vineri, 24 ianuarie 2020

Nu lasa sa treaca luna iubirii fara sa o celebrezi cum se cuvine - idei de cadouri pentru cei lipsiti de inspiratie

Nu lasa sa treaca luna iubirii fara sa o celebrezi cum se cuvine - idei de cadouri pentru cei lipsiti de inspiratie

Se spune despre luna februarie că este luna iubirii, explicația fiind aceea că sunt două evenimente marcante - Valentine`s Day și Dragobetele. Fie că te lași purtat de tradiția împrumutată sau alegi varianta pur românească, ai nevoie de un cadou potrivit pe care să îl înmânezi partenerului/partenerei.

Pentru cei care încă stau pe gânduri - despre cum să organizeze ziua și ce anume să facă, pentru că nu poți lăsa o astfel de zi să treacă pur și simplu - www.giftexpress.ro poate fi o sursă de inspirație pentru cadou. Chiar dacă stă sub semnul obligației, cadoul oferit cu o astfel de ocazie este cel care surprinde poate cel mai bine esența sărbătorii - este despre iubire, stimă și apreciere față de jumătatea ta.

Ce ai putea să cumperi pentru ea


Dacă este genul romantic, probabil se așteaptă la un aranjament floral sau alte cadouri clasice de acest gen. Plusează și surprinde-o cu o floare criogenată, ce va rezista cu mult mai mult, fiind și ambalată elegant. Un cadou mai complex poate fi despre un aranjament floral cu trandafiri, plus un colier din argint. Un astfel de set îl găsești la Gift Express disponibil.

Cu bijuterii o vei cuceri în mod clar. Așadar ofertele la brățări și alte accesorii din argint sunt nenumărate. Alege însă ceva cu simbolistica potrivită și ține cont că un cadou trebuie să aibă în spate și o poveste. O brățară cu semnul de infinit, pentru că iubirea voastră va fi una infinită, un lanț cu pandantiv în formă de cheie, pentru că e cheia către inima ta sunt opțiuni regăsite la Gift Express.

Ai și alte opțiuni: coșuri cadou sau seturi din care nu lipsesc desigur delicii precum ciocolată sau o băutură fină. Până la urmă trebuie să sărbătoriți în doi și asta poate însemna să va delectați cu produse pe placul vostru.

Ce ai putea să cumperi pentru el


În cazul bărbaților, florile sau ciocolata nu rezolvă dilema tipului de cadou potrivit. Poți însă să faci o bună impresie cu o sticlă de vin și un set de pahare, ornate unic cu o pictură specială. Dacă este fan al acestui tip de băutură, de ce nu chiar o sticlă de vin ar putea fi o idee bună, mai ales în varianta în care aceasta este personalizată și pe eticheta sa tronează și mesajul cel mai important: te iubesc.

Un set de căni, pentru cei cu ritual de dimineață care servesc cafeaua împreună sau un cadou elegant, un coș cadou sunt alte câteva opțiuni de la Gift Express. Oricum, aparte de cadourile tematice pentru cele două sărbători ale iubirii, oricând poți căuta în categoriile specifice de cadouri pentru el sau ea, alegând ceva potrivit.

Ține cont că orice comandă de la Gift Express este însoțită de garanție, iar ambalarea este cadou, gratuit indiferent de ceea ce cumperi.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet









Trandafirii nemuritori dintr-o florarie online Bucuresti

Trandafirii nemuritori dintr-o florarie online Bucuresti

Dacă ai primit vreodată un buchet de trandafiri criogenați sau la cutie de la o florărie online București, atunci precis a fost o ocazie specială iar buchetul de flori era de la cineva drag. Trandafirii sunt florile care nu se demodează niciodată, pur și simplu pentru că de când există ei pe pământ sunt simbolul iubirii și nu cred că există florărie în această lume care să nu vândă și trandafiri. O să te întrebi de ce aceste flori sunt atât de intim legate de iubire și nu altele, de ce trandafirii și nu orhideele, de exemplu?

Poate ai auzit că în mitologia greacă Afrodita era zeița iubirii și se spune că era atât de frumoasă, încât așa precum trandafirii, care sunt printre cele mai frumoase flori din lume, au spini, și Afrodita poartă cu ea durerea pe care a simțit-o pentru fiecare dintre iubirile ei.

Trandafirii nemuritori dintr-o florarie online Bucuresti


Cum au devenit trandafirii roșii?


Legendele spun că Afrodita s-a îndrăgostit de muritorul Adonis, care era pasionat de vânătoare, însă din acest motiv zeița Artemis era invidioasă pe el. Într-o zi, Adonis a intrat în pădure după animale și s-a întâlnit cu Afrodita care s-a îndrăgostit pe loc străpunsă din greșeală de o săgeată a fiului ei, Eros. Plină de iubire, zeița a uitat că frumosul Ares, zeul războiului și iubitul ei, va afla de această idilă, lucru care s-a întâmplat întocmai. Ares, cel gelos și răzbunător i-a întins o cursă lui Adonis și l-a determinat să vâneze mistrețul zeiței Artemis și astfel frumosul vânător a fost ucis. Legenda spune mai departe că Afrodita alerga după trupul iubitului ei, când dintr-o dată s-a înțepat în spinii unei tufe de trandafiri albi iar sângele ei a transformat florile din albe, cum erau, în roșii. Astfel au apărut trandafirii roșii asociați mereu cu iubirea cea mai pasională.

Ce plante pot crește alături de trandafiri?


De aceea în orice florărie veți găsi trandafiri, de toate culorile și de toate soiurile, dar mai ales roșii. Însă chiar dacă există florării specializate pe trandafiri, ei pot fi asociați și cu alte flori care le scot în evidență frumusețea sau alături de care pot crește și mai frumos într-o grădină. Astfel, plantele cu flori albastre sau violacee, precum campanulele sau banalul flox se potrivesc foarte bine alături de trandafirii galbeni, albi sau frez.

În grădină, planta Teucrinum sau Germander, este o plantă în genere nu foarte folosită, care formează un covor dens ce împiedică buruienile să crească, lucru foarte benefic trandafirilor, care adesea sunt sufocați de iarbă înaltă sau de alte plante. Frunzele sale groase împiedică creșterea altor ierburi, în schimb lasă tulpinile lungi de trandafir să se desfășoare în voie.

Un contrast frumos și o armonie de parfumuri o să aveți în grădina dv. dacă înconjurați un spațiu alocat trandafirilor cu crini imperiali. Efectul vizual și olfactiv este același și dacă într-un buchet alăturați trandafiri roșii cu crini albi, de exemplu.
O plantă folosită la buchete, dar care poate fi asociată cu trandafirii și în grădină este Artemisia, foarte grațioasă prin foliajul său fin, verde argintiu, parcă pudrat.

Cum să ai trandafiri pentru cât mai mult timp?


Trandafirii nemuritori dintr-o florarie online Bucuresti
Iar dacă trandafirii pot fi asociați la buchete și în grădini cu mai multe plante, este bine de știut că în vază nu întotdeauna asocierile de flori sunt benefice ambelor specii, pentru că unele substanțe eliminate de tulpinile unora pot avea efecte negative asupra celorlalte flori din glastră. E mai bine ca trandafirii să îi puneți separat, poate și cu o linguriță de zahăr în apa din vază ca să se mențină timp mai îndelungat. Dar evitați să asociați trandafiri cu alte flori în aceeași vază.
Și dacă totuși doriți să aveți foarte mult timp trandafiri în casă, alegeți trandafirii criogenați, care pot dura ani de zile, pentru că sunt supuși unui proces de liofilizare și apoi floarea este reconstruită petală cu petală. Chiar dacă prețul este mare, un asemenea trandafir rezistă și 25 de ani în casă, dacă este ferit de șocuri și de praf.

Și dacă tot am vorbit despre trandafiri, ție ce flori îți plac cel mai mult?




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet









luni, 20 ianuarie 2020

Vis de iubire ep. 1-5 rezumat

Vis de iubire ep. 1-5 rezumat

1. În fiecare dimineață, Sanem lucrează în magazinul tatălui său preț de câteva ore, timp în care visează și lucrează la o carte pe care speră din tot sufletul s-o publice într-o bună zi. Este fericită cu viața ei până când părinții îi spun că trebuie să-și găsească un job decent sau să se mărite. Acum Sanem se duce la compania unde lucrează soră-sa mai mare, Leyla, o tânără foarte diferită ca și caracter. Fata nu știe că acolo va întâlni iubirea vieții sale, dar mai mult, se va implica într-o acțiune care de fapt, este o capcană întinsă lui Can, patronul companiei. Can s-a îndrăgostit de ea la prima vedere, dar Sanem pare că-l disprețuiește tocmai pentru că este bogat și, crede ea, arogant.

2. Drept urmare a implicării ei în ceva ce habar nu are ce este și de unde provine, Sanem intră în casă la Can fără permisiune, dar scapă ca prin urechile acului să fie prinsă. Cu toate acestea, faptele generează consecințe și ea se va vedea intrată într-o horă în care este nevoită să danseze. De data asta nu va fi ușor să iasă basma curată. Ba mai mult, după ce ajunge acasă, le găsește pe Aysun și Mevkibe (mama lui Sanem) certându-se din cauza ei. Can este pe punctul de a perfecta un contract cu o companie aeriană importantă, dar o anume Aylin este pusă să împiedice acordul. Ca de obicei, Sanem va fi aruncată fără voia ei în vâltoarea evenimentelor și primește o îndatorire neașteptată.

3. Can dă o petrecere la care și ea este invitată, dar nefiind obișnuită cu lumea din înalta societate, cade în piscină. De ciudă și de nervi, iese rapid și vrea să se schimbe și să plece. Super-modelul Arzu Taș este noua figură a unui brand renumit, iar agenția cu care va lucra va avea numai de câștigat în prestigiu și bani. Arzu preferă agenția Fikr-i Harika, dar nu știe că Aylin îi va face probleme. Sanem primește o nouă sarcină - s-o supravegheze discret pe Arzu - și se va afla împreună cu Can în mijlocul unor situații imprevizibile.

Vis de iubire ep. 1-5 rezumat

4. Sanem se trezește că este geloasă pe Can și nu vrea să recunoască asta nici față de ea însăși. Ca să scape de sentimentele care se pare că există în inima ei, începe să se poarte urât cu Can, care bineînțeles că se simte ofensat. Acum au de luat o hotărâre. Sanem nu are a se băga deloc în viața lui Can, și nici el în viața ei. Tot ce va fi între ei va avea legătură cu munca și atât. Oare va fi posibil așa ceva? După ce magazinul este preluat de Cakal Ihsan, Nihat (tatăl lui Sanem) se duce la Halil să-i dea banii pe care îi datora, dar rămâne uimită să audă că Sanem a plătit datoria. La companie apar niște clienți redutabili dar Aylin face tot posibilul să-i facă să plece, și se aliază cu Emre ca să saboteze firma lui Can și să preia clienții pentru ea.

5. Fabbri se simte insultat când Can și Sanem pleacă de la petrecere ținându-se de mână. În acel moment el anunță că nu va lucra cu agenția Fikr-i Harika, dar Ceycey face un alt anunț care salvează situația. Angajații merg într-o tabără motivațională alături de alte companii similare. Sanem trebuie să fie acolo împreună cu logodnicul ei. Acasă, Nihat nu se poate împăca cu ideea că nu mai are băcănia. Pe de altă parte, Mevkibe caută o soluție pentru a ieși din această criză.


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Vis de iubire prezentare tr                                     urmează: Vis de iubire ep. 6-10 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











duminică, 19 ianuarie 2020

Vis de iubire - prezentare



Vis de iubire - prezentareTitlul original: Erkenci Kuș
Traducere - Vis de iubire
Gen: comedie romantică
Episoade: 51, de cca 150 minute
Producător: Gold Film, Turcia 2018
Rețeaua de distribuție: Star TV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Cagri Bayrak
Scenariul: Ayșe Kutlu Uner

Serialul se difuzează pe Happy Channel din 20 ianuarie 2020.

Povestea din serialul Vis de iubire este despre o fată Sanem Aydın (interpretată de Demet Özdemir) care lucrează în micul magazin al tatălui ei care este bolnav. În fiecare dimineață, ea deschide magazinul și lucrează până la sosirea tatălui ei, apoi începe să viseze și să lucreze la cartea pe care încearcă să o scrie. Viața obișnuită a lui Sanem se schimbă atunci când îl întâlnește pe Can Divit (interpretat de Can Yaman) un tânăr om de afaceri foarte prezentabil care conduce o agenție de publicitate.

Mama fetei încearcă s-o convingă să-și caute un job și să se mărite, dar ea nu vrea, mai ales că nu-l place pe Muzaffer, pretendentul găsit de maică-sa. Ca să-și umple timpul, caută de lucru la compania Countess, unde lucrează sora ei, Leyla. Countess (Kontess) este agenția lui Can. Într-o zi Leyla îi spune lui Sanem că revista de femei pe care o scoate Kontess angajează fete tinere și ea decide să-și depună CV-ul pentru un interviu. Acest lucru va reprezenta un moment de cotitură pentru ea, deoarece Can o place și are încredere în ea, mai ales că cineva (fratele mai mic al lui Can, Emre), căruia nu-i convine poziția de șef a acestuia, îi tot face probleme.

Cum va evolua viața lui Sanem vom afla din serialul Vis de iubire, de pe Happy Channel.

rezumatele episoadelor: 1-5, 6-10, 11-17



urmează: Vis de iubire, ep. 1-5 tr. rezumat

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











miercuri, 15 ianuarie 2020

Ma numesc Zuleyha episodul 9 rezumat

Ma numesc Zuleyha episodul 9 rezumat

Toată lumea caută căruciorul și pe Adnan. Hunkar o găsește pe Haminne acasă, lângă micuța seră și nimeni nu bănuiește că ea ar fi de vină pentru dispariția bebelușului. Gaffur îi ceartă pe cei care păzesc poarta, Züleyha este foarte agitată, doar Sermin zâmbește satisfăcută, deși nu are nicio implicare în dispariția copilului. Cineva vine cu informația că un anume Moslem, din sat, ar fi fost văzut împingând un căruț de copil iar Demir se și repede la colibe, furios, la Moslem și la taică-său, Rustan. Moslem se ține bățos, dar când Demir amenință, tună și fulgeră, Rustan, care este bolnav de inimă, face o criză și în zorii zilei moare. Moslem nu este vinovat, Demir află că de fapt, nu el, ci cineva care seamănă cu el ar fi fost văzut cu un căruț. Oamenii vorbesc despre un individ care locuiește izolat, Fevzi, și a cărei nevastă a pierdut un copil și a cam luat-o razna, că se poate să fi găsit bebelușul și să-l fi luat acasă. Fevzi seamănă cu Moslem și precis el este făptașul.

Vorbele astea ajung și la urechile lui Gaffur care vrea să găsească copilul ca să primească recompensa de la stăpân. Demir a alertat și autoritățile și Yilmaz vede în ziar anunțul dispariției lui Adnan. Atunci el își dă seama că Yamanii cred că el a răpit copilul și va merge să-l caute, întrebând-o pe fosta lui vecină de la colibe cine ar fi putut face așa ceva. Ea îl îndrumă către Fevzi și Yilmaz ajunge acolo înaintea lui Gaffur. După aceea, lasă căruciorul în apropierea porții conacului Yamanilor, trage câteva gloanțe în aer ca să-i avertizeze și pleacă. Demir găsește copilul și toată familia e ușurată de griji, dar se gândesc cine să fie cel care se joacă cu ei în felul ăsta. Ulterior Haminne își amintește că a uitat copilul în pădure și astfel se dezleagă tot misterul (este evident că Fevzi a crezut că micuțul era abandonat), dar din păcate a murit un om datorită atitudinii feroce a lui Demir.

Ma numesc Zuleyha episodul 9 rezumat

În acest timp Züleyha a fost oarecum ținută din scurt mai ales de către Hunkar, care nu o lasă să iasă prea mult din casă pentru a nu afla accidental din gura servitorilor sau a muncitorilor că Yilmaz trăiește. Între ele două are loc o confruntare la un moment dat, Zuleyha îi spune soacrei sale că nu înțelege ce tot are de șușotit cu Demir, întreabă de ce uneori este ținută doar în casă și cere explicații. Demir o lămurește că fiind bogat și influent, are și dușmani și încearcă s-o protejeze. Ajuns acasă la Fekeli, Yilmaz îi povestește acestuia ce a simțit când l-a luat în brațe pe Adnan, lucru care i se pare curios, din moment ce este fiul rivalului său.

Cum spuneam mai sus, în sat Rustan moare iar Yamanii află. Gaffur se duce primul pe acolo să-și exprime condoleanțele dar este luat în răspăr. Hunkar vrea să ofere de mâncare, pomană pentru cel plecat la ceruri, însă sătenii în frunte cu Moslemo refuză, sătui de comportamentul stăpânului lor care parcă nu mai este cel de altă dată. Yilmaz se mai duce și el prin sat și îndeamnă oamenii să nu se mai bazeze pe Demir pentru că el le va da de toate - și deja le-a adus haine și de mâncare. După aceea îi dă bani drept răsplată lui Nazire pentru că l-a ajutat când era rănit. La conac se aude despre această ispravă, Demir vrea să-i pedepsească pe oameni dar Cengo îl potolește.

Fekeli face un plan de răzbunare. După ce anterior cumpărase un teren la Cukurova pe numele lui Yilmaz, acum îi cumpără o fabrică de prelucrare a bumbacului. Următorul pas este să plătească un anunț la ziarul local cu decesul său. Chiar în timp ce Demir descoperea că bunăstarea lui Yilmaz provine de la Fekeli, Hunkar citește anunțul de deces din ziar, apoi îi spune și lui Demir despre asta. El se enervează și îl numește pe Fekeli ucigașul tatălui său (rezultă că pentru acea crimă a stat el în pușcărie), deși mafiotul i-a spus lui Yilmaz că nu l-a ucis pe seniorul Adnan Yaman tocmai pentru că s-a gândit că are un copil de crescut.

Ma numesc Zuleyha episodul 9 rezumat

La bucătărie scandalul relației dintre Sebahattin și Gulten izbucnește. Fadik nu-și ține gura și îi spune lui Sanyie, iar aceasta, după ce o ia la rost pe Gulten, își dă seama că fata avea nevoie de doctor pentru Yilmaz, nu că ar fi fost o relație. Dar bârfele rămân. Sermin se tot interesează de Veli, ba și discută cu el la telefon (el - de la un telefon public mințind-o ca e la hotel și are o întâlnire de afaceri), află că stă în zona suburbană a Adanei și flirtul lor continuă.

Seara, are loc un eveniment la un restaurant de lux unde vine toată crema înaltei societăți din Adana. Zuleyha strălucește de frumusețe, Demir este foarte încântat, când apare Yilmaz, elegant îmbrăcat, ca proaspăt om de afaceri ce este. Toată familia Yaman îl vede, și el pe ei ....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 8 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 10 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet