Se afișează postările cu eticheta fatmagul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fatmagul. Afișați toate postările

duminică, 15 februarie 2015

Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10



Episodul 6

Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10
Kerim se trezește imediat și o dezarmează pe Fatmagul apoi o întreabă de ce îi face asta că el nu s-a legat de ea în acea noapte, că vina lui e că nu i-a oprit pe ceilalți să abuzeze de ea. Recentul viol asupra lui Fatmagul, chiar dacă pare rezolvat, schimbă totul în micul sat de lângă Izmir.

Reșat, tatăl lui Selim, află că în ziarele de scandal a apărut știrea despre viol și încearcă să facă presiuni pentru ca totul să se dezmintă și să nu mai apară alte informații.

Meltem, la rândul ei, nu știe ce să creadă despre Selim, logodnicul ei, și se ceartă, el amenințând cu despărțirea dacă ea crede despre el că e un violator. Reșat se inflamează auzind convorbirea telefonică dintre ei, pentru că el avea nevoie de această căsătorie pentru afacerile sale, dat fiind că viitorul său cuscru e parlamentar.
Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10
Mustafa insistă să afle adevărul și îl somează pe avocat să-i spună totul, dar acesta îl sfătuiește să nu se bage în bucluc și să lase lucrurile așa cum sunt, din moment ce la mijloc e numele Yașaran, adică al unei familii cu relații și cu mulți bani.

Meryem, mama adoptivă a lui Kerim, este izolată de către comunitate, care crede că fiul ei este vinovat, și i se pune în vedere că oricum nimeni nu va mai vorbi cu ea și nu va mai cumpăra leacuri de la ea și că ar fi mai bine să plece amândoi de acolo pentru totdeauna. Din nefericire, naivă fiind, spune peste tot în gura mare că familia Yașaran vrea să mușamalizeze toată treaba și că Selim e de vină pentru ceea ce s-a petrecut pe plajă.


Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10
Fratele lui Fatmagul, Rahmi, cu soția, Mukaddes și cu Murat, băiatul lor, pleacă și ei către Istanbul sperând să fie ajutați de Kerim să-și găsească un rost. Fatmagul speră ca rudele ei s-o scape de Kerim, dar când se văd față în față, înțelege că ei n-au venit acolo s-o ajute pe ea. Pe de altă parte Vural își amintește că prietenul lor, Kerim, nu a luat parte la viol și spune asta cunoscuților lui. Într-o seară, involuntar, o aude pe Leman, mama lui, vorbind la telefon cu un necunoscut (Munir, avocatul care s-a ocupat de caz) și își dă seama că maică-sa are un amant.

Meltem și Selim se împacă dar ea simte că povestea spusă de cei trei prieteni la început e șubredă și intuiește că ceea ce scriu ziarele este adevărat. Apoi, unul din oamenii din sat, prieten cu Meryem, care știe adevărul, face un accident de mașină și moare. Meryem este convinsă că mașina a fost lucrată de Reșat și iarăși spune asta la poliție, dar nimeni n-o ascultă și i se spune că-i obsedată de familia Yașaran. Mustafa se hotărăște să plece la Istanbul, și în urma sa, Meryem, văzând că nu mai e nimeni de partea ei, îl sună pe Kerim și-și anunță venirea în marele oraș.

Episodul 7

 
Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10
Pe drum, în autocar, Mustafa cunoaște o tânără frumoasă și îndrăzneață, Asude, care vine să se așeze lângă el ca să aibă cu cine sta de vorbă. Ulterior se va dovedi că ea este o prostituată, dar Mustafa va afla destul de târziu acest amănunt.

Kerim merge la o persoană de contact din Istanbul cerând ajutor cu locuința, iar acesta le oferă ceva potrivit doar pentru el și Fatmagul, dar acum pe capul lor e și familia fratelui ei, iar pe seară și Meryem ajunge în oraș. Apoi aflăm că și Reșat are o amantă, care îl tot presează să divorțeze iar el îi amintește că imperiul financiar pe care l-a creat i se datorează soției lui, Perihan. Vural cade într-un soi de depresie, amestecată cu muzică dată la maxim și whisky.

Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10
Kerim, Fatmagul și ceilalți trei se instalează în căsuța modestă apoi află că Mustafa e pornit înspre Istanbul. Fatmagul se bucură când o aude pe cumnata sa, Mukaddes, temându-se de Mustafa și plănuind să se despartă de ea și de Kerim.

Erdogan o curtează pe amanta lui Reșat și vine într-o seară la ea acasă, dar fiindcă Reșat era deja acolo, fata nu-l primește. El pleacă reproșându-și că e prost, apoi vede mașina și șoferul lui Reșat în parcare și își dă seama de ce prietena lui era indisponibilă în acea seară. Îl sună pe Vural să vorbească cu cineva, dar acesta e la toaletă, fiindu-i rău de atâta băutură. Peste puțin timp, taică-său văzând că Vural nu vine la cină, îl caută la etajul vilei și îl găsește inconștient în baie, pe jos, în comă alcoolică.

Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10
În Istanbul, Kerim si ceilalți încep să facă curățenie în casă și într-un șopron bun de locuit. La un moment dat Meryem stă de vorbă cu Fatmagul și o stârnește cu amintirea violului, iar ea se dă de gol că a fost abuzată de mai mulți bărbați. Acum Meryem este sigură că și cei din familia Yașaran au fost făptuitori. Mustafa ajunge la avocat în birou și într-un moment când acesta este chemat până afară, îi umblă în telefonul mobil și copiază numărul lui Kerim. Apoi îl sună și-l amenință că-și va lua înapoi ce i-a fost furat ...

Episodul 8
Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10

Mustafa stă la un hotel ieftin și lucrează pentru firma familiei Yașaran pentru că avocatul Munir i-a dat de lucru acolo după ce  el l-a amenințat că vrea să afle adevărul. În scurt timp Kerim se duce pe la Munir să-și ia pașaportul (familia Yașaran îl ajută să plece din țară) și să-i spună că l-a căutat Mustafa și îi pune să asculte un mesaj vocal din care avocatul își dă seama că Mustafa i-a umblat în telefon ca să găsească numărul lui Kerim. Atunci amândoi se gândesc că e bine pentru Kerim să-și schimbe numărul de telefon. După aceea Munir plătește niște zdrahoni să-l găsească pe Mustafa și să-l bată, chipurile în numele lui Kerim. Aceștia îl bat chiar în fața hotelului în care el locuiește și sparg și un geam, în așa fel încât patronul îl dă afară imediat pe Mustafa, pentru că nu vrea să aibă probleme de acest gen. Atunci el o caută pe fata din autocar, pe Asude, care i-a lăsat o carte de vizită după ce au ajuns în Istanbul și o vreme va rămâne la ea în gazdă. 
 
Fatmagul află despre amenințarea telefonică a lui Mustafa și merge plângând la Kerim să-l roage să plece, ca să nu fie omorât de fostul ei logodnic, care astfel ar face pușcărie. Kerim auzind că tot pe acela îl apără Fatmagul, încearcă s-o lămurească de faptul că lui Mustafa nu-i pasă de ea, că dacă n-a mișcat niciun deget când trebuia, înseamnă că el o consideră vinovată pentru ce i s-a întâmplat, iar crima ar face-o ca să-și spele onoarea, și nu din alt motiv.

Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10
Mukaddes este anunțată de Munir că i-a găsit cumpărător pentru lăptăria din sat, dar că va trebui să mai lase din preț. Ea este de acord cu propunerea, doar să vândă mai repede lăptăria ca să facă rost de bani și să se mute într-o locuință mai frumoasă. Meltem și Selim se hotărăsc să facă nunta cât mai repede. În finalul episodului, Meltem ia mașina lui Selim și pleacă de la firmă fără să spună unde, mințind că a intervenit o problemă urgentă, dar se duce și îi urmărește pe Rahmi și Mukaddes, pe care îi văzuse ieșind din mașina lui Munir după ce au discutat despre vânzarea lăptăriei. Astfel ajunge la casa unde locuiesc ei și acolo oprește apoi o strigă pe Fatmagul pe nume....

Episodul 9
 
Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10
Meltem o întreabă despre viol și vrea să afle dacă Selim a făptuit ceva sau nu. Cum Fatmagul tace, Mukaddes iese și ea afară, vine și Rahmi dar ea tot nu știe ce să spună, sau nu dorește. Meltem insistă și apare Kerim care o ia deoparte și îi spune că el are toate răspunsurile. După aceea Meltem și Kerim pleacă la o ceainărie să stea de vorbă în liniște. Kerim nu-i spune adevărul, ci o liniștește în privința lui Selim. După ce ei pleacă de acasă, Mukaddes îl sună pe Munir să-i spună că Meltem a venit la ei, speriată că au fost descoperiți atât de repede, fără să știe că de fapt Meltem îi urmărise chiar pe ea și pe soțul ei.

Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10
Munir îl dă în grijă pe Mustafa unui șef de echipă care pune un alt lucrător să-l urmărească pe Mustafa peste tot și să afle totul despre el. Doar că acest lucrător nu se pricepe la filaj discret, și este imediat observat de Mustafa.

La un moment dat acesta îl fentează, aleargă după el și îl prinde să-l bată după care îi ia pistolul. Singurul lucru asupra căruia Mustafa se înșală este că îl crede pe urmăritor pus de Kerim.

Când Munir află noutățile, îi dă mână liberă șefului de echipă să-i dea lui Mustafa bani în plus și să-l aducă la cazare aproape de ei ca să-l țină mereu sub observație. Acela face exact ce i s-a cerut aducându-l pe Mustafa la ei în echipă și dându-i o parte din salariu în avans.

Într-o seară Kerim îi spune lui Meryem că are de gând s-o părăsească pe Fatmagul și să plece din țară, dar mama lui adoptivă în convinge să nu plece, pentru că n-ar fi corect față de Fatmagul, care nu are nicio vină, și pentru că dacă pleacă, va trăi mereu cu vina în suflet, dar dacă va reuși s-o facă pe soția lui să-l iubească și să-l ierte, atunci se va putea ierta și el.

Vural o aude iarăși pe maică-sa discutând cu Munir și certându-l că n-o iubește pentru că o evită. Leman crede că Vural nu e acasă așa că vorbește tare și fără ocolișuri, dar când întoarce capul și își vede fiul în spatele ei ascultând, înmărmurește de teamă să nu afle soțul ei. Încearcă să mintă că poate explica, dar Vural nu vrea să audă nimic și pleacă în fugă pe chei, apoi pe iahtul lui Erdogan unde se apucă să bea whisky. La un moment dat îl sună pe Erdogan și îl cheamă să vorbească cu el, dar apoi continuă să bea.

Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10
Seara, Kerim își bagă din nou vechea cartelă sim în telefon să vadă ce mesaje are. Unul e de la Mustafa și două de la Vural, care cuprins de remușcări îi spune că el nu i-a făcut nimic lui Fatmagul.

Atunci Kerim îl sună pe Vural și se îmbracă plecând în grabă pe iaht. Acolo apare și Selim, așa că toți cei 4 prieteni se reîntâlnesc. Kerim e supărat pe toți pentru că l-au forțat să se căsătorească cu Fatmagul fără să fie vinovat și că nu i-au spus adevărul. Selim pretinde că nici el nu a știut până în acest moment, iar Vural recunoaște că nu mai are somn, că nu poate uita țipetele fetei din acea noapte și că el a văzut limpede totul. După aceea se urcă toți în mașina lui Selim cu Vural beat la volan. Pe drum sunt opriți de un filtru de poliție și lui Vural i se depistează o alcoolemie de 250 la mie. Când polițiștii îi percheziționează corporal pe toți, găsesc la Vural în haină o pungă cu droguri. Toți patru sunt uluiți ....

Episodul 10

Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10
La secția de poliție cu toții dau declarații asemănătoare, povestind totul exact așa cum a fost, mai puțin discuția despre viol. Vural spune că Erdogan i-a dat haina, iar Erdogan spune că haina a luat-o de pe iaht și că nu știe exact a cui era, o găsise acolo. În acest timp părinții lui Selim și ai lui Meltem îl așteaptă ca să discute despre nuntă. Când într-un târziu se află unde sunt cu toții și Selim cu Kerim sunt eliberați, părinții lui Meltem se arată foarte neplăcut impresionați de Selim și nu acceptă ca nunta să se facă imediat, ci vor să-și cunoască și ei mai bine viitorul ginere, crezând că în cine știe ce anturaj dubios este băgat.

Erdogan și Vural vor rămâne în arest câteva zile, până la începerea procesului, dar vor fi și ei eliberați pentru că se va găsi cineva - căpitanul iahtului - care să spună că haina era a lui. Mustafa este anunțat de șeful de echipă că va pleca în Rusia, pe un șantier aparținând tot familiei Yașaran. Lui nu pare să-i fie pe plac destinația, dar nu are încotro și începe să umble să-și facă pașaport și alte acte necesare. În același timp Kerim nu se răzgândește în privința plecării și depune și el cererea pentru pașaport.

Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10 Mukaddes și Meryem pleacă înapoi în sat să aducă mobila de sufragerie. În cele câteva zile cât lipsesc, Fatmagul și Rahmi, fratele ei, fac cumpărături și se gospodăresc singuri. Rahmi se rătăcește în bazar, dar datorită proprietarilor casei unde locuiesc, care au o tarabă acolo, reușește să ajungă înapoi acasă. În tot acest timp Kerim, care acum știe sigur că nu s-a atins de Fatmagul în seara fatidică, încearcă să vorbească cu ea dar este respins sistematic. Până la urmă reușește s-o ia cu barca proprietarilor casei și o duce în larg nu foarte departe de țărm. Acolo el îi spune că nu are altă vină decât că nu i-a oprit pe ceilalți trei să abuzeze de ea, iar Fatmagul îi spune că ei i-au răpit tot ceea ce avea frumos odată în sufletul ei: visele, speranțele, culorile vieții, și că au lăsat în loc un gol negru.

Episodul se încheie când Mustafa merge la biroul pentru pașapoarte întrebând dacă al lui nu este încă gata. În spatele lui, Kerim vrea să-l îndepărteze de la ghișeu pentru că era rândul lui să-și ia pașaportul. Mustafa se întoarce și amândoi se privesc în ochi unul pe celălalt ...


Aceste rezumate se referă la durata unui episod turcesc, de cca 2 ore fără reclame.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate Fatmagul.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin












This article is tagged under: Fatmagul, rezumat episoadele 6-7-8-9-10, fatmagul online, FATMAGUL PULBERE DE STELE

duminică, 8 februarie 2015

Fatmagul, rezumat episoadele 1-2-3-4-5





Fatmagul, rezumat episoadele 1-2-3-4-5
În primul episod ni se prezintă cadrul detaliat în care are loc acțiunea și personajele serialului. Fatmagul este orfană de ambii părinți și locuiește cu fratele ei și cu cumnata, care se poartă urât cu ea. Fata este logodită cu Mustafa, care o iubește și urmează să se căsătorească în vară iar până atunci Mustafa își construiește singur o casă. În satul lor apar verișorii unei familii bogate, Selim și Erdogan Yașaran, unul dintre ei, Selim, având logodna cu fiica unui parlamentar peste câteva zile. Selim și Erdogan sunt prieteni din copilărie cu Vural și Kerim, ultimul provenind dintr-o familie săracă a satului.

Cei trei, verișori și prieteni, se distrează tot timpul și într-una din plimbările lor o văd pe Fatmagul care păștea oile și li se pare că e o fată sexy. Într-o altă zi Fatmagul este trimisă la vila familiei Yașaran să servească oaspeții, iar băieții o recunosc pe fata cu oile. Kerim în mod special începe s-o placă foarte mult. În noaptea de după logodna lui Selim, cei patru băieți rămân pe plajă cu băutură la ei și se amețesc bine de tot. Fatmagul îi promisese lui Mustafa că va veni dis de dimineață să-l conducă la malul mării, pentru că el pleacă pe o ambarcațiune la pescuit.
Ea iese din casă când încă era noapte și este văzută de cumnata ei care încearcă s-o oprească, neștiind unde se duce cu noaptea-n cap, dar Fatmagul fuge către plajă. Cei patru băieți o văd și o înconjoară, apoi toți, în afară de Kerim, o violează.

Fatmagul, rezumat episoadele 1-2-3-4-5
În al doilea episod ni se arată cum dimineața, Fatmagul este găsită pe plajă în stare de șoc de moașa satului, Meryem (femeia care l-a crescut pe Kerim), care o duce la spital și apoi îl sună pe fiul său adoptiv să-i spună despre fată, neștiind că el și ceilalți trei erau deja foarte preocupați de prostia comisă. 

În aceeași dimineață, cumnata lui Fatmagul, Mukaddes, găsește pe plajă inelul de logodnă a lui Selim, pe care-l va folosi ca să-i șantajeze pe Yașarani. Vestea violului se răspândește rapid, dar cum Fatmagul nu e în stare să vorbească, cei trei făptuitori dau vina pe Kerim apoi își construiesc un alibi și spun că ei n-au fost cu Kerim pe plajă când s-a petrecut întâmplarea, ba îl mai și acuză că ar fi fost sub influența unor droguri. Cum acesta fusese și el beat, nu-și mai amintește foarte exact cum a fost totul, dar e sigur că nu s-a atins de fată.


Fatmagul, rezumat episoadele 1-2-3-4-5
Una peste alta, cei din familia Yașaran îl plătesc pe Kerim să se căsătorească cu Fatmagul ca să scape cu toții de pedeapsă, conform legilor turcești, și îi promit că vor aranja totul ca după nuntă să plece departe de sat, eventual în Istanbul sau chiar în altă țară unde povestea cea urâtă să fie uitată și ei doi să poată trăi normal. 

În plus, Munir, avocatul și ruda Yașaranilor, constrâns de Mukaddes, primește inelul de logodnă a lui Selim în schimbul unei mari sume de bani și a promisiunii că-i va găsi cumpărător pentru lăptăria pe care o avea.
Cu toate că medicii constată un viol în grup, Selim, Erdogan și Vural nu-și recunosc fapta, dar lumea din sat aflând despre faptul că părinții lor l-au convins și plătit pe Kerim să le spele rușinea, își dă seama că dacă nu erau implicați, nu l-ar fi ajutat cu nimic pe Kerim.

În episodul trei Mustafa este cuprins de ură și dezamăgire și renunță la Fatmagul lăsându-se influențat de cumnata acesteia, care mereu o bârfea și o credea o ușuratică, și de tatăl lui care-i bagă în cap că nu va putea trăi liniștit cu ea având această povară în fața ochilor minții pentru toată viața. Astfel, Mustafa va da foc la casa care o construia pentru ei doi, crezând în povestea țesută de Munir, cum că Fatmagul și Kerim se iubeau de dinainte și acum s-a dat în vileag relația lor amoroasă.

Fatmagul, rezumat episoadele 1-2-3-4-5
Pe de altă parte, avocatul împreună cu cumnata lui Fatmagul, Mukaddes, vor s-o convingă să nu declare nimic din ceea ce știe, pentru că Mustafa ar dori să se răzbune omorând-o atât pe ea, cât și pe cei trei făptuitori. Fatmagul crede această poveste, dar se lasă în voia depresiei - din cauză că ea credea în iubirea sinceră a lui Mustafa, care în realitate el o părăsește pe loc - și încearcă să-și taie venele, pe plajă, la locul unde a fost violată. Întâmplător Kerim trece pe acolo și o oprește de la acest gest, iar ea pleacă speriată acasă cu fratele ei, Rahmi.

În episodul 4 are loc interogatoriul ei la poliție, dar fata, învățată de avocat, nu mai declară nimic, este inventată o poveste cum că de fapt, deși era logodită cu Mustafa, ea se iubea cu Kerim, și în acest context ar fi avut loc întâmplarea de pe plajă. Meryem, adică moașa satului, este de față la această minciună sfruntată spusă de cumnata lui Fatmagul și de avocat, și rămâne uimită când vede că și Kerim acceptă asta drept adevăr, pentru că nu știa că fusese totul aranjat ca să-i scape pe Yașarani și pe Vural de consecințele legii.

Fatmagul, rezumat episoadele 1-2-3-4-5
În episodul 5 are loc căsătoria celor doi, fără niciun fast, simplă, Fatmagul nu are rochie de mireasă și nici Kerim costum de mire. Fatmagul e tristă, pentru că ea îl consideră pe Kerim la fel cu cei trei care o violaseră. Tatăl lui Selim, Reșat, vine la Kerim să-i dea banii promiși, dar el acum refuză și banii și ajutorul de a pleca la Istanbul cu soția sa. Reșat îi dă plicul aproape cu forța, spunându-i că o să aibă nevoie de ei, apoi încearcă să-l convingă că a pleca la Istanbul e o șansă de a începe o viață nouă și curată, o șansă de a scăpa de povestea urâtă a violului, care în sat e cunoscută de toată lumea.

Pe moment, Kerim refuză să plece considerând că l-ar crede lumea un laș. Mai târziu cei doi soți vor pleca, totuși, apoi vor găsi o cameră la un hotel ieftin unde să locuiască până își fac un rost. Bulversat de toată vălmășeala de evenimente, Kerim plănuiește să plece în străinătate de acolo, părăsind-o pe Fatmagul. Mustafa măcinat de amintiri, începe să se îndoiască de povestea țesută de avocat la poliție și va dori să cunoască adevărul și eventual să se răzbune pe infidelitatea fostei sale logodnice. Selim, Erdogan și Vural sunt marcați de fapta lor, chiar dacă nu au primit vreo pedeapsă, iar episodul se încheie cu Fatmagul care într-o zi ridică cuțitul asupra lui Kerim, care doarme, cu intenția de a-l omorî.


Aceste rezumate se referă la durata unui episod turcesc, de cca 2 ore fără reclame.


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate Fatmagul.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin











Fatmagul, prezentare





Fatmagul, prezentare
Fatmagul este un serial turcesc filmat între 2010-2012, cu două sezoane și 80 de episoade a câte două ore fiecare. 
Povestea serialului este inspirată de un film artistic având același titlu difuzat pe ecranele Turciei în 1986. 

Acest film prezintă viața unei fete dintr-un sat de lângă Istanbul, care a fost violată de câțiva tineri bogați care vară de vară veneau la prietenii lor din copilărie care locuiesc în sat. Ca să nu fie pedepsiți violatorii, conform legilor turcești, unul dintre ei, Kerim, care face parte dintr-o familie mai săracă, este convins cu bani și promisiuni să o ia de nevastă. Dar acesta, conform mentalității turce, o consideră pe Fatmagul o ușuratică deși nu are nicio vină pentru cele întâmplate. El nu poate trece cu ușurință peste amintirea violului și nu poate accepta că o femeie violată în grup este soția lui și, drept urmare, se poartă dur cu ea, cel puțin în primii ani de căsnicie, iar când află că în urma violului Fatmagul a rămas însărcinată, o bate foarte tare până când ea pierde copilul.

Serialul din 2010 urmărește linia poveștii din film dar cu unele diferențe majore. Fatmagul este o fată timidă, orfană, crescută de fratele și de cumnata ei care se poartă urât cu ea și este logodită cu un anume Mustafa. Kerim, deși face parte dintr-un anturaj de prieteni bogați, este și el orfan și a crescut într-o familie cu venituri modeste. 

Când unul din prietenii lui bogați urmează să se însoare și vine să-și prezinte logodnica, băieții se distrează aproape non-stop câteva seri la rând și într-una din nopțile de beție o violează pe Fatmagul. Kerim nu ia parte la viol decât ca martor. Pentru ca să nu fie arestați făptuitorii, el este mituit și convins să o ia de soție pe Fatmagul, care va fi părăsită de logodnic imediat după ce află toată povestea. 

După nuntă, fata este mereu batjocorită de cei din sat, pentru că o asemenea pată în trecutul ei este considerată de neiertat și oamenii o văd pe ea vinovată pentru fărădelegea produsă. La început Fatmagul îl urăște pe Kerim, dar încetul cu încetul cei doi ajung să se iubească cu adevărat. Până la urmă ei pleacă la Istanbul să ia totul ia de la capăt, pentru că în micul sat nu pot trăi liniștiți, dar Mustafa îi va urma în marea metropolă și astfel povestea se complică. Serialul urmărește efortul celor doi de a scăpa de umbrele trecutului, de a-și croi un drum frumos în viață și de a vedea că vinovații sunt pedepsiți.

În rolurile principale apar actorii Beren Saat (Fatmagul), Engin Akyurek (Kerim), Engin Ozturk (Selim Yașaran, l-am mai văzut în rolul prințului Selim din Suleyman Magnificul), Firat Celik (Mustafa).

În România serialul a fost difuzat în premieră la Kanal D în 2011-2012. În prezent (iulie 2021) serialul este reluat de televiziunea Pro Gold.

foto credit

Linkurile rezumatelor:

1-56-1011-1516-2021-2526-3031-3536-4041-45, 46-50, 51-55, 56-60, 61-65, 66-70, 71-75, 76-80

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin