joi, 20 iulie 2017

Un Johnnie Walker dublu. Eticheta rosie, albastra sau neagra?





Un Johnny Walker dublu. Eticheta rosie, albastra sau neagra?Acum câteva zile stăteam de vorbă într-un Starbucks din Shanghai cu un somelier, iubitor de călătorii, ca şi mine. Eu şi colega mea de cameră intrasem la aer condiţionat şi la un frappe mai rece decât gheaţa, pe o căldură insuportabilă cu care nu eram obişnuite. Domnul Titi avea în faţă o bere chinezească, slabă, mai slabă decât aceea europeană, iar dna Carmen a scos din geantă o sticluţă mică de whisky, adusă de acasă, despre a cărei provenienţă nu ne-a povestit nimic. Era învelită într-un gen de săculeţ de pânză, şi dl Titi a făcut o glumă, întrebând-o dacă mai primeşte o duşcă în caz că ghiceşte culoarea etichetei acelei băuturi alcoolice.

Noi n-am înţeles la ce se referă domnul somelier când a zis de culoarea etichetei. Apoi dânsul ne-a povestit că whisky-ul nu este de un singur tip şi nu se distilează dintr-un singur fel de materie primă. De exemplu, whisky-ul Johnnie Walker are nu mai puţin de 15 variante diferite, cu tot atâtea etichete diferit colorate.

Conţinutul unei sticle cu etichetă roşie, Red Label, cel mai cunoscut din lume, este distilat dintr-un amestec de băuturi alcoolice din 35 de mixuri de cereale şi malţ şi poate fi folosit şi pentru cocktailuri. Se spune că era băutura favorită a lui Winston Churchill care obișnuia să deguste câte un pahar, cu sifon. Acest whisky are o culoare caldă de chihlimbar, si are un anume gust de piper şi rom. Alcoolul din el se simte în nări odată ce ai apropiat paharul de nas.

Un Johnny Walker dublu. Eticheta rosie, albastra sau neagra?Eticheta neagră, Black label, este un whisky provenit din 75 de mixuri de cereale diferite, apoi ţinut la maturare în butoaie din lemn timp de 12 ani. Dacă butoaiele sunt din stejar vechi, ceea ce-i împrumută băuturii o aromă de fum, de scoarţă de stejar şi de vanilie, atunci avem în faţa noastră un Double Black label. Culoarea acestuia este mai închisă, un gen de caramel, iar gustul e aromat, echilibrat, satinat, cu note de scorţişoară. E mai dens decât Red Label şi mai dulce, datorită adaosului de zahăr caramelizat.

Dacă până acum am vorbit despre whisky-ul de serie, de acum înainte vin la rând etichetele ediţiilor limitate. Johnnie Walker cu etichetă aurie, Gold label a fost produs prima dată la sărbătorirea centenarului şi reprezintă un whisky maturat timp de 18 ani. Însă în 2013 eticheta aurie a fost înlocuită cu un fel de certificat de garanţie a vârstei conţinutului acestor sticle. Același whisky, dar cu etichetă Platinum, se vinde mai ales în ţările asiatice.

Un Johnny Walker dublu. Eticheta rosie, albastra sau neagra?Eticheta albastră este aplicată pe sticlele cu whisky distilat după primele formule originale de amestecuri de cereale şi malţ maturate timp de 15 ani, formule rămase secrete. Este cel mai scump tip de Johnnie Walker (costă cca 500 de dolari americani) şi e făcut din cele mai rare materii prime. Sticla se ambalează într-o cutie elegantă, neagră sau belumarin, capitonată cu mătase albă, fiecare fiind înseriată şi însoţită de un certificat de autenticitate. Michael Jackson ar fi gustat acest whisky şi l-a evaluat cu 9 din maxim 10. Este o băutură aromată, fructată, cu iz de fum, dar foarte satinată şi uşor dulceagă.

Nouă ne-a făcut plăcere să-l ascultăm pe domnul Titi şi să aflăm ceea ce v-am împărtăşit şi vouă. Iar dacă nu-mi permit să cumpăr o sticlă de Johnnie Walker blue label, sper ca într-o zi poate să primesc una drept cadou :)




sursa foto: 1+2 - pixabay.com, 3 - wikipedia

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









miercuri, 19 iulie 2017

It Stains the Sands Red 2016, recenzie




It Stains the Sands Red 2016, recenzieTitlul original: It Stains the Sands Red
Traducere (personală) - Pătează nisipul cu sânge
Gen: horror
Producător: Digital Interference Productions, Grasswood Media, 2016
Distribuitor internaţional: Dark Sky Films
Regia: Colin Minihan
Scenariul: Stuart Ortiz, Colin Minihan
Distribuţia: Brittany Allen, Juan Riedinger, Merwin Mondesir, Kristopher Higgins, Andrew Supanz, Michael Filipowich, Nico David, Dylan Playfair

O stripteuză cocainomană din Las Vegas, Molly, porneşte la drum spre Mexic cu iubitul ei, Nick, pentru că în oraş tocmai s-a declanşat o epidemie şi oamenii obişnuiţi sunt zombificați de către alţi zombie. La un moment dat se împotmolesc cu maşina în nisipul deşertului şi văd un tip care vine spre ei de pe autostradă. Individul este un zombie însetat de sânge. Cei doi se baricadează în maşină până vine noaptea şi Nick, văzând că zombie-ul pare să fi dispărut din peisaj, deschide portiera să ia telefonul căzut pe asfalt. Creatura, însă, îl atacă şi îi mănâncă organele interne.

Molly o ia pe jos prin deşert încercând să ajungă la un aerodrom particular unde erau aşteptaţi, ea şi Nick. Însă pe drum constată că zombie-ul vine după ea, și, ce să vezi, acesta nu vrea s-o mănânce, ci doar aşa, se ţine scai de ea, între cei doi pe parcursul filmului înfiripându-se un fel de relaţie, dacă pot s-o numesc aşa. Molly îl botează pe zombie Smalls (Mică, de la puţă mică) şi începe să-i povestească despre viaţa ei de mamă şi femeie ratată, deşi Smalls doar horcăie din când în când.

Până la urmă ea îl omoară zdrobindu-i capul cu o bucată de dală de piatră, eliberându-l de chin, şi se întoarce la fata ei, în orăşelul bântuit de oamenii transformaţi în zombie. Cu scenele sale scârboase în care Smalls scoate maţele bărbaţilor (care răsar în calea lui Molly violând-o), mâncându-le (ba, chiar la un moment dat, am impresia că mai ronţăie domnul Smalls şi un alt organ masculin aflat în zona abdominală a victimei lui), sau cu scena absolut tembelă în care ea îşi scoate tamponul plin de sânge din vagin aruncându-i-l să-l mănânce, părerea mea este că n-am văzut film mai prost ca ăsta.

Într-adevăr, este un low cost, dar asta nu ar fi trebuit să împiedice pelicula să aibă substanţă, să aibă un sens şi ceva la care să te gândeşti după ce se derulează genericul. Vorba unui comentator de pe amazon, în acest film femeia este o feministă puternică iar bărbaţii sunt nişte profitori, însetaţi de sânge şi de sex, nişte creaturi în care instinctele predomină sau dacă nu e aşa, sunt nişte nenorociţi care o lasă baltă pe Molly tocmai când are nevoie mai mult de ajutor (tipul de la aerodrom pleacă singur spre Mexic lăsând-o pe Molly în compania celorlalţi angajaţi, zombificați între timp). În timp ce este urmărită de Smalls (din cauza sângelui ei menstrual, zice o recenzie americană), Molly mai trage o dâră de cocaină pe nări sau o duşcă de apă ca să se hidrateze în soarele deşertului, iar zombie-ul ţine ritmul lent, nu cumva s-o prindă pe bune din urmă pe femeia din faţa sa.

Păcat că filmul nu pune mai mult accent pe nimicirea propriilor demoni ai lui Molly în timp ce traversează deşertul, pe transformarea ei din femeie uşoară şi mamă ratată, într-o luptătoare pentru drepturile ei şi viaţa copilului ei. Ideea asta e prea difuz întrepătrunsă în acţiunea haotică a filmului, din care nu înţelegi ce-i cu zombii ăia, ce vrea Smalls de la Molly şi de ce tocmai ea pare să fie cea aleasă de destin să supravieţuiască unor undeads.
Iar eu, dacă mai văd vreodată numele regizorului Colin Minihan pe afişul unui film, o să ştiu ce NU trebuie să vizionez.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte articole despre filme
vă rog accesați pagina Recenzii de filme.








marți, 18 iulie 2017

Elita societatii, episodul 17-18 rezumat




Rezumatul de față corespunde episoadelor 46-52 Happy Channel.


Elita societatii, episodul 17-18 rezumatMetin îl prezintă pe Kerem consiliului director, dar dintre toţi, Begum este aceea care priveşte totul cu luare aminte. Apoi Kerem şi Cansu sunt conduşi la birourile lor, care se află unul vizavi de altul şi au peretele dinspre culoar de sticlă, astfel că fiecare vede ce face celălalt. (Aici începe episodul 47 Happy Channel) La Oliva, Mert o concediază pe Sude pe motiv că nu are nevoie de oameni că ea, care creează tensiuni între angajaţii magazinului. Bedia se duce iar pe la Oliva şi o cheamă pe Ece să stea de vorbă cu ea şi scoate un plic consistent ca s-o determine să-l lase pe Mert în pace. Ece nu acceptă şi iese afară din birou plângând.

Begum, nemulţumită de noua ierarhie din companie, încearcă să-i facă probleme lui Kerem, însă Metin, fără să aibă habar cine este Kerem, i-o dă pe Cansu în grijă ca să înveţe cum se conduc treburile în companie. Kerem aranjează în aşa fel lucrurile încât o va determina pe Cansu să-i propună lui Mert să facă afaceri cu ei pentru a dezvolta divizia online a companiei și a face un restaurant la Oliva. Metin se arată foarte încântat de felul în care lucrează tinerii, dar Kerem nu se gândeşte decât la planul lui de răzbunare pe cei bogaţi, care, crede el, i-au furat viaţa. Drept urmare, îl convinge pe Mert să vândă jumătate din acţiunile Oliva familiei Koran, dacă vrea să lucreze cu ei.

Bedia, văzând că Ece nu se lasă, îl contactează pe proprietarul casei şi îi oferă o sumă mare de bani ca s-o cumpere, în aşa fel încât Ece să plece de acolo. Mert află cine urma să cumpere casa, supralicitează oferta şi o cumpără el pentru Ece, ca să poată rămâne în casa în care s-a obişnuit de atâta vreme, apoi se mută împreună în ea. Bedia, când aude aşa ceva, se înfurie şi din nou caută o modalitate de a-i face pe cei doi să se despartă. Cansu o determină pe Sureya să aibă grijă de Ela şi să se ataşeze de ea. După ce-i face o poză cu Ela în braţe, se duce să i-o arate lui Metin, ca să-i demonstreze că fetiţa merită să fie crescută în casa lor şi că Sureya n-o urăşte. (Aici începe episodul 49 Happy Channel)

Elita societatii, episodul 17-18 rezumatLa companie, Kerem o aduce pe Sude şi o angajează acolo, că s-o facă pe Cansu geloasă şi ca să-şi vadă răzbunarea împlinindu-se. Ece se pregăteşte să plece de la magazin, ca să nu mai stea că un ghimpe în ochii Bediei. Isil, văzând că lucrurile nu decurg aşa cum vrea ea, merge cu Metin la vilă să-şi recupereze fetiţa, dar Sureya nu vrea să i-o dea, motivând că dacă a lăsat-o la uşă, acum este a lor, o cresc ei, mult mai bine decât ar putea-o face Isil. Mert, Kerem, Ece şi Cansu se află la magazin şi încearcă să se comporte că atunci când erau buni prieteni, dar Kerem de fapt i-a chemat ca să le-o prezinte pe Sude, ca nouă parteneră pe divizia online, lucru care în primul rând pe Cansu o deranjează.

La vilă, Metin se declară de acord cu ceea ce spune Sureya, că Ela este o Koran şi că va fi crescută ca o Koran şi o dă afară pe Isil. Kerem, la birou, începe să citească în revistele mondene despre Sureya, ca să ştie tot ceea ce se poate despre familia Koran, apoi îi propune să decoreze Oliva aşa cum doreşte, profitând de o informaţie dintr-un interviu în care ea spune ce fel de artă preferă. Cansu se duce în arhivă şi Kerem vine după ea, dar închide uşa, care nu se poate deschide decât pe dinafară, astfel că rămân o vreme încuiaţi acolo, până când el forţează uşa şi ies afară. Sude şi Begum au o discuţie tăioasă, dar Begum nu are încotro şi, oarecum şantajată, merge cu Sude să-i prezinte lui Metin un nou meniu, din alimente sănătoase. Cansu vorbeşte cu taică-său să o dea afară pe Sude, dar el îi atrage atenţia că afacerile sunt afaceri şi sentimentele trebuie lăsate deoparte.  (Aici începe episodul 51 Happy Channel)

La Oliva totul este acoperit cu folii de plastic şi Ercan, în fruntea celorlalţi angajaţi, crezând că vor fi concediaţi, încep un fel de grevă spontană. Cansu, Kerem, Mert şi Ece apar şi ei şi îi liniştesc pe toţi spunându-le că doar se va redecora locul. Bedia vine şi ea la Oliva, disperată de gestul nepotului său, căruia i-a dat toate prerogativele şi acum nu mai poate face nimic ca să anuleze actul de cedare a acţiunilor. Între timp şi Sureya a venit acolo şi a pictat nişte maci pe perete. Când Bedia o vede, ţipă la ea crezând că a fost trădată de prietena ei. Sureya se enervează, jignită de vorbele bătrânei şi pleacă ameninţând.


Isil vine la firmă şi îl avertizează pe Metin că-i dă în judecată pentru răpire de copil. Sureya şi Levent se întâlnesc într-un părculeţ pe malul Bosforului şi Metin îi vede într-o ipostază tandră. Bedia se sfătuieşte cu avocaţii şi ajung la concluzia că tot ceea ce se poate face este să-l dezmoştenească pe Mert, însă avocaţii îi spun să se gândească bine la asta, pentru că ulterior nu va mai exista cale de întoarcere. Seara, la vila Koran apare Ișil cu o cohortă de poliţişti în spatele ei. Cansu şi Sureya încearcă s-o ascundă pe Ela, dar Isil vede şi fetiţa este luată acasă. Ulterior, Sureya va merge acasă la Ișil s-o convingă, inclusiv cu bani, că Ela merită o viață și o educație mai bună decât îi poate oferi ea. A doua zi Levent este răpit de nişte indivizi puşi de Metin în timp ce făcea jogging. Metin îl duce într-o casă părăsită şi îl leagă, dar asta nu-l împiedică pe avocat să-i mărturisească afaceristului că o iubeşte pe Sureya cu adevărat.

(Aici începe episodul 53 Happy Channel) Într-o ultimă încercare de a o face pe Ece să înţeleagă că între ea şi Mert sunt diferenţe enorme, Bedia îi invită pe amândoi la conacul lor, fără să le spună că pregătise o petrecere în aer liber. Mert se simte în largul lui, dar Ece este umilită, mai ales că femeile invitate de Bedia o bârfesc şi vorbesc despre ea ca despre o sărăntoacă fără şcoală. La firma Koran Cansu, văzând că Sude are treabă în birou la Kerem, apasă butonul de alarmă de incendiu, amuzându-se. Kerem, ca s-o enerveze, o ia pe Sude şi o sărută pasional ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 15-16 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 19-20

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.









luni, 17 iulie 2017

Echilibrul Aduce Succes! 5 Pasi pentru Echilibrare




Echilibrul Aduce Succes! 5 Pasi pentru Echilibrare

Timpul nu mai înseamnă bani.
Timpul înseamnă acum echilibru pe plan interior și exterior.
Viitorul este câștigat de cei care vor deține echilibru.

Rapiditatea informațiilor, puterea cunoașterii și capacitățile omului încep din ce in ce mai repede, să fie strâns legate.
Astfel, omul este expus unei uriașe cantități de informație și cunoaștere.
Pentru alegerea corectă și precisă, este nevoie de echilibru.

Toate formele de business, relații, prietenii, colaborări devin împlinitoare dacă partenerii sunt echilibrați mental, și mai ales emoțional.
Nimeni nu mai face afaceri, sau nu mai are relații cu oameni agitați, dezechilibrați, neatenți, pierduți, sau prea emoționali, de se stresează din orice.
Coloana vertebrală este metafora dorită.

De ce e nevoie de Echilibru?
Prin echilibru cărările sunt mai scurte, fără el, mai lungi.
Avem 3 funcții care au nevoie de optimizare:

- Mintea pentru a fi echilibrată: concentrare, non-identificare, vigilență, decizie, raport, scală, memorare, rapiditate.
- Emoțiile pentru a fi echilibrate: înțelegere, transformare, pozitivitate, non-negativitate, entuziasm, empatie.
- Trupul pentru a fi echilibrat: nutriție, însănătoșirea și energia organelor, efort fizic susținut, suplețe.

5 Pași simpli pentru Echilibrarea omului:
1. Voința continuă pentru un scop sau altul
2. Starea de prezență, clipa simțită sau trăită Aici și Acum
3. Pozitivitatea intențională, efortul spre a face bine
4. Admirație pentru natură, faună, floră, cosmos
5. Starea de smerenie, pentru tot ce este în jur

Conferința pe care Alexandru Pleșea o realizează în luna Iulie, în 7 orașe din România, pentru echilibrarea celor 3 funcții, plus detalierea celor 5 pași, sunt necesare în orice formă de relație, familie, business, parteneriat, relație angajator - angajat, deoarece ele vor crește nivelul personal și profesional al celui care le deține.









duminică, 16 iulie 2017

Elita societatii, episodul 14-15-16 rezumat



Rezumatul de față corespunde episoadelor 35-46 Happy Channel.


Elita societatii, episodul 14-15-16 rezumatKerem, derutat, merge acasă şi începe să scoată trandafirii plantaţi de taică-său pentru Cansu. Mert vine în vizită şi încearcă să-l oprească, dar el este foarte hotărât, neînţelegând de ce Cansu nu mai vrea să fie împreună. A doua zi Cansu constată că Kerem este distant şi rece cu ea, apoi se duce la Ece să plângă pe umărul ei. Mert se pregăteşte serios pentru întâlnirea cu comisia de evaluare, dar în acelaşi timp se apropie din nou de Ece, înduplecând-o să se împace.

Begum, ca să-i strice lui Cansu relaţia cu Kerem, o contactează pe Sude, o fostă colegă de liceu de-al lui Mert şi Kerem, acum expertă în nutriţie, ca s-o bage pe fir la marketul Oliva. Sude merge acolo, îl revede pe Kerem, căruia cândva i-a fost iubită şi îl convinge că marketul are nevoie de serviciile ei. Cansu o vede că se poartă familiar cu el şi devine foarte geloasă. (Aici începe episodul 39 Happy Channel) Mert se prezintă în faţa comisiei şi se descurcă excelent, însă între timp Bedia apare în magazin şi o întreabă chiar pe Ece dacă ştie cine este iubita nepotului ei, şi din discuţie tânăra înţelege că bătrână nu va fi niciodată de acord ca Mert să aibă o iubită din altă pătură socială decât cea bogată.

Elita societatii, episodul 14-15-16 rezumatIșil, care din nou voia să o bârfească pe Sureya în faţa unei reportere de televiziune, are surpriza să fie luată la poliţie pentru semnătura falsă cu care a cumpărat vila. Metin începe să se intereseze despre Levent, apoi se duce la Sureya pe când şi avocatul este de faţă şi se poartă foarte tandru cu ea, ca să-l facă pe acesta să creadă că relaţia lor matrimonială merge bine. Mert, după ce iese cu faţa curată de la comisie, îi dă lui Kerem valiza cu banii promişi la început, ca să-l ajute să-şi împlinească visul, însă Kerem nu mai vrea acest târg, promiţând să-i fie alături prietenului său indiferent ce se va întâmpla. Mert totuși insistă şi Kerem ia banii.

După aceea în faţa personalului de la Oliva este prezentată Sude, care anunţă ce schimbări vrea să facă la magazin, însă angajaţii nu sunt încântaţi de ideile ei. La vila Koran, Cansu o vede pe maică-sa că ia pastile ca să liniştească şi i le aruncă la chiuvetă apoi adorm amândouă una lângă cealaltă. Cansu se trezeşte, şi pentru că este cu gândul la Kerem, îl sună, dar el era la un restaurant cu Sude şi, fiind plecat la toaletă, Sude răspunde, minţind-o pe Cansu că Kerem este la baie, ca să insinueze că între ei doi este o relaţie intimă. Cansu este foarte descumpănită şi închide telefonul. Acum Sude îşi dă seama de ce a apelat Begum la ea şi îşi va schimba planurile, văzând că Begum îşi sapă propria soră. (Aici începe episodul 41 Happy Channel)

Elita societatii, episodul 14-15-16 rezumatBedia îl pune pe unul dintre cei responsabili de magazinul Oliva să-l urmărească pe Mert ca să descopere cine-i este iubita. Isil, presată de Metin, care îi promite că dacă nu renunţă la emisiunea televizată în care vrea s-o terfelească pe Sureya, nici el nu va retrage plângerea de la poliţie, încearcă să redreseze situaţia. Pe de altă parte, Metin se străduieşte s-o recâştige pe soţia sa, gelos fiind pe idila ei cu Levent. La Oliva se pregăteşte o mică sărbătorire a reuşitei lui Mert şi a venirii în echipă a noii colege, Sude. Însă Sude o urmăreşte pe Cansu până la vilă, şi când înţelege că este sora lui Begum, îi pregăteşte la Oliva o surpriză foarte urâtă, pentru a se răzbuna pe Begum, care se foloseşte de ea.

Angajatul pus de Bedia să-l urmărească pe Mert îi aduce acesteia o poză cu el şi Ece sărutându-se. Bedia înnebunește de furie, pentru că nu acceptă ca nepotul ei să fie îndrăgostit de o fată de cartier, care nu e la nivelul lui, social şi financiar vorbind. La Oliva începe mica petrecere, dar Cansu se află acasă la Kerem, stând de vorbă cu mama lui. La magazin vorbeşte Mert, Kerem, apoi când vine rândul lui Sude, ea face o prezentare pe videoproiector a unui articol care deja este publicat pe blogul ei personal. Când Cansu ajunge la market, Sude tocmai arată că marea bogătaşă Cansu Koran, vrând să cunoască o nouă experienţă, joacă un rol de angajată la Oliva... toată lumea este consternată, mai ales Kerem şi Ece. (Aici începe episodul 43 Happy Channel) Bedia vine la magazin, vede că nu e nimeni la tejghele şi se duce la secretară, atunci aflând adevărul despre schimbul de identitate dintre Mert şi Kerem.

În faţa tuturor, ea îl jigneşte pe Kerem crezând că a acceptat acest joc pentru bani, iar el aruncă prin magazin restul de bancnote care i-au rămas după ce i-a dat o sumă femeii sărmane pe care o credea mama lui Cansu, jurând în sinea lui să se răzbune pentru afrontul adus de femeia care-l cunoastea de mic copil. Cansu, când ajunge acasă, este aspru dojenită şi pedepsită de Metin şi de Sureya, pentru că acum toată lumea vede pe net articolul de pe blogul lui Sude. Metin o încuie în cameră iar Begum se ia de păr, dându-şi seama că a greşit subapreciind-o pe Sude.

Elita societatii, episodul 14-15-16 rezumatKerem acum este plin de gânduri: pe de o parte, este rănit de atitudinea Bediei, pe de altă parte, se simte ca o jucărie în mâna lui Cansu. Ișil, ca să forţeze nota, o aduce pe Ela în faţa uşii vilei Koran şi o lasă acolo, crezând că îl va determina pe Metin, care locuieşte din nou acasă la el, să revină la ea. Bedia e tot la market şi are loc o răfuială între ea şi Mert, căruia vrea să-i demonstreze că locul lui este sus, iar al lui Ece jos, şi că ei doi nu trebuie să aibă nimic în comun. Begum, supărată pe Sude, intră în cameră la Cansu şi îi promite s-o ajute cumva.

Ela rămâne în grija servitoarelor casei şi, la început, Sureya îl presează pe Metin să dea de Isil - care nu răspunde la telefon - şi să-şi ia fata. Begum o ajută pe Cansu să iasă din casă, pentru a merge în vizită la Kerem, dar acolo nu găseşte pe nimeni şi îi lasă poza cu ei doi în leagăn şi cu un mesaj pe nişte straturi de flori, după care pleacă înapoi. Yilmaz şi soţia lui, Aysen, aflând despre comportamentul Bediei faţă de fiul lor, se hotărăsc să-i spună că ei îşi dau demisia din jobul de la vila ei şi o lasă baltă. (Aici începe episodul 45 Happy Channel) Bedia, înfuriată, se răzbună pe Mert şi îl ameninţă în fel şi chip, căutând mai apoi o cale de a-l despărţi de Ece.



Cansu o cheamă pe prietena ei să-i arate vila şi să găsească împreună soluţia de a-l face pe Kerem să fie omul de dinainte. Sude, însă, se bagă tot mai mult în viaţa lui Kerem crezând că-l poate atrage de partea ei, dar va întâmpina obstacole din partea lui Ece, care o surprinde într-o vizită la el acasă. Ece îi spune lui Kerem de poza lăsată de Cansu, dar el o rupe, dezinteresat, tot cu gândul la planurile sale de răzbunare. Metin şi Sureya sunt convocaţi de avocatul familie ca să deschidă testamentul lui Can şi află cu stupoare că el a lăsat acţiunile pe care le deţinea la firmă lui Cansu, care astfel devine acţionarul majoritar după Metin. Begum din nou este roasă de invidie când aude aşa ceva, şi caută căi de a o manipula pe Cansu ca să fie tot ea cea care va conduce compania.


Cansu, ajutată de Begum, se joacă toată ziua cu Ela, ataşându-se tot mai mult de ea, apoi va găsi o modalitate s-o facă şi pe Sureya s-o iubească, spunându-i că pe Ela Dumnezeu a adus-o în calea lor, în locul lui Can. A doua zi, Cansu, îmbrăcată sobru, merge la companie în prima ei zi de lucru, ca să fie prezentată board-ului de administraţie. Metin anunţă că a găsit şi un nou director comercial, care tocmai vine pe culoar. Când acesta intră, Cansu dă peste merele de pe o tipsie şi din nou, un măr cade la picioarele noului director care este nimeni altul decât Kerem....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 12-13 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 17-18

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.









sâmbătă, 15 iulie 2017

Elita societatii, episodul 12-13 rezumat




Numerotația episoadelor este aceea turcească. Rezumatul de față corespunde episoadelor 29-33 Happy Channel.


Elita societatii, episodul 12-13 rezumatEce, Mert şi Kerem sunt acum îngrijoraţi pentru că nu ştiu cum o pot ajuta pe Cansu şi abia acum îşi dau seama că nici unul dintre ei nu-i ştie numele de familie sau adresa. Kerem se duce la arhiva marketului şi caută dosarul de angajare al lui Cansu, unde găseşte nereguli, rubrici incomplete şi lipsa adresei ei de acasă. Cu poza ei în mână, Kerem merge în cartierul în care a lăsat-o după nunta anului, crezând că ea acolo locuieşte, dar are surpriza să vadă că nimeni n-o cunoaşte în zonă. Mert se pregăteşte să citească rapoartele ca să se prezinte în faţa comisiei de evaluare stabilită de Bedia.

Levent încearcă s-o liniştească pe Sureya care nu se dezlipeşte de debarcader, aşteptând o veste despre fiul ei dispărut. Metin este şi el îngrijorat şi cumpărarea vilei pentru Ișil trece pe un loc secund. Isil nu vrea să înţeleagă gravitatea situaţiei, şi, presată de agentul imobiliar, va falsifica semnătura lui Metin pe un cec ca să dea avansul în câteva zile, aşa cum stabiliseră de la bun început. Evident, Metin nu va afla, deocamdată, nimic.

Bedia vede pe internet că Can Koran este dat dispărut şi îşi face probleme pentru Sureya, Mert se uită şi el peste articole, dar nu face nicio legătură între fratele lui Cansu şi Can. Kerem o caută la telefon pe Cansu care nu poate să vină să se întâlnească cu el şi caută o cale de a da de ea. După câteva zile de tensiuni şi de aşteptare, poliţia o anunţă pe Sureya că din moment ce nu a apărut nimic nou, sunt nevoiţi să-l declare pe Can mort. Familia este şi mai disperată, dar acceptă realitatea şi se pregătesc de ritualurile de înmormântare. Cansu îl vizitează pe Kerem acasă la el şi chiar aţipeşte în patul lui ca să se liniştească. Mama lui îi dăruieşte un pandantiv de familie şi Cansu îl acceptă cu drag. Apoi apar şi Ece cu Mert încercând s-o ajute pe Cansu să se mai detaşeze de tristeţea momentului prin care trece.

Ece îi invită apoi pe toţi trei la ea pe terasă unde pregăteşte un fel de culcuş, amenajat cu lumini ca de Crăciun şi rămân cu toţii să doarmă sub cerul liber, jucând jocuri de imaginaţie până când îi ia somnul. Metin se ceartă cu Isil care îi tot vorbeşte despre vilă, iar acasă la Cansu, Begum este certată foarte tare de Sureya pentru că alimentează ziarele de scandal cu ideea că Can s- ar fi sinucis. Bedia insistă ca ea şi Mert să meargă la familia Koran să le transmită condoleanţe şi să participe la pomană. Mert de data asta nu mai are încotro şi trebuie să accepte s-o însoţească pe bunica sa. Acolo descoperă cine este Cansu cu adevărat şi cu toată durerea, între ei are loc un scurt dialog plin de reproșuri. Mert o dojeneşte pe Cansu că-l face pe Kerem să sufere că n-o poate ajuta şi că-i ascunde adevărul. Cansu la rândul ei îl atenţionează pe Mert că nici lui nu-i este uşor să-i spună lui Ece cine este el în realitate.

Elita societatii, episodul 12-13 rezumat Atunci Mert promite că va spune acest adevăr cât de curând posibil şi se duce la piaţă unde o găseşte pe Ece şi o abordează direct. Ea este bulversată şi dezamăgită, crezând că el, bogat fiind, şi-a bătut joc de ea şi vrea să plece. Mert ia o portavoce de la un piețar şi îi explică în câteva cuvinte că într-adevăr, a făcut un schimb de identitate cu Kerem ca să fugă de muncă dar o iubeşte cu adevărat. Ece nu-l crede, şi îi dă un cadou pe care tocmai i-l cumpărase, economisind din salariul ei, apoi pleacă. Isil vine la vila Koran de unde Sureya o dă afară şi Metin se duce să aplaneze situaţia.

Ece rămâne supărată pe Mert şi nu vrea să-l vadă, Bedia stă de vorbă cu Levent ca să-l asigure că totuşi Sureya îl iubeşte, iar Kerem o vede pe Cansu mergând la o femeie din cele ajutate de Levent ca să ducă nişte bani, rugată de maică-sa. Kerem se interesează despre femeie, şi află că are o fată, că e divorţată şi că lună de lună îşi caută un alt adăpost, deducând în mod greşit că Cansu este fiica acelei femei. Crezând că Cansu şi mama ei au asemenea probleme deosebite, se însufleţeşte şi stă de vorbă cu Mert împărtăşindu-i cele aflate. Mert nu se entuziasmează, dar nici nu poate să-i dezvăluie prietenului său ceea ce ştie despre Cansu. După ce Mert îi dă banii pentru că l-a ajutat cu magazinul Oliva, Kerem se duce la femeia pe care o crede mama lui Cansu şi îi dă jumătate din sumă drept ajutor.

Elita societatii, episodul 12-13 rezumat Levent se întâlneşte cu Sureya la sala unde el se antrenează şi îi spune că soţul ei i-a cumpărat o vilă amantei lui, că a dat deja banii. Atunci Sureya se duce la Isil, Metin fiind şi el de faţă şi îi spune că divorţează. Metin se roagă în genunchi de ea să nu-l părăsească, iar Isil se enervează când vede asta şi din nou îl dă afară dar, acum Metin află de la Sureya despre tranzacția pe care el n-a semnat-o. La următoarea întâlnire Levent îi mărturiseşte Sureyei că o iubeşte nespus. Mert, ca să o recâştige pe Ece, îi dă unui detectiv o poză cu Ece când era mică şi mama ei, cerându-i să afle tot ceea ce este posibil despre femeia din poză.

Cansu, măcinată de gândul că trebuie să-i spună adevărul lui Kerem, se întâlneşte cu el la leagănul pentru copii dar nu-i poate spune decât că este mai bine ca ei să se despartă, lucru care îl tulbură foarte mult pe Kerem ...



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii 11 tr                                     urmează: Elita societatii 14-15-16 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.










vineri, 14 iulie 2017

Cosmetice naturale versus cele chimice






Cosmetice naturale versus cele chimiceOare tu de ce foloseşti, sau vrei să foloseşti produse cosmetice naturale pentru îngrijirea pielii? Te-ai întrebat vreodată de ce, dincolo de celebritatea unor branduri şi de renumele efectelor benefice ale produselor chimice, ai apelat de nenumărate ori la caimacul de lapte de ţară în loc de demachiant, şi la felia de castravete sau de portocală drept hrană pentru ten, ori la binecunoscutul amestec din miere şi gălbenuş de ou pentru o masca naturală binefăcătoare pentru pielea ta? Poate că nu te-ai întrebat, dar ai continuat s-o faci.

Probabil că dacă ți-ai sonda un pic subconştientul, ai găsi o anume teamă de ceea ce ţi-ar putea face rău. O teamă de chimicalele toxice, despre care nu ştii mai nimic, dar care sunt acolo, în crema din cutiuţa atrăgător ambalată. Însă nu frica ar trebui să fie motivul pentru îmbunătăţirea sănătăţii tale.

Acum ştim că gândurile sănătoase joacă un rol imens în felul nostru de a ne simţi, şi ele influenţează direct sănătatea noastră generală. Da, uneori, frica este un catalizator pentru o schimbare benefică. Un drum la medic poate duce la o dietă mai sănătoasă.
Dar, ce facem cu cei care nu au încotro şi înghit toxine zilnic sau folosesc cosmetice de uz profesional seară de seară, precum actorii? Poate crezi că pur şi simplu exagerez eu, sau lor nu le pasă de propria sănătate.

Optând pentru ingrediente sănătoase în produsele cosmetice, există şi un alt beneficiu pentru utilizarea produselor naturale de îngrijire a pielii. Pur şi simplu pielea îngrijită natural te face să arăţi şi să te simţi mai bine.
Multe dintre noi suntem sensibile la ingredientele chimice din produsele cosmetice, dar ignorăm asta ori poate nici nu suntem conştiente de acest fapt.
Să aruncăm o privire mai atentă la ingredientele responsabile pentru pielea prost îngrijită. Alcoolii şi agenţii de curăţare duri produc uscarea dermei, roşeaţă şi iritaţii, acnee. Siliconii şi plastifianţii astupă porii şi duc la iritaţii. Ingrediente din parfumuri sunt o altă sursă de iritare a pielii. Dacă te uiţi la lista de ingrediente cosmetice de evitat, vei observa că multe dintre ele produc o reacţie alergică sau iritaţii ale pielii.
De ce pielea preferă cosmeticele naturale? Pentru că absoarbe o mare parte din ceea ce i se aplică, şi atunci este cu mult mai benefic să-i dăm vitamine şi substanţe nutritive naturale decât toxine.

Desigur, unele ingrediente naturale pot irita şi ele pielea. Unele uleiuri esenţiale nu sunt compatibile cu toate tipurile de piele, mai ales cu cea sensibilă, iar altele ar trebui să fie utilizate numai atunci când sunt diluate. Suntem diferiţi şi aşa este şi pielea noastră. Este bine că fiecare să ştie la ce agenţi cosmetici reacţionează pielea şi să citească cu atenţie eticheta unui produs înainte de a-l cumpăra.

Acest lucru nu înseamnă că nu sunt momente când este necesar un tratament chimic de îngrijire a pielii. Unele afecţiuni, cum ar fi acneea chistică sau psoriazisul, pot necesita medicaţie pe bază de prescripţie medicală. Dar ideea este de a adapta îngrijirea zilnică a pielii exact pe tipologia fiecăruia, folosind pe cât posibil cosmetice naturale, sau pe bază de ingrediente naturale.

Cosmetice naturale versus cele chimice

Cosmeticele bio pot fi răspunsul la problemele pielii tale şi pot face ca tenul tău să se simtă mai bine decât ai crezut că e posibil. Astfel, eu am luat creme naturale de pe BioAlchimia pentru ca produsele cosmetice pe care le comercializează ei sunt fără parabeni, fără nichel, fără ingrediente care atacă pielea și se pot dovedi toxice pentru organism. Mi-au plăcut mult și rujurile sau fardurile de pleoape, dar astea o să mi le iau la comanda viitoare. Compania BioAlchimia are sediul în Italia, orașul Perugia (PG), Corso Garibaldi 101, 06123, dar site-ul este în limba română și pe pagina de contact găsiți și o adresă de email.

Tu ce fel de produse cosmetice preferi, naturale sau cu ingrediente chimice?

sursă foto 1 - pixabay.com




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!








Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel





Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra TravelMai întâi, înainte cu vreo 6 luni de la data plecării în excursie, mi-am ales circuitul Splendorile Chinei (4-12 iulie, ghidă Andreea Manoliu) şi am plătit jumătate din bani. Apoi am început să mă interesez pe internet despre tot felul de lucruri legate de China şi de ceea ce voi vedea acolo. Am tot studiat eu programul excursiei, iar când a sosit timpul, mi-am luat băgăjelul şi am plecat spre Bucureşti, de unde aveam să pornesc într-o aventură, mai ales culinară, pe care n-am s-o uit toată viaţa mea. Excursia a fost un vis, dar pentru că pe lumea asta nimic nu este perfect, o să povestesc azi despre partea de coşmar, pentru mine, ca s-o exorcizez de acolo, apoi să scriu despre ceea ce a fost frumos.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel
În primul rând să spun că pe site-ul agenţiei Interra nu era nimic specificat despre ce fel de mâncare vom mânca pe parcurs, așa cum am văzut pe alte site-uri de turism, şi bănuiesc că nu e nici acum. M-am bucurat că aveam aproape zilnic asigurate cele 3 mese şi am crezut că aveam să servim masa la restaurante cu specific internaţional. Nici o secundă nu mi-a dat prin
minte că aveam să fiu obligată să mănânc, preţ de 8 din cele 9 zile ale excursiei, mâncare chinezească la prânz şi la cină, şi nu doar că era chinezească, dar pe tot parcursul acestei călătorii ni s-a servit aceeaşi mâncare cu mici excepţii. Ca şi cum aţi mânca doar borş de fasole, şi la prânz şi seara, timp de 8 zile. Iar mâncarea chinezească nu este echilibrată nutriţional, ci e bazată pe carbohidraţi (conform wikipedia). Carne acolo mănâncă doar bogaţii, aşa ne-au explicat ghizii locali. Aşadar, o mâncare foarte diferită de cea europeană, care dacă până acum doar nu-mi plăcea, de acum înainte nu vreau s-o mai văd niciodată în faţa ochilor.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel
Vedeți ce "fericiti" sunt turistii, nu-i așa?

Chinezii mănâncă în mod tradiţional la o masă rotundă, cca 7-8 persoane, iar cele câteva farfurii cu mâncăruri se pun pe o sticlă rotundă, rotativă, în centrul mesei, şi fiecare îşi ia din acele farfurii câte puţin şi îşi pune în farfuriuţa (ca de la ceașca de cafea) din faţa sa. Pe sticla respectivă ni s-au adus unul sau două castronaşe cu supă, un castron cu orez, un ibric mare cu ceai (chinezii beau ceai fierbinte după masă), iar la urmă o farfurie cu o jumătate de felie normală de pepene, tăiată în 7-8 bucăţi, câţi eram la masă. Fiecare aveam în dreptul nostru câte o farfuriuţă, un pahar - şi ni se turna bere, sucuri sau apă, după preferinţă, dar de obicei, o singură dată, rareori primeam şi al doilea pahar de băutură -, un castronaş micuţ pentru supă şi o linguriţă ceramică cu care s-o mănânci, beţişoare şi o furculiţă. Am înţeles că în China este considerată barbarie folosirea cuţitului la masă. O fi, bine că a-ţi face nevoile cu uşa wc-ului deschisă larg şi a-ţi sufla flegmă din gât pe stradă, la rădăcinile arborilor de pe marginea trotuarului, nu sunt obiceiuri barbare ci sănătoase. Dar despre chinezi şi felul lor de a fi voi vorbi într-o altă postare.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel


Aşadar, în fiecare zi la prânz şi seara am avut de mâncare supă (nu am gustat decât o dată, dintr-o supă de ciuperci, care era o gelatină bej închis cu gust de ciuperci), un amestec de legume ca un fel de ghiveci cu un sos maroniu, uneori mai dulce, alteori iute, pui cu alune (însă bucăţelele de pui suspectez că erau soia, pentru că nu aveau nici textura sau gustul cărnii şi erau spongioase), şi mâncarea asta era tot iute, tăiţei de orez uscaţi la cuptor, după aspect, varză fiartă, sau opărită doar, (fără sare, nu am văzut solniţe la masă niciodată), orez fiert aşa, pe jumătate, fără sare, fără nimic în el, un fel de chestii pane, micuţe și răsucite, uneori cu sos dulce pe ele, despre care ni se spunea că este pui, dar niciodată n-am găsit în mijloc vreo bucăţică infimă, măcar, de carne, o legumă fiartă ca un fel de spanac (nu ştiu ce era, dar era fibroasă şi o mestecam până când scuipam în şerveţel bolul format), nişte chestiuțe triunghiulare, pane, din cartof dulce (la hotel aveam din astea şi la micul dejun şi scria că sunt sweet potato cakes = prăjituri din cartof dulce, deşi era un aperitiv, nu o prăjitură), de vreo 2 ori a fost un fel de mâncare de fasole boabe (n-am gustat niciodată, nu ştiu să vă spun cum era), mâncare cu ciuperci, uneori champignon, alteori urechi de lemn, şi cam atât. Poate să mai fi fost ceva legume, varză roşie crudă, o dată au fost ceva felii de salam cu gust incert. Şi aproape de fiecare dată ni se aduceau 3 sau 4 sosuri în boluri mici. Unul din ele arăta ca nişte petrol foarte bine rafinat. N- am pus gura nici pe ele, nu că n-aş fi vrut, dar se terminau mult prea repede ca să am şi eu vreme să iau o linguriță. În general, mâncarea chinezească din această excursie mi s-a părut de trei feluri: dulce, iute şi lipsită de orice fel de gust.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel
Aceeași "fericire" ca mai sus se citește pe chipurile mesenilor

Într-o zi ni s-au servit un fel de colţunaşi cu diverse umpluturi (arătau ca nişte testicule opărite, vă daţi seama că în ziua aia chiar că nu am mâncat nimic), în câteva zile ni s-a adus omletă, pentru că după ce ghida a aflat că eu stau flămândă (e un fel de a spune, când mintea îţi face asocieri ca asta de mai sus, nici foame nu-ţi mai este) şi i-am cerut proteine, nu carbohidraţi, a zis că-mi dă de acum înainte omletă (mai erau 4 zile de excursie, voia să mă intoxice cu ouă??? zic şi eu... omleta mea o dădeam colegilor de masă după ce luam exact o îmbucătură, că ştiam că domnii abia o aşteptau). Oricum, i-am spus că pot mânca o pulpă de pui friptă, partea inferioară măcar, nu toată pulpa, dar dânsa mi-a răspuns că nu se poate să mi se dea bucată de carne, doar fâşii, totuşi n-a fost să fie nici aşa). Până la urmă ghida a fost cât de cât cooperantă ca atitudine, din tensiunea de impact când a văzut că nu mâncam aproape nimic la masă, după două zile s-a potolit şi am putut sta de vorbă civilizat la o cafea, ea, şi un frapuccino de mango, eu, într-un Starbucks. Că asta am mâncat în cele 7-8 zile în afară de micul dejun: 2 frapuccino de fructe şi 2 îngheţate Magnum, plus un fel de hamburger picant de la KFC în ultima zi, când nu aveam prânz şi cină asigurate. Când, la întoarcere, în avion spre Amsterdam, am dat de o mâncare de cartofi natur cu carne de vită, mi s-a părut că era dumnezeiesc de bună, aşa de dorită de o mâncare normală eram.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel


Experienţa asta, însă, m-a făcut să mă întreb la modul serios, din cele 75 de milioane cât a costat excursia, oare câte erau alocate meselor??? Nici măcar peşte n-am avut, în afară de cel de conservă de la micul dejun, iar carne adevărată, eu zic că am văzut doar în ultima seară în Shanghai, când ni s-au adus la masă chifteluţe, pui adevărat şi carne de iak (este la fel cu carnea de vită, dar parcă mai închisă la culoare), din care un domn, sătul să fie ţinut pe regim vegetarian, s-a repezit să ia aproape tot din farfuria cu cele 7-8 feliuţe cât 2 degete de late. Despre mâncarea din trenul de mare viteză şi avionul local, numai "de bine": în tren am mâncat doar mixul de fructe şi linguriţa de mâncare de ciuperci dintr-un mic compartiment al caserolei cu mâncăruri iuţi. Era şi ceva cartof dulce cu carne de porc foarte grasă, n-am avut ce alege de acolo, iar în avion am refuzat mâncarea spunând că nu mi-e foame - aveau doar tăiţei sau orez, la alegere, fără nimic altceva. Cu alte cuvinte, exclusiv carbohidrați au dat în avionul de la Xian la Shanghai.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel
În consecinţă dimineaţa, pentru că în toate hotelurile aveam mâncare internaţională, băgam o farfurie normală plină vârf cu proteine (cârnăciori, ou, şuncă, peşte, brânză moale dacă era), roşii şi salată verde, o felie de pâine cu margarină - uneori era şi unt - cu un cubuleţ de dulceaţă de căpşuni, un bol de salată de fructe, o cafea şi un pahar de suc de portocale stoarse atunci şi cam asta îmi era toată mâncarea pe o zi. În felul ăsta a fost o bagatelă să dau jos 6 kile în 9 zile. Şi nu sunt singura care a slăbit, era în autocar o discuţie amuzantă cum că probabil toată lumea va ajunge acasă cu ceva kilograme în minus, dar bănuiesc că eu am fost prima la capitolul ăsta :) nu-i bai, am de unde, doar că nu ar fi trebuit să slăbesc aşa de rapid şi mai ales nu în concediu... Soarta, karma, voinţa lui Buddha, ce altceva să mai zic? :)

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel
Băgam şi două pastile de Siofor pe zi, ca să nu vizitez involuntar vreun spital, într-o criză de hiperglicemie, şi-am mers mai departe, printre comentariile indignate ale colegilor de călătorie din ziua vizitării armatei de teracotă de la Xian (mi-au zis că-s nesimţită, că vreau să atrag atenţia, că de ce eu nu mănânc ce mănâncă 1 miliard jumate de oameni [pentru că aceia sunt născuţi acolo şi adaptaţi genetic la hrana aceea, stimată colegă de autocar!] etc). Am avut şi un bonus din cauza mâncării chinezeşti: m-am "încuiat" la stomac în aşa fel încât după 5 zile am avut nevoie de 4 pastile de Dulcolax ca să-mi revin, temporar, bineînţeles.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel


Ce soluţii ar trebui în asemenea cazuri, dragă Interra? Eu le dau pe ale mele, cu siguranţă mai pot fi şi altele.
- să fie scris clar şi răspicat pe site ce fel de mâncare se oferă, când se merge în excursii prin alte continente unde bucătăria locală este foarte diferită de aceea europeană. Aş fi luat un alt pachet sau aş fi căutat aceeaşi excursie la o agenţie care nu oferă decât micul dejun, dacă ştiam dinainte că nu se va servi decât mâncare chinezească în acest tur.
- să se ofere doar cazarea cu mic dejun internaţional inclus, iar mesele de peste zi să le rezolve fiecare cum vrea.
- persoanele cu probleme de metabolism (diabet, sau alte afecţiuni care necesită un anumit regim alimentar) să aibă de ales şi alte variante de meniu. Aş spune aici că merg în excursii cu agenţii de turism din 2005 şi că nu am întâlnit până acum să nu ni se ofere alternative la masă şi nici să ni se dea aproximativ aceeaşi mâncare pe tot parcursul unei călătorii.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel

Ce am învăţat eu din această experienţă? Că organismul are resursele lui şi sistemul său de apărare când nu tolerează ceva şi intră pe stand by, consumându-şi propriile depozite de grăsimi, şi că nu sunt atât de adaptabilă pe cât aveam eu impresia. Ce au învățat alții din această excursie, nu știu, dar știu că au fost mai mulți nemulțumiți de mesele oferite, deși nu s-au manifestat la fel ca mine.

Mai departe în postările care vor urma voi scrie despre ceea ce am văzut în această excursie şi despre cum chinezii ştiu să ia banii turiştilor pe lucruri de calitate proastă, însă cu etichetă de obiect de lux. Doar ce mi-am pus azi dimineață pe deget inelul cu perle luat de la un magazin special vizitat în excursie, şi după un sfert de oră am văzut că una din cele 3 perluţe nu mai era. O caut şi acum, de-a buşilea, cu lanterna pe sub pat...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!













miercuri, 12 iulie 2017

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca




Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Benidorm

COSTA BLANCA este o fâşie de litoral spaniol care se întinde între Costa Brava (zona Barcelonei) şi Costa del Sol (zona Malaga), şi se situează în provincia Alicante. Clima este foarte blândă, nu este frig iarna şi nici prea multă umezeală vara, cu temperaturi constante de-a lungul anului, de aceea este o regiune turistică vizitată pe toată perioada anului, recunoscută drept una dintre cele mai bune zone turistice din lume de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Din acest motiv, Costa Blanca, acum jumătate de secol era presărată cu mici sate pescăreşti, dar astăzi este o bijuterie hotelieră şi de agrement.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia gara si arena de coride

Cu plajele sale nisipoase şi cu zona de şelf continental alunecând lin sub apele mării, Costa Blanca reprezintă un loc sigur în care poţi să faci baie în mare fără teamă de valuri mari sau de denivelări bruşte ale zonei de sub apă. Costa Blanca este locul ideal unde să mergi la mare oricând vrei tu şi fără riscuri pentru sănătatea ta. Peisajul este magnific, pentru că alături de litoral vezi un şir de munţi nu departe de staţiuni, această zonă fiind una din puţinele în lume unde se face un contact direct între munte şi mare. De exemplu, una din staţiunile recomandate ale acestei riviere spaniole este BENIDORM, unde găseşti cazare şi pensiune completă la o grămadă de hoteluri de ce categorie îţi place şi te ţine buzunarul.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia - catedrala

Dar la drept vorbind, părerea mea este că e păcat să vii în Spania şi să leneveşti numai la plajă un sejur întreg. Dacă tot ţi-ai stabilit locul de masă şi cazare, acum te poţi şi plimba prin zonă. De-a lungul coastei pe autostrada A7 poţi să vezi toată salba de staţiuni din regiune sau satele care nu s-au transformat şi şi-au păstrat aspectul tradiţional de-a lungul timpului.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia - orasul artelor si stiintelor

Într-o zi poţi să mergi să vezi VALENCIA, situat la o oră şi jumătate de Benidorm. Oraşul, azi în mare parte medieval, dar fondat de romani în secolul al 2-lea înainte de Christos, te va întâmpina cu o serie de obiective pe care merită să le vezi - catedrala, datând din secolul al 13-lea, acum inclusă în patrimoniul UNESCO, sau celebrul Oraş al Artelor şi Ştiinţelor, zonă a Valenciei cu clădiri futuriste, muzee şi spaţii de agrement care te fac să te simţi ca pe o imensă navă spaţială a viitorului. În Valencia ai să vezi şi o arenă de coride, tradiţie rămasă vie doar în unele provincii spaniole, în ziua de azi.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia - imagine din oras

Apoi într-o altă zi poţi alege să mergi la Villajoyosa, un orăşel colorat, păstrându-şi aspectul medieval, în care astăzi există un muzeu al ciocolatei şi nenumărate magazine cu fel de fel de delicii dulci. Distanţa de la Benidorm la Villajoyosa este de doar 20 de minute cu maşina. Pe Costa Blanca mai merită vizitat oraşul ALICANTE datând din secolul al 9-lea, unde cunoscătorii nu vor rata să deguste un pahar de vin roşu de Alicante, pentru ca mai apoi să meargă să vadă castelul Santa Barbara, cel mai vizitat loc din oraş, care expune artefacte din epoca bronzului găsite pe dealul din apropiere.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
castelul Santa barbara din Alicante


Dar ce zic eu aici nu este valabil doar pentru cei care călătoresc cu maşina sau care pot să închirieze o maşină în sejurul lor pe Costa Brava. Dimpotrivă, acum oricine poate să aleagă un sejur din oferta de vacanţă a agenţiei ColibriTour (Alba Iulia, tel. 0258-811.244, office@colibritour.ro), inclusiv un program de toamnă pentru seniori, cu plecare din Bucureşti, Cluj sau Timişoara. Sejurul include câteva opţionale, cazare cu demipensiune sau masă completă, în funcţie de hotelul ales. Pentru alte detalii contactaţi agenţia Colibri-Tour.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia-intrare la corida
Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia-arena de coride
















Mie nu-mi rămâne acum decât să va urez vacanţă plăcută!


surse foto: imaginile din Valencia aparțin autoarei blogului; 
imaginea cu stațiunea Benidorm - wikipedia
imaginea Castelului Santa Barbara - By Zarkos - Own work, CC BY-SA 3.0




Dacă ți-a fost util, dă mai departe!








vineri, 7 iulie 2017

Drumul lui Emir, episodul 8, ultimul, rezumat





Drumul lui Emir, episodul 8, ultimul, rezumatEmir stă în uşă, fără să ştie cum să-i spună lui Yavuz că sora lui s-a înecat. În următorul moment apare şi Guneș, din spatele lui Yavuz şi Emir este uimit, dar confuz. El pleacă, iar Engin, care a văzut-o mai devreme că merge în cameră să se schimbe, îi spune lui Yavuz că Emir a avut un accident pe iaht şi poate crede că ei sunt vinovaţi. În dimineaţă următoare, Emir îi povesteşte totul lui Koray, cerându-i părerea, apoi rămâne acasă pentru că a răcit. Guneș îi mulţumeşte lui Engin pentru ajutor, pentru că a salvat cu adevărat situaţia şi pleacă să-l vadă pe Emir şi să vorbească cu el, dar detectivă Can, care are grijă de el acum, îi spune că Emir doarme şi Gunes pleacă. Emir nu află despre vizită ei, dar detectivă începe să spună că Gunes reprezintă un pericol.

Gulsum pregăteşte un ceai pentru Pînar şi pune în el pastile de dormit, dar mai târziu, îl bea Kaan. Gulsum îl vede pe Kaan şi aruncă ceaiul în chiuvetă, dar copilul deja băuse. Gulsum începe să o lovească pe Pînar, în timp ce organismul lui Kaan reacţionează foarte ciudat, făcând spume la gură. Gulsum şi Hatice merg cu Kaan la doctor, dar Hatice bănuieşte că fiica ei a făcut ceva. Gulsum îl minte pe Koray când vine la spital ca să vadă ce s-a întâmplat cu băiatul. Când ajung acasă, Koray vede o zgârietură pe faţa lui Pînar, iar Gulsum susţine că s-a purtat ca o nebună toată ziua şi că s-a zgâriat singură. Hatice decide să afle adevărul pe care fata ei îl ascunde.

Drumul lui Emir, episodul 8, ultimul, rezumatSanem o vizitează pe Hande la birou şi o avertizează că-l poate influenţa pe Yavuz aşa cum doreşte şi că oricând vrea, poate să-l întoarcă împotriva ei. Yavuz este însă acolo şi ascultă conversaţia lor, dar Sanem pleacă fără să-l vadă. Acum, Hande este foarte mulţumită pentru că el a auzit-o pe Sanem vorbind astfel şi îi spune lui Yavuz că iubita lui este o femeie foarte periculoasă când are un interes. În consecinţă, el se duce la Sanem exact când ajunge noul mobilier comandat de ea. El anulează comanda şi trimite transportatorii înapoi, apoi o ameninţă pe Sanem că aceea nu este casa ei şi nu poate face nimic acolo. În acea zi, Guneș merge la Engin şi îi spune că acceptă să se căsătorească cu el, noutate care îl face pe Yavuz foarte fericit.

A doua zi, furioasă, Sanem se duce la Emir cu multe documente despre activitatea ilegală a lui Yavuz şi cu dovezi că este un gangster. Emir este foarte mulţumit, dar nu vrea s-o plătească pe Sanem pentru ajutorul ei. Drept urmare, Sanem, care are nevoie de bani, ia dosarul cu documente şi merge la Engin care îi dă un cec în schimb. Hande vede inelul de logodnă al lui Guneș şi este uimită să afle că se va căsători cu Engin. Când Guneș părăseşte biroul, nu observă că Engin o urmăreşte cu maşina. Se duce la club unde Emir o felicită. Engin, văzând unde a intrat viitoarea sa soţie, plănuieşte să distrugă clubul şi mai apoi să-l omoare pe Yavuz. Prin urmare, când clubul este închis, oamenii lui Engin devastează şi distrug tot ce găsesc înăuntru. A doua zi, Sanem crede că Yavuz a pregătit totul în timp ce Guneș şi Emir sunt siguri că nu are de-a face cu fratele ei şi că Engin este vinovatul.

Drumul lui Emir, episodul 8, ultimul, rezumatGunes merge la biroul la Yavuz şi pleacă acasă împreună, aşa că planul lui Engin de a-l ucide eşuează, pentru că Yavuz nu este singur, ca de obicei, şi de aceea nu este o ţintă uşoară. Din păcate, Engin nu-şi poate anunţa la timp oamenii să nu-l mai omoare pe Yavuz, şi are loc un schimb de focuri, însă ei nu sunt răniţi. Acum, Yavuz îşi dă seama că Emir nu este implicat, dar nu ştie cine ar fi vrut să-l omoare pe el sau pe Guneș. Pînar îşi aminteşte că Gulsum a atacat-o şi a zgâriat-o, dar totuşi este confuză de la pastile. Hatice o sfătuieşte să nu intervină între Koray şi Gulsum, şi mai târziu o zăreşte pe fiica ei punând pastile în paharul cu suc al lui Pînar. Sanem şi Aysun se întâlnesc la bijutier unde Aysun ar dori să vândă un colier scump. Sanem spune că-l poate cumpăra ea, pentru că vrea s-o umilească pe Aysun. Continuă să vorbească arogant în timp ce Aysun tace şi o ignoră, dar în cele din urmă vorbeşte cu Sanem şi pentru că acesta este foarte nepoliticoasă, Aysun o loveşte puternic peste faţă. Sanem cade jos fără cunoştinţă. Episodul şi serialul se încheie cu Guneș care cumpără un test de sarcină, apoi Emir vine la Yavuz pentru a sta de vorbă cu el ....

Episoadele de la 68 la 72 continuare la serialul FERIHA, și cele de la 1 la 8 din Emir'in yolu nu au fost niciodată difuzate altundeva decât la televiziunea turcă. Ele se mai pot găsi în turcește, pe youtube.

Acesta este sfârșitul seriei FERIHA.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Feriha - prezentare.