Se afișează postările cu eticheta antena 1. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta antena 1. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 august 2018

Femeie in infruntarea destinului - ultimele episoade (26-32)



Femeie in infruntarea destinului - ultimele episoade (26-32)Bahar trăiește unele dintre cele mai frumoase zile din viața ei când Hatice și Enver o anunță că s-a găsit un donator compatibil, dar ea nu știe că Șirin este acest donator și împărtășește tuturor vestea cea mare. Șirin crede că ura lui Sarp pentru ea e datorată morții lui Bahar, Nisan și Doruk, așa că face tot ceea ce poate ca să-l găsească și să-i spună adevărul. Așa că se folosește de slăbiciunea lui Levent față de ea ca să afle noua identitate a lui Sarp.

Lucrurile devin și mai complicate după ce Alp îl contactează pe Levent, care nu știe în ce s-a băgat și acum trage ponoasele. Încercările lui Șirin de a da de Alp o fac să intre în bucluc. Intră pe mâna lui Munir care o amenință cu viețile lui Hatice și Enver. Cei doi, nu au habar ce se petrece sub nasul lor, ei sunt bucuroși că Șirin a acceptat să doneze măduvă pentru Bahar.

Ceyda și Peyami se căsătoresc iar Enver îi coase lui Bahar o rochie pe care să o poarte la nuntă. Dar când vine ziua să probeze rochia, Enver, Ceyda și Yeliz sunt uluiți ... Șirin îi spune mamei ei că Sarp trăiește și că ea este amenințată. La început Hatice nu crede ce spune fiică-sa, ba chiar crede că are halucinații, însă în scurt timp ajunge să-i dea crezare.

Boala lui Bahar evoluează pe zi ce trece. Jale, care tot spune că transplantul de măduvă trebuie făcut cât mai repede posibil, caută un alt donator pentru că Șirin este sub tratament. Hatice crede că Bahar mai are o soră, de la iubita fostului său soț și pune la cale un plan ca s-o găsească. Enver vrea să-i facă o surpriză lui Bahar și organizează o petrecere la care invită pe toată lumea. Dar nu toate cadourile sunt date cu intenții bune...

Alp acceptă să stea de vorbă cu Șirin ca să nu pățească ceva familia lui. Lui Levent nu-i convine situația și atitudinea lui Șirin, dar nu are încotro. Bahar se confruntă cu durerile din ce în ce mai mari ale bolii și slăbește vizibil, dar vrea să-și asigure copiii și să le explice totul ca să nu se întristeze prea tare.

Piril vrea sa revina in Turcia când își dă seama că Alp n-are de gând să se întoarcă în Statele Unite. Când Julide își dă seama că îl poate folosi pe Alp împotriva lui Piril, pentru ea viața va deveni grea. Bahar se pare că își trăiește ultimele zile când Enver se confruntă cu un adevăr de neimaginat. El nu știe ce să facă acum, că a aflat că Sarp trăiește, dar își promite că n-o să-i ascundă adevărul lui Bahar și încearcă să înlesnească o întâlnire între cei doi foști soți.

Omul de legătură cu Sarp este Levent, căruia nu-i convine ceea ce face Șirin, așa că decide să nu o mai ajute deloc. Nisan și Doruk care îl iubesc pe Arif îl determină pe acesta să-și dea seama că și el s-a atașat de copiii lui Bahar. Julide o amenință mereu pe Piril și ca să aibă și mai multă putere asupra ei se duce la Bahar, care, datorită acestei vizite, bănuiește că Sarp trăiește.

Enver se află în pericol din cauza insistenței cu care a vrut să-l vadă pe Sarp/Alp. Le spune lui Ceyda și Yeliz că acesta este în viață, iar Yeliz nu vrea ca Bahar să nu știe despre asta și are de gând să-i spună. Suat vrea să se folosească de Șirin făcându-i cunoștință cu Piril. După această întrevedere Șirin hotărăște că a venit vremea ca familia ei să nu mai aibă parte de uneltiri din partea nimănui, așa că se aliază cu Suat.

Ceyda îl încurajează pe Arif să-i vorbească lui Bahar despre sentimentele pe care le are pentru ea, dar nimeni nu știe cum va reacționa. Totuși Bahar acceptă ce-i spune Arif și relația dintre ei devine mai apropiată. Enver este dus la spital și Bahar intră în panică aflând asta. Hatice îl întâlnește întâmplător pe Sarp și crede că el este de vină pentru ceea ce a pățit Enver (moare sufocat de un așa-zis doctor).

Șirin se învinuiește pentru ceea ce i s-a întâmplat tatălui ei. Piril este consternată să vadă că-l pierde pe Alp și încă își dorește să-l convingă să plece amândoi în America. Dar o mare surpriză îl așteaptă pe Alp ...

Deși ultima scenă din episodul final este dătătoare de speranță, personajele care mor în acest ultim episod alătură Kadîn - Femeie în înfruntarea destinului în rândul acelor seriale cu final deprimant.

Acest rezumat acoperă cca 16 ore de serial fără reclame.

***S F Â R Ș I T U L    S E R I A L U L U I***

a fost: Kadin - ep. 21-25 

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați articolul Kadin - Infruntarea destinului prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











joi, 2 august 2018

Femeie in infruntarea destinului ep. 21-25 tr rezumat



Femeie in infruntarea destinului ep. 21-25 tr rezumatBahar primește niște vești prin telefon și crede că Șirin și Sarp au fost amanți, și, drept urmare, se duce s-o vâneze pe Șirin. După ce situația evoluează, Bahar începe să nu mai aibă încredere în nimeni. Acum, când Piril știe că Bahar și copiii sunt bine, face tot ce-i stă în putere ca să-l convingă pe Sarp să revină cu toții în America. Enver vede că Bahar și-a schimbat atitudinea față de el ceea ce nu-i convine, dar chiar și așa, este încă dispus s-o susțină.

Starea lui Bahar se înrăutățește și ea este cât pe ce să rămână pe viață cu dizabilități. Ura dintre ea și Șirin se manifestă într-o confruntare. Neîncrederea lui Bahar în cei din jur este de durată și nu poate ierta nimănui nimic. Arif rămâne tăcut atât cât se poate din dorința de a o vedea pe Bahar sănătoasă din nou, dar la un moment dat este dispus să vorbească și să-și dezvăluie sentimentele pe care le are pentru ea.

Piril vrea s-o vadă pe Bahar și pe copii, dar aceasta nu este dispusă la o întrevedere, de teamă să nu-l piardă pe Alp. Piril se simte vinovată și întristată de reacția femeii și va încerca să-l convingă pe Alp să se întoarcă în America (scuze pentru unele repetiții și confuzii; materialul de față este tradus de pe site-ul izleyiciplatformu.com exact așa cum apare el în engleză), însă acesta nu vrea să plece fără să-i pese de consecințe.

Ceyda și Yelis vor să se răzbune pe Șirin pentru ceea ce i-a făcut lui Bahar dar ea, ca de obicei, reușește să cadă în picioare și să folosească situația creată în avantajul ei. Ura dintre Bahar și Șirin continuă să escaladeze pe zi ce trece. Cum boala ei evoluează, ea se simte din ce în ce mai slăbită. Pe Șirin o așteaptă o surpriză în cartier și rămâne șocată să-l vadă pe Alp.

Bahar nu știe ce se petrece și se decide să deschidă o nouă pagină a vieții ei. Văzând că Arif este cu moralul la pământ, se gândește la cât de mult i-a stat alături fără să ceară nimic în schimb și vrea să-i întoarcă favorul. Însă Arif este acum gelos.

Jale vine cu rezultatele medicale și reiese că Șirin este donatorul cel mai compatibil, dar acum e nevoie ca amândouă să fie convinse să accepte situația, una să doneze, cealaltă să accepte. Piril se pregătește să plece în America dar află un detaliu care dă totul peste cap. Alp aude ce discută în șoaptă Piril cu Suat, iar secretele pe care le aude nu-l vor face deloc fericit. Alp s-a săturat să i se spună ce să facă și pune la cale un plan împotriva lui Suat și Piril.

După ce l-a văzut pe Alp și în ciuda amenințărilor pe care le primește, Șirin nu are de gând să lase lucrurile în voia lor. Când Hatice și Enver aud că ea este donatoarea perfectă, se bucură dar sunt îngrijorați în același timp. Nu va fi deloc ușor s-o convingă pe Șirin să doneze măduvă.


Acest rezumat acoperă cca 11 ore de serial fără reclame.

a fost: Kadin - ep. 16-20 tr                                     urmează: Femeie in infruntarea destinului, ultimele episoade

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați articolul Kadin - Infruntarea destinului prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












sâmbătă, 14 iulie 2018

Femeie in infruntarea destinului ep. 16-20 tr



Femeie in infruntarea destinului ep. 16-20 trȘirin, care nu crede că Bahar chiar e bolnavă și că e bolnavă grav, face totul ca să atragă atenția. De data asta, însă, are planuri diferite. Bahar este din ce în ce mai confuză după ce o vede pe mama lui Sarp. Ideea că el ar putea să fie în viață o face foarte fericită. Arif, care folosește toate ocaziile ca săp fie alături de Bahar s-o susțină, lăsându-și sentimentele la vedere, se întristează văzând că ea vorbește mereu despre Sarp.

Șirin fuge de acasă și pune o presiune și mai mare pe Hatice, astfel că trebuie să ia o hotărâre. Va fi Șirin? Va fi Bahar? Hatice ar vrea ca Bahar să plece din casă din cauza lui Șirin, dar când vede cum reacționează aceasta la auzul acerstrei posibilități, este jenată și nu mai știe ce să facă mai departe.

Enver s-a săturat de minciunile lui Șirin și, după cele aflate de la Hikmet, nu-și mai poate controla furia către ea. Enver este hotărât să nu creadă nimic din ceea ce îi spune Șirin și pune o distanță apreciabilă între ei doi.

Arif, care a susținut-o pe Bahar în momentele cele mai dificile, are nevoie de ea să-i fie alături. Situația prin care trec împreună îi apropie puțin. Șirin, în loc să rezolve cu minciunile pe care le tot înșiră, face o nouă mutare. Enver observă și se decide să fie de partea lui Bahar în acest mic război. În fața lui Bahar sunt zile grele, din moment ce s-a mutat iar la vechiul ei apartament.

Bahar nu mai suportă jocurile lui Șirin și după ultimele intrigi își ia copiii și pleacă acasă la ea. Cu toate acestea, mutarea înseamnă că Șirin și-a atins scopurile, dar viața îi oferă ocazia să se confrunte cu ceva ce nici nu bănuia. Enver se mută împreună cu Bahar. Arif nu a fost de acord cu această schimbare, dar undeva în adâncul sufletului se bucură că lucrurile s-au petrecut așa. În ceea ce-l privește pe Alp, se află cu un pas mai aproape de a descoperi toate marile minciuni pe care alții l-au făcut să le creadă.

Șirin acceptă cu greu faptul că Enver s-a mutat la Bahar și face tot ceea ce poate să-l convingă să revină acasă. Din pură întâmplare, Hatice află un alt adevăr legat de fiica ei căruia acum trebuie să-i facă față. Însă de această dată, reacțiile ei față de Șirin vor fi dure. După toate cele ce se întâmplă ne întrebăm dacă Șirin se va schimba sau va continua în același fel.

Hatice nu mai are încredere în Șirin și începe să o ignore. Aceasta se simte deranjată de situație și nu știe cum să procedeze. Acum, Hatice dă vina pe Șirin pentru toate cele și insistă ca ea să-i doneze măduva osoasă pentru transplant de care are nevoie Bahar ca să supraviețuiască. Însă Șirin, care o urăște pe Bahar, refuză vehement să facă așa ceva. Jale vrea să doneze măduvă ca s-o salveze pe Bahar. Relația lui Arif cu Bahar se îmbunătățește.

Piril nu știe ce să facă după ce o vede pe Julide acasă la Suat. Șirin, căreia nu-i convine că Enver stă cu Bahar, va încerca să se folosească de situația cu donatul de măduvă ca să-l determine pe Enver să se răzgândească. Ceyda are inima frântă în situația legată de fiul ei și nu își poate reveni la normalitate.

Durerile lui Bahar se întețesc iar boala avansează. Deși ea nu vrea să arate, faptul că suferă este din ce în ce mai vizibil pentru toată lumea. Musa și Jale au hotărât să se despartă.


Acest rezumat acoperă cca 11 ore de serial fără reclame.

a fost: Kadin - ep. 11-15                                     urmează: Femeie in infruntarea destinului, ep 21-25 tr

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați articolul Kadin - Infruntarea destinului prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












duminică, 17 iunie 2018

Femeie in infruntarea destinului ep. 11-15 tr



Femeie in infruntarea destinului ep. 11-15 trEnver știe că lucrurile nu vor mai fi la fel după cele ce le-a aflat despre Șirin. Hatice, care nu știe nimic despre descoperirile lui Enver, încă o protejează pe Șirin, iar Bahar până la urmă acceptă gravitatea bolii ei și, de dragul copiilor, este de acord să facă tratamentul. Ceea ce nu conștientizează, este cum va evolua relația cu copiii ei. Arif stă alături de Bahar și este atât de grijuliu încât atrage atenția lui Berșan, Yusuf și Ceyda. După toate cele petrecute, Bahar începe să se gândească la faptul că nu va putea să facă totul de una singură și, luând o hotărâre pe moment, se duce acasă la Hatice, anunțând-o că vrea să se mute la ea. Aceasta nu se bucură de propunere, cu atât mai mult cu cât Enver insistă ca Bahar și copiii ei să se mute în casă la ea. Hatice crede că o cunoaște prea bine pe Bahar și, în ciuda a tot, nu înțelege de ce vrea ea să locuiască acolo.

Șirin începe să se poarte frumos cu Bahar crezând că astfel va obține iertarea tatălui ei. La sugestia lui Yeliz, Bahar se uită la datele sms-urile primite și se confruntă cu o nouă realitate, deoarece toate au venit după moartea lui Sarp. Yeliz, care vrea s-o ajute, va căuta să afle al cui este acel număr de telefon. Șirin este încolțită odată cu noile evenimente și va dori să facă tot posibilul ca să nu se afle adevărul. Yeliz nu știe cum să procedeze după ce descoperă adevărul și se confruntă direct cu Șirin.

Simptomele bolii lui Bahar se accentuează pe zi ce trece. Ea este susținută de Arif care stă lângă ea la toate fazele tratamentului, ori de câte ori are ocazia. Gelozia bolnavă a lui Șirin îi face zile fripte lui Bahar, care întâmplător găsește telefonul lui Sarp la ea și este derutată. Acum Enver, Șirin și Hatice, care știau de telefon, vor trebui să-i dea explicații.

Are loc o confruntare între Bahar și Enver, după ce prima află cine i-a dat lui Șirin acel telefon al lui Sarp, pentru că este sigură că Enver n-ar minți-o și are încredere în răspunsul ei. Însă când Bahar îi arată lui Enver mesajele trimise de către Șirin, aceasta devine și mai rușinată. Nisan și Doruk petrec mai mult timp împreună cu Arif și Bahar. Datorită copiilor, jocurile lui Șirin sunt pe cale să fie expuse, dar ea va căuta să scape basma curată și să-și continue minciunile.

Când Bahar se duce la Ceyda, Arif, Enver și Hatice se simt vizați de venirea lui Berșan. Arif face o mărturisire, iar Bahar nu mai știe cum să procedeze mai departe. Întâmplător, ea mai află ceva despre Sarp, care o derutează și mai mult. Posibilitatea ca Sarp să fie în viață o face să spere din nou, însă boala ei avansează și mai mult și se întâmplă un lucru neprevăzut...

Acest rezumat acoperă cca 11 ore de serial fără reclame.

a fost: Femeie in infruntarea destinului, 6-10 tr                                     urmează: Femeie in infruntarea destinului, ep 16-20 tr

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați articolul Kadin - Infruntarea destinului prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












joi, 14 iunie 2018

Femeie in infruntarea destinului episoadele 6-10 tr, rezumat



Bahar este dezamăgită că Hatice nu a luat-o pe ea și pe copii acasă la ea. Din cauza problemelor financiare, este pe cale să piardă apartamentul unde locuiește acum, dar pe termen scurt găsește o soluție amuzantă.

Femeie in infruntarea destinului episoadele 6-10 tr, rezumatYeliz, cea mai bună prietenă a lui Bahar, vine la ea cu cei doi copii ai ei, Tunc și Aslî, și cu mama ei, Durdane. Yeliz o invită pe Bahar la aniversarea soțului ei și insistă că nu acceptă un refuz. În realitate, este o păcăleală, pentru că Yeliz a aranjat o întâlnire pentru Bahar. Soțul lui Yeliz le așteaptă într-un restaurant, cu un prieten alături, pe care să i-l prezinte lui Bahar. Copiii și Durdane rămân acasă la Bahar, iar fetele pleacă la restaurant. De plictiseală, cei mici se gândesc să dea drumul la calculator și află unele lucruri despre Sarp.

A doua zi, Nisan și Doruk se îmbolnăvesc. Bahar îl roagă pe Enver să aibă grijă de ei, însă acesta o sună pe Hatice, soția lui, să vină în locul său. Când ea vine, Șirin sună la telefon, dar răspunde Nisan. Astfel Șirin află că mama ei este acolo și este tulburată. Hatice se duce imediat acasă și e uluită când o vede pe Șirin cum arată. La un moment dat Enver primește un telefon că soția lui și Șirin se află la spital.

Enver este distrus când vede imagini cu Sarp pe telefonul lui Șirin și găsește mobilul lui Sarp la ea. Hatice revine acasă de la spital și, la rugămintea lui Șirin, vrea să ia telefonul care acum este la Enver. Însă acesta l-a trimis deja lui Bahar, deși Hatice consideră că Bahar nu trebuie să-l vadă acum. Așa că pornește în recuperarea telefonului lui Sarp, și urmează să vedem cine ajunge mai întâi în posesia lui, ea sau Bahar?

Soarta, însă, face să apară o nouă problemă pentru că Doruk dispare și Hatice trebuie s-o ajute pe Bahar să-și găsească fiul. Telefonul ajunge în posesia lui Bahar care acum se întreabă de unde putea să apară acest obiect? Începe să caute prin galeria foto poate dă de vreo poză care să elucideze misterul accidentului lui Sarp. Dar cum se întâmplă adeseori, caută una, și dă peste alta, așa că nu doar că găsește ceea ce căuta, dar mai este o fotografie care va fi un șoc pentru ea. Jale ar trebui să-i aducă rezultatele testelor pe care le-a făcut Bahar, și nu știe ce să facă.

Bahar încearcă să-l găsească pe Doruk și nu are stare până nu rezolvă problema. Șirin, care crede că Arif are o relație cu Bahar, îl urmărește ca să se convingă de adevăr. Jale o contactează pe Bahar și aceasta revine la spital, dar își dă seama că rezultatele analizelor nu sunt bune, deși nimeni nu-i spune asta în mod direct. De fapt, toată lumea știe că ea se teme cel mai mult că i s-ar putea întâmpla ceva și va fi nevoită să-și lase copiii singuri. Obsesiile lui Șirin și atitudinea ei o enervează pe Bahar, iar suspiciunile lui Enver față de ea cresc.

Acest rezumat acoperă cca 11 ore de serial fără reclame.

Ne cerem scuze pentru unele nepotriviri de nume sau de acțiune, acestea se datorează rezumatelor din lb engleză care au servit ca sursă acestui material. După episodul 10 turcesc, această problemă se va remedia. Vă mulțumim!

a fost:  Femeie în înfruntarea destinului, ep. 2-5 tr                                     urmează: Femeie in infruntarea destinului, ep 11-15 tr

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați articolul Femeie în Infruntarea destinului prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












miercuri, 13 iunie 2018

Kadin - Femeie in infruntarea destinului, ep. 2-5 turcesti, rezumat



De fiecare dată când îl vedea pe Arif, Bahar se uita la el temătoare și nu depășise șocul incidentului. În timp ce pregătirile de nuntă ale lui Yeliz continuă, ea se gândește doar la un singur lucru: Nisan și Doruk. Sirin, sora ei vitregă, care a întâlnit-o pe Bahar întâmplător, nu poate scăpa de data asta. Sentimentul de vină al lui Șirin în privința lui Bahar va crește și mai mult.

Kadin - Femeie in infruntarea destinului, ep. 2-5 turcesti, rezumatBahar se gândește la soțul ei Sarp din ce în ce mai mult în fiecare zi. Nu poate uita ce i-a spus Hatice și continuă să o învinovățească pentru moartea soțului ei. Hatice, după ce a văzut mai multe desene cu Sarp în camera la Șirin, se confruntă cu ea și îi cere socoteală. Suspiciunea lui Hatice crește și presupune că fata îi ascunde ceva. Soțul lui Hatice, care nu știe ce s-a petrecut, o susține pe Bahar ca să-și ia un job. Aceasta este bucuroasă de noua slujbă chiar dacă acum are mai puțin timp pentru copiii ei. Sirin aude o ceartă între mama ei si Bahar apoi va folosi ceea ce a auzit in favoarea ei.

Filiz nu e pregătită de o relație oricât încearcă Barîș s-o cucerească. Ea merge la poliție cu Cemil și îl face pe Barîș gelos, acordându-i lui Cemil o șansă de a-și exprima sentimentele. Dar e vremea ca ea să facă o alegere. Fikri își pierde cardul de salariu și imparte acelasi cont cu copii si cu Tulay. Mujde găsește o metodă de a face bani folosindu-se de matematica lui Rahmet. Acesta, afectat de ideea de a fi și fată, și de a face bani, acceptă oferta și cere ajutorul lui Mujde pentru a găsi un remediu pentru dragostea platonică a lui Hikmet. Soluția găsită de Mujde va deschide drum atât pentru Hikmet, cât și pentru Rahmet.

Bahar nu se mai gândește să-și viziteze mama după ce aude ce-i spune Șirin (că Sarp se dădea la ea și o hărțuia), care nu vrea să vorbească încă o dată cu Bahar, așa cum o îndeamnă Hatice. Există și un secret important despre Sarp pe care Șirin încă nu îl spune mamei sale, deși este cu conștiința încărcată. Dupa ce Șirin a vorbit în termeni nu foarte apreciativi despre Sarp, Bahar nu mai vrea sa mearga din nou în casa mamei sale și nici nu vrea să creadă că Sarp era un tip rău care umbla după femei. Șirin îi mărturisește lui Hatice cum l-a cunoscut pe Sarp și înce fel s-a manifestat față de ea, iar Hatice hotărăște că nu mai vrea s-o vadă pe Bahar. Hatice face asta pentru că crede că nu e bine ca Șirin s-o vadă mereu pe Bahar. Însă Sirin mai ascunde încă un mare secret despre Sarp, pe care nu i l-a spus mamei sale. Jale, care îi spune lui Musa că vrea să divorțeze, se va confrunta cu o surpriză foarte mare în spital.

Bahar este din nou dezamăgită de faptul că Hatice nu a luat-o pe ea și pe copiii ei acasă. Din cauza lui Șirin, ea se distanțează de Bahar deși nu rupe prietenia de tot. Datorită reapariției lui Sinan, Moise (?) este sceptic față de ceea ce s-a întâmplat. Yeliz intenționează să-i facă o bucurie lui Bahar ca să nu mai fie nefericită. Arif și Bahar se confruntă din nou pentru că proprietarul nu vrea ca Bahar să părăsească casa. Intriga lui Hatice, care nu vrea să-și lase nepoții singuri, pentru că insistă Enver, va deveni de neînțeles. Până la urmă, copiii lui Bahar vor locui la Hatice.

În finalul episodului 5 turcesc Hatice este supărată pe copii pentru că au răspuns la telefon și au vorbit cu Șirin care este foarte tulburată. Șirin sparge totul prin casă, răstoarnă mobilele și face un talmeș-balmeș de nedescris. Hatice, alertată de telefonul fetei, merge acasă la Șirin și găsește totul întors pe dos și pe Șirin înconștientă, pe jos, într-una din încăperi.

Acest rezumat acoperă cca 9 ore de serial fără reclame.

Ne cerem scuze pentru unele nepotriviri de nume sau de acțiune, acestea se datorează rezumatelor din lb engleză care au servit ca sursă acestui material. După episodul 10 turcesc, această problemă se va remedia. Vă mulțumim!

a fost: Kadin - Infruntarea destinului, prezentare                                     urmează: Femeie in infruntarea destinului, ep 6-10 tr

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați articolul Kadin - Infruntarea destinului prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












duminică, 10 iunie 2018

Kadin - Infruntarea destinului - prezentare si distributie



Kadin - Impotriva destinului - prezentare si distributieTitlul original: Kadîn
Traducere - Femeie în înfruntarea destinului
Gen: dramă, romantic
Episoade: 32, de cca 130 minute
Producător: Med Yapim și MF Yapim Turcia 2017
Rețeaua de distribuție: FOX tv Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Merve Girgin Aytekin
Scenariul: Hande Altaylî, o adaptare după un serial japonez intitulat Femeie, cu scenariul original de Yûji Sakamoto.

Serialul Femeie în înfruntarea destinului se difuzează pe Antena 1 din iunie 2018.

Serialul Kadîn-Înfruntarea destinului urmărește povestea unei femei, Bahar, care are doi copii, Nisan și Doruk, pe care îi iubește ca pe ochii din cap, luptându-se să-i crească frumos deși nu are posibilități materiale. Bahar a fost abandonată de mama ei când avea 8 ani, apoi și-a pierdut tatăl și bunica, rămânând singură pe lume. Tânără fiind, l-a întâlnit pe Sarp exact când avea nevoie de sprijin. S-au căsătorit și au fost fericiți o vreme, dar într-o zi Sarp a murit pe neașteptate, aruncând-o pe Bahar în depresie.

Bahar și-a revenit foarte greu din aceasta lovitură a vieții, doar copiii determinând-o să meargă mai departe. Muncește mult ca să-și educe fata și băiatul și să-i vadă oameni, oricât de greu i-ar fi. Însă într-o zi, mama ei revine și astfel ea este gata să afle niște secrete din trecut și mai ales împrejurările morții soțului ei, Sarp.

sursa foto: benimfrekansim.com

Distribuția

Özge Özpirinçci - Bahar Çesmeli
Caner Cindoruk - Sarp Çesmeli
Bennu Yildirimlar - Hatice Sarikadi
Seray Kaya - Sirin Sarikadi
Ayça Erturan - Yeliz Ünsal
Ece Ozdikici - Jale Demir
Kubra Suzgun - Nisan Çesmeli
Ali Semi Sefil - Doruk Çesmeli
Feyyaz Duman - Arif
Devrim Özder Akin - Musa Demir
Serif Erol - Enver Sarikadi
Resit Berker Enhos - Ziya
Oktay Gürsoy - Sinan
Gökçe Eyüboglu - Ceyda
Melih Çardak - Hikmet


urmează: Kadin - Infruntarea destinului, ep. 2-5 tr
Femeie în înfruntarea destinului, ep. 6-10 tr
Femeie în înfruntarea destinului, ep. 11-15 tr
Femeie în înfruntarea destinului, ep. 16-20 tr
Femeie în înfruntarea destinului, ep. 21-25 tr
Femeie în înfruntarea destinului, ep. 26-32 tr



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










vineri, 2 februarie 2018

Mama, episoadele 29-33 turcesti, ultimele episoade, rezumat





Mama, episoadele 29-33 turcesti, ultimele episoade, rezumatCenghiz, care îl consideră vinovat pe Sinan pentru toate relele din viața sa, se gândește s-o răpească pe Zeynep ca să se răzbune. Ea stă acum cu Aysel și aceasta începe să se îngrijoreze când vede că Zeynep nu mai vine acasă. La un moment dat o sună pe Gonul s-o întrebe de ea, dar nici Gonul nu știe unde ar putea fi și încep s-o caute peste tot. Văzând că nu dau de urma ei, îl sună pe Sinan, știind că el a fost printre ultimele persoane care s-au întâlnit cu Zeynep în ziua aceea. Comisarul începe imediat investigația, dar nu găsește niciun indiciu.

La o bucată de vreme, încep să se consoleze toți cu ideea că Zeynep a dispărut, când, surpriză!, Cenghiz îl sună pe Sinan. Comisarul este dispus să plătească pentru Zeynep dar Cenghiz nu vrea nimic în schimb, el vrea doar să-i facă pe amândoi să sufere. Acum toată lumea este în alertă ca să găsească locul unde ar putea fi Zeynep sechestrată. Gonul se folosește de Belkis ca să afle ceva amănunte. Sule este și ea luată la interogatoriu și atunci află Turna că Zeynep a fost răpită de Cenghiz. Bulversată de întâmplare, se duce la Cahide să afle și alte detalii despre mama ei adoptivă.

Zeynep se arată agresivă și puternică la început, față de Cenghiz, dar pe măsură ce zilele trec și nimic bun nu se întâmplă, Zeynep începe să deznădăjduiască, mai ales că Cenghiz are planuri foarte urâte cu ea și cu Sinan. Vrea să-l cheme pe comisar acolo și, de față cu el, s-o omoare pe Zeynep, apoi să-l omoare și pe el. Ea se îngrozește când își dă seama că bărbatul vorbește serios. Mai mult, Cenghiz începe să fie atras de frumusețea ei și încearcă să abuzeze de ea.

Ca să îl facă pe Sinan să sufere, așa cum și-a propus, îi trimite o fotografie cu Zeynep într-o postură demnă de milă. La început Sinan se înfurie dar apoi își dă seama că din poza aceea ar putea deduce locul unde este ascunsă tânăra. Cooperând cu cei din sectorul IT, Sinan dă de urma semnalului telefonului lui Cenghiz, dar când ajunge la locul respectiv au parte de o uriașă surpriză.



Sinan este pus în situația de a face ce-i spune Cenghiz, dar are un plan minuțios pe care îl urmează singur. Fără să anunțe pe nimeni, ajunge la depozitul unde este ținută ostatică Zeynep, iar ceea ce vede acolo îl înfurie peste măsură de mult. Zeynep este în picioare pe un scaun, cu un laț de gât. În acele clipe se gândește numai la cum ar putea s-o salveze. Însă cum face un pas înainte, Cenghiz îi dă una după ceafă și comisarul cade fără cunoștință. Când își revine, o vede pe Zeynep pe podea, nemișcată, între viață și moarte, iar el este cu mâinile legate la spate.

Însă Cenghiz nu se abate de la planul său - mai întâi vrea să moară Zeynep, apoi Sinan, și la urmă el să-și ia zilele. Ceilalți, când văd că nici Sinan nu mai apare, își dau seama că și el trebuie să fie tot în mâinile lui Cenghiz. Sule se simte singură și crede că Cenghiz vrea s-o rupă definitiv cu trecutul. Acest sentiment o bulversează și acționează fără să se gândească la consecințe. Turna va fi cea mai afectată de toate cele ce se întâmplă.

Până la urmă cel care moare este Sinan. Turna se reunește cu Zeynep, iar aceasta din urmă trebuie să treacă peste durerea de a fi pierdut omul iubit. Cenghiz și Sule cu bebelușul lor nu vor să mai trăiască așa ca până atunci și se gândesc să-i propună lui Zeynep să ajungă la o înțelegere. Turna găsește că-i va fi greu să nu-l mai vadă pe micuțul Hasan zi de zi, iar Zeynep decide ceva în favoarea fetiței, făcând un sacrificiu, și acceptă să trăiască cu toții împreună. Această hotărâre nu va fi ușor de acceptat de către ceilalți membri ai familiei. Gamze e împotrivă, Cahide nu se decide deocamdată, pentru că a făcut o criză cardiacă și nu vrea să se afle.

Cenghiz descoperă niște secrete și din nou pune la cale niște jocuri ca s-o încolțească pe Zeynep. Dar tot răul înspre bine, pentru că anumite dezvăluiri, o fac pe tânără să se întrebe cum s-a produs incendiul în care a murit tatăl ei. Gonul, care nu vrea ca Zeynep să afle adevărul, îi cere ajutorul lui Ali. Dar adevărul iese la iveală și Zeynep află că Gonul a stat 25 de ani la închisoare ca s-o protejeze pe ea. În sfârșit, Zeynep îi spune mamă lui Gonul.



Cenghiz află că Turna va moșteni o mare avere și vrea să pună mâna pe bani. Într-o noapte pătrunde în casa lui Cahide dar este auzit și cineva îl amenință cu pistolul. Cahide mai are o criză cardiacă și situația ei este delicată. Ca să fie totul bine, trebuie să accepte o operație. Turna este nefericită că s-a despărțit de fratele ei, iar Zeynep se străduiește s-o facă să uite.

Sule descoperă și ea niște lucruri din trecut, dintre care un adevăr pe care Cenghiz i-l ascundea cu mult interes. Acum, Sule vede totul într-o altă lumină, și dacă avea o atitudine de a se preface că nu vede și lăsa de la ea de cele mai multe ori, acum nu are de gând să-l mai ierte. Sule ia o hotărâre care va dezechilibra viața tuturor.

Acum, când toată lumea află că Cenghiz a făcut o crimă, încep să reevalueze situația. Zeynep nu mai acceptă ca Turna să stea sub același acoperiș cu el. Sule are o confruntare cu Cenghiz în care-i aruncă în față tot adevărul, iar el insistă că este nevinovat. Sule cedează și îl crede din nou.

Viețile tuturor se reiau dar în finalul serialului cineva se va fi săturat de toate și va lua o anumită decizie. Cine pierde și cine câștigă, cine va rămâne împreună cu cine și care anume va renunța la tot... asta veți vedea în finalul serialului Mama, pe care vi l-a oferit canalul TV Antena 1.


S F Â R Ș I T U L   S E R I A L U L U I

a fost: Mama, ep. 24-28 tr 

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!










vineri, 26 ianuarie 2018

Mama, episoadele 13-18 turcesti, rezumat





Mama, episoadele 13-18 turcesti, rezumatȘule face plângere împotriva lui Zeynep pentru răpire. Comisarul Sinan o interoghează pe Zeynep și îi dă mandat de arestare. Gonul se duce imediat la Zeynep-cea-bătrână și la Turna să le dea de știre. Zeynep nu are altă alegere decât să fugă, iar Gonul îi va fi alături, ba o mai roagă și pe Belkiz să le ajute să plece din țară. Între timp, Cenghiz își revine din comă și o informează pe Sule că vrea să se despartă de ea. Sule luptă să-și recâștige iubitul dar acesta rămâne neînduplecat.

Acasă la Cahide totul rămâne complicat. Sinan ajunge și la ea cu ancheta, întrebând-o unde îi este fiica. Cahide trăiește cele mai grele momente din viața ei și nu se liniștește până când nu primește ceva vești de la Ali. Gamze este în posesia testului ADN cerut de Mert, dar rezultatele nu sunt pe placul nimănui. Cu toate evenimentele tragice petrecute, Cahide se hotărăște s-o ajute pe Zeynep.

Sule, după ce este părăsită de Cenghiz, se apucă de băutură și un alt bărbat, Necmi, încearcă să profite de starea ei. Ali se grăbește să-i dea o mână de ajutor. Lucrurile, însă, decurg în așa fel, încât viața lui Sule are să se schimbe dramatic. Zeynep cu fetița se mută la un hotel sub alte identități, înainte de a ieși din țară. În aceste zile totul pare să fie din nou bine să soarta să le zâmbească. Mai e puțin și speră să scape de norii negri care le întunecă orizontul...

Din nefericire sunt prinse de poliție chiar înainte să plece, iar Zeynep este dusă la secție și acuzată de răpire de minori. Turna este și ea într-o cameră alăturată, tot la poliție, iar când i se spune că o să-și vadă mama se bucură, dar polițiștii o aduc pe Sule să o ia acasă. Femeia nu are unde să-și ducă fata și bate la ușa lui Necmi. Zeynep este condamnată, iar Sinan nici măcar nu-i reduce pedeapsa pentru că o vede ca pe o femeie posesivă și obsedată. Pe de altă parte, Sinan se tot gândește la Zeynep și nu și-o poate scoate din minte.

Sule a căzut din lac în puț, pentru că viața alături de Necmi se dovedește rapid un iad, pentru că este obligată să facă ce zice el. L-ar omorî cu plăcere, fără să clipească măcar, dar nu are pe nimeni altcineva s-o ajute, iar cei de la Protecția Copilului o țin sub observație. Turna nu are încotro, și stă cu maică-sa, dar se gândește la ziua în care va fi din nou alături de Zeynep.

Într-o zi, Turna vine la vorbitor s-o vadă pe Zeynep și începe să vorbească despre trecutul ei și despre cum Sule a aruncat-o la gunoi. Sinan este, întâmplător, pe acolo și aude discuția, apoi o ia pe fetiță deoparte și o pune să-i povestească totul. Când își dă seama că mama biologică a fetei nu are grijă cum trebuie de propriul copil, reia interogatoriul chiar cu Sule, care, însă, minte. Sinan decide atunci ca Turna să fie dată la Protecția Copilului, la orfelinat și maică-sa, decăzută din drepturi.

Cahide este gata să facă tot ceea ce este posibil ca să-și salveze fiica din închisoare. Vorbește cu Cenghiz s-o convingă pe Sule să-și retragă plângerea. Sule acceptă, dar pune condiții. Boala lui Gonul avansează și ea refuză tratamentul. Până la urmă Zeynep este eliberată din închisoare, iar Turna află și va pune în aplicare un plan care-i lasă pe toți cu gurile căscate. Ea fuge din orfelinat acasă la Gonul unde se află Zeynep.

Vestea evadării Turnei din orfelinat se răspândește ca fulgerul. Sinan trebuie s-o aducă imediat înapoi, pentru că este responsabilitatea lui. Între timp și Cahide află că fetița este cu Zeynep, lucru care nu-i convine, iar de data asta, dacă se dă totul la iveală, nimeni n-o mai poate feri pe Zeynep de închisoare. Cahide se simte vinovată pentru ceea ce i-a făcut fetei sale, care nu are habar de înțelegerea dintre mama sa, Sule și Cenghiz.

Condiția lui Sule era să se mărite cu Cenghiz, iar el acceptă dacă i se dau bani, așa că Cahide a plătit o suma considerabilă, în așa fel încât cei doi să poată să-și facă o viață normală împreună. Sule este fericită și vrea ca după nuntă să devină o mamă și o soție bună și are de gând s-o ia pe Turna de la orfelinat. Chiar îi promite lui Cahide toate acestea și încearcă să se țină de cuvânt.

Însă lucrurile iau o altă întorsătură, iar ceea ce părea un vis împlinit amenință să se transforme în coșmar. Zeynep-cea-bătrână află că Zeynep este nepoata ei și ar vrea să găsească momentul să povestească tot ceea ce ani de zile a ținut în ea. Adevărurile pe care le dezvăluie, însă, sunt atât de apăsătoare încât Gonul o mai pierde odată pe fiică-sa (când ea află că mama ei și-a omorât soțul, adică pe tatăl lui Zeynep). Zeynep, din iubire pt Turna, face o mutare periculoasă.

Ea deține o înregistrare cu care speră să-l îmbuneze pe Sinan ca s-o poată lua pe fetiță, dar Sinan o dezamăgește spunându-i că acea înregistrare nu poate fi folosită ca probă. Totuși, comisarul are și el un plan în minte și speră s-o poată lua pe Turna de la Sule. Amândoi pun la cale detaliile și modul de abordare și îi oferă lui Sule bani foarte mulți în schimbul fetiței, drept momeală. Însă Sule nu renunta la fată, deși Cenghiz este de acord să primească bani și insistă ca ea să se răzgândească, dar Sule nu cedează. Cenghiz nici el nu renunță și este în stare de orice ca s-o facă să se răzgândească.

Conform planului său, Sule și Turna ajung pe drumuri. Gonul nu înțelege de ce ea și Zeynep sunt mereu în conflict. Sinan îi atrage atenția lui Cenghiz că a mers prea departe. El se enervează și se răzbună pe Sule și pe fetiță, care se vede din nou în fața unei perioade întunecate. Turna dispare de sub ochii lor. Cenghiz este șocat, pentru că bănuiește că fetița a fost răpită, așa, deodată. Sule crede că totul este un joc de-al lui și nu se implică, dar primește un telefon care-i schimbă părerea.

Sule se duce acasă la Cahide iar Cenghiz se enervează când află unde e nevasta-sa, mai ales că nu știe ce caută ea acolo, crezând că a venit pentru banii în schimbul fetiței. Când află că s-a înșelat, se răzbună tot pe fată pentru frustrările lui. În vâltoarea evenimentelor, Zeynep și Sinan sunt obligați să acționeze împreună, tot mai strâns. Gonul este pe cale să ia o decizie în privința ei și a lui Zeynep care va lăsa durere în urmă.

Zeynep nu are ce face și va trebui să se confrunte cu posibilitatea de a n-o mai vedea pe Turna vreodată. Fetița este în mâinile lui Cenghiz....

Acest rezumat acoperă  cca 15 ore de serial fără reclame.
Serialul Mama este difuzat pe Antena 1 la ora 14.00.


a fost: Mama-Anne, ep. 10-12 tr.                                     urmează: Mama-ep. 19-25 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial

vă rog accesați pagina Rezumate seriale.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











miercuri, 17 ianuarie 2018

Mama, episoadele 10-11-12 turcesti






Mama, episoadele 10-11-12 turcestiTurna nu vrea ca Zeynep să intre în bucluc din cauza ei, așa că tace și se preface fericită cu Șule. Cenghiz are o confruntare cu Zeynep și rămâne că doar el să-i dea informații despre Turna, să fie omul de legătură dintre ele două. Sule, care lucrează la un bar, o aduce pe fetiță cu ea la serviciu, iar proprietarul se supără foarte tare când aude așa ceva, și Șule e cât pe ce să aibă probleme pentru că un asistent social de la protecția copilului vine exact la bar să se intereseze de soarta fetei.

Când apare și poliția acolo, toți clienții fug speriați. Proprietarul barului îl informează pe Cenghiz că va trebui să-i plătească despăgubiri pentru pierderile suferite în acea seară, și îi dă termen până a doua zi dimineață. Acum Cenghiz profită și el de situație și îi cere o mare sumă de bani lui Zeynep, mințind că va folosi acești bani ca să-i asigure fetei o viață normală. Zeynep începe să caute bani iar Gonul vrea s-o ajute cu o parte din sumă, dar când Zeynep aude de unde provin acei bani, rămâne perplex și reacționează negativ. Până la urmă face rost de bani cu ajutorul surorilor ei, și cu riscul de a o supăra pe Cahide. Cu toate acestea, când se duce la întâlnirea cu Cenghiz, el nu vine. După aceea ea este contactată de Rîfat și trebuie să meargă la el. Acolo are o mare surpriză, pentru că găsește casa răvășită și pe toți cei din casă pe jos, răniți sau poate deja morți.

În scurt timp apar mașinile poliției. Comisarul Sinan începe investigațiile, în timp ce la secție este înregistrată dispariția Turnei. Micuța este de negăsit de la incidentul armat, dar fetița se va reuni cu Zeynep după o vreme. Cahide este foarte supărată că fetele au vândut o casă pentru a o ajuta pe Zeynep cu bani, fără că ea să știe ceva. Ca să le pedepsească, le ia cardurile și cheile de la mașini. Zeynep-cea-bătrână vine să aibă o întrevedere cu Gonul, al cărui fiu a murit, deși nu-i poate explica de ce a trebuit să-l omoare pe soțul ei.

Ali, care întâmplător îl cunoaște pe comisarul Sinan, culege informații de la el sub pretextul că ar avea de scris un articol de ziar. Mai apoi îi relatează lui Zeynep tot ceea ce a aflat, apoi ea se hotărăște într-o anumită direcție în privința vieții ei. Gonul vrea s-o ajute pe Zeynep și așteaptă acordul acesteia. Între timp, poliția o caută pe Turna și investighează înregistrările telefonice de dinainte crimei. Sinan vine acasă la Cahide să o caute pe Zeynep, iar ea o denunță, deși este fiica ei. Acum Zeynep are o mare problemă...

Mama, episoadele 10-11-12 turcestiTurna, care se simte foarte iubită și îngrijită în compania lui Zeynep, începe să regrete ceea ce s-a întâmplat cu mama ei adoptivă și are o strângere de inimă când se gândește că ar putea să fie arestată. Fetița n-ar vrea să stea departe de Zeynep, de acum încolo. Însă destinul face ca ea să se afle într-un real pericol. De acum încolo, se gândește serios să plece din țară împreună cu fata. Ali, care vrea s-o ajute în acest demers, îl mai contactează odată pe Sinan ca să vadă cam pe unde s-a ajuns cu firul anchetei.

Între timp, Zeynep-cea-cu-inima-frântă (înțeleg că ar fi două personaje Zeynep în serial? - scuze cititorilor mei, eu nu pot urmări serialul, dar traduc niște mini-rezumate din lb. engleză) o presează pe Gonul să-i spună dacă Zeynep cea tânăra este nepoata ei, însă Gonul nu-i poate spune adevărul. Pe de altă parte, este constrânsă de situație s-o ajute pe Zeynep să părăsească țara.


Cenghiz este în spital, între viață și moarte, și Sule se află lângă el. Dar lucrurile nu sunt deloc roz pentru ea, care nu are bani nici de mâncare și n-are nici un adăpost unde să stea. În disperare de cauză, se duce la Gonul s-o ajute, și acolo are parte de ceva neașteptat. Mama lui Mert află că el și Gamze s-au certat și se duce acasă la Cahide ca să-i explice că nu există cale de întoarcere în acea relație. Cahide, care a crezut-o pe fata ei până acum, și i-a dat dreptate, crezând că suferă, se aliază cu mama lui Mert și cuplul se reface la insistențele mamelor. Totuși Gamze este pusă într-o situație dificilă de către Mert care are o anumită pretenție.

Planurile lui Zeynep de plecare din țară sunt date peste cap de anumite evenimente din viața Turnei. Comisarul Sinan înaintează în anchetă și se apropie tot mai mult de adevăr. Dar lucrurile iau o altă întorsătură când Zeynep este acuzată de răpire....



Acest rezumat acoperă  cca 7 ore de serial fără reclame.
Serialul Mama este difuzat pe Antena 1 la ora 14.00.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!






a fost: Mama, episoadele 7-8-9 tr                               urmează: Mama, episoadele 13-14-15 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube


Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.






joi, 21 decembrie 2017

Mama, episoadele 7-8-9 turcesti








Mama, episoadele 7-8-9 turcestiPână la urmă Melek se hotărăște să rămână cu mama ei adoptivă, pentru că nu o va ierta niciodată pe Șule pentru indiferența ei când era abuzată. Însă Șule face tot posibilul să-și răscumpere greșelile în fața fiicei ei, spre disperarea lui Zeynep care nici ea nu vrea să piardă copilul pe care l-a scos din iad riscând. Cu toate acestea, Zeynep e aceea aflată între ciocan și nicovală și regretă că mama și fiica au fost despărțite.

Însă acum Șule este cuplată cu Ali, pentru că Cenghiz se află în închisoare, dar când iese și află ce s-a petrecut între timp, vrea s-o facă pe Șule să plătească pentru infidelitatea ei, dar până când o găsește, anumite adevăruri ies la iveală. Gonul, care le-a susținut pe Zeynep și Turna, le pregătește o surpriză, care se pare că îi oferă lui Zeynep răspunsul la o întrebare care o frământă de mult timp. Astfel, ea află că Gonul este mama ei și acum nu știe dacă s-o urască pentru ce a făcut în trecut, sau să-i mulțumească pentru susținerea de care a dat dovadă în prezent.

În cele din urmă o ia pe Turna și se mută într-o altă casă. Șule continuă eforturile sale de a-și recâștiga fiica deși vede că nu are niciun succes. Cenghiz îi face situația și mai dificilă, așa că va hotărî să plece din Istanbul ca să scape de el, dar acest lucru se va dovedi greu de înfăptuit. Gonul este bulversată de Zeynep care vrea o explicație pentru toți anii în care n-a avut o mamă adevărată lângă ea. Iar ca să nu-și rănească fiica și mai mult, consideră că e mai bine să tacă. Totuși, odată cu implicarea lui Cahide în această situație, lucrurile vor scăpa de sub control iar Gonul va fi apăsată de o povară pe care n-o va putea duce.

Șule renunțase la Melek, dar unele amintiri din trecut îi stârnesc instinctul matern și reușește într-un ultim efort să-și ia fata înapoi pe când aceasta se află la școală. Zeynep află, însă nu poate să facă nimic, din moment ce femeia este chiar mama copilei. Ea va căuta orice informație, cât de neînsemnată, despre Turna, ba chiar îl contactează iarăși pe Ali ca să dea de Șule, și încep s-o caute amândoi. Cahide are și ea problemele ei, cu Gamze, Mert și ai lor, și crede că cele întâmplate cu Zeynep erau exact ceea ce trebuia să fie.


Șule face tot posibilul s-o vadă pe Melek fericită, dar fata este afectată de ultimele evenimente și se închide în sine, nedorind să comunice cu mama ei. Cenghiz nu se simte confortabil s-o vadă iar pe Melek la ei și o abuzează din nou. Colac peste pupăză, Rifat începe să o șantajeze pe Zeynep pentru bani și o atrage într-o capcană, pe care ea, interesată doar de găsirea fetiței, nu-și dă seama la timp.

Acest rezumat acoperă  cca 7 ore de serial fără reclame.
Serialul Mama este difuzat pe Antena 1 la ora 14.00.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Mama, episoadele 4-5-6 tr                                     urmează: Mama, episoadele 10-11-12 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








miercuri, 20 decembrie 2017

Mama, episoadele 4-5-6 turcesti








Mama, episoadele 4-5-6 turcestiZeynep este gata să facă totul pentru a o proteja pe copilă și, pentru că este pregătită să-și riște propria viață pentru Melek, acceptă propunerea lui Ali. Când cei doi se întâlnesc și se află față în față, el înțelege că Zeynep este o cu totul altfel de femeie decât crezuse la început. Zeynep, care vrea să-i ofere Turnei o viață normală, se gândește s-o dea la școală, însă acest demers se va dovedi unul dificil de realizat. Zeynep este pe cale să cedeze pe măsură ce Gonul găsește o soluție. Cu ajutorul ei, Turna va merge la școală și, cu timpul, viața ei devine una normală și fericită.

Șule, care vede numele lui Zeynep scris pe un caiet de-al lui Melek, începe s-o caute și face rost de numărul ei de telefon, apoi se duce la Istanbul s-o contacteze. În acel moment, tot eșafodajul trainic construit de Zeynep în jurul fetiței și a noii ei familii, se destramă ca și când n-ar fi fost. După telefonul dat de Șule, lumea lui Zeynep se răstoarnă. Cahide, care a fost martora conversației, are păreri diferite și se ceartă cu Zeynep, care este gata să lase totul baltă în ceea ce privește familia ei ca să rămână cu Turna.

Pe de altă parte, Șule este și ea bulversată când află că fata ei trăiește și este hotărâtă s-o caute, însă datorită firii ei aprige, ajunge la închisoare. La un moment dat fetița înțelege că ea este cauza problemelor dintre Zeynep și familia ei și va lăsa o scrisoare după care fuge de acasă. Zeynep se consideră în totalitate vinovată pentru atitudinea și gestul fetei și începe o mare căutare alături de Gonul.

Între timp, Șule se apropie de Melek din ce în ce mai mult, deși Zeynep o apără cât poate, de teamă să nu o piardă. Gonul trece printr-o situație care o aduce pe un pat de spital, Sule nu are altă opțiune decât să ceară ajutorul lui Ali, care profită de turnura luată și îi spune acesteia tot adevărul. Acum Sule devine dușmanul lui Zeynep.

Gonul, deși este bolnavă, nu mai vrea să stea la spital și Melek/Turna cu Zeynep fac totul ca să aibă parte de zile fericite. Dar Sule ajunge să se află față în față cu Turna și tot trecutul iese la iveală. Fetița este pusă să aleagă între Sule, mama ei adevărată, dar care i-a oferit o viață de coșmar, și Zeynep, femeia care o crește că pe fata ei, dar care o ține alături de ea ilegal. Alegerea fetiței va afecta pe toată lumea...


Acest rezumat acoperă  cca 7 ore de serial fără reclame.
Serialul Mama este difuzat pe Antena 1 la ora 14.00.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Mama ep. 1-2-3 tr                                     urmează: Mama, ep. 7-8-9 tr

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.









luni, 11 decembrie 2017

Mama, episoadele 1-2-3 turcesti






Melek este o fetiță care-și găsește fericirea în fiecare clipă a vieții sale și care în lumea ei mică are vise mari. Zeynep, este o tânără care, temporar, lucrează la școala unde învață Melek, și astfel, drumurile lor se încrucișează. Melek este o povară pentru mama ei, Șule, care nu are ochi decât pentru iubitul ei, Cenghiz, ba chiar se face că nu observă când acesta o bate pe micuță. Zeynep află situația fetei și împreună cu încă o profesoară, se hotărăște s-o urmărească pe copilă și mai apoi să ia o decizie.

Mama, episoadele 1-2-3 turcestiLa scurt timp după ce Zeynep începe să se intereseze de Melek, primeste o invitație la o nuntă în Istanbul, prilej cu care își reevaluează relația cu propria familie. Melek hoinărește mai mult pe străzi decât să stea acasă, unde nu se simte în siguranță, dar într-o seară, jucându-se cu iepurele ei, nici nu bănuiește ce i se va întâmpla. Zeynep primește acceptul universității unde se înscrisese și se bucură că va avea ocazia să profeseze ceea ce-și dorește. Dar cum viața nu întotdeauna se pune de acord cu planurile omului, neprevăzutul o face să-și schimbe năzuințele imediate.

În aceeași seară în care Melek este din nou bătută de Cenghiz și aruncată într-un coș de gunoi, Zeynep o găsește și, impresionată de suferința copilei, decide s-o crească ea, ilegal, deși în acest moment nu se gândește deloc la urmări. Așadar, Zeynep o ia pe Melek cu ea și o duce la Istanbul, însă asta nu înseamnă că pericolele nu se țin după ele. Cum o schimbare de destin nu vine niciodată singură, Zeynep este căutată de mama ei biologică, Gonul, care o dăduse spre adopție cum mulți ani în urmă. Gonul o caută mai întâi pe Cahide, femeia care a crescut-o pe Zeynep, decisă să se țină de o promisiune făcută de mult.

După ce află despre existența lui Melek, Gonul o sfătuiește într-un anume fel pe fiica sa, iar Zeynep pare să țină cont de acest sfat, de a o trimite pe fetiță înapoi la familia ei, pentru că așa este cel mai bine. Totuși Zeynep nu vrea să renunțe la fetiță și nici s-o trimită acolo unde știe că o așteaptă abuzurile astfel că Melek este rebotezată Turna, ca să i se piardă urma, iar Zeynep se mută la Guneș, colega ei, decizie care va avea urmări neprevăzute pentru toată lumea.

Acum Zeynep nu știe ce să facă, văzându-se încolțită de Cahide, mama ei adoptivă, care o tot întreabă de micuță. Are de ales doar două căi: ori să o ducă pe fetiță acasă la ea, ori să se ascundă în continuare, dar în altă parte. În tot acest timp, Șule și Cenghiz și-au căutat fata, dar văzând că nu dau de nici o urmă, bărbatul consideră că o fi murit și ar vrea să-i facă o slujbă de înmormântare. Șule încă nu știe ce gândește concubinul ei, dar este cât pe ce să-l piardă, certându-se din cauza fetiței. Până la urmă nici ea nu știe ce să facă, dacă să-l lase pe Cenghiz și să-și mai caute fata, ori să-și vadă de viață în continuare, fără Melek.

Pentru micuța Turna, viața e acum mult mai bună și ea crede că relele au rămas în urmă. Însă când să se bucure mai bine, cineva din trecut îi întretaie calea. Cu toate acestea, Turna se străduiește să-i demonstreze acelei persoane că face o confuzie, dar asta nu-i reușește așa cum ar vrea. Ali este acum și mai aproape de secretul lui Zeynep, acela că ea o ascunde pe micuță. Însă când află, ca să păstreze tăcerea, îi cere lui Zeynep ceva în schimb.


Acest rezumat acoperă  cca 7 ore de serial fără reclame.
Serialul Mama este difuzat pe Antena 1 la ora 14.00.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Mama - prezentare                                     urmează: Mama, ep. 4-5-6 tr

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.