marți, 19 septembrie 2017

Iubire si razbunare 15 tr, ep. 44-46, Happy




Iubire si razbunare 15 tr, ep. 44-46, HappyDupă ce află ce mesaj i-a transmis Rîza şi după ce Tahsin se dă de gol, Cesur va cere exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale tatălui său ca să fie sigur de cauza morţii sale. Tahsin e dus în arest, Suhan este bulversată să-l vadă pe taică-său acolo, şi, spre binele lor, procurorul de caz le spune să nu se mai apropie de arestul poliţiei dacă nu vor să aibă probleme. Când cei doi soţi stau de vorbă cu Banu, îşi dau seama că dacă Mutlu se predă şi mai apoi va fi omorât în închisoare, Tahsin va scăpa basma curată.

Korhan se trezeşte şi vede că bucata de scrisoare nu mai este în portofelul lui. Crede că Bulent i-a luat-o dar pe camerele de supraveghere din birourile firmei, unde a adormit, vede că Cahide a fost acolo în timp ce el dormea. Tahsin, copleșit de întâmplările prin care trece, îşi aminteşte că în copilărie, la orfelinat, nu suporta să fie închis undeva, singur şi în întuneric. Acum Cahide începe să caute prin casa lui Cesur, după tablouri, semnul grafic folosit de Hasan Karahasanoglu pe picturile originale pe care le deţinea.

Adalet, când aude la televizor că Rîza nu se ştie unde este şi că e căutat, se impacientează şi mai mult. Rîza se ascunde prin clădiri dezafectate şi învaţă să comunice cu telefonul mobil. Dar acolo unde se află are şi el televizor şi vede ştirile. Cesur şi Suhan sunt la poliţie, Banu la fel, iar când să discute anumite amănunte ale cazului, Mutlu sună şi spune că se predă. Atunci bătrânul Korludag este eliberat, deşi lui Cesur nu-i este clar cum de procurorul crede totul şi se lasă influenţat.

Tahsin este aşteptat în faţa farmaciei lui Adalet cu o fanfară şi un grup de oameni, plătiţi de el, care îl întâmpina voioşi. Cesur şi Suhan se ciondănesc din cauza eliberării lui Tahsin şi a faptului că Mutlu s-a predat. Bulent o invită pe Banu la cină, şi de data asta avocata acceptă să meargă în oraş. Suhan se duce la fermă dar pleacă la casa din Nișantașî, simțind că are nevoie de o distanţă între ea şi soţul ei din cauza problemelor care au apărut. Cesur pleacă la spital, unde Rîfat este pe cale să-şi revină din operaţie. Can se află acolo, cu mama lui. În închisoare, Turan citeşte ziarele cu ştirile despre Riza, şi îşi aminteşte că au stat de vorbă într-o zi, pe holul închisorii, şi el i-a spus că sora lui s-a căsătorit cu Tahsin. Riza, în locul în care se află acum, caută pe internet conacul lui Korludag.

În acea seară Hulya vrea să-i vorbească procurorului, la hotelul unde locuieşte, dar acesta n-o primeşte. Atunci ea îl plăteşte pe un chelner care vine cu serviciul la cameră să intre în camera procurorului şi să copieze pe un stick memoria calculatorului acestuia. Jocul pus la cale de Hulya merge perfect şi ea obţine ceea ce vrea. În realitate, Mehmet, fostul şef al poliţiei, i-a cerut să facă asta, ca să poată găsi ceva cu care să-l înfunde pe procuror, să nu se mai lege de Tahsin şi de matrapazlîcurile lor. Mihriban îl sună pe Cesur şi îi spune despre scrisoarea deţinută de Cahide, care avea pe ea ştampila folosită de Hasan.

Cesur află că Suhan a plecat de la fermă şi se duce la ea acasă, în Istanbul, după ce îl vede pe Rîfat trezit din coma de după operaţie. După ce se mai ceartă o vreme, Cesur îi dă jumătatea de scrisoare pe care o are el şi îi spune să caute ea cealaltă jumătate care este la Cahide acum, s-o citească pe toată şi doar să-i spună lui dacă să continue să caute adevărul sau nu, dacă tatăl lui s-a sinucis sau nu. A doua zi, Cesur stă acasă şi observă, cu programele speciale instalate în calculatorul lui, că de undeva, cineva face căutări în ceea ce-l priveşte. Suhan se duce direct la Cahide şi îi cere cealaltă jumătate a scrisorii. Ea neagă că ar avea aşa ceva, dar până la urmă Suhan reuşeşte să citească toată scrisoarea, şi înţelege că Cesur are dreptate, însă nu ştie că mama ei şi Hasan erau iubiţi. Suhan îşi sună soţul şi îi spune doar să ceară deshumarea.

În ziua deshumării, Cesur primeşte încă un mesaj de la Riza care-i spune că se află pe drumul cel bun. Apoi îl vedem pe Rîza, desenând o schiţă a pădurii Korludag şi spunând că Tahsin l-a omorât și pe taică-său. Cahide începe să aibă greţuri, dar nu bănuieşte de ce. Şi Korhan are dureri de stomac şi se gândeşte, mai în glumă, mai în serios, că poate cineva l-a otrăvit. Mihriban o duce pe Cahide la spital şi îl anunță şi pe Korhan. Ea se impacientează şi o cheamă de urgenţă pe Hulya, dar surpriză, Cahide e gata-gata să-i spună lui Korhan adevărul, când pe ecranul ecografului vede că este însărcinată...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Iubire si razbunare, ep. 39-41                                     urmează: Iubire si razbunare episoadele 47-50

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Brave and beautiful prezentare.









Patria mea esti tu, ep. 7 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 7 rezumatCât timp stau de vorbă generalul şi Cevdet, Hasan scapă şi fuge prin pădure. Soldaţii îl urmăresc, iar el ajunge la marginea unei prăpăstii. Tevfik vrea să-l împuşte dar Cevdet îl opreşte minţind că are nevoie de el în viaţă ca să spună unde sunt armele. Hasan cade în gol, dar de fapt, se prinde de nişte ramuri şi soldaţii nu-l mai găsesc, apoi vine în Izmir unde este căutat. Leon, la spital, îi spune lui taică-său că, totuşi, i se pare ciudat că toţi au murit în pădure, numai colonelul a scăpat cu viaţă. Cedvet este bine primit de Azize care este recunoscătoare divinităţii că soţul ei este viu, dar stând de vorbă la baie, ea aminteşte de cele aflate de la Eftalia şi Cevdet se enervează interzicându-i să mai pomenească numele ei.

Azize nu înţelege ce se petrece şi crede că totuşi soţul ei este alt om decât îl ştia ea. Colonelul se duce să se întâlnească cu Esref Pașa şi îi dă o scrisoare în care-i dezvăluie lui Azize ce presupune noua lui misiune, rugându-l pe Esref să-i înmâneze acel mesaj soției lui, cândva. Totuşi Pașa îl ceartă pe colonel şi îi spune că a făcut deja două mari greşeli - că s-a reunit cu familia lui şi că nu i-a ascultat ordinul de a-l omorî pe Hasan Olmez - şi că la a treia greșeală s-ar putea să fie nevoit să-l omoare. La spital, Andreas este într-o situaţie delicată. Reporterul american a scris despre el într-un ziar tipărit la Istanbul şi acum toată lumea citeşte ziarul acela, iar el nu mai poate fi salvat prea uşor. Hilal se expune şi ştampilează o foaie pe care o ascunde sub fustă, în biroul generalului, dar Veronica o surprinde. Hasibe îşi salvează nepoata şi după aceea insistă să-i spună ce caută acolo, dar Hilal minte că voia o carte pt că se plictisea. Hilal îl salvează astfel pe Andreas, Leon își dă seama că ea a furat ștampila din biroul generalului, însă îl cruță pe tânăr, dar acesta va fi împuşcat de fratele lui Hasan, ziaristul clandestin omorât în primul epsiod.

Azize vrea să grăbească logodnă lui Yîldîz cu medicul şef, iar Cevdet îl desemnează pe Ali Kemal să meargă în locul lui la ceremonie. Ali Kemal vine puţin mai devreme şi aude de pe hol cum Yîldîz spune că ea în noaptea aceea se va logodi cu Leon, nu cu medicul. Atunci Ali Kemal se răzgândeşte, şi în loc să se împotrivească acestei uniri, o aprobă. Yîldîz este disperată dar nu are încotro. Apare şi Cevdet, care-i dă drept cadou o brăţară primită de la Esref. În acea zi colonelul fusese chemat la Vasili care găsise armele, ascunse în curtea casei de lemn din pădure. Cevdet pune degetele pe una din puşti şi simte un miros ciudat. Când se întâlneşte cu Pașa, îi spune că armele respective nu fuseseră luate din curtea lui Hasan, ci de pe o corabie. Amândoi ajung la concluzia că Eftalia este o corabie şi nu era vorba despre cântăreață.

Însă Eftalia se află la tatăl ei, bolnavă, pentru că fusese băgată cu capul în apă de mai multe ori de Tevfik ca să spună dacă a menţionat numele lui când a vorbit cu Azize. Hristo văzând aşa ceva, se duce şi dă cu benzină pe corabie şi ameninţă că dă foc armelor. Tevfik se potoleşte dar Eftalia face febră şi peste câteva zile este nevoită să-l trimită pe Hristo s-o aducă pe Azize cu trusa medicală la ea. Azize, întâmplător, găseşte lăzile cu arme şi după ce desface câteva capace şi vede ce este acolo, simte ţeava unui pistol la ceafă.

Tevfik este acela care o ameninţă astfel...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 6                                     urmează: Patria mea esti tu, 8

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








luni, 18 septembrie 2017

Vrei o usa de exterior moderna? Alege de pe Kulttur





Vrei o usa de exterior moderna? Alege de pe KultturAcum câţiva ani încă erau la modă uşile metalice de exterior, şi toată lumea îşi punea uşi noi. Însă în scurt timp, de exemplu, în blocul nostru, mai toate uşile au devenit la fel, cu mici diferenţe. Recunosc că şi eu mi-am schimbat uşa de la apartament, era chiar nevoie, şi am ales ceva simplu, destul de urat, că n-am avut de unde altfel, dar funcţional. Mi-aş fi dorit să am de unde alege ceva pe gustul meu, cu un model care să nu semene cu restul, să fie o culoare deschisă, dar atunci nu erau decât două sau trei nuanţe de uşi bej şi când m-am dus eu să cumpăr, ceea ce mi-am dorit, nu era pe stoc. Dar pe atunci nici nu ştiam unde să caut, ori poate că într-adevăr nu se găsea o gamă foarte largă de uşi de exterior moderne.

Vrei o usa de exterior moderna? Alege de pe KultturDar acum lucrurile stau altfel. Criteriile de alegere ale unei uşi bune nu mai sunt doar funcţionalitatea şi siguranţă. În prezent există multe firme care comercializează diverse tipuri de uşi, de mărimi diverse, după cum este designul casei tale. O uşă de exterior trebuie să ţină cont şi de aspectul locuinţei unde va fi pusă. Trebuie să existe o concordanţă între arhitectura casei respective şi designul uşii, între culoarea zidăriei şi a stucaturilor şi culoarea uşii. Un aspect care trebuie luat în seamă este şi proporția dintre zidărie şi ferestre, a peretelui unde vine montată uşa, care poate să aibă şi ea aceeaşi proporție de material solid şi de sticlă specială. De asemenea trebuie ţinut cont de stilul arhitectonic al ferestrelor şi de înălţimea acestora, stil şi dimensiuni care trebuie să se reflecte şi în uşa de exterior aleasă.

Vrei o usa de exterior moderna? Alege de pe KultturPe site-ul Kulttur.ro se găseşte o gamă foarte variată de asemenea uşi, unele din lemn stratificat cu inserţii metalice, altele cu luciu oglindă, sau cu inserţii de sticlă specială, cu canaturi mai groase sau mai subţiri, vopsite în diverse culori, clasice sau pastel, după gustul şi dorinţa fiecăruia. Pe Kulltur.ro fiecare găseşte o uşă de exterior potrivită, pentru o casă sau un apartament.

Vouă ce uşă de exterior de pe site v-ar plăcea? Eu recunosc că mi-e greu să mă opresc doar la una, foarte multe îmi plac.



Dacă ți-a fost util, dă mai departe!








duminică, 17 septembrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 6 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 6 rezumatTevfik nu poate să-l omoare pe Hristo, iar acesta profită de slăbiciunea comandantului ca să-i promită că n-o să scoată o vorbuliţă cu privire la armele de pe corabie. Când vede că Tevfik şovăie între a-l cruţa şi a-l împuşca, Hristo ia cuţitul şi-şi taie singur limba ca să îl asigure pe comandant că nu va vorbi. Până la urmă Tevfik îi cauterizează locul cu un fier înroşit în foc, pentru că bătrânul avea hemoragie şi risca să moară.

Cevdet este dus la locul unde îşi aveau bandiţii baza şi este legat de un stâlp din lemn. Ca să fie cruţat, el îi mai dă lui Hasan câteva informaţii, iar acesta nu-l omoară dar nici nu-l eliberează. În pădure, Leon îşi revine de câteva ori dar imediat leşină din nou datorită loviturii puternice primite. Când în sfârşit reuşeşte să se ridice şi să meargă, împleticit, îl văd bandiţii şi îl împuşcă iar el se preface mort, până când ei pleacă. Rănit, se ridică şi merge fără ţintă prin pădure, în speranţa că va ajunge în sat. În Izmir, la vila generalului, Hilal face din nou, în timpul mesei, câteva observaţii necuviincioase, dar de data asta Hasibe este de partea ei şi îi jigneşte pe greci şi pe gazdele lor, plecând mai apoi de la masă. Azize se află cumva între ciocan şi nicovală. Merge în biroul lui Vasili să-l întrebe unde este soţul ei, frământată de ceea ce i-a spus Eftalia, dar generalul nu-i dă nici o informaţie precisă.

A doua zi Azize îşi calcă pe inimă şi se duce la Eftalia acasă, cu gândul s-o întrebe detalii despre plecarea lui Cevdet, dar cântăreaţa îi întoarce gestul şi o trimite la plimbare, amintindu-i că i-a zis că n-o priveşte ce face colonelul. Văzând că nu poate să afle nimic, Azize începe să se preocupe despre a doua mare problemă a ei: măritişul lui Yîldîz. Ea vrea s-o dea după un musulman, ceea ce fata a intuit şi i se opune vehement. Marika, prietena lui Hasibe, mai vine cu o amică în pețit pentru un bărbat văduv. Hasibe spune că vrea unul de vârsta fetei lor, nu un bătrân ca ea, şi atunci se iscă ceartă. Marika şi amica ei îi spun pe şleau lui Azize că Yildiz este bârfită în oraş cum că e o târfuliță, şi că a fost văzută cu Leon, că taică-său e acum grec, şi că n-o s-o ia nici un turc de vârsta ei, cu o reputaţie bună. Azize se enervează şi discuţia se încheie. La spital, medicul şef o cheamă în biroul lui şi, pentru că auzise că Azize vrea să-şi mărite fata mai mare, i-o cere de nevastă pentru el. Azize se bucură foarte mult, însă acum rămâne de văzut dacă şi Yîldîz ar vrea.

Patria mea esti tu, ep. 6 rezumatAli Kemal se întoarce la Steiner pentru un job, deoarece n-a mai putut pleca pe vas. Colonelul pusese soldaţi pe urmele lui de ceva timp cu ordinul de a nu-l lăsa să părăsească Izmirul şi aceştia îl împiedică pe Ali Kemal să urce pe vapor. Astfel, el se întoarce la Eleni ca să-şi cumpere haine bune şi se revede cu surorile lui, cu Azize şi Hasibe la conacul generalului. După ce este dojenit pentru că voia să fugă de ele, Hasibe observă hainele lui frumoase şi aşa el le spune că şi-a găsit un serviciu bun şi bănos. Când stă de vorbă cu Yildiz despre măritişul ei cu medicul şef, îi promite că o s-o ajute să scape de doctor dacă ea nu-l vrea de bărbat. Hilal le dă vestea cea bună prietenilor ei, că Andreas este dispus să coopereze cu americanul şi ei vin la spital să le spună ce știe, deghizaţi în femei care poartă vălul islamic pe fețe.

Cevdet încearcă să rupă legătura de sfoară de la mâini de muchia ascuţită a stâlpului de care este legat. Între timp aude pe Hasan că îşi ceartă ortacii pentru că în loc să ardă cadavrele soldaţilor greci ucişi, le-au dat pe apă şi acum, cei din sat vor veni să-i găsească. Hasan îi trimite lui Tevfik un mesaj cifrat prin care-l înştiinţează că nu l-a omorât pe colonel. Însă hârtia ajunge la Vasili, iar acesta îi cere socoteală comandantului despre mesaj. Tevfik minte că nu ştie despre ce poate fi vorba şi iese. Generalul pune iscoade pe urmele lui. După o zi, Tevfik, care fusese în pădure să stea de vorbă cu banditul Hasan şi acesta mai voia bani în schimbul vieţii colonelului, iar comandantul nu era dispus să-i dea, se duce la general şi îl anunţă că Cevdet şi oamenii cu care plecase au fost atacaţi pe drum şi au murit cu toţii. Veronika se crizeaza din cauza lui Leon, iar Tevfik se retrage speriat, pt că el nu ştia că şi Leon plecase cu micul pluton.

Însă Leon ajunge pe mâna sătenilor care-l aduc la spital. Nu este grav rănit, dar pentru că găsise punguţa de piele de la gâtul colonelului şi chipiul lui lângă el, le ia şi i le dă lui Azize, crezând că acesta este mort. Azize, Hasibe şi fetele sunt îndurerate şi îndoliate. Cevdet reuşeşte să se dezlege, în timp ce Hasan era plecat în pădure să discute noile condiţii cu Tevfik, şi îi omoară pe toţi ceilalţi bandiţi. Când Hasan vine înapoi, colonelul îl imobilizează, dar banditul reuşeşte să-l neutralizeze datorită unei fete care-l loveşte pe colonel în cap. Ca să scape cu viaţă, el trebuie să recunoască faţă de Hasan că este spionul lui Esref Pașa. Este salvat de Pașa care ajunge la timp, deşi primise mesajul lui din cizmele duse la lustragiu cu întârziere.

Între timp şi Vasili cu un detaşament de soldaţi în frunte cu Tevfik vin în pădure şi ajung la casa unde acum este legat Hasan. Pașa îl pune pe Cedvet să-l omoare pe bandit, dar el nu crede că este cea mai bună soluţie. Până se gândeşte ce să facă, Vasili şi oamenii lui ajung la acea casă şi îl văd pe colonel când se pregătea să intre...




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 5                                     urmează: Patria mea esti tu, 7

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








sâmbătă, 16 septembrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 5 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 5 rezumatTevfik ia legătura cu un şef de bandiţi şi îi cere ajutorul ca să-l omoare pe colonelul Cevdet. Banditul Olmez Hasan promite să-şi facă treaba exemplar. Cevdet pleacă cu Azize spre casa lui Vasili, dar pe drum el coboară şi trăsura merge mai departe. Colonelul ajunge într-o casă părăsită unde aprinde o lumânare şi se uită la harta luată de la Eftelia, apoi îi scrie lui Pașa. Azize, ajunsă la vilă, a intrat la baie dar acum e bântuită de imagini cu Eftalia şi Cevdet făcând dragoste. Când se întâlneşte cu Hasibe pe coridor, îi spune că l-a văzut cu ochii ei pe Cevdet că are pe altcineva. Seara, Azize o vede pe Veronica şi îi spune să-şi ţină departe băiatul de fata ei, dar femeia o avertizează că lucrurile stau exact invers. În acel moment Azize este chemată la baie de către soţul ei şi acolo vorbesc de acelaşi subiect, Cevdet propunând s-o căsătorească pe Yîldîz cu Leon, că e o partidă bună şi amândoi se plac, iar Azize se împotrivește acestei idei.

Colonelul îi arată harta luată de la cântăreaţă generalului Vasili şi îi spune că acolo sunt armele pe care le caută, şi că va lua câţiva soldaţi ca să-şi îndeplinească misiunea. Vasili aprobă dar îl pune și pe Leon să meargă cu micul pluton. În acest timp Eftelia vorbise cu Tevfik, care a văzut că sertarul de la care doar el avea cheia este forţat şi că harta, pusă de el cu ceva timp în urmă, lipseşte. Dar comandantul face greşeala să-i spună cântăreţei, într-un schimb de replici generat de gelozie, că în curând colonelul Cedvet nu va mai fi. Eftalia, care nu are nici un interes ca Azize să rămână văduvă şi disponibilă, se duce să-i vorbească mai întâi lui Cevet, care n-o primeşte, apoi la spital, unde Azize, de asemenea, o respinge. În acest timp Cedvet pregăteşte un mesaj cifrat, pus în cizmele murdare pe care lustragiul le așază în geam, drept semn pentru cel care trebuie să le ia ca să citească bileţelul dinăuntru.

La spital ajunsese Andreas, unul din cei executaţi de Leon cu o zi în urmă, dar care fusese nimerit în picior şi supravieţuise. Leon vine trimis de taică-său să-l găsească pe Andreas, considerat trădător, însă Hilal îl ajută şi îl bandajează la cap să nu fie recunoscut, apoi rupe din catastiful cu numele celor ajunşi acolo foaia unde era înregistrat el. Azize îngrijeşte o fată violată, apoi iese afară unde o aştepta Tevfik. Eftalia era şi ea acolo, ascunsă după un zid, şi aude ce vorbesc cei doi, dându-şi seama că Tevfik a minţit-o pe Azize că ea ar avea o relaţie cu colonelul. Însă când Azize, la rândul ei, îi povesteşte comandantului că a fost căutată de Eftalia, această pleacă imediat din incinta spitalului. Hilal iese din tură şi se duce la prietenii ei de la tipografie să le ceară ajutorul în legătură cu Andreas. Ei acceptă, dar numai în schimbul informaţiilor pe care le deţine, să i le dea unui spion american sub acoperire de jurnalist. După ce fata violată de colegii lui Andreas se sinucide cu şnururile de la cizmele lui, acceptă şi el oferta lui Hilal.

Patria mea esti tu, ep. 5 rezumatTevfik se duce la Eftalia şi o bruschează apoi o ameninţă că-l omoară pe taică-său. Cântăreaţa jură că nu i-a spus nimic lui Azize. La lustragiu, calfa ia cizmele lui Cevdet din geam şi pune o pereche de pantofi, fără să ştie ce greşeală face... Ali Kemal vrea să plece la Salonic să-şi caute rădăcinile dar nu are bani să se îmbarce pe un vapor până acolo şi se duce la cămătarul Steiner să-l ajute, însă ceea ce-i propune acesta, nu e pe placul tânărului. Când dă să plece, Ali Kemal se vede ameninţat de un hoț cu faţa acoperită şi înarmat. Ali Kemal se foloseşte de ocazie ca să-l bată pe jefuitor şi astfel Steiner îi oferă câţi bani vrea, dar el ia doar cât îl costă călătoria până la Salonic.

Hasibe primeşte în camera de la vila generalului pe una din prietenele ei care vine cu o ghicitoare. Ţiganca îi spune că băiatul ei şi soţia lui se vor împăca şi că el nu are o altă femeie. Hasibe se miră, ştiind altceva de la Azize. Ţiganca ia nişte fire de păr de pe perie şi le pune pe masă tăindu-le în două cu sabia, apoi îi spune că apele se vor linişti şi că cei doi soţi se vor reuni, dar că fiul ei va vorbi când va veni vremea despre secretul lui. Înainte să plece, apare Veronica, intrigată de prezenţa acelor femei străine în casa ei, dar ţiganca o întreabă de ce jeleşte după cei care sunt vii? Prinzând speranță, Veronica îi cere lui Hasibe s-o ducă acasă la ghicitoare, care-i citește în palmă că are doi fii, şi că acel copil crezut mort trăieşte, dar pe un alt pământ.

A doua zi dimineaţă Cevdet pleacă în misiune împreună cu Leon. Eftalia ajunge să o avertizeze pe Azize că soţul ei e în pericol, dar este deja târziu. Tevfik jubilează la gândul că bandiţii lui Hasan îl vor omorî pe colonel, dar lucrurile nu vor ieşi aşa cum crede. Cevdet şi soldaţii săi sunt atacaţi în pădure. Leon scapă cu viaţă dar este lovit la ceafă de colonel ca să nu încurce lucrurile, apoi colonelul se predă bandiţilor, spunându-le că Hasan lucrează pentru otomani. Atunci toată ceata de bandiți lasă puștile în jos. Hasan se răzgândeşte şi îl ia ostatic pe colonel. În acest timp Tevfik descoperise că bătrânul tată al Eftaliei a deschis lăzile din corabia de lemn şi a văzut că acolo sunt arme. Acum el crede că soluţia cea mai bună este să-l împuşte pe bătrân ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Patria mea esti tu, 4                                     urmează: Patria mea esti tu, 6

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.