sursă foto - pixabay.com
Mergeam de câteva ore către Granada, ținta noastră fiind palatul Alhambra. Știusem că vara, în Spania, sunt temperaturi toride, dar căldura era așa de apăsătoare încât unora ni se făcuse rău. Nu-mi imaginasem că aveau să fie peste 45 de grade la umbră, și cu cât înaintam în interiorul peninsulei Iberice, cu atât nuanța de ariditate devenea și mai apăsătoare. Cu toate acestea era încă bine, mai târziu aveam să experimentăm și mai multă căldură, plus un bonus al sorții - autocarul nostru avea să se strice exact la mecanismul de aer condiționat, care o vreme a funcționat doar pe temperaturi de iarnă. Am mers cu pauze la fiecare 10 minute, atunci, pe autostradă, până la Sevilla, apoi am avut o zi liberă de autocar și încă o zi am mers cu un alt autocar, spaniol, pus la dispoziție de o agenție de turism locală. După care al nostru a fost reparat și ne-am putut continua circuitul hispano-lusitan în deplină siguranță până la Madrid, care era popasul final al excursiei din 2012.
sus - grădini
jos - grădina arhitectilor
Dar să revin la după-amiaza de cuptor din Granada. Am ajuns sleiți de soarele andaluz pe la ora 4 la palat. Am așteptat-o pe ghida noastră spaniolă, care avea impresia că toată lumea este obișnuită cu căldurile locale și se mira când rămâneam în urmă sau ne repezeam la frigiderele cu sucuri, aflate la tot pasul în castel. Mergeam după ea și o ascultam la căști, până când nu am mai putut să merg de căldură și am rămas pe o bancă în superbele grădini din Generalife.
sus - grădini
jos - palat, cartier de case în stânga, gradina arhitectilor
Accesul din oraș la palatul Alhambra se face prin Puerta de las Granadas (Poarta cu rodii), un arc triumfal datând din secolul al XV-lea. Un urcuș duce pe lângă Stâlpul lui Carlos V, o fantă ridicată în 1554, la intrarea principală a Alhambrei. Aceasta este Puerta de la Justicia, o arcadă masivă, surmontată de un turn pătrat, folosită de mauri ca un tribunal informal de justiție. Mâna lui Fatima, cu degetele întinse ca un talisman împotriva ochilor malefici, este sculptată deasupra acestei porți, pe exterior.
jos - poarta vinului
Așadar, istoria Alhambrei este legată de zona geografică în care se află, Granada - pe un deal stâncos cu un drum de acces dificil, pe malurile râului Darro, protejat de munți și înconjurat de păduri, printre cele mai vechi districte ale orașului, Alhambra se înalță ca un castel impunător cu zidurile sale roșcate care ascund o frumusețe interioară de neimaginat.
detalii arhitectonice și decorative de interior
Concepută inițial ca fortăreață militară, Alhambra a devenit reședință regală pe la mijlocul secolului al XIII-lea, după înființarea Regatului Nasrid și construirea primului palat de către regele fondator Mohammed ibn Yusuf Ben Nasr, cunoscut sub numele de Alhamar.
De-a lungul sec. XIII, XIV și XV, cetatea este fortificată și lărgită cu ziduri înalte și turnuri defensive, care găzduiește două zone principale: zona militară sau Alcazaba și orașul medina sau palatina, unde încă mai sunt casele de nobili și plebei care locuiau acolo.
Complexul monumental mai are un palat independent în fața Alhambrei, înconjurat de livezi și grădini, numit Generalife.
sus - detalii creștin-europene adăugate după căderea Regatului Nasrib
jos - curte interioară (curtea cu lei)
Numele Alhambra își are originile într-un cuvânt arab care înseamnă "castel roșu", datorat culorii pietrei de construcție a complexului, care sub lumina stelelor este de culoare argintie, dar în lumina soarelui dobândește o nuanță de aur vechi. Există și o explicație mai poetică, relatată de cronicarii musulmani care vorbesc despre construcția Alhambrei "sub lumina torțelor".
Nu există nicio referire la Alhambra ca reședință regală până în secolul al XIII-lea, deși fortificația a existat încă din secolul al IX-lea. Fondatorul dinastiei, Muhammed Al-Ahmar, a început cu restaurarea vechii cetăți. Lucrarea sa a fost finalizată de fiul său Muhammed al II-lea, al cărui succesor imediat a continuat reparațiile. Construcția palatelor datează din secolul al XIV-lea și este opera a doi mari regi: Yusuf I și Muhammed V.
sus - curte interioară cu lac artificial
jos - pavilionul Carlos V
În 1492, când monarhii catolici au cucerit Granada, Alhambra a rămas nedistrusă datorită frumuseții sale. Noii conducători voiau să șteargă toate urmele culturii maure, dar până la urmă au folosit castelul drept reședință regală, așa cum merita. Interiorul palatului este plin de arcade, colonade, pereți migălos acoperiți cu versete religioase sau învățături și poezii ale unui poet musulman, curți interioare cu fântâni arteziene sau cu bazine de reflecție. Majoritatea clădirilor palatului sunt construite pe patru planuri, toate camerele deschizându-se într-o curte centrală, totul fiind conceput pe același principiu, al paradisului pe pământ și pe ideea că numai cerul este perfect. Așadar, fiecare cameră, fiecare element de arhitectură conține, intenționat, o greșeală, o imperfecțiune. Albastru turcoaz, roșu și galbenul auriu, toate într-o oarecare măsură estompate de timp, sunt culorile folosite cel mai des.
sus - arcade sculptate și ornate cu arabescuri
jos - un arbore de rodie, care în spaniolă se spune granada, de unde și numele orașului
Arabescurile tavanelor și dantelăria arcadelor te impresionează. Cele mai vizitate curți interioare sunt cea a leilor, care are o fântână centrală din care curge apă prin gura câte unui leu, altul în fiecare zi. A doua, este o curte cu un gen de piscină dreptunghiulară, cu o apă limpede în care cerul se oglindește perfect. Sala cea mai vizitată a acestui castel este sala stalactitelor în fagure sau sala Abencerrajes, în spaniolă. Conform legendei, numele provine din faptul că Muley Hacén, tatăl lui Boabdil, ultimul sultan al Granadei, în urma unui complot pus la cale de o familie rivală, care a insinuat că sultana Zoraya avea relații sentimentale cu un nobil spaniol din familia Abencerraj, i-a invitat pe toți cavalerii din acea familie la un banchet. El nu știa care era amantul cu care Zoraya se întâlnea în secret în grădinile palatului Generalife (palatul de vară), pe aleea Chiparoșilor, și astfel, sultanul a pus gărzile să-i înconjoare în timp ce stăteau la masă și toți au fost masacrați. Tavanul acestei săli este o imensă stea cu opt colțuri sub formă de stalactite și putem vedea o culoare roșiatică în fântâna de marmură dodecagonală din centrul camerei (eu nu-mi amintesc s-o fi văzut, e posibil ca la data excursiei să fi fost acoperită de un mozaic brun-roșcat). Se spune că această culoare este ceea ce a rămas după evenimentul tragic și sângele vărsat în urmă cu secole.
sus - curtea cu lei
jos - tavanul octogonal al sălii cu stalactite
Într-un sfârșit, am ieșit spre grădini și cum spuneam am rămas să admir cultura maură mai la pas, din cauza climei extrem de aride. De pe marginea zidului exterior se vede Granada. Iar grădinile Generalife sunt splendide, și nu pot decât să sper că într-o altă excursie, mai tomnatică, voi avea șansa să văd ceea ce mi-a mai rămas de văzut din acest complex muzeal magnific, intrat pe bună dreptate în patrimoniul cultural UNESCO, al omenirii.
din aceeași excursie cu agenția de turism Interra Travel - episodul 1 - excursia de 4 stele
sursă foto cu excepția primei poze, albumul personal
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
