marți, 15 aprilie 2014

Feriha episodul 44 rezumat





Feriha episodul 44 rezumat
Polițiștii trag la rândul lor în brațul lui Halil apoi îl arestează. Feriha și Emir sunt luați cu tărgile și duși la spital. Dincolo, la bloc, Koray o ia pe Gulsum din ștreangul făcut ad-hoc și o duce la spital împreună cu Seher căreia îi spune că Gulsum a vrut să se sinucidă. După ce își revine, Gulsum va purta un bandaj special la gât, iar Seher, ca să o ajute, va spune tuturor că a căzut pe scări în vâltoarea generală datorată plecării celorlalți la casa unde era sechestrată Feriha.

episodul următor: Feriha, 45

Feriha episodul 44 rezumat
Feriha este investigată la spital și după o zi i se dă drumul acasă pentru că nu are nimic, dar Emir mai trebuie să rămână puțin timp în spital pentru că este rănit la braț. Întâmplarea prilejuiește noi discuții: Unal și Aysun, care se întoarce de urgență de la Paris, își aruncă reciproc vina de a nu-și cunoaște suficient fiul și de a nu fi lângă el când era în mare pericol. Mehmet și Rîza încep să bănuiască o iubire între Emir și Feriha, dar din cauza tradițiilor în care au fost crescuți, nu pot accepta așa ceva. Deși toți cei care știu adevărul (Seher, Levent) îl sfătuiesc, cel puțin pe Mehmet, să lase lucrurile așa cum sunt, pentru că important este, la urma urmei, faptul că Feriha e vie și nevătămată, el nu își află liniștea și vrea să afle de ce Halil nu l-a sunat pe el, de exemplu, ci pe Emir, și de ce este Emir implicat în toată povestea asta. Rîza, deși nu vorbește niciodată explicit, își dă seama ce se petrece, dar preferă să nu se mai bage, știindu-se vinovat că a vrut s-o mărite pe fiica lui cu forța cu Halil. Aysun, la rândul ei, se supără pe Emir când acesta revine în apartamentul nr. 10 și înțelege că el s-a împăcat cu Feriha și vor fi împreună.

Feriha episodul 44 rezumat
Povestea celor doi îndrăgostiți trece în plan secund când Hatice ascultă la ușă ce-i povestește Gulsum Ferihăi, și când înțelege că fiica ei și-a pierdut virginitatea în urma unei beții prostești, deschide ușa și o bate pe Gulsum, plângând spasmodic. Feriha încearcă s-o liniștească, iar în vacarmul general, Gulsum primește un sms de la Koray să iasă în parc. Acesta discutase cu Emir și înțelesese cât de importantă este pentru o fată de la țară puritatea ei fizică și, ca ea să nu plătească o greșeală mult prea scump, se hotărăște s-o ceară de soție. Exact asta și face când se întâlnesc în parc, și chiar în acel moment Mehmet iese cu un cuțit să-l omoare pe Koray. Toată trupă aleargă după el: Hatice, Feriha, Seher, Emir și Rîza. Emir îi oprește mâna înarmată în timp ce Gulsum îi anunță pe toți că problema s-a rezolvat, se va căsători cu Koray.

Feriha episodul 44 rezumat
Acum trebuie digerată noua veste. Koray își dă viața peste cap și își îngroapă iubirea pentru Hande, ca să salveze onoarea unei fete. Părinții lui Koray nici nu vor să audă de Gulsum, abia catadicsește mama lui să vină la oficierea cununiei și va fi foarte supărată pe fiul ei pentru gestul făcut. Toată lumea își dă seama că e o nuntă făcută din datorie, doar Gulsum nu pare să observe acest lucru și se amăgește că probabil Koray o iubește. Episodul 44 se termină cu oficierea cununiei celor doi, la care vine și Hande, anunțată de prietenul Larei. Hande, începe să strige la Koray cum de i-a putut face una ca asta, apoi la toată lumea că nu știe pe cine trebuie să felicite pentru o asemenea lovitură.

Feriha episodul 44 rezumat
Acțiuni secundare în episodul 44:
- din cauză că are treburi acasă, Mehmet nu se mai duce o perioadă la serviciu și pierde slujba.
- Feriha și Emir se întâlnesc în apartament la el și abia așteaptă să se sărute și să vorbească. (e una dintre cele mai frumoase scene de dragoste din serial, cred !)
- Cansu este uimită să afle că în timp ce ea se perpelea neștiind unde se află Emir, el voia s-o salveze pe Feriha din mâinile nebunului de Halil. Cu toate acestea Emir îi mai spune odată că nu vrea s-o vadă, din cauză că nu a anunțat la poliție despre răpire.
- Lara și Bulent se lovesc literalmente unul de altul mergând pe stradă, apoi constată surprinși că locuiesc în același bloc.

Feriha episodul 44 rezumat


Ultimele episoade: 4041, 42 , 43,


sursa foto: capturi video de pe dizicafe.net

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.



luni, 14 aprilie 2014

Feriha episodul 43 rezumat





Feriha episodul 43 rezumat
Emir nu adoarme imediat ce Halil îi injectează somniferul, ci are loc o scurtă luptă, după care Emir încearcă s-o dezlege pe Feriha dar atunci somniferul își face efectul. Când se trezește, este legat la picioarele patului iar Halil încearcă să-l facă să sufere. Cum Emir nu ține cont de nimic și dacă are ocazia, îl lovește pe Halil, acesta la un moment dat se gândește să-l omoare cu o sapă de grădină. Feriha îl salvează spunându-i fostului ei logodnic că dacă îl omoară pe Emir cine va mai fi torturat văzând fericirea lor. De altfel Halil inventează tot felul de torturi pentru Emir, se plimbă cu lama unui cuțit pe fața lui, îi topește plastic pe piept, etc., în dorința de a-i demonstra că Feriha este a lui și că el, Emir, i-o va da din voință proprie pe Feriha lui Halil. (Trebuie să recunosc că ideile de aici sunt mult mai morbide și mai agresive psihic decât acelea din scena similară a serialului Iffet, când Ali Ihsan îi răpește pe Cemil și Iffet și-i torturează o noapte sub amenințarea cu moartea.) 

episodul următor: Feriha, 44

Feriha episodul 43 rezumat
La bloc deocamdată nu se știe ce-i cu Emir. Apare Unal la ușa fiului său dar crede că este doar supărat și nu vrea să vadă pe nimeni, așa cum a mai făcut și alte dăți. Cansu observă că și mașina lui lipsește din parcare, dar crede inițial că ar putea fi la școală. Sanem discută cu Nevbahar din nou despre subiectul Feriha și Levent, dar pe Nevbahar n-o interesează viața personală a fiului ei. Bulent observă că este ceva între fratele său și Sanem, mai ales că aceasta lasă intenționat cheile apartamentului la Nevbahar. Bulent, ca să-i strice jocul, i le duce imediat, ba chiar îi descuie și ușa pe care Sanem se prefăcea că n-o poate descuia.

Feriha episodul 43 rezumat
La un moment dat Cansu își dă seama că Emir a dispărut, dar nimeni nu o ascultă. Unal, Hande, Sanem, toți par să nu le pese de Emir și nu se gândesc nici o clipă că Cansu ar putea avea dreptate în ceea ce crede că s-ar fi întâmplat. Într-o seară merge să mai sune la apartamentul 10 în speranța că Emir a revenit acasă, dar adoarme la ușa lui Emir și acolo o găsește Rîza dimineața. Doar Levent își dă seama că Cansu are dreptate, dar nici acesta nu găsește înțelegere la Unal, căruia nu-i pasă dacă fiul lui o pățește din cauza unei fete sărace.

Feriha episodul 43 rezumat
Halil își urmărește în continuare scopul, deși finalul urmărit de el este încă neclar. Într-o dimineață îi găsește pe cei doi adormiți unul cu capul spre celălalt și se enervează maxim, așa că va urma un fel de nuntă, cu el și Feriha îmbrăcați mire și mireasă iar Emir urmând să joace rolul judecătorului. Totul desfășurându-se sub amenințarea pistolului. Între timp apare acasă proprietarul casei, care este împușcat fără rezerve de către Halil. Feriha când vede atâta sânge rece, înțelege că acest joc se poate sfârși tragic pentru ea și Emir.

Feriha episodul 43 rezumat
În acest timp însă, Emir reușește să se descalțe pe neobservate și să scape de sforile de la picioare, iar Feriha îl pune pe Halil s-o dezlege la mâini ca să poată semna actul de căsătorie. Apoi e rândul lui Emir să spună că trebuie să poată și el să semneze. Halil nu are încotro și îi dezleagă pe amândoi, iar Emir sare la bătaie luându-l prin surprindere. Feriha îi dezleagă pe femeie și pe copil și îi ajută să iasă din casă cerându-le să cheme poliția. Halil reușește din nou să-i sedeze pe cei doi, însă pentru scurt timp, pentru că folosise aproape toate sedativele pe care le luase din spital. Până la urmă femeia sună la Mehmet, iar Feriha găsește telefonul lui Emir (aruncat sub o masă și pus pe silent, în speranța că poliția îi va găsi după semnalul emis de telefonul mobil) și vorbește cu Seher spunându-i unde se află.

În sfârșit, apar mașinile de poliție, ambulanțele, iar Emir reușește s-o scoată pe Feriha în brațe sub privirile uimite ale lui Rîza și Mehmet care nu înțeleg ce caută vecinul lor acolo. Halil își joacă ultima carte și, strigând "tu n-ai să mi-o iei pe Feriha!", trage un glonte spre Emir care cade în genunchi. Astfel se termină episodul 43. După plecarea familiei Yilmaz spre casa în care cei doi îndrăgostiți erau sechestrați, Gulsum, rămasă acasă, ia cheile de la apartamentul 10 și urcă pe scări. Imediat vine și Koray, îngrijorat de lipsa prietenului său, care găsind cheile în ușă crede că Emir este acasă și intră în apartament unde o găsește pe Gulsum spânzurată în dormitorul unde s-a consumat iubirea dintre ei doi.


Ultimele episoade: 394041, 42,

sursa foto: capturi video de pe dizicafe.net

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.




duminică, 13 aprilie 2014

Yaman episoadele 13 si 14 rezumat





  Yaman episodul 13 rezumat


Yaman episoadele 13 si 14 rezumat
Tan este la spitalul de boli psihice, sedat, acum toată lumea este liniștită; mai târziu la televizor se va arăta cum criminalul în serie a fost prins și și-a recunoscut crimele. Cu toate acestea, Eylul nu este sigură că Tan ar fi nevinovat. Mira îi declară lui Yaman sentimentele, iar acesta, nefiind obișnuit cu așa ceva, îi mulțumește. Ulterior Mert va râde de el pentru așa fel de răspuns și-l va încuraja să-i spună și el același lucru, pentru că "te iubesc" poți spune în mii de alte feluri. Sude devine partenera de afaceri a lui Asîm cu 80% din participație. Faruk locuiește la hotel iar Sude este hotărâtă să divorțeze și îl ia pe Selim drept avocat. La o cină în 3, Asîm îi propune lui Sedef să lucreze la firmă, apoi are loc un schimb dur de replici între aceasta și iubita lui Asîm, pentru că Sedef nu consideră că era necesară prezența ei.

Sude, în dorința de a o determina pe Mira să se apropie din nou de Orkun, organizează un weekend la ski unde, fără să afle Mira, îi cheamă și pe Orkun cu mama acestuia. Yaman ar vrea și el să petreacă weekendul cu Mira, dar deocamdată nu are cum, așa că va merge la lucru, într-un loc nou unde s-a angajat. Ender este geloasă pe Reyhan Arsen, avocata cu care colaborează Selim. Ea nu recunoaște acest lucru, ci spune că nu crede că are intenții bune în ceea ce privește afacerea tatălui ei și că urmărește altceva. Că tot vine vorba de afacere, Selim îi povestește soției lui că Asîm a falsificat niște acte, ceea ce Ender nu crede și promite să afle care este adevărul. Când ajunge la serviciu, cere unui angajat de-al ei să-i facă o copie a documentului despre care vorbea Selim, sub pretextul că l-a rătăcit. Asîm pregătește terenul pentru niște schimbări importante pe care are de gând să le facă, și vorbește cu Ender despre faptul că Sedef a avut o viață grea mereu și că ar trebui sprijinită de cei apropiați. Pe parcursul acestei conversații între tată și fiică, angajatul respectiv vine cu plicul și copia cerută.

Yaman episoadele 13 si 14 rezumat
Selim merge la închisoare să-l viziteze pe Kenan și astfel află că Hasan era omul lui Turunc Nadir, iar tatăl lui Yaman nu ar fi mort. În Tozludere apare din Germania de la facultate, Leyla, fosta iubită a lui Yaman. Astfel, Leyla este pusă la curent cu noutățile din viața lui și va dori să-l întâlnească, mai ales că vede pe contul lui de facebook poze cu el și cu Mira. Selim are o întrevedere cu Asîm și îl somează să le predea lor terenul, sau ... va scoate la lumină adevărul, apoi îi înmânează copia dată de Ender. Asîm rămâne uimit și își amintește momentul când angajatul lui Ender i-a adus plicul bej. Urmează să se răzbune chiar pe fiica lui, dar pe moment îl dă afară pe Selim din birou. Ender și Selim se pregătesc să plece în weekend. Mira reușește s-o convingă pe Sude să schimbe ziua plecării la ski, tocmai ca să fie și ea cu Mert și Yaman care organizează un party, fiind singuri acasă. Dar Mira, văzându-l pe Orkun la feribotul cu care trebuia să plece într-o stațiune montană, va face cale întoarsă deși Sude strigă ca disperata după fiică-sa.

Leyla îl așteaptă pe Yaman la facultate și este văzut de Eylul care și face cunoștință cu fata aflând astfel cine este. Imediat o sună pe Mira și o informează despre ce face Yaman, iar aceasta sună la rândul ei ca să-l întrebe detalii despre Leyla. Cum pentru Mira lucrurile s-au schimbat, se duce acasă la Yaman și îi pregătește cina, făcându-i o surpriză.

  Yaman episodul 14 rezumat


Yaman episoadele 13 si 14 rezumat
Acum toată lumea își petrece weekendul. Mert învață cu Tugce, dar apoi va organiza o mică petrecere acasă, Mira stă de vorbă cu Yaman, Sude și Beren sunt la ski cu Orkun și Yasemin, Ender și Selim sunt în Antalia. Yaman își amintește că Leyla i-a spus de Ayșe că este însărcinată în 4 luni și își dă seama că nu ar putea fi copilul fratelui său. Nevin cântă la restaurant, apoi, când intră la cabină să se demachieze, Hasan vede pe masă un coș cu portocale, despre care crede că a fost trimis de Turunc Nadir. Selim, deși se află în timpul său liber, nu întrerupe investigațiile și află că tatăl lui Yaman trăiește într-adevăr și se ascunde sub alt nume, dar se află la Istanbul și nu în Antalia, așa cum fusese informat inițial.

Mert se lasă sărutat de Tugce care îi declară că-l iubește și că e geloasă pe Eylul. El, simțindu-se vinovat, îi povestește acesteia cele întâmplate cerându-și scuze și crezând că acum prietenia lor este terminată. De fapt, Eylul își dă seama că și ea este geloasă și că a început să-l iubească pe Mert.

Sedef merge într-un club deocheat unde se amețește și începe să danseze lasciv la bară dezbrăcându-se, astfel că se stârnește scandal. Cineva o filmează cu telefonul mobil. Este luată din club de poliție, dar cum nu are actele la ea, Mert și Yaman trebuie să vină s-o recunoască. Ajunși acasă Yaman îi ține o predică despre cum ar trebui ea să se schimbe, să se respecte și să nu mai decadă. Sedef îi promite lui Mert că de mâine va fi o altă persoană. Noaptea Mert visează că toate fetele de la facultate, puse de Eylul, vin să-l sărute. Se trezește brusc și coboară la parter unde Sedef plânge și bea. Nevin și Hasan merg acasă unde găsesc alt coș cu portocale. De data asta amândoi se sperie iar Hasan cheamă poliția.

Yaman se întâlnește cu Ayșe care recunoaște că poartă copilul lui Giray și care îi spune că tatăl ei a alungat-o din casă. Îi cere s-o ajute cu ceva bani pentru avort, pentru că nu are încotro și timpul este scurt sau să facă ceva pentru a-l convinge pe Giray s-o ia de nevastă. Yaman nu promite nimic sigur. Ulterior reiese că totul fusese pus la cale de Leyla.

Selim și Ender privesc la televizor ultimele știri: Asîm a renunțat la terenul și afacerea necurată, iar acțiunile afacerilor lui curente cresc. Selim se bucură că totul a ieșit cu mult mai bine decât se aștepta. Însă bătrânul Asîm nu mai este interesat de mult doar de câștigul financiar. El acum vrea să se răzbune și îi convoacă pe toți duminică dimineața la biroul său. 
Sedef stă de vorbă cu Mira și o minte că a vrut doar să-și încerce norocul cu Faruk, pentru că era îndrăgostită de el din tinerețe, dar acesta nu i-a răspuns avansurilor ei. Minciuna e menită s-o determine pe Mira să discute cu tatăl ei și să nu-l mai culpabilizeze atât. Discuția are efectul scontat și Mira acceptă o întâlnire cu Faruk.
Yaman se duce la locul unde lucrează Giray și-l determină să se însoare cu Ayșe. Giray lucrează într-un service auto ilegal unde noaptea colegii de serviciu fură mașini pe care apoi le dezmembrează până dimineața și vând componentele. Însă Yaman nu știe acest lucru și mai târziu (în alt episod) va fi arestat doar pentru că se afla în zonă.

Yaman episoadele 13 si 14 rezumat
Acasă la Selim e mare petrecere. Eylul a mai adus prieteni, Mira face de mâncare la bucătărie iar băieții fac grătar afară. După ce musafirii pleacă, Eylul merge în dormitorul lui Mert să-i arate desenele făcute de el, apoi adorm amândoi unul în brațele celuilalt. Mira și Yaman mai stau de vorbă puțin, după care Mira pleacă acasă la ea. Dimineață, Selim și Ender sosesc ca să fie prezenți la convocarea făcută de Asîm, despre care nu știu amânunte. Acasă nimeni nu a făcut curat, Selim îl găsește pe Mert dormind cu Eylul, iar Ender merge la Yaman însă el e plecat la noul său serviciu. Cei doi soți hotărăsc să plece imediat, și lasă vorbă portarului să nu le spună băieților că au venit acasă și au trecut pe acolo. La închisoare Kenan are un musafir misterios ...


sursă foto: facebook

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.