Back to the future

Regia: Steven Spielberg.
Un film marca Spielberg nu e niciodata prea ușurel sau de doi lei vechi. Asa ca, instalata în pat și cu laptopul în brate m-am delectat cu Marty și Doc care călătoresc în timp mai ceva decât merg eu pana la chioșcul de la blocul de alături sa-mi iau beţigaşe de curăţat urechile.

Am văzut cum Marty devine dintr-un adolescent răzgâiat un tânăr care începe să găsească soluţii la problemele deloc ușoare ale modificării viitorului; a propriului lui viitor. Cum skateboardul devine ceva extrem de util în a scăpa de niște derbedei, gorilele liceului și bătăușii cartierului, din mijlocul de transport de acasă spre scoală și retur, care era înainte de a ști ca o călătorie în timp este posibila.

Trecem peste amănuntul ca o mașină a timpului nu e chiar un automobil cu nuş ce brizbrizuri care lasă dâre de foc când face saltul temporal, dar se potriveşte în peisajul general al filmului.
Mi-ar fi plăcut să vad ceva mai bine dezvoltată teoria paradoxurilor saltului în timp: Marty cand revine, vrea sa-l salveze pe Doc de la moarte si setează ceasul cu 10 minute mai devreme. fără sa-si dea seama, introduce modificări fundamentale în viitor, si ajunge acolo exact in toiul luptei cu teroristii libieni, si se vede pe el însuși. Pentru ca mai apoi sa constate ca el nu mai era fiul lui McFly ci al prietenilor lor de familie. iar Mall-ul nu se mai cheamă La doi pini ci La pinul singuratic.

Mi-ar fi placut sa vad ceva din teoria universurilor paralele si a ceea ce unii paranormali numesc lazile de gunoi: se spune ca exista de fapt mai multe posibilitati, mai multe Pamanturi si Universuri identice, ca pe un fel de frecvenţe diferite. Alegerile noastre fac ca doar una din acele posibilitati sa devina reale cu adevarat, restul posibilitatilor fiind date la gunoi. Nu stiu câtă bază are povestea asta, dar imi place cum suna, desi matematic sau statistic, sunt o infinitate de posibilitati viitoare ale Universului nostru.

Dar poate ca as cere prea mult de la un regizor si de la niste producatori care au drept scop profitul. Lucru normal si firesc, o casa de filme este in primul rand o afacere, deci ea face bani în primul rând, nu filme. Filmele sunt pe locul doi.

Asa ca o sa ma asez iar pe pat, si in seara asta sau în alta, cu laptopul in brate, si o sa ma uit la episodul doi, sa vedem ce probleme vor avea copiii lui Marty in viitor, acolo unde nu e nevoie de strazi pentru ca vehiculele zboara pe coridoare aeriene. Ca-n filme, nu?

articolul a fost scris în 2009 si a fost postat pe un alt blog.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles

Începem ziua a cincea din circuitul nostru odihniți și nerăbdători să vedem Versailles-ul. Înainte de prânz ajungem în micul orășel cu același nume, într-o parcare imensă. Îmi iau mai multe repere ca să găsesc autocarul la întoarcere și fac slalom printre câțiva negri senegalezi (ne zice ghida) care au diverse suveniruri de vânzare. Grupul nostru ajunge la coadă la bilete. Avem la dispoziție cca 90 de minute cu totul. În curte, mai multe cozi șerpuiesc în meandre strânse și ne întrebăm oare cât avem de stat până să intrăm efectiv în palat. Stând cuminți la rând, aflăm că fiecare parte de castel are preț de vizită separat. Doar palatul principal, costă 15 euro. Grădinile, încă 7, Micul Trianon, încă 10 euro, Marele Trianon+palatul+grădinile = 35 de euro. Sunt fel de fel de combinații de vizitat, timp să ai. Din păcate, asta e exact ceea ce noi nu prea avem. Iau bilet numai pt palatul principal, pt că pe pereții sălilor în care înaintăm către casa de bilete scrie că grădinile se vizitează gratuit. De fapt nu e adevărat. Poate că la pachetul de vizită complet, grădinile or fi gratis, dar așa, costă. Oricum mă gândesc că nu știu dacă am timp să văd grădinile.

Iau biletul și fug spre restul grupului care se ceartă cu câțiva negri la una dintre intrările în palat. Știind că avem timp puțin la dispoziție, o parte a grupului încearcă să-i convingă pe paznici că trebuie să intrăm cu prioritate, fără să mai stăm la imensele cozi. Senegalezii, nimic!! Bouges pas și bouges pas (:)) adică să nu mișcăm). Mă duc resemnată undeva pe la jumătatea unei cozi în spatele unui cuplu austriac sau german. Coada înaintează relativ greu, eu sunt cu ochii pe ceas. Trec vreo douăzeci de minute. Mai am o jumătate de oră și trebuie să alerg la autocar. Deja de o oră stau la cozi. În sfârșit ajung în palat. Mai sunt 20-25 de minute. În zece minute trec prin câteva săli. Sala oglinzilor n-o găsesc. Apartamentele doamnelor nu le pot vedea, un paznic mă îndrumă înapoi către intrarea la bilete. Nu înțeleg. Poate pe acolo e și intrarea în aripa apartamentelor doamnelor, dar nu mai stau să parlamentez cu senegalezul. Cea mai neplăcută surpriză este că acești negri, deși provin din fostele colonii franceze, nu vorbesc o franceză standard (de engleză nu mai zic, abia mormăie câteva cuvinte uzuale) și nu te poți înțelege ușor cu ei. Nu e numai senzația mea, mai mulți colegi de călătorie spun același lucru, și unii dintre ei știu franceză bine de tot. Mă mulțumesc cu cele câteva săli de la parter și cu un colț din grădini, pe care îl poți vedea din curtea palatului.

Caut o toaletă, nu găsesc. Alerg spre autocar. Din fericire, suntem doar vreo 3-4 turiști și șoferii. Înseamnă că se mai întârzie un pic, îmi zic destinsă că pot merge la un bar să caut toaleta. Sigur că la un bar intru, dar precum știam de mai demult, francezii, cel puțin, nu te lasă să le folosești toaletele dacă nu comanzi ceva. Îi dau 2 euro negresei de la tejghea - atât costă o cafea - și cobor în grabă scările până la subsol. Când revin ea mă așteaptă cu cafeaua pusă, dar îi spun zâmbind larg că este a ei, eu trebuie să fug la autocar. Râde bucuroasă, zice și mersi, madame! iar eu mă îndrept către negrii cu suveniruri de unde iau câte ceva pentru cei dragi de acasă. Cel mai bun preț îl obțin la brelocurile cu turnul Eiffel, 1 euro 5 bucăți. Apare poliția și negrii dispar instantaneu, unul aruncând marfa într-un canal. Probabil că știe el vreo metodă de a și-o recupera după ce pleacă polițaii de-acolo.

După vreun sfert de oră plecăm din nou către Paris, unde aveam să vizităm orașul până spre miezul nopții. Însă Versailles-ul rămâne un vis pe care vreau să-l mai visez odată, mai pe îndelete, cine știe, poate chiar vara viitoare. Dar să vă spun povestea.

Versailles-ul a fost la începuturi un domeniu care aparținea familiei florentine Gondi. Regele Ludovic al XIII-lea vizitează domeniul și construiește acolo o casă de vânătoare pe la 1624. După opt ani reușește să cumpere domeniul de la proprietari și începe să lărgească clădirea deja făcută. Dar succesorul său, Ludovic al XIV-lea, Regele-Soare, monarh absolut, este acela care transformă totul în palatul grandios, rafinat și elegant de astăzi. În 1682 Ludovic-Soare își stabilește reședința regală la Versailles, plecând de la Luvru, pe care îl dedică păstrării colecțiilor de artă. Cum construcția a noi palate pe acel domeniu și decorarea continuă a celui principal cerea o investiție masivă, iar visteria Franței nu o putea asigura, ministrul de finanțe, Colbert, este nevoit să se gândească la o nouă modalitate de a face bani. Astfel iau naștere manufacturile regale aparținând familiei Gobelin, unde se vor țese celebrele tapiserii în punct de goblen, meșteșug de lux care revigorează visteria regală și care avea să reprezinte o sursă principală de venituri pentru finanțarea extinderii complexului de palate de la Versailles.

La palat au mai avut reședința și următorii doi regi, Ludovic al XV-lea și al XVI-lea. Ultimul se mută pentru scurt timp, între 1715-1722 la Vincennes apoi la Paris, pentru a reveni la Versailles în cele din urmă. Cea mai importantă modificare adusă de el palatului este redecorarea apartamentelor reginei.

După 1830, când pe tron se afla regele Ludovic-Filip I, Versailles-ul devine pentru prima dată muzeu - de istorie a Franței. Iar astăzi este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franței și ale lumii, un loc unde îți dorești mereu să revii, pentru că de fiecare dată mai rămâne ceva neexplorat sau pe care nu l-ai contemplat îndeajuns.

Pentru alte articole dedicate acestei excursii vizitați linkul excursie Paris-Coasta de Azur

Suleyman Magnificul episodul 132 rezumat

Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 132 (122+123 turcesc)

Mihrimah îi ia lui Mustafa sigiliul cu care va fi sigilată o scrisoare ticluită de Rustem pentru șahul Persiei. Intriga este bine gândită și Suleyman cade în plasa ei.

Următorul rezumat: Suleyman Magnificul episodul 133

Rustem se duce la Suleyman și-i spune că perșii au invadat teritoriile otomane și le-au pârjolit. Suleyman, credul, se enervează și promite să-i pedepsească pe perși. În Amasya, Atmaca îl informează pe Mustafa că Rustem încearcă să creeze un pretext de război cu perșii. În acest timp Mihrimah e singură în biroul lui Mustafa și îi ia sigiliul. Când Mustafa revine, Mihrimah mai schimbă două vorbe cu el apoi pleacă lăsând sigiliul la locul lui, pe neobservate. Rustem scrie o scrisoare către șahul Persiei, Tahmasp, semnând în numele lui Mustafa, cum că Suleyman vrea război împotriva lui și că el, Mustafa, nu este de acord și ar vrea să-l detroneze, dar asta se poate numai dacă ei doi se aliază împotriva lui Suleyman. Hurrem este sigură că Tahmasp va crede că mesajul este real, iar Rustem spune că această scrisoare va însemna sfârșitul lui Mustafa.

Suleyman, în grădină, privește sutele de furnici de pe un trunchi de copac. Astrologul curții prevestește o eclipsă care va aduce mari nenorociri. Suleyman se gândește cum ar putea salva copacul de furnici, fără să le omoare pe acestea. Hurrem abia așteaptă ca planul ei și al lui Rustem să fie pus în aplicare până la capăt și să scape de Mustafa, la fel cum a scăpat și de Ibrahim. Rustem, la rândul său, este nerăbdător să apară răspunsul șahului Persiei la scrisoarea scrisă de el în numele prințului. Vorbind cu Jal, Rustem presimte că mesajul lui va schimba istoria lumii. Astrologul curții cere o audiență la sultan să-i spună despre cele ce vor veni. Suleyman stă liniștit, considerând că asta e voia Domnului, dar poruncește să nu se răspândească prevestirile astrologului pentru ca lumea să nu intre în panică. Cei care conspiră împotriva lui Mustafa țin sfat, iar Hurrem judecă la rece lucrurile și spune că dacă sultanul va crede tot acest matrapazlîc, pedeapsa pentru fiul său ar trebui să fie execuția. Selim dorește să revină în capitală ca regent.

În Amasya se discută despre războiul fără rost în care sultanul este târât de Rustem. Mustafa se plânge lui Atmaca și Yahia că sultanul nu-l va mai numi regent pentru că nu mai are încredere în el. Atmaca ar vrea să discute cu Piri Reis, ceea ce Mustafa nu aprobă. Baiazid și el speră să devină regent, dar Lala îi spulberă speranțele. Huricihan se străduiește să rămână însărcinată inclusiv prin metode magice, dar Baiazid o asigură că el o iubește așa cum este. La Topkapî, Cihangir vorbește cu Mihrimah și îi spune că presimte că se întâmplă ceva în palat, pentru că prea multă încredere de sine afișează Hurrem. Apoi observă că Rustem a provocat un război inutil dar se comportă ca și cum ar avea ceva important de obținut din asta. La urmă, Cihangir concluzionează că dacă i se întâmplă ceva rău lui Mustafa, responsabili vor fi Rustem și Hurrem. Mihrimah, care știe ce jocuri fac cei doi, se miră de ce fratele ei ține atât de mult la Mustafa, iar Cihangir spune că fratele lui vitreg e singurul care nu se uită la el ca la un ciudat.

Kara Ahmed, viitorul soț al sultanei Fatma, îl informează pe Suleyman că există o organizație numită Prietenii Prințului Mustafa care va avea în curând o întrunire. Sultanul se întreabă de ce fiul lui menține o organizație ilegală și periculoasă. Kara se oferă să afle dacă prințul știe de existența acestei organizații. Ienicerii îl găsesc mort pe un coleg de-al lor - care mai devreme se plânsese lui Rustem de lipsa hranei. Astfel ei încep să fie pe față împotriva Marelui Vizir și chiar plănuiesc să intre în cortul lui cu forța. Însă doar șeful ienicerilor intră la Rustem și minte că soldații comentează despre faptul că nimic rău nu s-ar fi întâmplat dacă era Mustafa acolo. Rustem imediat îi scrie sultanului despre acest fapt, că nu poate menține controlul armatei din cauză că ienicerii sunt mult prea devotați lui Mustafa.

Piri Reis se întâlnește cu Kara Ahmed și discută cum să facă să scape de Rustem și de dușmanii lui Mustafa cât mai curând, apoi Piri vorbește despre faptul că Mustafa nu este de acord cu faptul că au format această organizație. În scurt timp Suleyman este pe deplin informat despre cele întâmplate de către Kara Ahmed. Sultanul îl cheamă pe amiral la el și îl anunță că este transferat în flota Indiilor. Piri Reis protestează spunând că este bătrân, dar Suleyman îi spune să-și facă bagajele. Sokollu i va spune lui Hurrem că el a împiedicat execuția amiralului și că l-a sfătuit pe sultan să-l transfere departe de capitală și i-a spus că așa ar trebui procedat și cu alți demnitari implicați în organizație.

Fatma se întâlnește cu Kara Ahmed și cu toate că este plăcut impresionată de aparența fizică a acestuia, îi spune că sultanul a încurajat această nuntă și că altfel, ea nu s-ar mai mărita. La Amasya Mustafa pleacă la vânătoare cu fiul lui, Mehmet, deși Mihrunisa îl sfătuiește să nu plece pt că a avut un vis urât. La palat Hurrem discută cu Cihangir și îi spune că știe că urmărește tot ce mișcă legat de Mustafa, dar prințul răspunde că nici nu e greu să-ți dai seama că se întâmplă ceva, din moment ce mai mulți pași cu funcții au fost îndepărtați din capitală. Hurrem îl pune la punct pe tânăr spunându-i că nu e bine să știi prea multe. Mai târziu Hurrem stă de vorbă cu Suleyman în fața trunchiului de copac invadat de furnici și îi spune că surorile lui Tahmasp l-ar fi vizitat pe Mustafa la Amasya, dar sultanul o sfătuiește să nu mai creadă în zvonuri. Atmaca află că organizația a fost deconspirată și că toți membrii ei au fost trimiși departe de capitală și că trădătorul a fost Kara Ahmed din moment ce numai el a rămas alături de sultan. Atmaca face schimb de informații cu Cihangir.

Tahmasp trimite răspuns către Mustafa, dar acesta ajunge în mâinile lui Jal care duce scrisoarea la fratele lui Rustem. Pentru ca mesajul să fie văzut de cât mai multă lume, este adus la Sinan care va merge la palatul lui Mihrimah unde-i dă scrisoarea lui Hurrem, pentru ca ea să-o predea soțului ei. Hurrem îi dă scrisoarea lui Sokollu iar acesta o aduce la sultan când Hurrem era împreună cu el, în cabinet, la o cafea.

sursa foto si text: Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte episoade din acest serial

vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade: 128, 129, 130, 131, Kanal D.