luni, 19 mai 2014

Feriha episodul 53 rezumat





Feriha episodul 53 rezumat
Ruya se preface că nu știa că Emir este căsătorit. Feriha își aduce aminte de momentul când mobilul lui Emir a sunat și era apelul unei persoane doar cu inițiala R. După ce Ruya pleacă și cei doi intră în casă, Feriha începe să se certe cu Emir (din acest episod ea devine o cață perfectă, exact genul de femeie care după nuntă își transformă soțul într-o marionetă). Amândoi își fac probleme să nu afle Rîza, dar de fapt, ei sunt cei care nu știu că filmulețul circulă pe internet iar ziarul a fost citit de toată lumea. La facultate toată lumea știe și Feriha suportă comentariile celor din jur foarte greu.

Cansu stă de vorbă cu Halil iar acesta îi spune că el nu i-a făcut Ferihăi nici un rău. Cansu, imprudentă, îi dezvăluie că a vrut s-o omoare pe Feriha și atunci el începe să țipe că e vrăjitoare și vin câțiva asistenți să-l ia de acolo. Între timp, Sanem își savurează victoria, pentru că a reușit să pună mâna pe hotel, starea fiicei ei vitrege fiind de așa natură încât toate acțiunile hotelului și managementul sunt acum în mâinile ei.

 episodul următor: Feriha, 54

Feriha episodul 53 rezumat
Emir se mai întâlnește odată cu Ruya și Hulia și le cere să spună ce vor, ca să-l lase în pace, dar ele nu vor bani. Hulia apelează mai târziu la Aysun ca să încerce să-i bage în cap Ferihăi că între fiica sa și Emir ar fi fost o anumită relație, și nu doar o aventură de o noapte, apoi spune că în ideea de a evita scandalul, vor pleca în America și acolo va naște Ruya. Aysun are astfel ocazia să o mai jignească puțin pe nora ei, doar pentru că e o femeie simplă și nu provine din pătura socială a bogătașilor. Emir văzând că deranjează pe multă lume din jurul lor, inclusiv pe familia Ferihăi (Rîza nu mai vrea s-o primească în casă și nici nu vorbește cu ea) se gândește să-și cumpere o altă casă, dar constată că Unal i-a blocat cardurile și l-a lăsat fără bani. Intrigile Huliei continuă - o va trimite pe Ruya la Feriha să-i bage în cap ideea  unei legături și a unei iubiri dintre ea și Emir și să o mintă că Emir le-ar fi promis bani ca să tacă.

Hatice pândise momentul când Gulsum pleacă la școală și intră în casă în ideea de a face curățenie, dar Koray încearcă să scape de ea. Cu toate acestea, Hatice reușește să-i spună că își dă seama că nunta lor s-a făcut ca să salveze onoarea lui Gulsum, dar că el, Koray, n-ar trebui să-i facă soției lui nici un rău. Gulsum merge la Lara să schimbe hainele cumpărate de Seher, dar apare Hande care începe să o jignească pe Gulsum că toacă banii lui Koray.

Feriha episodul 53 rezumat
Episodul 53 se termină când Seher, care tot întreba de Emir, îi spune în față Ferihăi că soțul ei a plătit-o ca să-l țină departe pe Mehmet și că acum i-ar datora o mie de lire. Ferihăi aproape că nu-i vine să creadă ce aude, dar apare Emir și la insistențele obraznicei de Seher îi dă banii pe care îi avea în buzunar. În apartament, urmează o ceartă pentru că pe Feriha o deranjează faptul de a cumpăra oamenii cu bani, indiferent de motiv. Emir vrea să iasă afară de nervi, apoi, în dorința de a-l face să simtă o durere interioară și o revoltă la fel de mare ca a ei, îi spune că oare ce ar fi dacă rolurile s-ar schimba și cum s-ar simți el dacă i-ar spune că s-a culcat o noapte cu Levent? Emir o plesnește, Feriha iese din bloc, Rîza și Mehmet o văd, iar Emir aleargă după ea părându-i rău de gestul făcut ...



Ultimele episoade: 49, 50, 51, 52,

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.

duminică, 18 mai 2014

Nu inteleg ...





Nu înțeleg de ce unii nu se pot abține de la a vorbi/scrie într-un limbaj agresiv. Fără să fie provocați cu nimic, vreau sa zic. Nu înțeleg de ce unii își rezolvă propriile frustrări și eșecuri băgându-și organele cele mai gingașe pe forumuri, site-uri și bloguri, așa ca al meu. Oare obțin ceea ce-și doresc, ceea ce le-a fost luat? Înlocuiesc ei astfel, ceva ce n-au avut când erau mici - atenția părinților, de regulă - și își umplu golurile sufletului cu nervii, reacțiile negative și injuriile celorlalți? Cam așa s-ar părea.

De ce zic asta: păi pentru că de la o vreme cineva lasă tot felul de comentarii negative la adresa mea. Asta e clar, la adresa mea și uneori a blogului, adică tot către mine se îndreaptă Kalașnikovu'. De la o vreme, cineva îmi dă bip pe nr. de mobil de la București (indicativ 031...), asta de când am scris pe feisbuk că celălalt telefon era stricat și cei care vor să-mi lase mesaj să folosească numărul meu cel vechi. Cum se face că eu acel număr îl mai dau unora și altora, am crezut că persoana cu bip-ul de București e cineva din stratosfera blogosferei cu care am avut foarte recent niște divergențe și care se prostește și dă bip-uri la mișto (nu m-aș fi așteptat de la un tip spre patruj' de ani, dar mi-am zis că e mare Grădina). Totuși, nu. Nu era celebritatea în cauză.

Azi, văzând iar niște comentarii și încăpățânându-mă să-i caut IP-ul, când l-am dibuit toate s-au legat deodată. E Doru. Bou' de Doru. Cine altcineva ar putea, la cinș'cinci, de ani să dea bipuri, să posteze de la Chișinău (acolo are treburi din când în când) scriind despre cele sfinte, că normal nu a știut vorbi niciodată, să mă jignească în felurite moduri (nu prea multe, cum ziceam, bogăția stilistică nu-i tocmai preferința lui nr. 1). Și revin. Nu înțeleg cum de unii se cramponează de trecut chiar și după niște anișori. Nu înțeleg de ce oamenii de genul ăsta nu pricep că au o obsesie. Aș încerca să vorbesc pe limba ta, Dorule, deși asta presupune să mă dezbrac de caracter, și nu prea am cum, având în vedere că pe-aici mai intră și puștime.

Cu alte cuvinte, da, te obsedează persoana, mea, altfel nu mi-ai citi blogul, nu te-ar interesa ce scriu pe feisbuk, nu te-ai holba când mă vezi venind de la școală în taxi. Te-ai face că nu exist, așa cum fac și eu - cu excepția acestei postări. Și nu ai păstra legătura cu taică-meu. Aici e vina lui, dar n-am ce-i face, nu poate rezista când îi aduci pește gratis, deși tu speri că prin el poți ajunge la mine. Nu, nu poți. Și nici nu ai scrie ce scrii - vezi poza. Da' totuși, dacă acel cuvânt de patru litere, e ceea ce știm cu toții, aș zice că mama mea nu are barbă. Cu atât mai puțin pxxă. Ori ți-a scăpat un x? Ei, ce să faci, toți avem necazuri... așa-i când te-ncurci în prea mulți de x.......




Am auzit că ai fi bolnav, îmi pare rău să aud asta. Zice lumea că ieși cu scaune moi. Să-ți dau eu un sfat, că nu mă lasă inima să te știu în suferință: ia trei sticle de Limoncello, sparge-le și pisează-le bine, adaugă și câteva zeci de euro tăiate mărunt, fă un amestec omogen și bagă-ți-l în kur, băh! Ca să nu te mai kaci împrăștiat. Știu, leacul ăsta are mult mai multe ingrediente, dar eu uit, de la o vreme, uit rapid. Am scris doar esențialul.

Hai, pa, sănătate și să nu te mai prind pe blogul meu!

P.S. Cxxxă-i mă-ta !



vineri, 16 mai 2014

Casatoria lui Ibrahim Pasa, Pargalezul




Ibrahim pașa s-a căsătorit în luna mai 1524 iar nunta lui s-a desfășurat la Hipodrom și a durat două săptămâni. Sultanul Suleyman a participat la această nuntă, alături de alți demnitari invitați. Impresionați de pompa acestei nunți fără precedent în Imperiul Otoman al secolului al XVI-lea, mulți istorici moderni, începând cu Hammer, au presupus că soția lui Ibrahim din Parga a fost una dintre surorile lui Suleyman. Această supoziție a câștigat mulți adepți după a doua jumătate a secolului al XX-lea, când celebrul istoric turc Ismail Hakki Uzuncarșili a stabilit în Istoria Imperiului Otoman că numele acelei prințese era Hatice. De fapt, Uzuncarșili a publicat un articol în 1965 în care recunoaște că în lucrarea anterioară a greșit, și că soția lui Ibrahim Pașa nu era o prințesă otomană. El a demonstrat că soția Marelui Vizir a fost o anume Mushine care a construit o mică moschee în Istanbul cunoscută sub numele de Moscheea soției lui Ibrahim Pașa.

Un an mai târziu, adică în 1966, este descoperită o scrisoare de la soție către Ibrahim din Parga, semnată  Mushine. Cu toate acestea, în ciuda dovezilor, faptul că Ibrahim ar fi fost căsătorit cu Hatice are mulți adepți, care se bazează tot pe o scrisoare în care este menționat numele Hatice în legătură cu Ibrahim. Dar nu se spune cine este această femeie, ci faptul de a fi fost sora sultanului e o altă presupunere de-a istoricilor, datorită luxului în care trăia aceasta.

Traducere și adaptare a două pagini dintr-un document mai vast intitulat Mariagge of Ibrahim Pașa, de Erbu Turan, care se găsește pe internet sub formă de fișier .pdf, în limba engleză. Articolul are o vastă bibliografie și beneficiază de trimiteri și de citate acolo unde este cazul. (Notă de Oana D.)



Suleyman Magnificul episodul 120 rezumat






Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 120

 

Selim reușește să obțină explicit susținerea lui Suleyman ca guvernator al Manisei. Atmaca încearcă s-o omoare pe Mihrunisa, dar ea îi spune că e însărcinată. Sultana Fatma găsește camera secretă a lui Hurrem.



Suleyman Magnificul episodul 120 rezumat
Atmaca se întâlnește cu bărbatul cu glugă căruia îi spune că nu-i nevoie s-o ucidă pe Mihrunisa pt că tatăl ei este mort. Dar Piri Pașa crede că aceasta este singura soluție pentru ca nimeni să nu mai stea în calea succesiunii la tron a lui Mustafa. Suleyman îl consultă pe Rustem în privința lui Turgut pe care dorește să-l pună în locul amiralului Barbarossa. Bineînțeles că marele vizir îi găsește defecte imaginate de el și îl propune pe Sokollu. Sultanul îi cheamă pe amândoi și îi întreabă dacă vor urma calea lui Barbarossa. Turgut spune că negreșit va urma același drum cu fostul amiral, pe când Sokollu spune că va urma propriul său drum care va fi acela croit de sultan. Atunci Sokollu câștigă postul iar Rustem și Hurrem se bucură când aud vestea.

Baiazid și Huricihan găsesc o cale de a se întâlni în grădină și se sărută. Nurbanu jură credință lui Hurrem, dar aceasta o avertizează că și dacă va naște un băiat, va trebui să nu facă nici o greșeală pentru că altfel va ajunge înapoi de unde a plecat. Mai târziu Hurrem surprinde o convorbire dintre Rustem și Sokollu în care marele vizir îl minte pe noul amiral că el l-ar fi recomandat la sultana Hurrem și astfel a obținut postul respectiv. Atunci, sultana se destăinuie lui Sumbul și îi spune că nu mai are încredere în Rustem. Mihrunisa vorbește cu Atmaca și îi spune că trebuie să plece de-acum către Amasya. Acesta inițial se pregătește de plecare dar vrea să ia și un pumnal, la care ulterior renunță.

Suleyman Magnificul episodul 120 rezumat
Sumbul dezvăluie lui Cevher secretul camerei din care Hurrem ascultă ședințele de consiliu. Mihrimah își invită frații la cină și când apare Rustem îl îndepărtează dorind să stea doar cu frații ei, astfel supărându-și soțul. Selim la început nu vrea să onoreze invitația, dar Nurbanu îl convinge să meargă la sora lui. Prințul acceptă, dar insistă să meargă și ea cu el, prilej pentru Baiazid să-l ironizeze și să-i spună că a venit însoțit pt că îi este frică de el. Sokollu se întâlnește în secret cu sultana Fatma, care îi sugerează că n-ar trebui să asculte de Hurrem dacă vrea să-i fie și mai bine. Cevher are un coșmar în care i se arată că Sumbul este ucis de Yavuz. La cină, Selim și Baiazid se iau la harță, Mustafa intervine dar nu reușește să-i împace pe cei doi, iar la urmă Cihangir cade ....

Suleyman Magnificul episodul 120 rezumat
Mustafa reușește să-i despartă pe cei doi frați dar Selim se plânge că toată lumea îl invidiază pentru că el conduce Manisa, apoi îi spune lui Nurbanu că frații lui s-au coalizat împotriva lui. Își scoate inelul de guvernator dat de Suleyman și îl aruncă. Lokman îl informează pe sultan despre cele întâmplate, cu toate că frații nu doreau ca incidentul să ajungă la urechile acestuia. Cevher îi spune lui Yavuz despre camera secretă din care Hurrem ascultă ședințele de consiliu. Până la urmă vestea se răspândește și ajunge la urechile sultanei Fatma care se bucură și crede că dacă este adevărat, atunci înseamnă că acesta e sfârșitul lui Hurrem.

Selim are un coșmar în care i se arată cum el urmează să-și omoare frații, pe Mustafa și pe Baiazid, dar deodată apare Cihangir care îl înjunghie pe la spate cu un pumnal. Se trezește speriat și cere să-l vadă pe tatăl său având de gând să demisioneze de la Manisa. Nurbanu merge la Hurrem s-o anunțe despre această intenție, dar sultana nu crede că se va întâmpla așa ceva și nu acționează, totuși merge să discute cu Selim încercând să-l convingă că dacă el va demisiona, s-o omoare și pe ea, pentru că atunci va lăsa loc liber lui Mustafa. Selim îi cere sultanului demisia din sangeacul Manisa și să fie trimis în altă parte, dar Suleyman se simte ofensat de această cerere și îl întreabă dacă își dă seama ce spune și dacă știe valoarea a ceea ce el i-a oferit. Selim îi dezvăluie sultanului motivele pentru care vrea să demisioneze. În acest timp, sultana Fatma descoperă drumul către camera secretă.

Suleyman Magnificul episodul 120 rezumat
Hurrem îl acuză pe Mustafa că a creat animozități între frați, dar el îi răspunde că nu le-ar face nici un rău fraților lui, pentru că îi iubește, însă nu poate spune același lucru despre ea și Rustem față de care ar fi fără milă. Mihrunisa merge cu Atmaca prin pădure și ea îl întreabă încotro se îndreaptă. Atmaca imediat scoate un pumnal și i-l pune la gât, dar Mihrunisa nu se pierde cu firea ci îi atrage atenția că nu poate omorî un membru al dinastiei în acest fel, apoi îi spune că este însărcinată (copilul din pântecul ei fiind un membru al dinastiei). Fatma ajunge la camera secretă împreună cu Melek, servitoarea ei, și se bucură că Hurrem nu va avea ce să explice ca să se apere. Suleyman îi cheamă pe toți cei 3 băieți ai săi mai mari și pe Hurrem și le spune că Selim va rămâne la Manisa atâta vreme cât el, sultanul, va trăi, așa că fiecare să-și vadă de treburile lui, iar dacă cineva are ceva de spus, să o facă acum. Hurrem și Selim își zâmbesc, iar Mustafa și Baiazid se simt frustrați.

Suleyman Magnificul episodul 120 rezumat
Nurbanu îl sfătuiește pe Selim să nu mai bea, dar el îi răspunde că Suleyman îl susține, așa că acum este de neînvins. Baiazid și Hurrem au o discuție pe tema susținerii acesteia, iar Hurrem spune că doar a făcut asta ca să-l amenințe pe Mustafa, dar Baiazid nu se lasă dus de nas și îi răspunde că ar fi bine să fie toată lumea atât de sinceră ca fratele lui mai mare. Mustafa merge la sultana Fatma și se plânge că prin ceea ce a făcut sultanul e ca și cum l-ar fi desemnat succesor la tron pe Selim. Fatma este surprinsă, pentru că ea îl vede pe Selim drept un incapabil, dar că acum sunt alte lucruri mai importante de făcut, precum să-i spună lui Suleyman despre camera secretă a lui Hurrem.


sursa foto si text: Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED


Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


Ultimele episoade: 116, 117, 118, 119, Kanal D.



joi, 15 mai 2014

Suleyman Magnificul episodul 119 rezumat





Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 119

 

Mustafa se căsătorește cu Mihrunisa în mare discreție. Barbarossa moare. În locul lui este pus Sokollu care e susținut de Hurrem. În secret, Sokollu se sfătuiește și cu sultana Fatma. Sumbul îi spune lui Cevher despre camera de ascultare a sultanei Hurrem.



Suleyman Magnificul episodul 118 rezumat
Mihrunisa merge la Mahidevran să-i spună că deoarece nu vrea să-i cauzeze vreun rău lui Mustafa se vor căsători în secret. Mahidevran, care n-o vrea pe fată, răspunde că și așa tot i-ar face un rău, dar ea se apropie să-i spună un secret, și anume că Atmaca nu a fost trimis de tatăl ei să-l păzească pe prinț! Pe de altă parte, Atmaca îl sfătuiește pe prinț să fie mai precaut, pentru că acum, după ce l-a executat pe Ali aga, ienicerii nu-l mai au la inimă la fel de mult. Selim este informat că sultanul știe despre incidentul din piață și că a poruncit să fie aplicată legea. Selim auzind toate acestea crede că Baiazid i-a povestit tatălui lor despre cele întâmplate și trimite o scrisoare la capitală. Mai apoi, Mustafa Lala iarăși va ascunde scrisorile pentru stăpânul său, spunându-i că-i face un bine.

Încep fricțiunile dintre Rustem și Barbarossa odată ce acesta din urmă anunță că s-a vindecat și că e gata să se ia la bătaie cu orice persecutor și opresor. Dar în timp ce luase cuvântul în sala de consiliu, leșină și cade. Sumbul primește scrisoarea de la Manisa în care Selim îl acuză pe Baiazid de spionaj, și i-o dă lui Hurrem. Ea, furioasă că astfel de lucruri se petrec între copiii ei, arde scrisoarea apoi poruncește ca toate scrisorile de la copiii ei să fie aduse la ea, nu la Suleyman. 

Suleyman Magnificul episodul 118 rezumat
Mahidevran, după cele dezvăluite de către Mihrunisa, acceptă nunta și se află în camera ceremoniei de cununie să asiste. Mustafa se bucură că mama lui este acolo, chiar dacă la început n-o dorea pe fiica lui Barbarossa de noră. Baiazid vine în secret la palat ca s-o vadă pe Huricihan, dar de fapt se întâlnește cu mama lui, datorită unui complex de împrejurări. Ea îi interzice să se mai vadă cu Huricihan și îi spune că cine știe ce ar face Suleyman dacă ar auzi. Atunci intră Afife care spre uluiala tuturor anunță că Baiazid este chemat la sultan. Huricihan plânge crezând că din cauza ei acum Baiazid va avea probleme. Într-adevăr, Suleyman este foarte nervos și îl amenință pe prinț că îl va trimite în cel mai îndepărtat sangeac, ca să nu mai îndrăznească să vină în capitală neanunțat. Cum toată lumea îl ceartă, se înfurie și Baiazid și îi spune lui Hurrem că și așa sultanul îl trimite în exil, deci ea și iubitul ei fiu de la Manisa pot să stea liniștiți. În toiul încurcăturii, Huricihan primește îngăduință să intre la sultan și vrea să-i ceară iertare în numele lui Baiazid, apoi îi arată un jurnal pe care îl are cu ea. Suleyman este copleșit de durere, pentru că acel jurnal fusese al lui Ibrahim. Huricihan îi spune că ea nu crede că moartea tatălui ei a fost ordonată de sultan, și apoi îi dă jurnalul drept cadou, pentru că așa crede ea că se cuvine.....

Suleyman Magnificul episodul 119 rezumat
Suleyman îl cheamă pe Matrakcî ca să-i spună că l-a mințit și că astfel mai pierde un om de încredere, dar că va folosi alte metode ca să afle ceea ce se întâmplă. Atmaca se întâlnește cu bărbatul cu glugă și acesta din urmă îl ceartă că n-a împiedicat nunta lui Mustafa, apoi îl pune să facă tot posibilul să scape de Mihrunisa. Bayazid i se plânge tatălui său că mereu a trăit în umbra fraților săi mai mari în timp ce se plimbă prin grădinile palatului. La un moment dat apare Rustem și le dă cumplita veste că Barbarossa a murit. Suleyman este înmărmurit de durere și în camera lui, jelește. Scoate dintr-o cutie jurnalul lui Ibrahim și îl desface încet. Citește ultimele cuvinte scrise ... trece o noapte iar dimineața i se pare că nu mai poate respira și iese pe terasă, copleșit de durere.

Suleyman Magnificul episodul 119 rezumat
Femeile s-au adunat în harem și jelesc moartea amiralului. Lui Nurbanu nu-i convine faptul că Valeria are copil cu sultanul mai ales că Valeria își bate joc de ea când are ocazia și își arată superioritatea, că ea este favorita sultanului, pe când Nurbanu e doar favorită de prinț. Mai încolo, Hurrem cu Mihrimah stau de vorbă pe șoptite și Hurrem decide că trebuie pus în fruntea flotei imperiale cineva de-al lor, nu tot pe unul ca Barbarossa. Fatma și Mahidevran se gândesc cum să-l influențeze pe Suleyman să-l numească în locul rămas liber pe Turgut Reis. Baiazid, Cihangir și Selim stau și ei de vorbă dar imediat se iscă tensiuni, pentru că Baiazid face o aluzie la întâmplarea din piață, de la Manisa, iar Selim se înfurie și îl acuză de spionaj. Mustafa și Cighangir intervin și îl roagă pe Selim să fie mai responsabil, dar el îi trimite pe amândoi să se uite în oglindă să vadă că nici unul nu e perfect. Suleyman, trist, observă scena de pe terasă.

Fahrie, pusă de Hurrem, o ține pe Huricihan într-o aripă a palatului opusă aceleia unde stau prinții Cihangir și Baiazid. Atamaca și Yavuz îi prezintă Mihrunisei condoleanțele în timp ce primul își aduce aminte că bărbatul misterios a spus că trebuie să scape de ea. În timp ce sultanul vorbește cu Piri Reis și cu Turgut Reis în vederea ocupării postului de lider al flotei imperiale, Rustem află că Hurrem îl preferă pe Sokollu, ceea ce este surprinzător, el știind că sultanul nici gând nu are să-l pună pe acesta comandant al corăbiilor sale.  Hurrem încearcă să-i facă pe Selim și pe Baiazid să se împace, dar fără succes.


sursa foto si text: Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED


Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


Ultimele episoade: 115, 116, 117, 118, Kanal D.