miercuri, 20 iunie 2018

Asasinarea arhiducelui de Greg King si Sue Woolmans. Recenzie



Asasinarea arhiducelui de Greg King si Sue Woolmans. RecenzieTitlu - Asasinarea arhiducelui
Titlul original - The Assassination of the Archduke - Sarajevo 1914 and the Romance that Changed the World (prima apariție New-York, 2013)
Autori - Greg King și Sue Woolmans
Traducerea - Mihaela Sofonea
Editura - Corint
Preţ - 30 lei, 474 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 9786067931372
Gen - istorie, biografii
Comercializată pe Libris

Asasinarea arhiducelui de Greg King și Sue Woolmans nu este o carte de ficțiune, ci un document istoric amplu, istorisit pe înțelesul tuturor.
Viața poate fi imprevizibilă și este adesea presărată cu ironie amară. Luați în considerare cursul incredibil și teribil al celor doi frați Ernst și Max, născuți în luxul familiei imperiale austro-ungare: tatăl lor a fost alături de tronul imperial, iar cei doi au sfârșit în lagărul de concentrare de la Dachau. Soarta lor este, însă, aspectul cel mai șocant, strâns legată de un episod mult mai violent și mai plin de forță istorică al Europei: declinul și distrugerea Austro-Ungariei, anunțată de asasinarea tatălui lor, arhiducele Ferdinand. Pentru că dacă la prima vedere, totul pare a fi doar un asasinat politic, lărgindu-ne percepția, vedem cum acest act a schimbat soarta omenirii și a cauzat niște reacții în lanț: Primul Război Mondial, criza financiară, Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece și evenimentele zilelor noastre. Dacă Ferdinand nu ar fi fost omorât, poate că prea puțin din toate acestea ar mai fi fost așa, iar fața lumii ar fi avut o altă coloratură.

Asasinarea arhiducelui de Greg King si Sue Woolmans. Recenzie

Asasinarea arhiducelui aduce la lumină fapte mai puțin cunoscute de marele public și dezvăluie povestea umană a lui Ferdinand, din copilărie și până la căsătoria sa problematică cu contesa Chotek, problemele lor de la curtea imperială austriacă, momentele lor de fericire la Konopischt, moartea lor la Sarajevo și soarta copiilor lor, în jurul cărora o lume întreagă s-a dezlănțuit.
Arhiducele Ferdinand nu trebuia să fie împărat, dar moartea vărului său, prințul moștenitor Rudolf și abdicarea de la tron a propriului său tată, l-au transformat în singurul moștenitor al tronului imperial. Încă de la început, împăratului Franz Joseph I nu i-a plăcut de arhiducele Ferdinand. Iar relația lor a devenit și mai complicată atunci când Ferdinand a ales de soție o femeie care nu putea fi niciodată împărăteasă, Sophie Chotek, contesă de Hohenberg.

Asasinarea arhiducelui de Greg King si Sue Woolmans. Recenzie

Sophie provenea dintr-o familie aristocratică veche, avea zeci de strămoși iluștri, era foarte educată, vorbea câteva limbi străine, juca tenis și se pricepea la politică datorită tatălui ei care fusese mereu în apropierea curții imperiale. Dar ea avea un mare defect: nu era bogată, dimpotrivă, familia ei trăia modest, nu-și permiteau decât servitorii de strictă necesitate și călătorea adesea cu tramvaiul, ca să economisească bani. Ferdinand avea o suită de pretendente de viță nobilă și cu avere, dar greu îi era vreuna pe plac. Când Sophie a reușit să obțină un post de domnișoară de onoare în suita unei bogătașe nobile, care visa ca una din fetele ei să se mărite cu arhiducele, soarele a răsărit și pe strada ei. Ferdinand a cunoscut-o la unul din evenimentele mondene organizate de arhiducesa Isabella și s-a îndrăgostit de ea. Mai târziu au oficializat relația în ciuda tuturor impedimentelor, și astfel Ferdinand a văzut că din prinț moștenitor, a devenit un fel de paria al curții imperiale, din cauza acestei alianțe nedorite de Franz Joseph și de popor. Contesa Sophie nu a fost niciodată primită în familia imperială iar copiii ei nu au avut drepturi la tron.

Mai mult, chiar în ziua nunții a avut loc un atentat cu bombă miniaturală asupra lor, incidentul soldându-se cu răniți și morți printre trecători și servitori. Suita imperială n-a reacționat, doar au schimbat caleștile și și-au văzut de drum, însă contesei i s-a interzis să se afișeze pe viitor alături de arhiducele Franz Ferdinand la evenimentele oficiale, ca și cum n-ar fi fost soția lui legitimă. Abia ani mai târziu, în 1909, regele Carol I al României o invită în mod explicit pe Sophie, ca soție a vărului său, Ferdinand, la palatul de vară de la Sinaia, la Peleș. Acesta a fost momentul în care Sophie este recunoscută drept o membră cu drepturi egale ale capetelor încoronate ale Europei.

Asasinarea arhiducelui de Greg King si Sue Woolmans. Recenzie

Însă în Austria, deși lucrurile încep să se mai îndulcească în ceea ce o privește, împăratul, recunoscut drept un om foarte conservator, nu-i va recunoaște niciodată fiii ca pe niște membri imperiali cu drept la tron. Regulile inutile ale unei societăți muribunde au condus la umilința constantă a lui Franz Ferdinand și Sophie la curtea regală și, probabil, au contribuit și la decesul lor. În vara lui 1914 împăratul și oficialii regali au insistat ca Ferdinand să viziteze Sarajevo, în ciuda climatului politic volatil și ale încercărilor multiple ale lui Ferdinand de a anula călătoria.

Restul este istorie. Recomand Asasinarea arhiducelui de Greg King și Sue Woolmans tuturor celor care iubesc istoria, trecutul și caută să afle cât mai multe din cele ce se află dincolo de cortina de catifea a evenimentelor, în penumbra înțelegerilor secrete dintre marii lideri politici, dar ale căror efecte le suportăm noi, oamenii de rând.

Mulțumesc librăriei online LIBRIS pentru oportunitatea de a mă delecta cu această carte-document, care schimbă viziunea asupra împrejurărilor care au condus la declanșarea Primului Război Mondial.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











marți, 19 iunie 2018

Meryem episoadele 7-13 rezumat



Datorită încăpățânării lui Savaș, încep să iasă lucuri la iveală. Informatiile pe car ele afla Burcu vor schimba multe, inclusiv abordarea evenimentelor. Meryem începe să se îndoiască din ce în ce mai mult de sinceritatea lui Otkay și are impresia certă că el îi ascunde ceva. La un moment dat îl supune unui test, ca să vadă reacția lui.

Meryem episoadele 7-13 rezumatSavaș își propune să dezvăluie și să lămurească toate secretele lui Otkay în instanță. Dar când este condamnat pentru șapte ani și îi spune că el l-a salvat din incendiu, Otkay era într-o situație dificilă. Savaș demonstrează din nou că este alături de Meryem, pentru amândoi sunt victimele lui Otkay, și dă o declarație prin care relevă relația dintre procuror și victimă. Drept consecință se inițiază o anchetă în această privință iar Otkay se vede prins la mijloc și ar vrea ca Meryem să spună ce știe. O trimite pe Derin să discute cu mama lui Meryem iar lui Belize îi cere să-o supravegheze pe fată pas cu pas.

Savaș are încredere în ea, că nu ea a făcut accidentul, iar Meryem se hotărăște să confrunte ceea ce știe ea cu faptele pe care le cunoaște Savaș. După aceea o convinge pe Burcu să redeschidă cazul și să se cerceteze noile date. Otkay nu vrea să renunțe la viața de lux pe care o duce și face tot posibilul să nu se afle adevărul. Până la urmă Meryem are de gând să povestească cine era la volan când s-a întâmplat acciedentul, dar lucrurile se precipită și Otkay ajunge s-o împuște ca s-o facă să tacă. Totuși, când o vede căzută, se panichează și conștientizează gravitatea a ceea ce a făcut. Savaș este martor la acest incident.

Derin se repede și ea să o apere pe Meryem și trage spre Otkay. Savaș trebuie să facă în așa fel încât Derin să nu ajungă în arest. Războiul dintre Meryem și familia ei se confruntă cu o nouă încercare. Otkay și Savaș află că Arif a vorbit și merg, fiecare separat, la spital să-l vadă. Meryem ajunge și ea acolo. Arif vrea să o protejeze pe fata lui dar ar vrea și să dezvăluie că Otkay este cel care l-a băgat în comă.

Burcu bănuiește că Ertan a fost cel care i-a rănit pe ea și pe Gulcu. Cei doi încep să-l aibă pe Ertan sub observație. Savaș o caută în spital pe asistenta care a răspândit informația că Arif s-a trezit din comă, dar aceasta nu este de găsit. Meryem se tot învinovățește crezând că ea aduce ghinion celor din jur, la care ține. Atunci, ia o decizie privind viața ei și vrea să lase totul în urmă. Scrie un mesaj în care povestește totul, cum a fost în noaptea accidentului și lasă scrisoarea pe mormântul lui Sevinc. Savaș o face să se răzgândească.

Impreună cu Meryem, Savaș merge acasă la asistenta care a auzit ultimele cuvinte ale lui Arif, care a murit, și sunt pe cale să afle adevărul. Yurdal acceptă să le fie de ajutor, iar Derin trebuie să-i explice tot ceea ce s-a întâmplat. Otkay deja nu prea mai are multe alternative. Burcu si Gulcu ajung acasă la Ertan despre care cred că este cel care i-a rănit. Otkay bănuiește că Savaș e îndrăgostit de Meryem, și este gelos, dându-și seama că și el o iubește. Însă această situație periclitează pe toată lumea.

Savaș știe că o va pierde pe Meryem dacă îi dezvăluie că Yurdal, adică tatăl lui, a jucat un anume rol în maortea lui Arif. Însă îi spune că dacă află amănunte, o va înștiința și pe ea. Otkay a acceptat faptul că se află pe o poziție total diferită față de Yurdal Sargun și încearcă să facă tot posibilul ca Meryem să stea cât mai departe de Savaș. Nurten a aflat cine este Gulumser în realitate și vrea să-i spună vestea și lui Otkay. Beliz e cât pe ce să afle ce urmărește Berk, dar informațiile pe care le aude ar putea schimba viețile tuturor.

Meryem este devastată când înțelege cine este Gulumser, iar asta se întâmplă prin grija lui Otkay. Savaș caută să fie iertat dar are o surpriză când ajunge acasă la Selma. Mahmut, fostul soț al Selmei, a răpit-o. Situația fiind gravă, Meryem, Savaș, Gulcu și Burcu lasă deoparte divergențele dintre ei și se aliază ca s-o găsească pe Selma și pe copilul ei.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Meryem, ep. 4-5-6                                     urmează: Meryem, ep. 14-20

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












luni, 18 iunie 2018

Siropul Memo On - un stimulent pentru intelectul tau



Siropul Memo On - un stimulent pentru intelectul tauPentru unii, perioada examenelor de tot felul a început deja, pentru alții se apropie cu pași repezi... bacalaureatul și examenele de admitere la facultate sunt în febra pregătirilor de pe ultima sută de metri. Când eram eu puștoaică și aveam examene de dat, singurul produs de pe piață era un praf portocaliu, lecitină, pe care îl luăm de la farmacie. Și îl luam pentru că mă presau părinții mei, însă eu mare efect de la acea lecitină, n-am văzut. Astăzi, însă, piața conține diverse produse pentru memorie și concentrare, în așa fel încât fiecare își poate găsi produsul potrivit.

Putem să îi susținem pe copiii noștri să fie mai concentrați, să asimileze mai bine informațiile pe care le primesc la școală ajutându-i cu remedii naturale care să stimuleze buna funcționare a sistemului nervos. Siropul Memo On propus de specialiștii în Ayurveda este un produs natural ce poate fi administrat atât copiilor și adolescenților aflați în perioada de examene, cât și adulților aflați în perioade stresante, ajutându-i pe aceștia prin creșterea capacității de concentrare și de memorare a informațiilor.

Siropul Memo On - un stimulent pentru intelectul tauConținând Ginkgo biloba, rozmarin și roiniță, plante care au principii active cu efecte extrem de eficiente asupra bunei funcționări a sistemului nervos, siropul Memo On de la Ayurmed este ajutorul de care aveți nevoie pentru obținerea performanțelor școlare mult visate. Eu am trecut de mult de anii adolescenței, însă tocmai de aceea am nevoie de un stimulent în a-mi aminti mai rapid și mai exact, ceea ce la vârsta adultă devine, odată cu trecerea timpului, un efort adeseori fără rezultat.

De câteva luni consum suplimentul alimentar Memo On de la Ayurmed, atât sub formă de sirop cât și sub formă de pastile. De data asta efectele în privința memoriei și concentrării se observă. Mi-am amintit după câteva săptămâni de utilizare primul număr de telefon fix pe care l-am avut acasă când eram copil, adică o informație pe care o știam acum cca 45 de ani. Acesta a fost primul semn că memoria mea începe să revină la performanțe pe care nu le mai credeam posibile la vârsta mea. După aceea am observat că nu mai uit atât de des ca înainte și că pot să stau concentrată câteva ore în șir dacă am ceva de lucru.

Așadar pentru mine Siropul Memo On de la Ayurmed este un leac împotriva uzurii psihice de care, din păcate, în meseria de profesor avem parte din plin. Și pentru că îl folosesc cu succes, îl recomand tuturor acelora care au nevoie de un stimulent al scoarței cerebrale, pentru o mai bună memorie și concentrare în perioadele de intensă solicitare intelectuală. Mulțumesc companiei Brander pentru oportunitatea de a testa și folosi Memo On de la Ayurmed.


Siropul Memo On - un stimulent pentru intelectul tau


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










duminică, 17 iunie 2018

Femeie in infruntarea destinului ep. 11-15 tr



Femeie in infruntarea destinului ep. 11-15 trEnver știe că lucrurile nu vor mai fi la fel după cele ce le-a aflat despre Șirin. Hatice, care nu știe nimic despre descoperirile lui Enver, încă o protejează pe Șirin, iar Bahar până la urmă acceptă gravitatea bolii ei și, de dragul copiilor, este de acord să facă tratamentul. Ceea ce nu conștientizează, este cum va evolua relația cu copiii ei. Arif stă alături de Bahar și este atât de grijuliu încât atrage atenția lui Berșan, Yusuf și Ceyda. După toate cele petrecute, Bahar începe să se gândească la faptul că nu va putea să facă totul de una singură și, luând o hotărâre pe moment, se duce acasă la Hatice, anunțând-o că vrea să se mute la ea. Aceasta nu se bucură de propunere, cu atât mai mult cu cât Enver insistă ca Bahar și copiii ei să se mute în casă la ea. Hatice crede că o cunoaște prea bine pe Bahar și, în ciuda a tot, nu înțelege de ce vrea ea să locuiască acolo.

Șirin începe să se poarte frumos cu Bahar crezând că astfel va obține iertarea tatălui ei. La sugestia lui Yeliz, Bahar se uită la datele sms-urile primite și se confruntă cu o nouă realitate, deoarece toate au venit după moartea lui Sarp. Yeliz, care vrea s-o ajute, va căuta să afle al cui este acel număr de telefon. Șirin este încolțită odată cu noile evenimente și va dori să facă tot posibilul ca să nu se afle adevărul. Yeliz nu știe cum să procedeze după ce descoperă adevărul și se confruntă direct cu Șirin.

Simptomele bolii lui Bahar se accentuează pe zi ce trece. Ea este susținută de Arif care stă lângă ea la toate fazele tratamentului, ori de câte ori are ocazia. Gelozia bolnavă a lui Șirin îi face zile fripte lui Bahar, care întâmplător găsește telefonul lui Sarp la ea și este derutată. Acum Enver, Șirin și Hatice, care știau de telefon, vor trebui să-i dea explicații.

Are loc o confruntare între Bahar și Enver, după ce prima află cine i-a dat lui Șirin acel telefon al lui Sarp, pentru că este sigură că Enver n-ar minți-o și are încredere în răspunsul ei. Însă când Bahar îi arată lui Enver mesajele trimise de către Șirin, aceasta devine și mai rușinată. Nisan și Doruk petrec mai mult timp împreună cu Arif și Bahar. Datorită copiilor, jocurile lui Șirin sunt pe cale să fie expuse, dar ea va căuta să scape basma curată și să-și continue minciunile.

Când Bahar se duce la Ceyda, Arif, Enver și Hatice se simt vizați de venirea lui Berșan. Arif face o mărturisire, iar Bahar nu mai știe cum să procedeze mai departe. Întâmplător, ea mai află ceva despre Sarp, care o derutează și mai mult. Posibilitatea ca Sarp să fie în viață o face să spere din nou, însă boala ei avansează și mai mult și se întâmplă un lucru neprevăzut...

Acest rezumat acoperă cca 11 ore de serial fără reclame.

a fost: Femeie in infruntarea destinului, 6-10 tr                                     urmează: Femeie in infruntarea destinului, ep 16-20 tr

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați articolul Kadin - Infruntarea destinului prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












sâmbătă, 16 iunie 2018

Meryem, episoadele 4-5-6 rezumat



Meryem, episoadele 4-5-6 rezumatMeryem, care află treptat adevărul despre Oktay, se îndepărtează de el, însă între timp, Gulcu a aflat că ea și Oktay sunt într-o relație și are de gând să expună public acest fapt. Savaș are impresia că ea protejează pe cineva, și, ca să poată afla despre ce este vorba, o ajută pe Meryem să se angajeze la o firmă de catering pe care Gulumser tocmai a deschis-o. Yurdal îi cere ajutorul lui Oktay pentru Turan. Arif ajunge la o clinică particulară. Gulcu este pe cale să afle despre relația dintre Otkay și Meryem, ca și Savas, de altfel.

Savas ajunge în camera de hotel în care stau Meryem și Oktay și este șocat de ceea ce vede. Drept consecință are loc o confruntare între Otkay și Savaș. Turan Ersoy se întoarce la Istanbul ca să investigheze un caz de corupție al firmei Sarun Holding. Savas observă că tatăl său este foarte speriat, dar el e de partea adevărului, oricât de neplăcut ar fi. După aceea, se hotărăște să-i demonstreze lui Meryem că Turan Ersoy a scos-o din închisoare, nu Otkay, și că banii pe care i-a primit erau de la tatăl său.

Meryem începe să-și piardă încrederea în Otkay mai ales că află că acesta o minte, și se gândește să se despartă de el. Până la urmă ea începe să vadă că Savaș nu e un tip chiar atât de rău, prin comparație. Yurdal se sustrage anchetei iar Savas este luat la poliție. Acolo el dezvăluie multe fapte, inclusiv că el, Meryem și Otkay se cunosc și relaționează. Astfel, Otkay începe să aibă probleme, pentru că procurorul de caz nu avea voie să accepte ancheta cuiva cunoscut. Savaș face tot posibilul ca Otkay să fie încolțit. Când află că Otkay și Derin au fost împreună la cabana din munți, începe să-i bănuiască pe amândoi că s-au aliat și că uneltesc împreună, în secret.

Yurdal îi cere lui Otkay să sustragă niște documente din casa lui Turan iar plata va fi altfel decât în bani. Are un plan care pare imbatabil, însă Savas reacționează surprinzător, pentru că vrea să-i arate lui Meryem că procurorul ia mită de la Yurdal. Iar de data asta vrea să facă în așa fel încât Meryem să vadă cu ochii ei ce se petrece și ce fel de om este Otkay. În urma acțiunilor lui Savas, Meryem începe să nu mai creadă ce spune procurorul.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Meryem, ep. 2-3                                     urmează: Meryem, ep. 7-13

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin