul de plasament unde li se spune că își petrec un fel de vacanță. Filiz crede că totul este o neînțelegere, însă în realitate, acesta e jocul lui Cemil. Singura soluție este să încerce să-l țină pe Fikri treaz până când asistenții sociali vor reveni, ca să vadă că există un adult împreună cu ei. Cemil are, de fapt, un alt plan, să se pună garant pentru familia Elibol și astfel să-o îndatoreze pe Filiz prin ajutorul său.

Barîș se află într-o situație delicată: pentru că a făcut polițistului o promisiune, acum se află între ciocan și nicovală și nu se poate întoarce la Filiz. Rămâne de văzut dacă acesta va găsi calea de mijloc pentru a ieși din încurcătură. Hikmet se îndrăgostește de Muazez (? numele este preluat de pe un site străin) și nu știe către ce se va îndrepta relația lui. Fikri se străduiește să o facă pe Șeyma să vadă că Hașim minte că este paralizat și încearcă tot felul de tertipuri ca să-l determine să se miște.

Barîș decide să plece din oraș iar când Filiz află despre asta, consideră că este o femeie părăsită și suferă. Cemil, care și-a atins, deocamdată scopurile, se apropie de ea și îi propune să se căsătorească cu el ca să poată să-și scoată frații de la orfelinat. Filiz acceptă oferta, crezând că se va mărita doar pe hârtie, până când îi vede acasă pe frații cei mici.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Povestea noastra, ep. 6-10                                     urmează: Povestea noastra, ep. 16-20

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Povestea noastră.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. Recenzie

Titlu - Cabaret Biarritz
Titlul original - Cabaret Biarritz
Autor - Jose C. Vales
Traducerea - Marin Mălaicu-Hondrari
Editura - TREI
Colecția - Fiction Connection
Preţ - 10 lei, 207 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-719-818-8
Gen - policier, suspans
Comercializată pe Libris

La Paris, în 1938, Philippe Fourac este directorul și proprietarul La Fortune, o editura de cărți populare, care vizează în primul rând o audiență formată din femei bogate. Dușman al autorilor de avangardă, Fourac este constant în căutarea unor fapte și argumente cu aspect „sângeros și morbid“ care pot fi transformate, de o peniță bună, într-un roman de succes. Miet deja scria romane populare în epocă și acceptă oferta mutându-se imediat în sudul Franței, la Biarritz.

Așa s-a născut proiectul "Cabaret Biarritz". Fourac îi încredințează lui Miet ideea de a scrie un roman „serios, dar atractiv“ despre evenimentele dramatice care în vara anului 1925 au zguduit eleganta stațiune de lux Biarritz. Articolele de știri ale timpului publicate în La Petite Gironde vorbeau despre corpul unei tinere femei, găsită pe plajă, cu o gleznă blocată într-un inel de ancorare din port. Fata lucra la librăria Operclaritz și avea șaisprezece ani. Atârna cu fața în jos, goală, cu glezna prinsă de unul dintre inelele pe care pescarii le folosesc pentru a ancora bărcile. Un caz raportat de poliție în rândul incidentelor tragice, obișnuite după "o noapte de distracție în Côte Basque".

Ajuns la Biarritz, Miet ia interviuri prietenilor și cunoscuților victimei, apoi trece la dansatoarele de cabaret Les Sirenes, la turiștii bogați din Casino Bellevue, și la o serie aproape nesfârșită de conducători, bijutieri, aruncători de cuțite, artiști gay și alte personaje care avuseseră legătură cu femeia ucisă. Dar cu cât numărul declarațiilor crește, cu atât se îngroașă misterul.

Nu este ușor să identific ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte, pentru că sunt multe detalii și nuanțe pe care le-am savurat. Cu toate acestea, dacă trebuie să fac o alegere, acest lucru revine stilului autorului. Un stil de scriere care sună teatral, cum ziceam, care curge fără nici un efort. Este cea mai versatilă scriitură pe care am avut vreodată plăcerea de a o citi: uneori contondentă, alteori directă, de cele mai multe ori dulce și blândă, dar întotdeauna adaptată perfect la diferitele personaje care alcătuiesc o individualitate incredibil de clară și tangibilă.

Cabaret Biarritz este una dintre acele cărți pe care, dacă sunteți extrem de norocoși, o veți citi doar o singură dată în viață. Pentru că da, acest roman este ceva atât de special încât nu poate fi comparat cu ceea ce ați citit până acum. Scriitura este și ea specială, teatrală, de parcă vezi un actor ținând un monolog pe o scenă, inițial fără decor. Doamnelor și domnilor, luați loc și lăsați-vă purtați înapoi în timp. Veți investiga alături de autor Biarritz-ul efervescent al anilor '20, de care vă veți lăsa fascinat, și veți pătrunde în lumea pestriță, burghez provincială a stațiunii, dar și în cabarete, bordeluri de lux și restaurante șic.

Cabaret Biarritz de José C. Vales este o carte care vă va cuceri de la primele pagini și care vă va ține în suspans mai mult decât v-ați imagina. O recomand cu plăcere și vă provoc să spuneți în comentarii ce părere v-a lăsat această adevărată capodoperă literară.

José C. Vales (născut în 1965, la Zamora, Spania) este un scriitor spaniol și traducător de literatură engleză. A studiat la Salamanca și Madrid și a tradus numeroși autori englezi și americani, inclusiv Dickens, Trollope, Austen, Wilkie Collins, Defoe, Mary Shelley, Arnold Bennett, Eudora Welty, Stella Gibbons. Pentru cartea recenzată în acest articol a primit în 2015 Premiul Nadal.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Scaunele Harlem de la SHOPXL, via eMAG. Experienta mea.

Undeva, pe ultima sută de metri a anului trecut, am spart tăblia unui scaun de sufragerie. Am șase și nici unul nu e prea solid, șubrede sunt toate, în diferite grade, însă faptul că mi-am băgat genunchiul printr-unul, în încercarea mea de a ajunge la o floare să-i pun apă, m-a făcut să mă gândesc serios să-mi înlocuiesc scaunele, care sunt vechi de niște zeci de ani, și care chiar nu țin minte să fi fost extrem de stabile vreodată. Plus de asta, și scaunul de la biroul meu, metalic, dar paradit de câțiva ani, a cedat de-a binelea și și-a dat obștescul sfârșit.

Ca de obicei, am căutat în primul rând pe eMAG, pentru că mie îmi este mult mai ușor să cumpăr pe net decât să mă trambalez până în oraș, să pierd vremea, să cheltui pe taxiuri, și așa mai departe. Și am găsit niște scaune Harlem, metalice, de bucătărie de fapt, dar așa de arătoase în poza de pe eMAG că nu le-am putut rezista. În fine, poate vouă nu vă plac, dar eu le-am găsit ideale pentru sufrageria mea. Aveau review-uri pozitive și păreau cât se poate de bine lucrate.

Am așteptat să treacă nebuneala sărbătorilor și am plasat comanda. Mă așteptam să treacă mai mult de două zile până să-mi văd scaunele în casă, așa că am avut răbdare. Într-o zi mă trezesc cu un telefon, de la SHOPXL, în care mi se spune că nu mai au scaune pătrate (acelea mi-au plăcut), ci doar rotunde, exact la fel, doar că tăblia e rotundă. (Nu sunt exact la fel, dar acum asta este). Am întrebat de preț, și mi-au zis că acestea rotunde sunt mai scumpe, dar pentru că e greșeala lor, mi le vor trimite la prețul celorlalte. Am acceptat, firește.

După două zile primesc scaunele, aproximativ neambalate, adică doar puse unele peste altele și înfășurată, așa, ca să fie, puțină folie. Mă rog, nu ambalajul era problema, dar când am început să le desfac, am văzut cât de prost sunt finisate, ce urât arată spătarele la spate și în câte locuri era sărită vopseaua, zgâriată sau prost aplicată, cu bule de aer rămase așa, încremenite pe inoxul cadrului metalic.

Bine, bine, mi-am zis, or fi ele scaune de bucătărie, dar asta nu înseamnă că trebuie să arate ca #vaimamalor. Altfel, sunt solide (ăsta a fost principalul motiv pentru care nu le returnez și pentru care le-am cumpărat, în afară de faptul că arătau tare bine pe net), iar acel spătar, care mie nu-mi place ca design, este confortabil, față de cel al scaunelor pătrate, despre care am citit într-un review pe eMAG că acele 3 bare orizontale deranjează la spate. Sunt mici la șezut, față de alte scaune din casă, însă nu mi se pare asta o problemă. Au înălțimea potrivită pentru mine, îmi place culoarea, și cu asta s-au cam terminat cele câteva avantaje ale lor.

O să spuneți că de ce nu-i reclam la Protecția Consumatorului. Aveți dreptate, cam așa ar trebui, dar vedeți dumneavoastră, eu chiar am făcut asta odată la viața mea. Și nu m-am ales cu nimic. Era vorba despre un hotel de 3 stele în Sovata, cu prețuri de 3 stele și cu camere de nicio stea - mochetă foarte veche, roasă și arsă de țigări, mobilier de prin anii '70, vechi, scorojit, mâncat de carii, baie cu cada veche, smalțul sărit, murdară, etc. În camera unde am fost cazată doar salteaua, televizorul și veioza erau noi. În rest, aveam senzația că am sărit în timp, undeva cu vreo 45 de ani în urmă. După ce am făcut sesizare la OPC, am primit răspuns că au fost amendați pt că am avut dreptate referitor la camera unde stătusem, dar dacă vreau banii înapoi trebuie să îi dau în judecată..... deci, mie la ce mi-a folosit că am făcut reclamație? La nimic.

Așa că, decât să mă târâi prin tribunale pentru 4 scaune amărâte, iar ei să facă la fel cu alți clienți, mai bine vă povestesc vouă, vă recomand să evitați să cumpărați, cel puțin online, produse de la acest SHOPXL și poate așa, azi eu, mâine altul, lucrurile se vor mai îndrepta un pic.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!