sâmbătă, 22 iunie 2013

Iffet ep. 15

Serpil
Cemil este dus la poliție, dar după cât se pare, nu în legătură cu violul. Ahmet a renunțat la denunț, gândindu-se că-i face un rău fiicei sale și mai ales că-l supără pe Ali Ihsan care nu ar merita asta.
Iffet merge acasă unde apare tatăl ei, care o dojenește aspru pentru dualitatea în care trăia, și-i smulge pandantivul de aur cu numele Iffet (= castitate) de la gât, spunându-i că nu-și merită numele.

for the English version of Iffet click here: Iffet English translated summaries


Betul este din ce în ce mai îngândurată referitor la violul petrecut cu ceva timp în urmă și merge la Serpil să încerce să o întrebe anumite lucruri legate de întâmplarea de la nunta ei. Astfel, Betul află că tot ceea ce îi spusese mama ei era adevărat. Serpil nu se arată foarte bucuroasă de vizită, mai ales că Iffet trebuia să vină la ea, dar o primește. După un timp apare și Iffet, iar între cele două se iscă o discuție presărată cu lacrimi de ambele părți, Betul cerându-și iertare pentru felul cum s-a purtat cu ea în trecut, până când începe o ploaie.

Nil și Cemil
Sub aceiași stropi, Nil plânge și ea pentru că Cemil - care se afla în mașină cu avocata Yasemin - nu-i răspunde. Însă până la urmă Cemil, deși stătea de vorbă cu Ali în biroul acestuia, vorbește cu ea și apoi merge să o întâlnească. Are loc o altă scenă lacrimogenă, în care Nil îi mărturisește lui Cemil că-l iubește foarte mult, însă de data asta Cemil evită să spună același lucru și încearcă s-o facă să înțeleagă că ar trebui să renunțe unul la celălalt. Când ajung la vilă, Nil încearcă să-l sărute iar el se retrage brusc motivând că i-ar putea vedea Iffet. Nil își dă seama că totul este doar o stratagemă, și că Cemil nu vrea să se apropie prea mult de ea din cauza lui Iffet. Ba chiar începe să bănuiască faptul că ar fi fost ceva între ei mai demult. Scena este urmărită pe furiș de Emine, care se afla pe afară, pândind de după colțul vilei.

episodul următor: Iffet, 16

Betul se hotărăște să facă o schimbare radicală în relația ei cu Cemil și mama lui, mergând la un avocat să înceapă demersurile pentru divorț, și atunci ia toate hainele lui, pozele de la nuntă și alte amintiri și le dă foc în mijlocul grădinii din spatele casei, sub privirile părinților ei care nu înțeleg ce se întâmplă cu ea. Când apare soacră-sa, pur și simplu o dă afară în stradă, să tremure. Femeia îl sună pe Cemil și, după o încercare ratată de a o convinge pe Betul să-i lase înăuntru, presărată cu replici spuse la ureche și printre dinți, iar după ce Betul îi spune că a intentat divorț, cei doi merg la casa închiriată de Cemil. Trece o noapte în care Feride doarme pe un pat, învelită cu o pătură și cu haina lui Cemil, iar el adoarme pe jos, ghemuit și zgribulit.

Feride și Cemil
Dilek începe să se poarte mai frumos cu Iffet, dar în același timp se apropie de Yasmine și încearcă s-o determine să vrea să-l cucerească pe Ali Ihsan.

Ali află de relația lui Cemil cu fiica sa, și o ceartă pe aceasta spunându-i că Cemil este șoferul lui, cum poate ea să-l iubească, la care Nil îi amintește că el însuși s-a însurat cu propria servitoare, apoi îi spune lui taică-său că mai bine s-ar întreba ce a fost între Cemil și Iffet mai bine decât să o dădăcească pe ea. Erhan și Dilek aud discuția, vin în cameră, la timp ca să-l oprească pe Ali s-o bată pe Nil. Iffet plânge. Conflictul se aplanează, dar Nil își face bagajele și pleacă la atelier. A doua zi Cemil își ia și el porția de la Ali care după ce îl ceartă zdravăn îi spune să plece, concediindu-l, pentru că a sedus-o pe fiica sa. Cemil merge apoi la Nil și are loc o despărțire între ei doi.

Gulin vine la biroul lui Ali să-și seară iertare și să-i spună de aventura cu Erhan, dar Ali o dă afară, apoi merge în secție și-l pălmuiește pe Erhan, după care, într-o criză de nervi, răvășește totul în biroul său. Tocmai intră Iffet, care nu înțelege ce se petrece, iar Ali o lămurește că s-a săturat ca toată lumea din jurul lui, în care avea încredere l-a trădat: Emre, Gulin, Erhan, Cemil...  Iffet ajunge acasă foarte supărată și îi destăinuie motivul supărării sale lui Saime.

Iffet
Nimet merge la noua școală unde este ochită de un coleg de clasă foarte frumușel, dar și luată în râs de colegul acestuia. Deocamdată din cauza propriei prezentări, și pentru că spune că tatăl ei este măcelar, colegii râd de ea. La sfârșitul orelor, la poarta școlii o așteaptă Ahmet, dar ea se întoarce și pleacă pe alt drum când îl zărește. Ajunge rapid acasă și minte că nu au mai făcut ultima oră și că ajunsese de mult.

Nil vorbește la telefon cu Cemil, este foarte amețită și apoi cade inertă, din cauza unei supradoze. Cemil vine într-un suflet, sparge ușa, o ia în brațe și o pune sub duș cu apă rece unde Nil se trezește.

Iffet crezând că ea este cauza problemelor lui Ali, îi scrie o lungă scrisoare cu mărturisiri, îi lasă inelul de logodnă și verigheta, și pleacă. Episodul se termină pe fondul unei melodii triste, în care mai toate personajele principale plâng: Ali cu scrisoarea și inelul în mână, Iffet mergând singură prin noapte, Cemil ținând-o în brațe pe Nil, adormită. Singura mulțumită, pe moment este Nil.

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube



vineri, 21 iunie 2013

Sondaj



Pentru că am fost mulțumită de serviciile poll-ului de data trecută realizat pe
site-ul vorbeo.com, astăzi, și timp de o lună de azi încolo, vă rog să răspundeți la întrebarea "Ce vârstă aveți?"  Mi se pare important de știut cam care este segmentul de vârstă al cititorilor blogului meu. La următoarea postare voi pune sondajul în bara din dreapta.

Vă mulțumesc!

(P.S. mai jos, rezultatele sondajului de data trecută)

update, iunie 2016: site-ul vorbeo nu mai exista, din pacate.

Reamintesc cititorilor mei ca la data acestui sondaj categoria 11-19 ani era cea mai numeroasa.

marți, 18 iunie 2013

Iffet, ep. 14

Soția lui Omer, Beril, îl sună pe Emre și acesta o informează că Ali Ihsan a scăpat pentru că avea alibi. Deci, se pare că Emre nu era atât de loial. Emre o sfătuiește pe Beril să plece pentru o vreme, dar ea nu acceptă decât dacă Emre îi dă partea ei de bani. Apoi acesta merge acasă la ea și o amenință cu pistolul, foarte probabil omorând-o (asta nu se arată în episod). După aceea îi cere lui Ali să se întâlnească într-un parking acoperit, unde, chipurile, ar trebui să discute cu Beril și încearcă să-l omoare, dar Cemil, care tocmai parcase mașina, îi vede și se năpustește asupra lui. După o scurtă luptă, Cemil îi răsucește mâna cu pistolul în așa fel încât Emre își descarcă arma chiar în propria inimă. La scurt timp după această întâmplare, Ali Ihsan îi dă lui Cemil un cec cu o sumă importantă, drept răsplată pentru că i-a salvat viața. Cemil refuză cecul, însă pt că Ali insistă, ia hârtia. Imediat urmează o discuție cu Iffet, și, ca să-i demonstreze că nu banii îl interesează, rupe bucățele cecul în fața ei, care nu se lasă impresionată de gest.

episodul următor: Iffet, episodul 15


Cemil îl vizitează pe Ersin căruia îi mărturisește că o iubește foarte mult pe Iffet. În acest timp îl sună Nil, dar el nu îi răspunde, și de altfel, în acest episod el o ocolește pe Nil cât se poate. După ce de nervi, că nu poate să o aibă pe Iffet, sparge un pahar, pleacă spre casă unde Feride se îmbolnăvise pt că mama lui Betul oprea apa caldă când aceasta făcea duș. Când Cemil aude așa ceva, se repede la boiler și-l face bucăți.

Nimet este supărată pe tatăl ei și nu vrea să mai iasă din cameră. Mai vorbește cu Iffet la telefon și într-o zi ea vine să-și ia sora din casă. Dar pe drum Ahmet, care era la cumpărături le vede, și începe o ceartă în stradă, la care lumea se adună ca la circ. Ahmet nu mai reușește să o lovească pe Iffet, așa cum îi fusese primul impuls, se potolește, și până la urmă o ia pe Nimet înapoi, spunând că este fiica lui și el trebuie să aibă grijă de ea. Fata este încă supărată, iar Ahmet ca s-o îmbuneze, îi cumpără haine noi, pe care Nimet le sfâșie cu cuțitul, așa cum făcuse tatăl ei cu hainele cumpărate de Iffet. Atunci Ahmet merge la vilă, dar acolo vorbește doar cu Saime, pentru că Iffet nu este acasă. E cât pe ce să-l vadă pe Cemil, însă Saime salvează situația. A doua zi, când Ali Ihsan vine în vizită la ei, luându-l pe Cemil de șofer, adevărul nu mai poate fi ascuns și Ahmet face din nou o criză de nervi și pleacă să reclame violul fiicei lui la poliție.

Erhan încearcă să o vadă pe Gulin, care nu se mai trezește din băutură. Când într-una din încercări, ajunge în dormitorul ei, plin de sticle goale și lucruri răvășite, Gulin, amețită, aruncă în el cu ce-i vine în mâini și îl alungă, vorbind aiurea despre cum a întârziat ea la propria nuntă.

Cemil achită o sumă de bani pentru casa pe care Iffet dorise să o închirieze și ia cheile, din care una îi dă și lui Iffet, sperând că se vor întâlni acolo, în secret. Dar ei vizitează casa pe rând, Cemil într-o seară, Iffet a doua zi, fiecare amintindu-și cu durere în suflet de ceea ce trăiseră amândoi. 

Betul suportă tot mai greu comportamentul lui Cemil și prezența soacrei sale, Feride. La un moment dat, într-o seară, Cemil adormise și o visa pe Iffet, iar Betul se așează tandră, lângă el. Când îl trezește, acesta rostește numele lui Iffet. Într-o zi are o discuție aprinsă cu mama ei din care îi spune că Cemil a violat-o pe Iffet. Betul rememorează ceea ce se întâmplase la nunta lui Serpil si Feyyaz și pune niște lucruri cap la cap.

Episodul se termină cu un filtru de poliție pe șoseaua către vila lui Ali, Cemil fiind oprit de către polițiști.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com

Suleyman Magnificul, ep. 68 (69, dupa Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 68

În care Hurrem își dă seama că nu Nadia era favorita sultanului și în care Iskander Celebi este executat.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3ep. 69 


Hatice este mirată de apariția lui Nigar pe care o credea departe și se întreabă cum de Hurrem poate să protejeze pe cineva care i-a făcut atât de mult rău. Este și mai uluită să afle că Hurrem chiar o protejează pe Nigar și că pare a fi de partea ei. Hatice vrea să înțeleagă de ce Hurrem o urăște, iar sultana îi spune că nu este vina ei, că Hatice a început totul. Apoi o provoacă din nou amintind de Ibrahim, care s-ar putea îndrăgosti iar de odaliscă la venirea din Persia. Nigar o întreabă pe Hurrem dacă i-a acordat protecție ca să se răzbune pe Hatice cu ajutorul ei. Hurrem neagă. Hatice și Mahidevran insistă ca Nigar să plece. Odalisca are o scurtă întrevedere cu Sumbul, care este nevoit să-i explice că acum el e de partea sultanei pt că ea are cea mai mare influență în palat.


Rustem Pașa, omul lui Hurrem, o informează pe aceasta despre aroganța lui Ibrahim și despre faptul că el își spune sultan. Hurrem conchide că Ibrahim este propriul său dușman. Sumbul îi aduce un mesaj de la Suleyman, în prezența lui Firuze, și când îl citește crede inițial că era pentru ea, dar vede că numele persoanei căruia îi era destinat fusese șters și își dă seama că mesajul era pentru noua favorită a sultanului și că aceasta nu putea fi Nadia, ci o cu totul altă kadînă. Mesajul fusese trimis special la Hurrem de către Hatice, ca să-și bată joc de ea. După ce Hatice o umilește, Hurrem arde mesajul și izbucnește în plâns, pândită de după ușă de Firuze care regretă că scrisoarea adresată ei dispare în flăcări. Gulșah încearcă să afle de la Fatma cine este favorita, însă nu reușește, în schimb aude o discuție purtată în grădini, între Firuze și Hatice din care rezultă cine este Firuze și ce relație are cu Suleyman. Dar este imprudentă și Hatice o vede spionând apoi ordonă să fie închisă.  În închisoare, Gulșah o întâlnește pe Nigar și îi spune ei despre Firuze și sultan, în speranța că va putea să o informeze mai departe pe Hurrem.

Iskander se enervează când vede că sunt executați ofițeri otomani din ordinul lui Ibrahim și că acesta îi aduce unele acuzații de mită. Când apare Suleyman în tabără, îl vede pe Ibrahim purtând armura pe care i-o trimisese el și îi spune că doar acea armură nu va face din el un sultan. Marele Vizir răspunde prin a da vina pe Iskander pentru eșecul acțiunilor otomane, pentru că în loc să meargă la Tabriz, au fost nevoiți să se îndrepte spre Bagdad, mișcare care s-a dovedit a fi greșită. Suleyman încearcă să judece corect lucrurile, și îl dojenește și pe Iskander, care nu uită să menționeze despre titulatura pe care și-o arogă Pașa, pentru că își depășește atribuțiile și dă vina pe vizir pentru propriile greșeli. Sultanul le cere perșilor să se predea. Discută din nou cu Ibrahim și îi cere să nu-i ascundă nimic pentru că asta nu-l face mai puternic., ci mai laș. Îl întreabă de ce i-a trădat încrederea lui Hatice și îi spune că ar trebui să fie mulțumit că ea nu dorește divorțul. După un nou eșec militar și încă o acuzație de sustragere de fonduri adusă lui Iskender de către Ibrahim, Suleyman poruncește să se adune curtea marțială care să-l judece pe general. Atunci, Ibrahim, pentru a fi sigur de rezultat șantajează un pașă să depună mărturie împotriva lui Iskander, iar acesta urmează să fie executat. După ce evenimentul are loc, Suleyman visează că generalul îl dojenea și îl întreba de ce nu a întrerupt execuția dacă știa că este nevinovat, după care încerca să-l sugrume cu fâșia de material de la turban. Se trezește speriat și își jură că Ibrahim va plăti scump dacă l-a determinat pe el, suveranul, să omoare oameni nevinovați.

Episodul se termină cu Gulșah căutând un pumnal ascuns după o cărămidă din zid, care apoi pleacă în noapte către camera lui Hatice, cu gândul de a o omorî, așa cum a zis Nigar, tăindu-i venele ca să pară sinucidere.





Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".

sursa foto: capturi video de pe youtube.

duminică, 16 iunie 2013

Blogul meu in casa noua

Știu că nu se prea cunoaște, dar am hotărât azi să despart cele două bloguri ale mele, care erau două în unul până acum: cel personal, by Oana D., și cel de față. Până azi la prânz primul redirecționa aici. Dar pentru că - surprinzător! pentru mine - acela are PR 2 și cred ca va lua PR 3 în această vară, iar pulberea de stele este abia la început pe drumul rankurilor google, și pentru că subiectele se pot împărți în două mari categorii, personale-profesionale, și hobby-uri, de-acum, blogul personal ( care va avea si planuri de lecție, teste, alea-alea, mai ales pe engleză dar și pe geografie) va rămâne separat de acesta cu filme, seriale, cărți (pagina există, dar nu e publicată momentan), călătorii.

De pe acest blog vor dispărea paginile de umor, amintiri și cârcoteli (stele verzi), de pe celălalt au dispărut deja paginile și postările despre filme, seriale, călătorii.
Din păcate strămutarea mi-a adus și ștergerea a vreo 130 de comentarii, cele ale paginilor. Le am, nu asta e problema, le-am salvat într-un fișier complet pe hard, dar cum le pun la loc?!? :D  O să văd eu. Le voi pune la loc chiar de-ar fi să le copiez pe fiecare cu toate datele într-o nouă serie de comentarii anonime puse de mine, cu semnătura fiecăruia.

Însă o mare nedumerire am: ce fac cu advertorialele? Oare ce dorește un comerciant: să aibă linkuri pe un site cu PR bun, sau pe un site cu trafic? Pentru că deocamdată, și PR și trafic, nu se poate :))

Voi ce ați dori, dacă ați avea ceva de vânzare pe un site și v-ați face reclamă pe bloguri prin postările-advertorial?



sâmbătă, 15 iunie 2013

Rebecca: Hitchcock, 1940

Rebecca, ecranizare după romanul omonim al autoarei Daphne du Maurier, publicat în 1938, ar fi fost un excelent film polițist dacă nu era o dramă gotic-romantică mai presus de orice. Iar asta nu s-ar fi datorat maestrului peliculelor de suspans, Alfred Hitchcock, ci romanului însuși.

Un domn bogat, între două vârste, Maxim de Winter (Lawrence Olivier), se recăsătorește în pripă cu o fată frumoasă de condiție modestă (Joan Fontaine), pentru a uita de moartea în condiții suspecte a primei sale soții. Filmul, ca și cartea, merge pe firul poveștii Rebeccăi prin intermediul acestei tinere, nenumite altfel decât my darling, my dear, sau pur și simplu dna Winter. Privită atât ca un personaj nesemnificativ, dar în prezența căruia se petrece toată acțiunea, cât și ca vocea și ochiul autoarei/regizorului, tânăra doamnă de Winter descoperă treptat o altă realitate despre soțul cunoscut într-un Monte Carlo aflat într-o veșnică vacanță. La Manderley, conacul care-i va fi casă, lucrurile stau cu totul altfel decât în luxosul și superficialul Monte Carlo. Conacul este bântuit de amintirea Rebeccăi, fosta doamnă de Winter, care, deși fizic nu mai există, predomină încă în viața celor din jur ca un veritabil personaj principal.

Servitorii lui de Winter nu văd în noua lui soție o doamnă, ci mai degrabă o fetișcană timidă pusă să joace un rol nepotrivit. Dintre toți, dna Danvers, cea care are grijă de casă, pare de-a dreptul paranoică, obsedată de personalitatea Rebeccăi și inflexibilă la schimbări. Pentru ea, nimeni nu o poate înlocui pe Rebecca, și astfel, oricine ar dori să-i ia locul ar trebui să moară. Așa încât nu mai este decât un pas până la a o manipula psihic pe cea de-a doua soție a lui Max, și de a încerca s-o facă să se sinucidă.

Treptat Rebecca se dezvăluie. Din umbra măreață și amenințătoare pe care o aruncă amintirea ei la începutul filmului, cețurile se risipesc și adevărul despre ea iese la lumină: Rebecca era o femeie de o moralitate inexistentă, cu o viață erotică extrem de bogată, avea inclusiv o relație cu propriul său văr, iar mariajul dintre ea și Maxim este un contract nescris: aparența de doamnă în public contra libertatea ei sexuală.

Când ea îi spune lui Max că așteaptă un copil de la Favell, vărul ei, Max se enervează și îi dă o palmă. Rebecca se dezechilibrează și cade cu capul de colțul unei mese din marmură. La scurt timp, moare. Acest aproape-final este un compromis făcut de producătorul David O. Selznick cutumelor americane care spun că un soț nu-și poate omorî partenerul de viață fără să-și cunoască pedeapsa. Romanul este cu mult mai explicit: Max pur și simplu își împușcă nevasta. După care pleacă pe mare cu cadavrul, răstoarnă barca și face ca totul să pară un accident stupid. Însă corpul Rebeccăi nu este găsit imediat, astfel că avea să fie înmormântată o altă femeie în locul ei. Barca și cadavrul ies la suprafață tocmai după cea de-a doua căsătorie a lui Max, tulburând liniștea tuturor.

Și pentru că trebuia să se termine frumos, anchetatorii, deși îl suspectează pe Max de crimă, în frunte cu antipaticul de Favell, ajung la medicul ginecolog al Rebeccăi care se vede nevoit să le dezvăluie tuturor că femeia avea cancer și că plănuia să se sinucidă.
Deci... cazul se clasează ca fiind sinucidere, iar Max poate trăi fericit cu cea de-a doua soție în tot restul zilelor sale. Fericire pe care dna Danvers, un personaj recreat de Hitchcock și făcut să semene, fie și aluziv, cu bisexuala scriitoare Daphne du Maurier, nu o suportă. Atunci incendiază Manderley-ul, pierind în flăcări odată cu el, pentru ca nimeni, în afară de Rebecca, să nu mai poată fi fericit acolo.

Suspansul hithcockian e prezent în atmosfera filmului, în privirile personajelor, în jocul de lumini și umbre specific filmelor alb-negru. Este primul film al regizorului pe tărâm american. Nu e o capodoperă, dar e un film bine făcut, care prefigurează geniul regizoral al tânărului Alfred. Dacă mai punem la socoteală că scenariul original i-a fost respins de Selznick care voia o replică cinematografică foarte apropiată de roman, este și mai de înțeles de ce tușele de mister nu sunt la mare înălțime, de ce Joan Fontaine e pe alocuri ștearsă iar Lawrence Olivier face un rol de fiecare zi.

Totuși e un film de văzut. Este un film de referință în cinematografie și în ciuda minusurilor, povestea Rebeccăi este captivantă chiar și azi, la circa 65 de ani de la lansarea ei.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!










vineri, 14 iunie 2013

Iffet, ep. 13

Bun găsit consumatorilor de seriale turcești!

Astăzi nu am prea multe să vă spun despre acest episod din Iffet. Sunt două acțiuni, mari și late, în tot episodul.

Prima acțiune: Ali Ihsan este învinuit de omor în legătură cu Omer Ataman, fostul soț al lui Dilek, crimă de care îl acuză Beril, soția lui Omer. Ali este reținut pentru cercetări și dus la secția de poliție, în celulă, apoi într-o cameră de anchetă ca pe vremea naziștilor. Anchetatorul îi pune lui Ali câteva întrebări, dacă avea vreun motiv să-l elimine pe Omer, ori dacă l-a amenințat vreodată cu ceva, și încearcă să-l facă pe Ali Ihsan să mărturisească spunând că oricum el a făcut crima pt că a existat un martor ocular. Ali susține că totul este o minciună, dar își amintește de secvența în care îi dă doi pumni zdraveni lui Omer, la prezentarea de costume de baie a firmei.

Își dă seama că poate fi ușor acuzat datorită acelui episod agresiv și în mod insistent nu colaborează cu anchetatorul decât dacă i se aduce un avocat. Până la urmă este adusă o avocată, Yasemin, și Ali acceptă să discute cu ea, deși anchetatorul se pare că le ascultă conversația. Pe holul secției de poliție Erhan, Dilek și Emre așteaptă rezultatul anchetei care durează. La un moment dat apare soția lui Omer și aproape că are loc o altercație între ea și Dilek, care abia acum află că Omer era însurat.


A doua acțiune: Cemil reușește s-o răpească pe Iffet și o duce cu mașina la casa de vacanță a lui Ali, care se află într-o zonă izolată. Imediat ce o leagă, apar la ușă niște jandarmi, îmbrăcați în uniforme de camuflaj și Cemil este nevoit să le dea drumul în casă. Află de la aceștia că Ali Ihsan este arestat, ceea ce îl bucură, pt că astfel crede că Iffet va pica mai ușor în mâinile lui. Iffet este ascunsă și are o bandă adezivă pe gură, așa că nu este auzită scâncind. Jandarmii nu găsesc ceea ce caută și pleacă. Iffet este eliberată din legători, și se arată cooperantă, pentru că oricum, nu se poate împotrivi și nu are ce să facă, pe moment, împotriva lui Cemil.

La un moment dat el este sunat de Nil care îl roagă să vină la secție, pentru că că Ali are alibi în persoana lui Cemil, cu care fusese la o plimbare cu mașina la ora crimei, dar el nu ia în seamă disperarea fetei, ba dimpotrivă, nu are nici un interes să-l susțină pe Ali Ihsan. După un timp de conversație cu Iffet, se hotărăște să meargă să cumpere ceva de mâncare și o leagă înapoi, de scaun, dând drumul la radio ca să nu se plictisească până avea să se întoarcă. În mașină, Cemil deschide radioul la același post și astfel amândoi aud când se difuzează știrile că Ali Ihsan a fost reținut și acuzat de crimă. Iffet începe să se gândească la un plan și reușește să taie banda de la mâini cu diamantul inelului de logodnă, eliberându-se. Cemil vine înapoi cu un buchet de flori și o sacoșă cu mâncare și găsind scaunul gol, rămâne pe gânduri câteva momente, îndeajuns pentru ca Iffet să-i dea cu o tigaie în cap. Când se trezește din leșin, coboară și o vede pe Iffet în mașină. Aceasta îl somează să meargă la poliție și să depună mărturie în favoarea lui Ali Ihsan și îl amenință cu o pușcă de vânătoare pe care o luase din casă.

Până la urmă Iffet și Cemil ajung la secția de poliție unde el îl ajută pe Ali să scape de acuzație, mai ales că fuseseră filmați de o cameră dintr-o intersecție, unde au oprit pt a discuta cu un alt șofer. Episodul se termină cu o convorbire telefonică între Beril și Emre, care cel puțin deocamdată, pune sub semnul întrebării loialitatea lui Emre față de șeful său.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com